HotăRÂre nr. 218 din octombrie 2008

Can. 1028 - & 1. (= 1284) Toţi administratorii bunurilor bisericeşti sunt obligaţii să-şi îndeplinească funcţia cu atenţia unui bun tată de familie.

& 2. De aceea, trebuie mai ales:

1. să fie atenţi ca nu cumva bunurile bisericeşti încredinţate grijii lor să se distrugă în vreun fel, sau să sufere vreo stricăciune şi, în acest scop, ori de câte ori e necesar, să încheie contracte de asigurare;

2. să respecte normele dreptului canonic şi civil precum şi cele care au fost impuse de fondator sau donator, sau de către autoritatea competentă, dar mai ales să se îngrijească ca nu cumva din nerespectarea legilor civile să rezulte o daună pentru Biserică;

3. să pretindă cu grijă şi la timpul potrivit veniturile şi câştigurile bunurilor, iar încasările să le păstreze în deplină siguranţă şi să le folosească conform intenţiei fondatorului sau a normelor legitime;

4. să se îngrijească astfel ca dobânda care trebuie plătită după împrumuturi sau ipoteci să fie plătită la timpul stabilit, iar capitalul datorat să fie restituit în mod potrivit;

5. să investească banii care depăşesc cheltuielile şi pot fi investiţi în mod util, cu consimţământul Ierarhului, în scopurile Bisericii sau a persoanei juridice;

6. să ţină în ordine registrele de intrare şi de ieşire;

7. să facă o dare de seamă administrativă la sfârşitul fiecărui an;

8. să aranjeze şi să păstreze în arhivă documentele pe care se bazează drepturile persoanei juridice asupra bunurilor bisericeşti, iar copia lor autentificată, acolo unde acestea se pot obţine cu uşurinţă, să le depună în arhiva curiei eparhiale.

& 3. Se recomandă cu stăruinţă ca administratorii bisericeşti să întocmească în fiecare an un plan de venituri şi cheltuieli; dreptul particular poate să impună aceasta şi să determine mai detaliat felul în care să fie prezentat.

Can. 1029 - (cf 1285) Administratorul bunurilor bisericeşti nu va face donaţii din bunurile mobile care nu aparţin patrimoniului stabil, decât modeste, conform obiceiului legitim, pentru o cauză justă de pietate sau caritate.

Can. 1030 - (= 1286) Administratorul bunurilor bisericeşti:

1. va respecta cu desăvârşire, în angajarea de opere, şi dreptul civil referitor la muncă şi viaţă socială, conform principiilor transmise de Biserică;

2. va da celor care prestează opera pe bază de contract o retribuţie justă, astfel încât aceştia să poată prevedea corespunzător nevoilor proprii şi familiilor lor.

Can. 1031 - & 1. (cf 1287 & 1) Respingându-se obiceiul contrar, administratorul bunurilor bisericeşti trebuie să prezinte Ierarhului în fiecare an o dare de seamă a administraţiei.

& 2. Administratorul bunurilor bisericeşti va da socoteală, în mod public, despre bunurile temporare care se oferă Bisericii, conform modului stabilit de dreptul particular, exceptând cazul în care Ierarhul locului, dintr-o cauză gravă, a stabilit altfel.

Can. 1032 - (cf 1288) Administratorul bunurilor bisericeşti nu va introduce şi nu va intenta proces în numele persoanei juridice în forul civil decât cu permisiunea Ierarhului propriu.

Can. 1033 - (cf 1289 b) Administratorul bunurilor bisericeşti, care şi-a părăsit arbitrar funcţia sau sarcina, este obligat la restituire, dacă datorită demiterii sale arbitrare Biserica a suferit daune.

CAPITOLUL III

DESPRE CONTRACTE, MAI ALES DESPRE ÎNSTRĂINĂRI

Can. 1034 - (= 1290) Ceea ce dreptul civil al teritoriului în care s-a încheiat contractul stabileşte referitor la contracte, atât în general cât şi în special, precum şi referitor la plata acestora, se va respecta, cu aceleaşi efecte, prin dreptul canonic, şi în cazurile supuse puterii Bisericii.

Can. 1035 - & 1. (cf 1291 & 1) Pentru înstrăinarea bunurilor bisericeşti, care printr-o legitimă atribuire constituie patrimoniul stabil al unei persoane juridice, se cere:

1. (= 1293) o cauză justă, cum ar fi necesitatea urgentă, utilitatea evidentă, pietatea, caritatea sau un motiv pastoral;

2. evaluarea obiectului înstrăinării, făcută în scris de către experţi;

3. în cazurile prevăzute de drept, consimţământul autorităţii competente dat în scris, fără de care înstrăinarea este invalidă.

