Marea Unire a României 1 Decembrie 1918 – Cum s-a făcut Marea Unire. Ziua Naţională a României
Yüklə 235,16 Kb.
|
„Este astăzi în România o singură chestiune, toate celelalte sunt numai ajutătoare pentru dânsa: chestiunea liberării teritoriului național, chestiunea revanșei noastre biruitoare […]. Singura chestiune care trebuie imediat rezolvată, prin brațele unite ale noastre și ale fraților de peste hotare, e a dreptului românimii de a se impune ca stăpâni în orice colț al pământului pe care l-a locuit”.Nicolae Iorga - discurs în Parlamentul Român în 1917 Cu adâncă emoție și inima plină de bucurie am primit știrea despre importantul act ce s-a săvârșit la Chișinău. Sentimentul național ce se deșteaptă atât de puternic în timpurile din urmă în inimile moldovenilor de dincolo de Prut a primit, prin votul înălțător al Sfatului Țării, o solemnă afirmare. Un vis frumos s-a înfăptuit. Din suflet mulțumesc bunului Dumnezeu că Mi-a dat în zile de restriște, ca o dulce mângâiere, să văd după o sută de ani pe frații basarabeni revenind iarăși la Patria mumă. Aduc prinosul Meu de călduroase mulţumiri Domniilor Voastre şi Sfatului Ţării ale cărui patriotice sforţări au fost încoronate de succes. Regele Ferdinand I Întregitorul În înfăptuirea României Mari, se poate spune, cu drept cuvânt, că mare a fost partea sa (Take Ionescu "politicianul cu gură de aur" 1858-1922). Nicolae Iorga Moldova, Transilvania şi Muntenia nu există pe faţă pământului. Există o singură Românie: există un singur corp şi un singur suflet, în care toţi nervii şi toate suspinele vibrează unul către altul.” Bogdan Petriceicu Hașdeu Istoria românilor ne arată că unirea a fost întotodeauna țelul cel mai dorit al lor...Ori de căte ori viitorul a surâs României, fiii ei nu au lipsit de a aspira către unire. Ion Ghica Unirea tuturor românilor într-un singur stat este cea mai firească pretenție de civilizație. Vasile Goldiș Noi care am fost puşi de lumea noastră în fruntea afacerilor, am aflat momentul psihologic sosit pentru a anunţa duşmanilor noştri de secole cum că noi preluăm imperiul (administraţia) peste toate ţinuturile locuite de românii din Transilvania şi Banat… Venim înaintea voastră ţinând cont de mandatul vostru şi declarăm că poporul român este matur, îşi cunoaşte chemarea sublimă în lumea civilizată… Consiliul Naţional Român îşi depune mandatul în mâinile naţiunii române. Acum voi reprezentanţi ai poporului sunteţi chemaţi să spuneţi cuvântul. Ștefan Cicio Pop (din discursul de la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918) Istoria ne-a învăţat că nu trebuie să aşteptăm nimic de la împăraţii străini şi de la fiii altor neamuri, ci de la propriile noastre puteri. Adevărul ce ne călăuzeşte acum e că singura noastră forţă care ne poate ţinea în viitor, e aceea provenită din unirea tuturor românilor, îndeosebi noi, românii din Ardeal şi Ungaria suntem în drept să cerem această unire fiindcă aci la noi este leagănul românismului… Cine poate să conteste fiinţei noastre naţionale dreptul de a-si croi singură soarta, de a se conduce ea însăşi şi de a-şi constitui un singur trup când sufletul îi este unul singur şi întreg? Iuliu Maniu ( din discursul de la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918) „Fraţilor, Ceasul împlinirii vremii este acesta, când Dumnezeu Atotputernicul rosteşte prin poporul săucredincios, dreptatea Sa, însetată de veacuri… Astăzi prin hotărârea noastră se înfăptuieşte România Mare,una şi nedespărţită, rostind fericiţi, toţi românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu ţara-Mamă, România! Vă amintiţi când prin sutele de spitale, în zilele de întuneric vă vesteam – va învinge dreptatea! - Rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia citită de Vasile Goldiș
Incontestabil este că românii și-au dorit această unire. Dar trebuie să spunem asta, fără să exagerăm. Adică, să ținem seama și de conjuctura istorică în care s-au întîmplat toate acestea. Fiindcă, dacă istoria nu ne-ar fi venit în întîmpinare (să ne gîndim numai ce ar fi putut fi dacă Germania ar fi cîștigat războiul…), Marea Unire era mult mai dificil de făcut, dacă nu chiar imposibil. Dar, vorba lui Carp: românii au atît de mult noroc, încît nici nu mai au nevoie de oameni politici. În 1918, toate lucrurile s-au brodit foarte bine, cum se spune. Nu înseamnă că nu se putea și altfel; adică, să nu spunem că românii erau obsedați de dimineața și pînă seara, și toți în aceeași măsură, de realizarea unirii complete. Chiar și intrarea în război, în 1916, a presupus o alegere: între Transilvania și Basarabia. Mergând pe varianta cu Transilvania, guvernul de atunci a renunțat de fapt la Basarabia. După cum germanofilii insistau pe latura cealaltă, spunînd că Transilvania poate să mă aștepte – că nenorocirea pentru români nu e chiar atît de mare acolo – și că, de fapt, problema reală, imediată, urgentă era, pentru români, în Basarabia. În acestă logică, ce prezent se proiectează asupra trecutului care a fost momentul Marii Uniri? A fost un mare succes pentru România. Asta este clar – și această percepție, care e fundamentală, s-a menținut și astăzi. Și mai e ceva: au avut, am avut de fapt un noroc enorm. Și la 1859, și la 1918. În ambele situații au fost conjuncturi extrem de favorabile pentru realizarea acelor momente. Legat de această chestiune a întemeierii de state noi – ceea ce s-a petrecut la finele Primului Război Mondial -, aș spune că România este exemplul cel mai bun de succes durabil. Istoria a confirmat România – nu, desigur, prin referirile repetate despre daci, despre Mihai Viteazul, ci prin faptul că au