I. Introducere în studiul Liturgicii Ce este Liturgica?

Folosul studiului Liturgicii

Este inutil să insistăm asupra acestui aspect. Buna deprindere a informaţiilor furnizate de Liturgică, este de folos atât preotului cât şi credincioşilor săi.

Mai întâi, preotul va deprinde executarea corectă a slujbelor şi actelor liturgice, va înţelege natura semnelor simbolice, a formulelor sacramentale şi, racordat la Tradiţia Liturgică a Bisericii, va pricepe că el nu este un slujbaş, că funcţia sa este una sacramentală; mijlocitor între cer şi pământ. Vocaţia şi dragostea pentru slujbe nu sunt însă suficiente. Un bun liturghisitor trebuie să cunoască nu doar cum se face cutare slujbă ci mai ales de ce o face şi ce urmăreşte să împlinească prin ea.

Informaţiile de natură teoretică pe care le deprinde din studiul Liturgicii, îl ajută pe viitorul preot în munca sa de păstor şi catehet. Mai întâi el va putea să-şi înveţe enoriaşii să deosebească practicile liturgice corecte şi autentice de reminiscenţe şi practici păgâne precum şi de superstiţii religioase de tot felul. Nu în ultimul rând o bună cunoaştere a formei, înţelesului şi simbolisticii slujbelor îl va ajuta pe preot în pregătirea catehezelor de ordin liturgic. Creştinul care acţionează în virtutea unui automatism sau în virtutea unui tradiţionalism uscat este un creştin pe jumătate mort. Neînţelegând de ce se duce la Biserică, ce face acolo şi de ce e nevoie de cutare sau cutare slujbă el nu va fi doar un mădular mort al Bisericii ci şi o pradă uşoară pentru diverse secte.

Este inutil să ne amăgim că dragostea şi respectul pentru valorile tradiţionale româneşti îi va ţine în continuare pe creştinii noştri aproape de Biserica Ortodoxă. Este imperios necesar dezvoltarea unei cateheze liturgice simple şi eficiente, adresată maselor largi, care să scoată Biserica din starea de amorţeală în care se află.⁸ Este dureros să vezi creştini care, neînţelegând nimic din semnificaţia gesturilor sau slujbelor la care iau parte, îşi fac cruce sau îngenunchează doar pentru că vecinul a făcut acelaşi lucru.

Studiind temeinic cultul creştin, preoţii vor înţelege că viaţa liturgică a Bisericii este într-o continuă dezvoltare; absenţa acestei dezvoltări ar fi semnul unei scleroze fatale. De aceea formele de exprimare liturgică trebuie să răspundă nevoilor pastorale ale credincioşilor; adoptarea sau lepădarea acestora răspunzând nevoilor practice ale bisericii dar fiind obligatoriu în acord cu doctrina şi Tradiţia Bisericii.

Se pare că astăzi «ne aflăm într-o criză liturgică profundă» şi cât se poate de reală. Aceasta atinge deopotrivă clerul şi poporul drept credincios. «Criza liturgică constă, întâi de toate, în conceptul greşit al funcţiei şi locului cultului în Biserică, în profunda transformare a înţelegerii cultului în conştiinţa Bisericii. Să subliniem faptul că vorbim aici despre ceva mult mai important decât neînţelegerea textelor, a ceremoniilor şi a limbajului serviciului divin. Vorbim aici despre întreaga întrupare a cultului şi despre experierea sa. Cultul – structura, forma şi conţinutul său – rămâne ceea ce a fost şi înainte şi, în mod esenţial, ceea ce a fost întotdeauna. În acest sens este firesc a vorbi despre deplin – credincioşia Ortodoxiei conformă cu liturghia sa. Dar, a înţelege şi a folosi acestea sunt două lucruri diferite. A apărut o discrepanţă între scopul fundamental al cultului şi modul cum este înţeles, deoarece membrii Bisericii nu au mai observat, pur şi simplu, această discrepanţă, iar cheia care, se presupune, conduce la o înţelegere a cultului Bisericii exclude posibilitatea acestei înţelegeri. Indiferent cât de straniu poate suna, ceea ce întunecă înţelesul cultului este faptul că acesta a devenit pentru credincioşi un obiect de adoraţie; mai mult decât atât, aproape singurul conţinut al vieţii Bisericii».⁹

Preotul, mai întâi, şi creştinul este chemat să înţeleagă natura actului liturgic ca viaţă a Bisericii, a sa, în ultimă instanţă, şi nu o practică magico-simbolică menită să-i satisfacă una sau alta dintre necesităţile spirituale. Studiul Liturgicii poate fi astfel util pentru reînviorarea şi revigorarea vieţii spirituale, căci Biserica nu este numai trupul tainic al lui Hristos, ci şi mărturia văzută a acestui trup, pe care creştinii o dau lumii.

Bibliografie:

Bonacorso, Giorgio, Introduzione allo studio della liturgia, Editura Messagero di S. Antonio, Padova, 1990

Branişte, Pr. Prof. Dr. Ene, Liturgica generală, Editura I.B.M, Bucureşti, 1993

Ratzinger, Joseph, Introduzione allo spirito della liturgia, Editura San Paolo, Milano, 2001

Schmemann, Alexander, Introducere în teologia liturgică, Editura , Bucureşti, 2002