Istoria imperiului bizantin
Yüklə 2,31 Mb.
|
|
20 E vorba de semnul numeral X, pentru a zecea aniversare, într-o coroanã de laur (Jaurea). 21 De mortibus persecutorum, XLVI. 22 [în perioada bizantinã, toponimul Tzirallum a devenit TzourouKDos]. D. Gregoire a rectificat expresia lui Lactantiu în Campus Ergenus, dupã numele afluentului Ergenus, Erginus al fluviului Hebrus, cum a rectificat si Campus Mardiensis în Campus Ardiensis, de la numele altui afluent Ardus, al aceluiasi fluviu. 56
Soldatii lui Licinius puserã jos scuturile si cãstile, si împãratul, începând rugãciunea, fu urmat la moment de ofiteri si trupã, cu mâinile ridicate la cer. De trei ori repetarã rugãciunea, atât de tare, încât armata din fatã auzi zgomotul. Rezultatul luptei (30 aprilie 313) fu dezastruos pentru Maximin: soldatii lui crestini se predarã în masã sau se împrãstiarã. învinsul fugi pânã la Tarsos, în Cilicia. Licinius intrã apoi în Nicomedia, si Lactantiu ne spune cã aduse multumiri Dumnezeului care-i dãduse biruinta, iar la 13 iunie 313 se afisã în aceastã capitala edictul de tolerantã si restituire, numit atât de impropriu „Edictul de la Milan". H. Gregoire explicã apoi împrejurãrile conflictului dintre Constantin si Licinius, singurii Augusti rãmasi pe teren, faza finalã a acestui conflict, în care Licinius, speculând impopularitatea lui Constantin printre multimile pãgâne si populatia Romei, îsi schimbã atitudinea religioasã. Biruit în ultima luptã, datã la 18 septembrie 324, 23 Summe deus, te rogamus; Sancte deus, te rogamus. Omnem justitiam tibi commendamus; Salutem nostram tibi commendamus; Imperium nostrum tibi commendamus. Per te vivimus, Per te victores etfelices existimus. Summe sancte deus, Preces nostras exaudi, Brachia nostra ad te tendimus, exaudi, Sancte summe deus. , J 57
într-alt studiu, apãrut în Byzantion (13, 1938, pp. 561-583): Eusebe n'est pas l'auteur de la „Vita Constantini" dans sa forme actuelle et Constantin ne s'est pas „conveni" en 312, H. Gregoire subliniazã dezacordul radical dintre Istoria Eclesiasticã a lui Eusebiu si Vita Constantini, în privinta convertirii lui Constantin: pe când cea dintâi nu vorbeste nici de minune, nici de cruce, nici de labarum ori de Edictul de tolerantã, Vita repetã pretutindeni viziuni, miracole si stindardul cu crucea, fãcãtor de minuni. Savantul belgian conchide cã vreun „epigon", cu ajutorul diferitelor izvoare, printre care figureazã si Istoria Eclesiasticã, a compus compilatia care se numeste Vita Constantini. Acest 24 Interesantã concluzia lui Erich Caspar (Gesch. des Papsttums, I, 1930), citatã de autor: „Ein «Edikt von Mailand» ist vollig aus der Ueberlieferung zu streichen". 58 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN epigon a fãcut din persecutia crestinilor de cãtre Lici-nius cauza celor douã rãzboaie ale sale cu Constantin. La „vision de Constantin" liquidee, din aceeasi revistã25, e un rãspuns la obiectiile învãtatilor Zeiller, Alfoldi si Petersoa, în care autorul stabileste cã „viziunea" îsi are originea în panegirice pãgâne, adevãrate manifeste politice si religioase, dictate de Constantin. Mentionãm încã cele câteva recenzii26 în care autorul îsi apãrã cu succes punctul de vedere împotriva preopinentilor sãi Andreas Alfoldi27, Norman H. Baynes28 si J. ZeilJer29. încheierile ce rezultã din toatã aceastã vie dezbatere sunt urmãtoarele: 1. Nu se mai poate admite o „convertire" a lui Constantin în preajma luptei de la Pons Milvius; 2. Asa-zisul „Edict de la Milan" e inexistent. El îsi trage originea din Edictul publicat de Licinius la Nico-media; 3. Vita Constantini, în forma în care ni s-a transmis, nu este opera lui Eusebiu din Caesarea, si a fost compusã cãtre sfârsitul sec. al IV-lea. Ea a crestinat, cum 25 14 (1939), pp. 341 si urm. 26 în Byzantion, VII, p. 652 si urm. si XIV, 341 si urm. Mai înainte (in nr. 10, 1935) a dat rãspunsul sãu hotãrât obiectiilor învãtatului J.