Jurnalul vieţii mele
Yüklə 216,99 Kb.
|
|
¤ 24 septembrie, 1973, (luni) Conspiraţia, al treilea film cu gangsteri început de Sergiu Nicolaescu este continuat acum de Manole Marcus. Comisarul de poliţie, este interpretat de Ilarion Ciobanu. Primele serii eru dinamice, pline de forţă. Acum confruntarea s-a mutat pe tărâmul politic. Forry Eterle creionează o figură uşor caricaturală ca senator. Victor Rebenciuc, inedit în rol de căpitan de legionari. Seria va continua... Aladin şi lampa fermecată, desen animat francez, imagine amuzantă, naiv occidentalizată, a Orientului mirific din O mie şi una de nopţi. Atât. Expediţia Skylab – 2 la final. Astronauţii s-au declarat entuziasmaţi de călătorie, convinşi fiind că omul poate trăi nelimitat în cosmos, desigur, în condiţii confortabile de trai. ¤ 27 septembrie, 1973, (joi) Astronauţii de pe Skylab – 2 au amerizat cu succes. Starea de sănătate e chiar mai bună la 59 de zile decât a echipajului precedent. Pentru mine, nimic nou. Încă nu au venit studenţi. ¤ 2 octombrie, 1973, (marţi) Soiuz – 12, după o întrerupere de doi ani, iată că şi cosmonauţii sovietici ies în spaţiu. Timp de două zile vor verifica instalaţiile navei. La bord: Vasili Lazarev şi ing. de bord Oleg Makarov. Urmărire la Amsterdam, film american, gen poliţist, atmosferă sumbră dar rafinată, cu mult umor negru. Cea mai spectaculoasă secvenţă; o urmărire diabolică prin îngustele tuneluri ale oraşului, efectuată cu bărci cu motor supranumite „papuci zburători”. Avansez greu cu doctoratul. Dl. Victor Iancu a plecat acum la Berlin. Citesc pe rupte, din cât material am. ¤ 6 octombrie, 1973, (sâmbătă) Un om în sălbăticie, film american, despre o expediţie din secolul XIX. Un căpitan fanatic şi cu echipajul său, trag o corabie pusă pe roţi, prin vestul necercetat al Americii în căutarea unui mare fluviu. Un om atacat de urs e părăsit, fiind pe moarte. Indienii îl urmăresc de aproape. Dar, energia umană e de neînvins: omul nostru, interpret Richard Harris, îşi revine şi, de unul singur, vânând şi culegând tot ce găseşte, o ia pe urmele corabiei. E o senzaţie cu totul neobişnuită să vezi acea corabie trasă de catâri, urcând dealuri, coborând văi, înaintând maiestuos. Ne-au sosit lemnele, cam o tonă pentru fiecare. Două zile m-am spetit cărându-le în magazie, când cu roaba, când cu găleţile. Când am terminat, mă simţeam ca şi cum ar fi trecut un compresor peste mine. Nici azi nu sunt bine restabilit. ¤ 8 octombrie, 1973, (luni) Am o groază de cărţi de citit şi nu-mi ajunge timpul decât pentru o lectură superficială. N-am încă un plan de lucru bine conceput. E semn că nu gândesc destul. Totuşi, iată cu ce m-am ocupat: - Vera Călin, Omisiunea elocventă. - Gh. Vlăduţescu, Introducere la istoria filozofiei universale. - I. Arsac – Informatica. - Aulus Gellius, Nopţi atice. - Norbert Wiener, Sunt matematician. (!) - Mircea Maliţa, Aurul cenuşiu, vol. 3. De sâmbătă au reizbucnit ostilităţile în Orientul apropiat. ¤ 11 octombrie, 1973, (joi) Lunohod – 1 şi Zbor în viitor, filme documentare. Producţii sovietice. Văd scene interesante filmate de cosmonauţii Vitali Svastianov şi Andrian Nicolaev în zborul lor de 18 zile cu mica lor navă Soiuz, din 1970. Se vede clar că au avut un confort extrem de redus acolo. Problema se va rezolva numai cu Saliut. Puritanii, la Opera din Timişoara, - ne vizitează soliştii operei din Modena. Eu ajung rar la operă, de aceea am ascultat cu încântare ariile melodioase ale lui Vincenzio Bellini. Voci frumoase, puternice, o interpretare sobră. E drept că preţul a fost cam pipărat, dar merită! ¤ 12 octombrie, 1973, (vineri) Pe plan personal, prima din camerele noi ale lui Marius, este gata, raschetată, dată pe parchet cu pallux, arată superb. Toată dimineaţa am cărat cu toţii la