trecut, iată, aproape o sută de ani și ceea ce s-a construit atunci, în linii mari, este și astăzi în picioare. Aș insista puțin asupra ideii ”marelui noroc”. Marea Unire a fost, cu adevărat, un mare noroc, dar s-a dovedit că, pe fond, era ceva foarte puternic acolo, în materie de sentiment al unirii. Și, mai apoi, a fost posibilă cimentarea ei semnificativă. Lucian Boia (răspunzând într-un interviu luat de Cristian Pătrășconiu și publicat în LaPunkt) Evoluția economică a României după Marea Unire din 1918 (fragmente) - de Carolina Novac www.historia.ro Realizarea Marii Uniri din 1918 s-a constituit ca rezultat al luptei acerbe şi îndelungate a poporului român de pretutindeni. Toate acestea au inaugurat o nouă epocă care trebuia să restabilească un nou curs politicii şi economiei. În perioada imediat următoare Unirii, economia românească se confrunta cu două probleme esenţiale. Prima: toate ramurile economiei erau afectate de Marele Război. A doua: integrarea la scară naţională a tuturor teritoriilor incluse şi valorificarea noului cadru politico-administrativ realizat în 1918. Modelul economic occidental Oglindind situaţia economică generală, finanţele ţării erau dezorganizate, agricultura se afla într-o stare deplorabilă dat fiind faptul că întreaga producție de cereale a fost secătuită, iar populaţiei îi lipsea sursa principală de hrană, în industrie nu mai funcţionau decât un sfert din totalul de întreprinderi, nemaivorbind de pierderile materiale recunoscute în mod oficial prin tratatele de pace. Propunerea unui plan economic post-unire care urmarea proiecția economiilor occidentale este prezentat de A. Corteanu, în articolul „Problema industrială”, ziarul Curentul Nou, 3 februarie 1920. Integrarea provinciilor românești într-o structură economică unică Noile probleme au slăbit mult economia ţării, trebuiau realizate reforme cât mai urgent, iar în mod contrar, statul se supunea eroziunii interioare. Teritoriul României a căpătat alte contururi, fiind mult mai vast-295.049 km2, apărând necesitatea unui control mult mai mare şi asimilarea tuturor structurilor economice într-un sistem ecomic unitar. Dificultatile întâmpinate au fost depășite, fapt vizibil odată cu încadrarea organică în economia naţională a provinciilor româneşti. Puternica lor dezvoltare ulterioară este confirmată de Transilvania care își recăpăta, astfel, rolul ei istoric în cuprinsul neamului românesc. Reforma agrară O reformă care a fost aşteptată îndelung de către țărănime este reforma agrară din 1921. Aceasta a presupus exproprierea cu 66% a terenurilor care aparţineau moşierilor şi împroprietărirea a circa 1, 4 milioane de ţărani, beneficiind mai întâi: mobilizaţii, văduvele de război, ţăranii cu o suprafaţă mai mică de 5 ha şi cei lipsiţi de pământuri. Alte reforme Cu toate acestea, liberalii care se aflau la guvernare, au adoptat cele patru legi economice organice de exploatare a bunurilor statului şi a bogăţiilor naturale. Evoluţia economică a României este o etapă caracterizată prin creşterea mai rapidă a forţelor de producţie, îndeosebi a celor din industrie prin lărgirea limitelor pieţei naţionale şi sporirea puterii ei de absorbţie. Unirea a dus la întărirea potenţialului economic al ţării, a creat condiţiile necesare fructificării la scara naţională a bogăţiilor solului şi subsolului, a accentuat rolul industriei în ansamblul economiei, potenţialul industrial crescând mai mult decât dublu. A. Corteanu consideră, în ceea ce priveşte sistemul industriilor naţionale:„Mijloacele de producţiune nu trebuiesc nici distruse nici limitate, ca sistemul bolșevist, nici înmulţite fără regulă ca în sistemul industriilor naţionale, ci organizate pe o producţiune cât mai viguroasă, în vederea unei lumi din ce în ce mai doritoare de confort şi de trai mai bun”.Astfel, se doreşte un echilibru al industriei ţării, se refuza concentrarea întregii economii în domeniul industrial, dar se precizează că produția acestora ar impulsiona economia ţării. Industria țării și nivelul său de dezvoltare În peisajul industrial al ţării au apărut ramuri şi subramuri industriale nedezvoltate în trecut sau inexistente (industria siderurgică sau industria metalelor preţioase etc.). Pe ansamblul industriei, forţa motrice a crescut cu 235%, cele mai importante progrese înregistrându-se în industria electrică (429, 4%), chimică (320, 9%) şi alimentară (204%). Reţeaua căilor ferate s-a mărit de la 4.300 km la circa 11.000 km.[4] În intervalul 1923-1938, industria românească se dezvoltă cu o rată de 5, 4 % pe an, una dintre cele mai ridicate din întreaga lume. În perioada interbelică, România ocupa primul loc în Europa şi locul şase din lume la producţia de petrol (nivelul maxim de extracţie fiind de 8, 7 milioane tone în 1936); tot România era pe locul al doilea în Europa la extracţia de aur (5.355 kg În 1937), după Suedia; acelaşi loc. după Uniunea Sovietică, la extracţia de gaze (256 491 042 m3În 1937).[5] Economia de tip agrară sau industrializată? În această perioadă se realizează că statele agrare sunt şi astăzi state condamnate la sărăcie şi la crize interne. Astfel, aportul industriei era pronunţat şi avea puterea să mişte o economie obosită şi răvăşită, îi conferea dinamismul necesar pentru o dezvoltare înfloritoare. Este de remarcat această trecere a României de la stadiul de ţară eminamente agrară la cel de ţară agrar-industrială. Raportându-se la economia României de după Primul Război Mondial, se poate constata că saltul a fost uriaș, demn de apreciere. Mobilizarea rapidă în sprijinul dezvoltării și continuării progresului după Unire a fost remarcabilă.
