Inteligenţa Artificială studiază entităţile inteligente

Capitolul I

Inteligenţa Artificială

1.1. Introducere:

Inteligenţa artificială este un domeniu al informaticii care are drept obiectiv proiectarea sistemelor înzestrare cu unele caracteristici pe care în mod obişnuit le asociem inteligenţei umane: înţelegerea limbajului, învăţarea, raţionamentul, rezolvarea problemelor, demonstrarea teoremelor, etc. Aplicaţiile inteligenţei artificiale sunt tot mai prezente în viaţa cotidiană în ştiinţele tehnice şi economice, în ştiinţele naturii, şi în ştiinţele omului. Inteligenţa artificială este un domeniu fascinant şi provocator atât prin aplicaţiile sale cât şi prin impactul asupra altor domenii.

Inteligenţa Artificială studiază entităţile inteligente. Un motiv de a le studia este de a învăţa mai multe despre noi. Deşi nimeni nu poate prezice viitorul in cele mai mici detalii, totuşi calculatoarele, cu un anumit grad de inteligenţă umană, vor avea un imens impact asupra vieţii şi asupra civilizaţiei viitoare.

Inteligenţa Artificială încearcă sa răspundă la unele dintre cele mai mari probleme ale omului. Cum e posibil ca un creier de dimensiuni mici, uman sau electronic, să se descurce, să înţeleagă şi să manipuleze o lume mult mai mare şi mai complicată.

Inteligenţa Artificiala este una dintre disciplinele noi (???). A apărut in 1956, când a primit acest nume, dar are rădăcini vechi de peste 2000 de ani. Încă din vremurile vechi oamenii au încercat să înţeleagă cum putem să învăţăm, să ne amintim (???) şi să gândim.

La începutul anilor ’60 mulţi cercetători au crezut că “Super - Creierul Electronic” are un potenţial nelimitat de inteligenţă. Dar aşa cum calculatorul este un instrument pentru a crea entităţi înzestrate cu inteligenţă artificială, este, in acelaşi timp, un instrument pentru testarea diferitelor teorii despre inteligenţă – şi multe dintre aceste teorii s-au dovedit a fi eronate. Inteligenţa Artificială s-a dovedit a fi un domeniu mult mai dificil decât şi-au imaginat mulţi la început.

Inteligenţa Artificială are in prezent o mare varietate de subdomenii, de la scopuri de interes general cum ar fi percepţia si raţionamentul logic la sarcini precise cum sunt:

jocul de şah, emiterea de teoreme matematice, scrierea de poezii şi la diagnosticarea bolilor.

1.2. Ce este Inteligenţa Artificială?

1.2.1. Definiţii:

Am explicat de ce Inteligenţa Artificială există, dar nu am definit-o. Aş putea foarte simplu să spun că Inteligenţa Artificială se ocupă cu programele inteligente (???). În realitate lucrurile sunt “puţin” mai complicate.

Inteligenţa Artificială poate fi considerată ca fiind acel domeniu al Informaticii ce are ca obiect proiectarea sistemelor înzestrate cu anumite proprietăţi pe care în mod obişnuit le asociem inteligenţei umane: înţelegerea limbajului, învăţarea, raţionamentul, rezolvarea problemelor, demonstrarea teoremelor, etc.

Orice sistem de Inteligenţă Artificială presupune un anumit mod de reprezentare a cunoaşterii ce alcătuieşte domeniul de competenţă al sistemului. Prin cunoaşterea unui domeniu vom înţelege definiţiile, legile, regulile, conceptele şi clasificările ce guvernează acel domeniu.

Există patru definiţii ale Inteligenţei Artificiale:

• 
  sisteme care gândesc ca şi oamenii (efortul de a face calculatorul să gândească; activităţi pe care le asociem cu gândirea umană, cum ar fi activităţi de luare a deciziilor, rezolvarea problemelor şi învăţarea)
  

• 
  sisteme care gândesc raţional (studiul facultăţilor mentale prin intermediul modelelor computaţionale; studiul calculelor care fac calculatorul să observe, să raţioneze şi să acţioneze)
  

• 
  sisteme care se comportă ca şi oamenii (arta de a crea maşini care îndeplinesc funcţii ce necesită inteligenţă când sunt îndeplinite de oameni)
  

• 
  sisteme care se comportă raţional
  

Toate cele patru abordări au fost folosite. Cum era de aşteptat există diferenţe între abordarea centrată pe factorul uman şi abordarea centrată pe factorul raţional. O abordare centrată pe factorul uman trebuie să fie o ştiinţă empirică presupunând ipoteze şi confirmări experimentale. O abordare centrată pe factorul raţional presupune o combinaţie între matematică şi inginerie. Adevărul este că fiecare direcţie are avantaje şi dezavantaje.

1.2.2. Comportamentul uman: abordarea testului Turing:

Testul Turing, propus de Alan Turing(1950), a fost proiectat să dea o definiţie satisfăcătoare din punct de vedere operaţional a inteligenţei. Turing a definit comportamentul inteligent ca fiind abilitatea de a obţine performanţe la un nivel uman în toate domeniile cognitive, destul ca să poată păcăli un interogator. Testul propus de el este: calculatorul şi un om sunt conectaţi la câte un terminal. Într-o altă încăpere un om, conectat la un terminal pune întrebări omului şi calculatorului. Calculatorul trece testul dacă interogatorul nu-şi poate da seama dacă la terminal este un calculator sau un om. Până acum nici un calculator nu s-a dovedit a fi “specialist” în toate domeniile de activitate. Pentru a trece testul calculatorul ar trebui să posede următoarele însuşiri:

• 
  procesarea limbajului natural pentru a-l face să comunice cu succes într-o limbă cum ar fi engleza;
  

• 
  reprezentarea cunoaşterii pentru a stoca informaţii obţinute înainte sau în timpul interogatoriului;
  

• 
  raţionament automat pentru a folosi informaţia stocată în formularea răspunsurilor şi a concluziilor;
  

• 
  maşinile care învaţă pentru a se adapta la circumstanţe noi şi de a detecta şi extrapola şabloane;
  

Testul Turing a evitat în mod intenţionat interacţiunea fizică între interogator şi calculator, pentru că simularea fizică a unei persoane nu este necesară pentru inteligenţă. Testul Turing include un semnal video astfel încât interogatorul să poată testa abilităţile de percepţie ale subiectului. Pentru trecerea testului calculatorul are nevoie de:

• 
  “vedere” pentru a percepe obiectele
  

• 
  reguli pentru a muta obiectele
  

În Inteligenţa Artificială nu a fost greu încercarea de a trece testul Turing. Au apărut probleme când programele de I.A. au trebuit să imite comportamentul uman în interacţiunea cu oamenii. Programele trebuie să se comporte conform unor anumite convenţii normale de interacţiune umană pentru a se face înţelese.