mobile. Alt eveniment, s-a deschis uşa de la pod spre terasa care este deasupra noilor camere ale fratelui meu. De sus, avem o privelişte inedită asupra oraşului. Ce-i drept, pare de nerecunoscut, peste tot văd că acum suntem înconjuraţi de blocuri. E cer senin. Specialiştii se plâng de secetă, dar eu, care am preocupări mai mult „estetice”, mă bucur. ¤ 14 octombrie, 1973, ( duminecă) Am vizitat-o la spital pe mătuşă-mea Jeny. Boala ei s-a agravat continuu, a ajuns aproape de limită. Un nume cutremurător: cancer. Mai are câteva zile, poate ore, de trăit. Nu a mai rămas aproape nimic din făptura ei familiară şi de dragă a mătuşii mele. E un biet corp omenesc care suferă, – atât. Faţa ei, aspră, imobilă, cu ochii sticloşi, cu gura împietrită exprimă spaimă, suferinţă, încordare. Priveşte fix, undeva dincolo de nori. Nu pronunţă nici un cuvânt. Cu o uşoară înclinaţie a capului ne arată că ne recunoaşte şi că înţelege ce-i spunem. Nu pot rămâne mult timp în acel loc lugubru. Cât de bine înţeleg durerea verişorului meu Mircea. Merg spre casă, cu paşi mari prin noapte. ¤ Alt pas mare în casa noastră. Oricum, fratele meu, cu Ileana şi nepotul, Marius, s-au mutat în noua cameră. Ei ar fi vrut să le mai finiseze, dar rostul camerelor e să fie locuite, nu să fie transformate în sanctuar. E drpt, acum, cum podelele sunt date cu Pallux, ţi-e şi greu să păşeşti pe ele. Sunt totuşi trist... ¤ 22 octombrie, 1973, (luni) A murit tuşa Jeny. O foarte grea lovitură pentru familia noastră. A încetat din viaţă miercuri la orele 18 în 17 X 1973. Joi a fost transportată la Oradea cu o maşină. Vineri, ne-am dus şi noi cu trenul acolo şi am participat la ceremonie. Seara ne-am şi întors acasă. Totul a trecut ca-n vis. Departe de Tipperary, al patrulea film românesc, din seria comisarului Roman. Ce mare deosebire faţă de filmul care a înaugurat această serie: Cu mâinile curate ale lui Sergiu Nicolaescu. Acela a fost cu adevărat film de acţiune, bine conceput şi realizat. Căzut pe alte mâini, serialul abia se târâie şi se poticneşte în cenuşiu şi anonimat. Ce păcat... ¤ 24 octombrie, 1973, (miercuri) Aventura lui Poseidon, nu aş fi crezut. Totuşi, se pare că a fost adevărat. Un uriaş transatlantic a fost răsturnat de un val seismic. Şase pasageri au scăpat cu viaţă reuşind să se descurce prin labirintul de maşini şi de ţevărie al navei. Desigur, ca orice bun film american, factorul psihologic ocupă mult din acţiune. Reţin o scenă de coşmar: în marele salon, pregătit de sărbătoare, mulţimea fericită aclamă noul an. Dintr-o dată răsună alarma iar salonul, cu tot ce e în el, se apleacă, apoi se răstoarnă cu capul în jos. Tavanul devine podea iar sute de oameni, urlând, îşi pierd echilibrul şi cad claie peste grămadă, unii peste alţii. Apoi, întuneric absolut şi jale. Nu mai povestesc. Recunosc, am fost impresionat. Şapte zile, film de Mircea Veroiu, cu imagini excelente, dar cu un montaj lent, apăsător. Mult prea lent pentru un film poliţist. Acum e clar! Am pierdut postul de asistent suplinitor pentru studenţii străini. Mi s-a explicat că au prioritate cei transferaţi de la Universitate. Deci, în continuare... şomer(!) ¤ 26 octombrie, 1973, (vineri) Am terminat tocmai de citit cartea Verei Călin „Omisiunea elocventă”, un studiu interesant privind valorile stilistice ale... tăcerii... Într-adevăr, de mult ori tăcerea e de ... aur. Am început şi „Anatomia criticii” de Northrop Frye, – un studiu de teorie literară în manieră modernă. Încă nu mi-am format o părere definitivă. Su nu uit, o excelentă apariţie grafică: romanul medieval al lui Chretien de Troyes, „Cavalerul Lancelot” – cu subtitlul „cavalerul din cotigă (căruţă)”. O povestire scrisă într-un stil cam greoi, dar cu pasaje stranii şi atrăgătoare. Un mesaj din altă lume.
Regret că nu am putut să urmăresc şi studiile constacrate filozofiei şi concepţiei politice ale lui Cantemir, acestea fiind prezentate în altă sală. Mai regret absenţa unor studii privind compoziţia stilistică şi retorică a operei lui Cantemir precum şi absenţa unor analize lingvistice. Se pare însă că acestea sunt mai greu de realizat, marea majoritate a scrierilor sale fiind în limba latină. Mai trebuie consemnată o intervenţie; a d-lui prof. A. Ţintă: domnia sa nu acceptă teoria după care umanismul lui Cantemir ar fi de esenţă occidentală, dinpotrivă, afirmă el, cultura bizantină est-europeană nefiind cu nimic inferioară celei occidentale. ¤ Ziua nepotului meu, Marius Contrea, la cei cinci ani pe care-i împlineşte. E un băieţel simpatic şi inteligent, ca toţi copiii de altfel. Cu această ocazie înaugurăm festiv noul său apartament. Cele două camere sunt proaspăt văruite, cu desene care-ţi iau ochii, mobila lustruită, perdelele noi, parchetul proaspăt raschetat şi lustruit, care te obligă parcă să păşeşti prin... aer. Numai cine ştie ce privaţiuni şi osteneli ne-au costat aceste lucruri ne poate înţelege bucuria: Urez din toată inima: „La mulţi Ani!” ¤ 31 octombrie, 1093, (miercuri) Ciprian Porumbescu, un film românesc pe ecran panoramic realizat de Gh. Vitanidis. Nu am ştiut că viaţa acestui compozitor romantic bucovinean din secolui al XIX-lea a fost atât de dramatică. Cert este că filmul conţine multe scene de un dramatism copleşitor, deşi domină nota lirică. Sunt multe coruri, multe imagini grandioase, totuşi, ce bine ar fi fost să se mai taie din lungimile inutile. Şi salută rândunelele, film ceh de Jaromil Giles. Subiect simplu, dar tratat într-o manieră pe care nu o pot numi modernă, pentru că este cunoscută de mult: se prezintă evenimentele pe două planuri: atât în „prezent” cât şi în amintirea eroinei principale. O tragedie din Cehoslovacia ocupată de nazişti. ¤ 3 noiembrie, 1973, (sâmbătă) Am citit de curând un foarte interesant studiu folcloric: Rădăcinile istorice ale basmului fantastic, de autorul sovietic V.I. Propp. E o lucrare fundamentală care aruncă o nouă lumină asupra unor lucruri mai puţin cunoscute, - deşi aparent, le ştim cu toţii, - precum e mentalitatea omului primitiv oglindită în basme. Nu ştiam că un lucru atât de mirific cum e povestea ascunde, de fapt, o legătură atât de intimă cu moartea, magia şi fertilitatea. Dar nu e cazul să mai dezvolt acum... Al doilea examen parţial de doctorat al meu se apropie. Subiectul: „moştenirea umanismului antic de către Renaştere”. Vor trebui studiate operele lui Tudor Vianu şi Victor Iancu, dar nu trebuie neglijate nici: Literatura Umanismului şi a Renaşterii de Cornelia Comorovschi şi nici Renaşterea şi reforma a lui Andrei Oţetea. ¤
De câteva zile-mi petrec tot mai mult timp la Biblioteca Universităţii în speranţa de a mai recupera din timpul pierdut. Acasă nu prea am stare. Mariner – 10, a pornit de la Cape Kennedy pe lângă planeta Venus, pe care o va fotografia din mers, apoi va mai trece şi pe lângă cea mai apropiată planetă de Soare, – Mercur. De asemenea va urmări din mers, şi marea cometă Kohoutek. Aceasta din urmă va fi cercetată şi de alte obiecte cosmice lansate în ultimul timp. Va fi studiată şi de echipajul staţiei orbitale Skylab. ¤ 15 noiembrie, 1973, (joi) Consecinţă a ultimului război dintre Israel şi ţările arabe din jurul său, ţările producătoare de petrol au mai închis robinetul. Ca urmare, în Japonia şi Statele Unite la odinea zilei este raţionalizarea consumului de petrol. Se reduc, chiar se interzic în zilele de sărbătoare, călătoriile cu automobilul, se reduce încălzirea centrală la maximum de 20 de gr. C şi se iau mereu alte şi alte măsuri restrictive pe tot globul. Mult anunţata criză a resurselor îşi arată colţii. Albă ca zăpada, minunatul film creat de Walt Disney după un basm celebru. Nu mă gândesc acum să comentez pe larg calităţile acestei capodopere. Notez câteva trăsături tipic americane: Albă ca zăpada seamănă bine cu vedetele de la Holiwood, piticii parcă-s căutătorii de aur din Alasca iar jungla e plină cu jivine din „Lumea nouă”. Nu e o critică ci doar o constatare. Dreptul la dragoste, film francez cu Florinda Bolkan şi Omar Shariff, despre pasiune, patetism şi ceva politică. Pe o insulă pustie, nişte deportaţi striviţi de o dictatură oarecare, Acţiunea se desfăşoară lent într-un peisaj arid şi abstract. O poveste dureroasă petrecută undeva departe de lume... ¤ 17 noiembrie, 1973, (sâmbătă) Cu cărţile pe faţă, un foarte interesant western interpretat cu brio de doi simpatici artişti: Rod Hudson şi Dean Martin. Doi prieteni din copilărie ajung să fie unul şerif, altul bandit. Se dă o luptă sufletească între prietenie şi datorie, dar într-o lume a crimei şi violenţei. Filmul se termină cum trebuie, cu pieirea celor răi. Dar nici cei buni nu rămân chiar... cu mâinile curate. Skylab – 3, a pornit ieri la drum împrejurul planetei noastre. E ultima lansare din această serie. La bord: Gerald Carr, William Pogue şi omul e ştiinţă, astronom, dr. Edward Gibson. Vor locui în uriaşul laborator orbital până la 85 de zile, dacă totul va decurge bine. Toţi trei sunt debutanţi în spaţiu. Au de studiat: cometa Kohoutek, apoi coroana solară, resursele terestre de energie şi adaptarea la imponderabilitate. ¤ 20 noiembrie, 1973, (marţi) Ne-a vizitat colegul fratelui meu, dl. ing. Nicolae Bonciocat care a petrecut o perioadă de studii în Statele Unite. Impresiile lui sunt extraordinare. Ne-a prezentat o altă faţă a lumii, copleşitoare, necunoscută şi nu uşor de înţeles pentru europeni. Andrei Rubliov, un mare film al regizorului sovietic Andrei Tarkovski. În unele privinţe e comparabil cu celebrul Ivan cel Groaznic, al lui Serghei Eisenstein. Nu ştiu cât de veridică poate fi o asemenea ecranizarea a evului mediu rusesc, nu a venit nimeni de atunci să ne-o spună, oricum simţi că e o viaţă cu totul îndepărtată de a noastră, cu suferinţe, cu cruzimi, dar şi cu o pătimaşă căutare a frumosului şi a binelui în artă. Film de neuitat. ¤ 22 noiembrie, 1973, (joi) Spectacol artistic la Casa de cultură a Studenţilor. S-au trecut în revistă formaţiile prezente pentru Festivalul din primăvară. Au fost prezenţi cu toţii: dansurile populare bănăţene, bihorene, solişti, taraf, poezia şi brigada artistică. Emil Trocan, colaboratorul meu de anul trecut, a avansat ca şef al estradei de la Casa de Cultură. Un spectacol bine conceput şi realizat pe care l-am privit doar ca spectator. Eram frământat de sentimente diferite: mândrie şi convingerea că o mare parte din succesul lor îmi aparţine şi mie, dar şi amărăciune, din motive lesne de înţeles. Am creat câteva colective unite, un complex organism cultural care acum este în stare să acţioneze şi singur. Şi asta cred că este singurul lucru care contează. Semnale, film est-germano-polonez în genul ştiinţifico-fantastic, mai bine zis pseudo-ştiinţific şi deloc fantastic. Sunt acolo două mari staţii orbitale din care una are avarii, iar alta îi vine în ajutor. Cosmonauţii circulă prin hale ultra-sofisticate în toate direcţiile şi poziţiile, că-ţi vine ameţeala când îi vezi. Din păcate, acţiunea e monotonă şi cumplit de plictisitoare. ¤ 28 noiembrie, 1973, (miercuri) Numi eu ştiu cât am pătimit cinci zile la rând ţintuit în pat, cu temperaturi ce oscilau între 36,06 gr. C. şi 39,06 gr, C. Partea ciudată era că nu aveam nasul înfundat şi nici gâtul nu m-a durut, nici măcar nu am tuşit. Dar, după tetraciclină, am avut parte de greţuri chinuitoare. Acum mi-a mai trecut. Despre o anume fericire, mai bine zis: o anume plictiseală, regret, dar altceva n-am ce să spun despre acel film făcut la Buftea. Azi a nins pentru întâia oară în acest an. ¤ 29 noiembrie, 1973, (joi) Lume albă! Un strat de zăpadă, pufos şi imaculat înveleşte de câtva timp tot ceea ce văd. O privelişte mirifică, de basm, din depărtări. ¤ 1 decembrie, 1973, (sâmbătă) Începând de azi sunt... şomer intelectual! Un titlu de mândrie pe care numai eu ştiu cât am asudat până l-am obţinut! Nu mai sunt conducător de club la Institutul Agronomic din Timişoara. De azi mă prezint ca fiind... fără ocupaţie! Parazit social... nici mai mult, nici mai puţin. N-are rost să mă mai lamentez... aşa-i viaţa şi... pace bună... Om trăi şi om vedea. ¤ 4 decembrie, 1973, (marţi) A fost pe la noi Tuşa Ileana Mangra de la Oradea. A avut loc parastasul tuşei Jeny, deja a trecut timpul... Ceremonie frumoasă la catedrală, La Mircea Rocsin, fiul ei, o recepţie în toată legea. Zile pline, dense în semnificaţii emoţionale. E foarte frig. La fratele meu a îngheţat instalaţia de apă şi e nevoit să vină la noi din oră în oră. Zăpadă multă şi ger uscat. În curând vom avea dificultăţi cu încălzirea, cărbunii trec văzând cu ochii. Azi voi primi ultimii bani de la Institut, apoi vom introduce... raţionalizarea. Câte 30 de lei la două zile. Nu e prea plăcut dar... ¤ 7 decembrie, 1973, (vineri) Pioneer – 10 a trecut pe lângă uriaşa planetă Jupiter, a luat 340 de fotografii în culori care „depăşesc toate aşteptările”, a transmis date foarte preţioase despre acest astru. O sută de lei, film de Mircea Săucan, despre doi fraţi: unul bun şi unul rău. Interpreţi: Dan Nuţu şi Ion Dichiseanu. Nu mai am ce spune despre acest film. Viforniţa, alt film de serie, scenariu Petre Sălcudeanu, regia Mircea Moldovan. O poveste de prin anii 50 când se făurea colectivizarea. Nici aici nu e o mare realizare. Cam aşa se întâmplă când se lucrează după plan iar realizatorii nu au nimic de comunicat. ¤ 9 decembrie, 1973, (duminecă) S-a dus zăpada. Acum plouă cu găleata. Dacă dă şi gerul, să vezi polei... Am fost ieri cu mama la noul Supermarckett înaugurat de câteva zile în oraşul nostru. Recunosc, e bun şi necesar, e şi cazul, la un oraş mare ca al nostru. Sus de tot, a apărut şi un bar, luat deja în primire de fel de fel de snobi cu bărbi şi fără... Vorba vine, bani să ai! I se mai spune şi „Magazinul Bega”. Uitasem să pomenesc de faimoasele scări rulante, care în altă ţară ar fi o banalitate, dar... ¤ 11 decembrie, 1973, (marţi) Stare de asediu, un film bun cum nu am văzut de multă vreme. E film politic de mare vogă în occident. Realizatorul cred, Bertolucci, care a mai realizat un film faimos: Prima de la revoluzione, dar acum acţiunea e în America latină, într-o ţară bântuită de... tupamaros. Violenţă terifiantă în ambele tabere. Luptă pe viaţă şi pe moarte; de o parte „polizia”, de alta tineri anarhişti, idealişti, necruţători. Victima e „don Santore”, magistral interpretat de Ives Montand, de fapt, un consilier american angajat în organizarea represiunii. Guvernele trec, poliţia e eternă; după execuţia americanului, cu un avion este adus altul şi... lupta continuă. Ca de obicei, în apropierea examenului, mă simt deprimat şi pierdut... Mai multă încredere în propriile forţe! Uşor de spus... ¤
Zăpada e topită, e ger uscat. Cerul ireal de albastru şi tot oraşul pare ca filtrat printr-un cristal. Iarba e presărată cu pulbere de argint şi din loc în loc, pe trotuar a apărut o uşoară pojghiţă de polei alunecos. Nu-mi place să circul acum, totuşi, trebuie... E timpul să mă duc iar la Bibliotecă. ¤ 14 decembrie, 1973, (vineri) La librăria Eminescu a avut loc lansarea cărţii scrise de prof. dr. Albert Heinrich Tentaţia absolutului, un studiu documentat despre F. Dostoievski. Mă simt şi eu „La marginea abisului”Am studiat cartea lui P.P.Negulescu Filozofia Renaşterii, o adevărată revelaţie pentru mine. Urmează repetiţia generală, mă abţin de la orice previziuni. ¤ 15 decembrie, 1973, (sâmbătă) Iarăşi mi s-a amânat examenul, dar nu din vina mea. Coşmarul continuă. Clovnii, film amuzant dar puţin trist al marelui regizor italian Federico Fellini. Un fel de documentar, şi o evocare melancolică a unor artişti pe cale de dispariţie. Mulţi mari artişti sunt octogenari, azi alte genuri sunt la modă, iar publicul se pare că a cam uitat să râdă. Ultima scenă, înmormântarea bufonă a unui bufon, cu tot dichisul, e o capodoperă artistică. ¤ 20 decembrie, 1973, (joi) Se apropie sărbătorile şi n-am fost niciodată atât de strâmtoraţi. Soiuz – 13, are la bord pe Piotr Klimuk şi ing. de bord. Valentin Lebedev. Au la bord un telescop pentru a studia cometa Kohoutek. Cei de pe Skylab sunt la a 34-a zi de zbor. ¤ 22 decembrie, 1973, (sâmbătă) La al doilea examen parţial de doctorat, am nota şapte. E la limită, dar e bine şi aşa. Ce-mi lipseşte mai mult e conversaţia intelectuală; atât în funcţia administrativă cât şi acasă, practic nu am cu cine să discut problemele de estetică şi de literatură. Lucrul acesta se simte. Mi s-a recomandat să particip la sesiuni ştiinţifice, să iau cuvântul la cât mai multe simpozioane organizate la Universitate. În comisie: dl. prof. Eugen Todoran şi Albert Heinrich. ¤ 25 decembrie, 1973, (marţi) Azi e Crăciunul, sărbătorit de mine şi de mama în cel mai auster mod posibil. Dar nu mă plâng, avem tot ce ne trebuie. De brad, sincer vorbind, nu prea am nevoie. ¤ 26 decembrie, 1973, (miercuri9 Ieri seara am urmărit la Catedrală, un minunat concert coral cu colinde de Crăciun. Am constatat că cele mai multe dintre ele, având originea în folclor şi în datini vechi, sunt - în versiunea atât de cunoscută de noi, - prelucrări recente ale unor compozitori din vremea noastră. Aceste sărbători, organizate peste tot, au înfăţişări diferite după ţară şi loc. Un amănunt interesant; penuria de petrol a dus la folosirea intensă a... lumânărilor. Mafia albă, film politic italian regizat de Luigi Zampa. Din păcate, nici lumea atât de imaculată a medicilor nu e scutită de acest cancer social. ¤ 27 decembrie, 1973, (joi) Veronica se întoarce, primul „musical” românesc e serial. Elisabeta Bostan merge mai departe cu povestea fetiţei, dar deja se simte maniera. E un film fermecător cum, din păcate, foarte puţine mai sunt la noi. ¤ 31 decembrie, 1973, (luni) Ca de obicei, la sfârşit de an, fac un mic bilanţ. O lacrimă pentru cei dragi care s-au dus din lumea asta: tuşa Jeny, bunicul meu: Nicolae Maliţa şi „uica” meu de la Arad, Gheorghe Contrea. S-a terminat războiul din Vietnam, izbucneşte criza de petrol şi penuria de energie. Arabii au închis parţial, robinetul. Strângem cureaua. Am extins casa, dar am rămas şomer. Am trecut cu bine examenele parţiale de doctorat. Am văzut 81 de filme, etc. ¤ ¤ ¤
Yüklə 216,99 Kb. Dostları ilə paylaş:
|