-R. Palanque. 27 The helmet of Constantine with the Cbristian Monogram, extras din „The Journal of Roman Studies", 1932. 28 Constantine the Great and the Cbristian Cburch, Londra, 1929 (= „Proceedings of the British Academy", voi. XIV). 29 Quelques remarques sur Ies „visions" de Constantin, „Byzantion", XIV (1939), pp. 329-339. 59 NICOLAE BANESCU aratã învãtatul Gregoire, toate acele „viziuni" pãgâne puse pe seama lui Constantin; 4. Pãstrând un timp o prudentã rezervã fatã de noua credintã, geniul politic al lui Constantin si-a dat seama, dupã înfrângerea lui Maxentiu, de forta acestei credinte fatã de pãgânismul în decãdere si a înteles ce armã puternicã ar avea într-însa pentru asigurarea unitãtii monarhiei autocratice pe care o clãdea. De aici, toatã seria de mãsuri menite sã mãreascã autoritatea si prestigiul Bisericii30. Constantin a acordat clerului crestin toate privilegiile de care se bucurau pãgânii: 1-a scutit de impozite, de sarcini si servicii de Stat. în 321, a decretat legea 30 [Ca orice adevãr istoric, nici aceste concluzii, considerate de Bãnescu definitive la vremea respectivã, nu pot fi absolutizate, mai ales dacã le privim sub toate cele patru puncte ale lor. Spre exemplu, opinia care respinge paternitatea lui Eusebiu din Cesareea asupra „Vietii lui Constantin" este departe de a se fi impus în istoriografie, tendinta ei generalã înclinând azi spre acceptarea acestei paternitãti (pentru aceasta, v. J. Quasten, Initiation aux Peres, voi III, Paris, 1963, p. 450, ap. T. Bodogae, studiu introductiv la Eusebiu de Cezareea, Scrieri, partea întâia, Bucuresti, 1987, pp. 19-20; mai sceptic este G. Dagron, L'Empire romain d'Orient au IV siecle et Ies traditionspolitiques de l'hel-lenisme: le temoignage de Themistios, TM (Paris), 3 (1968), pp. 229-276, aici p. 88, n. 25 si Idem, Naissance d'une capitale (v. Infra, n. 46). Referitor la „convertirea" lui Constantin cel Mare, scepticismul lui H. Gregoire este împãrtsit si de istoriografia actualã: convingerile intime ale lui Constantin vor fi diferit destul de mult de regulile ce s-ar atribuit unui bun crestin în zilele noastre, marcate de atâtea orientãri, unele destul de exclusiviste prin raportare la celelalte. Nu acesta e însã aspectul care conteazã cel 60 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN care dãdea Bisericii drept de mostenire, în urma acestui act, bunurile Bisericii cresc în mod considerabil. Foarte însemnate privilegii furã acordate (318) tribunalelor episcopa]e. Oricine îsi putea aduce pricinile dinaintea acestor tribunale si sentintele lor aveau aceeasi putere ca si cele ale tribunalelor civile, în 333, Constantin întãri aceastã jurisdictie a Bisericii. Aceastã strânsã, legãturã dintre Stat si Bisericã a fãcut ca Statul sã se intereseze de chestiunile religioase, ceea ce duse la Sinodul de la Niceea (325), primul Sinod ecumenic, fa.pt de o însemnãtate considerabilã, care afirmã întâia oarã politica Statului fatã de Bisericã. Prin noua sa situatie, Biserica crestinã dezvoltã o vie activitate care se manifestã mai cu seamã pe tãrâmul dogmelor. Statul intervine în discutiile dogmatice si le îndrumã cura îi dicteazã interesul. mai mult în cazul de fatã, ci deosebirea între ceea ce putea fi în fapt Constantin cel Mare în materie de convingeri religioase si ceea ce o întreagã hagiografie crestinã i-a atribuit de-a lungul timpului (în sens similar, A. Piganiol, L'Empire chretien (325-395), Paris, Presses Univ. de France, 1947); din bibliografia subiectului, mai sunt de mentionat J. Vogt, Konstantin der Grosse und sein Jahrhundert, ed. a Il-a, Miinchen, 1960; H. Lietzmann, Die Anfãnge des Problems