Mihaela Minulescu

În pbn atitudinai, în dimensiunea exprimată prin factorul F se manifestă în afara lipsei de inhibiţie în fata vieţii şi a semenilor, deschiderea şi uşurinţa contandelor sociale, atitudinea de uşurinţă în fata vieţii.

6. NOTE BIBLIOGRAFICE

— Căitei! R. B., 1957, Personality and motivation. Structure and measurement, World Book Co., New York, p. 10

— Op. Cit. P.43

— Op. Cit. P. 44

— Op. Cit. P. 70

— Op. Cit. P. 43

— Schults D., 1985, Theories of personality (Illrd edition), Brooks & Coole Publ.

Co., Pacific Grove, p. 223-225

— Op. Cil. P. 45

— Op. Cit. P. 23

— Op. Cit. P. 69

— Op. Cit. P. 70

— Catlell R. B., 1973, Personality and Mood by questionnaire, Jassey Bass pubt., San Francisco

— Catteli R. B., Eber H. W., 1971, Manuel d'application du lest 16 P. F., Ed.

C. P. A., Paris

— Op. Cit. P. 827 – 834

— Sternberg R. J., 1985, Human Abilities; An information processing approach, Freeman and Co, New York

— Sternberg R. J., 1994, Experimental approaches to human intelligence, Europ. Journ. Of Psychological Assessment, 10, 2, 153 – 161

— Catteli R. B., Eber H. W. op. Cit.

— Horrocks J. E., 1976, The Psychology of adolescence (IVtti edition), Houghton Mifflin Co., Boston, p. 56-57

— Catteli R. B., Gruen W., 1953, The personality factor structure of 11 -year-old children în terms of behavior rating data, Joum. Of Clinical Psychology^, 256 -

266; Catteli R. B., 1957, op. Cit.; Catteli R. B., Coan R. W., 1957, Personality factors în middle childhood as revealed în parents ratings, Child Development,

— 458; Peterson D. R., 1965, The scope and generality of verbally defined personality factors, Psychological Review, 62, 48 – 59; Eysenck HJ., Easting G., Eysenck S. B., 1970, Personality Measurement în Children: A dimensionai approach, Journ. Of Special Education, 4, 261 -268

— Horrocks, op. Cit. P. 58

— Sealy A. P., Cartel! R. B., 1966, Adolescent personality trends în primary factors measured on the 16 P. F. and the HSPQ questionnaires through age 11 to

23, Brtfish Journ. Of Social and Clinical Psychology, 5, 172 -184; Schaie K. W.,

1966, Year-byyear changes în personality from six to eighteen years;

Multivariate Behavioral Research I, 293 -305; Block M. S., 1965, The development of personality factors în children and adolescents, Educaţional and

Psychological Measurement, 25, 767 – 785

— Compilat din Selay & Cattell, op. Cit. Tabelul „Tendinţe n personalitatea adolescentului, de I? 11 I? 23 ani”

— Op. Cit.

— Horrocks, op. Cit. P. 63

— Op. Cit. P. 67

— Arnes LB., 1966, Changes în Rorschach response throughout the human life span. Genetic Psychology Monographs 74, 89125

— Branson W. C, 1966, Central orientations: A Study of behavior organisation from childhood to adolescence, Child Development 37, 125 – 155

— Bronson W. C., 1972, The Role of enduring orientations to the environment în personality development, Genetic Psychology Monographs, 86, 3 – 80

— Cattell R. B., Beloff, 1966, Manuel d'application du HSPQ, Ed. C. P. A., Paris

— Porot A., Manuel alphabettque de psychiatrie, Paris

— Cattell R.6., 1960, Manuel pour I'application de i'Echeile d'Anxiete, Ed.

C. P. A., Paris

— Benassy Chauffard C, Benassy M., 1951, Test de Factor F de R. B. Cattell, Ed. C. P. A., Paris

VI

CHESTIONARE CONSTRUffE DE HJ. EYSENCK $1 GRUPUL SĂU DE CERCETARE

Timp de peste 50 de ani Eysenck studiază, experimentează, susţine modelul tri-dimensional al personalităţii: extraversia, nevrotismui şi psihotismul sunt dimensiunile fundamentale care se organizează într-o structură şi mai generală denumita tipul de personalitate. Vom da un singur exemplu pentru a face mai clară semnificaţia acestei munci de cercetare de o viaţă dedicată demonstrării bazei biologice a psihismului.

