5 în ultima vreme, cu o bibliografie bogată, Peter Snoy, Die Kafiren, Formen der Wirtschaft una geisliger Kultur, 1962, (Inaug.
— Dissertation, Frankfurt &. M.), p. 126-135. Supranume al lui Brahma, ca tată al universului întreg.
Stig Wikander, VLdique kshaita, avestique xsaeta', Studia Linguistica, V, 1951, p. 89-94. D Arthur Christensen, Les types du premier homme et du premier roi dans l'histoire Ugendaire
^ Iraniens (vezi, mai sus, p. 545, n. 18) II: Yim, 1934, p. 45: La iranieni, Yima nu se ridică lef0lâat5 Pâna la sfera zeilor. Dar legenda lui Yima se dezvoltă în două sensuri şi se formează două Je e a'e 'ui Yima care coexistă, dar din care una ar trebui, logic, s-o excludă pe cealaltă: pi mart Parţe' Yina e primul om şi primul suveran pe pământ; mai târziu, când e înlocuit de Gayopa * Hosang şi Taxmoruw. Îşi păstrează rolul de unul din primii regi ai pământului; pe de altă Parte.
, nepământean al fericiţilor. Firul care lega laolaltă cele douăfaze ale existenţei primului cm ţin/f' tradiţia populară – şi imaginaţia preoţilor – îl situează pe Yima, ca figură centrală, în e rupt' înteascâ printr-tm păcat enorm – minciună, sau trufie, sau revoltă îtnpoa lui Dumnezeu – care-l face să-şi piardă fără recurs tronul, semnul alegerii ne şi chiar viaţa. În cealaltă, primeşte de la Dumnezeu o misiune care trebui în mod normal să-l scoată din lumea noastră şi să-l cheme, într-o ia a lumii de dincolo, la o viaţă dacă nu nelimitată, cel puţin foarte prelunşi fără accident: e însărcinat să construiască un lăcaş. Subteran8 şi să aleze acolo, să pună la adăpost în vederea unei cumplite ierni cosmice, nplare alese ale omenirii şi ale creaţiei bune; iar dacă această iarnă nu hide un adevărat 'sfârşit al lumii' cum pare a fi făcut, în paralel cu narok, marea iarnă scandinavă, fimbulvetr, ea marchează cel puţin o criză.
— Ă, situată la sfârşitul 'mileniului lui Zoroastru'. În cel mai vechi text, evdat*, 2, 22-41, Ahura Mazdă însuşi e înfăţişat povestindu-i lui Zoroastru limentul9. Într-o bună zi, Ahura Mazdă îl avertizează pe Yima că vor veni i groaznice, cu zăpadă atât de mare încât, topindu-se, ea va îneca lumea, lorunceşte să construiască un vara, un lăcaş (subteran) ale cărui dimensiuni precizează şi să ducă acolo, perechi, seminţele a tot ce e mai bun din are specie, mai cu seamă din specia umană. Să aducă apă curgătoare, să: e pajişti şi va fi acolo, spuse Marele Zeu, hrană care nu se sfârşeşte, dar l stricăciuni sau boli ale trupului sau ale minţii (22-30). În sfârşit, pentru elimita perţile acestui vara, Ahura Mazdă îi dă lui Yima un obiect de aur pra nattrii căruia exegeţii discută (30). Yima împlineşte întocmai aceste unei şi construieşte lăcaşul minunat (31-38), a cărui descriere se încheie următorul dialog (39-41)10:
— Făcător al lumii trupurilor, sfinte! Care sunt, sfinte Ahura Mazdă, luminile ce strălucesc: cest vara făurit de Yima?'.
— Lumini fireşti şi lumini făcute de mina omului. O dată [pe an doar] se vede cum asisc şi răsar luna şi soarele. Iar un an pare cât o zi. La patruzeci de ani o dată din fiece pereche nească se naşte o pereche, bărbat şi femeie. Şi tot aşa cu fiecare soi de vieţuitoare. Şi oamenii îsc cea mai frumoasă dintre vieţi In acest vara făurit de Yima'.
