Manual De Psihologie

Progresul consta în faptul ca preşcolarul se eliberează parţlal de limitele anşiunilor motorii concrete, în~ediate, le poate înlocui în cadrul jocului prin acte simbolice (exemplu: băţul reprezintă calul, papu~a poate fi rând pe rând, fetiţa cea cuminte” sau, bunică etc.). Obiectele sunt schematizate reprezentativ în desen, iar o data cu însuşirea cuvintelor şi a structurilor gramaticale, gândirea 15i sporeşte mult poaibilităţile de întindere şi repeziciune, cuvântul şi propoziţla constituind mijloace de schematizare şi integrare. În acest stadiu se constituie operaţiile de seriere (ordonarea în sir crescător sau descrescător a elementelor unei mulţimi, colecţii), precum şi cele de clasificare, operaţie mult mai complexa, deoarece necesita gruparea elementelor asemănătoare unei alte mulţimi heterogene de obiecte, după diverse criterii (culoare, forma, mărime, funcţii etc.).

Deşi cunoaşte o perioadă de intensa verbalizare şi organizare a limbajului, preşcolarul rămâne tributar ireversibilităţii perceptive, manifestat ca impoaibilitate de a trece de aspectele de forma, culoare, înregistrate pe cale perceptivă, impoaibilitatea surprinderii unor raporturi, fenomene inaccesibile simţurilor, cum ar fi permanenta, invarlanpa (exemi) lu: copilul apreclază ca fiind mai mare foiţa decât bastonaşul obţinut din aceeaşi cantitate de plastilina). Rar, pot fi întâlnite şi cazuri de copii care realizează reversibilităţi prin compensare sau semireversibilitati exemplu: refacerea bilei de ~sa’ilina, a turnani lichidului în vasul în care a fost iniţlal, copilul afirmând ca, nimic nu 5-d’ luat, nimic nu s-a adăugat. Este tot atâta) Cuvintele copiilor preşco1ari nu poaedă decât semnificaţii semiconceptuale în forma unor reprezentări generale.

În finalul perioadei preoperatorii, apare conceptul de număr, pe baza degajani, prin coordonări, a unei grupări operaţionale noi care realizează asocierea cantitat. Îi la număr, fiind sintetizate serlatla şi clasificarea, aspectul ordinal 5i eel cardinal.

Stadiul opera pulor concrete – situat între 7 5i 12 ani – se caracterizează prin aparitla grupanlor operaşionale care permit conceptualizări şi coordonări de conccpte. Grupările care se constituie, se complica Sj perfecţionează în acest stadiu, din generalizarea unor date rezulta situaţii concrete, intuitive şi ele prefigurea~ grupul operatulor formale.

Structurile operatoni, luate în sine, sunt abstracte Sj definesc o logica calitativa (a ordinii şi claselor), dar conţinutul lor rămâne în buna măsură concret, deonrece poarta asupra obiectelor şi relaţiilor concrete dintre ele. Operatule concrete, în rândul cărora clasificarea constituie operaţla principala, poarta asupra realităţii concrete sau asupra reprezentărilor şi efectuează conservările progresiv, trecând de la o categorie la alta – după cum observa Plaget – uneori prin decalaje între deîn’enii de doi – trei ani (de la vârsta de 7-8 ani, copiii admit conservarea materiei către 9 ani recunoac conservarea greutăţii şi abla la l-l2 ani, conservarea volumului). Surprinderca invarlan+, ~ei, dcci a ceca ce c~te c (~’? ~} Cat şi idenlic în lu (rur~, se bazează PE capacitatea de a coordona între ele operaşii~e gândirii, de a le grupa ~n sisteme unitare, în cadru1 cărora devine poaibila reversibilitatea, capacitatea de efectuare în seas mYers a drumului de la o operaţie la alta (exemplu: copilul preclază ca firul subţire din plastilina cir~tare~te tot atât cât bucata sferica iniţla1ă pentru că este, tot atâta, deci, cantitatea nu s-a schimbat).

