Globalizare si Regionalizare

În cadrul politicii monetare şi a cursului de schimb, scăderea susţinută a inflaţiei va constitui unul din obiectivele principale ale programelor economice româneşti. Această evoluţie ţine seama de strategia de politică monetară, precum şi de principalele măsuri ce urmează a fi implementate pentru creşterea disciplinei financiare, reducerea arieratelor şi accelerarea reformelor structurale.

2. Politicile de ajustare structurală
Restructurarea este un element important al ajustării structurale, menit, în principal, să pregătească companiile pentru privatizare. In acest sens, se au în vedere criterii de performanţă pentru echipele de management ale companiilor proprietate de stat, prin care urmăresc: închiderea capacităţilor de producţie ineficiente; realizarea de analize de piaţă şi strategice ale companiilor pentru a identifica segmentele viabile ale acestora şi a decide eliminarea secţiilor sau capacităţilor neviabile; disponibilizarea personalului, după ce s-au rezolvat problemele sociale; îmbunătăţirea echipamentelor şi tehnologiilor în unităţile viabile, utilizarea altor surse de finanţare pentru diminuarea costurilor de funcţionare.
Acţiunile de ajustare structurală vor urmări, în mod prioritar, sporirea productivităţii, a eficienţei şi calităţii produselor şi serviciilor. Procesul de restructurare a economiei româneşti are în vedere implementarea unui pachet de politici care să asigure compatibilizarea structurilor intra-sectoriale cu cele existente şi de perspectivă în ţările Uniunii Europene, ajustarea şi consolidarea structurilor economice pentru apropierea progresivă de nivelurile de competitivitate din economia ţărilor comunitare, inclusiv pentru folosirea mai bună a condiţiilor de acces pe piaţa Uniunii Europene a produselor româneşti.
Procesul de ajustare sectorială va cuprinde, pe de o parte, modernizarea şi dezvoltarea agenţilor economici cu potenţial de competitivitate şi, pe de altă parte, reorientarea, redimensionarea, închiderea parţială sau totală a unor unităţi de producţie fără perspective de a face faţă pieţei interne şi celei externe – acţiuni ce vor fi precedate de rezolvarea problemelor sociale.
Ajustarea structurală se va realiza pe fondul accelerării privatizării. Transferul proprietăţii de la sectorul de stat la sectorul privat va crea o structură de proprietate care să susţină creşterea competitivităţii şi adaptarea ofertei la cerinţele pieţei interne şi externe , ţinând seama, totodată, de obligaţiile asumate în cadrul organismelor internaţionale. Guvernul României este hotărât să accelereze procesul de privatizare, punând accent pe aspectul calităţii procesului, pe atragerea de investitori care au potenţial financiar şi tehnic şi o poziţie competitivă pe piaţă, capabili să asigure transformarea întreprinderilor preluate în operatori economici performanţi viabili.
În Programul de Guvernare pentru perioada 2001-2004 se acordă un loc important îmbunătăţirii substanţiale a mediului de afaceri şi se afirmă rolul fundamental pe care îl are sectorul privat pentru dezvoltarea economică şi socială susţinută, pentru relansarea economiei naţionale.
Guvernul este decis să promoveze un mediu stabil, neutru şi eficient pentru afaceri. În acest sens, se urmăreşte asigurarea unui cadru economico-financiar şi legal corespunzător, fiind propus un set complex de măsuri:

• 
  dezvoltarea competiţiei de piaţă,
  
• 
  calmarea inflaţiei şi continuarea procesului de liberalizare a preţurilor,
  
• 
  extinderea şi diversificarea instrumentelor bancare şi fluidizarea fluxurilor financiare,
  
• 
  revizuirea şi simplificarea sistemului de impozite şi de colectare a acestora,
  
• 
  combaterea evaziunii fiscale şi vamale,
  
• 
  stimularea investiţiilor de capital românesc şi străin,
  
• 
  creşterea fluxului de capital străin şi a colaborării economice internaţionale,
  
• 
  dezvoltarea capacităţii de absorbţie a inovării în mediul economic.
  

