Gerard De Villiers

Chris Jones ciuli urechile:

— Cine?

Grasul povesti scena printre sughiţuri de indignare. Era cât pe ce să facă un atac de apoplexie atunci când faţa lui Jones schiţă un surâs larg pentru a spune:

— Cât de bun este bătrânul Milton. Eram sigur că nu se va lăsa doborât. Ce număr are maşina dumneavoastră?

Prea surescitat pentru a protesta, bărbatul răspunse:

— Cadillac 947 JBF.

Chris Jones mulţumi şi se repezi spre maşina poliţiei. El le comunică numărul Cadillacului şi le ceru să-l caute cu discreţie, după care urcă în cameră. El mai avea încă ameţeli şi se aştepta ca Milton să-i comunice noutăţi la telefon.

Capitolul X.

Oldsmobilul negru rula pe Bayshore Freeway cu 65 de mile pe oră. La o sută de metri în spate, Milton Brabeck încerca să pară un miliardar în vacanţă, la volanul Cadillacului său nou.

Circulaţia era intensă şi chinezoaicele se credeau în siguranţă. Ei trecură de aeroport. Milton văzu la timp clipind luminile roşii ale semnalizatoarelor Oldsmobilului. Acesta vira la dreapta.

Frână şi se angajă la rândul lui pe Milbrae Avenue. Era mai dificilă urmărirea, deoarece acum Cadillacul crem se vedea de departe.

Milbrae Avenue se termina la malul mării. Maşina neagră coti la dreapta pe Bayshore Highway, arteră paralelă cu golful. Un panou verde făcea cunoscut faptul că San Francisco se termina. Nu se mai vedeau decât terenuri virane sau hangare pentru vapoare.

Din fericire, Oldsmobilul o luă pe un drum nepavat care ducea spre un grup de hangare la marginea apei. Milton depăşi drumul, privind cu coada ochiului. Drumul se înfunda şi era imposibil să mergi mai departe. Terenul era neted ca-n palmă. Milton continuă să meargă pe Bayshore Highway care ceva mai departe se întâlnea cu autostrada. La intersecţie era o cabină telefonică. Gorila opri, se căută febril în buzunar şi găsi în fine o monedă de un cent. Dumnezeu ţinea cu el.

Dacă Jones nu era complet năucit de loviturile primite, era probabil în camera lui aproape de telefon, ascuţindu-şi spada.

Soneria nu sună nici de două ori.

— Pentru numele lui Dumnezeu, spuse Chris, unde te afli? Venim şi noi imediat.

— Care „noi”?

Chris glumi satisfăcut:

— O duzină de maşini, poate câţiva motociclişti ai poliţiei şi un mic camion cu membri ai gărzii naţionale cu câteva mitraliere.

— Ai făcut rost şi de vreun port avion? Întrebă Milton cu răceală. Să ştii că războiul nu s-a terminat. Dacă vii cu toate astea, S. A. S. Ar fi lichidat înainte ca noi să ridicăm degetul mic, aşa că vino numai tu, singur.

El îi expuse situaţia. Trei minute mai târziu, Jones rula cu toată viteza pe Bayshore Freeway. Găsi cu uşurinţă Cadillacul. Cele două gorile ţinură un consiliu de război în apropierea maşinii.

— Luăm o şalupă şi ajungem pe apă acolo, propuse Jones. Să ne grăbim.

Oldsmobilul era parcat de douăzeci de minute.

Dintre toate ambarcaţiunile, Jones puse ochii pe un vas prevăzut cu un mic motor auxiliar şi nişte vâsle, vas aflat la o depărtare de o milă în micul port Burlingame.

Nimeni nu-i văzu sărind înăuntru şi plecând cu discreţie, folosind vâslele. Era ziua împrumuturilor, dar nivelul era în scădere.

Din fericire, apa golfului era calmă. Când ieşiră din port, cei doi porniră motorul.

Urmând coasta se apropiară de depozit. Cu două sute de metri înainte de acesta, găsiră un fel de debarcader din lemn, aşezat pe stâlpi. Dacă ajungeau acolo, puteau aborda discret strecurându-se pe dedesubt.

