Gheorghe I. Bratianu sfatul domnesc şi adunarea stărilor în principatele româNE

GHEORGHE I. BRATIANU

SFATUL DOMNESC ŞI ADUNAREA STĂRILOR ÎN PRINCIPATELE ROMÂNE

Cartea de faţă e una dintre lucrările cele mai reprezentative pentru vasta creaţie istoriografică a lui Gheorghe I. Brătianu în opera căruia cercetarea pătrunzătoare şi scrupuloasă a trecutului s-a împletit permanent cu efortul de înţelegere a prezentului şi cu scrutarea îngrijorată a viitorului. Lucrarea aparţine ciclului final al creaţiei istoricului, acel anume al scrierilor realizate în timpul celei de a doua mari conflagraţii mondiale şi în anii imediat următori încheierii acesteia, cât i-a mai fost îngăduit să-şi continue opera.

Apăsarea realităţilor imediate şi perspectivele de viitor, încă şi mai întunecate pentru ţară, l-au îndemnat acum pe istoric să răspundă la întrebările cele mai actuale ale vremii, situându-le, fireşte, potrivit vocaţiei şi pregătirii sale, în dimensiunea istoriei.

Cum avea să se aştearnă pacea lumii după sfârşitul teribilei încleştări armate care opunea pe uscat şi pe mări forţele celor două mari coaliţii care îşi disputau hegemonia mondială şi care avea să fie situaţia României în viitoarea constelaţie politică a lumii? Pace de compromis şi echilibru sau pace hegemonică? întrebare care 1-a îndemnat pe istoricul român să scruteze Formulele de organizare a păcii în istoria universală, cercetare din care a rezultat un curs universitar şi o carte, rămasă încă în cea mai mare parte inedită.

Dar dacă pacea avea să fie de echilibru, cum sperau cei mai mulţi, şi autodeterminarea popoarelor avea să fie respectată şi consacrată prin aşezămintele mondiale noi în curs de elaborare, aşa cum făgăduiau membrii coaliţiei care se apropia de victoria finală, ce fel de regim avea să conducă România? Regimul nu putea fi decât unul •constituţional, de echilibru al puterilor în stat, în conformitate cu tradiţia mai recentă a trecutului românesc, nădăjduiau factorii cei mai reprezentativi ai conducerii ţării, în grelele împrejurări în care fusese atrasă România în anii celui de-al doilea război mondial.

Solicitat din loc înalt să înfăţişeze „evoluţia organizării de stat şi a problemei constituţionale în România", problemă care fusese străină de preocupările sale de până atunci, cum însuşi o afirmă, Gheorghe I. Brătianu s-a simţit puternic chemat să descifreze şi „originile ei mai depărtate în trecutul nostru istoric". Şi, din acest imbold interior al istoricului s-a născut cartea Sfatul domnesc şi Adunarea stărilor în Principatele Române.

Carte de însemnătate excepţională în istoriografia românească pentru că a introdus în cunoaşterea trecutului nostru o dimensiune esenţială, nicicând sistematic cercetată în devenirea ei din vremea constituirii statelor româneşti până lâ începuturile regimului constituţional modern. Carte în care sunt înfăţişate temeinic, pe baza unei erudiţii sigure, hagiaţii, respectiv organul de reprezentare a acestora, adunările de stări, înţelegerea locului acestei instituţii în evoluţia generală a societăţii româneşti timp de cîteva secole, investigarea temeinică a alternanţei dintre tendinţele autoritare ale ;i şi etapele de precumpănire a lumii privilegiului, determinarea specificului ilor de stări româneşti, produs al îmbinării tradiţiilor autohtone şi a influenţelor : şi central-europene, situează cartea lui Gheorghe I. Brătianu printre cele mai de lucrări ale istoriografiei româneşti. De fapt, prin însemnătatea temei tratate şi prin rea ei superioară, cartea constitue o introducere necesară la orice efort de înţelegere ii mediu românesc în toată complexitatea sa.

Mersul implacabil al evenimentelor", pentru a relua formula istoricului, a îndrumat irsul istoriei spre alte ţărmuri decât cele ale echilibrului libertăţii şi al auto-inării la care aspirau forţele politice reprezentative ale lumii româneşti. O „pace onică" asupritoare a cuprins Europa Centrală şi Răsăriteană, însoţită de regimuri re impuse de puterea dominantă popoarelor asuprite. ,.Pace totalitară" căreia aveau jă victimă cea mai mare parte a elitei ţării în rândurile dintâi ale căreia s-a aflat şi ii Gheorghe I. Brătianu. A rămas însă ca mărturie de seamă a acelor vremuri şi a aspiraţii înşelate cartea Sfatul domnesc şi Adunarea stărilor în Principatele Române ui de studii inspirate de aceiaşi preocupare.

