James Clavell

Mariko îşi îndepărtă un fir de păr de pe frunte.

— Pot să fac toate astea, Alteţă, şi totuşi să rămân creştină. Jur.

— Bine. Jură pe acest zeu creştin.

— Jur în faţa lui Dumnezeu.

— Bine. Toranaga se întoarse şi strigă: Fujiko san!

— Da, Alteţă!

— Ţi ai adus slujnice cu tine?

— Da, Alteţă. Două.

— Dă i una lui Mariko san. Trimite o pe cealaltă să aducă ceai.

— E şi saké, dacă doriţi.

— Ceai. Yabu san, ce vrei, ceai sau saké?

— Ceai, te rog.

— Adu saké pentru Anjin san.

Lumina căzu pe micul crucifix de aur ce atârna de gâtul lui Mariko. Ea l văzu pe Toranaga zăbovind cu privirea asupra lui.

— Vreţi... vreţi să nu l mai port, Alteţă? Să l arunc?

— Nu, spuse el. Poartă l în amintirea jurământului tău.

Toţi urmăreau fregata. Toranaga simţi pe cineva privindu l şi se uită în jur. Văzu faţa dură, ochii albaştri, reci, şi simţi ura – nu, nu ură, neîncredere. Cum îndrăzneşte barbarul să se îndoiască de mine? gândi.

— Întreabă l pe Anjin san de ce n a spus de a dreptul că sunt destule tunuri pe nava barbară? Să le luăm ca să ne scoată din capcană.

Mariko tălmăci. Blackthorne răspunse.

— Spune... Mariko şovăi, apoi continuă dintr o suflare. Vă rog, iertaţi mă, a zis: "E bine pentru el să şi folosească propriul cap."

Toranaga râse.

— Mulţumeşte i pentru al lui. A fost de mare folos. Nădăjduiesc să i rămână pe umeri. Spune i că acum suntem egali.

— El zice: "Nu, nu suntem egali, Toranaga sama. Dar dă mi corabia şi un echipaj şi curăţ mările de toţi duşmanii."

— Mariko san, crezi că s a gândit şi la mine, pe lângă ceilalţi, spaniolii şi barbarii din sud?

Întrebarea fu pusă senin.

Briza i aduse şuviţe de păr în ochi. Ea le ndepărtă obosită.

— Nu ştiu, îmi pare rău. Poate că da, poate că nu. Doriţi să l întreb? Îmi pare rău, dar el are... e foarte ciudat. Mi e teamă că nu l înţeleg. Cu nici un chip.

— Avem destulă vreme. Da. Cu timpul o să ni se dezvăluie singur.
***
Blackthorne văzuse fregata eliberându şi în tăcere parâmele în clipa când escorta uniformelor gri se îndepărtase şi o urmărise cum îşi lansase barcazul, care o remorcase iute din locul ei de lângă chei, departe în mijlocul curentului. Acum se găsea la câteva cabluri de ţărm, la apă adâncă, în siguranţă, o ancoră uşoară la provă menţinând o cu bordul spre ţărm. Era manevra obişnuită a tuturor navelor europene în porturi străine sau ostile, când ameninţă un pericol de la ţărm. El mai ştia că, deşi nu era – şi nu fususese – nici o mişcare deosebită pe punte, până acum toate tunurile erau deja amorsate, muschetele împărţite, gloanţele, mitraliile şi obuzele pregătite din belşug, săbiile de abordaj aşteptând în rastel şi oamenii înarmaţi în gabie. Priviri cercetătoare scrutează în toate părţile. Trebuie că stăteau cu ochii pe galeră din clipa când schimbase de drum. Cele două tunuri din pupă, de treizeci de livre, erau deja aţintite asupra lor. Tunarii portughezi erau cei mai buni din lume, după cei englezi.

Şi desigur c au aflat despre Toranaga, îşi spuse cu mare amărăciune, pentru că sunt deştepţi şi trebuie să şi fi întrebat hamalii sau pe samuraii în gri ce se întâmplase. Sau până acum, afurisiţii de iezuiţi, care ştiu totul, or fi şi trimis vorbă despre fuga lui Toranaga şi despre mine.