Jones opri motorul.

— La vâsle! Zise el.

Fiecare cu o vâslă, lungiţi pe fundul bărcii abordară în linişte şi încercară să se apropie. De departe, ambarcaţiunea putea fi luată drept o barcă în derivă.

*

* *

Deschizând ochii, Malko simţi atingerea unui obiect rece pe ceafă. Îi trebuiră câteva secunde pentru a realiza că era înghesuit pe podeaua unei maşini, lângă şofer. O voce pe care o cunoştea bine, îi zise:

— Dacă încercaţi să vă ridicaţi, vă înfig un glonte în ceafă.

Ameninţarea asta nu admitea nici o replică. Ghemuit pe jos, Malko aruncă o privire acelor frumoase picioare care-l încadrau.

— Dacă vă promit că nu încerc să fac nimic, îmi permiteţi să mă aşez mai confortabil? Întrebă într-o doară.

— Nu!

Apăsarea ţevii deveni mai puternică pe ceafa lui, ca pentru a-i întări spusele. Agentul nu mai insistă. Se întreba de ce îl răpiseră. Ar fi fost mult mai simplu să-l omoare pe loc.

Maşina rula cu viteză, ceea ce însemna că erau pe o autostradă.

În acelaşi moment un vuiet acoperi zgomotul motorului. Un avion cu reacţie trecea la joasă altitudine. Cu siguranţă erau foarte aproape de aeroport, undeva în sudul oraşului.

Malko fu zdruncinat de mai multe viraje, cu ţeava pistolului lipită de ceafă. Mai merseră câteva secunde, după care maşina se opri. Aproape imediat pistoletul părăsi ceafa şi vocea ordonă:

— Coborâţi!

Agentul se destinse cu greutate. Simţea dureri puternice la stomac şi se clătină aidoma unui om beat. Se sprijini de maşină şi privi în jurul lui.

Oldsmobilul era oprit într-o curte înconjurată de un gard de lemn. În fund era un depozit şi se simţea mirosul sărat al mării. O altă maşină era oprită ceva mai departe.

La doi metri, chinezoaica de la Sausalito ţinea îndreptată spre el ţeava unui mic pistolet de fabricaţie necunoscută, cu piedica trasă. Era îmbrăcată în combinezonul său alb, foarte mulat pe corp.

Apăru şi cea de-a doua chinezoaică îmbrăcată în ţinuta roşie de liftieră, ţinută care nu reuşea s-o urâţească. Malko privi către cele două femei.

Acestea erau cele mai diabolice gemene pe care le întâlnise vreodată.

Lui nu-i rămase mult timp să reflecteze. Trei asiatici mici de statură îl înconjurară. Îi suciră mâinile şi-l legară ca pe un cârnat, târându-l înăuntrul hangarului. Gemenele intrară după ei.

Două becuri chioare luminau depozitul. Cam peste tot erau lăzi şi butoiaşe. Două ochiuri de fereastră cu grilaj, permiteau pătrunderea aerului mării.

Unul dintre chinezi îi puse lui Malko o piedică şi acesta căzu pe-o parte, pe podea. Fără probleme, chinezul se aşeză peste el.

Cele două gemene dispăruseră. Deşi zbătându-se, Malko avu timp să remarce faptul că un perete interior împărţea camera în două, ridicându-se până la jumătatea distanţei între podea şi tavan. Se auzi un zgomot. Privind în direcţia din care venea acesta, Malko văzu una dintre chinezoaice apărând. Trăgea după ea un fel de colivie cu forma aproximativă a unui corp uman având mai multe despărţituri pe lăţime.

Colivia tocmai fu aşezată alături de el, când apăru cea de-a doua femeie aducând o colivie mult mai mică, acoperită de un material negru.

Acest ceremonial nu-i spunea nimic semnificativ lui Malko. Încercă să se mişte, dar chinezul care stătea pe el ca pe un balot îl înţepă uşor cu vârful unui pumnal. Dintr-o dată, Malko se simţi ne apăsat de greutatea cu care se obişnuise aproape. Cu o săritură chinezul se ridicase în picioare.

