Grandios delir geologic

Geniul si personalitatea acestui artist special, l-am numit pe Salvador Dalí, “bantuie”inca strazile orasului Figueres, facand din acest loc, centrul turistic cel mai dinamic al Catalunyei. Aici, la 11 mai 1904, la noua luni si zece zile dupa moartea, de meningita, a fratelui sau mai mare - Salvador (Galo Anselmo), se nastea un nou Salvador (Domingo Felipe Jacinto), cel a carui creatie o vom cunoaste astazi la fata locului. Dalí era incantator, coleric, capricios, alintat, rasfatat de doamnele casei : mama lui Felipa Domenech i Ferres, bunica lui Ana, matusile Maria Tereza si Catalina si, mai tarziu de sora lui mai mica Ana Maria. “Bebelusul” Salvador se dovedeste a fi tiranul acestei familii idolatre, fiind totusi, sub autoritatea unui tata impunator – don Salvador Dalí i Cusi – avocat si notar – caruia Salvador i s-a impotrivit vreme de cel putin 25 de ani.

Clanul Dalí locuieste in Figueres, la poalele Pirineilor, nu departe de frontiera franceza. A fi catalan inseamna si in familia Dalí, sa fii liber cugetator si sa cultivi un anticlericalism moderat, nuantat de socialism naiv. In sfarsit, inseamna sa simti pentru Franta si in mod special pentru Paris, o dragoste si o fidelitate fatise.

Vara, familia Dalí se reuneste la Cadaques, portul unei peninsule la care se ajunge anevoie, un stravechi tinut viticol, distrus de filoxera si cu greu reconvertit la pescuit. Promontoriul Creus, punctul extrem-oriental al Spaniei, este alcatuit din stanci de mica-sist, roase si sculptate de vantul de nord, intr-un “grandios delir geologic”, dupa expresia lui Dalí fascinat de acesti monstri polimorfi, rand pe rand cocos, camila, nicovala sau sani de femeie. Una dintre stanci, al carei chip pare sa se sprijine in varful nasului, va da nastere unei imagini-cheie din anii ’30 a mitologiei lui Dalí : El gran masturbador (Marele masturbator).

Copilul Salvador Dalí i Domenech este trimis - de radicalul sau tata - la o scoala primara laica, condusa de profesorul Trayter, care il si initiaza in misterele lanternei magice. In 1916 Dalí frecventeaza liceul local din Figueres, pentru a urma cursurile secundare in limba castiliana, cat si Scoala Fratilor Maristi – pentru invatamantul in limba franceza si se inscrie si la cursurile serale ale scolii municipale de desen. Salvador isi imparte astfel timpul intre plimbari campenesti, hoinareli citadine si o dragoste adolescentina pentru o colega de clasa, Carmen Roger. Dalí-tatal nu face nimic pentru a incuraja aceste experimente ale fiului sau. Pe marele pian din salon, notarul Dalí a pus la vedere o carte medicala, in culori tipatoare, despre bolile venerice. Dar adolescentul Salvador credea in cariera lui de pictor. In 1920 el scria : “Dupa un an de emotii si de minciuni, as putea sa ma apuc de lucru… Mai multa lumina, mai mult albastru, mai mult soare, sa ma izolez in natura, careia sa-i fiu un elev supus…”

In iarna anului 1921 Salvador se instaleaza singur intr-o casa abandonata din Figueres, adoptand o alura de artist, cu parul lung, lavaliera si o palarie demodata de fetru. Succesele sale artistice din 1922 tempereaza oarecum socul pricinuit de moartea mamei sale Felipa, din iarna acelui an. Asociatia Studentilor Catalani organizeaza la Barcelona, la galeria Josep Dalmau, o expozitie comuna a operelor lui Picabia si Dalí, prezentata de Andre Breton in persoana. Drumurile acestor doi mari formatori de opinie – Breton si Dalí -se vor mai incrucisa din nou, dupa mai bine de 8 ani, in 1929, la Paris.

In 1924, Salvador - tanarul de doar 20 de ani, pleaca la Madrid, la Scoala Speciala de Pictura, Sculptura si Gravura, locuind la Residencia de Estudiantes, un internat conceput dupa modelul englez, care gazduia aproape 150 de studenti de la diferite facultati si scoli inalte. H.G.Wells, Albert Einstein, Paul Valery sau Max Jacob vor tine conferinte la Madrid, in rastimpul petrecut de Dalí aici. In aprilie 1925 Louis Aragon este cel care lanseaza in acest oras – Madrid -o stralucita provocare suprarealista : “ Ah ! Bancheri, muncitori, servitori, voi sunteti partizanii utilului, voi puneti in miscare ceea ce este necesar. Iar noi ruinam aceasta civilizatie care va este draga. Lume occidentala, esti condamnata la moarte !”

In acelasi an Dalí adera la grupul Ultra, al carui lider era Luis Bunuel –supranumit Tarquin Superbul, datorita fizicului sau avantajos, a talentului sportiv si a frecventarii bordelurilor madrilene. Aragonezul Bunuel era student la stiintele naturale si ii cunoscuse la Paris pe catalanul Picasso si pe romanul Tristan Tzara – teoreticianul suprarealismului /dadaismului. Cel din urma, pe numele lui adevarat Samuel Rosenstock (16 aprilie1896 - 25 decembrie 1963) a fost un poet si eseist roman/evreu, nascut la Moinesti, in judetul Bacau si stabilit mai tarziu la Paris, cofondator al unei miscari estetice care a condus la o revolutie majora in artele plastice si in literatura secolului XX.

Dalí se lasa“domesticit” de cei din grupul Ultra, le adopta stilul, cocktail-urile si invata charlestonul in timpul escapadelor nocturne prin lupanarele vechiului Madrid. Sosirea in grupul Ultra a andaluzului Federico del Sagrado Corazón de Jesús García Lorca (nascut langa Granada in 1898 si asasinat la Alfaqar in 1936) din sudul Spaniei, schimba putin lucrurile. Acesta era deja un poet publicat, un dramaturg in devenire, un muzician de prim rang si desi homosexual recunoscut (ca si Andre Breton sau Jean Cocteau), devine vedeta grupului. Dalí noteaza ca “Lorca personifica in sine fenomenul poetic in totalitatea sa, in carne si oase, confuz, sangvinolent, vascos si sublim, frematand in mii de focuri obscure si subterane, ca orice materie gata sa-si afle forma originala”.

Catalanul Dalí si andaluzul Lorca au in comun o ambitie artistica feroce, insatisfactia sexuala si un umor caustic exacerbat. “Prima etapa a vietii mele la Madrid, la inceputul marii mele prietenii cu Lorca, este deja caracterizata prinantagonismul violent dintre spiritul sau religios (erotic) si antireligiozitatea mea senzuala. Simteam cand Lorca stralucea ca un diamant de foc si, din senin, imi luam repede talpasita…”

Lorca viziteaza familia Dalí, pentru prima data, in timpul sarbatorilor de Pasti din 1925 si o cucereste, recitand versuri, improvizand sau interpretand bucati muzicale la pianul familiei din Cadaques. Plimbarile pana la promontoriul Creus il initiaza pe scriitorul Lorca in viziunea “paranoica” a pictorului Dalí.

La 11 aprilie 1925, escortat de sora mamei lui - matusa Maria Tereza, devenita intre timp sotia tatalui sau si de sora lui Ana Maria, Salvadar ia trenul, pentru prima data spre Paris, unde, la gara, il intampina Luis Bunuel si ii face cunostinta cu alt catalan, mai in varsta decat el cu 23 de ani – Pablo Picasso. Apoi, cei trei Dalí pleaca la Bruxelles, unde, pictorul in devenire poate admira opera a doi dintre “zeii” lui : Hieronymus Bosch (1453-1516) si Johannes Vermeer (1632-1675).

Intors la Madrid, Dalí picteaza, viseaza - vizitand muzeul Prado - la Diego Velasquez (1599-1660) – marele lui precursor, de la care va si “imprumuta” faimoasa lui bigoti = mustata. Totodata incearca si noi emotii erotice : Lorca incearca amour à trois impreuna cu Dalí si Margarita Manso (studenta la Bele-Arte, foarte libertina, cu trup baietos, foarte atasata de cei doi prieteni). Cum Salvador refuza sa-i cedeze, Lorca face dragoste fizica cu Margarita, sub ochii pictorului.“Pentru ca n-a obtinut sa-mi pun c- - - - la dispozitia lui, Lorca mi-a jurat ca sacrificiul fetei era compensat de propriul lui sacrificiu – el se culca pentru prima data cu o femeie !” Salvador Dalí, inca virgin, nu ia parte la distractie )

Dalí pictase deja panzele : Sfantul Sebastian cu cap de limba de mare, Venus si marinar, Academia necubista, Vaca spectrala, Cenusa marunta sau Patru sotii de pescari din Cadaques. Sunt viziuni masiniste, cinetice, euritmice, de putreziciune si de dezintegrare a corpurilor care isi implinesc emanciparea intr-un vartej de maini-sex, femei-ulcior, capete de lei, chei, potire, ostii catolice, sani rasfirati, magari spectrali si chiar materii fecale inconjurate de muste langa un diamant, prin care Dalí isi manifesta neputinta de a-si grefa dorintele peste anatomia structurata de obiectivitate...