Simţea cum i se zbârleşte părul pe el. Oricare dintre tunurile alea ne poate face zob. Da, dar suntem în siguranţă, pentru că e Toranaga la bord. Mulţumesc cerului pentru Toranaga.

Mariko spunea:

— Stăpânul meu întreabă care este obiceiul vostru când vreţi să trimiteţi mesaje unei nave de război?

— Dacă aţi avea tunuri, aţi trage o salvă de salut. Sau puteţi semnaliza cu fanioane, cerând îngăduinţa să vă apropiaţi la travers.

— Stăpânul meu spune: şi dacă nu ai steaguri?

Deşi se aflau încă în afara bătăii tunurilor, Blackthorne aproape că vedea una din ţevi coborând, cu toate că sabordurile tunurilor erau încă închise. Nava avea câte opt tunuri pe puntea principală, în fiecare bord, două la pupă şi doua la provă. Fără îndoială, cu un echipaj ca lumea Erasmus ar putea să pună mâna pe ea, îşi spuse. Mi ar plăcea s o abordez. Trezeşte te, nu mai visa cu ochii deschişi, nu suntem la bordul lui Erasmus, ci pe galera asta borţoasă şi nava portugheză e singura speranţă pe care o avem. Cu tunurile ei suntem în siguranţă. Mulţumeşte cerului pentru Toranaga.

— Spune i căpitanului să desfăşoare steagul lui Toranaga în vârful catargului. Asta o să fie destul, senhora. O să fie o semnalizare oficială şi asta o să le spună cine e la bord, dar pariez că ei ştiu deja.

Pe galeră toţi păreau mai încrezători acum. Blackthorne observă schimbarea. Chiar şi el se simţea mai bine cu steagul pe catarg.

— Stăpânul meu spune, cum să le zicem că vrem să ne apropiem?

— Spune i că fără fanioane de semnalizare are două căi: aşteaptă în afara bătăii tunurilor şi le trimite o solie cu barca, sau mergem direct până la o distanţă de unde putem fi auziţi.

— Stăpânul meu spune, pe care dintre ele ne sfătuieşti s o alegem?

— Mergeţi direct la ea. N avem de ce ne teme. Seniorul Toranaga e la bord. El e cel mai important daimyo din împărăţie. Bineînţeles că fregata o să ne ajute şi... o Iisuse, Dumnezeule!

— Senhor?

Dar el nu răspunse, aşa că ea tălmăci iute cele spuse şi ascultă următoarea întrebare a lui Toranaga.

— Stăpânul meu întreabă, fregata va face ce? Te rog, explică i gândul dumitale şi pricina pentru care te ai oprit.

— Mi am dat seama dintr o dată că el este acum în război cu Ishido. Nu i aşa? Deci s ar putea ca fregata să nu se grăbească să l ajute.

— Bineînţeles c au să l ajute.

— Nu. Cine aduce portughezilor mai multe câştiguri; seniorul Toranaga sau Ishido? Dacă ei cred că Ishido, ne a luat dracu'!

— E cu neputinţă ca portughezii să tragă asupra vreunei nave japoneze, spuse imediat Mariko.

— Crede mă senhora, au s o facă. Şi am să pariez că fregata aceea n o să ne lase în traversul ei. Eu n aş face o, dac aş fi pilotul ei. Iisuse Cristoase! Blackthorne rămase cu ochii aţintiţi spre ţărm.

Samuraii în gri părăsiseră debarcaderul şi acum se răsfirau de a lungul ţărmului. Acolo nu e nici o şansă, gândi. Bărcile de pescuit stăteau încă ameninţătoare, închizând ieşirea din port. Nici acolo nu e vreo şansă.

— Spune i lui Toranaga că mai e doar o singură cale de a ieşi din port. Să nădăjduim într o furtună. Noi poate izbutim să trecem prin ea, dar bărcile pescăreşti nu. Atunci ne am putea strecura din încercuire.

Toranaga îl întrebă pe căpitan, care vorbi îndelung, apoi Mariko îi spuse lui Blackthorne:

— Stăpânul meu întreabă, crezi c o să fie furtună?