Aflat în continuare întins pe podea, Malko zări venind spre el o siluetă pe care o cunoştea foarte bine. Rotofei, cu părul grizonat, se apropia maiorul Fu-Chaw. Acesta se opri lângă Malko, zâmbind discret.

— Ce păcat. Prietenul nostru, amiralul Mills, nu este prezent la această întrunire, spuse Chaw sarcastic. Actualmente eu conduc cea mai importantă reţea de spionaj de pe teritoriul american, organizaţie care se află sub nasul F. B. I. Şi al C. I. A… Din ultima făcând parte şi eu. În plus, intuiţia dumneavoastră nu v-a înşelat. Noi am pus la punct o metodă de subversiune infailibilă. În câteva luni vom controla toată această regiune, printr-un interpus al nostru. În ciuda eforturilor dumneavoastră, lăudabile de altfel.

Cele două femei stăteau tăcute şi nemişcate în spatele lui Fu-Chaw. Liftiera schimbase hainele roşii cu un combinezon asemănător cu al celeilalte. În talie aveau tocuri de piele conţinând pistoale cu ţeava lungă. Malko era scârbit de toată această comedie.

— Omorâţi-mă, în loc să mă siliţi să asist în continuare la această clovnerie, spuse el.

Fu Chaw aprobă dând din cap.

— Avem tot timpul, S. A. S. De altfel, am hotărât să vă suprimăm. Mai întâi vrem să aflăm tot ceea ce aţi realizat dumneavoastră. Trebuie, aşadar, să vă interoghez. Personal, nu subestimez nici curajul şi nici capacitatea dumneavoastră profesională. Voi fi obligat astfel să merg până în pânzele albe pentru a mă convinge de adevărul celor ce-mi veţi spune. Va fi penibil, dar vă asigur că voi face acest lucru fără ură. Priviţi.

Maiorul îndepărtă voalul care acoperea colivia mai mică.

Botul ascuţit şi cenuşiu al unui şobolan enorm se lipi de gratii. S. A. S. Schiţă o grimasă de dezgust. După aventura mexicană7, simţea acum o adevărată oroare faţă de rozătoare.

— Aceştia sunt şoareci de Hong Kong, continuă Fu Chaw. Sunt nemâncaţi de mai bine de trei zile.

Vorbind, maiorul ridicase complet voalul negru care acoperea colivia. Aceasta conţinea cinci rozătoare de talia unei pisici mici.

La un semn al lui Fu Chaw, cei trei chinezi îl luară pe Malko în braţe. Unul dintre ei deschise colivia cea mare timp în care ceilalţi doi îl împingeau înăuntru. Se pomeni în colivia încuiată, cu corpul divizat în şase zone, fiecare dintre acestea fiind delimitată de o barieră în formă de grilaj transversal. Începea să înţeleagă supliciul la care va fi supus.

Fu Chaw îi confirmă temerile.

— Unul dintre ajutoarele mele va introduce aceste animale drăguţe în ultimul compartiment, cel al picioarelor. Apoi se va ridica fiecare barieră pe rând, ajungând în final la cea care permite accesul la faţa dumneavoastră. La fiecare barieră voi pune întrebarea care mă interesează, mereu aceeaşi. După ce veţi fi răspuns de şase ori, voi fi sigur că nu spuneţi decât adevărul.

Malko tăcu. Nu putea crede că evenimentele se produceau în America, într-unul din cele mai frumoase oraşe ale ţării, la ceva mile depărtare de poliţie şi armată. Tot ce era pe cale să se întâmple părea imposibil.