— Dintre cele trei dimensiuni considerate ca axe ale naturii umane, extraversia -introversia este cea mai larg acceptată în numeroase cercetări începând cu determinarea, denumirea şi definirea caracteristicilor dimensiunii de către Jung (1}. Toate chestionarele de personalitate importante cuprind această dimensiune: 16 PF-ul! Ut Cattell, scala de introversie socială din MMP1, chestionarele şi listele de adjective Big Five, Chestionarul de personalitate Maudsley -MPl, Inventarul de personalitate Eysenck – EPI, Chestionarul de personalitate Eysenck – EPQ (ultimele trei creaţii succesive ale lui Eysenck şi ale echipei sale de cercetare).

Toţi autorii citaţi au încercat să diferenţieze conceperea introversiei sau extraversiet de ceea ce stabilise şi prezentase

Jung, în fiecare dintre aceste situaţii, fie că autorul considera intro-extravesia ca proprietate biologică dependentă de excitaţia – inhibiţia nervoasă 1a nivel cortical, fie că este concepută ca atitudine formată prin învăţare, manifestările comportamentale şi factuale rămân cele descrise de Jung, pe care 1e regăsim quasiidentice în toate tipurile de conţinuturi de itemi, Studii realizate şi sintetizate de Maddi, 1976 (2), indică şi că toate aceste scale evaluează în esenţă acelaşi construct.

Am început prin această afirmaţie pentru că niciodată Eysenck nu a recunoscut că teoria sa asupra extraversiei -introversiei datorează substanţial lui Jung şi, pe de altă parte, a dedicat un număr impresionant de studii şi cercetări experimentale, în marea lor majoritate de laborator, pentru a determina corelatele fiziologice ale acestor trei dimensiuni.

Pentru Eysenck, 1947 (3) personalitatea apare ca „suma totală a modelelor comportamentale prezente sau potenţiale ale organismului, aşa cum sunt determinate de ereditate şi mediu; ea are originea şi se dezvoltă prin interacţiunea funcţională a patru sectoare principale în care sunt organizate aceste patru mari modele comportamentale: sectorul cognitiv (inteligenta), sectorul conativ (caracterul), sectorul afectiv (temperamentul) şi sectorul somatic (constituţia)”.

1. CONCEPŢIA LUI EYSENCK ASUPRA PERSONALITĂŢII $1 MĂSURĂRII ACESTEIA

Pentru Eysenck, personalitatea este structurată pe 4 nivele interrelaţionate: 1. 1a nivel bazai sunt comportamentele sau actele mentale care apar singular, 2. Urmează în ierarhie deprinderile sau actele mentale habituale, 3. Nivelul al treilea îl reprezintă trăsăturile definite ca şi corelaţii între comportamentele habftuale (o consistentă observabilă între deprinderi sau acte repetate ale subiectului), 4. Nivelul ultim, cel mai înalt ca grad de generalizare, îl reprezintă tipul personalităţii, definit ca şi corelaţie a trâsăturiior sau „constelaţii observabile sau sindroame de trcUâturi”

Cele patru nivele descriptive corespund celor 4 tipuri de factori derivaţi prin analiza factoriaâă. Analiza factorials este pentru Eysenck metoda fundamentală prin care poate fi studiată structura personalităţii. „Dacă sarcina noastră este să furnizăm cel puţin o soluţie provizorie I? Problema taxonomizârii în psihologia personalităţii, atunci intrăm automat în problema găsirii dimensiunilor adecvate ele personalităţii. Iar pentru a avea o metodă care să ne ajute în găsirea unei soluţionări trebuie să ne îndreptăm spre analiza factoriaiă, pentru că, în ciuda dificultăţilor recunoscute şi a slăbiciunilor acestei metode, nu există, în stadiul actual al cunoaşterii, vreo altă metodă care să ne poată ajuta în această căutare” (4).

Din perspectiva analizei factoriale, tipul de personalitate corespunde unui factor general, trăsătura corespunde unui factor de grup, deprinderile sau răspunsurile habituale corespund factorilor specifici, iar răspunsul specific corespunde unui factor de eroare.

Trăsăturile sau dimensiunile primare ale personalităţii, astfel definite operaţional sunt deci conceptualizate de Eysenck ca un continuum dimensional, de-a lungul căruia putem afirma că uneie persoane sunt mai aproape de o extremă, altele de cealaltă, altele se află în diferite poziţii pe acest continuum.

