James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

Noi sîntem băieţii din Wexford

Care ne-am bătut cu inima şi cu braţele.¹⁰⁷

EXIT BLOOM

— Dau o fugă pînă la promenada Burlacilor, spuse domnul Bloom, în legătură cu anunţul acela al lui Keyes. Vreau să-1 pun la punct. Mi-au spus că e acolo, la galeriile Dillon.

Le privi un moment, nehotărît, chipurile. Redactorul şef, sprijinit de consola căminului, cu capul proptit de o mînă, îşi întinse deodată un braţ în gest amplu.

— Mergi ! spuse. Lumea e în faţa dumitale.

— Mă întorc numaidecît, spuse domnul Bloom ieşind precipitat.

J.J. O'Molloy luă foiţele din mîna lui Lenehan şi le citi, suflînd uşor între ele să le despartă una de alta, fără să facă vreun comentariu.

— Obţine el reclama aia, spuse profesorul privind prin ochelarii cu ramă neagră peste perdeluţa de la fereastră. Ia uite cum se mai ţin puşlamalele astea mici după el.

¹ 153

L

'— Ia să văd ! Unde ? strigă Lenehan alergînd spre fereastră.

O PROCESIUNE PE STRADA

Ămîndoi surîdeau pe deasupra perdeluţei la şirul de vînzători de ziare care zburdau în urma domnului Bloom, ultimul dintre ei trăgînd în zigzag alb în suflarea brizei' un simulacru ironic de zmeu, cu o coadă de panglicuţe albe.

— Ia te uită la golanii ăştia după el, şi ce tămbălău mai fac, spuse Lenehan, să mori de rîs, nu alta. O, am să-mi scrîntesc coastele ! Uite-1, cu picioarele alea de elefant, cum ocupă tot trotuarul. Şi-ăia, cu drăciile lor, după el. Cum îl imită, pe la spate.

începu să danseze mazurcă, în caricatură precipitată de-a lungul camerei, cu picioarele lunecătoare prin faţa căminului înspre J.J O'Molloy care îi depuse foiţele în mîinile ridicate să le primească.

— Ce-i asta ? spuse Myles Crawford tresărind. Unde-s ăilalţi doi ?

— Cine ? spuse profesorul întorcîndu-se spre el. S-au dus pînă la Oval, să bea ceva. E şi Paddy Hooper acolo, cu Jack Hali. A venit de-azi noapte.

— Haide atunci, spuse Myles Crawford. Unde mi-e pălăria ?

Intră cu mers sacadat în birou, dîndu-şi la o parte clapa de la spate a jachetei, sunîndu-şi cheile din buzunarul de la spate. Apoi zăngăniră prin aer şi lovindu-se de lemn cînd îşi încuia sertarul mesei.

— E pornit pe calea cea bună, spuse profesorul Mac-Hugh cu glas scăzut.

— Aşa pare, spuse J.J. O'Molloy scoţîndu-şi tabachera, şi murmură mai departe gînditor, dar lucrurile astea nu-s întotdeauna aşa cum par. Cine are cele mai multe chi­brituri ?

CALUMETUL PÂCII

Ii oferi profesorului o ţigară şi-şi luă şi el una. Lene­han scapără prompt un chibrit şi le aprinse ţigările pe

154

rind. J.J. O'Molloy îşi deschise din nou tabachera şi i-o oferi.

-— Thanky vous, spuse Lenehan servindu-se.

Redactorul şef ieşi din birou cu o pălărie de paie trasă strîmb pe frunte. Declamă cîntător, arătînd solemn cu degetul spre profesorul MacHugh :

Rangul şi gloria te-au ispitit. Imperiul inima ţi-o a vrăjit. ¹⁰⁸

Profesorul rînji, lingîndu-şi buzele prelungi.

— He ? Bătrînul imperiu _v roman dracului ? spuse Myles Crawford.

Scoase o ţigară din tabachera deschisă. Lenehan, aprin-zîndu-i-o cu graţie grăbită, spuse :

— S-ascultăm în tăcere ghici-ghicitoarea mea nou-nouţă.

— Impeiium romanum, spuse încetişor J.J. O'Molloy. Sună mai nobil decît britanic sau Brixton ^1Oi). Cuvintele astea te fac parcă să te gîndeşti la grăsime pe foc.

Myles Crawford îşi suflă primul fum cu violenţă spre tavan.

— Asta e, spuse. Noi sîntem grăsimea. Tu şi cu mine sîntem grăsimea pe foc. N-avem şanse nici cît un bulgăre de zăpadă în iad.

MĂREŢIA CARE A FOST ROMA »°

— Staţi un moment, spuse profesorul MacHugh ridi-cînd în aer două gheare liniştite. Nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi de cuvinte, de sunetul vorbelor. Ne gîndim la Roma, imperială, imperioasă, imperativă.

îşi întinse braţe retorizante dintre manşete roase, pă­tate, şi făcu o pauză :

— Ce-a fost civilizaţia lor ? Vastă, recunosc ; însă josnică. Cloace ¹¹¹ : haznale. Evreii în pustie şi pe vîrful muntelui au spus : Este bine să fim aici. Să înălţăm un altar lui Iehova. Romanul, ca şi englezul care vine pe urmele sale, a adus pe fiecare ţărm pe care a pus piciorul (pe ţărmul nostru nu şi 1-a pus niciodată) doar obsesia lui

155

cloacală. Privea în jurul lui înfăşurat în togă şi zicea : Este bine să fim aici. Să construim un water-closet.

— Ceea ce au şi făcut, în consecinţă, spuse Lenehan. Bătrînii şi străvechii noştri strămoşi, aşa cum citim în capul întîi din Guinezăⁱⁿ, nu erau obiectivi cînd venea yorba de fluxul curgător.

— Erau şi ei nişte domni ai naturii, murmura J.J. .O'Molloy. Dar avem şi dreptul roman.

— Şi Pillat din Pont este profetul lui, răspunse profe­sorul MacHugh.

— Ştiţi povestea cu marele şef, baronul Palles ? în­trebă J.J. O'Molloy. La dineul universităţii regale. Toată lumea-şi dăduse drumul la caii cei mari...

;— întîi ghicitoarea mea, spuse Lenehan. Sînteţi gata ?

Domnul O'Madden Burke, înalt în cenuşiu abundent de tweed de Donegal intră dinspre hol. Stephen Dedalus, urmîndu-1 îşi scoase pălăria păşind înăuntru.

r— Entrez, mes enjants ! strigă Lenehan.

— însoţesc un postulant, spuse melodios domnul O'Madden Burke. Tinereţea condusă de Experienţă în vizită la Autoritate.

— Ce mai faceţi ? spuse redactorul şef întinzînd o jmînă. Intraţi. Bătrînul dumitale tocmai acum a ieşit.

Lenehan spuse, către toată lumea :

— Tăcere ! Ce operă e ca o femeie frigidă ? Reflectaţi, cumpăniţi, excogitaţi, răspundeţi.

Stephen întinse foile dactilografiate arătînd spre titlu şi semnătură.

— Cine ? întrebă redactorul şef. Bucata ruptă.

:— Domnul Garret, Deasy, spuse Stephen.

— Curvarul ăla bătrîn, spuse redactorul şef. Cine a rupt-o ? Ce, i-a venit pe nepregătite.

156