& 2. Se vor respecta şi celelalte precauţii prescrise de autoritatea competentă, pentru a fi evitată paguba Bisericii.

Can. 1036 - & 1. (cf 1292) Dacă valoarea bunurilor bisericeşti a căror înstrăinare se propune, este cuprinsă între suma minimă şi suma maximă stabilită de Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale sau de Scaunul Apostolic, se cere consimţământul:

1. consiliului pentru probleme economice şi colegiului consilierilor eparhiali, dacă este vorba despre bunurile eparhiei;

2. Episcopului eparhial, care are nevoie în acest caz de consimţământul consiliului pentru probleme economice şi al colegiului consilierilor eparhiali, dacă este vorba despre bunurile unei persoane juridice supuse aceluiaşi Episcop eparhial;

3. autorităţii determinate în tipic sau în statute, dacă este vorba despre bunurile unei persoane juridice, care nu este supusă Episcopului eparhial.

& 2. În Bisericile patriarhale, dacă valoarea bunurilor depăşeşte suma maximă stabilită de Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale, însă nu dublul, se cere consimţământul:

1. Patriarhului, dat cu consimţământul Sinodului permanent, dacă este vorba despre bunurile unei eparhii situate în limitele teritoriului Bisericii patriarhale, exceptând cazul în care dreptul particular al aceleiaşi Biserici prevede altfel;

2. Episcopului eparhial, şi de asemenea al Patriarhului, dat cu consimţământul Sinodului permanent, dacă este vorba despre bunurile unei persoane juridice supuse Episcopului eparhial, care îşi exercită puterea în limitele teritoriului Bisericii patriarhale;

3. Patriarhului, dat cu consimţământul Sinodului permanent, dacă este vorba despre bunurile unei persoane juridice, care nu este supusă Episcopului eparhial, chiar de drept pontifical, care este situată în limitele teritoriului Bisericii patriarhale.

& 3. În Bisericile patriarhale, dacă valoarea bunurilor depăşeşte dublul sumei stabilite de Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale şi dacă este vorba despre obiecte preţioase sau de ex-voto donate Bisericii, se va respecta & 2, însă Patriarhul are nevoie de consimţământul aceluiaşi Sinod.

& 4. În celelalte cazuri se cere consimţământul Scaunului Apostolic, dacă valoarea bunurilor depăşeşte suma stabilită sau aprobată de însuşi Scaunul Apostolic, şi dacă este vorba de obiecte preţioase sau donate ex-voto Bisericii.

Can. 1037 - Pentru înstrăinarea bunurilor temporare ale Bisericii patriarhale sau ale eparhiei Patriarhului, Patriarhul are nevoie de:

1. sfatul Sinodului permanent, dacă valoarea bunurilor este cuprinsă între suma minimă şi cea maximă stabilită de Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale şi dacă este vorba despre bunurile Bisericii patriarhale; dacă, însă, este vorba numai despre bunurile eparhiei Patriarhului, se va respecta can. 1036, & 1, n. 1;

2. consimţământul Sinodului permanent, dacă valoarea bunurilor depăşeşte suma maximă stabilită de Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale, însă nu dublul acesteia;

3. consimţământul Sinodului Episcopilor Bisericii patriarhale, dacă valoarea bunurilor depăşeşte dublul aceleiaşi sume şi dacă este vorba despre obiecte preţioase sau de cele donate ex-voto Bisericii.

Can. 1038 - & 1. (= 1292 & 4) Celor cărora li se cere sfatul prin drept, consimţământul sau confirmarea pentru înstrăinarea bunurilor bisericeşti, nu îşi vor da sfatul, consimţământul sau confirmarea fără ca înainte să se fi informat cu exactitate despre starea economică a persoanei juridice ale căror bunuri temporare se propun pentru înstrăinare, precum şi despre înstrăinările deja făcute.

& 2. Sfatul, consimţământul sau confirmarea nu se consideră date, decât dacă în această cerere sunt exprimate înstrăinările făcute anterior.

Can. 1039 - Pentru orice înstrăinare se cere consimţământul celor interesaţi.

