Livada de vişini de Anton Pavlovici Cehov Cuprinsul portofoliului



Yüklə 48.68 Kb.
tarix22.01.2018
ölçüsü48.68 Kb.



POTOFOLIU DE ANALIZĂ LITERARĂ

Teatrul de caractere:Livada de vişini

de Anton Pavlovici Cehov


Cuprinsul portofoliului
Livada de vişini

de Anton Pavlovici Cehov


  1. Prezentarea generală a operei

  2. Organizarea personajelor în:

  • personaje cu atitudine defensivă;

  • personaje căutători de fericire şi libertate.

  1. Organizarea spaţiului – toposuri ale provinciei

  2. Construcţia opoziţiei dintre civilizaţii

  3. Mesajul piesei

  4. Legătura dintre titlu şi mesajul textului

  5. Concluzii

  6. Fişa autorului



Livada de vişini

de Anton Pavlovici Cehov

  1. Prezentarea generală a operei

Ideea acestei piese, neconturată încă, îl frământa pe Cehov chiar în perioada repetitiilor piese Trei surori. Structura generală a piesei nu s-a definitivat o bună perioadă de timp, mărturisind că: „Livada de vişini am vrut s-o fac în trei acte lungi, dar o pot face tot aşa de bine şi în patru. De fapt ar fi totuna, căci, fie că va avea trei sau patru acte, nu va schimba nimic, piesa va rămâne aceeaşi”. Lucrul la piesa este anevoios deoarece îl impiedica foarte mult boala de care suferea.

Autorul chiar şi după ce opera a fost finalizată a continuat să facă numeroase modificări stilistice. Cele mai multe modificări au fost în actul al doilea, în care, pe lângă modificări de stil, Cehov mai face unele inversiuni de text, înlocuieşte cuvintele, schimbă ordinea frazelor, în spcial la începutul şi sfârşitul actului. Publică textul în 1904, deşi a fost scris cu un an înainte şi face în scrisori următoarea remarcă: „pânî la urmî, în loc de dramă mi-a ieşit o comedie, pe alocuri chiar farsă...”. Critica vremii consideră că ideea predominantă a piesei este prăbuşirea vechii orânduiri nobiliare. Se spunea că piesa „pune un monument pe mormântul simpaticilor trândavi”.

Deşi sunt păstrate separat în genul dramatic, există scriitori care mixează comedia şi tragedia. Cehov nu este cu singuranţă primul care amestecă umorul şi tragedia pe scenă, astfel încât opera Livada de vişini nu poate fi încadrată în standardele clasice ale genului dramatic ajutând la dezvoltarea unui gen modern prin inovaţia scrierii.

Madame Ranevskaia Liubov Andreevna împreună cu fiica sa, Ania, în vârstă de şaptesprezece ani se întorc acasă de la Paris pentru a afla că familia este într-o mare ruină. Toţi membrii sunt oarecum trişti datorită gândului înspăimântător că vor trebui să renunţe la frumoasa livadă de vişini de care îi leagă atâtea amintiri. Acest prim act înfăţişează activităţile ce au loc înainte şi după sosirea stăpânei care fusese plecată alături de fiica sa Ania, guvernatoarea Charlotta Ivanovna şi tânărul lacheu Iaşa. Datorită stilului de viaţă risipitor şi luxos moşieriţa a reuşit să cheltuiască cea mai mare parte din avere şi fusese părăsită şi jefuită la Paris de propriul său iubit.

Doamna Renevskaia Liubov, deşi este aflată în pragul ruinei, încă nu realizează valoarea banilor pe care oricum cu greu îi mai poseda. Fratele său, Gaev Leonid este de altfel la fel de iresponsabil, singura din familie preocupată de irosirea banilor este fiica vitregă a moşieriţei, Varia, care avusese grijă de moşie în absenţa mamei sale vitrege. La început ne sunt prezentate câteva din personajele operei. În primul rând, Duneasa, o fată a casei care este curtată de către contabilul familiei, Epihodov Semion Panteleevici. Acesta o iubea nebuneşte pe Duneasa, însă i se spunea “nouăzeci şi nouă de nenorociri” deoarece îl urmărea mereu ghinionul. Deasemenea, se observă încă de la început prezenţa lui Lopahin Ermolai Alexeevici, fiu de ţăran, dar care descurcându-se frumuşel cu banii a ajuns negustor. Bunicii şi părinţii acestuia fuseseră robi în trecut pe moşia doamnei Liubov. Acesta este legat de doamna Luibov şi o sfătuieşte pe aceasta că pentru a scăpa de datorii şi pentru a nu da moşia trebuie să vândă proprietatea şi livada cu vişini pentru construirea de noi vile şi terenuri. Cu banii câştigaţi, o asigura Lopahin, că vor putea trăi liniştiti o vreme, însă va trebui să dărâme casa părintească şi să taie vişinii. Moşieriţa se împotriveşte la început sperând într-un miracol care îi va salva casa. Însă pe parcursul operei realizează că aceasta este singura soluţie. Termenul lichidării se apropia şi familia încă nu luase nicio măsură.