Uf… Imi este destul de greu sa descriu in cuvinte viziunea estetica a picturilor daliniene.

In iarna anului 1929 Dalí si Bunuel se intalnesc la Cadaques si hotarasc sa scrie impreuna scenariul unui film – Cainele andaluz. Anti-eroul intimidat de pieptul planturos al eroinei, insa extatic in fata feselor ei, sa fie oare Garcia Lorca insusi, “perro andaluce = cainele andaluz”, cum erau numiti, in mod curent de catre studentii madrileni, cetatenii din provincia sudica a Spaniei - Andalusia ? Scenariul filmului – cu secventa in care Bunuel, dintr-o singura lovitura cu briciul, taie ochiul eroinei, in timp ce un nor destramat traverseaza luna - este impanat cu imagini suprarealiste, Dalí intruchipandu-l pe unul dintre studentii francezi din scena violului. Filmarile au loc la Billancourt – Franta, iar premiera in 6 iunie 1929 la Studioul Ursulinelor din Paris, in prezenta lui Pablo Picasso, Tristan Tzara, Jean Cocteau, Andre Breton si a intregului grup suprarealist, care ovationeaza Le chien andalou (care, intre noi fie zis, astazi, dupa mai bine de 80 de ani, are doar o valoare istorico/estetica, legata de opera daliniana). Dupa premiera filmului, sejurul parizian este bogat in intalniri – Joan Miro, de exemplu, ii impune lui Dalí sa poarte smoking, pentru a-l introduce in cateva saloane, unde poate cunoaste negustori de arta – precum Camille Goemans - sau potentiali cumparatori pentru panzele lui atat de atipice. Goemans il prezinta lui Rene Magritte si lui Paul Eluard care il tarasc dupa ei prin barurile de noapte din Place Pigalle si Place Blanche. Tentatiile pariziene il mortifica pe virginul fecior catalan, inzestrat cu o timiditate excesiva. “O tristete amara imi umple inima. Toate acele femei inaccesibile intalnite, imi mistuiau imaginatia. In fata dulapului cu oglinda, prelungesc cat mai mult posibil, imaginile intrezarite in timpul zilei. La capatul unui lung sfert de ora epuizant si mortal, am smuls, cu toata forta animalica a mainii mele crispate, ultima placere, amestecata cu lacrimi acre si arzatoare”.

Tot in acest rastimp, Dalí picteaza El gran masturbador –primul erou al auto-erotismului din istoria artei, de la personajul biblic Onan incoace. Marele masturbator este un autoportret adormit peste fantasmele sale, cu o femeie felatoare, imprumutata dintr-o cromolitografie, care isi inalta capul spre falus. Acest “rod al pamantului” falic impreuna cu capul de leu cu limba rosie de pe bratul femeii lamuresc oniric scena pictata de genialul Dalí, care scria despre faimoasa sa creatie : “El gran masturbador sta cu imensul sau nas sprijinit in podeaua de onix, cu enormele lui pleoape inchise, cu fruntea mancata de riduri ingrozitoare si gatul umflat de celebrul furuncul in care clocotesc furnicile. Membrana care ii acopera in intregime gura, se intareste de-a lungul enormei lacuste agatate de chipul lui. Toata dragostea si toata betia Marelui Masturbator constau in crudele ornamente din aur fals care ii acopera tamplele delicate si moi, imitand forma unei coroane imperiale ale carei fine frunze de acanta de culoarea bronzului se prelungesc pana la obrajii roz si imberbi si isi continua fibrele tari pana la contopirea lor in alabastrul limpede al cefei sale”.

Bunuel si Dalí se duc, apoi, in vara 1929 pe stancile din Cadaques, unde vin sa li se alature Rene Magritte si familia Gala & Paul Eluard. In contact cu suprarealistii, Salvador nu renunta la estetica sa obiectiva, el opunandu-se automatismului lui Andre Breton si halucinatiei cultivate de Jean Cocteau. Intransigenta lui Dalí, cotat drept “noul Rimbaud” in pictura, este mult datorata, totusi, influentei eliberatoare a Galei Eluard.

Dincolo de admiratia lor, vizitatorii Cadaques-ului din vara 1929, isi ascund cu greu ingrijorarea. Barbatul cu izmenele manjite de excremente umane, ii contrariaza in mod deosebit… Si atunci intervine Elena Dimitrievna Diakonova, rusoaica/evreica nascuta in Kazahstan la 7 septembrie 1894 intr-o familie de intelectuali. Adolescenta rusoaica, bolnava de tuberculoza, venise in 1914, la un sanatoriu din Elvetia unde il cunoscuse pe Eugene Grindel (nomme de plume Paul Eluard), cu care se si casatorise in 1917. Din aceasta insolita casatorie se naste in 1918 Cecile, dar Gala detesta maternitatea si isi lasa fetita in grija totala a bancherilor Grindel – socrii ei. Cuplul Eluard practica o casatorie libera/neconventionala, Galia – Galushka, antrenandu-I pe Paul Eluard si pe Max Ernst, in adevarate orgii sexuale – “Noaptea trecuta te-am simtit, chiar te-am vazut, scumpa Gala, goala toata, cu picioarele desfacute, prinsa de doi barbati, in gura si in sex. Esti pentru mine incarnarea iubirii, incarnarea cea mai intensa a dorintei si a placerii erotice…”, ii scria poetul Eluard sotiei sale Gala.

Gala are 35 de ani – Dalí doar 25 de ani, “trupul ei avea o constitutie de copil, iar omoplatii si muschii lombari pareau adolescentini; in schimb scobitura spatelui era extrem de senzuala si lega cu gratie torsul energic si mandru de fesele foarte fine, pe care talia de viespe le facea si mai dezirabile “ nota in vara aceea Dalí.

Pictorul Antoni Pitxot, aproape fiul adoptiv al lui Salvador Dalí afirma, in epoca : “Gala are o fire coplesitoare, posesiva, este agresiva, foarte agresiva, promiscua, dominanta si cu o putere de vointa enorma. Impreuna, Salvador si ea vor forma o simbioza echilibrata, deoarece se completeaza perfect : Gala poate sa-i ofere lui Salvador tot ceea ce isi doreste el, iar el este in situatia de a-i indeplini ei cele trei dorinte vitale : frumusete (o imortalizeaza in portrete idealizate), putere si bogatie. Dalí si-a gasit femeia ideala, adversarul perfect de joc “.

Vizitatorii Cadaques-ului pleaca, Gala ramane, spre marea ciuda a lui Bunuel si marea furie a notarului Dalí, care nu vedea cu ochi buni faptul ca fiul lui se afisa cu o femeie maritata. Salvador este panicat, refuza sa faca dragoste fizica cu Gala : “In viata mea nu facusem dragoste ! Acest act mi se parea disproportionat cu vigoarea mea fizica… asa ceva nu era pentru mine “.

La insistentele Galei, ei au totusi primele experiente sexuale in toamna pariziana a anului 1929. Se casatoresc civil in 1934, dar fac casatoria religioasa de-abia in 1958, dupa moartea lui Paul Eluard, cu o dispensa de la Papa Paul VI (deoarece Gala era divortata), intr-o biserica catolica din localitatea Montrejic - aflata la poalele Pirineilor.

Datorita paranoicei fobii a lui Dalí fata de organelor genitale feminine, acesta a pretins ca Gala a fost virgina cand s-au iubit (fizic & anal) pentru prima data in 1929, desi ea avusese numeroase experiente sexuale inainte (intre noi fie vorba, Gala avea numeroase probleme ale uterului, facandu-si chiar histerectomie totala in anul 1936). Din presa de scandal interbelica stim ca Gala a avut un puternic apetit sexual si ca, pe tot parcursul vietii ei, a avut numerosi amanti. La batranete avea slabiciuni sexuale pentru galans (tineri) toreadori, actori, cantareti sau chiar propriul ei sofer – Arturo Caminda - pe care ii sustinea in cariera, facandu-le inclusiv cadouri scumpe.

In 1970, Gala il cunoaste, la New York, pe rockerul american Jeffrey Craig Fenholt (nascut in 1951, avand sotie si copil), care detinea rolul principal in spectacolul de pop rock-opera de pe Broadway - Jesus Christ Superstar - pentru care Gala (de 76 de ani !) face o pasiune arzatoare, cumparandu-i acestuia o vila luxoasa, de milioane de dolari in Long Island (New York) si daruindu-i nu numai geamantane de bacnote verzi dar si o multime de tablouri semnate Dalí.

