Ea se întinse, desfăcând puţin coapsele. Malko simţea că i-ar fi plăcut mai mult să fumeze împreună cu el, iar apoi să facă iarăşi dragoste. Dar începuse să vadă stele verzi. Seara fusese dură. Karen se uita la el în timp ce se îmbrăca, după aceea se ridică şi îl conduse goală până la uşă.
— Nu trebuie să crezi că sunt o femeie uşoară, făcu ea zâmbind. De-abia ne-am cunoscut şi.
— Nu.
Ea izbucni în râs.
— Te înşeli. Sunt o femeie uşoară. Când doresc un bărbat. Good night.
Pe cer străluceau milioane de stele, iar afară erau tot treizeci de grade.
Malko mergea spre Pegasus fără să se grăbească. În radă, luminile ghetoului scăpărau. Îşi înfrâna dorinţa aprigă de a se întoarce acolo. Dacă Ralph Cromwell mai trăia, acesta era începutul celei de-a patra nopţi a unui om hăituit.
*
* *
Zack „the High-Priest” nu-şi descleştase gura de vreo oră. Instalat ca întotdeauna de-a curmezişul în fotoliul lui vechi şi cârpăcit, care îi servea drept tron, îşi rumega furia uitându-se în gol şi trăgând din pipa lui plină cu marijuana. Cartierul său general era aproape pustiu. „Blinds” moţăia la bar. „Big Uzi”, garda sa de corp, era atent numai la uşă. Stând într-un ungher, „Wide-Eyed” Zinky fuma şi el, mai liniştit ca niciodată. De obicei era mai vesel aici, însă acum, atmosfera devenise sinistră. Auzi şuşoteli la intrare şi un nou-venit se strecură în chichineaţă, apoi veni şi se prosternă în faţa „Don”-ului. Acesta îl fixă cu ochii lui de guşter.
— You got the fuking White, mon? 34
— Not yet, boss35.
Acesta era „Black Tony”, poreclit astfel din cauza pielii sale foarte închise la culoare, coordonatorul acţiunii de încolţire a agentului din DEA care le scăpase printre degete. Credeau cu toţii că va încerca să fugă în noaptea asta. De aceea, mii de umbre se strecurau de-a lungul străduţelor înguste din Matthews Lane, înarmate şi aţâţate de mirajul recompensei de cincizeci de mii de dolari. Era un laţ gata să se strângă.
Zack îşi scoase şapca, dezvelind o căpăţână cu părul rărit. Faţă de ceilalţi Rasta, el era plăpând, cu pulpe subţiri, un piept scobit şi un aer bolnăvicios. Îşi câştigase renumele de cel mai feroce, omorându-i fără milă pe toţi adversarii şi pe cei care îi făceau concurenţă. Ştiau cu toţii că ucidea precum respira. Cu creierul îmbibat în permanenţă de ganja, îşi pierduse simţul realităţii.
Sunetul ascuţit al telefonului portabil îl făcu să tresară. „Black Tony” sări înapoi, ca şi cum aparatul l-ar fi muşcat. „Don”-ul începu să vorbească. Când auzi vocea tărăgănată a „Ayatolahului”, simţi pe dată un ghem în stomac. Acesta era la fel de feroce ca şi el. Dacă nu cumva îl întrecea. Purtară o discuţie scurtă în dialectul jamaican.
Când Zack „the High-Priest” întrerupse comunicaţia, era transpirat din cap până în picioare. „Ayatolahul” îl făcuse să simtă că nu se juca. Dacă cel mai feroce şef de bandă din Kingston nu reuşea să pună mâna pe un alb în propriul ghetou, nu merita să mai trăiască. S-ar putea chiar să fie strâns de gât tocmai de garda lui de corp cea mai fidelă, din ordinul „Ayatolahului”. Sau cu o rafală de M 16, trasă chiar de unul dintre credincioşii lui.
— Întoarce-te afară, se răsti el la „Black Tony”. Vreau să-l găseşti neapărat pe alb.
„Black Tony” nu aşteptă să-l zică de două ori şi se repezi spre uşă. În clipa în care se pregătea să străbată antreul, Zack luă Glock-ul de lângă fotoliu şi goli liniştit încărcătorul în spinarea bietului tribal gunman. Acesta se prăbuşi, apoi rămase cu faţa la pământ. „Don”-ul făcu semn lui „Blinds” care era tot la bar.
