Immanuel Kant

— 1764 Publică un şir de lucrări înrudite prin natura preocupărilor şi metoda de gândire: Die falsche Spitziindigkeit der vier syllogistisc'hen Figuren er-tdesen (1762) (Falsa subtilitate a celor patru figuri silogistice), Der einzig mogliche Eeweisgrund zu (dner Demonstration des Daseins Gottes (1763) (Unica fundamentare posibilă a unei demonstraţii a existenţei lui Dumnezeu), Untefsuchung ilber die Deutlich-keit der Grundsăize der naturlichen Theologie und Moral (1763) (Cercetare asupra evidenţei principiilor teologiei naturale şi morale), Versuch den Begrifţ der negativen Grossen în die Weltweisheit einzufuhren (1763) (încercare de a introduce în filosof ie concepttil de mărimi negative), Beobachtungen iiber das. Gef-iihl des Schonen und Erhubenen (1764) Observaţii asupra simţului frumosului şi sublimului), Versuch iiber ăie Krankheilen des Kopfes (1764) (Eseu asupra durerilor de cap).

Lucrarea despre frumos şi sublim ilustrează cel mai bine observaţia cu privire la vioiciunea stilistică a scrierilor din această epocă, ea este deosebit de atrăgătoare prin cuprins şi formă. Cercetarea asupra teologiei naturale şi morale e o lucrare de răspuns la întrebarea pusă de Academia de ştiinţe din Berlin, LIXivin lucrării lui Kant preferându-i-se însă cea a lui Moses Mendelssohn, distinsă cu premiul întâi al respectivei academii regale prusace.

1764. Autorităţile creează anume pentru el o catedră de; artă poetică, pe care o refuză însă, din cauza îndatoririlor pe care le presupunea, de poet oficial al Universităţii cu prilejul diferitelor aniversări şi festivităţi.

1765 Este numit, prin decretul regelui Friedrich ai II-lea, ajutor de bibliotecar la biblioteca palatului din Konigsberg. Este pentru prima oară eând, la vârsta de 42 de ani, primeşte un salariu (62 de taleri pe an). Anunţă Nachricht von der Einrichtungen seiner Vor-lesungen în dem Winterhalbenjahr von 1765-1766 Program al prelegerilor din semestrul de iarnă 1765- 1766).

— 1766 Intră în corespondenţă cu Johann Heinrich Lambert, profesor şi membru al Academiei din Berlin şi cu filosoful Moses Mendelssohn.

1766 Apare scrierea de persiflare antidogmatica Traume eines Geistersehers erlăutert durch die Traume der Metaphysik (Visurile unui vizionar explicate prin vi-şurile metafizicii).

1768 Publică un scurt dar? Substanţial studiu, Von dem ersten Grunde des UnterscUedes der Gegend Raume (Despre primul fundament al diferenţei du tre regiunile spaţiului), „

— 1770 Universităţile din Erlangen şi din Jena cheamă profesor plin., între timp Buck obţinând ordi-j nariattil de matematică, catedra sa de logică şi metafizică devine vacantă şi poate fi încredinţată lui Kant,

1770, martie 31 Este numit profesor „ordinarius” – după 15 ani de activitate didactică în calitate de privaT-docent şi la vârsta de 46 de ani. Promovarea lui a fost. Sprijinită cu căldură de protectorul său. Baronul von Zedlitz, ministrul prusian al Cultelor şi Instrucţiei, Susţine peste câteva luni, potrivit regulamentului, o disertaţie inaugurală cu titlul: De mundi sensibiUs atque intelligibilis forma et jn'incipiis (Despre forma şi principiile lumii sensibile şi ale celei inteligibile), operă anticipatoare a marii… Epoci critice”, în gândi-rea lui Kant,

— 1780 Deceniu hotărâtor de tranziţie către „epoca critică” şi de pregătire a ei asiduă. Această lungă perioadă de tăcere e întreruptă de numai trei lucrări fără legătură nemijlocită cu intensele sale preocupări de atunci: o recenzie a operei anatomului Moscaţi asupra esenţialelor diferenţe corporale în structura animalelor şi oamenilor (1771), Von den verschieăe-nen Rassen der Menschen (1775) (Despre difcutele rase ale oamenilor), două articole (în 1776 şi 17,77) despre „Institutul filantropic (Philantropin) din Des-sau”, fundat de Basedow.