Cu toate aceste derapaje amoroase, Gala a ramas muza adulata de Salvador Dalí. La inceputul anilor 1930, Dalí chiar isi semneaza picturile cu numele lui si al Galei. Desi nu era o mare frumusete, Gala a fost un personaj frecvent in lucrarile lui Dalí, adesea chiar in roluri religioase, cum ar fi Fecioara Maria- in picture Madonei din Port Lligat. Atunci cand privesti reprezentarile Galei in panzele lui Dalí simti ochiul afectuos al lui Dalí privindu-si, ca un Pygmalion, Galateea… Unele dintre picturi sunt cele mai redutabile reprezentari ale unei femei senzuale de varsta mijlocie in arta occidentala : Gala– Memoria unei femei-copil, Ingerul Gala, Femeia invizibila, Wilhelm Tell si Gradiva, Descoperirea Americii de catre Christofor Columb, Corpus Hypercubus sau Galatea sferelor ceresti. In Enigma fara sfarsit, noul Narcis = Gala – mama si frate in acelasi timp – exprima posibilitatea pentru adolescentul Dalí, de a scapa – printr-un dublu narcisism gemelar – atat de obsesia homosexuala, cat si de teroarea heterosexuala (

Despre tabloul sau Batranetea lui Wilhelm Tell, Dalí scria : “Wilhelm Tell este sinistrul meu tata, iar eu sunt copilasul pe care il tine in brate si care, in locul unui mar, poarta pe cap un cotlet crud, ceea ce inseamna ca Wilhelm Tell = tatal meu, are intentii canibale – vrea sa ma manance. Am pictat si o nuca foarte mica, in care se afla un soi de leagan, iar in acest leagan este un copilas foarte mic, care este imaginea sotiei mele Gala, care este amenintata de piciorul tatalui meu, deoarece - daca piciorul se misca doar putin de tot – el poate strivi nuca si leaganul, distrugand-o astfel si pe sotia mea”.

Dar, cred ca cel mai cunoscut tablou al lui Dalí, vedeta MOMA (Muzeul de Arta Moderna) din New York este La persistència de la memòria (Persistenta memoriei), pictat in 1932– denumit in mod curent Els rellotges tous/Ceasurile moi –care pare a fi o secventa cinematografica a unui tablou neterminat, al unei rezistente pasive a ceasurilor moi, al unei migrene atroce si a unei branze Camembert scurgandu-se pictural. Exegetii operei daliniene cred ca acest tablou a contribuit si la primul mare succes mediatic al lui Dalí din anul 1933 de la New York.

Dalí scria in acel an : “Frumusetea nu este decat ansamblul constiintei perversiunilornoastre”. Andre Breton ii raspundea : “Frumusetea va fi convulsiva sau nu va fi deloc !”, iar Dalí riposta : “Frumusetea va fi comestibila sau nu va fi deloc !”

In 1933, Salvador organizeaza la New York un Bal Dalí, la care el vine costumat intr-o“vitrina” de sticla pe care o purta pe piept si in care se gasea un sutien.

In acel an el picteaza Enigma lui Wilhelm Tell. Tabloul il infatiseaza pe Lenin cu o fesa prelungita extraordinar de mult, sprijinita de o carja. “Hitler si Lenin, m-au excitat” spunea Dalí ), care, nu numai ca isi bate joc de Lenin, ci, mai rau, il elogiaza pe Hitler. Dalí il considera pe Adolf Hitler o entitate feminina, vorbind pe larg despre spatele sau carnos, pe care il taie curelele de piele ale centurii naziste. Deoarece Dalí foloseste provocarea ca mijloc de a atrage atentia asupra lui si de a dobandi celebritatea, este greu sa ma decid in ce masura Dalí il venera pe Hitler sau doar isi batea joc de el ca si de Lenin si de Stalin. Amanda Lear, povestea prin anii ’70 cum Dalí ii spunea : “Cu cat oamenii exagereaza mai mult, cu atat imi plac mai mult”.

La 18 ianuarie 1935, Caresse Crosby si Joella Levy organizeaza la Coq Rouge din New York un bal mascat in onoarea lui Dalí. Insusi El Màster a desenat invitatia la bal. Dalí se deghizeaza in Dalí, avand din nou o vitrina dinaintea pieptului in care se afla o carja. Costumul Galei insa provoaca scandal, ea fiind imbracata intr-o fusta rosie si o bluza verde de celofan, cu aripi negre si manusi albe, in parul coafat avand un bebelus mancat de furnici si al carui cap este distrus de o langusta fosforescenta.

In Statele Unite ale Americii, lumea nu a uitat inca de uciderea, din 1932, a lui Charles Augustus Lindbergh, fiul celebrului aviator Charles Lindbergh. Aceasta a fost una dintre crimele cele mai mediatizate ale secolului XX. Copilasul de 20 de luni, a fost rapit din casa familiei sale din New Jersey, in seara zilei de 1 martie 1932. Doua luni mai tarziu, corpul baietelului a fost descoperit, aproape de casa parintilor, cu craniul strivit.

A doua zi dupa balul suprarealist, ziarele titrau : “Familia Dalí se impodobeste cu imaginea insangerata a bebelusului Lindbergh! Rusine!” Scandalul a fost imens, presa si societatea sobra - americana au fost revoltate, desi Dalí isi prezentase, spasit, scuzele.

Alt act excesiv marca Dalí : in 1936, la Londra, la o expozitie suprarealista, Salvador Dalí isi face aparitia intr-un costum de scafandru, in vederea experimentarii descinderii lui in inconstient – noroc cu poetul, colectionarul si mecena Edward James care il salveaza pe Dalí, in extremis, de la asfixie.

In 1938, Salvador Dalí si Max Ernst, organizeaza la Paris, la galeria Beaux-Arts, punerea in scena a unor viziuni suprarealiste : canapeau rosie in forma buzelor lui Mae West, semineul nas, homarul telefon, draperiile plete, peretii pulsatili acoperiti cu par, tablourile ochi, scaunele imblanite, scaunele balansoar de forma cutiilor toracice umane, suporturile de umbrele in forma de falusuri, lampadarele in forma de vertebre incastrate, aplicele electrice in forma de maini in jurul unui vagin capitonat cu rosu, totul culminand cu taxiul “ploios”al lui Dalí, cu pasagera sa acoperita de melci vii de Bourgogne – piesa de rezistenta a expozitiei ) pe care chiar o voi vedea astazi la Figueres.

Lumea modei = fashion, pune stapanire si pe suprarealistele descoperiri ale lui Dalí, care devine prietenul celor doua mari creatoare de moda interbelice : Coco Chanel si Elsa Schiaparelli. Ele se inspira in creatiile lor din “palaria cotlet”, palaria “barca din Cadaques”sau din “palaria pantof” al caror “modist” fusese Salvador.

Faima lui Dalí este mereu in crestere, mai ales in 1939, cand, la a treia venire in Statele Unite, sare prin geamurile magazinului universal Bonwit Teller, pentru ca aranjamentul vitrinei nu a corespuns intocmai schitelor facute de el. Aceasta saritura prin peretele de sticla atrage atentia presei mondiale asupra lui, numele de Dalí imprimandu-se in memoria publica, nu numai ca al unui artist excentric de 35 de ani, ci si ca eveniment, ca spectacol pentru ziarele de scandal (tabloide).

In 1940, din cauza izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial, Dalí paraseste Europa, stabilindu-se in USA pentru urmatorii 8 ani, in resedinta bogatei mostenitoare Caresse Crosby si, la Expozitia Universala de la New York, creaza, cu ajutorul financiar al colectionarului englez Edward James, pavilionul Dream of Venus. Fatada pavilionului este neregulata si organica, ornamentele imitand stancile/rocile rivalizand cu faldurile de ghips, iar intrarea in pavilion facandu-se printre picioarele unei femei uriase, asezate pe un taburet. In interior a fost amplasata o Venus din Millo (avand pe cap un peste dalinian), o vaca de plastic infasurata in fasii, in maniera mumiilor egiptene, un om compus din rachete de ping-pong din cauciuc, un monstru submarin fabulos, un pian pe a carui claviatura sta o femeie gonflabila de cauciuc. Deoarece autoritatile americane refuza sa accepte reprezentarea statuii lui Venus din Millo cu un peste in crestet, Dalí redacteaza si publica “ Declaratia de Independenta a Imaginatiei si a Drepturilor Omului la Propria sa Nebunie”, in care scrie : “In aceste vremuri haotice, de confuzie, de debandada si de demoralizare, in care macaroanele reincalzite ale romantismului servesc drept hrana zilnica a viselor sordide ale tuturor sobolanilor de canal ai artei si ai literaturii, eu Dalí, adopt unica atitudine ce se potriveste destinului meu –aceea de a deveni CLASIC “

Portretul, din 1945, al Galei in chip de Galarina, ne arata o foarte infloritoare si eficace doamna Dalí de 47 de ani, triumfatoare si lucida, initiatoare, muza, manager in afaceri si sfatuitoare a sotului sau, anagramat de Andre Breton - Avida Dollars. Scriitoarea Anais Nin o descria astfel : “Doamna Dalí nu ridica nicioadata vocea; ea nu incerca nici sa seduca, nici sa fascineze. Pur si simplu considera ca toata lumea se afla acolo, pentru a-l servi pe Dalí, marele, indiscutabilul geniu”. Se povestea in epoca, cum Gala negocia, cu inversunare, pretul tablourilor lui Dalí si, la sfarsit cand negocierea era terminata, Gala spunea sibilinic – suma negociata este in dolari, nu in pesetas(

In 1942, in Statele Unite, Dalí scrie The secret Life of Salvadar Dalí, anuntandu-si convertirea sa artistica la forme clasice ghidate de catolicism. Reciclarea comerciala a imagisticii suprarealiste a lui Avida Dollars sporeste o data cu realizarea marilor panze “mistice” create sub egida sotiei/muzei sale Gala. Acum el picteaza Sfantul Jacob cel Mare, Assumpta corpuscularia lapislazulina sau Christul Sfantului Ioan al Crucii (1951). Acesta din urma este un tablou al crucificarii lui Iisus, minunat conceput, in care Christos, rastignit pe cruce, pluteste deasupra Port Lligat-ului.

