Mario Vargas Llosa

În schimb, în anul următor, deşi aveam bani, mereu mă < prindea tristeţea când îmi aminteam cum studiam cu' în fiecare seară.

dar mai bună decât aia cu găina şi piticul e povestea l la film. Lasă-mă-n pace, Labărăsfătată, că ţi-ai înfipt din în mine. Mult mai bună. Eram în IV şi deşi trecuse un anj când Gamboa ne desfiinţase Cercul cel mare, Jaguarul i tinua să ne spună: „într-o bună zi turma o să se întc iar noi patru o să fim şefii.” Şi era chiar mai bine ca în; fiindcă pe vremea când eram câini, Cercul se confund^'. secţia, dar de data asta s-ar putea spune că tot anul intra în Cerc, iar noi eram cei care comandam, avându-1 pe Jâg drept şef. în povestea cu câinele care şi-a rupt degetul s-a > ' că secţia este de partea noastră şi ne sprijină. „Urcă scai câine, zicea Creţul, şi mai repede, că mă enervez.” Ce m avea tipu' ăla când se uita la noi, ce mutră! „Domnilor ca înălţimea îmi face rău.” Jaguarul se prăpădea de râs, iar Cil se înfuriase: „Câine, ştii de cine-ţi bati joc?” S-a urcat întrceas rău, dar probabil că-i era şi foarte frică. „Suie, suie,] latu7!” zicea Creţul. „Şi acum cântă, i-a zis Jaguarul, da un artist, dând din mâini.” Se ţinea ca o maimuţă, iar i făcea poc-poc pe ciment. „Domnilor cadeţi, şi dacă o să < „Cazi!” i-am zis. S-a oprit din urcat şi a început să cânteH murind. „Acuma-şi rupe botul”, spunea Cava, iar Jaguâ se tăvălea de râs. Dar căzătura a fost o nimica toată, eu 'i sărit mult mai de sus la exerciţiile de campanie. De apucat de chiuvetă? „Cred că şi-a smuls un deget”, a zis guarul, văzându-i o mână şiroind de sânge. „Sunteţi con' naţi pe o lună sau mai mult, zicea căpitanul în fiecare 9 până ies la iveală vinovaţii.” Secţia s-a purtat frumos, ii guarul le zicea: „De ce nu vreţi să intraţi iar în Cerc, < sunteţi nişte băieţi aşa de hotărâţi?” Ginii erau paşnici, era păcatul lor. Mai ceva decât botezul erau bătăile cu i din V, n-o să uit nici mort anul ăla, mai ales ceea ce s-a ' cut la film. Totul a pornit de la Jaguar, care stătea lingă i şi numai printr-o minune nu s-au prăvălit peste spii mea. Câinii au avut noroc, aproape că nici nu ne-am a ei de data asta, aşa de ocupaţi eram cu ăia din V. Răzbv i 58 rfulce, niciodată n-am gustat din ea ca în ziua aia pe sta- ' n când am văzut că-mi apare înainte unul dintr-ăia care aii botezat când eram câine. De-abia am scăpat să nu ne dea s dar merita, jur că da. Povestea dintre anii IV şi HI e?*4tfTioc adevărata rivalitate e între IV şi V. Cine poate uita * hntezul pe care ni 1-au făcut? Şi să fim plasaţi la film între „ • jjjjj y şi câini!… înseamnă că a fost dinadins, ca să iasă scandal. Trucul cu chipiele a fost tot invenţia Jaguarului. Qnd văd că vine unul din V, îl las să se apropie şi când e la ' metru, duc mâna la cap de parcă aş vrea să-1 salut, el salută, dar de fapt eu îmi scot chipiul, „îţi baţi joc de mine?” JNu, domnule cadet, mă scarpin la ceafă, că am mătreaţă.” Era război, s-a văzut limpede din povestea cu frânghia, dar afinai înainte, la film. Era chiar cald, şi când te gândeşti că «ra iarnă, da' nu-i de mirare, cu acoperişul de calamină şi tsa peste o mie de suflete înghesuite la un loc, ce mai, ne suJbcam! Eu nu i-am văzut faţa când am intrat, îmi amintesc însă că i-am auzit glasul şi fac pariu că e muntean. „Ce înghesuială, eu am fundul cam mare pentru locul ăsta”, a zis jiguarul, care stătea la margine, pe rândul anului IV, iar