— Blinds”, înlocuieşte-l tu!
Acesta puse sticla de bere pe tejghea cam îngrijorat. Zack „the High-Priest” ştia cum să trezească energiile. Fără să spună un cuvânt, se îndreptă spre Chancery Lane.
Zack se întoarse către „Big Uzi”, garda sa de corp.
— La o maşină şi lasă cadavrul în Tivoli Gardens. În acest fel puneau crima în seama altei bande ce aparţinea de JLP. Însă acest lucru tot nu i-l aducea pe alb.
— Lifturile ce deserveau Mutual Life Building mergeau cu o încetineală exasperantă. Malko aşteptase în faţa lor aproape zece minute. Coborî la etajul al treilea, intrarea oficială a ambasadei, unde un puşcaş marin îl puse să aştepte în timp ce îl anunţa pe Knolly Vascranil. Şeful Centralei CIA apăru şi îl conduse foarte grăbit în biroul lui de la etajul superior cu un lift interior.
— Aseară aţi fost imprudent, îi reproşa el în timp ce îşi aprindea prima ţigară din acea zi.
— Nu-mi vine să cred că nu am găsit cadavrul mai devreme, observă Malko.
Americanul făcu un gest de neputinţă.
— Acesta este Kingstonul! La sud de Cross Road, nu există lege. Haideţi să vă arăt ceva.
Îl aduse în faţa unui perete pe care era prinsă cu piuneze harta ghetourilor. Matthews Lane era un dreptunghi lung, ce se întindea din North Street până în Harbour Street. Adică, trei sferturi de milă de la nord, la sud şi un sfert, de la est, la vest.
— Karen v-a dat o informaţie capitală, făcu el. Dacă Ralph trăieşte încă, se află în perimetrul acesta.
— Care este diferenţa? Oricum nu ştim locul. Poate că este rănit şi nu e în stare să se mişte.
Americanul zâmbi cu viclenie.
— Ne ducem să-l căutăm.
— Cum?
— Vă explic imediat.
Capitolul VII.
Cu un aer misterios, Knolly Vascranil îl invită pe Malko să se aşeze pe o canapea masivă din piele şi îşi aprinse altă ţigară cu bricheta Zippo decorată cu un Crysler Saratoga New Yorker, mascota acestei mărci încă din anii '40, pe care o puse apoi pe masă. Mulţumit că imprimase situaţiei şi un pic de suspans, zise cu gravitate în glas:
— Mister Fawcett nu a avut răgazul să vă povestească tot despre operaţiunea „Rum-Punch”.
— Cum aşa? Făcu Malko, prefăcându-se surprins. Ce mai aveţi să-mi spuneţi?
— Esenţialul, îl asigură calm reprezentantul CIA. În aparenţă, „Rum-Punch” este sută la sută operaţiunea ce aparţine de DEA, însă, în realitate, este vorba de o „manevră” pusă la cale de Langley, în cea mai desăvârşită taină. Este o operaţiune clandestină, pentru care aveam nevoie de un om absolut sigur în ceea ce ne priveşte, însă care să nu fie în mod oficial legat de Agenţie.
— Ralph Cromwell?
— Exact. El era omul potrivit. Când au tratat cu el, a fost de acord, cu condiţia să obţină o sumă importantă.
— Ce înseamnă „au tratat”?
— Adică, eu, recunoscu Knolly Vascranil cu modestie. Am acţionat după instrucţiunile Diviziei Operaţiuni. Vă spun şi de ce. Astăzi, este opt decembrie, iar pe optsprezece, au loc alegerile legislative.
— Parcă am auzit ceva.
— Bine, apăsă americanul cuvântul în timp ce trăgea din ţigară. De la câştigarea independenţei, Jamaica se bazează pe două mari partide. PNP, de stânga şi JLP, de dreapta, care este mult mai apropiat de noi. Prin anii 70, PNP a cochetat foarte mult cu Cuba. Militanţii din acest partid s-au antrenat acolo cu intenţia de a instaura în Jamaica o democraţie populară, ca în Insula Grenada. Agenţia s-a străduit mult ca să-i mulţumească. Ne-am hotărât să ajutăm JLP – Jamaican Liberal Party – condus de domnul Seaga, un metis de origine libaneză, care a fost un anticomunist virulent, l-am făcut rost de arme şi am închis ochii la traficul de cocaină şi de marijuana pe care-l practicau partizanii lui. În mare măsură, Seaga a fost ales şi datorită sprijinului acordat de noi, ajungând chiar prim-ministru.