ŞERBAN PAPACOSTEA

CUVÂNT ÎNAINTE al editorului francez

Cu apariţia postumă a cărţii de faţă se termină publicarea ciclului de cercetări cărora Gheorghe Ion Brătianu le-a consacrat ultimii ani ai vieţii sale. Retrasând istoria originilor şi evoluţiei adunărilor de stări în Europa medievală, G. I. Brătianu propune o nouă analiză a acestor feluri de obştească deliberare, de formare a consensului politic, atât de importante pentru cel ce vrea să priceapă, dincolo de sistematica feudală, realitatea însăşi a vieţii publice în vechea Europă.

Am propus altundeva [Revue des etudes roumaines, XIII/XIV (1974), 7—8] să adunăm aceste lucrări în aşa fel încât întregul lor să apară în acelaşi timp cu intenţia ce le animase. Sub lumina noilor elemente de informaţie, acest întreg al ultimelor scrieri ale lui G J. Brătianu ar putea să se închege — credem noi — într-un ansamblu de opt studii:

1. Sfatul domnesc şi adunarea stărilor în ţările româneşti în cadrul istoriei generale.

I. Liniile generale ale problemei. Analele Academiei Române, Memoriile Secţiunii

Istorice, seria a 3-a, XXVIII (1946), 1 -27.

2. Sfatul domnesc şi adunarea stărilor. II. Consiliul feudal şi adunarea stărilor în

ţările Europei apusene. Ibid., XXVIII (1946), 303—395.

3. Sfatul domnesc şi adunarea stărilor. III. Adunările de stări în ţările Europei

centrale. Ibid., XXIX(1947), 165-259.

4. Sfatul domnesc şi adunarea stărilor. IV. Adunările de stări în ţările de Răsărit

dunărene [manuscris pierdut].

5. Sfatul domnesc şi adunarea stărilor în principatele române (Evry, Compagnie

francaise d'impression, 1976).

6. Les assemblees d'etats et Ies Roumains en Transylvanie, Revue des etudes

roumaines,XIII/XIV-XV (1974et 1975),9-63 şi 113-143.

7. Les assemblees d'etats en Europe orientale au Moyen Âge et l'influence du

rfgi'ne politique byzantin, ap. Actes du sixieme congres internaţional d'etudes byzantines

[Paris 1948], 1(1950), 35-56.

8. Aux origines des assemblees d'etats: (a) 1'exemple de l'Orient latin; (b) au delâ du

rcgime feodal?, Revue des etudes roumaines, XVI (1977), â paraître.

Reprodus în întregime, manuscrisul de faţă, prin însăşi dimensiunile lui, ne apare ca cel mai important dintre cele opt studii menţionate mai sus. G. I. Brătianu pregătise acest
nuscris pentru secţia de „Studii şi cercetări" a Academiei Române, aşa cum a indicat în d explicit pe prima pagină a acestuia şi 1-a terminat probabil în 1947.

G.I. Bratianu a murit, iar Academia Română nu mai există. Noi am propus fără nici rezultat noii academii să publice acest manuscris. Până la urmă dragostea filială şi torul patrioţilor, animaţi de un adânc respect faţă de o operă ştiinţifică de netăgăduit, fac libilă azi, apariţia ei în ţară străină.

Ea apare, după dorinţa lui G.I. Bratianu, în limba română şi sub numele instituţiei e — în alte timpuri — acceptase publicarea ei. Dorinţa morţilor este astfel respectată.

fi. DE DAMPIERRE Paris, 20 octombrie 1975

■>r ■

■ {<">'•<

t

.1 '>.
INTRODUCERE

În cercetarea aşezămintelor regimului de Stări şi a evoluţiei lor, care se pot urmări în istoria Europei din ultimele veacuri ale Evului Mediu până la sfârşitul perioadei moderne — uneori chiar mai aproape de timpurile noastre —, am ajuns la ceea ce a constituit de la început obiectivul ei principal: problema existenţei acestor instituţii, sau măcar a influenţei lor, în principatele române, Muntenia şi Moldova1.

Aceasta este de fapt contribuţia cea mai însemnată pe care istoriografia noastră o poate aduce studiului comparat al adunărilor de Stări, care realizase atât de însemnate progrese în anii care au precedat războiul2. Ea nu prezintă însă numai interesul de a lărgi sfera acestor cercetări, întinzându-le la o regiune geografică ce nu intrase până acum în cuprinsul lor, sau acel de a integra încă mai deplin istoria instituţiilor noastre în acea a dezvoltării generale a structurii sociale şi a organizării de stat, în Europa medievală şi modernă. Ca şi Serbia de la sfârşitul Veacului de Mijloc, sau Rusia Marilor Cneji ai Moscovei, ţările noastre oferă cercetătorului prilejul de a adânci o problemă de un caracter mai general: dacă în elementele regimului de Stări, ce le constatăm în fiinţă în trecutul lor, sunt de ţinut în seamă numai înrâuririle apusene, ce au ajuns în atingere cu ele prin relaţiile lor cu Ungaria de o parte, cu Polonia de alta — sau dacă în structura acestor instituţii trebuie să socotim şi aportul bizantin, care a lăsat urme atât de temeinice în alcătuirea marilor dregătorii şi în cultura ce stăpâneşte această perioadă a istoriei noastre, fie prin contactul direct cu împăraţii şi patriarhii din Constantinopol, fie prin mijlocirea statelor slave de la sud de Dunăre, Serbia, dar mai ales Bulgaria. De aici se desprinde pentru metoda ce ne propunem a urma, în dezvoltarea acestei părţi a expunerii noastre, o îndoită necesitate: aceea de a examina laolaltă, în vremea începuturilor, aşezămintele politice, şi mai ales cele sociale ale Bulgariei medievale, cu acele ale principatelor româneşti, precum şi nevoia de a recurge, de la aceste forme de influenţă sau de imitaţie, la arhetipul bizantin,

