Forma de guvernământ este un concept din științele politice care se referă la modul în care este organizată puterea executivă a puterii de stat.
Forma de guvernământ este un concept din științele politice care se referă la modul în care este organizată puterea executivă a puterii de stat.
În lume există următoarele forme de guvernare:
În statele cu regim monarhic constituțional (ex: Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Suedia, Belgia, Olanda, Spania), șeful statului este monarhul, care deține de regulă puteri limitate. Puterea executivă este deținută de Guvern prin Primul-Ministru. Ca structură, sistemul este foarte asemănător cu cel al Republicii Parlamentare, diferențele fiind legate de șeful statului și modalitatea de alegere al acestuia.
În statele cu regim monarhic constituțional (ex: Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Suedia, Belgia, Olanda, Spania), șeful statului este monarhul, care deține de regulă puteri limitate. Puterea executivă este deținută de Guvern prin Primul-Ministru. Ca structură, sistemul este foarte asemănător cu cel al Republicii Parlamentare, diferențele fiind legate de șeful statului și modalitatea de alegere al acestuia.
Monarhii din aceste sisteme au cunoscut o reducere treptată a atribuțiilor lor, mai ales după anul 1945, rolul acestora fiind mai mult simbolic. Cu toate acestea, există "puteri de rezervă" pe care aceștia le pot folosi (mai ales în Marea Britanie), însă acest lucru ar putea duce la o criză puternică în statul respectiv.
Această formă de guvernământ este considerată stabila, întrucât șeful statului, deși nu este ales direct de către cetațeni, este impartial din punct de vedere politic și nici nu se implică la nivel public în politica statului (de exemplu, Regina Marii Britanii nu face niciodată afirmații publice referitoare la politicile Guvernului, însă are o întâlnire săptămânală cu Primul-Ministru in care își exprimă punctul de vedere legat de acțiunile acestuia).
Această formă de guvernământ este considerată stabila, întrucât șeful statului, deși nu este ales direct de către cetațeni, este impartial din punct de vedere politic și nici nu se implică la nivel public în politica statului (de exemplu, Regina Marii Britanii nu face niciodată afirmații publice referitoare la politicile Guvernului, însă are o întâlnire săptămânală cu Primul-Ministru in care își exprimă punctul de vedere legat de acțiunile acestuia).
O monarhie constituțională este o formă de guvern monarhică ce face parte dintr-un sistem constituțional care acceptă un monarh ereditar sau ales în funcție de șef de stat.
În această formă de guvernământ, monarhul deține puterea absolută in stat. Parlamentul are rol decorativ (daca există), iar puterea executivă este exercitată în totalitate de monarh.
În această formă de guvernământ, monarhul deține puterea absolută in stat. Parlamentul are rol decorativ (daca există), iar puterea executivă este exercitată în totalitate de monarh.
Limitele puterii regale (executivă, legislativă, juridică) rezultau doar din responsabilitatea sa în faţa lui Dumnezeu - sursa unică a autorităţii monarhice. Monarhul este astfel dezlegat (sensul etimologic al termenului absolut) de orice răspundere terestră, liber de a legifera şi decide fără voia altor oameni.
În prezent, state în care există monarhie absolută sunt Vaticanul, unele monarhii musulmane, Swaziland, etc.
În statele cu formă de guvernământ parlamentară (ex: Germania, Bulgaria, Cehia, Estoani, Grecia, Italia, Moldova, etc.), prim-ministrul (sau cancelarul) este șeful guvernului, autoritatea executivă în stat, șeful statului (monarh sau președinte) având, cu mici excepții, funcții simbolice.
În statele cu formă de guvernământ parlamentară (ex: Germania, Bulgaria, Cehia, Estoani, Grecia, Italia, Moldova, etc.), prim-ministrul (sau cancelarul) este șeful guvernului, autoritatea executivă în stat, șeful statului (monarh sau președinte) având, cu mici excepții, funcții simbolice.
Guvernul este numit de către Parlament, iar în unele cazuri Parlamentul alege și Președintele țării. În majoritatea cazurilor, Președintele are rolul de a media conflictele politice și de a reprezenta pe plan extern țara, neavând atribuții executive.
În cele cu formă de guvernământ semiprezidențială (ex: Franța, România, Rusia, Ucraina, Bielorusia, etc.), prim-ministrul este șeful guvernului, impartind totusi puterea executiva cu președintele statului. Acesta din urmă îndeplinește funcții importante mai ales în domeniul politicii externe și celei de apărare și de securitate. De asemenea, Președintele propune Parlamentului prim-ministrul spre validare, și poate dispune suspendarea din funcție a unor miniștri dacă aceștia sunt anchetați pentru fapte penale. Miniștrii sunt numiți de Președinte, la propunerea Primului-Ministru.