In anul 1948, Dalí si Gala se reintorc in Catalunya natala, la Port Lligat. De aici vor duce, timp de 30 de ani, o viata intensa, de un lux opulent, plimbandu-se intre Paris, New York, Madrid, Barcelona – in bogata lume a colectionarilor occidentali. Oriunde se afla, Dali picteaza, iar Gala ii citeste cu voce tare. Incepe o epoca in care Dalí devine din ce in ce mai mult un mit, mit pe care, de altfel si l-a stilizat singur. “Cele mai bune zile ale mele sunt acelea in care, intre desteptare si micul dejun, castig 10.000 dolari pentru o placa” – spunea Dalí referindu-se, probabil, la gravurile sale. In realitate, Dalí a confectionat in intreaga lui viata numai 37 de litografii, care se afla in colectii renumite, iar tot ceea ce a ajuns pe piata sunt cu siguranta falsuri.

In 1959, André Breton organizeaza o expozitie numita Omagiul suprarealismuui, pentru a celebra 40 de ani de suprarealism, care include lucrari de Dali si Joan Miró, desi Breton devenise, intre timp, un inversunat critic al lui Dalí.

In ultimii ani ai vietii sale, Dalí a experimentat tehnici in mass-media, a incorporat in lucrarile sale iluzii optice, jocuri de cuvinte vizuale si imagini stereoscopice sau holograme. A devenit un mentor si in pop-art, al carui proeminent lider era mai tanarul Andy Wharhol.

In 1960, Dalí a demarat proiectul Teatro i Museo Dalí, despre care voi vorbi mai incolo.

In 1968, Dalí a filmat un spot publicitar de televiziune, plin de umor, la ciocolata Lanvin. In reclama, Dalí spune :”Je suis fou du chocolat Lanvin!" si, in timp ce mananca din ciocolata, celebra lui mustata i se roteste si ochii ne privesc crucis ) .

Dalí o cunoscuse, intamplator, in 1965, pe top-modelul, prezentatoarea TV si cantareata Amanda Lear – de fapt un transsexual faimos. Nu se stie nimic exact despre nasterea Amandei Lear : s-ar fi putut naste in 1939 la Hanoi, in 1941 in Hong Kong sau in 1946 in Transilvania. Nu se stie nici daca era fata sau baiat, cu toate ca mai multi martori din acea epoca o plaseaza in anii '70 ca dansatoare intr-un spectacol de cabaret cu transsexuali. Presa de scandal din epoca, relata ca Dalí i-ar fi platit Amandei Lear operaţia de schimbare de sex in Casablanca -Maroc. Amanda Lear nu a vrut niciodata sa recunoasca sau sa nege nimic, pentru ca, spunea ea, “controversele fac bine vedetelor”. Din acest punct de vedere, ea poate sta linistita, controversele din jurul sau fiind destul de numeroase pentru a o acoperi de glorie.

Amanda avea 1,75 metri inaltime, era blond-roscata, filiforma, avea charisma si o pleiada de amanti celebri ca : Brian Jones (de la Rolling Stones), Guinness Jr.(cel cuberea neagra englezeasca) sau Silvio Berlusconi. In 1979, impotriva opiniei cuplului Gala si Salvador Dalí, Amanda Lear se casatoreste cu un aristocrat francez, bisexualul Alain-Philippe Malagnac d'Argens de Villèle (fostul iubit transformat in copil adoptat al diplomatului si scriitorului francez Roger Peyrefitte) care isi avea resedinta intr-un castel de langa Avignon.

Unul dintre primele hituri europene al Amandei Lear a fost "Sange şi miere", parafrazând liric pictura lui Dalí din 1941 - La Miel Más Es Dulce Que La Sangre (mierea este mai dulce decat sangele). In celebrul tablou Venus in blanuri, Dalí o picteaza pe Amanda Lear intinsa, simbolic, sub doi frumosi tigrii. In 1984, Amanda scrie Viata mea cu Dalí, in care marturiseste ca ea si Salvador au avut “un mariaj spiritual”.

Sub influenta tot mai crescanda a Amandei, in 1969 Dalí proiecteaza logo-ul gumei de mestecat Chupa Chups si designul campaniei publicitare pentru concursul Eurovision 1969.

Desi continua sa picteze si sa creeze, incepand cu anii ’80 sanatatea lui Dalí ia o intorsatura catastrofala. Gala spunea ca Dalí folosea cocktailuri periculoase de medicamente, care i-au deteriorat sistemul sau nervos, cauzand astfel o diminuare prematura a capacitatii lui creatoare. In acei ani, Salvador Dalí afla de faimoasa noastra specialista in tratarea bolilor batranetii -academiciana Ana Aslan si incepe sa vina, regulat, la Institutul de Geriatrie de la Otopeni - Romania, urmand tratamentele antiimbatranire pe baza de Gerovital, ale Anei Aslan.

In 1982, regele Juan Carlos I ii acorda titlul nobiliar de Marqués de Dalí de Púbol. Pentru a-si arata recunostinta fata de rege, Dalí ii va face cadou regelui Juan Carlos ultimul sau desen – Cabeza de Europa (conducatorul Europei), dupa ce regele l-a vizitat pe Dalí pe patul de moarte, la Figueres.

Citeam cum, la batranete, Gala se comporta tot ca un leu din padurile siberiene, care rage aproape la fel de tare ca si leul de pe emblema de la MGM, care se certa si se batea (la propriu) cu Salvador. “Intr-o lume materialista, banii constituie unicul mijloc de a evita mila” afirma Gala. Bineinteles ca mai exista batranetea si boala…

Cine a fost in realitate aceasta femeie venita de pe meleagurile Sfantei Rusii, aceasta persoana marunta cu umerii ingusti si soldurile late, misterioasa la tinerete si plina de riduri (in pofida numeroaselor operatii estetice) la batranete ? Ea a trait impreuna cu Dalí mai mult de cincizeci de ani, fara a face nici un fel de comentariu in public despre viata lor. Cum a fost posibila aceasta dragoste imposibila, mai degraba vizuala decat trupeasca, intre Gala si Salvador, ma intreb si eu acum, intr-o lume in care cuvantul casatorie este astazi, complet demonetizat ?

Elena Dimitrievna Diakonova = Gala Dalí, isi incepe lupta cu moartea in zorii zilei de 10 iunie 1982, in casa de la Port Lligat, iar in dupa amiaza aceleasi zile“se va preda mortii” la varsta de 88 de ani. Gala a dorit intotdeauna sa fie inmormantata in Castillo de Pubol, de aceea se da dispozitie ca, infasurat intr-o cuvertura, cadavrul ei sa fie dus in Cadillac-ul ei de la Port Lligat la Pubol, un drum de 80 de kilometri, cu automobilul ei condus de Arturo Caminda. Dalí a insotit-o pe acest ultim drum, asistat de o sora medicala. Aceasta actiune a fost necesara deoarece in Spania nu putea fi transportat pe drumurile publice nici un cadavru inainte de a fi vazut de un judecator. Pe de alta parte, era foarte greu de obtinut o aprobare pentru inmormantare in afara locurilor prevazute special pentru aceasta, chiar daca te chema Dalí. Sora medicala i-a insotit pentru a putea spune, in cazul unui control rutier, ca Gala a decedat in masina, in timpul calatoriei. De atunci, Gala zace singura in mausoleul ei, intr-un sicriu cu capac de sticla, inconjurata de cai albi din gips si girafe daliniene –finita la comedia !

Dupa moartea Galei, Dalí isi pierde mult din acea joie de vivre, care il caracterizase toata viata. El se muta de la Figueres la castelul Púbol, pe care Dalí il cumparase pentru Gala si unde, pe vremea cand Gala traia, putea sa vina doar cu invitatie scrisa de mana Galei. Aici, in 1984, are loc, in dormitor, un incendiu, izbucnit in circumstante neclare. Sa fi fost o tentativă de sinucidere sau o neglijenta din partea personalului casei ? Nu vom stii niciodata ! Putin ars pe maini, Dalí se intoarc definitiv la Figueres, unde va duce un trai confortabil, locuind in iubitul sau Teatro Museo.

Ultimii sai ani – umbriti de moartea Galei si de tot felul de boli – nu mai lasa loc unei opere in care mana tremuratoare a lui Dalí a fost prea des ghidata, pentru a fi ea insasi. Ultimele fotografii ale lui El Maestre – imbracat pentru acea imprejurare ca un zeu intrupat – nu pledeaza defel in favoarea artistului, care cedeaza presiunii anturajului in ceea ce priveste viitorul drepturilor sale de autor, semneaza foi litografice in alb, autorizeaza reproduceri si editii fanteziste, ale caror ultime intentii – parodice interpretari de bazar – au sfarsit prin a discredita opera daliniana pentru mai multe decenii.

