2.Necesitatea pregătirii speciale a slujitorilor pentru Sfânta Liturghie.
În timpul Liturghiei preotul vine în contact nemijlocit cu însuși Sf.Trup și Sânge al Domnului pe care el îl atinge și îl poartă în mâini, îl consumă sau împarte credincioșilor. Această împreună-petrecere a credinciosului cu Dumnezeu necesită o pregătire atât din partea credincioșilor cât și din partea slujitorilor ce sunt obligați să se împărtășească ori de câte ori oficiază Sf.Liturghie.
Viața preotului trebuie să fie astfel o continuă pregătire și muțumire pentru Sf.Liturghie, a cărei săvârșire constituie cea mai înaltă vrednicie cu care Dumnezeu i-a cinstit pe oameni. Totuși pe lângă sfințenia sau curăția morală numită pregătire îndepărtată sau permanentă, preotul are nevoie în plus, de o pregătire apropiată sau nemijlocită, adică de o purificare deosebită, ori de câte ori trebuie să slujească Sf.Liturghie.
Strădania de purificare personală a preotului premergătoare slujbei va fi fost reglementată în acele norme formulate la începutul Povățuirilor din Liturghier, constituind sfaturi, îndrumări, canoane și hotărâri patristice, sinodale și chiriarhale mai vechi, date pe baza unei îndelungate experiențe în această materie. Povățuirile vorbesc despre această pregătiră că este trupească și sufletească: “Pentru slujirea dumnezeieștii Liturghii preotul dator este a fi curat, precum cu sufletul, așa și cu trupul...”.
Dostları ilə paylaş: |