40% dintre tinerii europeni şi-au schimbat planurile de viitor datorită programelor educaţionale 'learning by doing'
17 oct /Agerpres/ - Programele educaţionale bazate pe activităţi 'learning by doing' au determinat 40% dintre tinerii participanţi să îşi schimbe planurile de viitor şi să urmeze studii universitare, conform unui studiu realizat în Europa de către Junior Achievement.
Alţi 25% dintre respondenţi au devenit interesaţi sau dornici să-şi înceapă propria afacere, iar peste 10% au hotărât să urmeze o carieră în afaceri.
'Antreprenoriatul este o soluţie viabilă pentru tineri după terminarea şcolii. Salutăm companiile care adaugă valoare pe piaţă şi întorc din ceea ce realizează către educaţie', afirmă Ştefania Popp, director general executiv Junior Achievement România.
Amway România, una dintre cele mai mari companii de vânzări directe din lume, sprijină dezvoltarea spiritului antreprenorial al tinerilor din România, prin încheierea parteneriatului educaţional cu organizaţia non-guvernamentală Junior Achievement, implicându-se în programul 'Compania'. În cadrul acestuia, elevii de liceu şi studenţi beneficiază de un proiect de educare antreprenorială, 'Vânzările directe - un antreprenoriat de succes!', oferindu-le acestora oportunitatea de a se pregăti pentru conducerea propriei afaceri, având ca suport consultanţii voluntari din cadrul Amway.
'Suntem bucuroşi că facem parte din acest proiect educaţional şi contribuim la dezvoltarea spiritului antreprenorial al tinerei generaţii.
Antreprenoriatul presupune excelenţă în domeniul ales şi suficientă motivaţie pentru a reuşi, iar prin acest program elevii participanţi vor avea oportunitatea de a-şi descoperi talentul, potenţialul şi de a-şi seta viitoarele obiective profesionale. Această iniţiativă se aliniază culturii companiei Amway, care de peste 53 de ani stimulează şansele celor care doresc să înceapă o afacere proprie', a declarat Ioana Enache, director general, Amway România.
Programul 'Compania', care din acest an este susţinut şi de Amway România, a înregistrat în Europa un număr de 226.184 de studenţi participanţi. În România, programul se derulează în instituţii de învăţământ publice şi private din 25 de localităţi, printre care şi Bucureşti, în baza parteneriatului cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Participanţii sunt elevi de liceu şi studenţi, cu vârste între 15 şi 30 ani, cărora li se oferă un modul teoretic structurat în 4 etape, precum şi o parte practică, prin care aceştia au oportunitatea de a-şi conduce propria afacere. Consilierii voluntari îi vor învăţa pe elevi ce presupune înfiinţarea, funcţionarea şi succesul unei societăţi comerciale, cum să ia viitoarele decizii de afaceri şi cum să structureze un plan de afaceri. O parte importantă a acestui proiect educaţional se concentrează pe educarea tinerilor de la realizarea unui buget, până la tehnici de vânzare şi de menţinere a relaţiilor cu clienţii.
Compania Amway este unul din liderii în domeniul industriei vânzărilor directe. Fondată în 1959 în Ada, Michigan, Statele Unite, Amway operează în peste 100 de ţări şi teritorii din întreaga lume, cu vânzări globale de 10,9 miliarde dolari în 2011. Produsele Amway sunt furnizate prin intermediul unei reţele de peste trei milioane de distribuitori. Amway livrează peste 450 de produse de frumuseţe, sănătate şi îngrijire a locuinţei. Gama Amway include suplimentele alimentare Nutrilitetm, cosmeticele şi produsele de machiaj Artistry şi produsele de îngrijire a locuinţei Hometm.
Junior Achievement România, organizaţie nonprofit, a fost fondată în anul 1993 şi este parte a Junior Achievement Worldwide, USA şi a Junior Achievement-Young Enterprise, Europe. JA este cea mai mare şi cea mai dinamică organizaţie internaţională de educaţie economică şi antreprenorială. În România, programele JA de tip learning by doing sunt urmate anual de peste 150.000 de elevi din 1.000 de instituţii de învăţământ şi se desfăşoară local în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, instituţiile de învăţământ şi comunitatea de afaceri.