In noiembrie 1988, Dalí este internat intr-un spital din Barcelona, cu diagnosticul de insuficienta cardiaca. Pe 5 decembrie 1988, Dalí este vizitat de regele Juan Carlos, care ii marturiseste ca el a fost intotdeauna un adept serios al lui Dali, chiar in timpul cand inca nu devenise regele Spaniei.

“Nici nu stii ce greu este sa mori. Mult mai greu decat sa traiesti “ – va spune Dalí cu putin timp inainte de a muri. La 23 ianuarie 1989 Salvador Dalí moare, linistit si demn, in acordurile operei sale favorite - Tristan si Isolda de Wagner, la Figueres. Este inmormantat in cripta dinTeatro Museo din Figueres.

In timpul real al zilei de 3 aprilie 2012, acum ma aflu chiar in parcarea de langa Teatro Museo Dalí din Figueres. Hai sa merg sa admir si “pe viu” ceva despre care am citit asa de mult, incepand din vara anului 1991, cand, in Place de Tertre – Paris, am vizitat impreuna cu fiul meu Chris, pentru prima data, o expozitie dedicata lui Salvador Dalí – poarta de intrare in muzeu era chiar chipul faimos al lui Mae West…

Uite, acum o sa povestesc, pe scurt, istoria infiintarii acestui muzeu. In octombrie 1960,Ramon Guardiola i Rovira, ales primar al orasului Figueres ii confera lui Dalí cea mai inalta distinctie a orasului – Fulla de Figuera (frunza de smochin) si, cu aceasta ocazie, ii scrie o scrisoare, rugandu-l sa doneze un tablou de-al lui muzeului local. Dalí ii raspunde :”Va voi da, nu un tablou, ci un muzeu intreg”. Muzeul va reprezenta intr-adevar ultima sa opera si in acelasi timp va fi punctul culminant al unei capodopere de arta totala.

In 1970, generalul Francisco Franco aterizeaza la Roses, nu departe de Cadaques.Salvador si Gala alearga in intampinarea lui, caci primul punct pe ordinea de zi a agendei lui El Caudillo era muzeul din Figueres. Dalí gesticuleaza, il convinge pe Franco, propunerea lui este acceptata, iar statul spaniol achizitioneaza vechiul Teatro Municipal din Figueres, la suma de 11.500.000 pesetas (aproximativ 70.000 EURO) pentru muzeul Dalí. Arhitectul ales este Joaquin de Ros y de Ramis, care nu are insa voie sa lucreze decat cu acordul lui El Divino, cum isi spune intre timp Dalí. In fine, la 22 septembrie 1974, se inaugureaza Teatro i Museo Dalí, in prezenta miilor de admiratori ai pictorului, printre care se numara si John Lennon - liderul trupei Beatles.

Muzeul Dalí este mai mare decat muzeul Picasso din Barcelona, este mai colorat, mai excentric, fiind vizitat in fiecare an de tot mai multa lume. Se vorbeste tot mai mult despre el. Prin urmare “Dalí este mai bun decat Picasso”. Cel putin asa credea Dalí. Asa cred si eu ! Dar criticii de arta au spus-o de multe ori, ca Picasso, din punct de vedere artistic, a fost deasupra lui Dalí… Eu zic ca este mai bine sa cred ca Dalí era intr-un fel, iar Picasso era intr-altfel )

Complexul muzeal este amplasat in apropierea bisericii Sant Pere, locul unde se desfasurase botezul lui Dalí, prima lui comuniune catolica, slujba lui de inmormantare, un loc aflat la doar trei case distanta fata de imobilul unde se nascuse Salvador in anul 1904, ca fiu al lui Don Salvador – el notari de Figueres. Este atat de special conceput, cu multimea oualelor albe si a manechinelor Art Deco, surprinse in diferite pozitii, de pe acoperis si de pe Turnul Galatea…

Se intra, dinCarrer La Jonquera, printr-o poarta impunatoare de fier forjat, in curtea exterioara, numita Plaça Gala-Salvador Dalí, in care sunt amplasate :

 Monumentul filosofului catalan Francesc Pujol, compus din radacinile unui maslin milenar pe care este pusa o toga romana de culoarea alba, deasupra careia se afla un ou aurit configurand un cap care se sprijina pe o mana intr-o atitudine asemanatoare cu cea aGanditorului lui Rodin - un omagiu adus ganditorilor catalani. In mijlocul acestui ansamblu se afla bustul de marmura al unui patrician roman deasupra caruia se afla un mic cap de bronz al lui Francesc Pujol. La baza monumentului este o placa de bronz, avand gravat un citat din filosofia lui Pujol : ”Gandirea catalana va invinge si va dainui naivilor care vor s-o ingroape”.

 Monumentul Omagiul lui Newton, un omagiu adus savantului Isaac Newton si fortei gravitationale descoperite de acesta, care il reprezinta pe Newton cu un mar – bila suspendat de un pendul ;

 Sculptura Obeliscul Televiziunii creat de Wolf Vostell in 1978 – un monolit format din 14 televizoare de piatra asezate unul peste altul, avand deasupra lor un cap de femeie ;

 Atomul de hydrogen, bronz patinat, asezat pe un suport de fier forjat, amplasat intr-o fantana de piatra inalta de vreo 2 metri ;

 Cele trei sculpturi repetate ca un ecou, trei omagii dedicate de Dalí lui Jean Louis Ernest Meissonier (1815-1891)– pictor francez, realizate de Antonin Mercie in 1895 si, mai tarziu, dalinizate, care le-a plasat peste niste gramezi de cauciucuri, de dimensiuni diferite ;

 In sfarsit, dar nu in ultimul rand, o creatie daliniana, amplasata intr-o vitrina de sticla, care contine capul de carton al unui monstru (cadou de la pictorul Rafael Duran) care se sprijina pe un ou foarte mare, monstrul avand in ochi niste papusi mici in loc de irisuri, niste marionete in loc de dinti si un televizor integrat pe frunte.

Mi se da biletul de intrare si patrund in holul teatrului, unde admir, mai intai, cele doua statui Ganimedes, sculptate de Jose Alvarez Cubero (1768-1867), reprezentandu-l pe eroul Troiei (de care fusese indragostit Zeus). Pe peretele din stanga se afla un colaj fotografic realizat de Amanda Lear, cu portrete ale lui Dalí cu muscata la ureche, Dalí cu stea de mare in locul ochiului stang, fotografii ale Galei, ale Amandei, ale lui Marlyn Monroe sau ale Els Xiquets de Valls - o echipa catalana de castellers (turnuri umane).

Ies apoi din nou afara, nimerind in extravagantul patio in aer liber, amplasat in vechea fosa a orchestrei Teatrului Municipal din Figueres. Sunt impresionata de multimea vizitatorilor care se invart, in mijlocul curtii, in jurul faimosului Taxi Cadillac Pluviós. In interiorul acestui Cadillac (folosit candva in Statele Unite de familia Dalí) se gaseste un sistem complex de tevi prin care curge o ploaie intermitenta care uda melcii de Bourgogne si manechinele (pe cel de pe bancheta din spate si pe cel al soferului de la volanul masinii). Pe capota Cadillacului troneaza creatia artistului Ernst Fuchs - Marea Esthera (biblica sotie evreica a regelui persan Artaxerxe/Ahashverus, cel care l-a condamnat la moarte pe Hamman), care trage, de lanturi, o Columna de Trajàn, confectionata din vechi cauciucuri de automobil, ca un omagiu adus de Dalí imparatului roman Marcus Ulpius Nerva Traianus – nascut pe meleaguri spaniole in anul 53 d.Ch. Pe Columna lui Traian se mai afla bustul, din marmura fina, al lui Francois Girardon (1628-1715), deasupra caruia se afla un Sclav de Michelangelo dalinizat de culoarea neagra, barca rasturnata a Galei de la Cadaques si o umbrela neagra. Daca se introduce o moneda, marea umbrela neagra se deschide si se inchide, provocand ploaia din interiorul Cadillacului. Intr-adevar, ma aflu in fata, dupa spusele lui Dali insusi, a celui mai mare monument cinetico-suprarealist din lumea-ntreaga )

Privesc impresionata peretii inconjuratori ai gradinii in aer liber, in care sunt amplasate 21 de manechine aurii stil Art Deco, deasupra carora troneaza chiuvete metafizice inchipuind un cor de ingeri. Este suspendata si o rochie metalica creata de Paco Rabanne, deasupra careia se afla craniul aurit al unui crocodil, o sculptura Venus velata facuta de Olivier Brice, doua personaje construite din lanturi de bronz si intitulateHomenatge a Bracelli, o mica sculptura realizata de Dalí in 1966 - L'home d'aus (omul pasare), melci fosili gasiti in Pirinei, resturi de grinzi arse de la vechiul teatru, monstri grotesti din piatra de Creus si opt basoreliefuri realizate pentru Expozitia Universala de la Paris din 1900 de catre sculptorul Guillot si ceramistul Muller, totul in acordurile unei muzici (Tristan-ul lui Wagner sau Pescuitorii de perle a lui Bizet) alese candva chiar de El Maestro.