A defini dimensiunea de personalitate doar prin analiza factorialä este insuficient; a te baza doar pe chestionare sau evaluări sau auotoevaluări ale comportamentului înseamnă sä depinzi de date „subiective”. Eysenck este şi un experiementalist, care propune şi utilizează o multitudine de măsuri experimentale prin care să evite subiectivitatea.

Cercetătorul şi diagnosticianul personalităţii trebuie să utilizeze o varietate de surse pentru a produce măsurători sigure şi obiective ale comportamentului uman: „să lucrezi în domeniul personalităţii înseamnă să nu te restrângi într-un sector mic, ci trebuie să îmbrăţişezi personalitatea în toate aspectele ei. Doctrina „personalităţii întregi„ pare să fie în întregime justificată în măsura în care abordări parţiale sunt capabile să conducă doar 1a înţelegeri parţiale. Cercetătorii trebuie să se bazeze cât de larg posibil pe toate tipurile de informaţii factuale sau obiective, incluzând evaluări, auto-evaluări, teste obiective de comportament, estimări fizice, ale sistemului autonom sau a altor măsurători fiziologice, informaţii biografice şi alte informaţii anamnestice, care pot fi utilizate pentru a sprijini sau respinge ipotezele investigate” (Eysenck, 1953 (5).

În 1967, în lucrarea The Biological Basis of Personality (6), Eysenck subliniază baza ereditară substanţială a personalităţii. În 1976, în The Measurements of Personality, afirmă (7): „Personalitatea este determinată în mare măsură de genele persoanei; aceasta este ceea ce a produs aranjamentul accidental al genelor parentale şi deşi mediul poate face ceva pentru a redresa echilibrul influenta sa este sever limitată. Personalitatea este în „aceeaşi barcă„ cu inteligenta; pentru ambele influentele genetice sunt deosebit de puternice şi rolul mediului în majoritatea cazurilor e redus I? A efectua uşoare schimbări şi poate un fel de „înveliş”.

Ipoteza pe care Eysenck încearcă să o probeze printr-o multitudine de experimente de laborator leagă tipurile psihologice de nivelele de activitate ale diferitelor părfi ale creierului. Încă din 1967 Eysenck sugera că introversia este influenţată de sistemul reticular activator ascendent, nevrofismul este influenţat de stimularea sistemului limbic cranian (ariile hipocamp – amigdată -hipocamp).

În 1976, afirmaţiile sunt reiuate şi însoţite de date experimentale: extraversra este legată de sistemul activator ascendent care acţionează ca un mecanism de activare confrolat de cortex; nevrotismul este legat de sistemul limbic şi activarea emoţiilor I? Nivelul sistemului nervos automat care reglează muşchii netezi şi glandele; psihotismul este legat de sistemul hormonal androgin, de glandele endocrine responsabile de dezvoltarea şi menţinerea caracteristicilor masculine.

Cauzalitatea genetică este mediată deci de aspectele fiziologice, neurologice şi hormonale ale organismului persoanei. Cauzele ereditare apar astfel ca „predispozante”, definind tendinţe de reacţii naturale care fac ca organismul să simtă, perceapă, să răspundă stimulării mediului prin anumite modalităţi specifice.

Comportamentul observabil este „o funcţie a diferenţelor constituţionale în interacţiune cu mediul; această interacţiune dă naştere I? Diferenţe descriptive, care tin de fenotip în extraversie -introversie şi care se pot ce! Mat bine măsura în termenii unor chestionare precum EPQ” (8). Referitor I? Diferenţa între probele de laborator şi răspunsul subiectului I? Itemii chestionarului

Eysenck continuă: „Această diferenţiere între teste de laborator şi chestionare, strâns legată de aspectele genotipe şi, respectiv, fenotipe ale personalităţii, nu este desigur una absolută”.

Există deci diferenţe individuale ce se pot identifica I? Nivelul trăsăturilor şi tipului şi care permit descrierea personalităţii; şi există şi posibilitatea de a găsi explicaţii legate de cauzele acestor diferenţe individuale, în acest sistem conceptual, conceptele înseşi joacă roiul de piloni ai modelului, respectiv permit reducerea numărului teoretic infinit de evenimente existenţiale, de fapte psihice, de comportamente reale, I? Un număr mic de variabile care sunt legate între ele prin reguli şi legi. Aceste concepte şi legăturile legice permit cercetătorului sau diagnosticianului să facă predicţia comportamentului.