Acest fericit lăcaş din lumea de dincolo, deşi nu e prezentat ca un sălaş norţilor, ci dimpotrivă ca refugiul celor vii meniţi să scape de un cataclism, lungeşte foarte probabil concepţia indo-iraniană care, în India, a făcut, mai piu, din Yama mai marele peste lăcaşul morţilor. Anomalia este că, însărdde Dumnezeu să construiască lăcaşul şi să pregătească, să organizeze acolo ietatea şi chiar economia c^lor aleşi, Yima nu le e dat totuşi drept conducăşi pare a nu se mai interesa de lăcaşul pe care l-a orânduit. Motivele acestei ninări se ghicesc uşor.
În primul rând, a trecut pe acolo Zoroastru. Ascultând lunga descriere care e face despre vara, profetvl îl întreabă pe zeul său:
42. 'Făcător al lumii trupurilor, sfinte! Cine a purtat religia mazdeeană în acest vara făuri Yima?'. Iar Ahura Mazdă spuse: 'Pasărea Karsiptar, o Spitama Zarabustra.
43. 'Făcător al lumii trupurilor, sfinte! Cine le e stăpân şi judecător?'. Xar Ahura Mazdă se: 'Urvatatnara [= al treilea fiu al lui Zarabustra], o Zarabustra şi tu însuţi, tu care eşti abustra'.
8 Cf. Marele Bundahisn, 32, 6 şi 10, ed. B. T. Anklesaria (mai sus, p. 568, n. 7), p. 270.
* Videvdat este a treia din cele patru părţi care alcătuiesc Avesta şi cuprinde indicaţii pentru laiul de purificare.
8 Christensen, op. Cât., p. 16-18; cf. Herman Lommel, Die Yăet's des Awesta, 1927, Anhatig, 196-207.
10 Traducerea lui Christensen.
G.
Şi aici, ca şi în alte împrejurări ale carierei sale – de pildă, stabili claselor sociale prin fiii lui11 – Yima a cedat locul profetului noii reli înainte de Zoroastru şi de reforma lui, înainte de reinterpretarea imperiali a miturilor şi legendelor indo-iraniene făcută de discipolii lui, e normal credem că eroul făuritor al lăcaşului continua până la sfârşitul timpurilor prezideze acolo societatea pe care o adunase – lăcaş şi societate care, la c gine, aparţinuseră poate morţilor ărya, buni', echivalând cu regatul şi supt vedicului Yama.
Al doilea motiv al deposedării lui Yima este fără îndoială faptul ca locuire prelungită în lăcaşul pe care-l construise, o viaţă fericită, nelimita în altă lume, ar fi fost în contradicţie cu restul, cel puţin cu sfârşitul legene sale: păcat, decădere, scurtă şi ruşinoasă supravieţuire, moarte cumplită. I acest punct de vedere, repetăm, nu există nici o corespondenţă în dosai vedic sau postvedic al lui Yama.
Dăsând la o parte tradiţia iranică despre lăcaşul subpământean12, care co: portă şi ea faţă de probabilul său omolog indian marile divergenţe sublinu mai sus; lăsând la o parte şi numele identice ale celor doi taţi (Vivasvi Vâvanhat) şi relaţiile particulare, dar inverse, ale lui Yima şi Yama cu moart şi abrogarea morţii, corespondenţele dintre cele două personaje constau în t trăsături de stare civilă. În primul rând, numele, cu semnificaţia lor: 'geamăn Apoi, prezenţa alături de ei a unei surori, 'geamăna' aşteptată, al cărei nur] e derivat în mod diferit de la numele lor: în India vedică Yami, în Ira pehlevi Yimăk. În sfârşit, relaţiile pe care le au cu această soră: într-un în dialogat din Rgveda, indianul respinge cu indignare propunerile repetate Incest făcute de sora sa, pe când în texte pehlevi, bazate pe o tradiţie avestic iranianul consumă incestul cu sora sa, dând primul exemplu de căsătorie înt rude apropiate, pe care zoroastrismul a considerat-o cea mai eminentă dint formele de unire13. Dar şi aici detaliile sunt cu totul divergente şi nu num ca urmare a atitudinilor opuse ale celor două societăţi cu privire la inces în Iran evenimentul se petrece în anul de supravieţuire mizerabilă şi secre pe care o trăieşte Yima, păcătos, între decădere şi pedepsire.
