| Cruciada a VII-a (1270)
Scaunul papal era vacant. Cruciada a fost susţinută tot de Ludovic IX al Franţei. El porneşte din Sardinia spre Tunis, unde ajunge în 1270. De aici porneşte o campanie lungă, dar erau supuşi căldurii şi epidemiilor. Regele moare în această cruciadă.
După moartea lui, fiul său, Filip III, continuă acţiunea fără prea mari succese. Încheie tratative cu turcii şi obţine pentru creştinii de la locurile sfinte dreptul de a ţine slujbe, de pelerinaj, etc.
În 1270 când se consumă ultima cruciadă, existau câteva state latine de Răsărit: Tripolis, Akkon, Berit ş.a. În 1289 turcii saracini ocupă toate aceste locuri. Latinii au fost aruncaţi în mare. Ei au mai rămas pentru o perioadă în Cipru.
Cruciadele au început în 1096 şi s-au sfârşit în 1289. Ele au implicat teritorii mari din Europa şi au avut rezultate atât pozitive, cât şi negative.
Pozitiv a fost faptul că, din punct de vedere politic, economic, maritim şi cultural, Occidentul a avut mult de câştigat. Veneţia a profitat cel mai mult de pe urma cruciadelor. Din Orient au fost aduse tot felul de bunuri. Se ajunge la schimburi dintre Apus şi Răsărit pe plan religios, Apusul a fost „invadat” de moaşte şi locuri sfinte.
Sub aspect negativ, cruciadele au fost, din punct de vedere religios, o experienţă amară pentru răsăriteni. Aceşti creştini cruciaţi, veniţi în numele crucii, au fost uneori mai cruzi decât turcii. Contactul direct, în loc să constituie prilej de apropiere, a săpat tot mai mult prăpastia între greci şi latini.
Dostları ilə paylaş: |