— Ce poveste emoţionantă, sublinie Malko ironic. Knolly Vascranil se strâmbă.
— Ei, nu-i chiar aşa! Pentru că, după aceea, în ciuda eforturilor noastre, Edward Seaga a pierdut alegerile. De fapt, le-a pierdut de două ori la rând. Sunt deja zece ani de când PNP se află la putere.
— Cuba este doar la o sută de mile de aici, observă Malko, însă drapelul roşu nu flutură încă deasupra Kingstonului.
— Este adevărat, recunoscu americanul. Dar Washingtonul speră ca prietenul nostru Edward Seaga să revină în centrul atenţiei.
— Ce legătură are el cu operaţiunea „Rum-Punch”?
— Una foarte strânsă. Acum două luni, Seaga s-a dus la Washington ca să facă lobby. A explicat că, dacă PNP va câştiga din nou alegerile, lui nu-i va rămâne decât s-o şteargă englezeşte şi că PNP, întărit de victorie, va face o politică de stânga şi se va apropia de Cuba.
— Oare s-ar putea întâmpla aşa ceva?
Knolly Vascranil se strâmbă din nou.
— E posibil, dar nu sigur. Oamenii din PNP au lăsat-o mai moale, însă la Washington, când se aduce vorba de Cuba, toată lumea este apucată de isterie. Este ultimul nostru duşman pe care l-am moştenit. Deci, Edward Seaga şi-a vândut „salata” consilierilor preşedintelui, sugerându-le un plan mirific, adică să-i întindă o cursă PNP-ului cu ajutorul unuia dintre comanditarii săi cei mai importanţi, un oarecare Dudley Karr, zis şi „Ayatolahul”. Acesta este unul dintre cei mai mari traficanţi din insulă. Câştigă milioane de dolari introducând în Statele Unite tone de cocaină. O bună parte din aceşti bani este rezervată PNP-ului, al cărui suporter înflăcărat este, iar partidul îi asigură în schimb impunitatea. În concluzie, Seaga a spus că, dacă l-am putea prinde pe „Ayatolah” cu mâinile în „făină”, scandalul s-ar abate asupra PNP-ului, căci el nu se fereşte să-l susţină pe faţă. Bineînţeles, Casa Albă le-a cerut oamenilor din DEA să verifice, ceea ce nu e un secret pentru nimeni. După câteva întruniri, „Rum-Punch” a fost „cădelniţată” de câţiva political advisors36 de la Casa Albă şi de şefii din DEA, încântaţi că au obţinut undă verde pentru o operaţiune puţin cam extravagantă. Nimeni nu a putut să reziste tentaţiei de a elimina dintr-o lovitură un adversar politic al Statelor Unite şi un important traficant de stupefiante. Şeful DEA a organizat totul, iar noi l-am furnizat pe Ralph Cromwell ca să joace rolul cumpărătorului. Cum nici ei nu sunt prea încrezători, l-au „însurat” cu un agent special de-al lor, Joe Delano.
— De ce l-aţi pus pe unul de-al nostru?
Knolly Vascranil zâmbi cam forţat.
— Aşa ne-a cerut Seaga. De fapt şi nouă ne convenea să avem un control asupra operaţiunii.
— Ce spune „sponsorul” de eşecul avut cu „Rum-Punch”?
— Parcă a înnebunit., recunoscu americanul. Bineînţeles că îi pasă de bietul Joe Delano cât i-a păsat şi de primul lui afiş electoral, însă se gândeşte că, dacă am reuşi să-l găsim pe Ralph Cromwell în viaţă, ar putea depune mărturie. În primul rând, s-a întâlnit cu Dudley Karr şi a făcut târgul cu el. După aceea, era împreună cu Joe Delano, când a fost asasinat. El ştie cine sunt ucigaşii şi că au legături strânse cu Dudley Karr. Cu câteva zile înainte de votare, aceste dezvăluiri ar avea un efect dezastruos pentru PNP, fiindcă toate sondajele de opinie sunt în favoarea lui. Numai un scandal de proporţii ar putea modifica părerea opiniei publice.
