Limba româNĂ
Yüklə 75,06 Kb.
|
|
DE LA MIŞCARE ŞI LOCALIZARE LA ASPECT. CÂTEVA SITUAŢII DE GRAMATICALIZARE ADINA DRAGOMIRESCU Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan − Al. Rosetti” Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti 1. Premise Româna, ca şi numeroase alte limbi, cunoaşte procesul de gramaticalizare prin care verbe de mişcare şi de localizare au devenit operatori aspectuali. Limbile romanice sunt exemplul tipic de gramaticalizare a termenilor spaţiali ca mărci temporale; în latina clasică nu existau construcţii perifrastice cu verbe de mişcare spaţială; limbile romanice au dezvoltat astfel de perifraze (cu verbe corespunzătoare sensurilor ‘a veni’, ‘a pleca’, ‘a merge’) pentru a exprima trecutul sau viitorul (Stolova 2005: 194):
Stolova (2005: 197) observă că dezvoltarea romanică mişcare > timp reprezintă o tendinţă universală; limbile romanice nu au însă un comportament unitar: grupul format din spaniolă, franceză, portugheză, catalană, galiciană, occitană, retoromană a dezvoltat măcar una dintre aceste structuri, în timp ce grupul format din italiană, română şi sardă, nu. Româna nu are deci auxiliare de timp gramaticalizate din verbe de mişcare/localizare, dar are operatori aspectuali; dintre verbele de aspect înregistrate de Manea (2008: 457) − a ajunge la, a se apuca de, a se da la/în, a se lăsa de, a se lua de, a se opri din, a (se) porni pe, a prinde a/să, a se pune pe, a urma − majoritatea au un sens paralel locativ (fiind însoţite adesea şi de prepoziţii locative), sens care se presupune că a stat la baza valorii aspectuale. În această prezentare voi discuta despre gramaticalizarea verbelor de mişcare/localizare (2.), şi despre două ilustrări ale acestui tip de gramaticalizare, stă (să) (3.) şi se pune (pe) (4.), pentru a ajunge la câteva concluzii (5.). 2. Verbele de mişcare/localizare şi gramaticalizarea Există o vastă bibliografie despre gramaticalizarea verbelor de mişcare/localizare, din care am extras câteva idei importante pentru cercetarea de faţă. ● Se gramaticalizează construcţiile care au un grad mare de generalitate, în care verbul este lipsit de specific lexical (în diverse limbi, corespondentele verbelor a veni, a pleca, a merge, a urma) − Bybee, Perkins, Pagliuka (1994: 5). În acelaşi sens, Lansari (2005: 245−246) observă că, în franceză şi în engleză, aller şi go (din be going to) nu exprimă numai deplasarea, ci sunt polisemantice: cele două verbe sunt transcategoriale (timp − aspect − modalitate) şi au trecut printr-un proces de gramaticalizare multiplă. ● Bybee, Perkins, Pagliuka (1994: 11) au observat că, în multe limbi, construcţiile cu verbe de mişcare sunt surse pentru marcarea viitorului, a trecutului şi a imperfectivului. Observaţia apare şi la Heine şi Kuteva (2002: 69, 73, 78): există un fenomen general, prin care verbele desemnând mişcarea sau localizarea se gramaticalizează ca auxiliare de timp şi de aspect (begin, come to, do, go to, finish, leave, put). ● Transformarea unei (sub)clase semantice de verbe în unităţi funcţionale de acelaşi tip formează un lanţ de gramaticalizare. Printre lanţurile de gramaticalizare care apar în limbi diferite tipologic, geografic şi genetic se numără şi gramaticalizarea construcţiilor conţinând verbe de mişcare în mărci temporale şi aspectuale (Nicolle 2007: 48). ● Există o relaţie semantic-conceptuală între spaţiu şi timp, care permite acest tip de gramaticalizare. Mişcarea în spaţiu presupune şi mişcare în timp, deci nu e nevoie să presupunem un transfer metaforic (Bybee, Perkins, Pagliuka 1994: 269). O expresie care înseamnă că agentul este localizat spaţial într-o activitate înseamnă şi că agentul este situat temporal în acea activitate; de la început, construcţia are atât sens spaţial, cât şi temporal (Bybee, Perkins, Pagliuka 1994: 191). 