Considerând validitatea de construct ca tipul fundamental de validare, într-o recentă prezentare (1995 (9), Eysenck sintetizează cerinţele esenţiale pentru stabilirea unei adecvate validităţi de construct pentru conceptele personalităţii. Aceste cerinţe implică combinarea studiilor de, tip corelational-statistâc cu cele de tip experimental astfel: 1. Pornind de ia modelul teoretic al conceptului; 2, se construiesc itemü chestionarului pe baza comportamentelor tipice, congruenta acestor scafe de itemr stabiiindu-se prin analiză factorială; 3. Constructul factorial este examinat apoi prin conjuncţia dintre deducţiile teoretice şi testarea experimentală. În această testare chestionarul reprezintă conceptul (de exemplu, pentru dimensiunea/conceptul de extraversie astfel de deducţii pot fi: toleranta 1a durere, toleranta I? Deprivare senzorială, condiţionarea, distragerea atenţiei, preferinţa pentru judecăţi bazate pe intensitatea stimulului); 4. Se stabilesc predictü distale în câmpul social (de exemplu pentru extraversie: frecventa divorţului, schimbări ale locului de muncă, preferinţe profesionale, preferinţa de a descoperi vs. Învăţa prin receptare, comportamentul antisocial}; 5. Se caută antecedente distale, în special factori genetici; 6. Se caută, pornind de I? 'determinarea genetică puternică, intermediari biologici (de exemplu, pentru extraversie, sistemul de activare); 7. Se testează experimental deducţiile ce se pot face pornind de I? Teoria activării (de exemplu, diferenţele EEG, EDR, etc.); 8, se revizuieşte întregul sistem prin alăturarea antecedenjilor distal! Şi proximal! A teoriei şi măsurătorilor, se consideră distal ţi proximal descoperirile, cu scopul de a îmbogăţi refeauna nomologică respectivă.

2. CEI TREI SUPERFACTORI Al PERSONALITĂŢII: CONŢINUTURI 51 CERCETĂRI EXPERIMENTALE

Extraversia, denumită şi extraversie – introversie, se defineşte în principal prin intercorelatüle dintre trăsăturile de afirmare, sociabilitate, energie de viaţă şi dominantă. Descrierile care sunt date de obicei privind comportamentul introvert şl, respectiv, extrovert, reprezintă situaţii quasiextreme. Eysenck 1e denumeşte extreme „idealizate ale unui conHnuum pe care oamenii reali se pot situa I? Un grad mai înalt sau mai scăzut” (10). De asemenea, insistă pe faptul că aceste descrieri sunt expresii fenotipe apersonalităţii, comportamentale nu constituţionale, genotipe, în plan descriptiv, Eysenck prezintă i'ntrovertul astfel; „. Jntroverful prezintă o tendinţă de a dezvolta simptome de anxietate şi depresie, şi este caracterizat de tendinţe obsesionale, apatie, suferă de o labilitate a sistemului automat. După propriile lor afirmaţii, sentimentele 1e sunt cu uşurinţă rănite, sunt conştienţi de sine, nervoşi, cu tendinţa spre sentimente de inferioritate, dispoziţii afective, adesea au reverii, în situaţii sociale se tin în fundal, suferă de lipsă de somn. In construcţia lor corporală creşterea verticală predomină asupra celei orizontale; efortul de răspuns este slab şi activitatea colinesterazelor este înaltă. Secreţia salivară este inhibată. Inteligenta este comparativ înaltă, vocabularul excelent şi tind să fie persistenţi. In general, sunt limpezi, dar lenji. Nivelul de aspiraţie este înalt, dar tind să-şi subestimeze propria performantă. Sunt mat degrabă rigizi şi prezintă o variabilitate intrapersonala slabă. Preferinţele estetice se îndreaptă spre un tip de tablouri liniştite, de modă veche. În creaţia estetică produc desene compacte, cu subiecte adesea concrete. Nu apreciază prea mult glumele, în special pe cele sexuale. Scrisul este distinctiv” (10}. „Extrovert” prezintă o tentintă spre a dezvolta simptome de conversie isterică, şi o atitudine isterică fată de simptome. Mai mult, prezintă o energie slabă, interese înguste, au un prost trecut profesional, sunt ipohondriei. După propriile afirmaţii, au o propensiune spre accidente, frecvent absentează de I? Muncă datorită bolii, au dureri şi neplăceri fizice. În construcţia lor corporală prevalează creşterea orizontală fată de cea verticală; efortul de răspuns este destul de bun iar activitatea colin esterazică scăzută. Nivelul de aspiraţie este scăzut, dar tind să-şi supraevalueze performantele. Nu sunt foarte rigizi şi prezintă o mare variabilitate intrapersonala. Preferinţele lor estetice sunt pentru imagini colorate, moderne. În creafia estetică, produc un desen împrăştiat, adesea cu subiect abstract. Apreciază glumele, mai ales pe cele cu subiect sexual.