Kirche und Staat, „Sitzungsber der Berliner Akad. der Wdss", 1938; K. Aland, Kaiser und Kirche von Konstantin bis Byzanz, „Aus der byzantin. Arbeit der Deutschen Demokratischen Republik", I, Berlin, 1957, pp. 188-212; A.H.M. Jones, Constantine and the Conversion of Europe, New York, 1962 (=Londra, 1948); Konstantin der Grosse, ed. H. Kraft, Darmstadt, 1974; T.D. Barnes, Constantine and Eusebius, Cambridge, Massachussets, 1981; I. Barnea, O. Iliescu, Constantin cel Mare, Bucuresti, Ed. stiintificã si Enciclopedicã, 1982.] ' ' 61 NICOLAE BANESCU Alexandria Egiptului era în acea vreme marea metropolã a stiintei grecesti. Viata spiritualã era acolo deosebit de activã, si dogmele formau în acel mediu de neastâmpãr intelectual obiectul celor mai aprinse discutii. O doctrinã nouã se iveste acum în lumea Alexandriei, pasionatã de controversele religioase. Un preot din acest oras, Arie, cunoscut pentru stiinta sa, ridicã o problemã din cele mai grave în sânul Bisericii. Dacã Fiul este nãscut din Tatãl, zicea el, Tatãl exista dinaintea Fiului, si Acesta nu era deci homousios (o/zooucnog), consubstantial cu Tatãl. Doctrina lui Arie, socotitã de ortodocsi ca erezie, îsi fãcu multi adepti. Ea se ivise de fapt mai înainte, în a doua jumãtate a sec. al III-lea, în Siria, la Antiochia, unde Lucian, unuî din oamenii cei mai luminati ai epocii, întemeiase o scoalã de exegezã si teologie. Aceastã scoalã a fost, dupã expresia lui Harnack, leagãnul arianismului. Patriarhul Alexandru îl excomunicã pe Arie, si un Sinod compus din episcopi din Libia si Egipt ratificã sentinta patriarhului (321). Arie s-a refugiat pe lângã Eusebiu al Nicomediei si a aflat în Orient multi partizani printre episcopi. în 324, Constantin îl biruise definitiv pe Licinius si venise la Nicomedia. El primi acolo atât plângerile partizanilor, cât si pe acelea ale adversarilor lui Arie. împãratul, care nu putea admite ca pentru niste cuvinte zadarnice sã se tulbure pacea romanã, interveni cu autoritatea sa. El scrise patriarhului Alexandriei si lui Arie, invitându-i sã se înteleagã, recomandând clerului din Alexandria exemplul filosofilor Greciei, care-si apãrau ideile fãrã urã împotriva celor care nu le admiteau. Hosius, episcopul de Cor- 62 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN duba, favoritul împãratului, duse scrisoarea, se informã la fata locului si se întoarse, aducând lui Constantin toate informatiile privitoare la agitatia arianismului, împãratul avu atunci o mare idee politicã, hotãrând a-i convoca pe episcopii din toatã lumea crestinã într-un Sinod care sã dezbatã chestiunea în prezenta sa. Astfel se deschise, în iulie 325, în bazilica din Niceea, celebrul Sinod, la care participarã mai mult de 250 de episcopi (unii dau cifra de 318) si la care episcopul Romei trimise doi reprezentanti. Actele Sinodului nu ni s-au pãstrat. Ceea ce stim în aceastã privintã ni s-a transmis prin scrierile unora din membrii Sinodului si ale unor istorici. Dupã discutii vii, în prezenta lui Constantin, asistat de Hosius, care pare sã fi avut conducerea dezbaterilor, Sinodul 1-a condamnat pe Arie si a fixat Simbolul Credintei, în care Christos a fost recunoscut ca „Fiul lui Dumnezeu, nãscut, iar nu fãcut, consubstantial cu Tatãl, o/jootxriog iâ> /Tarpi". în aceste dezbateri, Athanasius din Alexandria, dusmanul înversunat al lui Arie, avu o parte mare. Constantin ratificã Simbolul si-i reduse pe opozanti la tãcere. Arie fu exilat în pãrtile cele mai sãlbatice ale Illyriei si scrierile sale arse, iar Eusebiu de Nicomedia alungat din Scaun. Se credea cã pacea fusese redatã Bisericii, dar realitatea dezminti foarte curând aceste sperante. Dupã câtiva ani, Constantin însusi se schimbã total în favoarea arienilor: Arie si discipolii sãi cei mai zelosi au fost rechemati