November 23 at 10:21am · Despre jertfa zecilor de mii de soldati romani cazuti in Primul Razboi Mondial pentru realizarea Marii Uniri se cunoaste mult prea putin. Exista documente in arhive, dar nu sunt cercetate. Exista memorii, dar nu sunt citite. Exista o istorie necunoscuta. Este istoria noastra, a acestui popor salvat acum 100 de ani de catre cei care au luptat pentru pastrarea identitatii, limbii si credintei. Putini sunt cei care stiu ca inaintea dezastruoasei batalii de la Turtucaia, in care au pierit peste 25.000 de soldati romani, preotii romani au reusit sa salveze din zona toate fetele cu varste cuprinse intre 0 si 18 ani si sa le adaposteasca la manastirea Pasarea. Au anticipat esecul militar si au incercat sa salveze viitorul neamului. Acelasi lucru s-a intamplat mai apoi pe toate liniile frontului: toti orfanii au fost preluati de biserica, adapostiti, educati la manastiri. “ Problema copiilor orfani trebuie sa ne preocupe pe toti. La rezolvarea acestei probleme urmeaza sa contribuiasca, in primul rand preotul ca intrupator si propovaduitor al dragostei si milei crestine si ca unul ce este obligat, special, prin legea noastre, sa poarte grija de vaduve si de orfani.”, declara pe 17 septembrie 1917 protoiereul Constantin Nazarie, seful Serviciului Religios al Armatei. (facebook.com/ 23 noiembrie 2017
Februarie 2017 
"Pe cei tari îi încântă sarcina grea" Este binecunoscut rolul lui Ioan Slavici în crearea, apărarea și promovarea culturii naționale românești din Transilvania în timpul dualismului austro-ungar. Formula „soarele pentru toți românii la București răsare” pe care a impus-o scriitorul pe frontispiciul ziarului Tribuna de la Sibiu începând cu 1884 a fost una dintre mostrele crezului său cultural-național. Cum se face atunci că lui Slavici i se atribuie adeseori, de cei neinițați în epoca și biografia scriitorului arădean epitete de „trădător de neam”, „antiromân”, „antiunionist” etc. Orientarea prohabsburgică a lui Ioan slavici se înscrie într-o onorantă tradiție a loialismului la românii transilvăneni în epoca modernă, despre care loialism dinastic a publicat cu un deceniu în urmă istoricul Liviu Maior o carte fundamentală, relevând resorturile unui atare comportament pentru elitele românești dar și pentru oamenii simpli. Slavici însuși mărturisea în acest sens: „Sunt născut la Şiria, unde Românii din împregiurimi s-au adunat la 1848, ca să se ridice împreună asupra celor răzvrătiţi împotriva Împăratului şi eram trecut de un an şi jumătate, la 13 august 1849, când oştirile maghiare au capitulat în faţa generalului rusesc Paschievici. Pot dar să zic, că am supt oarecum cu laptele mamei simţământul de devotament faţă cu Împăratul”. Studiile universitare de la Viena au contribuit la admirația sa pentru o capitală, cultură, și administrație eficientă și corectă. De-a lungul întregii vieți a fost un promotor al bunei conviețuiri cu maghiarii și germanii, ceea ce i-a atras uneori ironiile bunului lui prieten Mihai Eminescu. Slavici a publicat zeci de articole în care elogia Casa de Habsburg, cultura germană și forța germanității pentru stoparea panslavismului și agresivității Rusiei țariste care, mai ales după Războiul de Independență din 1877-1878 reprezenta pentru România principala amenințare de securitate. Din septembrie 1910, Slavici a fost învățător principal la Școala evanghelică și la Școala superioară de fete din București, predând limba germane și întreținând relații de colaborare cu mulți germani și austrieci. Apoi, la înființarea în București a ziarului Ziua în vara anului 1914, cu fonduri germane și austro-ungare, Ioan Slavici a îndeplinit funcția de director și a publicat mai multe articole în care pleda pentru neutralitatea României și pentru orientarea politicii externe către Germania și Austro-Ungaria. De aceea, autoritățile de la București l-au inclus la poziția 20 dintr-o listă de 94 de suspecți posibili spioni în slujba Austro-Ungariei, cu mențiunea că „sunt cunoscute sentimentele publicistului Slavici, care, încă de la începutul războiului European, prin scris și în cercul cunoscuților săi, a căutat să facă o asiduă propagandă și politică maghiarofilă. Acum scrie la ziarul Ziua cunoscut că servește interesele austro-germane, și e văzut în continuu contact cu persoane cunoscute ca dușmani ai aspirațiunilor noastre”. În consecință, în noaptea de 14/27 – 15/28 august 2016, la domiciliul lui Ioan Slavici s-au prezentat un inspector și doi jandarmi care l-au arestat, confiscându-i mai multe manuscrise și scrisori. La 28 septembrie 1916 a fost pus în libertate întrucât nu a putut fi încadrat în prevederile legii spionajului, iar din actele de urmărire penală nu rezultă nimic compromițător. A rămas la București după retragerea autorităților române la Iași în noiembrie 1916, iar în timpul ocupației germane a fost redactor al Gazetei Bucureștilor. În 19 martie 1917 a publicat un articol unde scria „că sunt vrednici de cea mai aspră osândă oamenii politici care au încălcat tradiția de secole de alianță cu Curtea de la Viena”, articol care, alături de altele, a cântărit greu la soarta scriitorului după Marea Unire. A fost arestat în ianuarie 1919, judecat și condamnat la cinci ani de închisoare, dar a fost eliberat la 19 decembrie 1919. Dimitrie Vatamaniuc, primul specialist care i-a dedicat lui Slavici o monografie consistentă, se ocupă în capitolul 6 al acestei lucrări (sugestiv intitulat „Trădările”) cu descifrarea opțiunilor autorului Marei și a atâtor alte capodopere literare: „Există în viața și activitatea lui Slavici o epocă – 1914-1918 – peste care istoricii literari trec repede, desi în acești ani au loc evenimente de mare însemnătate în istoria poporului roman. Stă, în prim plan, cum se știe, desăvârșirea unității statului român. Multă lume mai este însă încredințată că Slavici a trădat interesele poporului român și judecă din perspectiva unor opinii încetățenite, adevărat, de mult, dar nu îndeajuns susținute