— Nasul meu îmi spune că da. Dar nu înainte de câteva zile. Două sau trei. Putem aştepta atât de mult?

— Nasul dumitale îţi spune? E un miros anume pentru furtună?

— Nu, senhora. Aşa se zice.

Toranaga căzu pe gânduri. Apoi dădu un ordin.

— Mergem până acolo unde putem fi auziţi, Anjin san.

— Atunci spune i să meargă direct la pupa ei. Aşa suntem cea mai mică ţintă pentru ei. Spune i că sunt vicleni – îi ştiu cât sunt de vicleni când le sunt ameninţate interesele. Sunt mai răi decât olandezii! Dacă nava aceea îl ajută pe Toranaga să scape, Ishido are să se dezlănţuie împotriva portughezilor şi ei n or să rişte aşa ceva.

— Stăpânul meu spune, în curând o să avem răspunsul.

— Suntem fără apărare, senhora. Împotriva acelor tunuri n avem nici o şansă. Dacă nava ne e potrivnică – chiar e doar neutră –, suntem ca şi scufundaţi.

— Stăpânul meu spune că da, dar va fi datoria dumitale să i convingi să fie binevoitori.

— Cum pot eu să fac asta? Eu sunt duşmanul lor.

— Stâpânul meu spune, în timp de război, ca şi în timp de pace, un adevărat duşman poate să ţi fie mai folositor decât un adevărat aliat. El zice că dumneata le cunoşti minţile; ai să te gândeşti la o cale de a i convinge.

— Singura cale sigură este prin forţă.

— Bine. Sunt de acord, zice stăpânul meu. Te rog, spune mi cum ai atacă nava aceea?

— Ce?

— El zice, bine, sunt de acord. Cum ai lua o cu asalt, cum ai cuceri o? Am nevoie de tunurile lor. Îmi pare rău, nu e limpede, Anjin san?
***
— Şi eu vă zic din nou, o s o rad de pe faţa apei, declară Ferriera, Căpitanul General.

— Nu, răspunse dell'Aqua, urmărind galera de pe dunetă.

— Tunar, e în bătaia tunurilor?

— Nu, don Ferriera, răspunse tunarul şef. Nu încă.

— Pentru ce altceva vine spre noi, dacă nu cu gânduri rele, Eminenţă? De ce n a fugit, pur şi simplu? Drumul e liber.

Fregata era mult prea departe de ieşirea din port ca cineva de la bord să vadă bărcile pescăreşti îngrămădindu se pentru ambus­cadă.

— Nu riscăm nimic, Eminenţă, şi avem totul de câştigat, spuse Ferriera. Ne prefacem că n am ştiut că Toranaga e la bord. Am crezut că bandiţii – bandiţii conduşi de piratul eretic – aveau de gând să ne atace. Nu vă faceţi griji, va fi uşor să i provocăm, odată intraţi în bătaia tunurilor.

— Nu, porunci dell'Aqua.

Părintele Alvito se întoarse de la parapet.

— Galera arborează steagul lui Toranaga, Căpitane General.

— Pavilioane false! adăugă Ferriera batjocoritor. E cel mai vechi şiretlic marinăresc din lume. Pe Toranaga nu l am văzut. Poate că nici nu e pe navă.

— Nu.

— Pe moartea Mântuitorului, războiul ar fi o catastrofă! O să păgubească tare, dacă nu chiar o să ruineze călătoria din anul ăsta a Corabiei Negre. Asta nu mi o pot îngădui! N am să las ceva s o împiedice!

— Finanţele noastre sunt într o situaţie mai proastă decât ale dumitale, Căpitane General, se răsti dell'Aqua. Dacă nu facem negoţ în acest an, Biserica sărăceşte de tot, e limpede? Goa sau Lisabona nu ne dau nici un ban de trei ani şi pierderea din negoţul de anul trecut... Doamne, dă mi răbdare! Eu ştiu mai bine decât dumneata ce e n joc. Răspunsul este nu!

Rodrigues stătea chinuit de dureri în scaunul său de pe punte, piciorul prins în atele odihnindu i se pe un taburet legat bine lângă habitaclu.