De când era întoarsă, stăpâna, nu apucase să îl vadă încă pe studentul Trofimov Piotr care în trecut fusese învăţăcelul copilului său înnecat. De fapt, acesta fusese motivul pentru care plecase la Paris în urmă cu cinci ani: pentru că nu suporta să vadă în fiecare zi râul în care se înnecase fiul său şi datorită morţii soţului său. Întâlnirea cu studentul o afectează amintindu-i de fiul său şi de acele vremuri şi nenorociri.

În actul al doilea este prezentat faptul că Duneaşa nu îi împărtăşeşte sentimentele contabilului Epihodov, ci îl iubeşte pe Iaşa, tânărul lacheu care fusese plecat împreună cu moşieriţa la Paris. Acesta însă este puţin pasiv la aflarea sentimentelor tinerei fete, gândul său rămânând tot la Paris. Câteva romanţe ciudate se petrec între Lopahin şi Varia şi între Ania şi studentul Trofimov, în timp ce moşierul datorat, Pişcik Boris îi face ochi dulci Charlottei. Un triunghi al iubirii are loc între Duneaşa, Iaşa şi contabilul Epihodov. Intriga centrală însă se concentrează asupra eroinei, asupra situaţiei dificile în care aceasta se află. Nici ea, ori fratele ei nu aveau bani să plătească datoria livezii cu vişini, şi dacă nu găseau o soluţie rapidă aveau să piardă totul. Între timp doamna continuă să primească scrisori de la Paris, de la iubitul ei care o tradase, acesta rugând-o să se întoarcă. Gaev începe sa ia în considerare slujba oferită la bancă, iar vecinul moşier Simeonov reuşeşte să împrumute bani de la doamna Liubov.

În noaptea licitaţiei, Andreevna dă un bal cu orchestră evreiască, însă balul este lipsit de fastul de odinioară, aşa cum şi Firs remarca cu tristeţe. Studentul Piotr este singurul care îndrăzneşte să îi spună adevărul doamnei Liubov şi singurul care îi atrage atenţia mai sever asupra cheltuielilor la care se supune şi la modul extravagant de viaţă pe care o duce, în ciuda condiţiei sale. În aşteptarea fratelui său şi a lui Lopahin, moşierişa încă mai speră într-un miracol, însă Piotr o avertizează să nu mai viseze şi să se trezească la realitate.

În cele din urmă, cei doi se întorc de la licitaţie, iar Lopahin cu o bucurie ce nu putea fi ascunsă, dă de veste că el este cel care a cumpărat livada cu vişini şi moşia doamnei Andreevna. Varia este indignată, stăpâna începe să plângă, iar Lopahin nu îşi poate ascunde imensa bucurie de a pune mâna pe pământul atât de mult dorit. A reusit să obţină pământul pe care odinioară părinţii lui au fost robi. În mod ironic ordonă ca petrecerea să continue, evidenţiind marea durere o doamnei Andreevna.