3. Stă (să) În această secţiune, voi încerca să explic gramaticalizarea verbului de localizare a sta ca operator aspectual, în construcţii/predicate complexe de tipul stă să cadă. În limba actuală, operatorul aspectual apare frecvent la prezent, dar este acceptat şi imperfectul, mai ales fără reduplicare (sta să plouă, ?stătea să plouă). Spre deosebire de limba veche, în care posibilităţile de construcţie erau mai variate, în limba actuală, operatorul poate fi urmat numai de un conjunctiv. Urmărind definiţia din DLR, se constată că verbul a sta este polisemantic, îndeplinind deci condiţia de gramaticalizare a lipsei specificului lexical; cu valoare aspectuală este înregistrat în două ipostaze: ● „(despre fiinţe) a se întrerupe dintr-o mişcare începută sau dintr-o acţiune, dintr-o activitate etc. în curs; a nu mai continua; a conteni, a se curma, a înceta, a se opri, a se potoli”; această valoare este foarte apropiată de cea de bază a verbului a sta; − primele atestări ale acestei valori sunt pe tiparul a sta + infinitiv lung cu de: (2) Adună Iosif fără măsură multă pâine... pre atâta cum de-a numărătoarea stătură; că nu-l putea număra. (PO, 144/18, în DLR, s.v. sta) (3) Numai cât grăi acesta cuvânt, îndată carele cum era, aşea se aflară şi stătură [îngerii] de-a cădearea. (Varlaam, C. 379, în DLR, s.v. sta) − abia în secolul al XIX-lea este atestat şi tiparul sta + supin: (4) praful cel mult din pietre carele să pricinuieşte din necontenitul umblet al caleştilor, cu toate că nu stau din udat şi măturat (Golescu, Î. 23, în DLR, s.v. sta) (5) Nu mai sta din pocnit cu biciul. (Creangă, O. 278) ● „(despre fiinţe, mai ales despre oameni sau despre aştri, fenomene, procese etc. naturale ori despre timp, anotimpuri etc. sau, p. ext., despre obiecte apte de a-şi schimba starea, poziţia etc.; urmat de un verb la conjunctiv sau, mai rar, la infinitiv) A fi pe punctul de a... a fi gata să...”:
(7) Supărându-să [franţuzul] de atâţi ani de tot bătaie sta să s-împace. (Neculce, L. 277, în DLR, s.v. sta) (8) Sta s-apună soarele după orizon când vestea că ajutorul aşteptat a sosit vărsă sperarea izbândei. (Bălcescu, M.V. 120, în DLR, s.v. sta) (9) Amar îmi jălii patria ce stam să părăsesc. (Codru-Drăguşanu, C. 3, în DLR, s.v. sta) (10) Tatăl lui stă să moară şi el era pricina. (ap. TDRG, în DLR, s.v. sta) (11) Stânca stă să se prăvale În prăpastia măreaţă. (Eminescu, O. I., 54, în DLR, s.v. sta) (12) Când vremea stă aproape să se desprimăvăreze, plugarul începe să se îngrijească de cele trebuincioase. (Pamfile, A.R. 46, în DLR, s.v. sta).
Ipoteza propusă aici, care confirmă ideea că nu unităţile lexico-gramaticale în sine, ci anumite construcţii se gramaticalizează, este că cea de-a doua valoare aspectuală, adică ipostaza în care a sta este cel mai gramaticalizat s-a dezvoltat din construcţii de tipul sta + gata + verb la conjunctiv sau la infinitiv. În corpusul cercetat, în majoritatea construcţiilor în care a sta are valoare aspectuală, fiind urmat de conjunctiv sau de infinitiv, apare şi adjectivul gata, al cărui sens a fost încorporat de verbul a sta (a sta gata să/de a... > a sta să/(de)a...). Tendinţa generală de înlocuire de infinitivului cu conjunctivul se reflectă în eliminarea, în limba actuală, a infinitivului din acest tipar încă viu în secolul al XIX-lea ((20)−(23)). (13) Tu i-ai dat-i de mainte Prăpastea de-mbrăcăminte, şi stă gata să te-asculte. (Dosoftei, Psaltirea în versuri, 1673) (14) Şerban-vodă făcusă gătire mare de oşti în Ţara Muntenească, şi făcusă câteva vasă, şeici, la Argeş, cu zaharà, de sta gata să să scoboare pe Dunăre. (Neculce, Letopiseţul, 1642) (15) Deci, reapedele