Poetill împingea probabil pe vreunul, „ascultă, doar nu crezi că eu muncesc aici pe degeaba sau de dragul ochilor tăi fruBioşi?”, se stinsese lumina şi i-au zis: „Taci sau se lasă cu •eărmăneală.” Jaguarul n-a pus cărămizile ca să-1 deranjeze, d ca să vadă mai bine. Eu stăteam aplecat, am aprins un chibrit şi când 1-am auzit p-ăla din V, am scăpat ţigara din nâănă şi m-am apucat s-o caut pe jos, în genunchi, şi atunci •Hâhceput toţi să se agite. „Ascultă, cadet, trage cărămizile alea de sub tine, că vreau să văd filmul.” „Cu mine vorbeşti, «det?” 1-am întrebat. „Nu, cu ăla de lângă tine.” „Cu mine?” * zis Jaguarul. „Dar cu cine, dacă nu cu tine?” „Te rog, fă-mi. ^*^tiX a zis Jaguarul; taci şi lasă-mă să-i văd pe cow-boy.” jb* „^iei cărămizile?” „Cred că nu”, a spus Jaguarul.;P atunci eu m-am aşezat, fără să mai caut ţigara, norocul şi-o. Aici miroase a scandal, mai bine-mi strâng niţel „Nu vrei s-asculţi?” a zis ăla din V. „Nu, de ce?”, a 'Jaguarul, care îl lua peste picior după bunul lui plac. „i cei din spate au început să fluiere. Poetul s-a apu- „*° „vai, vai, vai”, urmat apoi de toată secţia. „Vă bateţi joc de mine?” a întrebat ăla din V. „Se pare că da, de, nule cadet”, i-a zis Jaguarul. Şi s-a pornit scandalul, pe| tuneric, o chelfăneală de pomină, pe care s-o tot pove ' pe străzi şi prin pieţe, s-a pornit pe întuneric şi tocn _ sala de festivităţi, lucru nemaivăzut vreodată. Jaguarul | că el a fost primul, dar memoria nu mă-nşală. Celălalt a Sau vreun prieten care şi-a pus obrazul în joc pentru el. J babil că era tare furios, de s-a aruncat asupra Jaguarulv un animal şi urlând aşa de tare, că şi-acum mă mai dor j chile. Toată lumea s-a ridicat în picioare, eu vedeam m umbre deasupra mea când s-au apucat să-mi care la pi Din film nu mai ţin minte nimic, doar că de-abia înce_ Iar Poetul, 1-or fi cotonogit de-adevăratelea sau urla m ca să facă pe nebunu'? II auzeam răcnind şi pe locote tul Huarina, „lumina, subofiţer, lumina, ai surzit?” S-au ] şi câinii pe strigat, „lumina, lumina”, nu ştiau ce se înt” şi-or fi crezut că, profilând de întuneric, or să se năpusl acum asupra lor şi anul IV şi anul V. Ţigările zburau, voiau să scape de ele, nu puteai să te laşi surprins furai mare minune că n-a fost nici un incendiu. Ce încăierare, ieţi, niciunul să nu scape zdravăn, ziua revanşei a Naiba să mă ia dacă ştiu cum de a scăpat viu Jaguarul, l brele tot treceau pe lângă mine, mă dureau mâinile şi picj| rele de cât le căram ălora în spate, sunt sigur c-am zgâl1” pe câţiva din IV, dar cine mai putea să-i deosebească pe î nericul ăla? „Subofiţer Varua, ce-i cu blestemata aia de li na, striga Huarina, nu vezi că animalele astea se om Ploua din toate părţile, ăsta-i adevărul, noroc că n-a fo unul scos din funcţiune. Iar când s-a aprins lumina,: auzeau decât fluierături. Pe Huarina nu-1 vedeam nic în schimb se vedeau locotenenţii de la V şi III şi subofiţ „Faceţi loc, pentru Dumnezeu, faceţi loc”, da' zău dacă! urnit vreunul. Şi ce mai animale, în cele din urmă şi-au i din pepeni şi au început să împartă pumni în dreapta 1 stânga, n-am să-1 uit pe Şobolan, care mi-a trimis o di în piept de mi-a tăiat respiraţia. Eu îl căutam cu privirea«l casa de la colţul străzii Diego Ferre cu Ocharân _, fiecare latură un zid alb, de un metru înălţime şi zece J gime. Exact în dreptul unghiului unde se întâlnesc cele <„ ziduri se află un felinar, la marginea