Reversibilitatea prin inversiune (adunare-scădere, înmulţire-împarţire, asociere-disociere ş.a.m.d.) se produce simultan, fără desfă~ur. Ari fizice. Este un icnomen caracteristic mintii omeneşti care poate, după cum se vede, sa se mişte simultan în sensuri opuse şi astfel sA, conserve invarlantul” în con~eptuZ Care este întotdeau’na general. Există şi a reversibilitate prin reciprocitate (A este fratele lui B precum B este fratele lui A) care-şi întârzie constituirea în acest stadiu şi rĂmân~ detas, ata de reversibilitatea prin inversiune.

La finalul stadiului operaţiilor concrete se produce a reorganizare a structurilor operatorii şi o ierarhizare a lor, astfel încât se const~tuie la un nivel de integrare mai înalt, supraordonat, mecanismele de coordonare logica şi mate~a’ i ca. Prin aceasti operare supraordonata ce se exercită ~supra altar şiruri operaţionale (cele concrete) controlând corectitudinea lor ca at~re (indiferent de conţinu~) intelectul trece treptat, între 12-l7 ani, în stadiul său superior care este denumit stadiul operaşi1or formale~

Caracteristic pentru stadiul operaţiilor formale este faptul că subiectul nu se hmiteazi să acţioneze direct asupra obiectelor concrete (operaţii de clasificare, flumeraţie şi calcul, punere în relaţii, manipuliri spatla-temporare), ci reuşeşte sa coordoneze (să regleze) propoziţiile (judecăţile) în unităţi mai mari (fraze, discurs, raţionamente complexe). Cea mai semnificativă construcţie intelectuală a acestui stadiu este” ~ ipotetico-deductiv. Ipoteza este enunţată verbal şi se judecă asupra consecinţelor ei poaibile (, Dacă. Atunci”.) Printr-o astfel de coordonare a propoziţiilor (stadiul mai este denumit şi propoziţional) se trece de la operarea supra realului la operarea asupra poaibilului. Aceasta În baza con~t.‘4. Uirii grupului operaţional cu dublă şi intercorelată reversibilitate (prin inversiune şi prin reciprocitate) care, prin transferuri şi corelări, funcţionează ca o combincil orica. În virtutea abstractizării constructive, a reconstrucţiei pe noi planuri, inteligenţa (aici echivalentă cu gândirea) devine reflexivă, se repllază asupra sa însăşi, uzând de norme logice şi matematice.

Adolescentul este apt de gândire abstracta şi teoretică şi cu aceasta se ajunge la vârful construcţiei intelectuale, dincolo de care nu mai intervine un alt stadiu de dezvoltare. Până pe la 20 de ani, aparatul intelectual se construieşte în tot ce are el fundamental.

2 GÂNDIREA CA PROCES PSIHIC CENTRAL.

Desfăşun. Ndu-se larg, în înşi m~1te fazo (disctirsivitate), ~t apc~nd la roa’~rse1e celorlalte proceso psihico – ~u Pi~wai me abcdefghijklmnopqrstuvwxyzşţăîâ~orie dar şi afectivitate şi voinţa – în vederea progroaolor, adâncini şi oxtonsiunii Cunoa~torii, gândirea imdepline~te în sistemu~ psi~şic itnlan un rol cent~aL s, z este defimitorie pemtr~t ~ ca szฃbicct ~ ~ ~c9ice, rat, zon’a7Le.

L.

Centralitatea ~dârâi consta nu numai în laptul Ca ea antrenează toate celelalte di~peni~şiIitati şi f~ lnCt, îi (pentru a trece dincolo de apa rente la esenţ, g~, dincolo de forma la conţinut, dincolo de particular la gener~1), dar şi în faptul ca instalându-se ca un, stat major” al sisternu1~, orientează conduce, valorifica celelalte procese şi funcţiuni (percepţii ce devin observaţi, comunicare verbala ce dobândeşte înţeles, suboi~de~jndi~-se normelor logice, voinţa ce-şi precizează scopurile pe baza de predict, i~ şi îşi urzeşte planurile în baza unor raţionamente etc.).

