Dominique Strauss-Kahn: „Datoria publică în economiile avansate va atinge 110% din PIB în 2015”
Dominique Strauss-Kahn: „Datoria publică în economiile avansate va atinge 110% din PIB în 2015”
Întrebare: Ce drum a ales lumea?
Robert Zoelick: „Aurul este un elefant în cameră și asta vreau ca oamenii să recunoască”
Întrebare: Aparența valorii (moneda fiduciară) a ajuns tangentă la ordinea economică?
Pascal Lamy: „Trebuie să tragem cu toții învățăminte din criză și să analizăm în profunzime capitalismul pentru a găsi alternative”
Întrebare: Într-o Lume eternă realitatea (ca aparență) este trecătoare?
Aserțiunile sunt aluzive sau de încercare a reacțiilor
Aserțiunile sunt aluzive sau de încercare a reacțiilor
Se sugerează existența unui blocaj sau a unei epuizări a unui proiect în desfășurare
”Sondele” sunt lansate în momente de ezitare decizională din structuri de putere(G7, G20, OMC)
Se invocă aparențe care sunt oarecum contestabile
Nu se identifică explicit direcția sau sensul evoluției
Există o coordonare subtilă a mesajelor și temporal și pe conținut
Mesagerii sunt susceptibili că știu mai mult dar nu pot să spună tot
Semnalele lideranței se referă la o problemă profundă: este vorba de mersul Lumii!
Semnalele lideranței se referă la o problemă profundă: este vorba de mersul Lumii!
Această problemă este străină celei mai mari părți a Lumii. De ce există atâta ignoranță a Lumii despre ea însăși?
Este această pasivitate, care frizează inconștiența, ceva natural sau este o stare indusă și întreținută într-o formulă oarecare?
De ce și, mai ales, cine ar avea interesul ca Lumea să nu aibă o conștiință activă în legătură cu soarta ei și cu adevărurile despre ea?
De când există și cum s-a produs această detașare a Lumii față de modul cum îi este configurată ordinea?
Înțelegerea Lumii a fost și continuă să fie o problemă a aparențelor (Lumea ne apare ca un cerc, ca o sferă, ca o mulțime, ca o monadă, ca o sumă de indivizi, ca un mecanism, ca un organism, ca un sistem etc.). Gravitatea întrebării: ce este Lumea?
Înțelegerea Lumii a fost și continuă să fie o problemă a aparențelor (Lumea ne apare ca un cerc, ca o sferă, ca o mulțime, ca o monadă, ca o sumă de indivizi, ca un mecanism, ca un organism, ca un sistem etc.). Gravitatea întrebării: ce este Lumea?
Modernii consideră reflexivitatea ca limitare a cunoașterii Lumii (imaginea Lumii despre ea însăși). Gândim Lumea – ne gândim pe noi înșine și ce este în jurul nostru!
Cunoașterea Lumii este indirectă, ca o cunoaștere a aparențelor ei, nu diferit de cunoașterea Universului.
Cunoașterea Lumii nu poate fi completă.
Ceea ce rămâne sub sau deasupra cunoașterii strică armonia Lumii. Ordinea care funcționează are doar cauze și efecte raționale?
Gândirea inițiatică a avut constant o dublă întrebare: ce este Lumea? cum este Lumea?
Gândirea inițiatică a avut constant o dublă întrebare: ce este Lumea? cum este Lumea?
Răspunsul la prima întrebare a cristalizat începuturile inițierii în și prin cunoaștere.
Răspunsul la a doua întrebare a derivat mișcarea controlului Lumii, a guvernanței Lumii.
Perspectivele în răspunsurile și la prima și la cea de-a doua întrebare au vizat și Lumea în mic și Lumea în mare.
Momentul Pitagora este originea (identificată) a primelor răspunsuri credibile despre ordine – cheia elucidării și a ceea ce este Lumea și a preocupării cum este Lumea.
Momentul Pitagora este originea (identificată) a primelor răspunsuri credibile despre ordine – cheia elucidării și a ceea ce este Lumea și a preocupării cum este Lumea.
Momentul Platon și Aristotel este originea primei bifurcații în formularea răspunsurilor:
O direcție, în care ideea este cea care oferă explicația întreagă a modului cum înțelegem Lumea.
