Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova

Cauzele Reformei. Cercetătorii s-au străduit să scoată în relief motivaţiile şi împrejurările istorice care au favorizat apariţia Reformei. Între cauzele acestui important fenomen putem identifica pe cele de ordin religios, politic, social, economic, cultural etc.

Cauze religioase. Prea desele frământări, dispute, neînţelegeri şi schimbări din sânul conducerii Bisericii Romano - Catolice (în secolul al XV-lea, de exemplu, pe scaunul pontifical s-au succedat nu mai puţin de 17 papi) au slăbit mult autoritatea papei care cumula funcţiile de monarh (rege pământesc) şi conducător suprem al Bisericii, încercările de a realiza o înnoire a vieţii spirituale au eşuat, îndeosebi în a doua jumătate a secolului al XV-lea, papii au promovat luxul, nepotismul, simonia şi au tolerat abuzurile, imoralitatea şi corupţia.

Viaţa libertină a unor cardinali, episcopi, preoţi şi abaţi (stareţi ai mănăstirilor) scandaliza pe credinciosul de rând care, într-un context economico-social nefavorabil, critica vehement abaterea clerului de Ia preceptele creştinismului. După declanşarea Reformei, papa Adrian al Vl-lea (1522-1523) recunoştea decadenţa Bisericii sale, citându-1 pe celebrul abate cistercian Bernard de Clairvaux: „Atât de mult au crescut păcatele Romei, încât cei întinaţi nici măcar nu le mai simt mirosul ". Tot el scria, autoacuzator, în 1522: „... Corupţia s-a răspândit de sus până jos, de la cap până la membre; cu toţii am greşit; nu există nimeni care să fi procedat bine, nici o singură persoană măcar".

Persecuţiile Inchiziţiei, care au făcut mii de victime, au contribuit şi ele, prin superficialitatea acuzaţiilor şi execuţiile nejustificate, la atitudinea de repulsie, ură şi îndepărtare faţă de instituţia bisericească.

Viaţa monahală nu făcea excepţie de la această stare degradantă. Averile şi veniturile mănăstirilor nu erau folosite în acţiunile filantropice, călugării adoptaseră o viaţă mondenă, cultura teologică era neglijată, regulile ordinelor călugăreşti nu mai erau respectate, existau dese litigii între abaţii mănăstirilor, ca şi între călugări şi preoţi. Abuzul practicii indulgenţelor a favorizat, de asemenea, o reacţie de adversitate faţă de ierarhia care administra acest mod de, răscumpărare a păcatelor".

La aceste cauze se pot adăuga şi cele de natură pietistă. Astfel existau grupări creştine, precum spiritualii - aripa radicală a Ordinului Franciscan, care practicau sărăcia şi predicau venirea unei Biserici de noi oameni spirituali, care vor umbla desculţi, se vor opune ierarhiei false a Bisericii şi vor pregăti calea mileniului sau valdenzii, supranumiţi „săracii din Lyon", promotori ai anticlericalismului şi care renunţaseră la post, cinstirea sfinţilor şi a moaştelor lor, la pelerinaje, indulgenţe şi credinţa în purgatoriu, socotindu-le drept inovaţii ale Bisericii oficiale şi dăunătoare sufletului. Prin astfel de credinţe, privite favorabil de unii credincioşi catolici, s-a deschis uşa Reformei.