O pârghie hotărâtoare pentru restructurarea şi dezvoltarea economiei de piaţă este politica în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM). Politica în acest domeniu urmăreşte valorificarea potenţialului IMM şi a sectorului cooperatist de a contribui semnificativ la creşterea economică durabilă, la crearea de noi locuri de muncă, sprijinirea inovării şi a progresului tehnic şi tehnologic şi dezvoltarea clasei de mijloc, cea care asigură stabilitatea economică şi socială a unei ţări. Pentru perioada 2001-2004, se prevede simplificarea şi îmbunătăţirea cadrului legislativ şi administrativ, susţinerea organizaţiilor de reprezentare a sectorului, îmbunătăţirea accesului IMM la finanţare şi îmbunătăţirea ofertei de servicii pentru IMM.
Susţinerea în continuare a dezvoltării IMM se va realiza folosind instrumente economice, astfel încât intervenţia publică să fie limitată, transparentă şi corespunzătoare cu necesităţile întreprinderilor mici şi mijlocii, măsurile de sprijin să nu distorsioneze funcţionarea mecanismelor pieţei. Administrarea şi aplicarea măsurilor de sprijin vor fi descentralizate către autorităţile locale sau contractate cu bănci comerciale, organizaţii neguvernamentale şi centre de servicii pentru IMM.
Modificările structurale din sistemul financiar-bancar au în vedere, cu deosebire, dezvoltarea sistemului bancar, a instituţiilor de credit şi bursiere concomitent cu creşterea eficienţei şi disciplinei financiar-bancare. Din perspectiva dezvoltării unei economii competitive, politica financiar-bancară va armoniza rigorile stabilităţii macroeconomice cu obiectivul creşterii sustenabile şi de durată. Politica financiar-bancară va contribui la stimularea economisirii şi a investiţiilor.
În prezent, deşi sistemul este stabil, există încă vulnerabilităţi şi slăbiciuni la nivel individual care necesită continuarea procesului de privatizare a băncilor cu capital majoritar de stat şi integrarea cooperativelor de credit sub autoritatea BNR. De asemenea, se are în vedere creşterea exigenţei în procesul de autorizare a băncilor, precum şi îmbunătăţirea reglementărilor privind verificarea şi sancţionarea băncilor sau conducătorilor care nu asigură respectarea cerinţelor prudenţiale. Se va întări cooperarea cu alte autorităţi de supraveghere, naţionale şi străine, prin încheierea unor acorduri de cooperare în domeniul supravegherii bancare. Va continua procesul de armonizare a reglementărilor prudenţiale cu cerinţele Uniunii Europene şi cu recomandările Comitetului de la Basel.
Condiţiile existente în societatea românească impun ca administraţia publică centrală şi locală să fie supusă unui proces de schimbare, reforma administraţiei realizându-se concomitent pe patru planuri:

• 
  în plan strategic, prin care să se redefinească rolul statului, în sensul delimitării rolului statului de cel al organizaţiilor private;
  
• 
  în plan legislativ, urmărindu-se diminuarea densităţii reglementărilor, o utilizare mai mare a legilor cadru, lăsând o marjă de manevră ridicată autorităţilor executive;
  
• 
  în plan organizaţional, orientată către reducerea ierarhiilor, simplificarea procedurilor şi supleţea posibilităţilor de acţiune, în sensul creşterii puterii de a delega execuţia sarcinilor publice către organisme care nu fac parte din administraţie;
  
• 
  în planul mentalităţii profesionale, adică o schimbare a modurilor de acţiune a aleşilor politici, a funcţionarilor dar şi a cetăţenilor.
  

Guvernul apreciază că reforma administraţiei publice este un obiectiv central. În consecinţă, se propun o serie de măsuri care au ca scop creşterea eficienţei sectorului public prin training intensiv, simplificarea structurilor de management public şi creşterea utilizării tehnologiei informaţiei.