— Căpitanul General are dreptate, Eminenţă. De ce altceva să vină spre noi decât ca să încerce ceva? De ce n a fugit, nu? Pentru noi e un prilej dat naibii, Eminenţă.

— Da, şi este o hotărâre militară, spuse Ferriera.

Alvito se întoarse spre el tăios.

— Nu, Eminenţa Sa hotărăşte aici, Căpitane General. Trebuie să l ajutăm pe Toranaga.

Rodrigues spuse:

— Dumneata mi ai zis de zeci de ori că războiul, odată pornit, o să tină la nesfârşit. Războiul a început, nu i aşa? Asta o să aducă pagube negoţului. Dacă Toranaga moare, războiul se termină şi toate treburile noastre sunt în siguranţă. Eu zic să trimitem corabia la dracu'.

— Scăpăm chiar şi de eretic, adăugă Ferriera, uitându se la Rodrigues. Împiedicaţi izbucnirea unui război, într u slava lui Dum­nezeu, şi încă un eretic se duce în infern.

— Ar fi un amestec neîngăduit în politica lor, răspunse dell'Aqua ocolind adevăratul motiv.

— Noi ne amestecăm tot timpul. Ordinul lui Iisus e renumit pentru asta. Nu suntem nişte simpli ţărani grei de cap.

— Nu vreu să spun că sunteţi. Dar, atâta vreme cât eu sunt la bord, nu scufundaţi nava aceea.

— Atunci, fiţi amabil şi mergeţi la ţărm.

— Cu cât mai curând e mort Marele Ucigaş, cu atât mai bine, Eminenţă, sugeră Rodrigues. El sau Ishido, care i diferenţa? Amândoi sunt păgâni şi nu poţi avea încredere în nici unul. Căpitanul General are dreptate, n o să mai avem niciodată un prilej ca ăsta. şi cum rămâne cu Corabia Neagră?

Rodrigues era pilot cu cincisprezece procente din tot profitul. Adevăratul pilot al Corabiei Negre murise de vărsat negru în Macao, în urmă cu trei luni, iar Rodrigues fusese luat de pe propria sa navă, Santa Teresa, şi i se dăduse noul post, spre necontenita lui bucurie. Vărsatul era motivul oficial, îşi aminti Rodrigues mqhorât, deşi mulţi au spus că celălalt pilot a fost înjunghiat pe la spate de un ronin într o încăierare de bordel. Dumnezeule, asta i marea mea şansă. Nimic n o să mi stea în cale!

— Voi lua asupra mea întreaga răspundere, spunea Ferriera. E o hotărâre militară. Suntem amestecaţi într un război al băştinaşilor. Nava mea c în primejdie. Se întoarse iar spre tunarul şef.

— Sunt în bătaia tunurilor?

— Don Ferriera, asta depinde de ce doriţi. Tunarul şef suflă în iasca de la capătul vergelei, făcând o să scoată scântei. Acum aş putea să i iau prova, sau pupa, sau s o lovesc la mijloc, unde doriţi. Dar, dacă vreţi să fie omorât un om, unul anume, atunci, peste o clipă sau două vor fi la distanţa potrivită.

— Îl vreau pe Toranaga mort. Şi pe eretic.

— Vreţi să spuneţi că pe englez, pe pilot?

— Da.

— Cineva va trebui să mi l arate pe jappo. Pe pilot am să l recunosc fără îndoială.

Rodrigues spuse:

— Dacă pilotul trebuie să moară ca să fie ucis Toranaga şi să fie oprit războiul, atunci sunt pentru, Căpitane General. Altfel ar trebui cruţat.

— E un eretic, un duşman al ţării noastre, un blestem, şi deja ne a adus pe cap mai multe belele decât un cuib de vipere.

— Eu am mai spus deja că, în primul şi n ultimul rând, englezul e pilot, şi unul dintre cei mai buni din lume.

— Piloţii ar trebui să aibă anume privilegii? Chiar şi ereticii?

— Da, pentru Dumnezeu. Ar trebui să l folosim, aşa cum ei ne folosesc pe noi. Am pierde al naibii dacă am omorî un om cu o asemenea experienţă. Fără piloţi nu există nici un afurisit de imperiu, nici negoţ, nimic! Fără mine, pe bunul Dumnezeu, că nu există nici o Corabie Neagră, nici un profit, nici un drum spre casă, aşa că părerea mea e a naibii de importantă.