* Un punct din acest dosar lipsit de speranţă ne îndeamnă să-l privim d: alt unghi de vedere. Partea din aventurile lui Yima – cea mai importantă care pare incompatibilă cu tipul şi funcţiunea lui Yama formează un tot coerei şi face din el cel mai bun exemplu din ceea ce Arthur Christensen a num 'primii regi'. E inserat ca atare, în poziţia a treia şi ultima, în perioada în ţială a 'istoriei' Iranului: rege universal, civilizator, organizator, bem ficiin până la păcat, de o protecţie specială a lui Dumnezeu. Or ceea ce am întrezări în legătură cu Kăvya Us'anas, din procedeele prin care şi-au alcătuit dinastr autorii Mahâbhăratei, ca şi inventatorii istoriei iranice, sugerează că Yima, ': comportarea lui ca suveran universal, poate avea, sub alte nume, unul sau m mulţi corespondenţi printre cei mai vechi strămoşi ai fraţilor Păndava. Astf se formează în chip firesc ideea că ultimul dintre 'regii universali' din lisl IX Georges Dumăzil, La prehistoire indo-iranienne des castes', Journal Asiatique, CCX'V 1930, p. 113-114; fimile Benveniste, 'Les classes sociales dans la tradition avestique', ibii CCXXI, 1932, p. 119.
12 Asupra unei posibile corespondenţe mai precise, vezi DumLzil, La sabhă de Yama, Joum Asiatique, CCLIII, 1965, p. 161-165.
13 Asupra incestului la nivelul funcţiunii a treia, vezi Du mythe au roman, 1970, cap. 1 ('Hadingus avec Harthgrepa: l'inceste legitime des Vanes').
Ană şi din lista iranică, Yayăti şi Yimajamsid, pot să fi moştenit un mateepic în parte comun: aceasta este ipoteza pe care o vom cântări. Pe lângă sta, un alt strămoş, după mamă, al fraţilor Pândava, Vasu Uparicara, evocă.
W
Însăşi porecla sa unul din privilegiile cele mai celebre ale lui 'Jamsid', irui echivalent nu apare nici la Yama nici la Yayăti; vom căuta să apre- 1 şi până unde se întinde această nouă corespondenţă şi ce consecinţe comă ea pentru înţelegerea 'gestei lui Yima'.
Studiul care urmează, în parte schiţat în trei cursuri la Coluge de France muarie 1966, a căpătat formă în cele şase Haskell Lectures ţinute la Uniitatea din Chicago în octombrie şi noiembrie 1969. Completări comparative ost expuse la Chicago în mai multe seminarii (octombrie-decembrie 1969); e, în conferinţe la Philadelphia şi I^os Angeles (februarie 1970); materialul tora va fi publicat în curând într-o încercare asupra teologiei suveranităţii iferitele popoare indo-europene.
Capitolul I YAYĂTI ŞI FIII SAl
1. ÎMPĂRŢIRILE LUMII.
Se discută din Antichitate şi se va discuta încă multă vreme asupra valor sau valorilor care trebuie acordate, în Rgveda, expresiilor stereotipe 'cele cin ţinuturi', 'cele cinci popoare'1. Interpretarea cea mai bine argumentată est cea propusă de Bemfried Schlerath într-un excurs al cărţii sale din 1960, De Konigtum im Rigund Atharvaveda2.
În ciuda unora dintre explicaţiile indigene care, alături de oameni şid domeniul lor, recurseseră la tipuri de fiinţe (zei, Gandharva etc.) şi de aşezai mitice, e vorba cu siguranţă de cinci grupuri omeneşti şi expresia echivaleaz când cu ărya în totalitate (de pildă, când se spune că cele cinci popoare sân devotate lui Mitra, III, 59, 8; sau sacrifică lui Agni sau se roagă lui Agn VI, 11, 4 şi X 45, 6; sau cer ajutorul lui Indra, X, 53, 4 şi 5; sau pregătes soma, IX, 65, 23.) când, în mod exhaustiv, cu ansamblul omenirii car trăieşte pe pământ (de pildă, când se spune că Aurora face într-o zi ocolt celor cinci ţinuturi, V, 75, 4, sau le trezeşte, VII, 79, 1; sau în formule sterec ţipe unde acuzativele pânca carsanaih şi visvăh. Carsanâh sunt folosite ind: ferent); această dublă interpretare nu e contradictorie: populaţiile ărya interesau mai mult pe poeţi şi în multe cazuri 'omenirea' la care aveau a s gândi se reducea la ărya.