Dezvoltarea agriculturii şi dezvoltarea rurală constituie doi piloni ai politicii de dezvoltare integrată durabilă în spaţiul rural, care are în vedere promovarea unui amplu program de dezvoltare rurală în toate zonele ţării - în cadrul unui concept de dezvoltare rurală integrată, economică şi socială, a satului românesc. Se urmăreşte, de asemenea, asigurarea unui mediu mai favorabil pentru atragerea capitalului străin, în vederea susţinerii programelor investiţionale şi de dezvoltare a producţiei agricole în România precum şi în vederea diversificării economiei rurale.
Ponderea deţinută de agricultură în cadrul economiei naţionale, cât şi multitudinea obiectivelor care trebuie realizate în vederea integrări în U.E. sunt argumente forte care au determinat Guvernul să acorde o importanţă deosebită implementării de programe de reformă şi restructurare în agricultură.
În concordanţă cu starea actuală a sectorului agricol, Guvernul consideră că obiectivul principal al dezvoltării agriculturii pe termen scurt şi mediu trebuie să fie creşterea cantitativă şi calitativă a producţiei agricole, în vederea asigurării securităţii alimentare a populaţiei, creşterea contribuţiei acestei ramuri în schimburile economice externe, în condiţiile respectării cerinţelor protejării şi ameliorării mediului înconjurător. Obiectivele propuse urmăresc atingerea parametrilor minimali de performanţă în vederea integrării în Uniunea Europeană.
Realizarea obiectivelor politicii agricole are în vedere efectele implementării unui amplu pachet legislativ, cu privire la crearea unor exploataţii agricole eficiente, sprijinirea agricultorilor prin credite avantajoase, destinate creşterii gradului de mecanizare, de fertilizare şi de irigare a culturilor agricole.
România a elaborat Planul Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (PNADR), care a fost aprobat de Comisia Europeană în 12.12.2000 şi care fundamentează Programul SAPARD, ca instrument de pre-aderare (pre-FEOGA) dedicat sprijinirii agriculturii şi dezvoltării rurale. Strategia acestuia contribuie la pregătirea României pentru aderarea la Uniunea Europeană şi la consolidarea agriculturii româneşti, pentru a putea face faţă presiunii exercitate de competiţia de pe piaţa comunitară şi, în egală măsură,pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale locuitorilor din zonele rurale.
Pivotul reformei structurale din agricultură îl constituie clarificarea şi restabilirea drepturilor de proprietate precum şi finalizarea privatizării societăţilor comerciale din mediul rural, care să contribuie la consolidarea exploataţilor agricole.
Adâncirea reformelor structurale presupune perfecţionarea cadrului legal şi instituţional pentru funcţionarea eficientă a pieţelor agricole şi rurale (piaţa produselor, a materiilor şi serviciilor pentru agricultură, piaţa creditului şi cea funciară).
În domeniul telecomunicaţiilor, cele mai multe servicii au fost deja liberalizate. Ultimele restricţii vor fi ridicate începând cu 1 ianuarie 2003 când Guvernul va asigura liberalizarea serviciilor de telecomunicaţii şi a reţelelor de piaţă. Legislaţia va fi pe deplin armonizată cu Directivele Comunităţii Europene până la 30 martie 2002.
Înţelegând că utilizarea intensivă a informaţiilor sporeşte spectaculos eficienţa şi productivitatea activităţilor economice şi sociale, şi în acord cu iniţiativa “Europa +”, Guvernul a inclus în programul său dezvoltarea societăţii informaţionale. Sunt avute în vedere mai multe proiecte pentru a spori accesul pe Internet, pentru a organiza şi dezvolta comerţul electronic, precum şi pentru a furniza populaţiei servicii publice electronice.
3. Politicile sociale şi ale resurselor umane
Programul guvernului are ca scop creşterea gradului de ocupare a populaţiei şi armonizarea legislaţiei interne privind piaţa muncii cu acquis-ul comunitar relevant. Politica în acest sector va trece treptat de la măsuri pasive la măsuri active, punându-se mai puţin accent pe asigurarea cu mijloace financiare a şomerilor şi mai mult pe recalificarea lor şi pe crearea de locuri de muncă. Structura stimulentelor se va schimba prin adoptarea unei noi legi care urmăreşte reformarea sistemului ajutoarelor de şomaj şi stimularea creării de noi locuri de muncă.
Politicile sociale şi cele privind resursele umane sunt construite în baza prevederilor Cartei Sociale Europene revizuite şi a Codului Social European. Ele vor reflecta practicile instituite de Uniunea Europeană şi dezvoltate de modelul social european.
Principalele obiective în domeniul resurselor umane şi al politicii sociale urmăresc, de asemenea, în implementarea reformei în domeniul muncii, educaţiei, culturii, sănătăţii şi sistemului social.
Educaţia şi formarea continuă. Sistemul educaţional este privit ca o prioritate naţională de către Guvern. Programul de guvernare în acest domeniu, pentru perioada 2001-2004, se concentrează pe o serie de factori decisivi: asigurarea educaţiei de bază pentru toţi, capacitatea de autoperfecţionare a sistemului educaţional, învăţământul superior şi cercetarea ştiinţifică, formarea continuă în contextul societăţii educaţionale.