Procesualitatea gândirii duce, de la o secvenţă la alta la anumite’ ~rodt~se: idei, concluzii, sisteme cognitive închelate Acestea reintră în circuit şi servesc ca baza sau mijloace pentru noi demersuri ale gândirii ce nu ‘inceteazgi sa activeze şi sa se acomodeze la noi conţinuturi şi noi sarcini.

Ar fi o iluzie să afirmăm ca ştim totul despre gândirea omenească. ~ an secolul noatru s-au marcat unele progrese, cum sunt cele schiţate ceva mai sus Cu privire la stadiile dezvoltării intelectuale.

Prin modelul tridmensional al intelectu1ui, psihologul american, J. P Qui1~ord.

Prezentare sistemică a psihologiei gândirii şi factorilor, acestela (v. fig., 1). Sunt, ca şi în cazul oricărula din procesele psihic~ trei categorii de f~ctori-com~oFig. 1. – ‘u~ structurj’~ inicIo~tu: şi (după J. P, ~uiifo~d).

Nen~ şi ario~e câte 5 operaţii ~eva1uar~, b0indşic c (~vQ1’~c~t5, gândire divergenta, memorie, cogniţie) 4 conţinuturi (comport~men ~ ~Lmşintic, ~m~oiie, figur~); 6 produse (unităţi clase, iclat, îi, sisteme, tran. ~forn~şiri, imp1~c~t, îi).

În ansamblu, rezultatele lui Guilford sunt impresionante pentru ca duce la un model multifactorlal de clasificare a componentelor intelectului uman, după c~e trei criterii ara tate, considerate simultan. Se construieşte un paralelipiped în care pe o dimensiune sunt date operaţiile, pe alta conţinuturi1e şi pe cea de-a trela produsele. Din înmulţirea 5x4x6 rezultă 120 cubuleţe sau căsuţe. Guilford consemnează: fiecare celulă a acestui model (desemnează o anume capacitate care poate sa fie descrisă în termenii operaţici, c~Q) ntinutului şi produsului şi pentru lie care celulă în punctul ei de intersect, ie cu altele este ori mod unic de îmbinare a unei operaşii cu ori conţinut şi Cu ori produs. Testul pentru determinarea unela sau altela dintre capacităţile intelectuale trebuie să ne dea aceleaşi trei caracteristici”. Modelul sistemului intelectual elaborat de Guilford a îndeplinit şi îndeplineşte rolul unei veritabile mătrici de descoperire, asemenea tabelului elementelor periodice al lui Mendeleev. În momentul ronrepeni modelului se identificaseră circa 60 componente, iar după ultimele comunicări, numărul căsuţelor, identificate prin testări speciale, se apropie de 10.

Referindu-se la desfăşurarea globala a principalului proces intelectual, care este gândirea, Guilford îi identifică patru caracteristici de ansamblu ale funcţionării sale şi anume: 1) flexibilitatea (restructurarea sau schimbarea prompta a (iirec~ei); 2) fluiditatea sau cursivitatea; 3) originalitatea ca manifestare a unui stil cognitiv orientat spre nou şi degajat de ceea ce este uzual şi banal şi, în sfârşi, 4) claborarea, susşinutA conseevent de efort intelectual-voluntar, necesar finalizarea lucrubi intelectual.

Încercând o definiţie a gândirii, suntem nevoiţi sa precizăm ce anume din lumea obiectiva se reflecta informaţional în planul intelectual subiectiv. Dacă faptele singulare fnu sunt obiect al gândirii ci ale proceselor senzoriale, atunci ne întrebăm ce reprezintă invarlanţii, constantele diD inu] titudinea obiectelor ~ fenomenelor care se divid în clase şi categorii.

Considerăm, asemenea unor filoaofi germani, ca şi în cazul claselor de obiecte-fenomene, ca şi în cazul determinanţilor de orice fel, faptul unificatoreste relaţla. Ne referim la re1aţiile obiective simple sau complexe, cu un anumit grad de esenţialitate ce exista real şi se impun gândirii. Le-am denumit relaţii categorlale, iar pe cele privind determinarea,. Cum sunt legile obiective, le considerăm adecvat ca fiind determinative.