Doua rampe din marmura alba, realizate de sculptorul roman Horia Damian (1922-2012) ma conduc spre peretele de sticla, dincolo de care se afla marea scena a vechiului teatru, conceputa a fi un omagiu adus Capelei Sixtine si lui Michelangelo insusi. Privesc in sus spre cupola geodezica reticulara de sticla realizata, dupa studiile arhitectonice ale americanului Richard Buckminster Fuller, de catre Emilio Perez Pinero in anul 1972. In acest spatiu impresionant pot admira :

 Cupola geodezica, transparenta si reticulara –devenita emblema muzeului si despre care Dalí spunea ca este simbolul unitatii si al monarhiei. Dalí a pictat in rosu structura reticulara interioara si in bleu restul boltii de sustinere, completand baza cupolei cu 16 sculpturi de ghips create de el la Port Lligat - gandite ca niste personaje tutelare ale muzeului, imbracate in vesminte de epoca, surprinse in atitudini gesticulante sau eroice, cu exceptia unui nud de ghips, cu o pelerina pe umeri, care simbolizeaza veghea permanenta si care, din aceasta cauza, este iluminat in permanenta;

 Prezidand scena este expusa enorma Cortina executata de Dalí pentru baletul Labirintul (Metropolitan Opera – 8 octombrie 1941) inspirat din mitul despre Ariadna, Tezeu si Minotaurul din labirintul cretan, pe care este pictat bustul unui barbat, care are deschisa o gaura in piept – intrarea in labirint, deasupra careia este pictat un maslin caruia i se vad si radacinile si crengile noduroase; in spatele acestui gigant pictat intr-o atitudine defensiva, cu capul crapat inclinat, Dalí a imaginat un peisaj fantasmagoric cu chiparosi si stanci care se pravalesc in mare ca la Cap Creus. In fata scenei se afla piatra tombala, care ne reaminteste, foarte discret, ca dedesubt, in central radial al propriului sau muzeu este inmormantat El Maestro.

 Sapte gravuri despre Tauromàquia surrealista (Corida suprarealista), realizate de Dalí in perioada 1966 -1967 si inspirate de tabloul pictat de Pablo Picasso in 1957 - Corida ;

 Tabloul “fotografic” realizat in 1975 - Gala goala privind marea, transformandu-se in presedintele Lincoln privind marea. Dalí a folosit o ingenioasa interpretare digitala a fetei lui Lincoln obtinuta de la ciberneticianul american Leon D. Harmon. Salvador Dalí dovedeste si de aceasta data ca este un inovator si ne prezinta, intr-o maniera proprie daliniana, conceptul lui asupra iluziei optice a dublei imagini. Portretul lui Lincoln este pictat si intr-un format mic in partea stanga jos a tabloului, apoi se repeta in figura Galei prin iluzia optica, intr-o maniera diferita. In partea superioara a tabloului, Dalí a pictat un apus de soare magnific, care ne trimite cu gandul la apusul de soare din panza sa Christos al Sfantului Ioan al Crucii.

 Panza pictata de Dalí in 1968 - Al lucinògens de torero – Toreadorul halucinogen – un omagiu adus toreadorului Manolete - Manuel Laureano Rodríguez Sánchez, nascut la Córdoba – in 1917 si spintecat de coarnele taurului la corida din arena Santa Margarita din orasul Linares la 28 august 1947, de sarbatoarea Sfantului Augustin ;

 Tabloul, de mari dimensiuni - Roger alliberant Angelica cunoscut si sub numele de Sant Jordi i la pana, adicaSfantul Gheorghe si demoazela, in care Amanda Lear i-a servit drept model pentru aventuroasa domnisoara ;

 In dreapta este un aranjament denumit Gaudi Christ Twisté (1976) compus dintr-un altar pe care se gaseste un Christos rastignit pe cruce, confectionat din ceara in maniera sculpturilor de la Sagrada Familia, cu forme moi si curbe, care ne duc cu gandul ca Iisus suferea fizic atat de mult incat era aproape gata sa se scurga de pe cruce.

 Un desen in cerneala pe carton cu un colaj de muste de hartie -Sant Narcis de mosques (Sfantul Narcis cu muste) confectionat de Dalí in 1973, care face aluzie la faptul ca armata franceza a fost invinsa de catalani in timpul asediului Gironei din 1809, din cauza unui roi de muste iesit din moastele Sfantului Narcis, in momentul cand francezii au profanat manastirea in care se gaseau aceste sfinte moaste.

Apoi trec in La sala del Tresor (Sala tezaurului), botezata chiar asa de Dalí si care este o camera tapisata cu catifea rosie, dinadins oarecum izolata, conceputa ca un cufar de bijuterii. Aici sunt expuse operele cele mai pretioase inimii daliniene :

 Tabloul Cistella de pa (Cosul de paine), 34,7 X 43,5 cm, pictat in 1945 – o panza in ulei emblematica, pe care Dalí o lua cu el in toate calatoriile, despre care el spunea :” Am terminat aceasta panza cu o zi mai inante de incheierea razboiului. Painea este o tema fetisista si obsesiva in operele mele deoarece oricine priveste o bucata de paine va spune ca ea contine enigma totala a vietii”.

 Gala d'esquena mirant un mirall invisible (Gala goala, privindu-si propriul corp intr-o oglinda invizibila), 41 X 31,3 cm, pictata in 1960, in maniera clasica, cu o excelenta conturare /drapare a cearceafului care inconjoara fesele Galei;

 Galarina –ulei pe panza, 64,1 X 50,2 cm, pictata in 1945. Dalí marturisea ca a pictat acest tablou in 6 luni, lucrand zilnic cate 3 ore la el. “Gala este pentru mine, ceea ce a fost Fornarina pentru Raphael la 1518. Si, fara nici o premeditare, iata ca, inca o data, am pictat PAINEA ! O privirea riguroasa arata ca bratele Galei seamana cu un cos de paine, iar pieptul ei cu coaja de la paine. O mai pictasem pe Gala cu 2 cotlete de miel pe umar, ca o expresie a dorintei mele inconsciente de a o devora. Astazi, cand Gala s-a ridicat la inaltimea ierarhiei heraldice a nobletei mele, a devenit cosul meu de paine”.

 L'espectre de la més sexy (Spectrul sex-appeal-ului) – ulei pe panou de lemn – 17,9 X 13,9 cm, pictat in 1934. In partea inferioara dreapta, se vede un Dalí – copil, in costumas de marinar, contempland un monstru enorm, tare si moale in acelasi timp, care pentru artist simboliza sexualitatea, toate acestea pictate in cadrul hiper-realist de la Cap Creus. Aceasta pictura reprezinta definitia concreta a unui sentiment dalinian : monstrul sexualitatii, la fel de perfect ca si peisajele copilariei sale –stancile de la Creus. Remarc omni-prezenta carjelor, simbol, pentru Dalí, a mortii si a reinvierii.

 Sifó i ampolleta de Rom - cubista pintura (Sifon si sticluta de rom ) – ulei pe panza 80,5 X 50 cm, pictata in 1924, sub influenta cubista a lui Giorgio de Chirico si expusa la prima expozitie a lui Dalí de la galeria Dalmau din Barcelona.

 Port d'Alguer –ulei pe panza, 100,5 X 100,5 cm, pictata in 1923, reprezentand o viziune structuralista a oraselului Cadaques. Marea si reflexiile ei sunt executate in maniera impresionista de secol XIX. Cele doua personaje feminine sunt doua neveste de pescari din Cadaques, purtand un gerra verte (ulcior verde) tipic catalan, pe cap.

 Noia de Figueres (Tanara fata din Figueres), 20,8 X 21,5 cm, ulei pe panou de lemn, pictat in 1926, este o opera tulburatoare prin precizia realista a peisajului care contine inclusiv o reclama la automobilele Ford, care contrasteaza cu personajul imaginat –stereotipul femeii la moda in epoca aceea. Acest tablou a fost facut cadou de Dalí lui Pablo Picasso (pe care, pe atunci il considera drept maestrul sau) si cu greu reachizitionat, in anii ’70, de catre Fundacio Gala-Salvador Dalí.

 La imatge desapareix (Imaginea care dispare), ulei pe panza, 56,3 X 50,5 cm, pictata in 1940, este una dintre cele mai celebre imagini duble desfasurate, plecand de la metoda paranoia-critica a lui Dalí : la prima vedere, contemplam un personaj feminin citind o scrisoare in camera ei, avand pe perete o harta, imagine care ne duce literalmente la celebra Fata citind o scrisoare la fereastra a lui Vermeer din 1657 si care, in acelasi timp, reprezinta, gratie unei priviri mai patrunzatoare, portretul lui Velasquez cu mustata (constituita din bratul fetei care tine scrisoarea). Prin aceasta dubla rezolutie, Dalí introduce, intr-un singur tablou, doua figuri extraordinar de celebre din istoria artei : Johannes Vermeer de Delft si Diego Velasquez.

Ma reintorc in spatiul situat sub cupola, pe partea cealalta a scenei si pe culoarul circular ajung la un spatiu consacrat monoteismului, unde se afla editia de lux a cartii Moise si monoteismul scrisa de Sigmund Freud in 1938 (in anul cand Hitler a invadat Austria si Freud a fost nevoit sa fuga in Anglia via Elvetia) si reeditata in 1974 cu ilustratiile facute de Dalí precum si o copie in marmura, in marime naturala a sculpturii Moise de Michelangelo (care se gaseste in basilica San Pietro in Vincole din Roma) realizata de sculptorul Frederic Mares, care, la indicatiile lui Dali a plasat sub Moise un rinocer, iar deasupra o caracatita de bronz. In arcul superior de deasupra statuii lui Moise este o pictura reprezentandu-l pe Sfantul Sebastian iar vis-à-vis de acesta un tablou mare reprezentandu-l chiar pe Sigmund Freud.

Apoi cobor cateva trepte si ma indrept catre Sala de peix (Sala halei de peste), numita asa de Dali deoarece in epoca cand teatrul era in ruina, in acest loc a existat o piata unde se vindea peste. Pe peretii incintei sunt agatate tablouri, dintre care cele care imi plac sunt :

 Autoretrat tou amb la quadrícula de greixt (Autoportret moale cu slanina prajita) ulei pe panza, 1941, 61 X 51 cm, reprezentand un spectru plin de ironie, cu o figura amorfa, moale, sprijinindu-se in carje, pe care Dali il considera ca un autoportret, asezat pe un piedestal care poarta inscriptia Soft Self Portrait, avand deasupra o bucatica de bacon fript, simbol al materiei organice dar si al micului-dejun cotidian pe care Dali il manca dimineata la restaurantul hotelului Saint Regis din New York ) Pictand atat de bine pielea umana, Dali se considera urmas al lui Michelangelo, care tot astfel s-a pictat (in chip de bucata de piele faciala) in Capela Sixtina de la Vatican, afirmand astfel ca elementul cel mai consistent al fiecaruia dintre noi nu este nici spiritul nici vitalitatea, ci propria noastra piele.

 Retrat de Pablo Picasso (Portretul lui Pablo Picasso in secolul XXI – dintr-o serie de portrete de geniu a lui Homer, Dali, Freud, Columb, etc), ulei pe panza, 1947, 65,5 X 56 cm – aflat vis-à-vis de autoportretul de mai sus. Este un portret alegoric, pictat in perioada americana a lui Dali si expus pentru prima data la New York in 1948. Cu aceasta panza, Dali il recunoaste pe Picasso drept Regele pictorilor secolului XXI, incoronandu-l cu o cununa de lauri, iar garoafa rosie, coarnele de capra si mandolina aflata la capatul limbii foarte lungi a lui Picasso, fac referinta la valori prezente in pictura lui Picasso, ca intelectualismul, exaltarea uratzeniei sau sentimentalismul, fata de care Dali avea o foarte mare admiratie in acea epoca.

 Autoretrat amb journal L’humanite (Autoportret cu ziarul l’Humanite), tempera, ulei si colaje pe carton, 1923, 105 X 75 cm, un autoportret timpuriu in care Dali se picteaza imbracat in salopeta muncitoreasca, avand in spate o bucata din ziarul comunistilor francezi, vrand astfel sa ne demonstreze admiratia lui fata de ideile revolutiei ruse si atitudinea lui rebela si provocatoare din acea epoca.

 Composició satírica (Compozitie satirica), ulei pe panza, 1923, 138 X 105 cm, o compozitie cuprinzand trei fete goale dansand ca niste iele sub ochii a doi instrumentisti rusi, clar inspirata din tabloul Dansul al lui Henri Matisse (1859 – 1954).

 Echo geològic - Pietà, ulei pe panza, 1982, 100 X 100 cm, o reproducció gandita de Dalí dupa celebra sculptura a lui Michelangelo de la Vatican, in care forma nasului lui Christos si a mamei sale se regasesc peste tot in tablou sub forma unor reprezentari stancoase. Tonurile verzui ale panzei, un pic deprimante, corespund perioadei in care starea sanatatii Galei fiind in declin, Dalí picta cu melancolie, gandindu-se cu tristete la iubita lui sotie Gala.

 Ocell en un estat de la putrefacció (Pasare in stare de putrefactie), tehnica mixta pe carton, 1928, 35 X 57 cm, una dintre primele incercari ale lui Dalí, inspirat de Joan Miro, de a face colaje din nisip, melci si fosile, in stil suprarealist. Pasarea alba, in stare de putrefactie, din care curg pene, este inconjurata de obiecte falice, de astre si de fantasmagorice han sorgit de les plantes de la terra ( tzasniri de ierburi din pamant) ;

 El camí de l'Enigma (Drumul enigmatic), ulei pe panza, 1981, 140 X 94 cm. Contemplu aceasta opera alegorica, aceasta sosea misterioasa, pe care s-au varsat boabele de cereale din doi saci, marginita de alti saci care contin, dupa spusele lui Dalí, informaciós = informatii/stiri. Soseaua se pierde la orizont, unde un astru rece imi creeaza senzatie ca, un drum trebuie sa ma duca indubitabil, spre ceva imaterial, adica spre credinta. Exact ca mesajul extraordinar al filmului sovietic din 1984 -Caintza al regizorului georgian Tengiz Abuladze.

 Figura rhinocerontica de Illysos de Phidias, ulei pe panza, 1954, 101,5 X131 cm, inspirat din magistralele frize de marmura pe care Phidias le-a realizat pentru frontispiciul de vest al Parthenon-ului de pe Acropole – Athena, in anii 438 – 432 I.Ch. Pe aceste frize Phidias a sculptat zeitatea fluviului Ilissos din provincia greceasca Attica. Iata cum si-a descris Dalí munca la acest tablou :“Pictorul cel mai celebru din lume – care sunt eu – nu stie inca ce-mi trebuie pentru a picta acest tablou. Voi face o opera care le va depasi pe cele ale Antichitatii, voi privi insistent testicolele lui Phidias, pentru a avea inspiratie. De fapt vreau ca fiecare tusa cu pensula pe panza sa fie magistrala si in acelasi timp sa pictez imaginea perfecta a testicolelor lui Phidias, pentru ca doar cu testicolele putem intelege adevarata arta” )

 Estudi de teló de fons de fou Tristan (Studiu pentru cortina de fundal la baletul Tristan cel Nebun), ulei pe panza, 60 X 96 cm, este un studiu de decor pentru baletul reprezentat la New York la 15 decembrie 1944, pus in scena de Leonid Massine, pe muzica wagneriana, cu doua configuratii de stanci aflate de o parte si alta a unei constructii medievale din care iese capul unui cal sprijinit pe o coloana antica, cu un cer tenebros cu doi nori de forma personajelor din tabloul Angelus pictat de Jean-François Millet (1814–1875). Fac in continuare o mica descriere a acestui tablou, de care auzisem si pe care l-am admirat chiar eu la Muzeul Orsay dinParis in vara anului 1991. Numele tabloului vine de la rugaciunea Angelus Domini, care este precedata inainte de intonare, in ritualul catolic, de sunetul emis de clopotele bisericilor catolice - trei sunete emise de 3 clopote mici, cu o pauza intre fiecare grup, urmat de 9 batai consecutive de clopot mare care cheama credinciosii la slujbele de utrenie, de pranz si de vecernie cand se intoneaza rugaciunea Ave Maria (Bucura-te Marie…). Potrivit ritualului catolic, cand se aud clopotele intonand Angelus Domini, credinciosii sunt obligati sa isi intrerupa activitatile si sa se roage. Va descriu pe scurt tabloul lui François Millet : vine noaptea, soarele in asfintit inca straluceste, cu o lumina calda si aurie, peste campurile cultivate cu cartofi, unde la orizont se profileaza turla unei biserici catolice. Doi tarani sunt pe camp culegand cartofi si presupun ca ei aud sunetul clopotelor intonand Angelus Domini si in clipa aceea, ei se opresc din munca. Tanarul isi scoate palaria, sta cu capul plecat si probabil se roaga, ceea ce face si tanara din fata lui care, cu mainile impreunate, sopteste (cred) Ave Maria. Millet ne sugereaza intr-un mod magistral meditatia si rugaciunea tacuta a celor doi culegatori de cartofi adresata Creatorului.

Am resimtit, privind capodopera lui François Millet un sentiment profund religios degajat de acest tablou celebru, declarat a fi cea mai frumoasa pictura din scoala moderna si atat de admirat de Dali. Ies din aceasta sala pe un culoar intunecos si ma indrept spre sala unde se afla Cripta cu piatra funerara pe care scrie sobru : Salvador Dalí i Domenech si, mai jos, Marques de Dalí de Pubol 1904 - 1989. Sunt chiar impresionata de atata simplitate in si dupa moarte, la un om caruia i-a placut sa traiasca, tumultos, facand valuri mediatice, inconjurat de atatea opere autentice si, in acelasi timp si de atatea falsuri sau kitsch-uri.

Este trecut de pranz, ies in patio, mananc un sandvis si apoi urc scara care ma duce la etaj in faimoasa Sala Mae West.

