Facilitarea transferului de experienţă prin organizarea cercurilor pedagogice pe grupe mixte de şcoli, provenite atât din localităţile urbane, cât şi din mediul rural.
Organizarea cercurilor pedagogice în timpul săptămânii.
Ridicarea standardului de calitate al activităţilor şi o prezenţă activă a cadrelor didactice prin implicarea inspectorilor de specialitate şi monitorizarea consecventă de către aceştia a tuturor activităţilor din cadrul cercurilor pedagogice.
Valorizarea experienţei didactice a profesorilor în lecţii demonstrative, referate şi dezbateri.
Realizarea unui schimb de experienţă eficient, organizarea unor activităţi tip-atelier ce au facilitat schimbarea mentalităţii şi valorificarea gândirii colective în elaborarea strategiilor specifice.
O altă componentă a formării continue a cadrelor didactice din judeţul Neamţ este reprezentată de participarea numeroasă la simpozioane internaţionale, naţionale, regionale şi judeţene, axate pe probleme de specialitate şi psihopedagogice. Un procent semnificativ de cadre didactice a elaborat lucrări pentru sesiunile metodico-ştiinţifice, obţinând recunoaşterea calităţii studiilor şi cercetărilor prin premii şi menţiuni.