Au un scris distinctiv” (12).

În plus, Eysenck sugerează că aceste două tipuri au cel puţin o reiatie de analogie cu diferenţierea mentală a lui Freud, astfel în cazul extravertului pare să predomine id-ul ca formaţiune, iar în cazul introvertului, supra-egoul.

Nevrotismul, denumit şi instabilitate emoţională, e definit de interreiatia dintre trăsăturile de anxietate, depresie, scăzută auto-apreciere, timiditate. Reacţiile emoţionale puternice ale instabililului interfera cu adaptarea sa slabă, conducându-i spre reacţii iraţionale, uneori rigide. Dacă este vorba de un instabil extrovert, neliniştea şi sensibilitatea sunt pe prim pian, devine excâtabil, chiar agresiv. L? Cealaltă extremă reacţiile emoţionale sunt lente şi siabe, tendinţa fiind de a-şi relua starea iniţială foarte repede după activarea emoţională.

Eysenck descrie în lucrarea citată nevroticul în următorii termeni (13): „soldatul nevrotic, în medie, este o persoană defectivă mental şi corporal; sub medie ca inteligentă, voinţă, control emoţionai, acuitate senzorială şt capacitate de a se afirma. Este sugestibil, lipsit de persistentă şi lent în gândire şi acţiune, nesociabil şi tinde să reprime faptele neplăcute”.

Psihotismul este cea mai complexă dimensiune, definită de interrelaţiile dintre trăsăturile de agresivitate, egocentrism, comportament antisocial şi lipsa de empatie. Se caracterizează prin tendinfa de produce tulburări, a fi solitar, a arăta cruzime, a fi ostil altora, a prefera lucruri ciudate şi neobişnuite. L? Un pol apar persoane care nu au nici o consideraţie fată de regulile sociale, I? Celălalt, cei înalt socializaţi mai ales legat de drepturile altor persoane.

Descrierea dată de Eysenck pentru persoana cu scor mare I?

J scala psihotism este (14): „. Psihoticii sunt mai puţin fluenţi, cu slabe performante în activităţi continui, precum şi I? Desenul în oglindă, prezintă o oscilaţie slabă 1a testul de inversare a perspectivei, sunt slabi în urmărirea unui traseu cu un obiect ascuţit, sunt mai indecişi în privinţa atitudinilor sociale, prezintă o concentrare slaba, au o memorie mai slabă, tind să facă mişcări largi şisă supraestimeze distantele şi scorurile, tind să citească mai încet, sä tapeze mai lent şi să prezinte nivele de aspiraţie mult mai puţin adaptate I? Realitate”.

În 1991, Zuckerman sugerează înlocuirea denumirii de psihotism prin psihopatie (15).

Eysenck subliniază că înţelesul conceptelor se referă I? Comportamente integrate normalităfii psihice, nu simptomatologiei psihiatrice (16): „ne ocupăm de variabile ale personalităţii subiacente comportamentelor care devin patologice doar în cazurile extreme”.

O serie de cercetări au fost dedicate criminalităţii şi modului cum cei doi, respectiv trei factori intervin diferenţiator pentru personalitatea delincventă fată de normal. Schema bidimensională a explicării criminalităţii o corela cu extraversia înalta şi cu nevrotismul înalt în sensul subsocilizării delincvenţilor mai ales datorită gradului redus de conditâonabilitate asociat cu extraversia lor ridicata: erau definiţi ca incapabili să înveţe roluri sociale şi comportamente de cooperare. Ulterior, în 1977, prin schema tridimensională a personalităţii, Eysenck introduce în ecuaţie psihotismul diferenfiind astfel între delincvenţi care acţionează în grup şi care au nivelul ridicat în special al extraversiei, şi delincvenţi care acţionează mai mult solitar care comit delicte şi crime cu o agresivitate sau cruzime inutilă, a căror ecuaţie este dominată de nivelul ridicat al cetei de a treia dimensiuni, deci de ponderea mare a psihotismului în modelul personalităţii.