Politica în domeniul culturii. România are o strategie culturală modernă, compatibilă cu modelele europene, reflectând principiile de bază ale Comunităţii Europene şi asigurând condiţiile pentru satisfacerea nevoilor şi aspiraţiilor culturale ale cetăţenilor, atât la nivel local cât şi naţional.

Cultura este tratată ca un factor major pentru realizarea coeziunii sociale, fiind recunoscută ca o resursă importantă pentru dezvoltarea României, reforma culturală recunoscând valoarea moştenirii naţionale în contextul culturii mondiale.

Politica socială. Reforma în politicile sociale vizează diferite categorii de populaţie care întâmpină dificultăţi în procesul de tranziţie economică (persoane cu handicap, persoane în vârstă sărace etc.) şi se referă la îmbunătăţirea sistemului de pensii, axarea pe măsuri active în domeniul ocupării populaţiei şi protecţiei şomerilor, armonizarea legislaţiei cu normele UE, lupta împotriva sărăciei şi continuarea reformelor sistemului de ocrotire a copiilor.

În noul context economic al României, populaţia tânără este o categorie vulnerabilă. În cursul acestui an a fost elaborat Planul Naţional de Acţiune pentru Tineret, care asigură şi o viziune, din perspectiva regiunii balcanice, asupra rolului tineretului în asigurarea stabilităţii în această zonă.

România a făcut progrese evidente în ce priveşte îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a populaţiei roma. In anul în curs a fost adoptată “Strategia pentru îmbunătăţirea situaţiei populaţiei roma din România”.

România promovează în mod activ o politică pozitivă pentru protejarea minorităţilor. Identităţile culturale şi lingvistice sunt apărate prin intermediul sistemului educaţional.

4. Politicile de protecţie a mediului
România a aderat la majoritatea tratatelor şi convenţiilor internaţionale privind mediul şi protecţia naturii. Prevederile acestor documente sunt preluate în legislaţia românească, în conformitate cu prevederile Constituţiei.
După participarea la Summit-ul de la Rio de Janeiro din 1992, România şi-a sporit semnificativ măsurile de soluţionare a problemelor de mediu. Acordul de Asociere între România şi UE prevede că politicile de dezvoltare în România trebuie să fie bazate pe principiul dezvoltării durabile şi că acestea trebuie să ia în considerare potenţialele efecte asupra mediului.
Politica de protecţie a mediului este concepută ca parte integrantă a programului de dezvoltare şi restructurare economică şi are ca scop armonizarea politicii şi practicii româneşti în domeniul mediului cu directivele UE în domeniu. Politica în domeniul mediului se referă nu numai la măsurile şi acţiunile de refacere a zonelor afectate, ci şi la cele de prevenire a producerii altor dezastre.
În cadrul Planului Naţional de Adoptare a Acquis-ului Comunitar de Mediu, România va asigura transpunerea legislativă a acquis-ului comunitar de mediu, în special în domeniile evaluării impactului asupra mediului (calitatea aerului, a apei, managementul deşeurilor, controlul poluării industriale, a substanţelor chimice şi a zgomotului), dar va asigura şi întărirea capacităţii instituţionale specifice.