Actul final al operei, actul IV, îi înfăţişează pe toţi membrii familiei, cât şi apropiaţii acesteia, pregătiţi de plecare. Lopahin ratează ultima şansă de a mai fi împreună cu Varia care va pleca să muncească pe moşia familiei Rogulini. Ranevskaia Liubov se va întoarce la Paris să fie alături de iubitul său şi îl va lua alături de ea şi pe Iaşa, Charlotte se plânge că nu mai are funcţie, însa Lopahin o linişteşte. Epihodov rămâne în slujba negustorului fiindu-i alături, însă până şi Lopahin părăseşte moşia pentru moment plecând la Harkov. Moşierul Pişcik apare vesel fiind capabil să-i plătească stăpânei o parte din datorie în urma unor afaceri reuşite. Gaev rămâne angajat al băncii însă nu se ştie pentru cât timp, iar domnişoara Ania promite mamei sale că va termina liceul. Toată lumea confirmă faptul că Firs este deja trimis la spital şi că nu trebuie să îşi facă nimeni griji pentru el. Înainte de plecare doamna Liubov şi fratele său mai privesc odată casa memorând detaliile şi amintirile ce îi lega de acest loc minunat. Lopahin sigur că nu mai este nimeni în casă închide uşa, însă Firs dupa o vreme apare singur în ipostaza unui bătrân părăsit sigur că Gaev se va întoarce după paltonul pe care mereu îl uita. În zadar nimeni nu vine, Firs se întinde pe podea, iar din livadă se aude toporul care loveşte în vişini.

Ironia apare în mai multe situaţii de-a lungul comediei şi atunci când nu este folosită pentru producerea efectului comic este strâns legată de tema orbirii. Pe de o parte însăşi poziţia caracterelor în operă este ironică. De exemplu, gândurile opuse ale lui moşneagului Firs, negutorului Lopahin Ermolai Alexeevici şi ale fetei de casă Duneaşa scot în evidenţă ironia în aşa supusa clasă liberă a sistemului. Personajele vorbesc despre un sistem economic mobil, dar nu pot vedea contradicţia în situatia celor din jurul lor care nu au nicio oportunitate pentru a-şi îmbunăţăti traiul şi poziţia sau sunt aspru criticaţi ori de cate ori încerac să o facă, contribuind la tragismul situaţiei personajelor.






  1. Organizarea personajelor în:

  • personaje cu atitudine defensivă;

  • personaje căutători de fericire şi libertate.

Monica Săvulescu în Anton Pavlovici Cehov menmţionând un comentator spunea că dacă ar prinde viaţă personajele lui Cehov şi ar coborî în stradă, s-ar produce o adevărată îmbulzeală şi, prin numărul lor, ele ar umple un oraş întreg. Prin raportare la opera lui Flaubert, care era îndreptăţit să spună madame Bovary c est moi!, se poate spune că dramaturgul rus se regăseşte în toată această îmbulzeală a personajelor sale, în alter-egourile, zugrăvite cu justificată compasiune şi în acelaşi timp cu fină ironie. Mereu aceeaşi şi aceeaşi oameni cu nume schimbat suferă de singurătate şi de plictiseală, motiv pentru care pleacă cu trenurile şi se întorc apoi pe moşii cu trăsurile, stau prin gări, aşteaptă pe la bufete. Unele vor să se întoarcă la Moscova ca în cazul surorilor Prozorov, altele, cum ar fi ofiţerul Verşinin, spre exemplu de-abia au aşteptat să părăsească Moscova, un oraş dezolant şi neprimitor. Mereu aceleaşi fete pregătesc cuferele de plecare sau aduc coşurile şi cutiile de pălării de la trăsură...mereu se aude dintr-un colt râsul stupid al valetului Grişa, atoateştiutorul din nuvela Împărăţia femeiască, sau al înfumuratului Iaşa, şi el prea amestecat parcă în treburile stăpânei, în Livada de vişini.

Personajele care prezintă o atitudine defensivă sunt personajele care refuză realitatea, ratarea fiind evidentă şi în cazul moşieriţei, dar şi a fratelui care trebuia să îşi asume exploatarea moşiei, însă el traia la Moscova detaşându-se oarecum de această lume căreia i-a aparţinut cândva.

De cealaltă parte a baricadei sunt cei care provin dintr-o familie de condiţie joasă, iar exemplul cel mai bun ar fi Lopahin, care vine de undeva din spaţiul trecutului să se revanşeze faţă de părinţii şi bunicii care lucraseră la această moşie. E vremea lui şi se bucură pe deplin de victoria lumii sale, care vrea să construiască o nouă societate mai rapidă, mai lipsită de sentiment, în favoarea vitezei trecerii omului prin viaţă; taie livada pentru a se construi o cale ferată.