din exil, iar apãrãtorii cei mai distinsi ai Simbolului de la Niceea, exilati în locul lor. Eusebiu de Nicomedia, readus în Scaunul episcopal, îsi reluã îndatã influenta asupra lui Constantin. Episcopii, adunati în Sinod la Ierusalim, îl asigurarã pe împãrat cã doctri- 63 NICOiAE BÃNESCU na lui Arie nu era contrarã credintei niceene, ci prezenta o formulã de credintã neutralã. Ei cerurã sã fie reprimiti în dieceza Alexandriei. Athanasius, acum patriarh al acestei dieceze, nu îl primi pe eretic, si, învinuit de adversari cã a împiedicat transportul grâului egiptean la Constantinopol, îsi atrase mânia lui Constantin. El continuã totusi lupta sa neobositã în sprijinul Ortodoxiei si nu numai în timpul lui Constantin, ci si sub urmasii acestuia, cu toate prigonirile dezlãntuite împotriva sa. De cinci ori izgonit din Scaunul patriarhal, în care totusi muri, Athanasius lãsã amintirea unui mare atlet al lui Christos, stâlp al dreptei credinte31. S-a cãutat a se explica aceastã neasteptatã schimbare de atitudine a împãratului prin influenta Curtii sau prin relatiile intime si de familie, poate si prin aceea cã suveranul nu-si dãduse de la început seama cât de puternice erau în Orient sentimentele celor ce simpatizau cu arianismul. E mai acceptabilã în aceastã privintã pãrerea unui cercetãtor spaniol al acestei politici 31 Cariera, sa furtunoasã a fost schitatã cu obisnuitu-i talent, dupã izvoare, de Gibbon, The History of the Decline and Fãli of the Roman Empire, ed. Bury, t. II, cap. XXI, pp. 383-403. [Cele sapte volume ale noii editii, considerabil augmentate si îmbunãtãtite de Bury, au apãrut la Londra, 1896-1900. Cea mai accesibilã editie a scrierilor lui Athanasie cel Mare se aflã în P.G., voi. 25-28. Alte editii, ca si bibliografia utilã a scrierilor aceluiasi autor se poate gãsi în foarte recentul Lexicon prosopografic al istoriei si civilizatiei bizantine ('EyKVKÃoxmSiico IJpcxTconoypaipiKO AetiKO Bvtavnvrîq 'latopiac, Kai /ToArncr/wC = EPLBIP), editat sub îngrijirea lui A. Sawides, voi. I, Athena, 1996, pp. 136-139; despre acelasi Athanasie al Alexandriei, v. si G. Dagron, Naissance d'un capitale, ed. a Il-a, Paris, 1984 (c/ Infra, n. 46), Index general, p. 355, s.v (în special pp. 419-435 din cap. XIV)]. 64
Interventia autoritarã a împãratului, care chemã Sinodul, luând parte activã la lucrãrile lui si dând deciziilor luate putere de drept, prin confirmarea lor, a pus temelia raporturilor dintre Stat si Bisericã, fãcând a se recunoaste oarecum suveranul drept cãpetenie a Bisericii. Raporturile acestea, care vor stãpâni de acum statornic viata religioasã a Bizantului, au fost caracterizate prin termenul de cesaropapism, respins în ultimii ani de atâtia învãtati ca inadecvat33. 32 Ortiz de Urbina, Ignacio, S. L, La politica di Costantino nella controversia ariana, „Atti del V Congresso Internationale di studi bizantini" (= „Studi bizantini e neoellenici", V, Roma, 1939), pp. 284-298. 33 [De la redactarea acestui text, o serie de alte aparitii editoriale au îmbogãtit sensibil datele discutiei, sensul lor general confirmând afirmatia fãcuti aici de Bãnescu. între acestea, mentionãm ca mai importante urmãtoarele titluri: H.-G. Beck, Kirche und theologische Literatur im byzantinischen Reich, Miinchen, 1959, p. 36-37 (cap. „Staat und Kirche", îndeosebi n.3 de la p. 37-38, cu o bibliografie cuprinzãtoare a subiectului; DJ. Geanakoplos, Church and State in the Byzantine Empire: A Reconsideration of the Problem of Caesaropapism, în „Church History", 34 (1965), p. 381-403; J.-M. Sanstetie, Eusebe de Cesaree et la naissance de la theorie «cesaropapiste», „Byzantion", 42 (1972), p. 131-195 si 532-594; S. Runciman, Tbe Byzantine Theocracy, Cambridge, 1977, H.-G. Beck, Das byzantinische Jabrtausend, Miinchen, 1978, p. 33-108; G. Dagron, Empereur et pretre. Etude sur le «cesaropa-pisme» byzantin, Paris, Editions Gallimard, 1996 (cea mai recentã si mai completã abordare)]. 65