1778 Baronul von Zedlitz îi propune o catedră la Univer* sitatea din Halle, cea mai mare instituţie de învăţă-mânt superior din Prusia acelor vremuri. I se oferă un salariu fix anual de 800 taleri, în locul celui de 256 de taleri de la Universitatea din Konigsberg. Kant preferă să profeseze mai departe la universitatea din oraşul său natal,

— 1790 Deceniului pregătitor 70 îi urmează deceniul critic 80, în care Kant publică operele sale capitale.

, S J. primăvara Apare opera sa filosofică fundamentală, Critica raţiunii pure, dedicată „Excelenţei Sale Ministrului Regal de Stat Baron von Zedlitz”.

'x? O recenzie nesemnată asupra ei, din Zugaben zu den Gottingen gelehrten Anzeigen (18 ianuarie), îi face mult sânge rău filosofului. Pentru a-şi face mai inteligibilă concepţia, se decide să elaboreze o versiune prescurtată şi mai accesibilă a Criticii.

H.'j Apare această variantă mai populară sub titlul Pro-legomena zu einer jeden kiinftigen Metaphysik, ăie – als Wissenschaft wird auftreten konnen (Prolegomene la orice metafizică viitoare, care se va putea înfăţişa ca ştiinţă). Lucrarea respinge confundarea propriului idealism cu acela al lui Berkeley, de către recenzentul anonim. Somat să iasă din incognito, acesta se dezvăluie într-o lungă scrisoare ca fiind Christian Garve (1742-1798), explicând şi felul în care textul lui fusese mutilat, de către J. G. Feder (1740-1821). După stabilirea adevărului, recenzia incriminată a fost denumită „Garve-Feder”.

Îşi cumpără un imobil aşa cum şi-l dorea de mult, după ce a locuit cu chirie în altele câteva.

4 Cu autorizaţia lui Kant, Johann Schulte publică comentarii asupra Criticii raţiunii pure, a cărei înţelegere a fost considerabil înlesnită de Prolegomene. Kant însuşi elaborează Idee zu,. Einer allgemeinen Geschichte în iveltburgerlicher Absicin (Ideea unei istorii universale în înfăţişare cosmopolită) şi Beant-wortung der Frage: Was ist Aufklărung? (Răspuns la întrebarea: Ce este „luminarea”?).

J7§5 Lucrările sale următoare: a) Rezensionen von Her-ders Ideen zur Philosophie der Geschichte der Menschheit (Recenzii cu privire la Idei de filosofia istoriei omenirii de Herder); b) t/ber die Vulkane im Monde (Despre vulcanii în lună); c) în aprilie: Grundlegung zur Metaphysik der Sitten (întemeierea metafizicii moravurilor); d) în mai: Von der Un-rcchtmassigkeit des Biichernachdrucks (Despre ncle-gitimitatea reproducerii cărţilor); e) în noiembrie: t/ber die Bestimmung des Begriffs einer Menschen-rosse (Despre definirea conceptului de rasă umană). Antropologia şi filosofia istoriei îl preocupă pe Kant în legătură cu etica, pentru întâia oară fundamentată de el teoretic în „metafizica moravurilor”, în acest an.; un tânăr profesor de la Marburg. Bering, îi scrie lui Kant că intenţionează să-i expună sistemul de la catedră, iar Sehiitz şi Hufeland fundează la Jena revista Allegemeine Literaturzeitung, organ al filosofici kantiene.