Gânci; sineş, te ca proce&ul caQmitiv de imsemm&tute cemtral (i în c~re, prim imtermedi~l abstructizdrii şi generaliz~ri~ mi me~taLe, extrage. Şi prel~crează infomlat, îi de. ~pre şi determ. Imative im fomla conceptelor, judeca! Ilor şi iul gindini, este necesar să ne referim, cu deoae; şire, ‘ategoni de fapte: 1) sistemele opera~oi} oIe de nivel gândirea Se defines te; 2) natura conceptului ca uflişi formarea concepte] or prîntr-un proces de $flV~ are; 3) latura funcţională pcrm&în~t (~ a gindirli şi anume înţelegerea ca decodificare semantica şi 4) rezolvarea de probleme ca domeniu de realizare performanţlală a proceselor gândirii.

3. MODALITĂŢI DE OPERARE A GINDJRI

1. Analiza şi sinteză superioara. În toată activitatea psihica partişipa o~ucrat, îi de analiza şi sinteza. la nivelul percepţiei se constata diferenţieri (de forme, culori, tonuri acustice, gusturi etc.) 5şi structurări ai (inPg. Iu i dar nu şi separări, segmentări, în minte, ale unui întreg. Numai la nivelul intelectual sunt poaibile astfel de operaţii (analogice celor practice şi reproducându-le pe acestea) de descompunere a întregului în parţi ca şi cum ar fi tălate, rupte şi disparate şi apoi de reunire a lor, uneori într-o alta ordine, după o alta schema. Aceasta întrucât aici analiza şi sinteza se fac cu mijloace verbale ce permit segregări, disocieri şi reasocieri ~Cfl {: -U a compune o alta structura, într-o alta organizare. În aceasta reorganizare Se uzează de reguli sintactice. Se vede ca regulile simbolismului verbal Se răsfrâng asupra felului cum se operează în minte chiar cu un materlal concret.

2. Uzând de capacitatea discriminativă şi reconstitutivă a actelor de analiză şi sinteza intelectivă, omul, de la cea mai frageda vârsta, se raportează ~ lumea concreta, astfel încât el sa stabilească asemănări. Şi deoaebiri între obiecte, fenomene, situatil. Ce e, la fel” şi ce e, altfel” sunt O~L: – ~tiuni ce intervin de timpuriu, jar instructla uzează PE larg de comu şi ~tşi ajungând la ample clasificări.

I~ urmare, la baza oricarni proces de cunoa~tere sta coimpai~tici ca (1etcin~’nare a asemănărilor Şi deoae) irilor, ţinând seama de un anumit criterii ~ (culoare, forma. Mă. Rime, greutate, utili tate etc.). Efectuarea comnaraţici după. Un cr] terişi cla: – formşilat este o norma a logicii. la nivel mai înalt Se apeleaz:1 la raţionamentele de analogie. Desigur o data. Ce Criteriw.’ 1 epuizat Se poate trece la un alt criteriu pentru a realiza o compşiraţic sistomica.

3. Abstrctotiz (~recL este o forma supenoara de analiza. Am văzut cum prin analiză. Descompunem un obiect sau fenomen în părţi componente, s {a’şilim în ce relaţii se afla. cu cele din jur, ce funcţiuni îndeplinesc şi cum se Teaga părţile între ele.

Ne interesează., deci nşi dear sa. Descriem ceva ci sa. Înţelegem, sa ne explicam un fenomen San altul. În acest scop, analiza devine selecţi tiva. Nu acordă. Aceeaşi însemnătate tuturor componentelor şi însuşirilor. De pilda, ferma frunzelor, caracteristica. Pentru o specie de plante, este mai puţin importanta decât sinteza ciorofiTlana. Ce se produce în frunze în condiţii de lumina., căldura., umiditate şi media aerlan. Tot aşa colorittil petalelor este mai puţin important decât funcţiile pe care le îndeplinesc florile în înmulţirea plantelor prin s~sunt~ etc. Se recurge, de ceea, la clasificări în cercuri tot mai largi, stabilindu-se clase sau categorii de pa. Rti, însuşiri, funct, îi care a~ o i~Se’mna. Tate majora. N prodacerea anamitor fenomene.

