Ludwig van Beethoven (1770-1827)



Yüklə 22.01 Kb.
tarix12.08.2018
ölçüsü22.01 Kb.

Ludwig van Beethoven (1770-1827)beethoven.jpg

Ludwig van Beethoven s-a născut la Bonn, Germania, ca fiu al lui Johann van Beethoven de origine flamandă și al Magdalenei Keverich. A crescut sub autoritatea capricioasă a tatălui care, observând talentul muzical al fiului său, a încercat să-l facă, fără succes, din micul Ludwig un copil-minune, asemenea lui Mozart.

Beethoven a început să ia lecții de muzică, în jurul vârstei de 10 ani, cu organistul Christian Gottlob Neefe care, recunoscând dotarea muzicală excepțională a tânărului Beethoven și, cu sprijinul Arhiepiscopului din Bonn, în 1787 a aranjat o călătorie la Viena. Aici ia câteva lecții cu Mozart, cu Joseph Haydn, mai târziu și cu Antonio Salieri. Reușește să câștige favorurile aristocrației vieneze prin concerte private, cu această ocazie căpătând faima de virtuoz pianist și de compozitor. 

Epoca şederii la Viena au fost pentru el prilejuri de amărăciune şi de suferințe. Sensibilitatea artistică i-a permis să descopere şi să dezvăluie omenirii cele mai arzătoare năzuințe umane. Nevoit de copil să asigure întreținerea familiei, s-a luptat cu lipsurile materiale toata viața sa. Nici viața de familie nu i-a fost implinită, suferințele iubirii declanşând răni sufleteşti ale căror sângerări vor lăsa urme în opera sa. Decadența artistică a salonului aristocratic, precum şi surzenia dobandită în 1818, care-l îndepărta de oameni și de viața de societate, fac ca veniturile să-i scadă. Concertele publice sunt tot mai rare şi, mai întotdeauna, soldate cu deficit financiar. Nici lipsurile, nici izolarea şi nici surditatea nu i-au întrerupt însă creația artistică, compunǎnd mai departe lucrări camerale şi simfonice valoroase. Simfonia a IX-a, de exemplu, ce a avut premiera in mai 1824 a avut un success triumfal. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăși familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve.

Conştient de valoarea sa, Beethoven spunea “singura dovadă de superioritate pe care o recunosc este bunătatea.... muzica mea pornește din inimă și se adresează inimilor...”, viar principelui Lichnowsky îi scria următoarele: ”Prințe, ceea ce sunteți dv. o datorați întâmplării. Ceea ce sunt eu, mi-o datorez mie însumi. Prinți vor exista cu miile, însă Beethoven este unul singur.” Opera sa nu are un caracter ocazional, ci este concepută în spiritul noilor idei şi al înaltelor aspirații ale omenirii. A lăsat posterității opere nemuritoare, printre care: 9 simfonii (a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorala, a 9-a cu finalul Odă bucurieipe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene), 5 concerte pentru pian și orchestră (remarcabile al 4-lea și al 5-lea Imperialul), un concert pentru vioară și orchestră, Missa solemnis, 32 Sonate pentru pian (printre care a 8-a Patetica, a 14-a Sonata Lunii a 23-a Appassionata), Sonate pentru vioară și pian (mai cunoscută Sonata Kreutzer), 16 cvartete pentru coarde, Opera  Fidelio.

Sonata no.21 "Waldstein" în Do Major, op.53 a fost compusă de Beethoven în 1804, fiind dedicată lui Ferdinand von Waldstein, primul său protector din Bonn, cel care a aranjat Beethoven sǎ studieze cu Haydn la Viena. De aceea sonata op. 53 este, de asemenea, cunoscutǎ sub numele de sonata Waldstein. Interesant, iubitorii de muzică franceză și criticii au numit, de asemenea, sonata "L'Aurore", ca urmare a semnificațiilor estetice ale operei: lumină și seninătate. Mișcările sonatei pot fi interpretate ca momente diferite ale unei zile. Prima mișcare este o zi plăcută, dar zgomotoasă și blestemată. A doua mișcare poate fi interpretată ca o noapte liniștită, în timp ce cea de-a treia mișcare este “zorii aprinşi şi noi ai unei dimineți înmiresmate”.( R. Rolland)

Sonata Waldstein este considerată una dintre cele mai cunoscute sonate ale pianului pe care Beethoven le-a compus vreodată. Poate egalată doar de sonata Appassionata. Sunt ambele părți ale lucrărilor dintre op. 50 și op. 60 că, prin conținutul lor, forma și proporțiile lor reprezintă înălțimea creației lui Beethoven. Inițial, sonatele au avut trei mișcări, dar, ulterior, compozitorul a eliminat a doua parte, înlocuindu-l cu o introducere scurtă pentru ultima mișcare.