trotuarului. Stilpt' narului şi zidul paralel marcau poarta echipei care c tragerea la sorti; cealaltă echipă trebuia să-şi facă poarta, <_, zeci de metri mai încolo, pe strada Ocharân, aşezând a j tră pe marginea trotuarului sau punând grămadă mai i „ pulovere şi veste. Cu toate că porţile aveau doar di unea trotuarului, terenul cuprindea toată strada. Jucau j îşi puneau în picioare bascheţi, ca pe terenul de la C Terrazas, şi căutau ca mingea să nu fie prea umflată, t, nu sară. In general jucau pe jos, cu pase scurte, trăgâr poartă din apropiere şi slab. Tuşele se marcau cu creta după câteva minute de joc, tot trecând cu bascheţii şi cu mii peste ele, liniile se ştergeau şi se iscau mereu discuţii adacă golul e sau nu valabil. Partida se desfăşura întrmat de suspiciune şi teamă. Uneori, în ciuda măsuri precauţie, Pluto sau altul dintre ei cuprins de euforii! putea fi împiedicat să tragă cu sete sau să lovească rrti^j cu capul şi atunci aceasta zbura pe deasupra zidului „ dintre casele situate în preajma terenului, cădea în gr culca la pământ nişte muşcate şi, dacă venea cu puter buia în vreo uşă sau fereastră, situaţie critică, şi o z sau făcea ţăndări geamul. Atunci, uitând cu totul de i jucătorii scoteau un urlet şi o luau la fugă. Alergaţigoană, Pluto striga „vin după noi, vin după noi”.xr* nu întorcea capul să verifice dacă era adevărat, dar 1 reau pasul şi repetau „repede, vin după noi, au i poliţia”, în acea clipă, Alberto, aflat în fruntea plut sfârşit de efort, urla: „La râpă, să mergem la râpă.” Şi-11 toţi, spunând „da, da, la râpă”, iar el simţea în jur igâfâitoare a colegilor, pe a lui Pluto, excesivă şi a pe a lui Tico, scurtă şi regulată, pe a lui Bebe, tot mai părtată, pentru că era cel mai încet, pe a lui Emilio, o raţie calmă, de atlet care-şi dozează ştiinţific efortul şi J dează cum trebuie: trage aerul pe nas şi-1 aruncă pe j iar lângă el, pe a lui Paco, pe a lui Sorbino, pe a tuturor ( lalti, un zgomot surd, vital, care îl învăluia şi totodată fi

^ sporească ritmul la următorul grup de case de pe ' Ferre şi să ajungă la intersecţia cu strada Colon, să dea ipindu-se de zid pentru a profita de curbă. Drumul i mai uşor, strada Colon e în pantă şi în plus se ve- 4 departe, cărămizile roşii de pe faleză, iar deasupra PS^oâifundându-se cu orizontul, marea cenuşie la al cărei aveau să ajungă imediat. Băieţii din cartier râdeau de l»*1 fiindcă ori de câte ori se întindeau pe gazonul din i casei lui Pluto ca să-şi facă un program, se grăbea să jnă: „Haideţi la râpă.” Excursiile la râpă erau lungi şi Anevoioase. Escaladau zidul de cărămizi din dreptul străzii Cetân şi, pe o mică esplanadă, alegeau itinerarul de coborâre. Paveau cu un aer serios şi de cunoscători dantelura vertii:aj$. a falezei şi discutau în detaliu despre obstacolele de pe terenul care îi separa de plaja plină de pietre. Alberto era ţ ftotegul cel mai pasionat. Fără a-şi lua ochii de la râpă, de- 1 liS* traseul în fraze scurte, imitând mimica şi gesturile eroP jjjp din filme: „Mai întâi pe acolo, pe stânca aia unde se văd IpMfâele/ e mai masivă; de acolo sărim, desigur, e numai un: «petru până jos, apoi o luăm pe pietrele negre şi plate şi pe ipmă e mai uşor, de partea cealaltă e muşchi şi am putea ^alunecăm, ştiţi că drumul duce la plaja mică unde n-am Bigi fost.” Dacă vreunul făcea observaţii (Emilio, de exem- |&i, care avea vocaţie de şef), Alberto îşi apăra planul cu fcpfjerşunare; cartierul era împărţit în două grupuri. Se pur- ^|Ki discuţii aprinse, care încălzeau dimineţile umede din p Ifaaflores. în spatele lor, deasupra falezei, trecea unşirneân- * IjjSpipt de maşini; uneori, câte un pasager mai curios scotea jgpi pe fereastră ca să-i cerceteze; dacă era vorba de vreun •KAt, ochii i se umpleau de invidie, în general se impunea JjŞiRCtul de vedere al lui Alberto, fiindcă în timpul dezba- *f5Por stăruia cu atâta convingere, încât îi obosea pe ceilalţi, de polemică dispărând, coborau uşurel, uniti a > fraternitate totală, care răzbătea în priviri, în zâm- »incuvintele de încurajare pe care le schimbau între ei. ^care dată când unul trecea de un obstacol sau îi reuşea 'periculos, ceilalţi aplaudau. Timpul trecea încet, înde tensiune. Pe măsură ce se apropiau de obiectiv, u mai curajoşi; desluşeau mai de aproape zgomotul care ajungea noaptea până în paturile lor ] care acum era un bubuit de ape şi pietre, simţeau mirosul de sare şi scoici imaculate şi curând atingeai o panglică îngustă între deal şi apă, unde se rezern, de alţii, glumind, făcând haz de obstacolele coborârii, j cându-se că se împing, cuprinşi de o veselie gălăgi” dimineaţa nu era prea rece sau, uneori, după-am_ pe cerul cenuşiu apărea pe neaşteptate un soare căldt berto îşi scotea pantofii şi ciorapii şi, încurajat de stri celorlalţi, cu pantalonii sumeşi până deasupra genung sărea în apa rece, simţind sub picioare pietrele şlefui*^ spre mal şi, de aici, ţinându-şi pantalonii cu o mână, < laltă îi stropea pe băieţi, care se adăposteau unul în celuilalt până se descălţau şi ei, se postau în faţa lui, şi gata bătaia. Mai târziu, pătrunşi de apă până la c întorceau pe plajă şi, stând întinşi pe pietre, discutau i urcuş. Ascensiunea era dificilă şi obositoare. Ajunşi4 tier, se trânteau pe gazonul din grădina lui Pluto şi ' Viceroy, ţigări pe care le cumpărau de la băcănia dir dată cu pastilele de mentă care îndepărtau mirosul de^ Când nu jucau fotbal, nu coborau în râpă sau nu s; ceau în turul cartierului pe biciclete, se duceau la film. l cei sâmbăta mergeau în grup la matineul de la „E~ sau de la „Ricardo Palma”, mai ales la balcon. Se; primul rând, făceau zarvă, aruncau chibrituri apr parter şi comentau cu voce tare întâmplările din fi? mânica era altceva. Dimineaţa trebuiau să meargă'. la Colegiul Champagnat din Miraflores; numai E~!1 berto învăţau la Lima. în general se întâlneau la neaţa în Parcul Central, îmbrăcaţi încă în uniforme sil pe o bancă, treceau în revistă lumea care intra în bise angajau dueluri verbale cu băieţii din alte cartiere, amiaza mergeau la cinema, de data aceasta la p~* bracaţi frumos şi pieptănaţi, aproape sufocaţi de gu de la cămaşă şi de cravata pe care o purtau obligaţi < lie. Unii trebuiau să-şi însoţească surorile; ceilalţi î pe bulevardul Larco, numindu-i doici şi fetiţe. Fetele t tier, la fel de multe ca şi băieţii, formau şi ele un gri' pact, furioase şi ostile, între cele două grupuri se < fltinuă. Când băieţii erau împreună şi vedeau o fată, piau în fugă şi o trăgeau de păr până o făceau să plângă, u4 peste picior pe fratele care protesta: „Acum o să-i, tatei şi el o să mă pedepsească fiindcă n-am apărat-o.” Pygrs, când unul dintre ei apărea singur, fetele scoteau ila el şi-i puneau tot felul de porecle, iar el trebuia să > ocara, roşu de ruşine, dar fără a grăbi pasul, ca să le i nu-i un laş care se teme de femei.

