Gabi aparare drept

2. Excepţia de decădere
Decăderea este o sancţiune procedurală care constă în pierderea dreptului privitor la declararea unei căi de atac sau la îndeplinirea unui alt act de atac de procedură ce nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege (art. 103 alin. 2 ).
Decăderea precede şi determină nulitatea actului procedural săvârşit cu încălcarea unui termen legal ( nu judecătoresc) imperativ, care impune părţii o obligaţie procesuală (pentru termenele prohibitive, sancţiunea este nulitatea actului prematur). Termenul prevăzut de lege poate să fie fix (exemplu : neexercitarea căilor de atac conf. Art. 284, 301, 319,324), o anumită etapă a procedurii (exemplu : art. 29- cererea de recuzare se face înainte de începerea oricărei dezbateri) un anumit moment procesual (exemplu : art. 138- probele se cer prin acţiune, întâmpinare ori la prima zi de înfăţişare )sau legea să prevadă o anumită ordine (art. 136 excepţia de necompetenţă relativă trebuie invocată la prima zi de înfăţişare, înaintea oricărei alte excepţii de procedură).
Pentru a opera decăderea, instanţa trebuie să o constate (căci nu există derogări de drept). Decăderea va fi însă înlăturată dacă nu a fost pronunţată de către instanţă, dacă partea îndrituită renunţă a mai invoca depăşirea termenului legal ( priveşte doar normele dispozitive ; renunţarea se poate face oral sau în scris, după expirarea termenului şi este personală), dacă decăderea priveşte pe una din părţi, legată printr-un raport de solidaritate sau indivizibilitate, când decăderea se acoperă potrivit unor dispoziţii exprese ale legii ( exemplu : art. 135 – părţile consimt ca cele două cereri să fie judecate împreună) sau partea interesată dovedeşte că a fost împiedicată să acţioneze pe întreaga durată a termenului printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei (repunerea în termen).