Moldovan Vilhelm

Concluzii etice

Faţă de Spiritul Profetic sunt posibile trei poziţii: cea a subestimării, a supraestimării sau a estimării lui biblice. În primul caz este vorba de necredinţă faţă de darurile spirituale care au valabilitate permanentă în biserică. În cel de-al doilea caz avem de-a face cu fenomenul periculos al fanatismului care denaturează credinţa, o face ineficientă în viaţa fanaticului şi dăunătoare pentru mediul cu care vine în contact. Singura poziţie sănătoasă este cea a evaluării darului în sens biblic. Aici se cade a fi subliniat gândul că folosirea corectă a scrierilor Spiritului Profetic este în primul rând aceea de a fi considerat ca sfătuitor personal. Orice folosire insidioasă, tendenţioasă, voit condamnatoare a acestor scrieri, contravine cu spiritul lor şi denaturează scopul pentru care au fost scrise.

Nu putem uita faptul că Satana nu a lăsat nici acest domeniu al darurilor în afara atenţiei lui. Poate pe nici un tărâm nu a făcut atâtea victime ca în privinţa darurilor spirituale. Metoda sa preferată este de a imita, a contraface şi a denatura adevăratele daruri. Mântuitorul ne-a făcut atenţi cu privire la înmulţirea manifestărilor proorocilor falşi din vremea sfârşitului (Matei 24,11.24). Duşmanul sufletelor încearcă să se substituie şi să devină “înger de lumină” (2Cor. 11,13-15). Rareori există monede preţioase fără încercarea de a fi falsificate. Dar existenţa monedelor false ne face atenţi să le primim numai pe cele adevărate. Astfel şi existenţa profeţilor falşi ne convinge că trebuie să existe şi profeţi adevăraţi. Credincioşii sinceri vor recunoaşte din Scripturi manifestările autentice şi le vor deosebi de cele false.

Note suplimentare teologice

Spiritul Profeţiei:

“To pneüma tes propheteias” (Apoc. 19,10) apare în această formă doar o singură dată în Noul Testament. El a devenit termen tehnic în teologia adventistă, care exprimă descoperirile date de Dumnezeu ultimei biserici prin intermediul Ellenei G. White. William A. Spicer14) arată că rădăcina tuturor factorilor principali care au contribuit la formarea Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea se localizează în timp în anul 1844. În New Hampshire, New England, un grup de credincioşi au început să serbeze Sabatul. În octombrie 1844, un alt grup a primit lumina despre sanctuar şi judecata de cercetare. În decembrie 1844, în Portland, Maine, s-a manifestat darul Spiritului Profetic. Iată trei piloni importanţi care formează adevărurile cele mai specifice pe care le mărturiseşte biserica rămăşiţei.

Refuzul lui Hazen Foss şi lepădarea lui:

Am văzut în citatul notei nr. II/1 cum a fost chemat H. Foss şi cum a respins însărcinarea de a vorbi bisericii în numele lui Dumnezeu. Într-una din acele zile H. Foss a fost cuprins de un sentiment ciudat şi a auzit o voce care i se adresa astfel: “Tu ai întristat din cale afară Spiritul Domnului”15) Foss a încercat să comunice descoperirea într-una din adunările millerite, dar nu a reuşit să-şi amintească de viziune. După câteva încercări nereuşite, disperat a strigat: “S-a dus; nu pot spune nimic. Spiritul Domnului m-a părăsit.”16) În decembrie, tânăra Ellen Harmon a primit prima ei viziune. Nu ştia nimic despre experienţa lui H. Foss. În februarie 1845, aflându-se în Poland, Maine (la 30 mile nord de Portland), a fost rugată să-şi relateze viziunea ei. Fiind invitaţi şi H. Foss, el nu s-a arătat în public, ci a ascultat relatările tinerei Harmon stând afară în faţa uşii închise. În ziua următoare, E.G. Harmon a fost invitată la sora lui Foss, unde a avut o întrevedere cu Hazen Foss, predecesorul darului profetic. Despre această întâlnire, E.G. White - mai târziu - într-o scrisoare personală scria că Foss i-a declarat următoarele: “Ellen… Domnul mi-a dat o solie să o duc poporului Său, dar eu, aflând consecinţele ei, am refuzat-o. Am fost mândru, nu m-am putut împăca cu decepţia. Am murmurat împotriva lui Dumnezeu şi-mi doream moartea. Atunci am simţit un sentiment ciudat ce m-a învăluit. De azi înainte voi fi mort pentru lucrurile spirituale. Te-am auzit vorbind seara trecută. Cred că viziunea a fost luată de la mine şi ţi-a fost dată ţie. Nu refuza să asculţi de Dumnezeu, căci ai putea să-ţi pericliteze sufletul. sunt un om pierdut. Eşti aleasa lui Dumnezeu; fii credincioasă în a-ţi face datoria şi cununa pe care aş fi putut s-o am o vei primi”.17) sunt cuvintele teribile ale unui om care era convins că a fost lepădat. Foss a trăit până în 1893, dar nu a mai manifestat interes pentru problemele religioase. H. Foss, pe lângă sincera încurajare pe care i-a dat-o tinerei E.G. Harmon a avut o contribuţie majoră la recunoaşterea darului profetic manifestat în activitatea acestei tinere, făcând cunoscut că darul care i-a fost luat va fi dat “celei mai slabe dintre cei slabi”.

Calităţile şi metodele de lucru ale E.G. White

:

Fiind o femeie aproape neinstruită, lucrarea ei monumentală a ridicat multe întrebări şi a generat multe critici la adresa ei. Unii credeau că nu ştie să scrie corect, cum a fost de exemplu o doamnă din Australia care, după o expunere a Ellenei G. White în acea ţară, a cerut notiţele acesteia ca să le examineze acasă, dacă sunt scrise corect. Înapoindu-i notiţele, doamna i-a spus: “Am auzit din partea unor critici neprietenoşi că dvs. nu ştiţi să scrieţi corect englezeşte. Dar aici am văzut scrisul propriei dvs. mâini, găsindu-l într-o engleză corectă. Criticii dvs. sunt nedrepţi”.18) Când şi cum a învăţat ea să scrie corect, dacă nu a avut ocazia să studieze temeinic? Nu este nici o taină, nici chiar vreo minune la mijloc. Profesorul ei a fost soţul ei, iar călătoriile lungi au fost folosite pentru stilizarea materialelor. “Am călătorit imens - scria ea. Câteodată am primit lumină în timpul nopţii, altă dată ziua, în faţa unor adunări mari. Instrucţiunile pe care le-am primit în viziune au fost aşternute pe hârtie cu conştiinciozitate, de îndată ce am avut timp sau putere pentru lucru. După aceea am examinat materialul împreună cu soţul meu, corectând greşelile gramaticale şi eliminând repetările inutile. Apoi a fost copiat cu grijă pentru persoanele interesate sau pentru tipar.”19)

Ar putea surprinde pe cineva că textele Ellenei G. White au fost cizelate. N-a scris ea prin inspiraţie verbală? Metoda de lucru ne-o relatează chiar dânsa: “Cuvintele pe care le folosesc pentru a descrie ceea ce am văzut sunt ale mele proprii, afară de acelea care mi-au fost spuse de un înger, şi pe care le închid totdeauna în semnele citării”.20)

În ciuda sănătăţii ei şubrede (plămânul drept era aproape distrus), avea o sârguinţă de invidiat. Când scria dânsa? Iată ce ne relatează la vârsta de 69 ani, în anul 1896:

“Niciodată n-am avut o sănătate mai bună ca acum şi niciodată n-am muncit mai mult scriind. Mă scol la trei dimineaţa şi nu dorm deloc ziua. Adesea mă deştept şi la ora unu, mă scol chiar şi la ora 12, să scriu cele ce mi-au venit în minte”.21)

În ultimele decenii, Ellen G. White folosea o anumită hârtie tip, o cerneală roşie, şi corectările le făcea astfel ca să se poată citi cuvântul corectat. Nu lăsa să se facă vreo corectură de mână străină. Înainte de moarte ea a aranjat, cusut şi parafat manuscrisele ei, care sunt păstrate în seifurile Fundaţiei White şi ocrotite de orice deteriorare.