„*J0AR N-AU venit, din vina ofiţerilor, normal. Credeam că j«i şi săream din pat, dar plantoanele ne linişteau: „Staţi., *& Sctia sunt soldaţi.” Mocanii fuseseră treziţi la miezul r ^luti pe platou, înarmaţi până-n clinti, ca la război, l şi locotenenţii şi subofiţerii, trebuie să recunosc că miroei ceva. Ei au vrut să vină, am aflat pe urmă că şi-au ut noaptea cu pregătirile, se pare că aveau chiar praştii…eiluri cu amoniac. Soldaţii, înjuraţi şi batjocoriţi, erau şi şi ne ameninţau cu baionetele. Serviciul din tura asta &-1 uite uşor, cică era cât pe ce să-1 ia la palme colonelul, > chiar l-o fi pălmuit, „Huarina, eşti o cârpă”, 1-am făcut iftă în faţa ministrului, a ambasadorilor, se pare că era i să plângă. Totul s-ar fi terminat aici, dacă a doua zi n-ar poet sărbătoarea aia, foarte bine, domnule colonel, ce-i obi- 1 îl ăsta de a ne exhiba ca nişte maimuţe, evoluţii cu arma.aţa arhiepiscopului şi masă festivă, gimnastică, salturi fcfaţa generalilor şi masă festivă, defilare în uniforme de •nadă, discursuri şi masă festivă în prezenţa ambasadoriMbarte bine, foarte bine. Toţi ştiau că o să se întâmple ceva, Utea în aer, Jaguarul spunea: „Acum trebuie să câştigăm *te probele pe stadion, nu ne putem permite să pierdem…, l „na, trebuie să-i batem la zero, la alergările în saci şi la rpjptism, la toate.” Dar până la proba cu frânghia nu s-a petreP«t mai nimic, încă mă mai dor braţele de atâta tras şi toţi Igau „haide, Boa”, „trage, Boa”, „tare, tare”, „hei, rup, hei,?!” Iar dimineaţa, înainte de masă, au venit la Urioste, la *r şi la mine să ne zică „ trageţi până vă iese sufletul, dar iati, faceţi-o pentru secţie”. Singurul care n-a mirosit • a fost Huarina, mare păpălău. în schimb Şobolanul „as/ fiţi atenţi, să nu care cumva să faceţi vreo măgărie în faţa colonelului şi să mă băgaţi în bucluc, nu-s i falnic, dar am câştigat destule campionate de judo. C căţeluşă, lasă-mă-n pace cu dinţii ăia ai tăi, Labărâ Şi era la lume! Soldaţii aduseseră scaune din sala de; sau asta o fi fost altă dată, da' să zicem că n-aveai loc de. lume, era imposibil să-1 distingi pe generalul Mendoza ţ tre atâtea uniforme. Ăla, de are mai multe medalii pe y' şi să mor de râs când îmi aduc aminte de microfon, ci ghinionului, ce ne-am mai distrat, să fac pe mine de | râs nu alta, îmi tai gâtul că dacă-i Gamboa…, mă prăp”^ de râs când mă gândesc la microfon. Cine ar fi crezut < fie aşa de serios, dar uită-te la ăia din V, au ochii pii asupra noastră şi deschid gura de parcă ne-ar înjura del mă. şi noi am început să-i înjurăm de mamă, LabărăsfiT uşurel, frumuşel. Gata, cadeţi? Atenţie la fluier. „Evc fără comandă”, zicea microfonul, „cu schimbări de dir şi de pas”, „înainte, marş!” Şi acum la paralele, sper dM spălat ca lumea, mocofanilor. Unu, doi, trei, mergeţi!