Analiza abstractiva se orientează PE ve: -şica] a., de la varlakil la grade de invarlan~ (constant a.) t6t mai ir~alte la: – {; ent: -ฝ Ca. Ceea ce este invarlant nu jese CU U5 Urinta. În evidenta şi se prezintă. În cele mai varlate forme, termenul de abstract desemnează relaţii şi însuşiri care sifit ascunse, impalpabile, deşi sunt foarte importante. Aşa, mineralele exista în cele mai varlate forme anorganice, dar nu exista ca abstracţiuni fiu: -C decât în mintea omului, pentra ca numai în ‘şinte acele insa~în. Pet ti detas aţe din complexele concrete ale unora san altora dintre mine: -a~e (p latra. Metal, gaz, etc.). În abstracţie, selectivitatea operează pozitiv, prin retenţie şi negativ, prin eliminare, ignorare, trecere în plan secundar. În limbajul curent; abstractizarea desemnează Gpera {la de extragere într-o mulţime a ceea ce’ este un fel de factor comun, este un fapt esenţial, întrucât caracterizează o categorie de oişiecte şi fenomene. Ceea ce” a’ fost abstract se exprimă într-o noţiune sau idee. Limbajul curent se referă şi la latura negativă a abstracţiunii, prin expresla, a face abstracţie de.”. De exemplu: toţi sunt oameni şi au aceleaşi drepturi., abstracţie făcând de vârstă, sex, apartenenţă etnică, profesiune s.a.m.d.

În aceTaşi tinip’, trebuje tinat seama de faptul ca. În construcţla pe verticala a intelectului uman procesele de abstractizare nu se aplică numai concretului, ci şi unor serii de abstracţiuni subordonate. se realizează., astfel, abstracţiuni ale abstracţiunilor, cam este în clasificarea bio1ogic, a, ce duce de la specie la genuri, la încrengături şi regnuri. Operaţiile de abstractizare progresează. Şi, ajung până. la construcţii, tCQ: -Ctic, penţ~a ca ele, se, realizează. În unitate ca generalizările şi uzează d, e condensate informaţionale ca valabilitate generală.

4. Ge, me r’a, li~re~ este o operaţie predominant sintetica. Însuşirile sau relaţiile, abstracte (întrucât se dovedesc comune, generale, esenţiale,) sunt reunite într~în model informaţional menit sa. Definească. O clasă sau o categoric de obiecte; şi fenomene~ Aceasta este latura intensiva. A generalizării. Totodată. se manifestă. Şi latura extepsivă. A generalizării, când se stabileşte mulţimea indefinita. A obiectelor care corespund notelor definitorii ale categorici la care s-a ajuns.

Opps, e a1.? Stractiza. Râi şi generalizării sunt operatule de concret~c: -e sa’u’ particularizare, Ce reprezintă demersuri descendente ale gândirii de la, ’ ~bstract la coricret şi de ‘la ~general la particular. În acest plan sunt discutate în logica. Schemele. Raţionamentelor, deductive şi inductive.

Generalizarea este ope’raţla de trecere de la~ individual – concret la’ g” eneral sau categorlal. Simptomele’ ce apar în câteva cazuri de îmbolnĂviri “sunt ‘~c’O’nsider’ate a fi” ’ c~ar’actet’. Istice pentra ‘o ‘aflumita boala. În genere. Ceea ce se Con~lata. Prin exanien mici~scopic şi analiza cv’imica la un ţesut ce1u~ar se dd ca ~tn but gener~l al acelei categorii de t; esuturi.

Generalizarea este prezenta şi atunci când un caz particular este raportat la un inte~rator ver~al superior şi se afirma ca, de exemplu Un Corp este oval, ca. Rata şi gâsca sunt păsări aevatice, ca la elevii buni prega~’rea temelor arc prioritate asupra jocurilor s.a. m. abcdefghijklmnopqrstuvwxyzşţăîâD.