Împărţirea în cinci corespunde probabil unei concepţii vechi, pur pămâi: teşti3, asupra celor cinci dis'ah sau pradlsah, direcţii ale lumii, adică cele patr zări şi mijlocul4, concepţie firească şi larg răspândită pe toate continentelecând expresia era luată în sens larg, centrul se putea referi la neamurile ăryo înconjurate din toate părţile de barbari (cf. expresia 'Imperiul din Mijloc' 1
1 De cinci/ri pânca kşitdyah; de trei ori p. carşandyah; de cinci ori p. krş tdyah; de unspri zece ori p. janăsah; la care Schlerath adaugă pe bună dreptate adjectivul păncajanaya (apare d Şapte ori) şi expresiile eliptice p. mănuşăh (o dată) şi p. priyăh. (o dată).
2 P. 28-32. Referinţele şi bibliografia anterioară sunt citate acolo, ca şi articolul postum lui D. B. Kosambi, The Vedic „Five Tribes „', Journal of the American Oriental Society, 87, 196Î P- 33 – 39 (prea istoricizant).
8 Singura dificultate o constituie EV, VI, 51, 11 şi X, 53, 4-5, unde cele 'cinci ţinuturi sunt situate în cer. Dar e, poate, numai o consecinţă stilistică a faptului că punctele cardinale, cbis dacă sunt utile mai ales pe pământ, nu sunt totuşi identificabile decât prin referinţe cereşti (mersx soarelui; stele): cf. teoria despre căminul rotund şi căminul pătrat, orientat, în India şi la Romi i-a religion romaine archaique, 1966, p. 308-312.
4 Contrar părerii lui Luders, nu e vorba aici de zenit, care nu va fi considerat drept a cince direcţie decât mai târziu.
S Mircea Eliade, Le sacre et le profane, 1965, p. 21 – 59 (, 1/espace sacre'), cu bibliografie.
; zi); când era restrânsă la ărya, centrul, cum se întâmplă adesea, era fărâ ială ţinutul, clanul particular al poetului sau al patronilor săi, înconjurat ot restul naţiunii, prietenos sau duşmănos.
E probabil şi că această concepţie despre lume şi despre popularea ei era indo-iranică, deoarece, dacă textele zoroastriene6 împart lumea în şapte., în şapte kisvar (avestic karsvar), o împărţire în cinci, după cele patru şi mijloc, străbate chiar în numele şi repartizarea acestor 'şeptimi'. Este a pur şi simplu de o concepţie lărgită, cosmică şi nu pur terestră.
KUvar-vl central, spune Arthur Christensen7, X'aniras (avestic x'aniraqa), cuprinde toata. Cunoscută, pe care o înconjoară oceanul Vourukaăa, celelalte kijvar fiind lumi fabuloase ccesibile oamenilor; numai cu asistenţa divină – sau, cum pretind unii, cu ajutorul devilor poate trece oceanul care desparte aceste kigvar de x'aniras. Mai tirziu, modul de a concepe -urile se schimbă: x'aniras nu mai e înconjurat de ocean, nu constituie decâtjumătatea itului, iar celelalte hisvar, fiecare fiind egal în întindere cu Sâstănul, formează împreună ceajumătate; xvaniras, al cărui centru este Fars [= Persida propriu-zisă], e despărţit de celeiiviziuni ale lumii în parte prin ocean, în parte, spre nord, prin munţi înalţi şi păduri. Aici -os-a fost identificat evident cu Asia anterioară (Iran, Mesopotamia, Siria etc.) care, în anite şi în evul mediu, de-a lungul vicisitudinilor istoriei politice, alcătuia un tot din punct Llere al economiei politice şi al vieţii intelectuale; iar celelalte hiivar nu mai sunt lumi mitice luturi terestre necunoscute sau puţin cunoscute.
Cele şase kisvar periferice, numite în Bundahisn, sunt repartizate pe cele i zări în felul următor: unul (Arzah) la apus, unul (Savah) la răsărit,. (Vombarst şi Vorugarst) la miazănoapte, două (Fratatafă şi Vitatafs) la ăzi. Se vede că perechea situată la nord are nume care nu se deosebesc ele decât prin consoana iniţială a membrului al doilea, iar perechea situata id, nume care nu diferă decât prin prefix. Acest fapt duce la presupunerea ilecând de la un sistem cu cinci termeni8, s-a trecut la un sistem cu şapte, e sub influenţa gândirii babiloniene în care numărul şapte juca un rol de mare9.
O altă consideraţie, dezvoltată cu strălucire acum două decenii de către? N şi Brinley Rees10, ne îndeamnă să socotim că această concepţie e mult veche. Pentru a desemna marile împărţiri teritoriale, 'provinciile' insulei rlandezii au folosit în mod constant cuvântul coiced, 'cincime' şi au existat -se două interpretări geografice concurente. După una din ele, inspirată de nite situaţii istorice, cele cinci coiced alcătuiesc în linii mari nişte triunri ale căror baze sunt zone de coastă învecinate şi ale căror vârfuri opuse
6 Deja o aluzie intr-o gâgâ; Yasna, 32, 3.
' Les types du premier homme., I, 1917, p. 117-118. Se pot găsi acolo referinţele la textele iri. În Marele Bundahun, 14, 36 şi 18, 9, ediţia B. T. Anklesaria, p. 134 şi 158, menţionând area celor nouă neamuri pe spinarea Boului, cele şase kisvar periferice pe care le populează, nt încă lumi mitice.
8 Această impresie este întărită de examinarea acelor ral (avestic ratu, spirit proteguitor, cirr), Marele Bundahisn, 29, 2, ediţia B. T. Anklesaria, p. 252, împrumutate din lista numee. Rite. De Yasi despre Fravaii (Christensen, op. Cât., p. 121): rat ai perechii de huvar din nord lândoi numele terminate în -(a) spa; rat ai perechii de kisvar din sud sunt amândoi fiii aceluiaşi Aceleiaşi influenţe i se datorează poate structura celor 'şapte clanuri privilegiate' ale Aheilor, care se regăseşte la Arsacizi, apoi la Sassanizi, Arthur Christensen, V Iran sous les Sassa- 1936, p. 13-14 (Achem.), 16, 18 (Ars.), 98, 101 – 102 (Sass.). Cf., în teologie, trecerea număde Amaăa Spanta de la şase la şapte, prin încorporarea lui Ahura Mazda, sau a lui Ătar 1), sau a lui Sraoăa, sau a lui Varasragna (Yazata victoriei: Heur et malheur du guerrier, 1969, i- 110, după J. de Menasce); cf. Christensen, Les types du premier hommeI, p. 192 şi
10 Celtic Heritage, 1961, cap. V ('A Hierarchy of Provinces'), p. 118-119; VI ('Involutions'), 3-145; VII ('The Center'), p. 146-172; VIII, ('Pive Peaks' [în Ţara Galilor]), p. 173 – iH-^atul UdZ, C VJUAAl^lU. V-cLLIC 111±JHJ*_U1 JLU. OLL1C1. U131C1 la. UUIU, V^UllllcujilL liX VCS1 Leinster la est şi, la sud, două Munster, cel occidental şi cel oriental, acest; din urmă având o suprafaţă foarte redusă şi o autonomie incertă. După cea laltă interpretare, Ulster, Connacht, Deinster şi un singur Munster lasă loc r centrul insulei, pentru un mic teritoriu, Meath (Mide), unde se afla, înainte' d timpurile istorice, Tara, capitala în care sălăşluia ardri, 'regele suprem' L Irlandei. Această a doua interpretare a Cincimilor insulei, mai abstractă, dat loc – şi a rămas legată de ele – la speculaţii foarte interesante pe car A. şi B. Rees le-au studiat admirabil11 şi care, făcând să intervină cele trţ funcţiuni indo-europene sporite cu un al patrulea termen şi încununate ci Puterea Regală, derivă fără îndoială dintr-o doctrină druidică. În cursul une povestiri pline de expuneri teoretice12, un om, Fontan, e întrebat de o fiinti supranaturală: 'O. Fontan, cum a fost împărţită insula noastră, ce lucruri s găsesc în ea (adică în fiecare din subîmpărţirile ei)?'. Fontan răspunde: 'Ştiinţi este la apus, Lupta la miazănoapte, Belşugul la răsărit, Muzica la miazăzi Domnia în mijloc'. Şi fiinţa supranaturală dezvoltă la rândul ei aceste date într-un mod destul de confuz, conform retoricii irlandeze a amplitudinii can seamănă ca o soră cu retorica indiană, supraîncărcând fiecare din Cincimi cu caii taţi care nu se conformează acestei scheme, dar care o lasă să subziste îi esenţă şi, în câteva puncte, o întăresc13.
Nici kisvar-urile iranice, nici cele 'cinci ţinuturi' vedice nu sunt marcaţi astfel de valori funcţionale. În India va trebui să aşteptăm apariţia concepţiei instabile, despre lokapăla, zeii care domnesc peste punctele cardinale, ca să s întrezărească o relaţie14: Varuna, fostul suveran magician (redus în epopee li stăpânirea apelor); Indra, războinicul ceresc (rege al zeilor în epopee); Kubera cel neasemuit de bogat; Yama, conducătorul lumii morţilor, îşi împart atunc cele patru direcţii, în general în ordinea: vest, nord, est, sud – primei trei afectări acoperind, după cum se vede, indicaţiile funcţionale ale Irlandei
* Cu sau fără caracterizarea funcţională a părţilor, o împărţire a lumii atrag cu uşurinţă apariţia unei legende a originii, al cărei tip cel mai simplu este împărţeală între fraţi15. Acolo unde ambele divizări (funcţiuni sociale; provin cii) sunt prezente, dar separate, se întâmplă chiar ca două generaţii succesive d fraţi să o producă pe una, apoi pe cealaltă. Cazul tipic este acela al legende despre originea sciţilor, la începutul cerţii a patra a lui Herodot: cei patru f: ai lui Targitaos par a fi strămoşii unor grupuri sau mai degrabă ai unor tipui „Op. Cât., p. 123-133.
12, The Settling of the Manor of Tara', ediţie şi traducere de R. I. Best, &riu, 4, 1910,] 121-172. Cuvintele lui Pontau sunt la p. 144- 160 (145- 161 trad.). Scena e presupusă a se petrec In secolul al Vl-lea e.n. sub domnia lui Diarmait, fiul lui Cerball.
13 A. şi B. Rees o pun în legătură – cu decalaj de o căsuţă în sensul acelor de ceasornic cu înlocuirea muzicanţilor prin categoria s&dra – cu planul ideal al unei fortăreţe regale datî Arthasăstra lui Kauţilya (traducere de R. Shamasastry, Bangalore, 1915, p. 60 – 61): în centri puţin mai la nord faţă de un spaţiu rezervat pentru zei şi sacrificiu, locul regelui; în jur; la norc preoţii; la răsărit, războinicii; la sud, crescătorii-agricultori; la vest, cei din casta s'tidra.
„Edward W. Hopkins, Epic Mythology, 1915, p. 149-152 (91-92), despre lokapăla în epopee Se întâmplă ca Indra, fără îndoială în calitate de rege al zeilor, să fie scos de pe listă şi înlocuit (1 nord) cu Soma, iar prezenţa acestui 'zeu sacrificial' a atras poate prezenţa lui Agni, uneori subst tuit lui Kubera (la est). Interpretarea dată în text presupune că structura canonică (V., IY., K a fost alcătuită într-o epocă în care valoarea funcţională a primilor doi zei (suveran; războinic) ei încă înţeleasă. Mai târziu, interpretările au fost în chip firesc diferite, de pildă, cea citată de Hopkin p- 150, în care calităţile pe care fiecare lokapăla le conferă 'primului rege' ideal sunt măreţie (I. Putere de represiune (Y.), frumuseţe (V.), bogăţie (K.).
15 Arthur Christensen, 'Trebrodreog Tobrodre-Stamsagn', Danske Studier, 1916, p. 56.
Ionale (regi-preoţi, războinici, aoua ieiun ae crescători ue animaie; cei -nare, regele, distribuie apoi între cei trei fii ai săi totalitatea pământutilor. Ului16.