de cercetarea documentelor. Slavici se relevă în cursul a multe decenii un luptător cu o structură rectilinie și, dacă vederile sale politice sînt contrazise de desfășurarea vertiginoasă a evenimentelor, nu înseamnă neapărat că a „trădat”. Alături de Slavici stau, pe de altă parte, și alți scriitori ai noștri, și rămâne de neînțeles de ce numai el „trădează” ”[1]. Academicianul Eugen Simion s-a aplecat recent cu multă empatie de scriitorul arădean și a reușit să-i încadreze convingerile și acțiunile într-un cadru mai larg, nuanțând lucruri enunțate doar de către Vatamaniuc care în anii regimului trecut a trebuit să fie extrem de atent la ochii cenzurii comuniste. Astfel, Eugen Simion reevaluează „credințele acestui încăpățânat ardelean care, va spune într-un rând chiar el, refuză să fie Aceste aprecieri sunt relevante pentru avatarurile prin care a trecut scriitorul arădean în anii Marelui Război, însă rămân numeroase aspecte controversate care merită să fie cunoscute în lumina unor documente și informații mai puțin exploatate de critica istoriografică în ultimele decenii, pentru a încadra mai bine atitudinea politică și comportamentul rectiliniu al marelui scriitor. Memorie: România comunistă a ucis eroii Marii Uniri Românești 
11 noiembrie 1947: procesul grupului Iuliu Maniu 
Deținutul Iuliu Maniu ucis în închisoare prin înfometare, torturi, privare de tratament medical și îngrijire. A murit în închisoarea din Sighet la 5 februarie 1953. Iuliu Maniu (1873-1953) a fost deputat român de Transilvania în Dieta de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României (noiembrie 1928-iunie 1930; iunie 1930-octombrie 1930; octombrie 1932-ianuarie 1933), președinte al Partidului Național-Țărănesc (1926-1933, 1937-1947). A fost numit președintele Consiliului Dirigent pentru administrarea Transilvaniei, după declararea independenție la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. A fost membru de onoare (din 1919) al Academiei Române. Acum şaptezeci de ani, execuţia judiciară pregătită de regimul democrat- popular împotriva Partidului Naţional-Ţărănesc ajungea la capătul ei. Pentru Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, era începutul drumului care se încheia, prin martiriu, în închisorile de la Sighet și Râmnicu-Sărat. Pentru România, acea zi îndepărtată de toamnă era semnul intrării, definitive, în era republicii populare. Peste o lună şi jumătate, detronarea Regelui Mihai I încununa procesul, agresiv şi premeditat, de lichidare al ordinii “burgheze”. Construcţia socialistă putea debuta, prin sânge şi entuziasm ideologic. (Ioan Stanomir www.contributors.ro 14 noiembrie 2017) Mișcarea antiunionistă română: Trei momente istorice; 1859, 1918, 1991 În anul 1859 a existat o puternică mișcare antiunionistă în Moldova, adversară a contopirii celor două principate române. Motivul principal a fost frica de dominația Munteniei și a Bucureștiului, care ar fi putut rezulta într-o marginalizare a Moldovei și Iașului. Printre cei mai importanți oameni politici care s-au opus Unirii Principatelor au fost Gh. Asachi, Costache Negruzzi, Nicolae Șuțu, Nicolae Vogoride și Teodor Balș. În anul 1918, a existat opoziție pentru unirea cu România în Basarabia și în Transilvania. Când, la 24 martie 1918, Sfatul Țării din Basarabia a votat pentru unire, din cei 156 de membri 13 au lipsit, 36 s-au abținut și 3 au votat contra: Ștefan Balmer (bulgar), Arcadie Osmolovki și Mihail Starenski (ucrainieni). Împotriva unirii Transivaniei cu România au fost scriitorul Ioan Slavici și numeroși fruntași ai bisericii ortodoxe din Ardeal. Primul a fost motivat de loialitatea pentru Imperiul Austro-Ungar, clericii ortodocși de ostilitatea lor pentru biserica greco-catolică. Iată ce mesaj au semnat în 1916 Mitropolitul Vasile Manga (Sibiu) și episcopii Miron Cristea (Caransebeș) și Ioan Papp (Arad): Romania in mod perfid a ridicat arma asupra patriei noastre……Unde va este si in ce se arata patriotismul vostru, romani ucigatori de frati……Voi intindeti granitele voastre in hotarele noastre, voi cresteti puterea voastra, venitele voastre dezbracand pe alte natiuni……Acela care cu vorbele vicleniei pe buze, cu dorul de jaf in suflet, vine in hota- rele noastre, nu-i frate, ci cel mai pagan dusman. Si mai departe: “Fata de noul dusman care ravneste in chip atat de pacatos la stirbirea si la stricarea hotarelor noastre, vom lupta cu vitejie si credinta...” Iar în 1917, Nicolae Bălan, viitor mitropolit al Sibiului, a semnat o declarație publicată la Budapesta care îndemna pe credincioșii ortodocși din Transilvania să se opună războiului României cu Germania. Mitroplitul Ardealului Nicolae Ivan a publicat în ziarul Telegraful Român, în anul 1916, un articol injurios despre Octavian Goga și Vasile Lucaciu, pe care îi acuza de trădare față de guvernul maghiar. În primele luni ale anului 1991, guvernul Iliescu- Roman a trimis un emisar la Moscova pentru a pregăti semnarea unui nou acord politic între România și URSS. Acesta a fost semnat de Adrian Năstase la 22 martie 1991 și a confirmat că România nu are nici un fel de intenții pentru revizuirea granițelor, consfințind astfel menținerea de către sovietici a teritoriilor ocupate în 1944: Basarabia, ținutul Herța și Bucovina de nord. În a doua zi de Crăciun a aceluiași an, URSS s-a dizolvat și Basarabia a devenit Republica Moldova, în timp ce Bucovina de nord a trecut la proaspătul stat Ucraina. După constituirea Republicii Moldova, au existat inițiative pentru unire din partea românilor basarabeni, dar guvernul Iliescu nu a încurajat contactele. În prezent, sondajele arată că circa 25-30% dintre cetățenii Republicii Moldova ar fi în favoarea unirii cu România, dar majoritatea se opune ideii. Printre oponenți sunt rușii, ucrainienii, foștii comuniști și românii proruși. Există un grup parlamentar "Prietenii Unirii" și există mai multe asociații unioniste în Republica Moldova, in România, Franța, Italia, Elveția și USA.