Can. 1040 - (= 1296) Dacă bunurile bisericeşti au fost înstrăinate contrar prescrierilor dreptului canonic, însă înstrăinarea este valabilă prin dreptul civil, autoritatea superioară a celui care a făcut o astfel de înstrăinare va decide, după o evaluare matură, dacă trebuie şi ce fel de acţiune să fie propusă, de către cine şi contra cui, pentru a revendica drepturile Bisericii.

Can. 1041 - (= 1298) Exceptând cazul în care chestiunea este de importanţă minimă, nu este permis ca bunurile bisericeşti să fie vândute sau închiriate propriilor administratori sau rudeniilor lor până la gradul al patrulea de consangvinitate sau de afinitate, fără licenţa specială dată de autoritatea de care aminteşte cann. 1036 şi 1037.

Can. 1042 - (= 1295) Canoanele 1035 - 1041 trebuie respectate nu numai în cazul înstrăinării, ci şi în orice problemă prin care se poate înrăutăţi condiţia patrimonială a persoanei juridice.

CAPITOLUL IV

DESPRE DORINŢELE PIOASE ŞI DESPRE FUNDAŢIILE DE PIETATE

Can. 1043 - & 1. (= 1299) Cel care, conform dreptului natural sau canonic, poate dispune în mod liber de bunurile sale, le poate lăsa pentru cauze pioase, fie printr-un act valabil între vii, fie printr-un act valabil din cauza morţii.

& 2. În ultimele dorinţe spre binele Bisericii se vor respecta, dacă se poate, prescrierile dreptului civil; dacă acestea nu au fost respectate, moştenitorii vor fi admonestaţi despre obligaţia pe care o au de a îndeplini dorinţa testatorului.

Can. 1044 - (= 1300) Voinţa credincioşilor creştini care donează sau lasă, fie prin acte valabile între vii, fie printr-un act valabil din cauza morţii, bunurile lor pentru scopuri pioase, odată ce au fost acceptate în mod legitim, trebuie îndeplinită cu atenţie, chiar în ceea ce priveşte forma de administrare şi utilizare a bunurilor, rămânând neschimbat can. 1045.

Can. 1045 - & 1. (= 1301) Ierarhul este executorul tuturor dorinţelor pioase, atât cele valabile din momentul morţii, cât şi cele valabile între vii.

& 2. În virtutea acestui drept, Ierarhul poate şi chiar trebuie să supravegheze, chiar prin vizită, ca dorinţele pioase să fie îndeplinite, iar ceilalţi executori, după ce şi-au îndeplinit sarcina, trebuie să dea socoteală despre aceasta.

& 3. Clauzele contrare acestui drept al Ierarhului, anexate ultimelor dorinţe, se consideră ca şi cum nu ar fi adăugate.

Can. 1046 - & 1. (= 1302) Cel care primeşte prin încredinţare bunuri pentru scopuri pioase, fie prin act valabil între vii, fie prin act valabil din cauza morţii, trebuie să-l înştiinţeze pe Ierarhul propriu despre încredinţarea primită, indicându-i toate acele bunuri împreună cu îndatoririle anexate; dacă, însă, donatorul se opune în mod expres şi îi interzice întru totul să facă aceasta, nu va accepta încredinţarea.

& 2. Ierarhul trebuie să pretindă ca bunurile încredinţate să fie puse în siguranţă şi să aibă grijă, conform normei can. 1045, & 2, ca dorinţa pioasă să fie realizată.

& 3. Dacă este vorba despre bunuri încredinţate vreunui membru al unui institut călugăresc sau al unei societăţi de viaţă comună după model călugăresc, care sunt destinate bisericilor locului sau ale eparhiei, a credincioşilor creştini care au acolo domiciliul, sau pentru ajutorarea unor cauze pioase, Ierarhul amintit în && 1 şi 2 este Ierarhul locului.

Can. 1047 - & 1. (= 1303) De drept, fundaţiile de pietate sunt:

1. fundaţiile de pietate autonome, adică totalitatea bunurilor destinate operelor de pietate, apostolatului sau carităţii spirituale sau temporare şi constituite ca persoană juridică de către autoritatea competentă;

2. fundaţiile de pietate neautonome, adică bunurile materiale predate în orice fel unei persoane juridice cu îndatorire îndelungată, determinată de dreptul particular, vor realiza, din veniturile anuale, scopurile amintite la nr. 1.

& 2. Bunurile temporare ale unei fundaţii neautonome, dacă au fost încredinţate unei persoane juridice supuse Episcopului eparhial, după trecerea timpului determinat, trebuie destinate institutului special despre care aminteşte can. 1021 & 1, dacă voinţa fondatorului nu a fost altfel manifestată în mod expres; altfel, ele sunt cedate aceleiaşi persoane juridice.