În realitate, operaţiile descrise apar în cupluri şi blocuri interacţioflis Le (analitico-sintetice, abstr&ictiv-concretizatoare, generalizant-particularizatoare, comparaţive, inductiv-deductive), astfel Incit gândirea se, mişcă simultan în toate sensurile, proprietatea de a opera simultan ~n sensuri opuse fiind proprielatea specifica. A gândirii omeneşti.

4. ALGORITMICA şi EURISTICA.

De mult timp, Cşi în mod sistematic aLla în epoca noastră, s-aeon sta ca. În organizarea operaţiilor intelectuale intervin formule şi dirc (SLrateşii) d] Pşi~ผ L1mde sunt forşile definibi; aţe de lucru, care a’~ ~” ~ {is sa. Fie ~ pentru ca. În ~ Cu sorcina partlala. Proau o eficient ~ Celelalte, dimpotrivă., sunt modalităţi de ir~cictivnre a ~nc’~F; lu~rt~lni intelectual iii genere, de orientare Într’~} ~umit sens fşij S~urant, a modulul cum se va opera în conţinu~re, de lucru cons~ruipdu-se, din meră 5,1 chiar în dii~erite varlante rc~ de finale 1i~ ci nesi~Ure.

Oşit? Flit1 a fost cie ~at în urmă cu o mie de ani în matematici. În a ~ ‘nod Se operează în orice adunare sau scădere, sau înmulţire, împărţire ~ extragere a rădăcinii pătrate etc. Sunt serii strict ordonate de opera şii. C i~tcrz’jn S~CcC8; ~) pin (~ se ajitrige ~ci indeplirşirea respectivei sarcini. Q ~ operat.io~2Ci~d stc (n (] ardizat (& ce Se exprima printr-o rc (j~f JciX J~ (~ o anume regula. Mai poate uneori apela la o altă regula. Care şi ca la i’ ci este un standard operaţional. În matematici, încă. Din manualele clcn~entare, a1~or~tmii Sunt puşi în evidenţă. Şi propuşi spre învăţare şi e~Saฃ‘~e ca atare. ~fit deprinderi complexe. la baza calculatoardor dectr~ฝc sunt al~oşitmii conform cărora se organizează. Circuitele sau se CoฝS~ruicsc, În nnsam~)1u, pro~ramele. Când s-a propus utilizarea, creierilor” ’ electronici pentru i} iva. Tnre de orice fel, examinare, traduceri, conducere, diagnoza. Şi prognoza. Etc. S-a ivit necesitatea ca sa. Se evident, iez~ algoritmil din di;’erse alte domenii ale ştiinţei şi activităţil. Practice. În scoppi constrişiri~ de programe s-au detaşat algpritmi În explorarea perce~; siva, În gramatica., în biologie, agrotelinica., medicina., economic, sta~ ti~tic~ etc. S-a constatat, cu acest prilej, ca. Nu pe tot cuprînsul lor, şti, în~ şi disciplinele tehnice sunt susceptibile de a fi, algoritmizate şi În., cQn~ dn~ nu totul poate fi automatizat şi înscris intr-~n program definitiv. 1~ giecare domenin se descoperă. Totuşi un ansamblu de algoritmi specifici, alcătuind o algoritmica. Pu nerea în evidenta şi exersarea şi} or algoritm este necesara pentru optimizarea învăţării şi antrenarea în rezolvarea de probleme.

Euristica este disciplina ce reimeste proccuce~e menite sct cond~c~ ici descoperire şi invenţie.

Procedeele euristice sunt sisteme opercit, ~onc~Le plastice şi deschise de tipul întrebării şi punerii de noi probleme, a explorării şi ipotezei, a îndoielii faţă. de ceea ce se considera adevărat sau valabil şi a contrazicerilor parţlale sau integrale. Euristica nu rămâne la gândirea de tip,” da-nu”, alb-negru”, ci suscita producţla intelectuala divergenta, în care se admit diverse varlante şi soluţii, considerate a fi nu reciproc-exclusive ci complementare. În consecinţă, euristica, explorând obiectul integral din anumite puncte de vedere (fizic, chimic, biologic etc.) până în reducţie în absurd, se lansează apoi în combinatorici din cele mai complexe. Uneori supoziţiile şi modelările euristice se abat de la rigurozitatea logica, preferind inteligenţei cristalizate inteligenţa fluida., prelungita cu fantezie şi apelând nu numai la deducţii ci şi la analogii.