Străine pofte ne-au răpit Când via dulce, când ogorul, Dar nimeni nu a izbutit Din piept să smulgă Tricolorul. Fusese vremea mult prea cruntă, Si-atât ne-a ars de dânsul dorul, Că azi ne strangem și la nuntă Si la botez cu Tricolorul. Trei culori și-o singura iubire Româneasca, Trei culori si-o singură vorbire Românească! Trei culori și-o singură credință Românească, Trei culori și-o singură ființă Românească! Atăt de minunat scânteie, De crezi că de pe bolți albastre L-a rupt Hristos din curcubeie Si l-a dat românimii noastre. E cald sub el ca sub o rană Ce-a chinuit Mântuitorul, E cald în Țara cea Ștefană, Ne încălzește Tricolorul. Trei culori și-o singură iubire Românească, Trei culori și-o singură vorbire Românească! Trei culori și-o singură credință Românească. Trei culori și-o singură ființă Românească! Rolul Masoneriei în formarea statului român modern Atât la momentul Micii Uniri dintre Principatele Române, în anul 1859, cât și în pregătirea și înfăptuirea Marii Uniri din 1918, masonii români au jucat un rol important, mai ales prin faptul că au fost capabili să influențeze deciziile oamenilor politici din țările de care a depins istoria lumii. La începutul secolului XIX, tinerii români care au plecat la studii în Occident au aderat în număr mare la Ordinul Masonilor. Generația care a făcut Revoluția de la 1848 și Unirea Principatelor a avut între cei mai influenți membri ai ei pe Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza, Ion Heliade Rădulescu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Ion Ghica, frații Golescu, C.A.Rosetti, Mihail Kogălniceanu, toți masoni și cu legături strânse cu membrii ordinului din Franța. Intrarea României în Primul Război Mondial împotriva Puterilor Centrale a fost rezultatuul puternicilor presiuni făcute de masonii francezi asupra politicienilor și regelui României. Tot așa, dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar a fost rezultatul efortului comun al masonilor din Franța, Rusia și USA. Ambele evenimente istorice au creat condiții favorabile pentru marea unire din 1918. Dintre autorii Marii Uniri, au fost membri ai lojilor masonice Alexandru Vaida Voievod, Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Traian Vuia, Ion Pillat, Mihai Șerbu, Voicu Nițescu, Nicolae Titulescu, Octavian Goga, Pantelimon Halippa și alții. Ei au avut acces la conducătorii marilor puteri: primul ministru francez Georges Clemenceau, primul ministru al Marii Britanii David George Lloyd și președintele american Woodrow Wilson.
La sfârșitul primului război mondial, soarta învinșilor (Austro-Ungaria și Germania) și noua împărțire a Europei au fost decise de Conferința de Pace de la Paris (18 ianuarie 1919-21 ianuarie 1920), la care au participat 27 de țări și ale cărei decizii au fost confirmate prin Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920). Cei trei care au luat cele mai importante hotărâri au fost președintele francez Georges Clemenceau, primul ministru englez David George Lloyd și președintele american Woodrow Wilson. La ședințele comitetul a participat și premierul italian Vittorio Orlando, cu rol mai mult decorativ. Cum Rusia se retrăsese din război mai înainte și semnase armistițiul cu puterile centrale de la Brest Litovsk (3 martie 1918), ea nu a participat la Conferința de la Paris. Scopurile Conferinței de la Parisau fost: suprimarea puterii militare a Germaniei și împiedicarea apariției unei noi Germanii militariste, pedepsirea învinșilor și recompensarea învingătorilor și aliaților lor. Atitudinea celor trei mari lideri nu a fost foarte favorabilă României și ideii pentru marea unire, din cauza Tratatului de la București (Pacea de la Buftea) semnat de România cu puterile centrale la 7 mai 1918. Prin aceasta, conducătorii Franței, USA și Marii Britanii au considerat că România pierduse poziția de aliat pe care o avea în 1916. Pe durata conferinței, au avut loc mai multe întâlniri confidențiale între Regina Maria și președintele Wilson. Între argumentele cu care regina a pledat pentru unirea românilor a fost și acela că o Românie mare și independentă putea deveni o stavilă în calea progresului bolșevismului rus către Europa Centrală. Aceste temeri s-au dovedit întemeiate prin revoluțiile socialiste din Germania și Ungaria și proclamarea Republicii Ungariei Sovietice (mrtie-august 1919). Delegația română la conferință, condusă de primul ministru Ion I. C Brătianu, a făcut mari eforturi pentru a sprijini interesele țării, dar nu a avut mare succes. În septembrie 1919, Brătianu a demisionat și noul guvern a fost format și condus de Alexandru Vaida -Voievod. Ultimul s-a dovedit un diplomat mai subtil, a asigurat obținerea unirii cu Transilvania și recunoașterea declarațiilor de unire cu țara a Basarabiei și Bucovinei. Influențe neoficiale au lucrat pe canale confidențiale, inclusiv pe cele ale ordinului masonic. Wilson nu era mason, dar vicepreședintele Thomas R Marshall era. În cele 14 puncte prezentate conferinței de către delegația americană, trei au avut o influență pozitivă directă asupra României:
Pe lângă Germania și Austria, regatul Ungariei a fost marele pierzător de la Versailles. La sfârșitul războiului, Ungaria a pierdut 72% din populație și peste 60% din teritoriu: Transilvania a fost cedată României, Slovacia și Rutenia Republicii Cehoslovace, Burgland Austriei și Croația și Slovenia regatului sârb. În timpul conflictului, armata ungară a pierdut 1 milion de militari, înregistrând cele mai mari pierderi din toate celelalte națiuni incluse în imperiul austro-ungar. Prețul pe care l-a plătit România pentru recompensele teritoriale cu care a ieșit după război a fost mare: 500.000 de civili morți și peste 400.000 de militari uciși. dar nu atât de mare ca cel al Rusiei 1,8 milioane de militari morți și 4,9 milioane militari răniți, al Franței 1,4 morți și 4,3 milioane răniți sau al Germaniei 2 milioane de morți și 5,7 milioane de răniți. Martori ai Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 ianuarie 1918 Un moment important în care tricolorul a flututurat în mâinile a mii de români, în acelaşi loc, la Alba Iulia, a fost ziua de 1 Decembrie 1918. A fost locul în care s-a hotărât Unirea Transilvaniei cu România. Fiecare localitate a fost reprezentată de câte un grup, în fruntea căruia era stegarul comunei, „cel mai chipeş om din sat”, care purta drapelul tricolor. Academicianul Emil Pop, la acea vreme student, ne descrie atmosfera din oraşul Alba Iulia, în zilele premergătoare evenimentului la care au participat peste 100.000 de români. „Toată suflarea oraşului pregătea Marea Adunare, se lucra zi şi noapte. M-am convins la faţa locului că principalul organizator a fost avocatul Ioan Pop din Bucerdea Vinoasă, un bărbat înzestrat cu o neobişnuită putere de muncă şi cu un remarcabil spirit patriotic şi practic“, povesteşte Emil Pop, în lucrarea lui Constantin Dumitrescu, „Din lunga timpului bătaie“. Academicianul ne spune că problemele militare de ordine şi securitate erau stăpânite de energicul comandant al gărzii naţionale, căpitanul Florean Medrea, calm şi chibzuit în luarea măsurilor şi operativ în aplicarea lor. Tot academicianul ne introduce şi în atmosfera satului său natal, Bucerdea Vinoasă, tot din judeţul Alba. Şi aici, românii se pregăteau cu zel pentru venirea la Alba Iulia. „În fiecare seară se strângeau feciorii şi fetele care învăţau cântece patriotice. Se alegeau cele mai frumoase costume naţionale, iar fiecare comună urma să apară cu tricolorul dus de un stegar ales. Stegarul comunei Bucerdea Vinoasă a fost Ştefan Muncuş, cel mai harnic om din sat“. Dacă alegerea stegarului era rezolvată, mai rămânea de rezolvat tocmai confecţionarea steagului. „Culoarea roşie şi albastră rămăsese în sat de la vopsitul ouălor de la paşti, dar nu se găsea culoare galbenă. Stegarul comunei a spart 150 de ouă şi a ales gălbenuşurile. Cu ele a colorat pânza din mijlocul drapelului, astfel Bucerdea Vinoasă s-a prezentat cu un steag falnic la adunare. Tot în ziua în care s-a hotărât la Alba Iulia Unirea Transilvaniei cu România, drapelul naţional a fluturat, pe Cetatea oraşului, aflată până atunci sub controlul autorităţilor austro-ungare. Responsabil cu arborarea tricolorului a fost tânărul de 15 ani, Viorel Stoica. Din lucrarea citată mai aflăm că, printre cei 1228 de deputaţi, au intrat în Sala Unirii şi 29 de studenţi cu tricolorul românesc. Cu un falnic tricolor a ieşit în evidenţă şi un grup de români ce venea la Alba Iulia, în ziua de 30 noiembrie 1918, din satul Agriş, din judeţul Cluj. Numai că, a avut şi de pătimit din cauza drapelului. Stegarul grupului, Ion Arion, a fost împuşcat mişeleşte în gara Teiuş de garda maghiară. „În urma împuşcăturilor, un călător român, gardist naţional, care călătorea în ultimul vagon al trenului special, fiind rănit, a decedat. De partea maghiară, morţi, răniţi n-au fost. (Articol scris de NICU NEAG, ziarul Adevărul; 13 decembrie 2015)
STIL CRĂCIUN BLACK FRIDAY FRUMUSETE SANATATE RELATII HOROSCOP TEO HOROSCOP 2018 INEDIT
Câteva date despre felul de a mânca al românilor acum 100 de ani am obținut din monografiile Igiena Țăranului Român de Gh. Crăinicieanu (1895) și Din bucătăria țăranului român de Mihai Lupescu (1916), ca și din notele și articolele publicate de observatori și călători din epocă. Ca o observație generală: dieta populației sătești era săracă, monotonă și sub nivelul caloric minim, cu foarte puține produse animale. Baza era mămăliga, adeseori însoțită doar de ceapă, usturoi sau de fierturi de ierburi, fructe și plante ca știrul podalba, frunzele de sfeclă, ștevia, urzicile, chiselițele de zarzăre, corcodușe, cireșe, vișine sau prune. Se mai mânca mămăligă cu poșircă, restul fructelor fermentate pentru fabricarea țuicii. În lipsa mălaiului, se folosea meiul, hrișca sau bobul. Fasolea, lintea, cartofii, ardeii și roșiile nu erau accesibile decât celor care aveau grădină. Pâinea din făină de grâu era o raritate. La fel laptele, brânza, ouăle sau carnea, păstrate pentru a fi vândute la târg. Cei din satele de lângă râuri și bălți mai adăugau hranei lor pește, raci, scoici și melci, iar cei de la munte culegeau ciuperci și fructe de pădure. Uleiul folosit era cel din cânepă; culturile de floarea soarelui au pătruns târziu. Iarna se mâncau mai multe produse animale, dar în timpul verii, când munca era cea mai grea, ele lipseau aproape total. În familiile foarte sărace de țărani, se inventau stranii mâncăruri de supraviețuire ca hrinca (felii de mămăligă rece zdrobite în strachină cu apă, sare și ardei iute - saramură de mămăligă), șușoiul (pâine uscată amestecată cu apă și sare +/- brânză) sau țitirim (terci de mălai cu apă rece).