— Dar Ralph Cromwell se află pe undeva prin ghetou, aproape mort, conchise cu amărăciune Malko. Când mă gândesc că m-am lăsat pe mâna lui Martin Fawcett. Bătrânul tovarăş de luptă şi totul.
Knolly Vascranil trase nervos un fum din ţigară, evitând cu grijă să nu-l privească pe Malko în ochi.
— Nu era greşit chiar totul. George Tennett, noul director general, l-a cunoscut foarte bine pe Ralph Cromwell pe vremea aceea. Chiar el l-a ales pentru această misiune! Dar mai e şi altceva: imaginaţi-vă că Ralph cade viu în mâinile lui Zack „the High-Priest” şi că, sub tortură, dă în vileag toată povestea! Că ne toarnă pe noi şi pe Seaga.
— George Tennett este în fruntea Agenţiei doar de cinci luni, conchise Malko. De aceea este atâta harababură.
— Vreţi să spuneţi că zboară din post! Zise cu vehemenţă Knolly Vascranil. Iar pe mine mă vor târî în faţa comisiei Congresului şi mă vor trece pe linia moartă? Poate chiar fără pensie.
Malko aproape că se liniştise. Se găsea în faţa unui caz clasic: o operaţiune prost demarată, de care s-a ales praful, iar acum el trebuia să adune piesă cu piesă şi să le pună cap la cap.
— În fond, observă el, dacă Ralph Cromwell moare în văgăuna lui, în stadiul acesta al operaţiunii, ar linişti pe toată lumea. Compania şi pe domnul Seaga.
— Nu spuneţi asemenea lucruri monstruoase, protestă de formă şeful centralei. Ralph Cromwell este un tip extraordinar la care ţin foarte mult.
— De acum înainte, aţi putea să ţineţi la el şi dacă este mort.
Knolly Vascranil nu zise nimic, dar bău o gură de cafea.
— Am făcut toată această pledoarie ca să vă explic contextul operaţiunii „Rum-Punch”, conchise el. Acum, trebuie să acţionăm. De aseară, de când mi-aţi spus unde a început conflictul, am făcut câteva conexiuni. Înainte, era imposibil. Zona care trebuia cercetată era prea întinsă. Din păcate, ghetourile controlate de PNP sunt mai numeroase decât cele protejate de JLP. În concluzie, m-am dus la un fidel de-al lui Seaga, „King Chubby”, „Don”-ul bandei Rencker, care supraveghează cartierul South Side. Vă aşteaptă la prânz în barul lui din Potter's Row, care se numeşte Baltimore Pub.
Malko aruncă o privire ceasului său Breitling Crosswind. Era opt şi zece.
— De ce aşa de târziu? Nu credeţi că am pierdut destul timp? Americanul făcu un gest de neputinţă.
— Îmi pare rău. Tipii de teapa lor fumează marijuana aproape toată noaptea şi e greu să-i urneşti mai devreme.
— Şi ce treabă am eu cu acest „King Chubby”? Întrebă Malko neîncrezător.
Knolly Vascranil lăsă ochii în jos cu oarecare jenă.
— Mi-a venit o idee, dar nu putem s-o punem în practică fără ajutorul lor.
— Ce idee?
Şeful centralei ezită puţin, apoi spuse:
— Iată despre ce este vorba. Acum cunoaştem zona în care se găseşte Ralph, iar ideea este să-l determinăm să iasă din ascunzătoare şi apoi să-l recuperăm.
— Cum?
— Suntem în plină perioadă electorală. Ghetourile sunt străbătute de camioane echipate cu staţii de amplificare la care se strigă sloganuri şi se pune muzică, iată care este ideea mea: „King Chubby” şi oamenii lui au decorat un vehicul cu afişele PNP. Însoţit de aceştia, puteţi să vă mişcaţi prin ghetoul Matthews Lane, unde se ascunde Ralph. Între două melodii reggae, aţi putea să-l strigaţi la microfon cu pseudonimul Kurt, pe care îl foloseşte Compania. În concluzie, va şti numaidecât că prietenii lui au venit după el. Dacă mai e în stare să se deplaseze, va ieşi din ascunzătoare şi atunci va fi uşor să-l recuperăm.
— Himmel Herr Gott! Oftă Malko înmărmurit.
Acum înţelegea de ce l-au făcut să vină aici de la mama naibii. Doar nu era nevoie ca şeful Centralei CIA, deşi un negru, să-şi rişte pielea în toată aiureala asta.
— De unde v-a venit această idee strălucită? Îl întrebă Malko.
— Dintr-un film cu Humphrey Bogard, recunoscu americanul. Se numea Ucideţi femeia şi era vorba despre o femeie urmărită de nişte ucigaşi, care se ascundea în mulţime, iar la megafon, cineva îi spunea să se ducă într-un loc sigur.
Malko se întreba de ce nu ia avionul imediat. Stăpânindu-se, zise cu voce blajină:
— Knolly, acesta e doar un film. Şi pe deasupra, am văzut ieri de ce sunt în stare. Acest lucru mi-a amintit de Sarajevo. Să presupunem că merge şi că Ralph aude apelul meu şi iese din ascunzătoare. Nici el, nici eu nu vom pleca vii din ghetou.
Un zâmbet larg lumină chipul lui Knolly Vascranil.
— King Chubby” vă va da cei mai buni oameni ai lui ca să vă însoţească. Nu trebuie să vă temeţi de nimic. Sunt înarmaţi până în dinţi.
Dacă nu ar fi fost în joc viaţa unui om, Malko s-ar fi ridicat şi ar fi plecat în acest moment. Dar se hotărî să-l aducă pe şeful centralei cu picioarele pe pământ.
— Sunteţi sigur că nu mai există şi altă metodă ca să-i salvăm viaţa lui Ralph Cromwell?
Americanul se uită la el cu nevinovăţie.
— Ştiţi dumneavoastră vreuna?
Malko rămase fără grai. Nu vedea niciuna în afară de scotocirea ghetoului Matthews Lane cu un pluton de puşcaşi marini înarmaţi cu aruncătoare de flăcări. Toată povestea asta era nebunie curată. Iar timpul îi presa. Cadavrul lui Joe Delano îi amintea cât de feroce era viaţa în ghetou. Ei nu-i păsa de interesele nimănui; nici ale JLP, nici ale CIA. Malko se prinsese în joc. Voia să salveze viaţa agentului_băgat în rahat chiar de şefii lui şi de măgăriţa de DEA. Chiar dacă nu l-a cunoscut vreodată. Tăcerea se prelungi la nesfârşit, apoi Knolly Vascranil o rupse, zicând cu glas şovăitor:
— Malko, ce vă costă să încercaţi? Timpul trece.
Vocea lui era aproape rugătoare. În ciuda reţinerilor, lui Malko nu-i venea să-l trimită la plimbare. La urma urmelor, operaţiunile cele mai nebuneşti reuşesc întotdeauna. Dar avea toate şansele să se termine ca operaţiunea de salvare a ostaticilor din Ambasada americană din Teheran, organizată de Jimmy Carter. Un fiasco total şi sângeros.
— Bine, aprobă el. O să încerc.
Chipul lui Knolly Vascranil se lumină de un surâs.
— Eram sigur! Am auzit eu că sunteţi unul dintre cei mai buni şefi de misiune pe care îi are Compania.
— Poate că e o urmă de adevăr, admise Malko, dar nu v-au spus că sunt şi un pic sinucigaş.
*
* *
La volanul unei Toyota albe, Malko mergea cu viteză mică pe Gold Street, ce delimita graniţa dintre South Side şi Tel Aviv. Voia să pară cât mai apropiat de atmosfera de aici. Negrii îl măsurau cu o curiozitate agresivă, nu pentru că era alb, ci pentru că, în mintea lor, unul ca el umblând prin ghetou nu putea fi decât poliţist, iar aceasta era categoria pe care o detestau cel mai mult.
Când ajunse în Harlem Street, viră la stânga. Acum era în South Side. Trebuia să găsească Potter's Row. Toate plăcuţele cu numele străzilor fuseseră smulse de multă vreme. După vreo zece minute, opri şi coborî din maşină cu o sticlă de Defender vechi de cinci ani sub braţ, pentru „King Chubby” din partea lui Knolly Vascranil. În câteva clipe, fu înconjurat de vreo patru negri. Nu îl ameninţau, ci erau doar curioşi. Ca nişte lei în cuşcă cărora li s-a adus o halcă mare de carne.
— You get some money fi a poor mon, mon? Îl întrebă cel mai în vârstă dintre ei.
Era un Rasta jegos şi zdrenţăros, cu părul ca o coamă, împletit în codiţe, negru de slinos care îi mărea capul cu vreo douăzeci de centimetri.
— Buy me a beer, îi ceru altul.
Asta îi amintea de Zair. Dar era mult mai periculos. Se apropiară şi alţii ca în jurul, prăzii. Alt grup se învârtea pe lângă maşină, râvnind-o cu ochi strălucitori. Malko se strădui să le zâmbească prieteneşte.
— Puteţi să mă duceţi la „King Chubby”? Îi întrebă el politicos.
Fu nevoit să pună întrebarea de trei ori până să zărească o lucire în ochii negrului, care rămăsese complet năucit că un alb îl cunoştea pe „King Chubby”. Malko înfundă şi mai tare cuţitul în rană:
— Am întâlnire cu el la prânz.
Nu îndrăznea să se uite la ceas de teamă să nu-i i-l smulgă cu mână cu, tot, însă trebuie să se fi făcut douăsprezece. Ora exactă nu avea absolut nici o valoare pentru aceşti oameni care trăiau toată ziua numai în fum de marijuana. Auzi o discuţie din care nu înţelese nici un cuvânt, iar după aceea, Rasta cei înalt îi făcu mândru semn să-l urmeze. Străbătură două străduţe, apoi ajunseră în faţa unui zid alb cu o uşă din lemn. În stânga, era un imens portret al lui Negus Haile Selassie. La dreapta, zări o femeie cu pieptul mare dezgolit. În faţă, vreo doisprezece Rasta stăteau pe vine sub migdali.
— King Chubby” este înăuntru, îl anunţă negrul.
Malko intră pe uşă. Un bar mare ocupa tot peretele din fund, de un verde murdar, pe care scria cu roşu: „Welcome to Baltimore Pub”. Vreo şase negri stăteau tolăniţi pe taburete şi beau bere Heineken direct din sticlă. S-ar părea că nimeni nu-l bagă în seamă pe Malko. Ca şi cum ar fi omul invizibil. Pereţii erau acoperiţi cu sute de fotografii alb-negru îngălbenite de vreme. Într-un colţ, erau îngrămădite mai multe megafoane. Malko se apropie de tejghea şi o întrebă pe barmaniţă:
— King Chubby” e aici?
Fără să-i răspundă, ea îi arătă un Rasta cu barba rară şi cu o şapcă din piele maro pe cap, lucioasă de murdărie, ce părea că nu şi-o scosese de ani de zile. Malko se apropie de el.
— You are „King Chubby”?
Bărbatul se uită chiorâş la el, cu nişte ochi roşii.
— Yeah.
— Vin din partea lui Knolly. Mi-a dat asta pentru dumneavoastră.
Îi întinse sticla de Defender pe care negrul o strânse imediat la piept de parcă ar fi fost portretul lui Negus. Apoi o puse pe tejghea, se ridică şi îl strânse pe Malko în braţe.
— Welcome, bredda! Welcome! Have a beer!
Malko se pomeni cu o sticlă de Heineken, iar „King Chubby” îl bătu cu o palmă zdravănă pe umăr.
— Mon, bredda Knolly a avut o idee de milioane!
Rasta strigă cu vocea lui groasă mai mulţi negri care veniră numaidecât. „King Chubby” făcu prezentările.
— Trinity” este şeful care vă va proteja.
„Trinity” îi întinse mâna înmănuşată lui Malko, căruia nu-i venea să-şi creadă ochilor. Era un Rasta înalt şi slab, îmbrăcat în negru din cap până în picioare şi cu o centură de cow-boy cu două tocuri şi cu pistoale. În mâna stângă avea o puşcă de asalt M 16. Ştia că toţi negrii erau influenţaţi de filme, dar nici chiar aşa! El se dăduse la o parte ca să-i facă loc unui negru rahitic, ce nu avea mai mult de un metru cincizeci, cu un aer arţăgos, cu părul ca o perie.