Personajele lui Cehov demonstrează tragismul existenţei lor, remarcându-se o evoluţie a acestora în planul evoluţiei acestei stări. George Banu spunea în Livada de vişini, teatrul nostru: jurnal de spectator că apare tema orbirii, pentru că majoritatea personajelor lui Cehov sunt, de fapt, nişte oame4ni de nimic care contribuie şi mai mult ca tot ce-i viu în jurul lor să degenereze. Unii îi acceptă, înşelîndu-se cu iluzia talentului lor, pe când alţii încep să îşi dea seama de propria lor degradare în acest anturaj, sau încearcă diferite metode de protest.

Unor obiecte de decor li se atribuie sensul de personaje simbolice. Faimosul mult stimat dulap din piesa Livada cu vişini apare în scenă (împins de Firs) ca un personaj, mai fiind şi împodobit cu o draperie albă.

De fapt, Cehov a intuit principalele probleme ale secolului al XX-lea, găsindu-şi în opera lui sevele dramaturgia absurdului şi a postmodernismului, continuând prin stilistica teatrului contemporan, sa se demonstreze dialectica vieţii personajelor. Arta teatrală a început demitizarea operei cehoviene, privind realitatea de azi şi punctul de vedere al diagnosticului stabilit de doctorul Cehov în urmă cu un secol.


  1. Organizarea spaţiului – toposuri ale provinciei

Toposul livezii legitimează parcursul personajelor, fiind în consonanţă cu traseul lor evolutiv. Aşa se explică obstinaţia cu care se agaţă de iluzia supravieţuirii ei. De cealaltă parte se situează Lopahin şi noua ordine anihilantă, care reduce simbolurile la obiecte, anulând vitalitatea lor. Livada este în accepţia lui un bun oricând vandabil, un spaţiu convertit în preţ. Mai mult decât atât, ea are valoarea unei revanşe, unei aproprieri de care a fost deposedat. Demersul lui Lopahin actualizează psihoza validării prin preţ. Timpul lui Lopahin este unul al fixării în pecuniar. Nimic nu poate exista dincolo de această determinare şi totul dispare când vişinile capătă o valoare materială. Atunci timpul lor moareAici se destructurează un simbol şi piere o lume. Ea acumulează contradicţii, este şi centrifugă şi dispersată.

Montările Livezii de vişini pornesc de la o lectură în straturile textului, al cărui tempo este subscris monologului hamletian să dormi, să mori. Livada se retrage în sine sau emerge exploziv, figurarea ei, felul în care este prezenţă sau absenţă, constituind miza punerilor în scenă. Livada se poate întrupa sau poate fi vizualizată imaginar. Crengile vişinilor sunt iminenţa morţii şi a tuturor clipelor pierdute. Sunt memoria vie a ceea ce nu mai poate fi nicicând găsit. Le simţi amintindu-şi de un trecut dens.

Livada de vişini e un topos permeabil. Prin el pătrund spectrele unei lumi- lacustră şi zgomotele înăbuşite ale scufundării. E ca şi cum i-ai simţi fisurile viscerale, sonorităţile prelung atonice şi ultimele vibraţii. Deşi poate părea paradoxal, dispunerea fiind una pe verticală, livada e un spaţiu acvatic. În el se adâncesc toate iluziile haşurate ale unei lumi aflată pe marginea prăpastiei. Halucinantă această cădere în golul unor temporalităţi aglutinate!

Livada are ceva din fascinaţia şi efemeritatea unui spectacol de teatru, din clipa locuită de cele mai percutante reverii şi imagini. Există atîta timp cît supravieţuiesc cei pentru care constituie o realitate, un simbol şi chiar o amintire. Se confundă într-un fel cu fiecare dintre noi. Teatrul există pentru că se resimte încă atracţia vişinilor dintr-o livadă-spectacol. Mirosul acesta răzbate peste timp. Se întregeşte cu fiecare lectură sau montare, capătă nuanţe intens-percutante sau devine plăcut difuz. Dar rămîne, aşa cum o amintire redevine prezent: A vedea un spectacol splendid este sinonim cu a vedea livada de vişini în floare. Preţ de o răsuflare. Dar amintirea poate marca o viaţă. Este ceea ce opreşte timpul, preţ de cîteva ore, pentru a-i da consistenţă.


  1. Construcţia opoziţiei dintre civilizaţii


Livada de vişini coagulează personaje şi semnificaţii polarizante. E locul celor mai vii şi mai fecunde contraste. Pe de o parte, sînt cei pentru care livada reprezintă un simbol şi se confundă cu însăşi existenţa lor: Liubiov, Gaev, Varia; Duneaşa, Firs. Înstrăinarea ei devine în acest context inimaginabilă, pentru că livada aparţine memoriei celor care o reinventează continuu. Ele s-au născut şi au trăit înconjurate de acest spaţiu ce şi-a pierdut succesiv semnificaţia unui obiect concret, devenind axul întregii lor existenţe. Fiecare se leagă de livadă prin forţa unei amintiri. Ea simbolizează reversibilitatea nostalgiilor şi este, în acelaşi timp, o fotogramă ireversibilă, căci rămîne, într-un fel fantomatică. Transpar din ea doar contururi.

De cealaltă parte a baricadei, sunt cei care provin dintr-o familie de condiţie joasă, iar exemplul cel mai bun ar fi Lopahin, care vine de undeva din spaţiul trecutului să se revanşeze faţă de părinţii şi bunicii care lucraseră la această moşie. E vremea lui şi se bucură pe deplin de victoria lumii sale, care vrea să construiască o nouă societate mai rapidă, mai lipsită de sentiment, în favoarea vitezei trecerii omului prin viaţă; taie livada pentru a se construi o cale ferată, metaforă a unei Rusii care dispare.



  1. Mesajul piesei


Livada de vişini, ultima piesă a scriitorului, este poate cea mai enigmatică, deşi subiectul pare a fi simplu, provocând mereu reproşuri (în sens şcolăresc) la adresa personajelor că nu urmează sfaturile lui Lopahin şi nu salvează moşia, sau găsind nişte justificări romantice caracterului lor lipsit de practicism. Toate personajele însă sunt concepute de autor ca o parodie. Iată de ce Cehov insista asupra registrului comic în care trebuie interpretate piesele sale. Lopahin sigur că nu mai este nimeni în casă închide uşa, însă Firs dupa o vreme apare singur în ipostaza unui bătrân părăsit sigur că Gaev se va întoarce după paltonul pe care mereu îl uita. În zadar nimeni nu vine, Firs se întinde pe podea, iar din livadă se aude toporul care loveşte în vişini.

Ironia apare în mai multe situaţii de-a lungul comediei şi atunci când nu este folosită pentru producerea efectului comic este strâns legată de tema orbirii. Pe de o parte însăşi poziţia caracterelor în operă este ironică. De exemplu, gândurile opuse ale lui moşneagului Firs, negutorului Lopahin Ermolai Alexeevici şi ale fetei de casă Duneaşa scot în evidenţă ironia în aşa supusa clasă liberă a sistemului. Personajele vorbesc despre un sistem economic mobil, dar nu pot vedea contradicţia în situatia celor din jurul lor care nu au nicio oportunitate pentru a-şi îmbunăţăti traiul şi poziţia sau sunt aspru criticaţi ori de cate ori încerac să o facă, contribuind la tragismul situaţiei personajelor.




  1. Legătura dintre titlu şi mesajul textului

Stilistica teatrului contemporan este una liberală, ca să nu zicem chiar eclectică, şi, practic, permite orice. Jocul conduce tot mai sigur lumea dornică de a juca, creând acelaşi cerc vicios despre care vorbesc personajele cehoviene cu o altă ocazie. Universul real şi cel virtual (creat de joc şi pentru joc) se substituie adesea în conştiinţa omului. Simulacrizarea universului real îl determină tot mai des pe om să-şi caută refugiu în cel virtual. Pentru a supravieţui. În condiţiile acestei realităţi virtuale teatrul cehovian capătă nişte dimensiuni noi, care merită puse în valoare.

Titul defineşteşte spaţiul metaforic starea degradantă a universului rusesc care trebuie să coboare de la spaţiul înaltelor idealuri în lumea banilor, aşa cum pare să facă Lopahin, căruia îi merge după cum se pare cel mai bine.

Nimic nu poate exista dincolo de această determinare şi totul dispare când vişinile capătă o valoare materială. Atunci timpul lor moare. Livada de vişini sugerează cel mai bine sensurile latente ale oricărei scimbări. Aici se destructurează un simbol şi piere o lume.