CCIR organizează, vineri, Forumul România - China pentru atragerea de investiţii
25 oct /Agerpres/ - Camera de Comerţ Naţională a României va organiza, vineri, Forumul România - China pentru atragerea de investiţii în ţara noastră şi promovarea comerţului bilateral.
Evenimentul este prilejuit de vizita în România a adjunctului ministrului Comerţului din R.P. Chineză, Jiang Yaoping, şi susţinerea la Bucureşti a celei de a XXII- a sesiuni a Comisiei Mixte Româno - Chineze.
Forumul este organizat în colaborare cu Camera Chineză pentru Import, Export de Maşini şi Produse Electronice, sub auspiciile Ambasadei R.P. Chineze la Bucureşti, Ministerului Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Ministerului Comerţului din R.P. Chineză.
Delegaţia economică este compusă din 20 de oameni de afaceri chinezi, iar principalele domenii de activitate ale firmelor participante sunt producţia, comerţul cu echipamente energetice, produse electronice, maşini şi echipamente industriale, energie regenerabilă, materiale de construcţii, produse chimice, logistică de transport, dezvoltarea de proiecte industriale şi imobiliare.
Internetul împlineşte 43 de ani, pe 29 octombrie
29 oct /Agerpres/ - Ziua Internaţională a Internetului este sărbătorită în fiecare an la data de 29 octombrie, momentul în care, în anul 1969, Charley Kline de la UCLA (California) a încercat pentru prima dată să se conecteze online.
Potrivit site-ului Asociaţiei Naţionale a Internet Service Providerilor din România /ANISP/, la 29 octombrie 1969, studentul de la UCLA, Charley Kline, a transmis de la un calculator SDD Sigma 7 găzduit în universitate, mesajul format din cuvântul 'login' către un calculator SDD Sigma 7 de la Stanford Research Institute, utilizând reţeaua ArpaNet.
La prima încercare, după transmisia primelor două litere, 'l' şi 'o' ale cuvântului 'login', conexiunea s-a pierdut.
România a intrat în era Internetului în urmă cu 13 ani, domeniul '.ro' fiind pentru prima dată alocat unui computer din cadrul ICI - Institutul pentru Cercetări în Informatică.
În 2011, numărul conexiunilor de acces la internet în bandă largă furnizate la puncte fixe în România a ajuns la 3,26 milioane, în creştere cu 9% comparativ cu finele anului 2010, conform datelor Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii /ANCOM/.
Cele mai importante creşteri, în cel de-al doilea semestru al anului 2011, au vizat conexiunile care utilizează cablu UTP/FTP ( +14% anual), numărul acestora ajungând la 1,8 milioane, şi conexiunile care utilizează tehnologiile xDSL pentru accesul la utilizatorul final (+11% anual), care au ajuns la un milion. În acelaşi timp, conexiunile de acces prin cablu coaxial au înregistrat o scădere de 9 procente anual, până la 400.000.
Din cele 3,26 milioane de conexiuni de acces la internet în bandă largă la puncte fixe raportate la sfârşitul anului 2011, 2,95 milioane erau folosite de abonaţi persoane fizice, în creştere cu 9%, în timp ce 0,31 milioane de conexiuni erau instalate persoanelor juridice, o creştere anuală
de 2%.
În ceea ce priveşte viteza conexiunilor de internet la puncte fixe, în 2011 a crescut numărul de conexiuni de foarte mare viteză (cel puţin 30 Mbps), acestea ajungând la o pondere de aproape 50% din totalul numărului de conexiuni la puncte fixe.
De asemenea, potrivit informaţiilor furnizate de către cei şase furnizori de servicii de acces la internet la puncte mobile, numărul total de conexiuni active de acces la internet în bandă largă la puncte mobile a atins valoarea de 4,23 milioane, în creştere cu 39%, în 2011. Astfel, au fost raportate 3,11 milioane de conexiuni mobile active în bandă largă utilizate prin intermediul telefoanelor mobile şi 1,12 milioane de conexiuni mobile active în bandă largă prin intermediul modemurilor/cardurilor/USB, utilizate pentru conectarea la internet a laptop-urilor, tabletelor sau a desktop-urilor).
Veniturile obţinute din furnizarea de servicii de acces la internet au atins, anul trecut, două miliarde de lei, în creştere cu 4% faţă de 2010, ceea ce reprezintă aproximativ 13% din totalul pieţei telecom.
Dostları ilə paylaş: |