1 Intenţia mea era să închei întreaga cercetare cu acest capitol. împrejurările prezente fac însă imposibilă

strângerea datelor bibliografice strict necesare, unei expuneri a regimului de Stări în ţările din Răsăritul şi Nordul

Europei, în special în ţările scandinave şi în Polonia. Cu privire la această din urmă ţară, avem însă destule

informaţii, pentru a putea determina îndeajuns de precis influenţa regimului de Stări şi diete al Republicii în

Moldova.

2 Cf. Sfatul domnesc şi adunarea stărilort I,în Anal. Acad. Rom., Mem. Secţ. Ist., s. a 3-a, XXVIII, p. 7

şi următoare. ,
desigur nu poate 11 considerat in toata puterea cuvântului un tactor constitutiv, în >rarea regimului de Stări şi a instituţiilor sale reprezentative, dar nu e totuşi de :otit, în urmele pe care le-a putut lăsa în viaţa de stat a ţărilor din marginea de Răsărit itinentului nostru, unde aflăm asemenea aşezăminte, sau necontestate pătrunderi ale nului social şi politic de Stări în gospodăria publică. De aceea, înainte de a supune mai atente analize, în lumina acestor preocupări şi a experienţei câştigate din studiul ral al regimului de Stări, informaţiile ce le avem despre adunările de această natură, irurile lor în politica şi în administraţia celor două ţări româneşti, va fi de asemenea ;ar să amintim rezultatele la care a ajuns cercetarea istorică, în două chestiuni de cea mare însemnătate pentru întreaga înţelegere a trecutului nostru: caracterul şi lunile Domniei în legătură cu ţara, cari oferă stranii paralelisme cu acele pe care cii germani le-au aflat de curând, descriind raporturile dintre «Land» şi «Herrschaft» ipânirile teritoriale din cuprinsul Imperiului1; iar în al doilea loc, problema atât de dezbătută a claselor şi categoriilor sociale în ţările noastre, în jurul căreia se poate a o atât de întinsă bibliografie, care înregistrează, pe temeiul unui material tnentar ce sporeşte neîncetat!, cele mai deosebite şi divergente păreri. Aci fireşte, ambele chestiuni, atât cea constituţională cât şi cea a structurii sociale, i privite pe o altă latură decât aceea care a preocupat pe istoricii, economiştii sau tii cari le-au arătat interesul lor. Studiile lor, de altfel foarte temeinice, îmi fac însă ;sia că au fost călăuzite mai mult de spiritul de analiză a fiecărei instituţii în parte, voia de a lămuri originele şi dezvoltarea fiecărei dregătorii, de la cea mai înaltă la nai mărunte, sau în ordinea economică, funcţiunile fiecărei categorii sociale, pe cari ăm pomenite în documentele ce ne sunt cunoscute, decât de ideea unei sinteze a >r acestor elemente în vechea organizare de stat a acestor ţări. Doar din acest punct dere, e deci de aşteptat o nouă înfăţişare a unor probleme, de atâta timp expuse şi tate în lucrările principale, privitoare la istoria sau la dreptul românesc: pe baza raşi date, dintre cari unele cer a fi scoase mai mult în evidenţă decât a fost cazul până .: hrisoave domneşti sau naraţiuni ale cronicarilor, ce nu au fost privite sub acest t al însemnătăţii lor, e mai mult vorbă de o altă interpretare a materialului informativ, i îndeajuns de bogat, care a fost adunat până acum, decât de izvoare nouă, a căror >perire rămâne însă o nădejde a viitorului. Expunerea care va urma nu trebuie ată altfel, decât în lumina acestei relativităţi, care nu s-a putut înlătura. Ca să săm o comparaţie devenită banală, e poate momentul, după un studiu amănunţit al ;ilor, să aruncăm o privire asupra pădurii.

.■..ţi

1 Cf. Sfatul domnesc şi adunarea stărilor,lll, ibid.,XXXOC,p. 191 şi urm.

10