De o însemnãtate covârsitoare pentru dezvoltarea ulterioarã a Statului a fost întemeierea noii capitale a lumii romane. Timp de secole, cum observã atât de judicios Ferdinand Lot, un mare Stat a avut destinul sãu legat de acest oras, si în multe rânduri Constanti-nopolul a putut reface imperiul34. Nu trebuie sã credem cã amintirile republicane ale Romei sau privelistea monumentelor sale impunãtoare, care, la fiecare pas, proclamau atât de elocvent traditiile pãgânismului, 1-au putut îndemna pe Constantin a pãrãsi vechea capitalã a imperiului. Suveranitatea acestei capitale se pierduse, dupã fericita expresie a lui Ed. Gibbon, în întinderea excesivã a cuceririi, înainte de Constantin, cei doi Augusti ai tetrarhiei si-au stabilit resedinta în provincii. Maximian îsi tinea de obicei Curtea la Milan, care, situat la poalele Alpilor, îl fãcea sã supravegheze mai bine decât din Roma miscãrile barbarilor Germaniei; iar Diocletian fãcu din Nicomedia resedinta sa preferatã, împodobind-o în câtiva ani cu multã mãretie. De aici, din marginea asiaticã a Bosforului, suveranul putea face fatã deopotrivã pericolului ce ameninta la Dunãre si la Eufrat. Ridicat la tron de legiunile britanice, Constantin, cât timp a beneficiat de o bunã sãnãtate, a vizitat pe rând provinciile statelor sale, a alergat în grabã acolo unde prezenta sa era necesarã, pentru nevoile pãcii sau ale rãzboiului, si numai rareori s-a oprit la Roma, care-1 34 F. Lot, La fin du monde antique et le debut du Moyen Âge, p. 43. 66 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN interesa, se pare, prea putin. Ajuns apoi la capãtul nãzuintelor sale si mai aproape de apusul vietii, dupã înfrângerea Iui Licinius, s-a gândit a-si stabili într-o resedintã permanentã puterea si maiestatea tronului35. El avu, desigur, motive serioase de a pãrãsi Roma si a-si strãmuta în Orient noua capitalã. Motivele n-au putut fi decât politice, militare si economice. Orientul elenic a avut, în primele veacuri ale erei noastre, o însemnãtate preponderentã în toate domeniile, în cursul secolului al III-lea, invaziile germanice zguduirã puternic provinciile din Apus; o mizerie adâncã a urmat epocii Antoninilor. în fata Occidentului devastat, Orientul rãmânea aproape intact. Puterea economicã a pãrtii de Rãsãrit era mult mai mare decât a celei de Apus, iar pericolul prezentat de Imperiul persan al Sassanizilor dãdea o importantã tot mai mare frontierei de est. în alegerea unei situatii privilegiate a fundatiei sale, Constantin se gândise mai întâi la coasta asiaticã, la locul unde fusese vechiul Ilion (Troia). împãratul se duse acolo în persoanã si trase hotarele cetãtii viitoare. Portile se si construiserã, dupã mãrturia lui Sozo-menos36, când, în urma unui vis - stim ce mare loc tin viziunile în activitatea acestui împãrat - Constantin se hotãrî asupra orasului Byzantion''', veche colonie a Megarei, pe tãrmul european. Cu prilejul ultimelor operatii ale rãzboiului cu Licinius, el putuse admira pozitia incomparabilã a acestui oras, înfipt ca un cui între • 35 Ed. Gibbon, op. cit., Londra, 1909, ed. Bury, t. II, p. 150. * Scriitor bisericesc din secolul al V-lea. 37 El îsi trage numele de la Byzas, seful expeditiei (jumãtatea sec. al VIMea î. Hr.). 67 NICOLAE BANESCU Thracia, de care tinea, Asia Micã si Pont. Asezatã în punctul de întâlnire al Europei cu Asia, pe Cornul-de-Aur38, cel mai bun port din lume, înconjuratã din trei pãrti de apã, protejatã dinspre uscat de zidul ce se întindea de la port pânã la tãrmul Mãrii Marmara (Pro-pontida celor vechi), noua capitalã se putea usor apãra împotriva asalturilor dusmane. Flota sa avea cel mai sigur adãpost în Cornul-de-Aur, a cãrui intrare era interzisã flotelor vrãjmase printr-un puternic lant de fier aruncat de la un tãrm la altul, de la Acropolea cetãtii pânã la turnul din Galata. Tot de aici se puteau arunca repede armate la frontierele de Nord si de Est, unde presiunea barbarilor era tot mai amenintãtoare. Stãpânul Constantinopolului, observã cu dreptate N. lorga, era în chip firesc paznicul insulelor Arhipelagului, insula care unesc coasta Thraciei cu cele ale Asiei si Helladei, si cu depãrtata insulã a Cretei, cheia drumului ce duce la continentul Africii39. Bosforul si Hel-lespontul sunt cele douã porti ale Constantinopolului, si cine avea în mâinile sale aceste douã treceri le putea închide usor flotelor dusmane. Barbarii Pontului Euxin, care, în sec. al III-lea, îsi mânaserã flotele pânã în mijlocul Mediteranei, furã de acum opriti prin aceastã barierã puternicã, si provinciile Orientului mântuite de primejdiosii pirati. Când însã cele douã porti se deschideau pentru comert, toate produsele tinuturilor de la miazãnoapte si de la miazãzi veneau în 38 Figura pe care o descrie are forma unui corn de cerb sau de bou. Epitetul „de Aur" face aluzie la bogãtiile care, din tãrile cele mai depãrtate, se vãrsau în portul Constantinopolului. 39 N. lorga, TheByzantineEmpire, Londra, 1907, p. 4. ,. /,,: 68
învãtatul german G. Hertzberg subliniazã, de asemenea, în cuvinte care meritã a fi reproduse, pozitia privilegiatã a fundatiei lui Constantin din toate aceste puncte de vedere. Portul Chrysokeras, zice el, din vechime vestit, n-are seamãn în ce priveste avantajele sale pentru comeit si navigatie. „El e asezat la încrucisarea tuturor cãilor maritime, care de la limanul Ni-prului, de la Marea de Azov, de la Phasis, de la Trape-zunt, de la ThessaLonic, din Attica, din Creta si Rhodos, în sfârsit, din Delta Nilului se întâlnesc aici, si aici îsi gãsesc toate capãtul lor natural". Era, din punct de vedere comercial, pentru bizantini, de o însemnãtate deosebitã cã mai multe din aceste cãi maritime, si anume toate câte veneau din Marea Neagrã, ca si cele de la Alexandria Egiptului, sunt numai continuarea altor mari linii, care mijloceau aici traficul cu interiorul tãrilor pontice, dincolo cu Turanul si Iranul, în partea de Sud cu interiorul Africii si cu porturile Mãrii Rosii si Oceanul Indian. Astfel, a fost întotdeauna foarte im- * Gibbon, op. cit., ed. Bury, t. II, p. 156. 41 J. Bury, History cfthe Later Roman Empirefrom the deaih of Tbeodosius I to the death ofjustinian, l, Londra, 1923, p. 67. 69 NICOLAE BANESCU portant faptul cã, din punct de vedere comercial, politic si militar, Constantinopolul e centrul unde se încruciseazã toate marile drumuri ale imperiului42. La 324, dupã victoria sa asupra ultimului împãrat al tetrarhiei, Constantin întreprinse constructia noului oras. Legenda crestinã raporteazã cã suveranul, cu lancea în mânã, conduse solemn procesiunea, cãlãuzind brazda traditionalã, care însemna hotarul pânã unde trebuia sã se întindã orasul. Când cei din jurul sãu îi atraserã atentia cã a depãsit cele mai vaste dimensiuni ale unui oras, împãratul rãspunse cã va merge pânã când îl va opri cãlãuza nevãzutã care merge înaintea sa. Zidurile lui Constantin începeau de la port si ajungeau la Marmara (Propontis), la 15 stadii de vechea fortificatie. Locul ce-1 închideau ele era de patru ori mai mare decât al orasului Byzantion. Lucrãrile nu erau încã terminate când împãratul sãrbãtori inaugurarea, în ziua de 11 mai 330. Aceastã datã rãmase ziua aniversãrii sale, yevâ-âhia. Un rescript imperial îi dãdu numele de Noua Romã (Nea 'Pa)fir[), iar cel de Con-stantinopol (KcovatavTivovno^iq, orasul lui Constantin) s-a impus si s-a pãstrat pânã astãzi. Yüklə 2,31 Mb. Dostları ilə paylaş:
|