Se auzi un strigăt în vârful catargului.

— Atenţie, duneta, galera schimbă de drum!

Galera se îndreptase direct către ei, dar acum virase câteva carturi spre babord, către port.

Îndată Rodrigues strigă:

— La posturile de luptă! Cartul tribord, toate pânzele sus! Vira ancora!

Pe loc oamenii ţâşniră, dându i ascultare.

— Ce nu i în ordine, Rodrigues?

— Nu ştiu, Căpitane General, dar trebuie să ieşim în larg. Târfa aia borţoasă iese contra vântului.

— Ce contează? Putem să i scufundăm oricând, spuse Ferriera. Mai avem încă provizii de adus la bord şi sfinţii părinţi trebuie să se întoarcă la Osaka.

— Da. Dar nici un duşman n o să meargă sub vântul navei mele. Târfa aia nu depinde de vânt, poate să meargă împotriva lui. Ar putea să ne înconjoare, să ne lovească din pupă, unde nu avem decât un tun şi să vină la abordaj!

Ferriera râse dispreţuitor.

— Avem douăzeci de tunuri la bord! Ei n au niciunul! Crezi că împuţita aia de barcă a unor porci păgâni are să îndrăznească să ne atace? Ai cam puţină minte în cap!

— Da, Căpitane General, de asta însă îl mai am. Santa Teresa iese în larg!

Velele pocneau desfăşurându se umflate de vânt, vergile scârţâiau. Ambele carturi erau pe punte, la posturile de luptă. Fregata începu să şi croiască drum, dar înainta anevoie.

— Mişcă ţe, căţea, o îndemnă Rodrigues.

— Suntem gata, don Eerriera, spuse tunarul şef. O am în cătare. Nu pot s o ţin multă vreme. Care e Toranaga? Arătaţi mi l!

Nu era nici o făclie pe bordul galerei, singura lumină venea de la lună. Galera se sfla încă în pupă, la o sută de iarzi, dar se întoarse spre port şi se îndreptă spre celălalt ţărm, ramele afundându se şi ridicându se la unison.

— Ăla e pilotul? Bărbatul înalt de pe dunetă?

— Da, spuse Rodrigues.

— Manuel şi Perdito! Luaţi l la ochi, pe el şi duneta! Tunul cel mai apropiat făcu o uşoară manevră de ochire. Care e Toranaga? Iute! Timonieri, două carturi la tribord!

— Două carturi la tribord, tunarule!

Cu gândul la bancurile de nisip şi apa puţin adâncă din jur, Rodrigues urmărea sarturile, gata în orice clipă să preia comanda de la tunarul şef care, prin tradiţie, dădea comenzi de cârmă în timpul tragerilor.

— Pregătiţi sabordurile punţii principale! strigă tunarul. După ce am tras, o vom lăsa să cadă sub vânt. Coborâţi sabordurile, pregătiţi bordul pentru o salvă laterală!

Echipele de tunari dădură ascultare, cu ochii aţintiţi către ofiţerii de dunetă. Şi către preoţi.

— Pentru Dumnezeu, don Ferriera, care e Toranaga?

— Care e, părinte?

Ferriera nu l văzuse niciodată până acum.

Rodrigues îl recunoscuse desluşit pe Toranaga pe teugă, încon­jurat de samurai, dar nu voia să fie el cel care să l arate. Lasă i pe preoţi s o facă, gândi. Dă i drumul, părinte, fă pe Iuda! N aş da o para găurită pe prăsila asta de târfă păgână, dar de ce să facem noi întot­deauna toate treburile murdare.

Amândoi preoţii tăceau.

— Iute, care i Toranaga? întrebă din nou tunarul.

Nemulţumit, Rodrigues i l arătă.

— Acolo, la pupă. Cel mai scund şi mai îndesat ticălos din mijlocul ălorlaţi ticăloşi de păgâni.

— Îl văd, senhor pilot.

Tunarii făcură ultimele manevre de ochire.

Ferriera luă vergeaua cu iască din mina ofiţerului de la tunuri.

— E îndreptat spre eretic?

— Da, Căpitane General, sunteţi gata? Am să cobor mâna. Ăsta i semnalul!

— Bine.

— N ai să ucizi! Era dell'Aqua.

Ferriera se răsuci iute spre el.

— Sunt păgâni şi eretici!

— Printre ei sunt creştini şi chiar dacă n ar fi...

— Nu l băga în seamă, tunar! mârâi Căpitanul General. Trage când eşti gata!

Dell'Aqua înaintă spre gura tunului şi rămase în faţa ei. Silueta i masivă domina duneta şi marinarii înarmaţi, care stăteau ascunşi în dosul parapetului. Ţinea mâna pe cricifix.

— Ascultă mă – să nu ucizi!

— Noi ucidem tot timpul, părinte, spuse Ferriera.

— Ştiu şi mi e ruşine de asta şi mă rog lui Dumnezeu pentru iertare. Până acum dell'Aqua nu mai fusese niciodată pe duneta unei nave de război, cu tunuri încărcate, muschete şi degete pe trăgaci, gata să împrăştie moarte. Atâta vreme cât mă aflu aici, n are să fie nici un omor şi nu voi ierta uciderea unor neajutoraţi!

— Şi dacă ei ne atacă? Dacă încearcă să pună mâna pe navă?

— Am să mă rog lui Dumnezeu să ne ajute împotriva lor!

— Ce diferenţă e între acum şi mai târziu?

Dell'Aqua nu răspunse. Să nu ucizi, gândi, iar Toranaga a promis totul, Ishido nimic.

— Ce facem, Căpitane General? Acum e momentul! strigă tunarul şef. Acum!

Ferriera îşi întoarse acru spatele spre preoţi, trânti jos vergeaua şi se duse la balustradă.

— Fiţi gata să respingeţi atacul, strigă. Dacă vine la cincizeci de iarzi nechemată, vi se ordonă tuturor s o trimiteţi în iad, orice ar spune preoţii!

Rodrigues era la fel de furios, dar ştia că n avea nici o putere, ca şi Căpitanul General, împotriva preoţilor. Să nu ucizi? Pe rănile Mântuitorului, cum rămâne cu voi? ar fi vrut să strige. Cum e cu arderile pe rug? Cu inchiziţia? Cum e cu voi, preoţii, care rostiţi sentinţa "vinovat", sau "vrăjitoare", sau "discipol al diavolului", sau "eretic"? Ţi aminteşi cele două mii de vrăjitoare arse numai în Por­tugalia, Spania şi dominioane, în anul când m am îmbarcat pentru Asia? Şi cum rămâne cu satele şi târgurile din Portugalia şi Spania – nu ştiu dacă a scăpat unul – vizitate şi cercetate de Biciurile lui Dumnezeu, aşa cum se numeau ei înşişi, plini de mândrie, inchizitorii cu glugă, şi mirosul de carne arsă rămas în urma lor? O Iisuse Cristoase, Dum­nezeul nostru, apără ne pe noi!

Îşi îndepărtă teama şi scârba şi se concentră asupra galerei. Îl putea zări acum pe Blackthorne şi gândi, ah, englezule, e bine că te văd acolo ţinând cârma, aşa înalt şi vajnic. Mi era teamă c ai ajuns la butuc. Mă bucur c ai scăpat, dar, chiar şi aşa, e un noroc că n ai măcar un singur tunuleţ la bord, pentru că atunci te aş zbura de pa faţa apei, şi aş da dracului toate vorbele preoţilor.

O Madonna, apără mă de preotul rău!

***
— Ahoy, Santa Teresa!

— Ahoy, englezule!

— Tu eşti, Rodrigues?

— Aye!

— Pe piciorul tău?

— Pe mă ta!

Rodrigues fu grozav de încântat de râsul zeflemitor ce străbătu marea dintre ei.

De o jumătate de oră cele două nave manevraseră întruna, urmărindu se, navigând în volte, venind sub vânt, galera încercând să împingă fregata către ţărm, să i taie vântul, iar fregata să câştige spaţiu ca să poată ieşi din port la nevoie. Dar nici una din ele nu izbutise să câstige ceva din asta, dar în timpul acesta, cei de pe fregată văzuseră pentru prima oară bărcile îngrămădite în gura portului şi înţeleseseră rostul lor.

— De asta vine la noi! Să l apărăm!

— E un motiv în plus pentru noi ca să l scufundăm, acum e prins în Cursă. Ishido o să ne fie recunoscător pe veci, spusese Ferriera.

Dell'Aqua rămăsese neînduplecat.

— Toranaga e mult prea important. Ţin neapărat ca mai întâi să vorbim cu Toranaga. Ai tot timpul să l scufunzi. N are tunuri. Până şi eu ştiu că numai cu tunuri poţi înfrunta tunurile.

Aşa că Rodrigues lăsase să se statornicească un fel de armistiţiu, ca să le dea o clipă de răgaz. Ambele nave se aflau în mijlocul portului, în siguranţă faţă de bărcile de pescuit şi una faţă de cealaltă, fregata cu pânzele fluturând în vânt, gata să se umfle într o clipă, galera, cu ramele ridicate, plutind în derivă, destul de aproape ca cei de pe bordul ei să se poată face auziţi strigând. Doar câind văzuse galera ridicându şi toate vâslele şi întorcându şi bordul spre tunurile lui, Rodrigues întorsese în vânt ca s o lase să se apropie, atât cât să se poată auzi, şi se pregătise pentru următoarele manevre. Slavă Domnului, Mântuitorului, Fecioarei şi Sfântului Isif că noi avem tunuri şi ticălosul ăla n are, gândi iar Rodrigues. Englezul e prea priceput.

Dar e bine să ai ca adversar pe unul care şi ştie meseria, îşi spuse. E mult mai sigur. Atunci nici unul nu face vreo greşeală nesăbuită şi nimeni nu e vătămat fără rost.

— Îngăduiţi să venim la bord?

— Cine, englezule?

— Seniorul Toranaga, tălmaciul şi gărzile.

Ferriera spuse încet:

— Nici o gardă.

Alvito spuse:

— Trebuie să aducă măcar câteva. E obrazul lui în joc.

— Dar ar ciuma n obrazul lui. Nici o gardă.

— Nu vreau samurai la bord, încuviinţă Rodrigues.

— Ai fi de acord cu cinci? întrebă Alvito. Doar garda lui per­sonală? Tu înţelegi problema, Rodrigues.

Rodrigues gândi un moment, apoi dădu din cap.

— Cinci e n ordine, Căpitane General. O să ţi alcătuim şi dumi­tale o "gardă personală" din cinci oameni, cu câte o pereche de pistoale fiecare. Părinte, fixaţi acum amănuntele. Mai bine s aranjeze părin­tele detaliile, Căpitane General, ştie cum. Haide, părinte, dar să ne spuneţi ce se vorbeşte.

Alvito se duse la parapet şi strigă:

— Nu câştigi nimic cu minciunile tale! Pregătiţi vă sufletele pentru iad, tu şi bandiţii tăi. Aveţi zece minute, apoi Căpitanul General o să vă trimită în flăcările gheenei!

— Navigam sub steagul seniorului Toranaga, jur!

— Pavilion fals, piratule.

Ferriera făcu un pas înainte.

— De a ce te joci părinte?

— Te rog, ai răbdare, Căpitane General, spuse Alvito. Asta e o simplă formalitate! Altfel, Toranaga se va simţi jignit pentru tot­deauna că i am insultat steagul – ceea ce de fapt am făcut. Acesta e Toranaga – nu un daimyo oarecare! Poate ai face mai bine să ţi aminteşti că el are mai multe trupe sub arme decât regele Spaniei!

Vântul sufla în arboradă, vergile scârţâiau neliniştite. Apoi se aprinseră torţe pe dunetă şi l putură vedea desluşit pe Toranaga. Vocea lui se auzi pe deasupra valurilor:

— Tsukku san! Cum îndrăzneşti să mi ocoleşti galera! Aici nu sunt piraţi, o să i găseşti doar în bărcile acelea de pescuit din gura portului. Vreau să vin imediat la bord!