Originalul acestei camere se afla la Institutul de Arta din Chicago si a fost creat in perioada 1934-1935 de catre Dalí ajutat de arhitectul Oscar Tusquets, pictorul folosind o tehnica tridimensionala, plecand de la o imagine bidimensionala -Portretul lui Mae West utilizabil sub forma de apartament. Ochii artistei sunt fotografiile, bine retusate, a doua tablouri impresioniste reprezentand malurilor Senei la Paris, nasul este un semineu cu butuci arzand, buzele sunt o canapea rosie – Saliva Sofa - pe care pot sta trei persoane, iar peruca blonda este draperia care tine loc de usa de intrare in camera Mae West. Privind in sus, vad o sala de baie inversata, situata pe plafonul camerei, amplasata aici de Dalí in 1977. Pentru a putea intelege mai bine jocul optic = compozitia suprarealista daliniana, urc pe o scara stramta aflata sub o girafa (cadoul pentru Dalí de la fabricantul de tigari Camel, carora pictorul le concepuse desenul de pe pachetul de tigari cu arabul care face pipi de pe piciorul din fata al camilei ) de care atarna o lentila de reductie, prin care pot admira chipul lui Mae West sub forma de apartament )

Pe peretii care inconjoara camera se mai afla :

 Un afis cu o coperta de disc LP al lui Duke Ellington;

 Un portret de-al lui Dalí, facut in creion, in 1975, de catre Sebastian Cestero, dupa o fotografie din anii ’40 ;

 O Venus cu blanita, care are pe piept o fantana din care Venus il alapteaza pe Cupidon;

 Un bronz patinat realizat de Dalí in 1973 reprezentand o Venus din Milo cu sertare si cu un gat de girafa, despre care Dalí scria :”Aceasta Venus din Milo reprezinta o lume de turgescenta exterioara, la care eu am adaugat cateva elemente crestine si freudiene – in corpul platonic eu am introdus sertare si compartimente cu elemente ale unui subconstient, al unei culpabilitati si al unui perfectionism animist, cu elemente ale credintei catolice, ale sperantei si ale milei verticale si orizontale, ale iubirii suprarealiste”.

 Un montaj pop de materiale plastice si de fibre naturale cu doua personaje imbracate in chimonouri japoneze;

 Un ansamblu din ghips, format dintr-un hipopotam, un violinist si un discobol, deasupra carora se afla o placa pe care este amplasata o farfurie pe care se afla o lingura adevarata de inox;

 Sculptura Cap de Venus otorinologic (1964), din ghips policrom alb si bleu azuriu inchipuind o divinitate monstruoasa, cu o ureche in loc de nas si avand nasul pus in locul urechii stangi;

 Sculptura Scaunul - manechin (1976), continand elemente diverse, cum ar fi pantofii sport din picioarele feminine roz, ceasul in loc de cap si des cadenas si des voiles care produc zgomote perturbatoare;

 Capul lui Michelangelo – pictat de Dalí in ulei pe panou de lemn, in 1975, cu filamente care ii ies din craniu si cu un sertar pe frunte;

 O masca de carnaval in forma de joben cubic, cu sertare, pe care Dalí a purtat-o la unul din balurile mascate interbelice, organizate de familia Rothschild, care avea pe cele patru fete : un portret al lui Helen Rothschild, un portret al Monei Lisa cu mustata, un portret al Monei Lisa cu barba si a patra fata destinata purtatorului de masca )

 Tabloul Cabeza (Capul), ulei pe panza, 1926, reprezentand un cap pictat in tonuri de culoare violet impreuna cu umbra sa in tonuri verzulii, pictat de Dalí dupa prima lui vizita in atelierul lui Pablo Picasso ;

 Bust retrospectiv de femeie, 1933, un ansamblu care reprezinta o tanara femeie blonda, cu o banda de hartie in jurul gatului, cu stiuleti de porumb si furnici, cu o paine bagheta pe cap, deasupra careia se afla o calimara de bronz cu doi tarani coborati parca din tabloul lui Millet - Angelus. Sculptura se afla asezata pe o vitrina in interiorul careia se gaseste o mana inmanusata in negru inconjurata de o mana din parafina cerata alba. Ansamblul este completat cu aranjamente din pene de fazan, resturi de maxilar de rechin, un peste zburator, un corn de rinocer si o farfurie de plastic pe care este lipita o lingura de inox.

 O vitrina creata de Dalí in anul 1974, in care, pe fondul aranjamentelor cu pene de fazan, se detaseaza o bluza de matase creata de Coco Chanel, asezata pe un umeras care este batul de la un mop destinat curatarii pardoselilor Daum, cu aranjamente din parafina cerata care ii reprezinta pe cei doi fii gemeni ai lui Zeus si ai muzei Leda – Castor si Pollux si versiunea metalica a gravurii “Zece retete ca sa devii nemuritor” creata de Dalí in 1970.

Si acum urc sa explorez si etajul II si III. In centrul spiralei scarii, inconjurand corpurile de iluminat, sunt agatate costumele gigantice de carnaval, create de Casa Dior – designer Pierre Cardin, pentru Gala si Salvador Dalí, la balul mascat organizat de Carlos de Beistegui in palatul Labia de la Venetia in anul 1951.

La etajul II se intra, printr-un enorm chip antropomorfic al unei papusi, cu bucle din stiuleti de porumb si avand in loc de nas un nud de pitic decapitat cu picioarele in sus, in Espai Antoni Pitxot, unde sunt expuse tablourile din perioada 1972–1989, ale acestui pictor, discipol si admirator al lui Dalí. Remarcabil este tabloul Alegoria memoriei, ulei pe panza, 220 X 205,5 cm, 1979, cu cele trei personaje – Memoria, Constiinta, Vointa…

La etajul III se afla Sala Capodoperelor, unde Dalí a colectionat / expus opere ale unor pictori, considerati de el maestrii :

 Sfantul Pavel, ulei pe panza de El Greco (1542-1614);

 Vizita doctorului si Portretul mamei lui Rembrandt, doua panze pictate in ulei de Gerard Dou (1613-1675);

 Portretul lui Napoleon si Studiu de soldati, doua panze in ulei pictate de Ernest Meissonier (1815-1891) ;

 Colectionarul de timbre si Tribunalul de la Alhambra, doua tablouri pictate de Maria Fortuny (1838-1874) ;

 Nud de femeie, ulei pe panza de Adolphe William Bouguereau (1825-1905);

 Cimitirul si Fara cuvinte, doua panze in ulei de Modest Urgell (1839-1919) ;

 Cutia din valiza si Mona Lisa Dada, doua picturi dadaiste, realizate de prietenul lui Dalí, pictorul suprarealist Marcel Duchamp (1887-1968);

 Inceputul automatic al unui potret al Galei, panza neterminata a lui Dalí din 1932;

 Portretul Galei cu doua cotlete de miel in echilibru pe umarul sau, 1933, ulei pe panou de lemn, 6,80 x 8,80 cm, faimoasa panza, de dimensiuni foarte mici, despre care Dalí scria :”O data instalati la Port Lligat, in dupa amiezele de toamna tarzie, aveam obiceiul de a pune doua cotlete de miel, crude, in echilibru pe umerii Galei, observand miscarea umbrelor produse de soarele in asfintit, proiectate de cotlete pe pielea sotiei mele. Aceasta insemna, cum am priceput eu mai tarziu, ca, in loc sa o mananc pe ea, decisesem sa mananc perechea de cotlete de miel. Acestea erau ca ofrandele aduse la sacrificare : ca si Isac - mielul lui Abraham/Avram sau ca marul lui Wilhelm Tell” ;

 Metamorfoza paranoica a chipului Galei, 29 X 21 cm, creion si cerneala pe hartie, 1932 – primul portret minutios al Galei, pictat de Dalí, dupa ce o cunoscuse in 1929. Pictorul, folosindu-si metoda paranoia-critica, aseaza in tenul Galei, diverse obiecte : painea, chiparosul, calimarile, ceasurile moi, sandalele, lingura de inox sau fuioarele de lana ;

 Dalí vazut din spate, pictand-o pe Gala privita din spate, reflectata in sase oglinzi, ulei pe panza, 60,5 X 60,5 cm, 1972-1973, o opera stereoscopica, o trimitere la celebrul tablou al lui Velasquez -Meninas (Micutele infante), in care Gala, imbracata in costum de marinar, cu funda in par ca fetitele, priveste in oglinda la un Dalí mustacios cu pensula in mana.

 Copia unui Rubens copiat de un Leonardo da Vinci,ulei pe panza, creat in 1979, o reprezentare spectaculoasa a gesturilor si imaginilor leonardesti, care il fascinau atata pe Dalí.

Iesind din aceasta Sala a Capodoperelor, ma aflu pe culoarul circular care candva, inconjura fosa orchestrei teatrului din Figueres, pe peretii caruia Dalí a amplasat o placuta a strazii Traian din orasul Cannes (Franta) – un omagiu adus imparatului roman Traian, care, dupa Dalí, a fecundat intreaga Europa atunci cand a cucerit Dacia. Pe coridorul circular mai sunt expuse si ilustratiile facute de Dalí pentru cartea sa Viata secreta a lui SalvadorDalí.

Intorcandu-ma in holul de intrare de la primul etaj, intru in spatiul denumit de Dalí - Palau del Vent (Palatul Vantului Tramontana). El Maestro spunea ca aceasta incinta reprezinta apartamentul lui : la dreapta dormitorul, la stanga