1786 Karl Leonhard Reinhold. Începe să publice în săpiă-mânaiuî Der deutsche Mercur ciclul scrisorilor sale asupra filosofici kantiene, care au dat un puternic impuls răspândirii „filosofici critice”. Lucrările filosofului în acest an; a) Mutmasslicher Anfang der Menschengeschichte (Inc&putul probabil al istoriei omenirii); b) recenzii despre lucrări de-ale lui Hufeland şi L. H. Jacob; c) Was heisst: sich im Denken orie, ntieren? (Ce înseamnă: a se orienta în gândire?); d) Metaphysische Anfangsgriinde der Na-turwissenschaft (Primele principii metafizice ale ştiinţei naturale). Scrierea din urmă expune o parte

LXIII

L-U.1 Al tA|J”^^ ~_j.

— Sistematică e inversă.

În acest an Kant e ales membru al Academiei regale a Prusiei, de la Berlin.

1787 A doua ediţie din Critica raţiunii pure, cu implicarea precizărilor din Prolegomene.

1788 a) Kritik der praktischen Vernunft (Critica raţiunii practice), expunere fundamentală a principiilor mo-: râie kantiene; b) Uber den Gebrauch teleologischer l Prinzipien în der Philosophie (Despre uzul princi-; piilor teleologice în filosof ie), studiu ce pregăteşte ai treia „critică”; c) începutul unui grupaj de şapte ar-| ticole mici din anii 1788-1791.

— 1790 Erste Einleitung în die Kritik der Urteilskraft (Prima introducere Ia Critica facultăţii de judecare); 1790 a) Kritifc der Urteilskraft (Critica facultăţii de judecare), partea finală a marelui triptic consacrat „raţiunii pure”, '„raţiunii practice” şi „facultăţii de ju-î decare”; b) o scriere polemică împotriva lui EberhardJ wolffian de la Universitatea din Halle; c) o scrisoare] către Ludwig Ernst Borowski (din 6/22 martie), cu-'| noscută şi. ca text de sine stătător sub titlul Oberi Schwărmerei und die Mittel dagegen (Asupra misticiij şi mijloacelor împotriva ei). L

În jurul anului 1790 aproape nu era universitate ger-l mană care să nu numere printre profesorii ei de fi-J losofie şi un kantian. La răspândirea filosofici kan^f tiene a contribuit din plin Friedrich Schiller, era profesor „extraordinarius” de filosof ie la Jena 1791 Ober dos Misslingen aller philosophischen Versuchâ în der Theodicee (Despre neizbânda tuturor încercăâ

LXIV

Vom radikalen Bosen (Despre răvl radical), articol ce ' se va integra în opera următoare.

1793 a) Die Religion innerhalb der Grenzen der blossen Vernunft (Religia în limitele raţiunii) [a doua ediţie apare anul următor]; b) Uber den Gemeinspruch: Das mag în der Theorie richtig sein, taugt aber nicht fur die Praxis (Despre locul comun: aceasta e bună în teorie, dar nu valorează nimic pentru practică).

1794 Das Ende aller Dinge (Sfârşitul lumii) tratează o problemă de filosofie a religiei, în acest an are loc primul mare eveniment exterior în viaţa gânditorului – conflictul dintre Kant şi Ministerul cultelor. Antecedentele datează de la articolul Von dera Kampfe des guten Princips mit dem bosen etc. (Despre lupta dintre principiul cel bun şi cel râu), al doilea dintre cele patru capitole care urmau să constituie Religia în limitele raţiunii. Cenzorul din Berlin însărcinat cu problemelereligioase i-a interzis publicarea, Kant s-a adresat Facultăţii de teologie din Kdnigsberg, 'care nu a avut de ridicat obiecţii şi articolul a apărut. Aceeaşi facultate a aprobat'şi imprimarea întregii lucrări, retipărită într-o nouă ediţie în 1794. Cenzorii din Berlin şi cerberul fanatismului religios Wollner (fost predicator care a devenit ministrul Cultelor în locul lui von Zedlitz,. sub domnia lui Friedrich Wilhelm al II-îea, urmaşul retrograd al mai luminatului Friedrich.al H-lea) sunt furioşi fiindcă scrierea satiriza anumite idei” religioase şi fiindcă filosoful reuşise să ocolească cenzura lor. La'30 martie, într-o scrisoare trimisă lui Wollner de la Potsdam la Berlin, regele îi pum> în vedere să ia măsuri energice împotriva iluminişti lor.