  1. Concluzii

Aproape mereu, atunci când se vorbeşte despre Livada de vişini, se are în vedere (mai mult sau mai puţin nuanţat) inconştienţa şi inacţiunea în faţa morţii. Desigur, există, în textul lui Cehov, argumente solide pentru susţinerea acestei idei, pentru că oferă un alt fel de a privi lucrurile, acela în care putem citi Livada de vişini ca pe un mic tratat de luciditate în faţa morţii. Luciditatea venită din înţelegerea (de către personaje) superioară a timpului (individual şi universal) şi a destinului (personal şi colectiv).Cu ce suntem noi, azi, mai breji decât Liubov şi Gaev – acuzaţi că nu fac nimic pentru a se salva? Trăim timpul în care rasa umană pare că face totul pentru a se autodistruge. Nimic. Dar acest nimic nu vine, oare, dintr-un fel de luciditate? O luciditate bine ascunsă, o luciditate care devine o condiţie necesară şi suficientă pentru viitoarea moarte a universului (acum demonstrată ştiinţific). Ce s-ar întâmpla dacă Liubov şi Gaev ar opri vinderea livezii? Ar demonstra împotriva legilor fizicii că timpul individual se supune timpului universal. Poate că în acest fel ar trebui înţeleasă actualitatea piesei lui Cehov.


Povestea „Livezii de vişini” este, fără îndoială, istoria unui mod de a muri. Individual şi colectiv, este istoria unei familii, este istoria lumii (la un moment dat).
De aceea, textul a fost conceput ca istoria unei familii cu viii şi morţii ei, cu un permanent balans între trecut şi viitor (timpul nu mai are o reprezentare liniară după descoperirea teoriei relativităţii şi a mecanicii cuantice), între realitate şi fantastic, o poveste cu relativi învinşi şi învingători.
O poveste în care păcatele prezentului se contabilizează şi în trecut, şi în viitor. O poveste care demonstrează, în felul acesta, că trăim mereu simultan şi în prezent, şi în trecut, şi în viitor. De aceea, destinul devine o chestiune de memorie, iar timpul individual se supune celui universal. Liubov şi Gaev părăsesc scena/ casa/ livada cărându-şi, în continuare, în gene şi în sânge, morţii lor, păcatele lor, memoria lor – adică livada lor de vişini şi lasă în voia topoarelor lui Lopahin – livada de vişini, într-o secvenţă auditivă cutremurătoare, mişcând în profunzime chiar şi la multă vreme după lectura textului sau vizionarea piesei, demonstrând astfel măsura talentului literar a lui Anton Pavlovici Cehov.



  1. Fişa autorului

Anton Pavlovici Cehov (1860 - 1904) a fost un prozator şi dramaturg rus. Cehov s-a născut la Taganrog, oraş la Marea Azov.

Între 1867 şi 1879, face studii primare şi secundare în oraşul natal. Frecventează teatrul şi conduce o revistă a elevilor. După fuga tatălui său la Moscova, este nevoit să acorde meditaţii.

În 1879, începe studii de medicină la Moscova şi-şi ajută financiar familia, publicând în reviste umoristice. După absolvire, în 1884, profesează în jurul Moscovei.

În 1886, începe colaborarea la revista Novoe Vremia (Timpuri noi), condusă de Alexei Suvorin, cel ce îi va fi editor. În această perioadă, publică proză, lucrând şi la piesele sale de teatru.

În 1890, efectuează un voiaj în insula Sahalin, unde recenzează populaţia. În timpul voiajului său în Italia, din 1894, starea sănătăţii sale se înrăutăţeşte.

În 1896, îl cunoaşte pe Constantin Stanislavski, care îi va regiza piesele de teatru. În 1897, este spitalizat, atins fiind de tuberculoză pulmonară.

Între 1897 şi 1901, piesele sale de teatru (Unchiul Vania, Trei surori) sunt publicate şi reprezentate. Se căsătoreşte cu actiţa Olga Knipper.



În 1903, finalizează piesa Livada de vişini. În 1904, boala i se agravează şi, la 2 iulie, moare în sanatoriu, în Germania, la Badenweiler.



Dostları ilə paylaş:


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə