Istoria Transilvaniei De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Istoria Transilvaniei - De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Antichitate

Zona ce constituie în prezent Transilvania a fost locuită în mileniul I, î.Hr., de un popor de origine indo-europeană, cunoscut sub denumirea de daci - preponderent în izvoarele latine. Dacii vor constitui nucleul statului carpato-dunărean Dacia, în tot timpul existenței acestuia, respectiv de la începutul domniei regelui Burebista (82 î.Hr.) până la cucerirea imperială romană din anul 106. Capitala statului dac a fost la Sarmizegetusa Regia, în munții Orăștiei, și era înconjurată de un sistem exterior de fortificații: Costești, Blidaru, Piatra Roșie, Bănița etc. Regele Decebal (87-106) este cel care asigură regiunii o notorietate în lumea antică datorită războaielor contra Imperiului Roman. După o pace de compromis, încheiată în anul 89 de către împăratul ((Domițian)), Marcus Ulpius Traianus (98-117), cel mai important împărat roman din secolul al II-lea, va cuceri statul dac, punând bazele singurei provincii romane situate la nord de Dunăre în Est-Europa, numită Dacia. Capitala va fi numită tot Sarmizegetusa, dar o altă locație, ruinele orașului aflându-se astăzi în depresiunea Hațegului. Civilizația romană în Dacia va fi una de tip urban, majoritatea orașelor fiind întemeiate pe teritoriul de astăzi al Transilvaniei: Apulum, Potaissa, Napoca, Porolissum etc. O dezvoltare economică intensă timp de 165 de ani, potențată și de resursele de aur din Munții Apuseni propulsează provincia între cele mai dinamice din Imperiu, din acest punct de vedere. De asemenea, o cetate naturală cum este Transilvania (ca relief), asigura Daciei Superioare - mai apoi Apulensis - și Daciei Porolissensis liniștea necesară unei evoluții remarcabile. Pe lângă acest fapt, cele două legiuni romane și numeroasele trupe auxiliare vor constitui garanția militară a acestei evoluții, fără mari primejdii din exterior. Nu degeaba în emisiunile monetare apare sintagma "Dacia Felix" (Dacia fericită). Este perioada romanizării intense și ireversibile care creează pe dacoromani, strămoșii românilor medievali. Criza Imperiului Roman din secolul al III-lea , anvergura frontului de conflict cu populațiile barbare (de la Atlantic până în Orient), precum și atacurile unor barbari la Dunărea de Jos, în Moesia, îl determină pe Împăratul Aurelian să retragă legiunile și administrația romană la sud de Dunăre (271-275), lăsând "descoperită" populația dacoromană care n-a vrut, sau n-a putut să se strămute. Probabil legiunile chemate să lupte la sud de Dunăre au rămas acolo. Timp de un secol după aceasta în Transilvania se va mai continua viața urbană, dar vitregia noii situații militare de după retragerea legiunilor la 275, situație în care raidurile de pradă și jaf barbare nu mai puteau fi combătute sistematic, au făcut ca treptat societatea dacoromană rămasă să se ruralizează în totalitate, adaptându-se noilor condiții. În acest secol IV, în principal, are loc și creștinarea. În lumea satului se vor păstra inevitabil un timp și reminiscențe păgâne (fenomen frecvent în Europa acelor vremuri), chiar termenul "păgân" ar fi un indiciu în acest sens. El provine din latinescul "paganus", care însemna locuitor al satului. Totuși în accepția romănilor, sensul cuvântlui va fi neechivoc, acela de "necreștin" și nu de "sătean".. Primii migratori barbari ce au prădat și invadat frecvent Transilvania postromană, vizigoții, au lăsat urme culturale cunoscute drept Cultura Santana de Mures unde a fost descoperită o importantă necropolă vizigotă. Cultura Santana de Mures acoperă o zonă din nord-estul României de azi și a Ucrainei. Trebuie totuși precizat aci, că dat fiind numărul lor, relativ redus (câteva zeci de mii de purtători de arme), goților le venea greu să ocupe și să domine concret întregul spațiu dacic, ei rezumându-se în a profita de prezența în regiune, prădând pe autohtonii dacoromani. In anul 376 vizigotii, care aveau majoritatea taberelelor în Moldova (deci inclusiv Basarabia) de sud și Est-Muntenia se refugiază de frica unui conflict armat cu hunii, la sud de Dunăre. Nu același lucru le reușește goților de est (Ostrogoți), de dincolo de Nistru, care sunt învinși și supuși de huni, urmându-i timp de 80 de ani prin Europa. Vizigoții, vor continua migrația prădătoare prin Europa, și în primele decenii ale secolului următor vor ajunge până în Galia și Spania. Ceilalți migratori din această regiune a Europei nu au avut nici ei centrul în Transilvania, ci în Câmpia Panonică cunoscută și sub numele de Bazinul Panonic. Următoarea populație migratoare care se stabileste la est de Dunărea de Mijloc (regiunea Dunăre-Tisa) și în Transilvania de nord-vest, după ce va fi infrânt pe hunii "de după Attila", sunt gepizii cu o capitală in zona Clujului. La Apahida și în apropiere de Turda au fost gasite morminte ale gepizilor. Gepizii vor fi prezenți în Est-Panonia și în nord-vestul Transilvaniei până în anul 567. Atunci Avarii asiatici împreuna cu longobarzii vor învinge decisiv pe gepizi, înființând în Bazinul Panonic regatul avar. Dupa sec, VI , o populație migratoare ce a intrat frecvent în contact cu spațiul carpato-dunărean (deci și Transilvania) în tranziția ei nord-sud spre sudul Dunării au fost slavii, care vor întemeia (cu bulgarii și populația autohtonă) ulterior Imperiul Bulgar. În Bazinul Panonic, la vest de Transilvania, după decaderea statului avar (la finele sec.VIII), vor veni în jurul anului 900, tot din Asia, maghiarii care timp de 60 de ani vor face nenumărate raiduri de pradă în vestul Europei, Transilvania reprezentând pentru ei o mare perioadă din sec. X un obiectiv secundar. Abia după ce au fost creștinați, în jurul anului 1000, și nemaiputând face incursiuni în Vest, au început sistematic maghiarii, extinderea în Transilvania. Prima cronică maghiară numită și "Cronica lui Anonymus" atestă în Transilvania un ducat condus de un român numit Gelu. După sedentarizarea maghiarilor și creștinarea lor sub Stefan (István) cel Sfânt (1001) timp de două secole durează cucerirea Transivaniei, precum și organizarea acesteia, sub forma voievodatului. Documentul Gesta Hungarorum al lui Anonimus a fost pus in discutie de faptul ca ungurii au supus, doar pentru a distruge si depreda in decursul a cativa ani mare parte a oraselor europene in floare: Marsiglia, Verona, Benevento, au supus si s-au instapanit de Moravia, au asediat Constantinopolul obligand imparatul la o alianta. Aceste informatii nu le contine Cronica Anonimus, contine doa lupta de 200 de ani pentru cuceritrea Transilvaniei. Varianta maghiara este ca in urma luptelor dintre Moravia si Bulgaria, unde ei erau aliati ai Moravilor, la n momnet dat Bulgarii si Moravii s-au aliat intre ei impotriva ungurilor, situatie care i-a obligat sa se refugieze in Transilvania.