Birturile, cu mâncare gătită ca acasă, dar unde nu se serveau băuturi, aveau clienți constanți dintre funcționarii necăsătoriți și studenți. Multe ofereau abonamente lunare. Cârciumile și grădinile, de vară ofereau în special produse făcute la grătar (fleici, mici, pastramă, cârnați) și mâncăruri tradiționale: chiftele, ghiveci, varză gătită, pui la proțap, pește saramură, ciorbă, scordalea sau plachie, ciorbă de burtă, etc.
În Transilvania, o țuică de prune mai tare, distilată de două ori, se numea palincă (de la verbul slav paliti - a arde, a distila), iar în Maramureș numele era de horincă (de la cuvântul ucrainian horika). O țuică de proatsă calitate era cea făcută din pâine sau cartofi (basamac). Lăcașurile folosite pentru distilarea alcoolurilor tari se numeau poverne. Prima relatare istorică despre un astfel de stabiliment este de la 1517 și menționează poverna de la mânăstirea Curtea de Argeș. Distilarea se face prin instalația numită cazan sau alambic (de la cuvântul arab al-imbiq). Într-un vas mare închis etanș se fierb amestecurile de fructe fermentate cu apă, iar vaporii sunt trecuți printr-un tub spiralat, care trece printr-un butoi cu apă unde se răcește și alcoolul se condensează. În Maramureș mai este o veche tradiție de a face rachiu de mere, sau vin de zmeură. Rachiurile (de la cuvântul turcesc raki) au apărut mai ales când băuturile alcoolice erau fabricate de producători industriali, care le vindeau cârciumarilor. Multe din ele erau făcute din amestecuri de alcool. si substanțe aromate (mentă, portocală, anason, etc) și coloranți. În producția alcoolurilor tari a jucat un rol mare evreimea din spațiul polono-ucrainian, refugiată în țările române în secolul XVIII. Falsificarea alcoolurilor (cu acid sulfuric,leșie, ardei iute) de către cărciumarii din sate și orașe a devenit la un moment dat larg răspândită și a dus la intoxicații și îmbolnăviri. Multe gospodării rurale își făceau propriul vin, obicei care a rămas și astăzi. Vinurile de cârciumă erau de calitate proastă, îndoite cu apă și cu gust dubios. La târguri și iarmaroace se vindea braga și țuica, câteodată berea la butoi. Băuturile din casele boierești erau vinurile, cafelele și vudcile (lichioruri de casă ca vișinata, afinata, zmeurata, caisata, lichiorul de cafea). Se mai făceau băturile răcoritoare limonada, portocalada, compoturile de fructe. Aristocrații mai foloseau vermutul, care este un vin învechit, în care se pun - din faza de must - florile de pelin (Artemisia Absinthum). Varianta neînvechită populară este vinul pelin. O carieră specială a avut-o sifonul, folosit pentru șprițul de vin, sau pentru diluarea siropurilor de fructe. Pătrunderea sifonului în Moldova și Muntenia s-a făcut prin Transilvania, unde fusese adoptat de cei care vizitau Viena. Dar sifonul nu este o invenție austriacă, ci una italiană. El a apărut în regiunea Veneției și și-a făcut drum în Europa Centrală prin partea Italiei ocupată de austrieci (cu numele de spritz). Succesul apei amestecate cu bioxid de carbon sub presiune a avut două explicații: a dat șprițul rece răcoritor din lunile calde și a făcut mai plăcut gustul vinurilor de calitate slabă. Moldova a fost regiunea cu vinuri mai bune, prețuite de moldovenii care disprețuiau șprițul regățean. Coniacul de vin bun, a fost numit în Moldova vinars. În istoria vinurilor românești, un rol important l-au jucat familiile boierești, care angajau viticultori francezi și italieni și mânăstirile, dintre care multe aveau vii foarte întinse și aveau tehnici avansate de prelucrarea și păstrarea vinurilor.