— Această probă, continuă Fu Chaw, este foarte veche. Agenţii noştri fiscali foloseau procedeul pentru a-i demasca pe evazionişti. Este ceea ce se numeşte în China „Cele şase bariere ale minunatei înţelepciuni”. Cum sunt puţin grăbit, aceasta este cea mai sigură metodă pentru un profesionist de talia dumneavoastră. Prima se numeşte „Bariera minunatei speranţe”. Şobolanii vor ataca picioarele dumneavoastră. Cea de-a doua barieră este „Bariera dublei bucurii” şi este puţin mai penibilă. Doar caractere. Foarte călite, precum al dumneavoastră, pot înfrunta fără teamă a treia barieră numită „Bariera adevăratului extaz”. A patra barieră, e^a „a dulcei griji”, nu este decât o glumă. Numai puţini oameni rezistă la cea de-a cincea, numită „Bariera dulcilor dorinţe”. „Bariera celestă”, a şasea, vă face să pătrundeţi în bucuria înţelepciunii depline. Corpul dumneavoastră, puţin ciopârţit va pleca într-un coşciug din lemn de santal spre un cimitir din regiunea Canton.

Malko nu mai asculta acest amestec de folclor şi oroare. Se întreba cum ar putea face să-şi înghită limba, ca fiind ultimul mijloc de a scăpa de tortură, un truc care era învăţat la şcoala specială din Fort Worth. Din păcate, înainte trebuia să-şi secţioneze „frâna”, ligamentul care ţinea limba legată de palat. Pentru asta era necesar să aibă mâinile libere pentru a putea smulge ligamentul cu degetele, în lipsa unui cuţit.

În aceeaşi clipă simţi o atingere catifelată pe piciorul stâng. Şobolanii trecuseră deja prima barieră.

Aceasta depăşea puterile sale. Urletul inuman făcu să tresară cele două gemene. Malko încercă din toate puterile să se îndoaie. Nu se stinsese bine ecoul ţipătului său când planşeul se ridică de parcă ar fi fost azvârlit de o explozie, la ambele capete ale încăperii. Scândurile putrezite zburară în ţăndări, iar din stânga îşi făcu apariţia torsul lui Chris Jones, acoperit de alge precum Neptun.

Cele două gorile nu aveau decât un merit redus în cazul acestei apariţii spectaculoase. În anumite locuri, lemnul podelei era atât de ros de sare şi de umiditate, încât putea fi străpuns cu degetul, cu atât mai mult de un cap pătrat şi de nişte umeri solizi.

Milton Brabeck avu o apariţie mai puţin reuşită. O scândură verzuie şi mâncată de carii rămăsese agăţată în părul său, dar ambele mâini îi erau ocupate. În stânga avea un Magnum 357, iar în dreapta ţinea un Smit&Wesson de calibrul 45. Ambele arme începură să tragă simultan. Spre nenorocul lui Fu Chaw, acesta era aşezat pe traiectoria gloanţelor. Sub şocul proiectilelor grele, faţa maiorului zbură în ţăndări, Fu Chaw căzând pe spate.

Cu armele sale, Jones trăgea cu cadenţa maximă de care era capabil. Cei trei chinezi căzură făcând salturi dezarticulate. Unul dintre ei merse trei metri cu ochiul ieşit din orbită ţinut în mâna dreaptă. Un proiectil tras de Jones făcu să explodeze craniul chinezului. Cele două gemene se aruncaseră la pământ. Ştiau şi ele să folosească un revolver. Becurile agăţate de tavan se făcură ţăndări simultan cu capul celui de-al treilea chinez. Milton Brabeck se aruncă la pământ, tocmai când o grindină de gloanţe spulbera lemnul care-i rămăsese agăţat în păr.

Un miros acru de cordită invadase camera. Malko uitase de rozătoare. Cu o săritură disperată reuşise să răstoarne colivia chiar în momentul în care o ploaie de gloanţe periau locul în care fusese puţin mai devreme. Poarta sări în lături sub o nouă rafală mortală. Jones avusese timp să reîncarce arma. Se auzi un zgomot de motor, apoi gorila ieşi din văgăună, aruncându-se în faţa porţii. Un glonţ făcuse să sară schije la numai un centimetru de fruntea sa.

— Repede! Strigă Malko. Şobolanii.

