Iconoclasmul. Sinodul al şaptelea Ecumenic. Importanţa Sinoadelor Ecumenice
Cauzele şi cadrul istoric ale iconoclasmului. În secolele opt şi nouă, sub influenţa evreilor, a islamiştilor şi a unor secte monofizite, unii împăraţi bizantini au declanşat sistematice acţiuni de înlăturare a cultului sfintelor icoane din biserici şi de prigonire a creştinilor care le cinsteau.
Evreii considerau zugrăvirea şi cinstirea icoanelor drept o călcare impardonabilă a poruncii a doua din Decalog. Interdicţia iconografiei era însă o măsură pedagogică, până la venirea lui Hristos, apărând poporul evreu de ispita căderii în cinstirea idolilor popoarelor cu care veniseră în contact de-a lungul istoriei.
Monofiziţii - care negau firea omenească a lui Hristos - considerau şi ei, datorită acestui fapt, că nu poate fi permisă pictarea chipului lui Dumnezeu.
Unele icoane erau luate drept naşi de botez şi de călugărie; unii preoţi oficiau Sf. Euharistie având o icoană drept altar.
O altă motivaţie a declanşării luptei de înlăturare a icoanelor o reprezintă interesele materiale şi politice ale bazileilor iconoclaşti. Unii aveau nevoie de bogăţiile Bisericii, îndeosebi de cele ale mănăstirilor, care deţineau imense latifundii; alţii, din raţiuni politice, doreau pacea în imperiu cu anumite mase influente ale populaţiei care refuzau cultul icoanelor sau alianţe pentru reuşita campaniilor militare.
Dostları ilə paylaş: |