— El este „Bones37”, spuse „King Chubby”.
Cu privirea sticloasă, cu pantalonii rupţi şi încălţat cu nişte bascheţi găuriţi, „Bones” strângea la piept o Uzi.
După aceea, i-l prezentă pe „Duke”, un Rasta mititel cu privirea pierdută şi cu nişte zdrenţe de bermude. „Bucky”, atât de gras încât mergea rostogolindu-se şi „King Kong”, o namilă de doi metri, cu privirea vioaie, doar cu doi dinţi în faţă şi, după toate aparenţele, isteţ precum o cizmă.
„King Chubby”, care începu să tragă dintr-o pipă ca un bebeluş dintr-un biberon, îşi petrecu braţul protector pe după gâtul lui Malko.
— Sunt cei mai buni bredda ai mei, zise el. Sunt cu toţii adevăraţi tribal gunmen. Dacă sunteţi cu ei, nu riscaţi absolut nimic. Nothing, repetă plin de convingere.
Malko nu zise nimic. Nici nu-i lăsă răgazul să s-e gândească. „King Chubby” îl duse în curtea vecină cu barul său, unde era parcată o furgonetă veche, pe platforma căreia erau înghesuite vreo şase boxe enorme. Părţile laterale ale furgonetei fuseseră acoperite cu afişe ale PNP-ului, cu portretele candidaţilor. Malko aruncă o privire în cabină şi zări un microfon fixat de tabloul de bord, de la care îl va îndemna pe Ralph Cromwell să iasă din ascunzătoare. Era un fel de cal troian parcă mai primitiv decât cel legendar.
„Duke”, micuţul Rasta cu privirea pierdută, se aşeză la volan şi sprijini de portieră un pistol automat cât el de mare, în vreme ce ceilalţi patru se înghesuiră într-un Chevrolet verde, un model din anii '60, cu armele lor ciudate şi cu sacii cu muniţie. Motorul fu pornit şi un nor de fum. Albăstrui ieşi din ţeava de eşapament. Mândru nevoie mare, „Trinity” stătea în faţă, iar „Bucky” conducea. În spate, „King Kong” strângea cu forţă Kalaşnikovul, cu o ţigară de marijuana în gură. „Bones” stătea alături de el. „Duke” dădu drumul sonorului. Din boxe izbucni imediat o muzică reggae, mai, mai să dărâme zidurile. „King Chubby” agită pipa şi urlă cât îl ţinea gura:
— Good luck, mon! They are the best!
„Duke” opri muzica, iar furgonetă demară cu o smucitură grozavă, urmată de Chevrolet-ul care semăna cu o grenadă fumigenă. Cele două vehicule luară curba pe South Camp Road, îndreptându-se spre nord. „Duke” cânta de mama focului un refren reggae în dialectul lui, bătând darabana în volan.
Malko se gândi că toată povestea asta era o nebunie. Dar că, dacă îl aducea pe Ralph Cromwell viu, merita din plin osteneala.
Capitolul VIII.
Ralph Cromwell fu smuls din toropeala lui de zgomotele asurzitoare care îi răsunau dureros în cap. Pulsul i se acceleră vertiginos şi îi trebuiră câteva secunde ca să înţeleagă că sosiseră muncitorii care lucrau la maşinile unde se ascunsese el şi care ciocăneau ca nebunii într-o caroserie.
Închise din nou ochii şi încercă să se mişte puţin fiindcă se anchilozase, dar nu reuşi să se deplaseze decât câţiva centimetri. Lungit pe podea în faţa unei maşini vechi decapotabile, îl dureau şalele din cauză că stătuse ghemuit şi înghesuit în arborele cotit, fiindcă înălţimea lui nu îi permitea să se întindă complet şi avea impresia că e un speolog prins între pereţii unei peşteri, gata să fie strivit sub presiunea acestora. Deasupra lui era o altă caroserie, ce o apăsa pe cea a maşinii decapotabile, formând un soi de acoperiş al ascunzătorii.
Dostları ilə paylaş: |