Can. 1048 - & 1. Fundaţiile autonome de pietate nu pot fi înfiinţate decât de Episcopul eparhial sau de o altă autoritate superioară.

& 2. (1304 & 1) Pentru ca o fundaţie de pietate neautonomă să poată fi acceptată în mod valid de o persoană juridică, se cere consimţământul Ierarhului propriu dat în scris; Ierarhul, însă, nu îşi va da consimţământul înainte de a-şi da seama că persoana juridică va putea îndeplini noua îndatorire pe care şi-o asumă, precum şi îndatoririle deja asumate; acelaşi Ierarh va mai avea grijă ca veniturile să corespundă întru totul îndatoririlor anexate, conform obiceiului propriei Biserici sui iuris.

& 3. Dreptul particular este cel care va determina celelalte condiţii, fără de care fundaţiile de pietate nu pot fi înfiinţate sau acceptate.

Can. 1049 - (cf 1305) Ierarhul care a înfiinţat o fundaţie de pietate sau care şi-a dat consimţământul pentru acceptarea unei fundaţii de pietate, va stabili imediat un loc sigur în care să fie depozitaţi banii şi bunurile mobile atribuite nominal în dotare, în scopul păstrării aceloraşi bani şi a câştigului din bunurile mobile şi să fie investiţi cât mai repede, cu grijă şi folos, după judecata prudentă a aceluiaşi Ierarh, după ce i-a consultat pe cei interesaţi şi pe consiliul competent, în favoarea fundaţiei însăşi, cu menţionarea expres determinată a îndatoririi.

Can. 1050 - (cf 1306 & 2) Un exemplar al documentului de fundaţie va fi păstrat în arhiva curiei eparhiale, celălalt în arhiva persoanei juridice.

Can. 1051 - & 1. (= 1307) Respectându-se cann. 1044 - 1046 şi 1031, se va redacta o listă cu îndatoririle ce incumbă fundaţiilor de pietate şi se va expune într-un loc vizibil, pentru ca obligaţiile de îndeplinit să nu fie date uitării.

& 2. Va exista un registru pe care îl va păstra parohul sau rectorul bisericii, în care să fie adnotată fiecare îndatorire, îndeplinirea ei şi milosteniile.

Can. 1052 - & 1. (= 1308) Reducerea îndatoririi de a celebra Divina Liturghie este rezervată Scaunului Apostolic.

& 2. Dacă în documentul de fundaţie este prescris în mod expres, Ierarhul poate reduce îndatoririle de a celebra Divina Liturghie, din cauza scăderii veniturilor.

& 3. Episcopul eparhial are competenţa de a reduce, din cauza scăderii veniturilor, cât timp durează această cauză, în măsura ofertelor în vigoare legitime în eparhie, numărul celebrărilor Divinei Liturghii, dacă nu există vreo persoană care are obligaţia şi care s-ar putea constrânge eficient la mărirea ofertelor.

& 4. Episcopul eparhial are, de asemenea, competenţa de a reduce datoria celebrării Divinei Liturghii, [datorie] care grevează asupra institutelor bisericeşti, dacă veniturile au devenit insuficiente pentru realizarea îndatoririlor ce se puteau obţine la data acceptării lor.

& 5. (=) Puterea amintită în && 3 şi 4 o au şi Superiorii generali ai institutelor călugăreşti sau ai societăţilor de viaţă comună după model călugăresc, care sunt de drept pontifical sau patriarhal.

& 6. Puterea amintită în && 3 şi 4, Episcopul eparhial o poate delega numai Episcopului coadjutor, Episcopului auxiliar, Protosincelului sau Sincelilor, orice subdelegare fiind exclusă.

Can. 1053 - (= 1309) Aceloraşi autorităţi amintite în can. 1052, le mai revine puterea de a transfera, dintr-o cauză justă, datoria de a celebra Divina Liturghie în zile sau institute diferite de cele stabilite în fondare.

Can. 1054 - & 1. (= 1310) Reducerea, moderarea şi schimbarea dorinţelor credincioşilor creştini care au donat sau lăsat bunurile lor pentru cauze pioase, pot fi făcute de Ierarh numai din cauze juste şi necesare, dacă fondatorul a acordat aceluiaşi Ierarh, în mod expres, puterea de a reduce.