* alergător şi salutaţi. Piticu' ăla se descurcă bine la pa aproape că n-are muşchi şi ce sprinten e! Nici pe color vedeam, dar ce mai conta, doar îl ştim pe dinafară, la i mai fi dat părul cu fixativ când are aşa o claie, să nu-mi; mie de ţinută militară când mă gândesc la colonel, <„ dă drumul la centură, i se revarsă burta până jos, mu râs dacă-1 vedeai ce faţă are! Cred că singurul lucru pe| tul lui sunt ceremoniile şi defilările. Uitaţi-vă la băieţii! tot unul şi unul, bum, bum, bum-bum, începe circul, şi i dresuri de câini, purici, elefanţi echilibrişti, bum, bum-bum. Cu glăsciorul ăla…, ăsta nu-i glas de milit aş fi fumat tot timpul ca să răguşesc. Nu 1-am văzut J dată la manevre şi nu mi-1 pot închipui în tranşee, ( ceremonii e un as, rândul trei nu-i drept, cadeţi, fiţi f atenţi, domnilor ofiţeri, ceva mai multă armonie în i cu ţinută şi seriozitate, păpălău'! şi ce mutră a povestea cu frânghia. Se spune că ministrul era tot o aj transpiraţie şi că i-a zis colonelului „imbecilii ăştia a nebunit sau ce?” Eram chiar faţă-n faţă, anul V şi anul l între noi e terenul de fotbal. Ei stăteau jos şi se ' scaunele lor ca nişte reptile, iar de partea cealaltă, M fără să priceapă nimic, dar aşteptaţi o clipă şi-o să i ceva de pomină. Huarina se învârtea în jurul nostru mm*,credeţi c-or să ne ia?” „Puteţi să mă consemnaţi pen-

_rtm an dacă nu câştigăm”, i-a zis Jaguarul. Dar eu nu eram 'Lii aşa de sigur, că aveau animale zdravene, Crevete, ZâmiSjTpăpălăul, nişte zdrahoni de groaza lumii. Mă dureau t toatele dinainte de a începe şi asta numai din cauza nervilor. ' să treacă m fată”' strigau din tribune, sau „Boa,

—0-_-•«, t?uu „WH, r ^Sfisperanţa noastră”. Cei din secţie au început să cânte „vai, | 2, vai”, iar Huarina tot râdea, până şi-a dat seama că-şi băteau joc de ăia din V şi-a început să-şi smulgă părul din cap, i & faceţi, sălbaticilor? E aici generalul Mendoza, ambasadorul colonelul, ce faceţi? Şi avea spume la gură. îmi vine să ^d când îmi aduc aminte ce zicea colonelul, „să nu vă-nchipuiţi că pentru frânghie e nevoie numai de muşchi, ci şi de fcţteligenţă şi de viclenie, de strategie comună, nu-i chiar aşa deoişor să armonizezi efortul”, să mori de râs, zău aşa! Băieţii aerau aplaudat cum n-am mai auzit vreodată, de piatră să fi.fost şi tot te-ar fi mişcat. Cei din V erau deja pe teren, îmbracaţi pe deasupra cu salopete negre, iar ai lor îi aplaudau puternic. Un locotenent trasa linia şi ai fi zis, după ţipetele
J^es va zice „trei”. E mai multă lume decât se credea, ce * militari! trebuie să fie adjuncţii ministrului, mi-ar fi plă- ^ văd faţa ambasadorilor, ce de aplauze şi noi nici n-am început încă. Asta-i, acum întoarceţi-vă, locotenentul 1 să aibă frânghia gata, Tatăl nostru care eşti în ceruri, l să-i fi făcut nodurile bine, ce mutre de împăiaţi au aa V, nu mă mai speriaţi, domnilor, că şi aşa mi-e frică, i” „Tra-la-li, tra-la-la!” Şi atunci, fără să tină cont de pr~ locotenentului, care întindea frânghia şi număra no Crevete