biografia gloriilor culturii naționale. ________________________ Moment de criză In iarna 2017, guvernul român, folosind o OUG (Ordonanță Guvernamentală de Urgență) a încercat să modifice legile și structura sistemului juridic, cu scopul de a anihila urmărirea și pedepsirea politicienilor corupți, de a anihila eforturile DNA (Direcția Națională Anti-Corupție) și de a scăpa de rigorile legii pe președintele PSD Liviu Dragnea, pe președintele senatului Călin Popescu Târiceanu și pe alți politicieni cu condamnări penale. Faimoasa OUG 13/2017 a fost anulată, prin manifestările de protest a sute de mii de cetățeni. Acum, coaliția PSD (Partidul Social Democrat)-ALDE (Alianța Liberalilor și Democraților) încearcă să obțină aceleași efecte prin legi votate de parlamentul în care are majoritatea. În cazul în care reușesc, politicienii care controlează guvernul vor controla și justiția, anulând principiul separării puterilor dintr-un stat de drept. Departamentul de Stat al USA se adresează Parlamentului României Statele Unite ale Americii au aflat cu îngrijorare că Parlamentul de la București ia în considerare să modifice legile Justiției – lucru care ar putea submina lupta împotriva corupției și ar putea slăbi independența sistemului judiciar din România, se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat. Pachetul de legi propus inițial de ministrul Justiției pune în pericol progresul pe care România l-a făcut în ultimii ani pentru a întări instituțiile din domeniul justiției în raport cu intervențiile politice. ”Cerem de urgență Parlamentului să respingă propunerile de modificare a legilor Justiției care slăbesc statul de drept și pun în pericol lupta împotriva corupției”, arată Departamentul de Stat. Share2K Articolul lunii: „Ce facem noi ca cetățeni cinstiți?...” Cum se traduce comunicatul Departamentului de Stat pe înțelesul PSD - de Florin Negruțiu 
Curaj, găină, că te tai! De aseară, de când a primit bolovanul Departamentului de Stat în figură, Partidul se face că nu pricepe care e problema. Primele reacții au fost de stupefacție. Doamna Olguța Vasilescu a prins cutremurul în direct. A bâiguit ceva cu suveranitatea națională și s-a întrebat care este articolul „buclucaș” care a produs seismul. Florin Iordache spune că el unul nu l-a simțit. Ceea ce la Florin Iordache este perfect natural. De 12 ore, o armată de analiști ai Partidului încearcă la televizor să explice inexplicabilul și să facă negrul alb. De la luări de poziție inflamate și patriotice (nimeni să nu se bage în treburili noastre interne), la încercări de alba-neagra de Gara de Nord (americanii nu sunt informați, sunt manipulați, o să le explicăm noi mai bine), la explicații inept-comice (comunicatul este pozitiv, el încurajează PSD-ul să continue reforma Justiției și să lupte cu abuzurile), toți cei care într-un fel sau altul „sponsorizează” legile Justiției caută argumente pentru a-l convinge pe Liviu Dragnea să nu cedeze, acum că victoria lor este atât de aproape. În fond, dacă n-au ținut cont de magistrați, de opoziție, de stradă, de ce ar ține cont de americani? Partidul nu înțelege, din păcate, nici românește, nici bruxellește, nici americănește. Să-i traducă atunci Ion Iliescu pe rusește care e problema, poate o vor pricepe și doamna Olguța, și dl. Iordache: NU poate face reforma Justiției un condamnat penal. NU e vorba de un articol sau altul, întregul proces este lovit de nulitate. Este ca și când l-ai pune pe un pușcăriaș să-și construiască singur pușcăria. Americanii au mai văzut asta undeva: în Columbia lui Pablo Escobar, o altă țară demnă și suverană care nu a reușit să ajungă la cartelurile de crimă organizată decât în momentul în care a intervenit brutal DEA în treburili ei interne. Statele Unite sunt aliatul strategic al României, adică al cetățenilor acestei țări. Nu sunt aliatul Parlamentului, Guvernului, Președinției sau al vreunui ONG, sunt aliatul tuturor cetățenilor României. SUA au intervenit întotdeauna când puterea de la București a devenit abuzivă și arogantă. În timpul regimului Adrian Năstase, singura formă de opoziție din țara asta era ambasadorul Michael Guest. Pe Adrian Năstase îl ustura teribil fiecare luare de poziție a diplomatului american. În cel mai bun stil românesc, a încercat să-i cumpere țara cu contractul Bechtel. Pragmatici, americanii i-au luat miliardele și l-au lăsat pe Michael Guest să-și facă liber job-ul pentru care fusese trimis la București. Liviu Dragnea a încercat să-i cumpere pe americani cu contractele militare. În cel mai bun stil de căpitan de județ, a încercat să negocieze Romanian - style. Comunicatul Departamentului de Stat este probabil doar vârful aisbergului. Ce nu vedem sunt multele mesaje poate mieroase, poate sfidătoare, poate amenințătoare, poate chiar șantajiste, pe axa București - Washington. Ca fapt divers, acum 10 zile, descinderea intempestivă a lui Rex Tillerson la București a venit într-un moment în care parlamentarii PSD și ALDE „uitaseră” să se mai prezinte la comisia de Apărare unde se decidea achiziția rachetelor Patriot. Tonul dur, ultimativ, categoric, neobișnuit pentru Departamentul de Stat este rezultatul diplomației Teleorman, care probabil i-a adus pe diplomații Departamentului de Stat la exasperare. Liviu Dragnea este pur și simplu prea mic, prea provincial și prea condamnat penal pentru jocul acesta. Deci, care e problema, domnilor și doamnelor de la PSD?
Problema e că marele PSD a ajuns să reformeze Justiția ca în imaginea de mai jos: 
Recunoașteți personajele: Un boss îi trimite pe Gogu, Patraulea și Trandafir să mai reformeze o tură Justiția. Problema este că în ultimele 10 luni de zile un grup de oameni cu dosare penale schimbă traiectoria geostrategică a României ca să-și salveze libertatea și averile. (www.republica.ro 28 noiembrie 2017) Yüklə 235,16 Kb. Dostları ilə paylaş:
|