Brabeck lumină colivia cu o lanternă şi scoase o înjurătură. Cu dreapta deschise colivia, trăgându-l pe Malko afară. Rozătoarele fugiră chiţăind. Brabeck îşi goli încărcătorul în plin.

— Era şi timpul! Zise el. Noroc că aţi strigat. Nu ştiam ce se petrece.

Agentul îşi masa articulaţiile de la mâini, Jones îi povesti cum reuşiseră să ajungă acolo. Ascunşi sub stâlpii de lemn, cei doi descoperiseră că materialul putred ar ceda uşor.

— Dacă am mai fi întârziat, conchise Jones, ei şi-ar fi putut duce planul la capăt iar dumneavoastră aţi fi fost mort.

Jones inspectă rapid chinezii, lovind pe fiecare dintre aceştia cu piciorul. Numai unul mişcă, dar primi imediat un glonţ în cap.

Malko îngenunchease aproape de cadavrul lui Fu Chaw. Secerat de rafala lui Jones, obrazul acestuia nu era decât o masă de carne însângerată.

— Iată omul de încredere al C. I. A., oftă el. Acesta era şeful Serviciului Secret Comunist Chinez.

Tuşi din cauza mirosului de cordită în timp ce se ridica. Abia acum înţelegea de ce murise Jack Links. Desigur, americanul se afla pe urmele „spălătorilor de creiere”. Mai rămâneau de descoperit procedeele folosite.

Agentul controlă rapid buzunarele lui Fu Chaw pentru a lua plicul pe care acesta i-l luase în momentul percheziţiei.

— Să mergem să i vizităm pe bunicul lui Lili Hua, spuse Malko. Dacă este atât de savant precum l-a descris nepoata lui, ne va putea fi de mare ajutor.

— Încă un chinez? Întrebă Jones.

Lăsând cadavrele lui Fu Chaw şi ale celorlalţi trei bărbaţi, plecară cu Fordul lui Chris Jones. Milton aruncă o privire nostalgică spre Cadillacul abandonat.

Le trebui aproape o oră pentru a ajunge în oraş. Şoseaua semăna cu un şarpe luminos. Malko se apropie de Telegraph Place, cu casele sale liniştite, având o strângere de inimă.

— Rămâneţi aici, ordonă el celor doi. Nu merită osteneala să-l zăpăcim pe bietul bătrân.

Ceasul arăta ora opt.

După ce urcă încet scara, Malko sună la uşă. Se auzi un zgomot de zăvor, în cadrul uşii apărând bunicul lui Lili Hua.

Acesta era un bătrânel mic, cu pielea galbenă, ridată. Bătrânul avea ochii vioi şi bărbuţa albă. Îl privi pe Malko foarte curios.

— Sunt un prieten al lui Lili, spuse Malko.

Chinezul îşi înclină capul, răspunzând într-o engleză stricată:

— Numele meu este Shu. Sunt încântat să vă văd. Eram neliniştit pentru Lili. Ştiţi cumva unde se află?

Malko venise fără un plan precis. Ezită o secundă. Bătrânul îi păru prea inteligent pentru a-i istorisi o grămadă de baliverne. Totuşi îi venea greu să-i spună adevărul.

Alese calea de mijloc.

— Pot să intru? Trebuie să vă spun o poveste mai lungă.

Chinezul se dădu politicos la o parte, făcându-i loc lui Malko să intre într-o cameră birou cu un miros infect. Domnul Shu se aşeză într-un fotoliu iar agentul pe pat.

— Sunt detectiv particular, începu el şi am rugat-o pe nepoata dumneavoastră să mă ajute într-o treabă foarte delicată. Din această cauză ea nu a mai venit acasă.

Domnul Shu îşi ridică privirea.

— Lili mi-a vorbit de dumneavoastră. Trebuia să-mi faceţi o vizită.

— Exact, spuse Malko. Sunt în posesia unui document redactat în chineză pe care nu l-a putut descifra nimeni. Este vorba, în mod sigur, de un cod. Lili mi-a spus că sunteţi un om foarte cultivat, ce poate pătrunde în tainele acestui document, iată-l!

Deschise plicul şi-i dădu chinezului hârtia. Acesta privi lung actul apoi îl puse pe masă cu faţa impasibilă.

— S-ar putea să pot găsi sensul celor scrise, spuse el, dar îmi vor fi necesare lungi şi anevoioase cercetări. Desigur, este vorba de limba mandarină pe care o vorbesc perfect, dar textul nu necesită numai o simplă traducere.

Malko cunoştea foarte bine natura umană.

— Domnule Shu, spuse el decis, în momentul în care îmi veţi da traducerea textului vă voi da cinci mii de dolari printr-un cec depus la Bank of America. Eu însă sunt foarte grăbit, această traducere fiindu-mi necesară în patruzeci şi opt de ore.

Chinezul se foi în fotoliu.

— Am să fac tot posibilul, spuse el. Reveniţi poimâine. Sper că îmi veţi da veşti bune despre Lili. Mama ei mi-a dat-o în grijă.

Chinezul se ridică, ceea ce însemna sfârşitul convorbirii. Malko ezita. Dacă nu-i spunea adevărul, celălalt se putea găsi în pericol de moarte fără să ştie, dar dacă îi spunea că afacerea lăsase în urmă o grămadă de cadavre, erau multe şanse ca domnul Shu să renunţe la cei cinci mii de dolari.

În cele din urmă, Malko tăcu. Salutându-l pe chinez, porni spre cele două gorile.

— Trebuie să fim atenţi ca bătrânul să nu fie ucis. Probabil ne va da rezolvarea problemei. Îi voi cere lui Hood o protecţie discretă. Până atunci însă, veţi rămâne de veghe aici, în maşină.

Malko plecă pe jos. După câţiva paşi se urcă într-un taxi.

Capitolul XI.

În ambianţa liniştită a biroului de la „Californian Trust Investment” Malko îşi redacta raportul către amiralul Mills, graţie telefonului pentru „codificare-decodificare”.

El concluzionă:

— Singurul lucru cert este că la San Francisco operează o importantă reţea de spionaj chineză comunistă. Noi am reuşit să distrugem câteva elemente ale acesteia, dar şefii continuă să fie în libertate, nu ştiu unde se ascund şi mai ales nu ştiu care este activitatea lor. Ştiu acum de la însuşi Fu-Chaw că „spălarea creierelor” colectivă care ne dă atâta bătaie de cap are legătură directă cu această organizaţie, dar nu ştim care este legătura.

Fu-Chaw este mort. Boiangiul de asemenea, gemenele au dispărut şi nu ştim încă ce căutăm.

Amiralul Mills bombăni nemulţumit. De mult timp C. I. A. Realizase faptul că asiaticii folosesc femei frumoase pentru roluri mai importante decât simpla seducţie. Deseori aceste tinere erau chiar mai fanatice decât bărbaţii.

— Faceţi orice, numai să rezolvaţi problema. Mie îmi parvin rapoarte din ce în ce mai pesimiste privitoare la operaţiunea la care lucraţi.

— San Francisco are un milion de locuitori, remarcă respectuos Malko şi eu trebuie să găsesc doar două chinezoaice care au grijă să nu-şi asume nici un risc.

Amiralul îşi drese vocea.

— Am să difuzez către F. B. I. un anunţ. Nu se ştie niciodată.

— Ar trebui să răscolim Chinatown casă cu casă. Sunt foarte mulţi galbeni în zonă.

Închise telefonul. Nu-i povestise nimic lui Mills despre problema sa principală, aceea de a o găsi pe Lili Hua. În ciuda faptului că fata nu dădea nici un semn de viaţă şi. A ferocităţii adversarilor săi, agentul continua să mai păstreze o slabă speranţă, mai ales că Lili nu reprezenta nici un interes pentru adversari. În orice caz aflase ceva, pentru că altfel ar fi reapărut. Îi lipseau tandreţea şi devotamentul orb pe care ea i-l arăta şi afară de asta, se simţea vinovat.

Ajungând la hotel, găsiră un mesaj de la Richard Hood. Malko îl sună imediat.

— Am poate ceva interesant pentru dumneavoastră, spuse şeful poliţiei. Am interogat pe toţi benzinării cu privire la cele două rable. Unul dintre tipii de la o staţie Chevron din South San Francisco îşi aminteşte că a văzut Fordul crem cu o chinezoaică în interior. Ea s-a oprit pentru a da un telefon şi a plecat imediat. Orele corespund.

Malko îşi notă adresa. Inima îi bătea mai repede. Lili încercase să-l contacteze, deci. Dintr-un motiv necunoscut, n-a reuşit. Locul de unde încercase să-l sune se afla exact la locul întâlnirii pe autostradă cu maşina de patrulare şi Guadalupe Road unde găsiseră maşina abandonată.

Închizând telefonul, le explică gorilelor situaţia şi cei trei bărbaţi plecară spre South San Francisco.

Maşina intră atât de repede în staţia Chevron şi Jones coborî din ea atât de violent, încât benzinarul îşi duse mâna la geantă. După ce se linişti, repetă ceea ce ştia cu o descriere exactă a fetei şi direcţia în care plecase. Din păcate, nu mai ştia nimic altceva.

Malko mulţumi. Fordul demară din nou încet în direcţia indicată. Timp de o oră dădură târcoale străzilor liniştite din South San Francisco, fără să găsească nici cel mai mic indiciu. Era un cartier fără istorii şi totuşi Lili Hua de aici dispăruse. Trecură de două ori prin faţa unui grilaj deasupra căruia era o inscripţie cu litere aurite: „Grădina Multiplelor Fericiri”. De fiecare parte nişte inscripţii cu caractere chinezeşti, probabil traduceau firma.

Descurajaţi, se-ntoarseră la staţia de benzină Chevron. Ceva îl tracasa pe Malko. El îl întrebă pe benzinar:

— Ce înseamnă această Grădină a Multiplelor Fericiri?

— Este un cimitir chinezesc. O chestie pentru miliardari.

Malko mulţumi şi se urcă în maşină.

— Să ne întoarcem, ordonă el lui Jones şi să mergem să aruncăm o privire în acest cimitir.

Gorila îl privi neliniştit.

— Nu, nu sunt nebun, spuse Malko. Însă nu aţi remarcat că acest cimitir este singurul loc din acest colţ de lume unde sunt chinezi, chiar dacă sunt morţi. Însă trebuie să existe şi oameni vii care să se ocupe de morţi.

Cinci minute mai târziu, ei erau în dreptul grilajului. Pe stâlpul din stânga era un afiş pe care scria „Deschis până la miezul nopţii”. Acesta era un cimitir cum nu găseai decât în California. Semăna mai degrabă cu o grădină publică, cu parcelare imobiliară. O înmormântare în acel loc se ridica la un cost între 3.000 şi 6.000 de dolari. Cu condiţia să plăteşti, puteai cere orice, ca de exemplu construcţia unei piscine peste mormânt, un foc de artificii tras la fiecare aniversare a morţii sau reproducerea exactă a piramidei lui Keops. Totul se vinde pentru eternitate.

Fordul se angajă încet pe aleea centrală. Un Buddha de piatră, înalt cât o casă cu şase etaje îşi întindea braţele protectoare asupra primelor rânduri de morminte.

Jones opri şi descifră inscripţia de pe soclu: era vorba de prea înţeleptul – el murise miliardar – Sun Yat Lan, care avusese ideea creeri Grădinii Multiplelor Fericiri. Introducând o monedă de douăzeci şi cinci de cenţi într-o fantă, o bandă magnetică începu să repete câteva din maximele favorite ale defunctului.

— Să mergem mai departe, spuse Malko.

Urcară pe Aleea Amorului Etern, apoi pe aceea a Credinţei Triumfătoare pentru a se opri în Grădina Suvenirurilor. Era un loc împrejmuit, unde se găseau numeroase mausolee construite din marmură albă. Un afiş făcea cunoscut că numai posesorii unui loc aveau dreptul să intre acolo, descuind cu o cheie de aur.