s-a apropiat şi a zis: „Faceţi pe nebunii, darii grijă să nu vă rămână bilele pe-aici.” „Pe mă-ta!” i-a înt* Jaguarul. „Noi doi discutăm pe urmă”, a spus Crevete. „ cu glumele, a zis locotenentul, să vină la mine căpitanii, j ati-vă şi începeţi să trageţi la fluierul meu; când urw voi trece linia, fluier şi vă opriţi. Câştigă cine face puncte primul. Şi să nu-mi veniţi cu contestata, că r~ om drept.” Culturism, culturism, sărituri pe loc cu r chişă, drace, galeria strigă Boa, Boa, Boa se aude i decât numele Jaguarului sau am înnebunit, ce-o mai fi; tind de nu dă semnalul? „Gata, băieţi, şi daţi şi suflet voi, dacă trebuie.” Crevete a dat drumul la frânghie i arătat pumnul, erau.cu totul răvăşiţi, cum naiba piardă. Dar ceea ce ne încuraja cel mai tare erau băi' pătrundeau până la creier strigătele alea, în braţe, şi i tăreau, fraţilor, unu, doi, trei, nu, Doamne Dumnea toţi sfinţii tăi, patru, cinci, frânghia seamănă cu un şarpe, eu că nodurile nu-s prea groase, mâinile ne, cinci, şast necă, şapte, să mor dacă nu înaintăm, nu-mi mai pieptul, aşa transpiră bărbaţii, nouă, uraa! uraaa! încăl cundă, băieţi, hei, rup! fluierul, nu mai pot. Cei din * început să urle, „nu-i cinstit, domnule locotenent”, „n-af cut linia, domnule locotenent”, tra-la-li, cei din IV s-at cat în picioare, şi-au scos chipiele, parc-ar fi o mare d pie, oare strigă Boa? cântă, plâng, strigă, trăiască Perul, l să moară cinciul, nu mai faceţi mutrele astea de *• mântare că mor de râs, tra-la-li, tra-la-la. „Nu mai cî zis locotenentul, „unu la zero pentru IV. Şi pregătiti-vi tru următoarea.” Uraaa pentru IV! ce galerie la IV, a” seamnă să răgi, te văd, muntene Cava, Creţule, striţ aşa ne încălziţi muşchii, transpir ca o stropitoare, să nt şarpele din mână, stai cuminţica şi nu-ţi mai înfige dini bărăsfăţată. Picioarele, asta-i rău, alunecă pe iarbă ca ] cred că se rupe ceva în mine, mi-au ieşit vinele de Tine slăbeşte? nu te apleca, dar cine-i trădătorul care-i k nul, ţine strâns şarpele, gândiţi-vă la anul nostru, pahei, rup! ce-i cu galeria? pe naiba, Jaguarule, ne-au Dar i-a costat scump, au căzut în genunchi, s-au trân- »ios cu braţele desfăcute, respiră ca animalele şi trans- ' Uhu la unu”, a zis locotenentul, „şi nu vă mai izmeniţi *de parcă aţi fi nişte muieri.” Şi arunci au început să isulte, ca să ne coboare moralul. „Când se termină, o să *i jos morţi”, „dacă-i adevărat că e un Dumnezeu în cetot aşa de adevărat e c-o să vă strivim”, „tacă-vă flean- „sau vă pocim chiar acum”. „Mitocani nenorociţi”, spunea xrtenentul, „nu vedeţi că grosolăniile voastre se aud până tribune? V-o plătesc eu!” Parcă ar ploua, pe mă-ta, aici, bjft-li, ba pe mă-ta, tra-la-la. De data asta mai repede şi fowpi caraghios, toţi au început să răcnească din rărunchi, cu * -*”l umflat şi cu venele albăstrii. „Patru, patru, fluieraţi,

_uuu! bum! patru!”, „de vă convine au ba, tot patru va câş-