Serghei Rachmaninov (1873-1943) imagini

Compozitor şi pianist rus, Rachmaninov fost una dintre vedetele de concert cel mai bine plătite din timpul său, și unul dintre cei mai influenți pianiști ai secolului XX. S-a născut din părinți aristocrați, ce dețineau mai multe moșii. Ambii erau pianiști amatori, de la aceștia primind primele lecții, încă de la vârsta de patru ani. Mai târziu, la Sankt Petersburg a luat lecții de la Anna Ornatskaya timp de trei ani, înainte de prăbușirea economică a părinților săi. O influență deosebită în creația sa au exercitat-o cântecele ortodoxe ruse pe care le auzea la biserică, unde era frecvent condus de bunica sa. La 9 ani intră la Conservatorul din Sankt Petersburg unde urmează un curs de pian. Între 12 și 16 ani, continuă acest studiu la Moscova, sub îndrumarea pianistului Nikolai Zverev, pedagog renumit, dar sever și riguros, dar si a cprofesorului de compoziție, Anton Arenski. Acesta, prin intermediul vastei sale biblioteci și prin participarea la reprezentații teatrale, oferea descipolilor săi o largă deschidere culturală.

Rahmaninov a debutat cu opera Aleko, compusă în1892, care a avut premiera la Teatrul Bolşoi și s-a bucurat de succes, devenind foarte cunoscută. Pentru această piesă, al cărei libret (bazat pe "Tiganii" lui Puskin) a fost scris de Vladimir Nemirovici-Dancenko, Rahmaninov a primit Medalia de Aur la Conservatorul din Moscova. Lucrările concertistice ale lui Rahmaninov cum ar fi Concertul de pian nr. 1 și Preludiu în C minor pentru pian solo au devenit, de asemenea, foarte cunoscute și apreciate. Compusă în 1895 Simfonia nr .1 este aspru criticată de specialiștii epocii, iar eșecul îi provoacă lui Rahmaninov o stare de depresie și nu mai este capabil să compună lucrări majore timp de trei ani. După o perioadă de psihoterapie și hipnoterapie, Rahmaninov se recuperează sufletește și, în 1901, a compus Concertul pentru pian nr. 2 ce s-a bucurat de succes în spațiul occidental. Până la izbucnirea Primului Război Mondial , Rahmaninov se bucură de succes artistic și financiar. După Revoluția Rusă, în decembrie 1917 regimul leninist i-a confiscate averea si împreună cu familia, Rahmaninov pleacă în Danemarca, unde locuiește o perioadă, ca apoi să se stabiliească în Statele Unite , la New York. Aici a criticat în mod deschis guvernul sovietic în martie 1931 printr-o scrisoare către "New York Times", după ce muzica sa fusese interzisă din sălile de performanță din întreaga URSS. În America cunoaște succesul, performând intens. În 1943, Rahmaninov și soția sa primesc cetățenie americană, dar la scurt timp marele compozitor se stinge din viață în urma unui cancer de piele.

Compozițiile lui Rahmaninov sunt limitate ca număr, dar sonoritățile lor luxuriante și grandoarea le-au făcut un etalon al muzicii clasice.



Momente muzicale, op.16 este un set de șase piese pentru pian compuse între octombrie și decembrie 1896. Fiecare moment musical reproduce o formă muzicală caracteristică unei epoci muzicale anterioare, respective nocturne, cântece fără cuvinte, barcarolle, studio de virtuozitate, temă cu variațiuni. Piesele individuale au fost descrise ca fiind "adevărate lucrări de concert", interpretate pe scenă. Deși compuse ca parte a unui întreg, fiecare piesă are o temă individuală și denotă o anumită stare. Astfel, piesele variază între tristețe și seninătate, între jovialitate și maiestuozitate. Moments musicaux sunt atât revenirea lui Rachmaninov la succes, cât și revoluția compoziției solo a pianului. Chiar dacă lucrarea a fost scrisă pentru bani, în perioada când Rachmaninov avea probleme financiare, piesele rezumă cunoștințele sale despre compoziția pentru pian. Dacă prima parte- Andantino deschide ciclul de piese cu o melodie lungă, reflectivă, cea de-a doua piesă, Allegretto scoate în evidență tehnica pianistică. Andante cantabile este un contrast cu cele două parți alăturate, denumite explicit "marșul funerar" și "lamentarea", iar Presto este o inspirație cu precădere din preludiile lui Chopin ce sintetizează o explozie de intensitate melodică. Adagio sostenuto se prezintă ca o bacarolă, înainte de finalul Maestoso, care închide ciclul printr-o lucrare adâncă, profundă în trei părți.

Într-un interviu din 1941, Rachmaninov a spus: "Ceea ce încerc să fac, atunci când scriu muzică, este să spun direct și simplu ceea ce este în inima mea când compun". Momentele muzicale sunt ilustrarea completă a ceea ce este în inima lui Rachmaninov.

Dostları ilə paylaş:


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə