Concluzii
Toate faptele prezentate mai sus pot fi explicate cu uşurinţă dacă luăm în considerare mai înainte de toate că romano-catolicii nu au refuzat niciodată să facă compromisuri cu puterea politică lumească pentru a-şi menţine şi extinde supremaţia. Confesiunea romano-catolică, bazată pe un sistem doctrinar complet străin de învăţătura apostolică, a luptat să supravieţuiască prin filosofia sa umanistă şi antropocentrică. Astfel, nici harul şi nici ajutorul dumnezeiesc nu pot fi împărtăşite credincioşilor prin tainele acestei confesiuni. O teologie deconectată de orice legătură cu Dumnezeu Cel slăvit în Sfânta Treime (prin refuzul lor de a accepta energiile necreate) explică rolul major acordat omului (papei) pentru a susţine şi justifica credinţa lor falimentară şi nemântuitoare. Refuzul sistematic de a accepta dogmele Ortodoxiei, prozelitismul, uniatismul şi celelalte metode folosite pentru a-şi câştiga cât mai mulţi credincioşi, ne fac astăzi să privim cu multă circumspecţie la declaraţiile de iubire şi respect pe care le fac ei cu insistenţă faţă de creştinismul ortodox răsăritean.
Bibliografie:
1. "Istoria Bisericii universale", vol. II, Edit. IBMBOR, Bucureşti,1993.
2. "Rugăciune şi lumină mistică", Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa, Edit. Dacia, Cluj, 1998
3. "Distrugerea Bisericii Romano-catolice", in Rev. "Francmasoneria", pag. 49-51, nr. 1, 1999.
4. "Ortodoxie şi ecumenism", Arhim. Serafim Alexiev, Arhim. Jazadjiev, Mănăstirea Slătioara, 1997.
5. "Cine atacă Biserica Romano-Catolică?", articol internet, "Romanian Historical Studies"
6. "Studii Teologice", nr. 5-6, 1955
Dostları ilə paylaş: |