În cele cu formă de guvernământ semiprezidențială (ex: Franța, România, Rusia, Ucraina, Bielorusia, etc.), prim-ministrul este șeful guvernului, impartind totusi puterea executiva cu președintele statului. Acesta din urmă îndeplinește funcții importante mai ales în domeniul politicii externe și celei de apărare și de securitate. De asemenea, Președintele propune Parlamentului prim-ministrul spre validare, și poate dispune suspendarea din funcție a unor miniștri dacă aceștia sunt anchetați pentru fapte penale. Miniștrii sunt numiți de Președinte, la propunerea Primului-Ministru.
În republicile semiprezidențiale, șeful statului este ales direct de către cetațeni, conferindu-i acestuia o credibilitate sporită.
În republicile semiprezidențiale, șeful statului este ales direct de către cetațeni, conferindu-i acestuia o credibilitate sporită.
Există controverse legate de recunoașterea oficială a "republicii semiprezidențiale" ca formă oficială de guvernământ, unii juriști afirmând că aceasta nu există în realitate.
În cele cu formă de guvernământ prezidențială (ex: SUA), nu există prim-ministru, atât funcția de șef al guvernului cât și cea de șef al statului fiind îndeplinită de președintele statului. În republicile prezidențiale, Președintele țării (ales direct de către cetățeni) exercită întreaga putere executivă, însă acțiunile sale sunt puternic controlate de Parlament, prevenind astfel abuzurile.
În cele cu formă de guvernământ prezidențială (ex: SUA), nu există prim-ministru, atât funcția de șef al guvernului cât și cea de șef al statului fiind îndeplinită de președintele statului. În republicile prezidențiale, Președintele țării (ales direct de către cetățeni) exercită întreaga putere executivă, însă acțiunile sale sunt puternic controlate de Parlament, prevenind astfel abuzurile.
Învestitura Guvernului în ţări cu regim parlamentar
Regimul parlamentar este promovat în mai multe ţări cum sunt: Germania, Italia, Grecia etc.
Germania Stat federal
Astfel, în condiţiile Constituţiei Germaniei, Cancelarul Federal este ales de Parlament (Bundestag), la propunerea Preşedintelui Republicii federale. Odată investit, Cancelarul propune numirea miniştrilor federali de către Preşedintele Republicii, revocarea acestora din funcţie făcându-se în mod similar. La intrarea în funcţie, Cancelarul şi miniştrii federali depun în faţa Bundestag-ului jurământul de credinţă, identic cu cel al Preşedintelui Republicii.
Parlamentul federal al Germaniei are o structură bicamerală fiind alcătuit din Bundestag şi Bundesrat.
Potrivit Constituţiei Italiei, Preşedintele Republicii numeşte Preşedintele Consiliului de Miniştri, iar la propunerea acestuia, pe miniştri. Guvernul trebuie să obţină încrederea ambelor Camere ale Parlamentului, Italia fiind unul dintre puţinele state unitare cu Parlament bicameral. Cu toate acestea, este posibil ca Guvernul să fie investit şi în ipoteza votului contrar al unei Camere; dar un asemenea Guvern are puţine şanse să supravieţuiască, fiind de presupus că acea Cameră îi va bloca orice iniţiativă legislativă.
Potrivit Constituţiei Italiei, Preşedintele Republicii numeşte Preşedintele Consiliului de Miniştri, iar la propunerea acestuia, pe miniştri. Guvernul trebuie să obţină încrederea ambelor Camere ale Parlamentului, Italia fiind unul dintre puţinele state unitare cu Parlament bicameral. Cu toate acestea, este posibil ca Guvernul să fie investit şi în ipoteza votului contrar al unei Camere; dar un asemenea Guvern are puţine şanse să supravieţuiască, fiind de presupus că acea Cameră îi va bloca orice iniţiativă legislativă.
Tocmai de aceea, Preşedintele Consiliului de Miniştri, ca şi partidul / partidele din spatele lor, depun mari eforturi pentru a obţine votul de învestitură în fiecare Cameră. Uneori, acest fapt este posibil datorită votului acordat de senatorii pe viaţă, numiţi de Preşedintele Republicii.
Preşedintele Italiei poate numi 5 senatori pe viaţă dintre cetăţenii care au merite pentru patrie prin actele lor sau prin realizările lor excepţionale. Acest “grup” are acum rolul de “reglator politic” în procedura de investire a Guvernulu
Constituţia Greciei dă dreptul Preşedintelui Republicii să numească Primul-Ministru, iar la propunerea acestuia, numeşte şi revocă ceilalţi membri ai Guvernului şi secretarii de stat. Preşedintele Republicii numeşte ca Prim-Ministru pe şeful partidului care dispune în Camera Deputaţilor de majoritate absolută. Dacă nici un partid nu dispune de această majoritate, Preşedintele Republicii dă o misiune exploratorie şefului de partid care are majoritatea relativă, în scopul analizării posibilităţilor de formare a unui Guvern, care să obţină votul de încredere al Camerei.