Cercetările lui Wilson, 1981, indică însă că nu există empiric o diferenţă între modelele de condiţionare determinate pentru loturi de delincvenţi şi lotul de control. Acelaşi cercetător indică de asemenea că extraversia, aşa cum este evaluată de chestionarele Eysenck, nu e un factor unitar. Pare a fi alcătuit din două componente: sociabilitatea şi impulsivitatea. Prima componentă reflectă o uşurinţă în relaţiile interpresonale, cu itemi precum: plin de viaţă, vorbăreţ, lipsit de timiditate. A doua componentă, impulsivitatea, include itemi precum: acţionează după impulsul momentului, rapid, nu gândeşte.! N studiile privind criminalitatea şi dimensiunea extraversiei, aspectul care intervine diferenfialor pentru lotu! De delincvenţi nu este sociabilitatea ci tocmai impulsivitatea (Wilson, 1981) prin incapacitatea de a amâna, prin lipsa de răbdare.

Un alt studiu realizat de Gray, 19S1, roteşte cele 2 axe ale factorilor E şi N cu 45 grade şi identifică doi factori I? Care cei anteriori contribuie astfel:

1. Factorul anxietate, cu aspectele de stabil – extrovert I? O extremă şi nevrotic – introvert I? Cealaltă; 2. Factorul impulsivitate, cu extrema stabil – introvert vs. Nevrotic -extrovert. Anxietatea apre legată în plan fiziologic de un sistem de inhibiţie comportamentală de susţinere în timp de impulsivitatea, astfel definită, este legată de un sistem independent încă insuficient investigat. Astfel reinterpretând teoria lui Eysenck, consideră că testele sale sunt capabile să diferenţieze loturile de criminali de loturile de control.

Michael Eysenck, 1994, abordând modular anxietatea ca trăsătură consideră componentele cognitivă, comportamentală şi fiziologică parţial independente, fiecare dintre ele fiind afectată de factori relativ diferiţi. Din perspectivă cognitivă cele mai multe date de cercetare s-au axat pe sistemul cognitiv în corelaţie cu expresia comportamentală a anxietăţii, determinând diferenţe psihice între anxietatea manifestă şi anxietatea reprimată. Astfel a determinat că cei cu un scor ridicat I? Anxietate declarată sunt caracterizaţi printr-o varietate de influente cognitive: influente care fin de selectivitatea atenţiei, influente interpretative, influente negative care fin de memorie. Toate aceste tipuri de influente vor afecta nivelul de anxietate în sistemul cognitiv. În acelaşi timp, subiecţii cu un scor scăzut I? Anxietate sub aspectul comportamentului, dar cu scoruri înalte 1a aspectul dezirabilitătii sociale – ceea ce înseamnă că îşi reprimă reacţiile conform acestor tipuri de cerinţe – prezintă modele de influente cognitive inverse, trăsătura anxietăţii neinfluenţând negativ sistemul cognitiv. De asemenea, în timp ce primii raportează anxietate în planul trăirii afective, dar fără modificări fiziologice sau comportamentale semnificative, ceilalţi nu raportenază afectiv anxietatea, dar în plan fiziologic apar ca extrem de anxioşi, cu importante modificări vegetative.

De fapt, dacă ar fi sä deosebim între categoria normalului ţneanxioşit), categoria anxioşilor care-şi trăiesc starea afectivă ca atare şi categoria celor care îşi controlează strict comportamentul prin reprimarea reacţiei conform dezirabilitătii sociale dar prezintă importante modificări fiziologice, cei din această ultimă categorie şi care nu se consideră anxioşi sunt văzuţi de anturaj I? Fel de anxioşi ca cei ce-şi conştientizează anxietatea; situaţiile anxiogene vor fi I? Fel de nefaste amândurora (17).

3. DATE PRIVIND INVENTARUL DE PERSONALITATE EYSENCK EP! Şl CHESTIONARUL DE PERSONALITATE EYSENCK – EPQ

Primul chestionar din seria dezvoltată de Eysenck este Maudsley Medica! Questionnaire (M. M. Q.

— Eysenck, 1952) care cuprinde o scala pentru nevrotism (emotionabiiitate) formată din 40 de itemi. A urmat Maudsley Personality Inventory (M. P.i.