şi grabnicul agiutoriu, nemicşurând ruga şi lacrămile femeii (...), şi sta gata şi deregătorii păharelor cu vinul, să feace minune mare de la / Dumnedzău, ca cu prândzul la Daniil în groapa leilor. (Dosoftei, Viaţa şi petreacerea svinţilor, 1682) (16) Şi când iaste mînios de sudălmile (...), stă gata să facă asupra lor răsplătire, să arunce asupra lor trăsnetele urgiei sale, să-i piarză de pe toată faţa pământului. (Cronica anonimă a Moldovei, 1661−1729) (17) Acuma mă ducu la otar, să aşteptu, căndu va eşi Niamţu în ţară, să esu şi eu de locu, ca să m tragu porci afară, că Niamţu stă gata să iasă, numai are zăbavă pentru Ostrovu, că nu potu bate, pentru zăpadă, că este mare aicia. (Iorga, Scrisori de boieri şi negustori, 1788) (18) Şi aşa zicând, sta gata cu cuţitul în mână ca să-l împlânte în pieptul Despincăi, care erea atâta de uimită pentru această năpaste, încât nu putea grăi nici măcar o vorbă. (Halima, trad. I. Gherasim Gorjan, 1838) (19) Oricum s-ar întâmpla, marea stă gata să ne înghită. (Alecsandri, Călătorie în Africa, 1869−1874) (20) Albert Kiraly aşeză cele două tunuri, ce redobândise de la turci, într-o bună poziţie şi stă gata a trăsni pe duşman de ar îndrăzni a trece podul. (Bălcescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, 1847) (21) declarând în sfârşit că el stă gata a trimite în Ardeal pe soţia şi pe fiul său (Bălcescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, 1847) (22) El stă gata a răsplăti fiecăruia după meritele sale. (Bălcescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, 1847) (23) Turcul stă gata a preface umbra ţărilor în paşalâcuri. (Russo, Amintiri, 1855).
Hopper şi Traugott (2003: 87) comentează în mod similar gramaticalizarea secvenţei be going to ca marcă de viitor: nu go s-a gramaticalizat, ci be going to, probabil numai în contexte strict locale, de tipul be going to in order to V; contiguitatea cu to trebuie să fi fost un factor foarte important în dezvoltarea sensului de viitor. Tot Hopper şi Traugott (2003: 90) oferă şi o explicaţie pragmatică a fenomenului: semanticizarea unor inferenţe conversaţionale a avut un rol important în dezvoltarea lui be going to ca marcă de viitor. În sprijinul aceleiaşi idei, Nicolle (2007: 27) arată că anumite inferenţe asociate în mod frecvent cu utilizarea unei expresii în curs de gramaticalizare se convenţionalizează şi expresia îşi pierde trăsăturile semantice, generalizându-se; schema acestui proces este următoarea: (24) schimbarea utilizării > schimbarea sensului > schimbarea formei (pragmatic) (semantic) (sintactic şi fonologic) Heine şi Kuteva (2002: 78) comentează, pentru limba lahu, o situaţie asemănătoare cu cea din română − verbul là ‘a veni’ s-a transformat în marcă de aspect proximativ, în structuri ale căror corespondente sunt stă să plouă, stă să moară; şi în tchien krahn, verbul gi ‘a veni’ induce sensul ‘a fi pe punctul de a…”. Heine şi Kuteva (2002: 280−282) înregistrează diverse tipuri de gramaticalizare în care apar corespondentele verbului stand ‘sta’: bg. stoja a devenit marcă continuativă; lat. stare a devenit în italiană operator progresiv (stare): Cosa stai a leggere?; lat. stare a devenit în spaniolă auxiliar durativ (estar): Està passando; lat. stare a devenit copulă în franceză (être) şi în spaniolă şi portugheză (estar). Există deci două tipuri de gramaticalizare în care sunt implicate corespondentele verbului a sta în diverse limbi − primul (specific şi românei) este parte a unui proces mai general, în care verbele de localizare (corespondentele lui ‘sit’, ‘stand’, ‘lie’) s-au gramaticalizat ca mărci continuative sau ca alte mărci aspectuale, iar al doilea, a procesului prin care verbele de localizare au devenit copule.