Constituţia Greciei dă dreptul Preşedintelui Republicii să numească Primul-Ministru, iar la propunerea acestuia, numeşte şi revocă ceilalţi membri ai Guvernului şi secretarii de stat. Preşedintele Republicii numeşte ca Prim-Ministru pe şeful partidului care dispune în Camera Deputaţilor de majoritate absolută. Dacă nici un partid nu dispune de această majoritate, Preşedintele Republicii dă o misiune exploratorie şefului de partid care are majoritatea relativă, în scopul analizării posibilităţilor de formare a unui Guvern, care să obţină votul de încredere al Camerei.
Investitura guvernului în ţări cu monarhie constituţională.
Investitura guvernului în ţări cu monarhie constituţională.
Monarhia constituţională este aplicată într-o serie de ţări ca: Marea Britanie, Belgia, Olanda, Spania etc.
Astfel, potrivit uzanţelor constituţionale britanice, liderul partidului care a câştigat alegerile pentru Camera Comunelor devine automat Primul-Ministru, actul de numire al Reginei având un caracter pur protocolar.
Astfel, potrivit uzanţelor constituţionale britanice, liderul partidului care a câştigat alegerile pentru Camera Comunelor devine automat Primul-Ministru, actul de numire al Reginei având un caracter pur protocolar.
Datorită sistemului politic englez, alegerile sunt câştigate, fie de Partidul conservator, fie de Partidul laburist, astfel că, problema unui vot de încredere este lipsită de sens. De aici nu trebuie înţeles că, Primul-Ministru nu vine în faţa Camerei Comunelor să-şi prezinte Programul de guvernare, dar această operaţie ţine exclusiv de politic şi de etica guvernării, nu de procedurile parlamentare, în sens strict juridic.
Sistemul nu exclude controlul exercitat permanent de către Parlament asupra Guvernului, existând practica prezentării săptămânale a Primului-Ministru în faţa Camerei Comunelor.
BelgiaMonarhie constituţională
BelgiaMonarhie constituţională
În Belgia, formarea Guvernului este un drept exclusiv al suveranului.
OlandaMonarhie constituţională
OlandaMonarhie constituţională
În Olanda, Primul-Ministru, precum şi ceilalţi membri sunt numiţi prin decret regal, contrasemnat chiar de Primul-Ministru, fapt care constituie o inadvertenţă juridică.
Spania Monarhie constituţională
Spania Monarhie constituţională
În Spania, formula de învestitură a Guvernului se menţine în limitele parlamentarismului clasic şi cunoaşte trei etape:
- propunerea candidatului la postul de Preşedinte al Consiliului de Miniştri;
- prezentarea de către candidat a programului politic de guvernare în faţa Congresului Deputaţilor şi solicitarea votului său de încredere;
- numirea Preşedintelui Consiliului de Miniştri şi a membrilor Guvernului.
Investitura guvernului în ţări cu regim semi-prezidenţial (Franţa, Portugalia)
Investitura guvernului în ţări cu regim semi-prezidenţial (Franţa, Portugalia)
Franţa Republică
Constituţia Franţei leagă învestitura Guvernului exclusiv de voinţa Preşedintelui Republicii. În practică, însă, Preşedintele Republicii este influenţat de configuraţia politică a Parlamentului, mai exact a Adunării Naţionale, care are rol de Cameră Politică. Franţa, începând cu anul 1986, a trecut prin situaţii de coabitare politică, cum este şi în prezent, în cadrul cărora, un Preşedinte socialist a fost nevoit, faţă de majoritatea parlamentară, să numească un Prim-Ministru de centru-dreapta. Astfel, problema votului de investitură apare numai atunci când partidul care formează Guvernul deţine majoritatea absolută în Adunarea Naţională.
În Portugalia, Primul-Ministru este numit de Preşedinte, după ascultarea partidelor din Adunarea Republicii şi ţinând seama de rezultatele alegerilor. Programul Guvernului este supus aprecierii Parlamentului printr-o declaraţie a Primului-Ministru. Dezbaterea parlamentară asupra acestui program, nu poate să depăşească trei zile şi până la încheierea ei, orice grup parlamentar poate propune respingerea programului, iar guvernul, la rândul său, poate cere vot de încredere.
În Portugalia, Primul-Ministru este numit de Preşedinte, după ascultarea partidelor din Adunarea Republicii şi ţinând seama de rezultatele alegerilor. Programul Guvernului este supus aprecierii Parlamentului printr-o declaraţie a Primului-Ministru. Dezbaterea parlamentară asupra acestui program, nu poate să depăşească trei zile şi până la încheierea ei, orice grup parlamentar poate propune respingerea programului, iar guvernul, la rândul său, poate cere vot de încredere.
Durata mandatului Guvernului, într-un regim parlamentar, este dată de durata mandatului Parlamentului; iar într-un regim prezidenţial – de durata mandatului Preşedintelui. În realitate, durata mandatului Guvernului este dată de durata majorităţii parlamentare. Viaţa politică mondială ne oferă constant exemple de alegeri anticipate, ca urmare a dizolvării Parlamentului.
