CAP.4.28.Alegeţi să pierdeţi?
Un loc de muncă mult sub posibilităţile dumneavoastră. Vreţi să vă petreceţi timpul cu familia în week end şi nu vreţi să căraţi acasă o servietă plină în fiecare seară. Un prieten vă întreabă de ce nu v aţi ocupat în mod activ de avansarea dumneavoastră în carieră. Spuneţi cu voce tare:
„Pur şi simplu n am putut, ştii cum e cu familia. Aş putea face mult mai mult, dar din păcate cineva trebuie să stea cu copiii în weekend. Marge nu prea iese în cursul săptămânii şi vrea neapărat să joace tenis în fiecare sâmbătă. Se pare că nu prea am de ales."
Apoi spuneţi:
„Am ales ca pentru moment să mă dedic familiei. Mă voi concentra mai mult asupra carierei peste vreo trei patru ani. Voi avea întotdeauna o mulţime de ocazii, iar acum e timpul să fiu alături de copiii mei, cât încă nu merg la scoală, îmi place s o mai eliberez pe Marge în weekend. Munceşte mult în cursul săptămânii, când eu sunt la birou."
Cine este fericit? Cine se consideră o victimă a împrejurărilor?
Una dintre cele mai proaste vacanţe pe care le am îndurat vreodată a fost una de două săptămâni petrecute în paradis împreună cu familia. Am stat la hoteluri de lux, vremea a fost perfectă, iar plaja desăvârşită. Cum de m am simţit atât de mizerabil?
Soţia mea are doi copii din prima ei căsnicie, ambii adolescenţi. Cu excepţia vacanţelor de vară şi a unor zile libere, locuiesc cu tatăl lor, aşa că din când în când sunt pe post de tată vitreg. Pentru această excursie, i am invitat pe cei doi copii să şi ia câte un prieten de vârsta lor în vacanta din Hawaii. Pe lângă cei patru adolescenţi, am luat o şi pe fetiţa noastră de trei luni, Kelcie, care nu ajunsese încă în faza de „dormit toată noaptea".
Prin urmare, în cele două săptămâni, am dormit prost în fiecare noapte. Mă trezeam dimineaţa şi toată ziua nu făceam altceva decât să le reamintesc celor patru tineri să închidă frigiderul după ce scot mâncarea, să stingă lumina înainte de a merge la culcare şi aşa mai departe. Rareori îmi respectau indicaţiile.
Pe măsură ce timpul trecea, deveneam din ce în ce mai prost dispus, iar la sfârsit i am aruncat în faţă soţiei mele că niciodată n am trăit două săptămâni mai îngrozitoare. Am dat vina pe cei patru adolescenţi că ne au dat peste cap excursia. Adevărul este că cei patru sunt nişte tineri grozavi, care se comportau absolut normal pentru nişte puşti de 13 l4 ani. Kelcie e un copil extraordinar şi a dormit la fel de bine pe cât ne puteam aştepta de la orice bebeluş de trei luni. Nu cei patru tineri şi bebeluşul mi au stricat vacanţa; mi am stricat o eu însumi.
O provocare cu care mă confrunt scriind această carte este să mi urmez propriile sfaturi. Ori de câte ori mă plângeam soţiei mele că tinerii ne strică excursia şi că mă fac să mă simt mizerabil, ea îmi amintea că decizia de a mă bucura sau de a mă plânge de vacanţă depindea numai de mine. Am „ales" să nu mă simt bine. Ea a dormit chiar mai puţin decât mine şi o deranjau la fel de mult mizeria şi lipsa de consideraţie a copiilor. Dar Julie a ales să se simtă bine — şi chiar asta a făcut.
Purtarea copiilor era în întregime previzibilă. Chiar înainte de a pune la cale excursia, puteam să prevăd cum urma să fie. Când am început să am resentimente, aş fi putut să mi spun:
„Patru tineri adolescenţi nu se vor gândi că trebuie să stingă lumina şi să şi facă ordine în cameră. Bebeluşul probabil că ne va trezi de câteva ori în fiecare noapte. Ţinând cont de aceste aspecte, voi alege să am o vacantă frumoasă împreună cu familia mea."
Din moment ce n am ales să mă simt bine, neplăcerile cu care m am confruntat au fost alegerea şi responsabilitatea mea.
O trăsătură comună tuturor învingătorilor este aceea că şi asumă responsabilitatea pentru ceea ce li se întâmplă. Nu joacă rolul „victimei". Nu se mulţumesc să se declare răspunzători atunci când lucrurile merg bine. Îmbrăţişează conceptul de responsabilitate personală atunci când situaţia nu e perfectă, în acest fel îşi rezervă puterea de a o schimba.
Neputinţa, incapacitatea de a schimba ceea ce nu ne place este un sentiment extrem de neplăcut, întrebaţi orice persoană care a fost ostatic în Orientul Mijlociu sau prizonier de război.
În realitate, sunt foarte puţine lucrurile pe care nu le putem schimba. Fireşte, nu vom schimba cursul unei tornade care s a abătut asupra casei noastre, însă aceste situaţii imposibil de schimbat sunt relativ rare.
„Există două mari forţe — internă şi externă. Avem foarte puţin control asupra forţelor externe, cum sunt tornadele, cutremurele, inundaţiile, catastrofele, boala şi suferinţa. Ceea ce contează cu adevărat este forţa interioară. Cum reacţionez la aceste dezastre? Iată un lucru pe care îl controlez pe deplin." LEO BUSCAGLIA
Învingătorii sunt capabili să vadă diferenţa. Am auzit cu toţii străvechea rugăciune:
„Doamne, dă mi seninătatea să accept lucrurile care nu se pot schimba, puterea să schimb lucrurile pe care nu le pot accepta şi înţelepciunea de a vedea diferenţa dintre ele..."
Cheia este să vedem diferenţa. Cele mai multe lucruri pe care majoritatea oamenilor consideră că nu le pot schimba pot fi, de fapt, schimbate. Iar reacţia faţă de puţinele lucruri care într adevăr nu pot fi schimbate este la alegerea noastră. Nu puteam schimba felul în care dormea copilul meu, nu puteam să i „controlez" pe adolescenţi şi să i transform ca prin minune în nişte mici adulţi distinşi. Dar as fi putut schimba reacţia mea la împrejurări. Aş fi putut alege să mă bucur, în ciuda felului cum se purtau copiii.
Recunoaşteţi faptul că majoritatea lucrurilor care vă plac sau nu vă plac în viaţă pot fi schimbate. Şi chiar în cazul acelor câtorva lucruri pe care nu le puteţi schimba, puteţi alege să reacţionaţi pozitiv sau negativ. Asumaţi vă responsabilitatea, luaţi decizii şi folosiţi cuvântul alegere atunci când descrieţi situaţiile în care vă aflaţi.
Dostları ilə paylaş: |