Ca şi a sta, a (se) pune este un verb polisemantic, ceea ce favorizează gramaticalizarea. A se pune aspectual este înregistrat de Guţu Romalo (2005 [1961]: 187) în mai multe tipare. ● A se pune + conjunctiv: (25) După ce se aprindea opaiţul şi tata se punea să mănânce. (Creangă, apud Guţu Romalo 2005 [1961]: 187) (26) Se puse deci să se odihnească. (Pop Reteganul, apud Guţu Romalo 2005 [1961]: 187). ● A se pune + infinitiv, construcţie rară: (27) Făcu un foc mare şi se puse a se odihni. (Ispirescu, apud Guţu Romalo 2005 [1961]: 187). ● A se pune + supin: (28) De vreme ce ne-am pus pe povestit am să vă spun şi eu o anecdotă. (Alecsandri, apud Guţu Romalo 2005 [1961]: 187) (29) Şi ne punem, dragă Doamne, la învăţat. (Creangă, apud Guţu Romalo 2005 [1961]: 187). ● A se pune + de (şi) + verb la acelaşi mod şi timp: (30) Şi aceea s-au pus de o au dres şi o au grijit de tot. (R. Greceanu, apud Guţu Romalo 2005 [1961]: 187) (31) Domnul, după ce omorî pe pădurar, se puse şi bătu şi pe muierea lui. (Pop Reteganul, apud Guţu Romalo 2005 [1961]: 187). ● A se pune + substantiv: (32) Mă pusei pe gânduri. (Alecsandri, apud Guţu Romalo 2005 [1961]: 187). Contextele în care a (se) pune a trecut de la valoarea de mişcare la cea aspectuală par a fi cele de sub (25)−(27), (33)−(38), în care verbul a se pune este ambiguu, oscilând între interpretarea ca verb de mişcare („a se aşeza într-un anumit loc”) şi cea ca operator aspectual („a începe să...”), subordonatul acestuia are valoare finală („a se pune într-un anumit loc ca să (înceapă să) privească, citească, scrie”): (33) Îşi făcu sprâncenele şi-şi unse obrazul cu unsoare şi-şi netezi capul frumos şi să puse de priviia dintr-o fereastră. (Învăţăturile lui Neagoe Basarab) (34) Şi de jeale nice dănăoară nu să pune să şadză pre creangă vearde, ce tot pre uscată, şi altă soţie nu mai cearcă. (Varlaam, Cazania, 1643) (35) Tatăl meu era nepot viteazului Sfarmă-Peatră, care avea obicei când se punea la masă să înghită mai întăi şepte-opt bolovani. (Negruzzi, Negru pe alb, 1842) (36) Andrei luă breviarul în mână, se puse a ceti la lumina lunii ceasurile canonice. (Bălcescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, 1847) (37) Excelenţa Sa mă primi cu multă amabilitate şi se puse a citi scrisoarea ce-i adusesem de la prinţul Cuza. (Alecsandri, Extract din istoria misiilor mele politice, 1859) (38) El merse încet la fereastră şi se puse a privi în Hyde-Parc. (Alecsandri, Extract din istoria misiilor mele politice, 1859) (39) Gheorghe luă o coală de hârtie şi se puse a scrie acea scrisoare complicată. (Filimon, Ciocoii vechi şi noi, 1863).
(41) Cangrena era obştească şi Muruz însuşi, tremurând, se puse a cerceta pricina unei asemene dezorganizaţii şi corupţii. (Alecsandri, Trei zile din istoria Moldaviei, 1844) (42) El se puse atunci a-şi aduna oastea şi a-şi pregăti expediţia ce avea în gând. (Bălcescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, 1847) (43) Îndată Mihai se puse a-şi întocmi oştile de bătălie. (Bălcescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, 1847) (44) Şi vocea-ţi tremurândă se puse a cânta / Un cânt de armonie se auzi-în tăcere (Ionescu, Cânturi intime, 1854) (45) Pe judecători ce pradă De te-i pune-a biciui, Intru eu cu ei în sfadă, Şi de dînşii dacă-i scri Nu-ţi dau voie a tipări. (Sion, Poezii, 1857) (46) Contele se puse a gândi. (Alecsandri, Extract din istoria misiilor mele politice, 1859) (47) După aceea sărută scrisoarea şi, băgând-o în sân, se puse a examina cu mai multă atenţie figura lui Dinu Păturică. (Filimon, Ciocoii vechi şi noi, 1863) (48) Atunci Dumbravă se puse a-i urmări, supărându-i din când în când prin jucăria unor mici atacuri de avantgardă. (Hasdeu, Ioan vodă cel Cumplit, 1865) (49) Îndată el scoase de sub picioare o torbă plină de cărnuri fripte şi se puse a le introduce în gura lui. (Alecsandri, Prosper Mérimée, 1871) (50) Angel se pune a studia arii arabe şi a le executa pe cornet. (Alecsandri, Călătorie în Africa, 1869−1874) (51) Pierdut astfel, noaptea, pe locuri necunoscute, tânărul călător se puse a gândi la ţările civilizate. (Alecsandri, Margărita, 1880) (52) Apoi el se puse a se primbla de-a lungul camerei, gândind la vizita ce avea să facă Margăritei. (Alecsandri, Margărita, 1880).
(55) Zboară acelui soldat coiful din mînă, fără a-l răni nici pe dînsul, nici pe cal, care îndată se puse pe fugă. (Bălcescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, 1847) (56) Caii noştri, auzind acel tropot, mişcă urechile, prind zăbala în dinţi şi se pun pe fugă... (Alecsandri, Tanger şi Maroc, 1853) (57) Din ziua aceea Păturică se puse pe învăţătură cu o silinţă extraordinară. (Filimon, Ciocoii vechi şi noi, 1863) (58) Deci, pe lucru mă pusei Şi făcându-ţi astea-n pripă, iată-mă! (Dulfu, Isprăvile lui Păcală, 1894).
(61) Apoi, mai unindu-se alţii cu dânşii, se pun de pustiesc ţara. (Bălcescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, 1847) (62) Românii, crezând a-şi asigura libertatea şi a stinge aristocraţia, se punea de ucidea la aristocraţi şi pustia acareturile lor. (N. Bălcescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, 1847).
(64) Satan rânjind se pune Cu pompă să-ncunune Cumplita urâciune. (Hasdeu, Complotul bubei, 1869). ● A se pune + supin (verbal): (65) Ajungând acasă, tânărul, îmbătat de delirul dragostei, se puse pe scris răvaşe de amor. (Alecsandri, Istoria unui galben, 1844) (66) Toderică, vrând să cerce puterea cărţilor, chemă pre vatavul şi se puse la jucat stos. (Negruzzi, Toderică, 1844). În limba actuală, posibilităţile de construcţie a operatorului aspectual a se pune sunt limitate, în general, la construcţia cu supinul (se pune pe plâns), cu conjunctivul (se pune să scrie) şi cu un substantiv precedat de prepoziţie (se pune pe treabă). Spre deosebire de a sta (să), a se pune poate apărea la toate persoanele şi la diverse moduri şi timpuri (mă puneam pe treabă, v-aţi pus pe plâns, să ne punem să scriem etc.). 5. Concluzii ● Gramaticalizarea verbelor a sta şi a (se) pune ca operatori aspectuali se înscrie într un proces lingvistic general: în multe limbi, verbele de mişcare şi de localizare s-au gramaticalizat ca mărci temporale şi aspectuale. ● Folosind ideea recurentă în bibliografie că gramaticalizarea afectează anumite construcţii, şi nu anumite unităţi lexicale independente, am încercat să arăt că structura stă gata să plece, în care a sta avea iniţial sens pur locativ este la baza construcţiei aspectuale stă să plece, în care a sta a pierdut sensul pur locativ şi a încorporat semantica adjectivului gata. ● Exemplele identificate în limba veche m-au condus către ideea că gramaticalizarea verbului a se pune ca operator aspectual s-a produs în contexte în care avea sens de mişcare („a se aşeza”) şi era urmat de un subordonat cu sens final, care descria o activitate în care subiectul trebuie să ocupe o anumită poziţie în spaţiu (s-a pus (ca să înceapă) să mănânce „s-a aşezat (ca să înceapă să) mănânce”; a se pune să privească/să citească/să scrie); construcţia s-a extins apoi şi la alte tipuri de verbe, cu sens mai abstract, în care poziţia subiectului nu este importantă (a se pune să cânte/să se gândească etc.). ● Ambele tipare aveau în limba veche posibilităţi de construcţie mai variate; în limba actuală, structura a sta să... (limitată la persoanele 1 singular şi a 3-a, în care operatorul a sta este la prezent şi, rar, la imperfect, iar subordonatul său este la conjunctiv) este mai gramaticalizată decât a se pune... (posibilă la toate persoanele, în care operatorul a se pune poate apărea la diverse moduri şi timpuri, iar subordonatul său poate fi supin, conjunctiv, substantiv). ● Ambele tipare au pierdut, în timp, posibilitatea de a se construi cu infinitivul. ● Atât a sta (cu valoarea „a se opri din”, pe care nu am discutat-o în detaliu aici), cât şi a (se) pune cu valoare aspectuală se construiesc cu supinul începând din secolul al XIX-lea.