Succesiunea profetică a Ellenei G. White:

După stingerea din viaţă a “port-vocii” lui Dumnezeu s-au ridicat mai mulţi pretendenţi la succesiunea spirituală a ei, atât din cadrul bisericii, cât şi din afara ei. Cea care a avut eşecul cel mai răsunător a fost o oarecare Margaret H. Rowen, dedată chiar la falsuri în manuscrisele bine păzite ale E.G. White, dar înşelătoria a fost lesne dovedită şi neutralizată. Vor mai veni, oare, profeţi? Mulţi şi-au pus această întrebare încă în viaţă fiind mesagera lui Dumnezeu. Răspunsul ei a fost plin de încredere în conducerea divină: “Fie că trăiesc sau nu, scrierile mele vor vorbi totdeauna şi influenţa lor va dăinui cât va exista pământul”.22) Aceasta, totuşi nu exclude posibilitatea ca Domnul, dacă va vedea necesar, să Se manifeste din nou prin darul proorociei. Criteriile recunoaşterii darului autentic rămân aceleaşi. Să fim, însă, foarte atenţi căci - deocamdată - abundă proorocii falşi!

1) T.H. Horne, citat de A.J. Wearner, op. cit., 360.

2) Nabi este un participiu neregulat al verbului “nabah” (ca şi în arabă, înseamnă a fi înalt). “Nabi” poate fi întâlnit în Vechiul Testament de 315 ori (ân Ieremia de 95 ori). “Nabah” în Vechiul Testament nu apare niciodată în familia verbală “Qal”, ci numai la “Nifal” şi la “Hitpael”. Nifal-ul este o familie verbală pasivă-reflexivă, în care nibbáh înseamnă a izbucni, a erupe, a răbufni. Hitpael-ul este o familie verbală a acţiunii reciproce- intensive, iar hitnabeh înseamnă comunicarea celor auzite anterior. În acest caz subiectul acţiunii profetice este Dumnezeu, iar obiectul este omul ales, omul inspirat şi omul trimis de Dumnezeu. Cuvântul accadian “nabu”, cât şi cel grecesc “anghelos” exprimă acest fapt, ambele având înţelesul de trimis sau împuternicit.

3) Prophémi, alcătuit din prepoziţia circumstanţială de loc şi de timp “pro” = înainte şi verbul “phémi “= a vorbi, a spune. “Propheteia” = activitatea de profet, darul sau chemarea de profet; profeţie, vestirea unei preziceri, revelaţie profetică. “Prophetazo”: “În Noul Testament darul de a interpreta Scriptura sau a vorbi şi a predica sub influenţa Spiritului Sfânt.” (Liddel-Scott, op. cit., 1539).

4) Roeh, din verbul raáh = a vedea; sau chozen, din verbul chazah = a vedea, a fi treaz; vedere-percepţie-sesizare interioară.

5) 4 M, 12.

6) H.L.L. 96.97.

7) Rise and Progress, 1909, 145-147.

8) Idem, 182.

9) Idem, 202.

10) Edith Dean, Great Women of the Christian Faith, citat de D.A. Delafield, Ellen G. White, Hamburg, 1963, 16.

11) T.V. 204.

12) Idem, VII - Introducere.

13) 4 M, 246.

14) William A. Spicer, The Gift of Prophecy in the Seventh-day Adventist Church, 1937, 12.13 - William Ambrose Spicer (1865- 1952) s-a născut într-o familie Baptistă de Ziua a Şaptea. De tânăr a îmbrăţişat credinţa adventă, devenind secretarul Dr. J.H. Kellog la sanatoriul din Battle Creek, apoi a plecat în Anglia unde a fost secretarul lui S.N. Haskell. Întors în S.U.A., lucrează ca redactor şi secretar la departamente. În 1898 pleacă în India ca misionar, fiind atunci singurul deservent întărit în Asia. În 1903 este ales ca secretar al Conferinţei Generale, iar în 1992 îl succede pe A.G. Daniells la preşedinţia C.G., până în anul 1930. Este autorul cărţii apărute şi în limba rom|nă “Timpul nostru în lumina profeţiilor”.

15) S.D.A. Encyclopedia, 1966, 417.

16) Idem, 418.

17) Idem, 418.

18) W.A. Spicer, op. cit., 38.

19) Idem, 39.

20) R.H. 8.X.1857.

21) D.H. 428.

22) 1, S.M. 55.

Cuprins