— Despre frumos f-bine, LXV.

Voi. I cu referire directă la „scrierile vătămătoare ale Kani”. În octombrie, după apariţia ediţiei a doua di Religia în limitele raţiunii, Wollner îi trimite lu Kant un „ordin de cabinet” de mare severitate, ame ninţându-l cu, măsuri neplăcute„. Ordinul inter/ie” filosofului, în urma pretinselor denaturări, să se ms ocupe cu asemenea probleme. Într-un lung răspuni Kant respinge acuzaţiile, apără dreptul savantului dl a cerceta probleme religioase, se obligă totuşi, ca „ere dincios supus al regelui său”, să respecte ordinii Imediat după moartea regelui (în 1797), Kant va p r ciza, în prefaţa la Conflictul facultăţilor (1798), d alesese aceste cuvinte prudente care să-i îngrădeasq libertatea în studiul ştiinţific al religiei numai cju vreme regele Friedrich Wilhelm al II-lea se află viaţă.

În acelaşi an este ales academician de onoare al Ac demiei de ştiinţe din Sankt-Petersburg.

1795 Zum ewigen Frieden (Spre pacea eternă), proiect filosofic istorică şi politică stârnind de la apariţia m atenţia generală; anul -următor apare a doua ediţii sporită.

1796 Von einem neuerdings erhobenen vornehmen Ton fl der Philosophie (Despre un ton distins de curând lut în filosofie), în care se împotriveşte intuiţioniştii vremii. După ce, cu trei ani în urmă, se văzuse si! Să renunţe la prelegerile sale private (Privat-KolJ gia), renunţă acum şi la prelegerile sale publice: 23 iulie îşi ţine ultima lecţie (de logică). Astfel se M cheie activitatea sa didactică de mai bine de pata decenii.

'i? 797 Die Metaphysik der Sitten (Metafizica moravurilou l dezvoltarea schiţei etice din Grundlegung (IntelR iere), dezvoltare compusă dân două pă. Rţi: Metaphy-sische Anfangsgrimde der Rechtslehre (Primele principii metafizice ale doctrinei dreptului) şi Melaphy-sische Anfangsgriinde der Tuţfendlehre (Primele principii metafizice cile doctrinei virtuţii). După elaborarea în detalii a metafizicii moravurilor, lucrează la o amplă meinl'izică a naturii, pe care nu o mai poate termina.

Friedrich Wilheâm al III-lea abrogă edictul restrictiv al predecesorului său în problemele religioase.

1798 Publică ultima sa lucrare, o răfuială în principal anti-clericală: Der Streit der Fakultăten (Conflictul facultăţilor). In acelaşi an publică Anthropologie în pragmatischer Hinsicht (Antropologia în perspectivă pragmatică), curs repetat deseori începând din 1772. Este ales membru al Academiei din Siena (Italia), începe să se plângă de slăbirea facultăţilor sale intelectuale. Ele continuă să se deterioreze în ultimii ani de viaţă, încercările sale perseverente de a mai crea ceva dovedindu-se zadarnice.

800 Gotjtlob Benjamin Jăsche editează manualul său de Logică.

— 1803 Friedrich Theodor Rink editează mai întâi Geografia fizică, iar apoi Pedagogia,

803 în ultimul an al vieţii îl îngrijeşte sora cea mai mică. Barbara Theuerin. Singura care mai trăia, căci ce!<-lalte surori, precum fratele mai mic cu 11 ani, Johann Heinrich, muriseră. In octombrie are un atac de inimă, de la începutul iernii aproape că nu mai iese din casă. Are o penibilă agonie, cu pierderea continuă a memoriei, prăbuşirea iremediabilă a inteligentei.

LXVII

1804 De la începutul lunii februarie nu mai părăseşte pa- < tul. În ultimele zile îşi pierde cu totul cunoştinţsH Moare în ziua de 12 februarie, la orele 11, fără să su-jH fere, ultimele cuvinte pe care le-a mai putut pro„ nunta în şoaptă fiind: „Es ist gut„ – e bine. Est” înmormântat la 28 februarie. Toate clopotele oraşuluH sună de doliu, în f aţa. Catafalcului se perindă zeci dei mii de locuitori ai oraşului natal, pe care n-a voit să-B părăsească toată viaţa, şi mii de locuitori din împreJ jurimile Konigsbergului, E înhumat în „ProfessorenJ Gewolbe” – „cupola profesor ii or” – - în 1809 ose-| niintele îi sunt transferate în, Stoa Kantiana„, cărei căzând cu timpul în ruină, se construieşte în 1880 & capelă gotică simplă şi sub ea un cavou, în care a\u238? Fost din nou transferate osemintele filosofului. Pa unul din pereţii capelei au fost scrise cuvintele: „Ce-3 rul înstelat deasupra mea şi legea mora1^ în mine„! Din celebra frază cu care începe. Încheierea” Cri-l ticii raţiunii practice.

I. U

CU PRIVIRE LA ALCĂTUIREA CULEGERII bE FAŢA

Din bunăvoinţa „Bibliotecii pentru toţi”, am întocmit succesive antologii din opera lui Marx, „ Engels, Lenin (Despre literatură şi artă, 1974; Despre om şi umanism, 1976; Despre dialectică, 1978), apoi din creaţia lui Hegel (Despre artă şi poezie, 1979). În faţa prezentei antologii din opera lui Lmmanuel Kant, cititorului nu-i va scăpa legătura dintre toţi aceşti autori, chiar dacă au fost investigaţi într-o ordine inversă celei cronologice, într-adevăr, este vorba (în fond) de aceeaşi clasică filosofic germană, care prin Kant, Hegel şi Marx a reîntemeiat şi înnoit întreaga gândire universală mo-”dernă (prelungită în plan politic-filosofic şi de către Lenin).

Dincolo de această comunitate a preocupărilor, privite din unghiuri diferite şi complementare, ale 'filosofiei culturii, moralei sau artei – în cazul lui Kant am fost obligaţi să optăm, comparativ cu, experienţele precedente, pentru un alt mod al decupării şi rân-duirii textelor. Modificarea ne-a impus-o însăşi natura scrierilor lui Kant. În situaţia întemeietorilor gândirii marxiste, punctele de vedere asupra artei, omului şi dialecticii se cuveneau efectiv extrase din toate scrierile lor, inclusiv cele preocupate de ele explicit în; prea mică măsură, dar aruncând totuşi, pe parcurs, câte o pătrunzătoare lumină asupra lor; drept care, urmărind câte o temă ori problemă mai ascunsă pentru lectura directă a studiilor şi trata-[telor, ne arogam libertatea combinării textelor şi fragmentelor de 11 text din cele mai variate, în timp şi ca substanţă, surse, trecând |. Dezinvolt de la una la alta. În situaţia lui Hegel procedeul a rămas

LXIX te principal acelaşi, chiar dacă limitat şi de unicitatea autorului şi de unitatea preocupărilor sale din tratatul consacrat anume esteticii. Să nu uităm, totuşi, interferenţele diferitelor contribuţii hegeliene, mai cu seamă din ciclurile paralele de prelegeri berlinez^, marcate de o iniţială oralitate pe care nici reconstituirile în temeiul celor mai de încredere însemnări ale discipolilor nu au putut-o până la capăt contracara şi care, prin forţa lucrurilor, le-a estompat rigurozitatea graniţelor despărţitoare; stare de fapt în care col. ce-şi propune sistematizarea ideilor convergente asupra câte unui teme de filosofie a artei putea îmbina, din nou, fragmente, de pildă, din prelegerile de estetică, de filosofie a istoriei sau de filosofii a religiei, în aceste operaţii posibile şi îndreptăţite reliefându-s.' -i propria sa contribuţie.

Kant ne-a confruntat, pentru prima oară, cu o dificultate care; – paradoxal – ne-a silit la o simplificare a modalităţii de lues Este vorba de extraordinara omogenitate atât a cercului de pre-j ocupări din câte o lucrare kantiană, cit şi a logicii interne pe te-| meiul căreia se derulează ele. Kant şi-a scris şi uneori rescris ma| toate lucrările, priorităţile erau inverse în comparaţie cu felul înţ care aveau să arate la Hegel: la Kant faţă de prelegeri precumpă-j nea elaborarea desăvârşită, scrisul preceda rostirea, orice text treJ buia şlefuit până la perfecţiunea în care apoi -să poată fi receptat şf studiat, fie de studenţi fie de orice alt lector interesat. Chiar şi în perioada în care Hegel elabora fundamentele în scris (la. Jena, Banv berg, Niirnberg şi Heidelberg), se întâmpla ca el să prefere desfăşurărilor finite paragrafele rezumative pe care apoi să le detalie/s; auditorilor de la greu obţinută catedră universitară (prelegerii-' sale vorbite fiind, se pare, mult mai vii şi mai bogate decât ciov.ru prefigurării lor). Kant, iniţial nici el prea norocos în cariera universitară, a continuat, chiar şi atunci când avea să poată în voia beneficia de ea, să fie în primul rând „scriitor” şi nu „vorbitor”! Impunându-şi o desăvârşită rigoare în construirea, expunerii, construcţie urmărită dealtminteri din capul locului şi doar aprofundaţi sau întregită pe parcurs în aliniamentele ei arhitectonice perfecte. Fiecare scriere kantiană nu este numai a unui logician pur-sânge, dar a unui logician anume care rotunjeşte în sine partea „ întreg, până la o organicitate din care să nu poată lipsi nimâc? Î căreia să nu i se mai poată adăuga nimic. Acesta este punctul-ciieie, suficienţa în sine şi necesitatea pentru sine a fiecărui test, de la început şi până la sfârşit, coerciţiunea care te constrânge să-l parcurgi sistematic şi fără omisiuni. Cum să procedeze însă, în faţa acestei interne organicităţi foerciiive a întregului dar şi a fiecărei părţi augmentate într-un indestructibil întreg, cum să procedeze, deci, acela care îşi propune tocmai să oinilfi câte ceva, să reţină yltceva şi să-l reordoneze 1 Cum să reordone/. I ceea ce este desă-virşit ordonat-? Cum să reclădeşti clădiri temeinic clădite? Cum să opui o altă construcţie celei exemplare în originara ei originalitate?!

Iată dificultatea principală a pre/enlei antologări, care ar fi puiuţ fi nesocotită, alăturându-se şi de astă dată. Cu mare efort suplimentar, fragmente similare, din cârti diferite; numai că, în acest ca/, s-ar fi alterat armonia lăuntrică a respectivei cărţi, mult mai Importantă, în favoarea unei exterioare şi silnice armonizări. Ne-am asumat, de aceea, ca primă rostrângeie a unei eventuale proprii contribuţii, renunţarea la amalgamarea diverselor scrieri, respectiv reţinerea expresă numai a câte uneia de fiecare dată. Cu acest lucru, însă, umilirea noastră de către Kant şi nici asumarea acestei umilinţe nu s-a încheiat. Din pricina forţei coercitive lăuntrice a demonstraţiei originare s-a impus, şi pe mai departe, derularea iicestei anume demonstraţii, cel puţin în cazurile în care antologia tu.1 obliga la un tur cât mai complet de orizont, în privinţa respectivelor lucrări principale de etică şi estetică, întemeierea mctajizi-cii moravurilor, Critica raţiunii practice şi partea întâia clin Critica jiu'ultăţii de judecare ne-am menţinut, în consecinţă, în cadrul strict al succesiunilor de părţi,. Cărţi„, capitole şi paragrafe, tre-cî:; d de la. Una la alta potrivit propriei lor înlănţuiri, omiţând ceea ct1 putea fi pentru moment pus între paranteze, reţinând în schimb, în această succesiune „naturală„, mai iot ce se dovodea esenţial şi. Inalienabil. Chiar dacă unora această. Rezumare” de teze şi dovezi II se va părea insuficientă ca efort propriu, va trebui să ne ţ urnim cu atâta, cu măsura de reuşită a unor efective rezumări, re să nu fi dispărut nimic decisiv. Pentru că această străLXXl

LXX danâe de esenţializare a dus, totuşi, la amintita punere între paranteze a unor particularizări sau individualizări de 'precepte ori teze generale, ne-am simţit îndreptăţiţi la transferarea unei părţi măcar a respectivului material ilustrativ, într-o a doua secţiune, extrasă din aceeaşi carte, secţiune în cadrul căreia ne-am îngăduit de astă dată reordonări şi inversări de succesiune, căci logica „principală” captată anterior, logica „secundară” de aici, mai laxă, mai; fragmentară şi fragmentată, putea fi sacrificată de dragul unor relativ autonome sublinieri. Prima secţiune, conformă întru totu] logicii generale a. originalului, am notat-o convenţional cu A, iaij cea de a doua, complementară în planuri particulare – cu B; de4 j păşirea cantitativă a textelor B de către textele A a constituit c | dovadă în plus că procedasem corect conformându-ne succesiuni-ij lor kantiene genuine, sutastituindu-le doar întru târziu pe ale noas-J tre proprii: precumpănirea măsurabilă semnaliza o precumpănim de fond, a celor mai generale şi generalizate principii şi teoreme: care nu pot fi reţinute decât în modul propriu în care sunt generatei (aproape că se generează pe sine, cele de dinainte pe cele uite” rioare).

Pentru ce ne-a fost însă necesară, într-o culegere consacra eticii şi esteticii, introducerea unei prime părţi, destul de înting

(deşi, în alt plan, insuficiente) de filosofie? Tot din „vina” lui Kan1 care îşi gândeşte sistemul într-atât de unitar, în. Cât niciuna din eomja ponentele lui. Oricât de rotunjită în sine, n-ar putea fi înţeleasă izo„ lată de întreg. Critica raţiunii pure cuprinde, în fapt, toate alinia* mentei e sistematice ale filosof iei lui'Kant, inclusiv ale întemeierfll filosofiei sale morale. Dar chiar până a ajunge la aceste din urmM hotărâtoare pentru noi întemeieri, se cuveneau trecute în revist” oricât de succint, conceptele, principiile, raţionamentele filosofie„ teoretice („pure„) kantiene, componentele gândirii sale transcendenl tale: teoria elementelor şi metodologia; „estetica„ şi logica

LXXII

~^vfost, pe măsura condensărilor; şi mai ingrată, cad de „raţiunea pură” n-aveam nevoie decât pentru „raţiunea pură practică”, ca atare aveam însă neapărată nevoie de ea; ne-am limitat, de aceea, la minimul indispensabil pentru construcţia kantiană de concepte şi pentru ulterioara ei aplicabilitate etică şi estetică, în fond, tot ceea ce am inclus în partea de filosofie a primului volum antologat, din Critica raţiunii pure, într-o aceeaşi conformare la succesiunile iniţiale, ar putea figura tot la litera A; în care caz sub litera B (particularizatoare, dar numai pentru etica de care aveam ulterior trebuinţă) ar fi putut fi gândite textele aceluiaşi tratat, de astă dată liber regrupate şi incluse în cel de al doilea volum al nostru. Pentru ca toate aceste extrase sistematice, expres notate cu litera A sau imaginabile sub acest însemn, să poată fi înţelese în întreaga lor sistematică, le-am inaugurat prin câte un „Cuprins”, enumerând siipraşi subordonările componentelor respectivului tratat; cu atât mai necesare cu cât, pentru o ulterioară simplificare, titlurile de părţi, secţiuni, diviziuni, „cărţi”, capitole, paragrafe etc. Apar într-o aceeaşi transcriere grafică: implicarea lor reciprocă exactă poate fi reverificată prin acest „Cuprins”, ori de câte ori se simte nevoia. Prezenţa acestuia constituie, la rândul său, un indiciu pentru aplicarea metodologiei A. Cealaltă metodologie, notată sau nu cu litera B, interesată de notaţii relativ răzleţe, poate de la caz la caz păstra totuşi anumite succesiuni limitate (eventual cu indicarea titlurilor de capitole), sau poate să urmeze o ordine proprie, de preferat în acel loc, fără vreo specificare a secţionărilor iniţiale. Ordonarea materialului pe lucrări, cu păstrarea succesiunilor iniţiale sau cu uşoara lor regrupare în interiorul fiecăreia, are avantajul de a reliefa înlănţuirea efectiv urmărită de către Kant, dar şi dezavantajul de a estompa numeroasele împletiri „exterioare”, respectiv între ideile similare ce revin în mai multe scrieri. Estetica a~îost o singură dată expusă integral, drept care respectivei părţi de tratat sistematic nu i-am putut adăuga deeât fragmente dintr-un text precritic, introductiv în planul dihotomiei frumos-sublim, şi dintr-altul târziu, consacrat mai degrabă comportamentului moral, iar în privinţa facultăţii de judecare estetice

LXXII I restrângându~se la succinte recapitulări sau exemplificări. Dimpotrivă, problematica etică a întovărăşit aproape toate exege/. Ele kantiene, în orice caz însă pe cele mai importante din perioada {. K-plinei maturităţi, în aceste condiţii,. Rotirea'- în jurul nev! Oraţii dominante era inevitabilă la un gânditor ulii de strânse. Ol. Pârlea de etică, mai cu seamă, ar fi putut fi. Aşadar, structurată nu numai pe. Verticală„, de la lucrare.la lucrare, ci şi pe… On/.'i. Ilală”, prin îmbinarea unor accente asemănătoare, de provenienţă diferită. Credem însă că procedeul nu ar fi contribuit la c'ai'KU-ări suplimentare lin măsurii necesarului. Sincronic', ele revin glosn-lului final de termeni), ci, dimpotrivă, ar li dus fatalmente la reţinerea uneia sau unov dominante din fragmente polivalente, sacrt-ficându-le pe celelalte; acest lucru s-a produs, fără doar şi poate, şi în maniera actuală do organizare, numai că în modul preferat de însuşi Kant. Cititorul va trebui să recompună şi singur tabloul de ansamblu, totalitatea valenţelor prin care fiecare idee (ca într-un… Tabel al elementelor„ mendeleeviene) se leagă de toate celelalte, într-o oarecare măsura, aceasta este carenţa oricărei antologări, întrucât în numele clari licării se mai fac concesii simplificărilor: ' care derivă, cu acest prilej, fie din „linearitatea' (de noi pre-; scurtată) a însăşi expunerii kantiene (la A), fie din regrupările proprii care urmăresc să. Scoată în evidenţă eâte o legătură principală l (ia B). O antologie ca cea de faţă nu trebuie privită deci t ca mijlocind lecturile integrale de texte, pe care. Dacă le înlesneşte, îşi j îndeplineşte menirea.