Guvernul României, prin Bugetul de stat, va asigura cu prioritate fonduri pentru co-finanţarea proiectelor incluse în Planul Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului (PNAPM), a căror principală sursă de finanţare o reprezintă fondurile alocate de UE prin instrumentul de preaderare ISPA.

5. Politica regională

Cadrul legal al politicii şi dezvoltării regionale este asigurat, în principal, de Legea nr.151/1998 privind dezvoltarea regională, care stabileşte obiectivele, cadrul instituţional, competenţele şi instrumentele specifice pentru realizarea politicii de dezvoltare regională în România.

Obiectivele generale ale politicii de dezvoltare regională se referă la diminuarea dezechilibrelor regionale existente, stimularea dezvoltării echilibrate, revitalizarea zonelor defavorizate, prevenirea producerii de noi dezechilibre, stimularea cooperării interregionale interne şi internaţionale care contribuie la progresul economic şi social.
Obiectivele strategice ale dezvoltării regionale în România vizează:

• 
  promovarea mecanismelor economiei de piaţă în toate regiunile ţării, în vederea îmbunătăţirii competitivităţii şi realizării unei creşteri economice permanente;
  
• 
  promovarea unei dezvoltări spaţiale armonioase şi a reţelei de localităţi;
  
• 
  creşterea capacităţilor regiunilor de a-şi susţine propriul proces de dezvoltare;
  
• 
  crearea şanselor egale în ceea ce priveşte accesul la informare, cercetare-dezvoltare tehnologică, educaţie şi formare continuă a populaţiei din zonele periferice;
  

• 
  promovarea unor politici diferenţiate, conform unor particularităţi zonale;
  
• 
  reducerea decalajelor de dezvoltare dintre judeţe, dintre mediul urban şi rural, dintre zone centrale şi periferice;
  
• 
  prevenirea apariţiei unor zone probleme
  

Obiectivele generale şi strategice se realizează treptat şi etapizat, prin implementarea Planului Naţional de Dezvoltare Regională (PNDR), care este parte integrantă a Planului Naţional de Dezvoltare. Prin PNDR guvernul stabileşte şi fundamentează priorităţile naţionale de dezvoltare regională, identifică măsurile şi programele prin care se pot realiza şi asigură cadrul instituţional pentru implementarea acestora. Măsurile, programele şi proiectele regionale sunt finanţate din resurse interne, concentrate în Fondul Naţional de Dezvoltare Regională şi resurse externe, reprezentate, în principal, de sprijinul financiar acordat României de către UE în cadrul Programul naţional Phare - componenta coeziune economică şi socială. Pentru accesarea fondurilor Phare – componenta coeziune economică şi socială - PNDR constituie documentul care fundamentează solicitarea României de ajutor financiar din aceste fonduri.

PNDR se realizează în cadrul unui larg larg parteneriat între instituţii ale administraţiei centrale şi locale, agenţii de dezvoltare regională, alte instituţii neguvernamentale, numeroase alte instituţii cu activitate relevantă pentru dezvoltarea ţării, precum şi parteneri economici şi sociali.
Un rol important în dezvoltarea regională îl are şi cooperarea transfrontalieră. Obiectivul general al cooperării transfrontaliere este promovarea dezvoltării economice şi sociale a regiunilor de graniţă prin identificarea şi valorificarea oportunităţilor de cooperare.

Obiectivul general al PND este orientarea şi stimularea dezvoltării economice şi sociale a ţării pentru obţinerea unei creşteri economice durabile şi crearea de locuri de muncă stabile. Un rol important în realizarea acestui obiectiv îl are stabilirea axelor naţionale prioritare de dezvoltare şi pe baza lor elaborarea şi implementarea de măsuri, programe şi proiecte care să concretizeze aceste priorităţi.
Implementarea obiectivelor conţinute în Planul Naţional de Dezvoltare şi în Programul Economic de Preaderare va contribui la accelerarea modernizării economiei şi societăţii, prin punerea în valoare în condiţii de eficienţă şi competitivitate a potenţialului real de care dispune România şi va permite realizarea unui mediu economic favorabil, stabil şi predictibil.