& 2. Dacă executarea îndatoririlor impuse a devenit imposibilă din cauza micşorării veniturilor sau din alte cauze, fără nici o vină a administratorilor, Ierarhul, după ce s-a consultat cu cei interesaţi şi cu consiliul competent, şi respectând cât se poate mai bine dorinţa fondatorului, poate micşora în mod echitabil acele îndatoriri, rămânând neschimbat can. 1052.

& 3. În celelalte cazuri se va recurge, în legătură cu acestea, la Scaunul Apostolic sau la Patriarh, care va acţiona cu consimţământul Sinodului permanent.

TITLUL XXIV

DESPRE JUDECĂŢI ÎN GENERAL

Can. 1055 - & 1. (= 1400 & 1) Obiectul judecăţii este:

1. obţinerea sau apărarea drepturilor persoanelor fizice sau juridice, sau declararea faptelor juridice;

2. delictele, în ceea ce priveşte aplicarea pedepselor.

& 2. Însă, în controversele născute dintr-un act de putere executivă de conducere este competentă numai autoritatea superioară conform normei cann. 996 - 1006.

Can. 1056 - În cauzele rezervate vreunui Dicaster al Scaunului Apostolic, tribunalele vor urma normele editate de acelaşi Dicaster.

Can. 1057 - (= 1043 & 1) În cauzele servilor lui Dumnezeu, pentru a fi înscrişi între Sfinţi, se vor respecta normele speciale stabilite de Pontiful Roman.

CAPITOLUL I

DESPRE FORUL COMPETENT

Can. 1058 - (cf 1404) Pontiful Roman nu este judecat de nimeni.

Can. 1059 - & 1. (cf 1417) În baza primatului Pontifului Roman, oricare credincios creştin are dreptul integral de a-şi înainta cauza, în orice stare sau grad de judecată, spre examinare, însuşi Pontifului Roman, care este pentru întreaga lume catolică judecătorul suprem şi care judecă fie personal, fie prin tribunalele Scaunului Apostolic, fie prin judecători delegaţi de el.

& 2. Această instanţă interpusă Pontifului Roman, totuşi, exceptând cazul de apel, nu suspendă exercitarea puterii judecătorului care a început deja examinarea cauzei şi de aceea acesta poate continua judecarea chiar până la sentinţa definitivă, exceptând cazul în care se constată că Pontiful Roman şi-a adjudecat sieşi cauza.

Can. 1060 - & 1. (cf 1405 & 1) Numai Pontiful Roman este cel care judecă:

1. pe Patriarhi;

2. pe Episcopi în cauze penale;

3. pe cei care deţin conducerea civilă supremă [= capii de state];

4. alte cauze pe care el însuşi le-a adjudecat judecăţii sale.

& 2. Cu excepţia Episcopilor care îşi exercită puterea în limitele teritoriului Bisericii patriarhale, ceilalţi Episcopi vor fi judecaţi în cauzele contencioase de tribunalul desemnat de Pontiful Roman rămânând neschimbat can. 1066, & 2.

& 3. Judecătorul nu poate cerceta un act sau un document confirmat în formă specifică de către Pontiful Roman, dacă în prealabil nu a primit mandat.

Can. 1061 - (cf 1405 & 3) În faţa tribunalelor Scaunului Apostolic trebuie să vină persoanele care nu au o altă autoritate superioară sub Pontiful Roman, fie că sunt persoane fizice care nu sunt constituite în hirotonirea episcopală, fie că sunt persoane juridice, rămânând neschimbat can. 1063 & 4, nn. 3 şi 4.

Can. 1062 - & 1. Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale, rămânând neschimbată competenţa Scaunului Apostolic, este tribunalul superior în limitele teritoriului aceleiaşi Biserici.

& 2. Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale trebuie să aleagă prin vot secret tot la cinci ani, din propria grupare, un Moderator general al administrării justiţiei, precum şi doi Episcopi care, împreună cu el ca preşedinte, vor constitui tribunalul; dacă, însă, unul dintre aceşti trei Episcopi este în cauză sau nu poate fi prezent, Patriarhul, cu consimţământul Sinodului permanent, îl va substitui cu un alt Episcop; tot astfel şi în cazul recuzării se va ocupa Patriarhul cu consimţământul Sinodului permanent.

& 3. Acestui tribunal îi revine judecarea cauzelor contencioase, fie ale eparhiilor, fie ale Episcopilor, chiar şi ale Episcopilor titulari.

& 4. Apelul în aceste cauze se face la Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale, exclus fiind un apel ulterior, rămânând neschimbat can. 1059.

& 5. Moderatorul general al administrării justiţiei are dreptul să supravegheze toate tribunalele situate în limitele teritoriului Bisericii patriarhale şi, de asemenea, dreptul de a decide în caz de recuzare contra vreunui judecător al tribunalului ordinar al Bisericii patriarhale.

Can. 1063 - & 1. Patriarhul trebuie să înfiinţeze un tribunal ordinar al Bisericii patriarhale, diferit de tribunalul eparhiei Patriarhului.

& 2. Acest tribunal va avea propriul său preşedinte, judecători, promotori ai dreptăţii, apărători ai legăturii şi alţi slujitori necesari, numiţi de Patriarh cu consimţământul Sinodului permanent; preşedintele, judecătorii, promotorul dreptăţii precum şi apărătorii legăturii nu pot fi înlăturaţi decât de Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale, în timp ce Patriarhul singur poate accepta renunţarea la funcţie.

& 3. Acest tribunal este tribunalul de apel de gradul doi şi de grade ulterioare de judecată prin intermediul judecătorilor care se schimbă între ei, pentru cauzele care au fost deja definite de tribunalele inferioare; acestui tribunal îi revin şi drepturile tribunalului mitropolitan în acele locuri ale teritoriului Bisericii patriarhale în care nu au fost înfiinţate provincii.

& 4. Acest tribunal are competenţa de a judeca, prin judecători care se schimbă între ei, în primul şi în ulterioarele grade de judecată, cauzele:

1. Exarhilor şi ale delegaţilor Patriarhului, care nu sunt Episcopi;

2. persoanelor fizice sau juridice, care sunt supuse imediat Patriarhului;

3. institutelor de viaţă consacrată de drept pontifical;

4. Superiorului institutului de viaţă consacrată de drept pontifical care nu are în acelaşi institut un Superior înzestrat cu puterea judecătorească;

5. rezervate acestui tribunal prin prescrierile dreptului particular.

Can. 1064 - & 1. Tribunalul mitropolitan, care nu este diferit de tribunalul eparhiei Mitropolitului, este tribunalul de apel pentru sentinţele tribunalelor eparhiale.

& 2. (cf 1438, 2.) Pentru cauzele tratate în primul grad de judecată în faţa Mitropolitului sau a altui Episcop eparhial, care nu mai are altă autoritate superioară sub Pontiful Roman, trebuie să se apeleze la tribunalul desemnat în mod stabil de către acesta, cu aprobarea Scaunului Apostolic, rămânând neschimbate cann. 139 şi 175.

Can. 1065 - (cf 1438, 2.) Tribunalul de gradul trei este Scaunul Apostolic, dacă dreptul comun nu prevede în mod expres altfel.

Can. 1066 - & 1. (cf 1419) În fiecare eparhie şi pentru toate cauzele ce nu sunt exceptate expres de drept, judecătorul de gradul întâi de judecată este Episcopul eparhial.

& 2. Dacă, însă, este vorba de drepturi sau de bunuri temporare ale unei persoane juridice reprezentate de Episcopul eparhial, în primul grad de judecată judecă tribunalul de apel, rămânând neschimbat can. 1062, & .3.

Can. 1067 - & 1. (cf 1423 & 1) Tribunalul de gradul întâi, pentru mai multe eparhii ale aceleiaşi Biserici sui iuris, poate fi înfiinţat de către Patriarh, cu consimţământul Episcopilor eparhiali interesaţi, dacă este vorba de eparhii situate în limitele teritoriului Bisericii patriarhale; în celelalte cazuri, de către însăşi Episcopii eparhiali care au consimţit la aceasta, cu aprobarea Scaunului Apostolic.

& 2. (cf 1423 & 1 b) Acest tribunal trebuie înfiinţat dacă Episcopii eparhiali, fiecare în parte, nu pot înfiinţa din nici un motiv un tribunal propriu; în limitele teritoriului Bisericii patriarhale, dacă este cazul, acest tribunal va fi înfiinţat de Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale.

& 3. În eparhiile pentru care a fost înfiinţat acest tribunal, nu poate fi înfiinţat în mod valid un tribunal eparhial colegial.

& 4. Grupul Episcopilor eparhiali, care a consimţit la acest tribunal, sau Episcopului eparhial ales de aceasta, îi revine puterea pe care o are Episcopul eparhial în tribunalul său; dacă, însă, acest tribunal este înfiinţat de Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale sau de Scaunul Apostolic, trebuie respectate normele stabilite de acelaşi Sinod sau de Scaunul Apostolic.