Dacă n-a fost transmisă nici o legendă de acest tip privitor la originea lezelor coiced17, definite în spaţiu şi în acelaşi timp definite din punct de e funcţional, s-au observat de mult în alte puncte ale lumii indo-europene ple în care ambele feluri de divizări, de asemenea asociate, sunt explicate r-o împărţeală între fraţi. Dar atunci e vorba de obicei nu de 'cincimi' 'treimi', ' ceea ce ar permite conformarea exactă a împărţirii lumii (sau* mânturilor interesante, naţionale.) cu termeni originari ai structurii europene a funcţiunilor, dar, în schimb, o detaşează de structura Punctelor jiale. Să ne gândim, de pildă, la tradiţia germanilor continentali de la utul erei noastre, asupra celor trei fii ai lui Mannus, fiul lui Tuisto; aic {stă numai scheletul onomastic, dar acesta este clar. 2u o concizie regretabilă, Tacit notează18, după 'vechile poeme care slujesc; istorie şi anale acestor popoare', că strămoşul germanilor se numea lus şi că cele trei părţi ale ansamblului germanic îşi datorează numele lui: 'cei mai apropiaţi de Ocean' sunt numiţi Ingaeuones (Inguaenoes), le la mijloc', Herminones şi toţi ceilalţi, Istaeuones (Istuaeones). Este vorba de o împărţire în fâşii mai mult sau mai puţin paralele, de la mările din până la munţii din sud; şi eponimii, fiii lui Mannus, care se întrezăsub numele etnice, corespund celor trei termeni ai triadei divine, trifuncle, care domina încă panteonul scandinav la sfârşitul păgânismului: Freyr, le zeu Van al fecundităţii şi prosperităţii, este numit Yngvifreyr (*Inguiazzls) şi dinastia care afirmă că se trage din el este cea a Ynglingar-iloi; a, suveranul magician, poartă porecla de jormunr (*ermunaz); cât des-adicalul din Istaeuones (Pliniu: Istri (an) ones), nu se regăseşte, e drept, s Herodot, 4, 5-7. Cel mai recent, vezi discuţia în Mit şi epopee, I, p.317-321. ' Cartea Cuceririlor (Lebor Cabala Erenn, IV = Irish Texts Soeiety, XLI, 1941, p. 28, § 295), ind ocuparea Irlandei de către neamul Fir Bolg, arată cum îşi împart insula în cinci pro- (căci sunt cinci fraţi), dar debarcă în trei treimi; se pare că cele cinci provincii nu coincid cu obişnuitele coiced (toate sunt periferice, dar cele două Munster sunt socotite unul singur), rancoise Le Roux, 'ia mythologie irlandaise du Livre des Conquetes', Ogam, XX, 1968 şi n. 54-59. Tradiţiile asupra originii şi asupra caracterului sintetic al acelui coiced care se. Mijloc sunt de alt tip; au fost studiate de F. Le Roux la p. 168-176 din 'Le Celticum igatus etl'omphalos gaulois', Ogam, XIII, 1961, p. 158-184, continuându-l pe Christian Guyon- 'Mediolanum Biturigum', ibid., p. 137-'158. ' Germania, 2, 3: celebrant carminibus atitiquis, quod unum apud illos memoriae et annalium est, Tuistonem (variante ThTr-; -se- -sb-) deum terra editum et filium Mannum originemonditoresque. Manno iris filios adsignant e qiiorum nomiriibus proximi Oceano Ingaeuones, medii, mes, ceteri, Istaeuones vocentur. [în vechi poeme – singurul fel de anale şi de cronici la ei – tesc cu cinste pe zeul Tuisto, născut din pământ şi pe fiul său Mannus, ca obârşie a neamului, itemeietori. Lui Mannus îi atribuie trei fii, după numele cărora cei mai apropiaţi de Ocean imiţi Ingaeuoni, cei de la mijloc – Herminoni, iar ceilalţi Istaeuoni. [Faţă de versiunea texiii Tacit oferită de autor '. Mannuum originem gentis, conditoresque Manno.', am punctuaţia dată de majoritatea ediţiilor. N. Tr.)]. Tuisto este cu singuranţă, Geamănul') ublul' (cf. indo-iranicul Yama, vechiul islandez Ymir). Interpretarea trifuncţională a celor ipoţi ai lui a fost propusă încă din 1939, Mythes et dieux des Germains, p. 12, n. î; vezi! Vries, Altgermanische Religionsgeschichte, ed. A 2-a, I, 1956, p. 486, II, 1957, p. 35. Numele individuale pe care trebuie să le presupunem la originea etnonimelor nu sunt nume obişnuite.
Ci porecle: aceasta se datorează fără îndoială faptului că sursa este poetică, anume carmina.
Dostları ilə paylaş: |