O altă direcție, în care gândul se apropie de realitate pentru a înțelege că Lumea are o cauză primă ce trebuie acceptată ca neputând fi înțeleasă (cauza primă se înțelege doar pe sine).
Momentul Iisus este originea nevoii de centrare a înțelegerii și explicației pe om, pe natura sa reflexivă:
Momentul Iisus este originea nevoii de centrare a înțelegerii și explicației pe om, pe natura sa reflexivă:
Calea de mijloc, între Lumea ca întreg abstract, definitiv structurat, ca univers care se închide prin lucrare și se deschide prin idee,pe de o parte, și Lumea concretă care este determinată (la scară mică) de natură și (la scară mare) de Dumnezeu, pe de altă parte
Calea omului între condiția umană (muncă + lucru + acțiune) ce-l limitează și natura umană (în sens moral, social etc.) ce-l înalță (îl mântuiește)
Momentul Constantin este originea închiderii ierarhice a ordinii în Lume – puterea este exercitată de reprezentanții lui Dumnezeu pe pământ.
Momentul Augustin este originea închiderii accesului la idee. De acum, Dumnezeu este cel care dă și acceptă cunoașterea (practic, este vorba de momentul Constantin – Augustin, secolele IV-V).
Momentul Augustin este originea închiderii accesului la idee. De acum, Dumnezeu este cel care dă și acceptă cunoașterea (practic, este vorba de momentul Constantin – Augustin, secolele IV-V).
Momentul Kepler (cezura protestantă) al marii treceri de la viziunea Lumii figurilor perfecte din ordinea plană la viziunea Lumii figurilor perfecte din ordinea spațială (piramida sau tetraedul, cubul, octoedrul, dodecaedrul și icosaedrul). Lumea începe să se vadă ca întreg armonios ( regulat).
Momentul Newton al Universului sau al Lumii stăpânite de forțe, din care una rămâne misterioasă și integratoare (Lumea fragmentată) Newton este aristotelean.
Momentul Newton al Universului sau al Lumii stăpânite de forțe, din care una rămâne misterioasă și integratoare (Lumea fragmentată) Newton este aristotelean.
Momentul Maxwell al Lumii care decade ca ordine în absența unui reglator atotputernic (Lumea care depinde de întâmplare) Maxwell este platonean.
Momentul Einstein al Lumii construite în funcție de puterea observatorului (pluralitatea Lumilor) Einstein este ioniean.
Momentul Heisenberg al Lumii ca părți active și neterminate (lumea unificată pornind de la libertățile individuale) Heisenberg este keplerean.
Momentul Hawking al lumii în ea însăși (al lumii căreia nu-i scapă nimic în afară, lumea ca întreg care este mai mult decât suma părților) Hawking este postpitagorean.
Procesul înțelegerii Lumii poate fi redus la înțelegerea locului unde este centrul .
Procesul înțelegerii Lumii poate fi redus la înțelegerea locului unde este centrul .
Pitagora vede centrul în ceea ce strălucește – ca forță a spiritului care se impune și ca forță materială (focul universului care se aprinde în mai multe locuri).
Iisus este pitagoreic (Lumea este mulțimea indivizilor care se luminează, se înțeleg pe ei înșiși și îi înțeleg pe ceilalți prin mântuire).
Kepler este pitagoreic (ceea ce ne luminează ne ține armonic laolaltă).
Aristotel consideră centrul în ceea ce este deasupra – ierarhia face regula (lumea dependențelor verticale).
Aristotel consideră centrul în ceea ce este deasupra – ierarhia face regula (lumea dependențelor verticale).
Americanii sunt aristotelieni.
Hawking situează centrul în ceea ce ne unește (ca proiect, eventual) și în dependențele de context (Lumea ca întreg care își limitează pierderile prin unificarea forțelor).
Avem trei perspective asupra globalizării:
Avem trei perspective asupra globalizării:
Perspectiva spirituală, a elitelor care au forța luminii;
Perspectiva americană, a controlului unitar al Lumii, concepută ca ierarhie închisă (la un loc, nu laolaltă);
Perspectiva europeană, a dependențelor orizontale într-un context consensual și în orizontul unui proiect deschis care implică (Lumea laolaltă).
Faza în care ne aflăm presupune:
Faza în care ne aflăm presupune:
centrarea guvernanței globale pe o forță unică, hegemonică,
manifestarea timidă ( dar vizibilă) a conștiinței identitare a elitei globale și
oscilația experimentului european între calea care se închide (a dihotomiei și adversității) și calea care se deschide (a armoniei, a reluării ciclului pitagoreic, a unificăriiforțelor)
Închide superciclul primei modernități!
Închide superciclul primei modernități!
Ne aflăm între momentul închiderii modelului gestionării puterii prin controlul oligarhic al libertăților și foarte aproape de momentul închiderii modelului de gestiune a puterilor prin controlul oligarhic al avuției.
Criza este turbulența foarte persistentă din zona de bifurcare a traiectoriei specifice unui sistem de creare a avuției; ea semnalizează încheierea ciclului lung al economiei excluzive (născute pe solul industrialismului materialist) și apariția altui ciclu lung, al economiei incluzive, de tip global (bazate pe resurse virtuale și intelectuale și pe gestiunea lor postnațională).
Deschide superciclul globalizării ( a doua modernitate).
Cezura constă în închiderea traseului globalizării care confirmă oligarhia prin adversitate și deschiderea traseului globalizării ca unificare consensuală a Lumii!
Cezura constă în închiderea traseului globalizării care confirmă oligarhia prin adversitate și deschiderea traseului globalizării ca unificare consensuală a Lumii!
Simultaneitatea privește începutul superciclului globalizării și deschiderea celui de-al doilea ciclu pitagoreic (al super-armoniei).
Închiderea globalizării ierarhice ia forma unor turbulențe generate de comportamentele conservative.
Marea schimbare, care echivalează cu despărțirea istoriei Lumii în Era Preglobală și Era Globală, ar putea să acopere cel mult două vârste generaționale.
Intoleranța ideologică a avantajaților de fenomenologia instituțională a primei modernități (centru vs. periferie, vârful vs. bază). Acumularea critică a problemelor nerezolvate. ( externalități, adversități, nevroze milenariste etc.).
Intoleranța ideologică a avantajaților de fenomenologia instituțională a primei modernități (centru vs. periferie, vârful vs. bază). Acumularea critică a problemelor nerezolvate. ( externalități, adversități, nevroze milenariste etc.).
Resuscitarea soluționării iraționale a îndreptățirilor, recurgerea la tranșarea violentă a statusurilor.
Traficarea convingerilor fără argumente, alături de deturnarea publică a sensului valorilor de configurare a trendurilor ( globalizarea ca americanizare a lumii, de exemplu).
Confiscarea poziției centrale (hegemonizarea lumii) și riscul cedării prin violență.
Europa a deschis superciclul primei modernități, iar America îl închide!
Europa a deschis superciclul primei modernități, iar America îl închide!
America închide superciclul sub forma unei crize structurale și de sistem, aplicând soluții de corecție a consecințelor deviante (decadente) ale proceselor definitorii ale primei modernități: revoluția națională și revoluția industrială.
Superciclul celei de-a doua modernități este deschis tot de Europa!
Europa deschide superciclul celei de-a doua modernități traversând o criză de innoire, o criză de creștere a unei entități economice și politice de tip postnațional și postindustrial.
“ America este nu numai prima și singura superputere cu adevărat globală,ci şi, probabil,ultima”
“ America este nu numai prima și singura superputere cu adevărat globală,ci şi, probabil,ultima”
Zbigniew Brzezinski
“Noi, americanii, obișnuiam să spunem
“Noi, americanii, obișnuiam să spunem
că merită să mori pentru.
Pentru noul vis european merită să trăieşti”
Jeremy Rifkin
Frăția Pitagoreică: cunoasterea și dedicarea totală cunoașterii, la lumină trebuie să ajungi!
Frăția Pitagoreică: cunoasterea și dedicarea totală cunoașterii, la lumină trebuie să ajungi!
Academia Platoneană: cunoașterea este rezervată de la natură și nu poate fi transferată decât celor destinați prin naștere!
Lyceumul Aristotelean: cunoașterea se transferă și rămâne excluzivă!
Frăția Cristică: cunoașterea este un dar divin și îi este destinată divinului!
Academia dei Lincei: cunoașterea este a omului și nu trebuie reprimată!
Academia Florentină: cunoașterea este totală, și rațională, și emoțională; Profilul meseriașului; Renașterea)
Societatea Regală: cunoașterea este posibilă prin rațiune și trebuie monitorizată! (Iluminismul Rațional)
