Website-ul dedicat va asigura accesul publicului larg la informații relevante legate de implementarea ROR-ITS-SAP și de beneficiile aduse de sistemele inteligente de transport, încurajând participarea comunității la dialog și la procesul de feedback.
Conferințe, seminarii și ateliere de lucru
Vor fi organizate conferințe tematice pe subiecte punctuale cu participarea publicului larg, asigurându-se astfel informarea sa în ceea ce privește implementarea ROR-ITS-SAP și încurajându-se dialogul inclusiv.
Activități mass-media
Activități mass-media (precum conferințe de presă, ateliere de lucru, communicate de presă, interviuri, publicitate etc.) vor fi organizate în vederea distribuirii informațiilor către un public cât mai larg, în vederea oferirii de răspunsuri unor întrebări specifice, dar și pentru a anunța evenimente importante sau etape importante ale implementării ROR-ITS-SAP (de exemplu, lansarea unor servicii STI, atingerea unor indicatori cheie etc.).
Materiale informative
Vor fi distribuite materiale informative în format fizic și electronic (pliante, broșuri, studii, prezentări etc.) către publicul larg, pentru a prezenta progresul în implementarea ROR-ITS-SAP într-o manieră sintetică și / sau grafică.
Întâlniri și formarea de rețele de multiplicatori de informații
Se vor demara întâlniri și campanii în vederea realizării unor rețele de multiplicatori de informații (compuși din jurnaliști, freelanceri, reprezentanți ai societății civile etc.) pentru a genera un ecou cât mai puternic în vederea difuzării de informații relevante.
Help-desk
Se va asigura un serviciu de help-desk care va gestiona și va răspunde cererilor de informații primite din partea publicului larg legate de implementarea ROR-ITS-SAP.