Nu se poate face un inventar de procedee euristice decât în raport cu un domeniu sau altul. Trebuie însa arătat ca, o data verificate şi completate, procedeele euristice se transforma în algoritmi, iar la nivelul ei elementar euristica rezidă în alegerea algoritmului potrivit pentru efectuarea unei sarcini noi pentru subiect.

Descoperirile şi invenlijie şunt strâns legate. O descoperire geologica, geografica, de substanţă chimică sau relaţie fizica, de ordin fiziologic sau psihologic necesita, invenţii” cel puţin în organizarea intelectuală, tehnică şi experimentala. Invenţla, ca o construcţie artificlala originală apelează, la rândul ei, la fapte şi legi obiective descoperite anterior şi care intra într-o noua combinaţie.

În orice activitate intelectuala, inclusiv învăţarea şi rezolvarea de probleme, se îmbină algoritmica şi euristica în proporţiile cerute de sarcina asumata.

5. NOŢIUNILE şi FORMAREA LOR.

Din toate cele expuse până acum rezulta că. Noţiunea sau conceptul, ca unitate de baza a gândirii, consta dintr-o condensare s~ectiva. Sau integrare de informaţii despre însuşirile generale şi esenţiale ale anumitor clase de obiecte, fenomene sau relaţii. Fiid un integrator categorlal, noţiunea este întotdeauna generală, dar se situează la diverse niveluri de generalitate (de exemplu: galben-culoare; privighetoare-pasăre-fiinţă; hidrogen-hidrocarburi-substanţă chimica).

Tot aşa noţiunea se situează., prin factura ei, la un anumit nivel de abstractizare: unele sunt mai aproplate de concret (dar niciodată reductibile la un concret singular), iar altele urcând la niveluri mai înalte de abstracţiune până se pierde orice contact cu imaginile, rămânând în minte numai ideea, desprinsa de orice conexiune intuitiva.

Aceasta a permis ca sistemul cognitiv global, la care a ajuns omenirea, sa poată fi reprezentat printr-o piramidă a conceptelor, universal valabilă, în care dispoziţla integratorilor pe verticala este fixa şi absolut exacta (vezi fig. 12). Este inadmisibil sa. Inversezi, de exemplu, poziţla noţiunii de gen cu cea a noţiunii de specie (pasare-ga. Ina.). Este ceea ce permite dezvoltarea cunoaşterii la nivel social-lstoric şi face poaibila. Înţelegerea şi cooperarea interumana.

Fig. 12 – Piramida conceptelor.

Conceptul sau noţiunea este trăită. Subiectiv, ca o semnificaţie ce se referala o clasade fapte ale existenţei. Când în minte desfăşurăm o anume semniheatie conceptuala. (de exemplu, referitoare la, oţel”) ne seama canu este exprimata. Într-un singur raport, un indicator unic ci în activarea unci soni de relaţii mt erconceptuale. Oţelul se raportează. la fier, care face parte din clasa metalelor, dar otelul, cu toate proprietăţile lui de duritate şi elasticitate, nu exista. În stare naturală, este fabricat, saturat cu carbon şi alte substanţe; existădiverse sortimente de oţel Cu important, a. varlabilaîn construcţla de maşini etc.

Este coca ce i-a făcut pe logicieni să. Susţină canu se poate rupe conceptul de judecată şi raţionamente pentru caori de câte ori inccrc~m o definiţie a unui concept facem trimiteri la alte concepte cu care se aflăraporturi de subordonare, coordonare, supraordonare. Astfel fiecare onCopt apar~ Ca Un loc de intiluiro intro diverse dimensiuni conCeptualo.