Alecsandri, Vasile, Dridri, Bucureşti-Chişinău, Litera Internaţional, 1998. Basarab, Neagoe, Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, Bucureşti-Chişinău, Litera Internaţional, 2001. Bălcescu, Nicolae, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, Bucureşti−Chişinău, Litera Internaţional, 2003. Bolintineanu, Dimitrie, Legende istorice, Bucureşti-Chişinău, Litera Internaţional, 2001.
Dosoftei, Psaltirea în versuri 1673, Ediţie critică de N. A. Ursu, Iaşi, 1974. Dosoftei, Viaţa şi petreacerea svinţilor, Text îngrijit, notă asupra ediţiei şi glosar de Rodica Frenţiu, Cluj, Echinox, 2002.
Dulfu, Petre, Isprăvile lui Păcală, Chişinău, Litera, 1998. Filimon, Nicolae, Ciocoii vechi şi noi, Chişinău, Litera, 1997. Iorga, Nicolae, Scrisori de boieri şi negustori olteni şi munteni către Casa de Negoţ sibiiană Hagi Pop, Bucureşti, Atelierele Grafice Socec, 1906. Hasdeu, B. P., Muntele şi valea, Bucureşti-Chişinău, Litera Internaţional, 2001.
Kogălniceanu, Mihail, Scrieri literare, sociale şi istorice, Bucureşti-Chişinău, Litera Internaţional, 1997. Neculce, Ion, Letopiseţul Ţării Moldovei şi O samă de cuvinte. Text stabilit, glosar, indice şi studiu introductiv, de Iorgu Iordan. Ediţia a II-a revăzută, Bucureşti, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1959. Negruzzi, Constantin, Negru pe alb, Bucureşti-Chişinău, Litera Intenaţional, 1998. Russo, Alecu, Cântarea României, Bucureşti−Chişinău, Litera Internaţional, 1998. Varlaam, Cazania, Ediţie îngirjită de J. Byck, Bucureşti, Editura Fundaţiei Regale pentru Literatură şi Artă, 1943. BIBLIOGRAFIE Bybee, J., R. Perkins, W. Pagliuka, 1994, The Evolution of Grammar. Tense, Aspect, and Modality in the Languages of the World, Chicago, Londra, The University of Chicago Press. Coene, M., L. Tasmowski (coord.), On Space and Time in Language, Cluj-Napoca, Clusium. Geană, Ionuţ, 2007, „Câteva observaţii asupra clasei verbelor de mişcare cu obiect”, în: Stan, Zafiu, Nicolae (eds.), 2007: 125−133.
Guţu Romalo, Valeria, 2005 [1961], „Semiauxiliare de aspect?”, în Aspecte ale evoluţiei limbii române, Bucureşti, Humanitas Educaţional, p. 184−196. Heine, Bernd, Tania Kuteva, 2002, World Lexicon of Grammaticalization, Cambridge, Cambridge University Press. Hopper, Paul J., Elizabeth Closs Traugott, 2003, Grammaticalization, ediţia a II-a, Cambridge, Cambridge University Press. Lansari, Laure, 2005, „Les périphrases aller et be going to: métaphore et analyse contrastive”, în Coene, Tasmowski (coord.) 2005: 243−267. Manea, Dana, 2008, „Categoria aspectului”, în GALR I 2008: 449−467. Nicolle, Steve, 2007, „The Grammaticalization of Tense Markers: A Pragmatic Reanalysis”, Cahiers Cronos, 17, p. 47−65. Pană Dindelegan, Gabriela, 2008, „Predicatul”, în GALR II 2008: 241−266. Stan, Camelia, Rodica Zafiu, Alexandru Nicolae (eds.), 2007, Studii lingvistice. Omagiu profesoarei Gabriela Pană Dindelegan, la aniversare, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti. Stolova, Natalya I., 2005, „Expressing Time trought Space: A Comparative Diachronic Perspective on Romance Periphrastic Past and Future”, în: Coene, Tasmowski (coord.) 2005: 193−207. From movement and localization to aspect. Some cases of grammaticalization The grammaticalization of movement verbs is a well-known phenomenon across languages. Unlike the case of other Romance languages, Romanian movement verbs grammaticalized only as aspectual markers, and not as temporal auxiliaries. In this paper, the author describes the grammaticalization of two lexical verbs (sta ‘stay’ and pune ‘put’) which became aspectual markers (stă (să) ‘be on the verge of’ and se pune (pe) ‘to begin, to start’), and seeks to identify the specific contexts which have triggered the grammaticalization of these two verbs. Yüklə 75,06 Kb. Dostları ilə paylaş:
|