Mreana mreana

Babusca

Rosioara

Vaduvita

Caras

Oblete

Avat

Biban

Scobar

Mreana

Cleanul

Boarta

Beldita

Coregonul

Zvarluga

Mihaltul

Batca

Salaul

Tiparul

Tiganusul

Stiuca

Somnul

Sabita

Crapul

Lipanul

Lin

Caracuda

Platica

Mreana

MREANA  (Barbus barbus)

Raspandire
 Mreana este unul dintre pestii cei mai caracteristici pentru raurile noastre din regiunile de deal. Mreana vanata (barbus meridionalis petenyi), ruda sa, traieste in portiunile superioare ale acelorasi ape, in zona lipanului si a scobarului. Mreana este un peste deosebit de raspandit mai ales in Europa Centrala, unde poate fi gasit in aproape toate raurile. Limita nordica a raspandirii sale este paralela 55.
In Romania, mreana traieste in Siret, Prut, Arges, Tisa, Somes, Olt, Mures, Tarnave, Crisuri, Hartibaciu, Jiu, Timis, Bega, Cerna, Cibin, Raul Negru, Cormos, Bistrita etc., dar poate fi gasita si in Dunare, in cantitate mai mica.

Descriere
 Mreana poate fi usor recunoscuta dupa o serie de particularitati care o disting de celelalte specii de pesti. Astfel, are corpul fusiform, aproape la fel de gros pe toata lungimea si subtiat abia in apropierea caudalei; capul este ascutit, botul proeminent, gura dispusa jos, cu buze carnoase si prevazute cu patru mustati groase, galbui, dintre care cele anterioare sunt mai scurte. Pe mustati se observa cate o dunga subtire, de culoare rosie. Corpul este acoperit de solzi mici. O alta particularitate o constituie prima radie a inotatoarei dorsale, care s-a osificat, devenind un os puternic, orientat spre coada. Inotatoarea de sub coada spre deosebire de mreana vanata nu ajunge pana la inceputul inotatoarei caudale, care este adanc decupata, in forma de “coada de randunica”.
Capul si spatele mrenei sunt verde-brune, flancurile mai deschise, stralucind in
galben-auriu, burta alb-galbuie. Adeseori, corpul sau este presarat cu puncte mici, de
culoare neagra. Marginile inotatoarei dorsale si ale celei caudale sunt inchise, restul
inotatoarelor fiind tivite cu o culoare rosiatica. Pe pielita dintre radiile
inotatoarelor se disting, de asemenea, punctele negre. In perioada premergatoare
reproducerii, pe capetele si spatele masculilor apar acele mici proeminente cornoase,
denumite de unii “butoni de amor”, iar pe partile laterale se contureaza dungi
transversale albicioase, care dispar la cateva zile dupa reproducere.

Dezvoltare
 Mreana are un corp relativ mare. Lungimea obisnuita este de 40-60 cm, iar greutatea medie de 0,8-1 kg, intalnim insa adeseori si exemplare cu o lungime de 70-80 cm, a caror greutate atinge 2-4 kg. Exemplarele de 5-6 kg sunt mult mai rare, desi in Dunare s-a prins mreana de 10 si chiar de 12 kg.

Biologie
 Mreana traieste in apele din zona medie a raurilor, zona care se situeaza de obicei in regiunile de deal strabatute de acestea. In zona amintita, albia raurilor este de regula tare, viteza de curgere a apei nu depaseste 1,5-2 m/s, iar adancimea variaza intre 0,5 si 2 metri. Continutul in oxigen dizolvat este de 4-5 cm3/l si salinitatea de 0,12-0,15 g/l. Iarna, aceste ape ingheata, in timp ce vara se incalzesc pana la 20-22°C; in zilele toride, temperatura apei, la amiaza, poate depasi pe unele portiuni chiar si aceste valori. In tara noastra, zona de habitat a mrenei se extinde pe lungi portiuni ale raurilor Mures, Olt, Somes, Tarnave, Arges, Siret si Prut.
Mreana prefera ca loc de trai acele portiuni ale raului in care viteza curentilor este relativ mare, iar albia este alcatuita din pietre si pietris, unde, in adanciturile formate de vartejuri sau la adapostul pietrelor mai mari, poate gasi loc de refugiu si de panda in timpul zilei. Ii plac locurile in care canalele cu ape reziduale se varsa in rau, precum si bancurile de nisip formate de caderile de apa care au luat nastere ca urmare a diferitelor lucrari hidrotehnice; in adanciturile acestora se strange multa hrana, prin care ea scurma in voie. Ii plac de asemenea adanciturile malurilor, sapate de curentii apei, gropile, in care se ascunde adeseori in timpul zilei; ea paraseste aceste ascunzatori cand se insereaza sau peste noapte. Fiind o buna inotatoare, ea parcurge zilnic distante relativ mari in cautarea hranei. Exemplarele mai tinere se deplaseaza in grupuri, spre deosebire de cele mature.
Mreana nu este un peste de prada. Se hraneste in principal cu larvele de insecte, ramele, melcii si unele crustacee mici care traiesc pe fundul apei. Consuma deci aproape numai hrana de origine animala, dar nu-i displac nici resturile vegetale de pe fundul raului, intrate in descompunere, devorand uneori chiar si icrele depuse de alti pesti pe albia raului. “Gusta” aproape tot ceea ce curentii ii aduc in cale, folosindu-se pentru aceasta de gura dispusa inferior, precum si de perechile de mustati alaturate.
Maturitatea sexuala a acestui peste se situeaza la varsta de 3-4 ani, mai rar la 5 ani. Masculii devin maturi din punct de vedere sexual mai devreme decat femelele, care depun primele icre, de obicei, la varsta de 4 ani. Perioada de reproducere, in sudul tarii, are loc in luna mai si mai tarziu iunie-iulie in Moldova si Transilvania. Conform rezultatelor unor cercetari desfasurate ani de-a randul, in Somes, Olt si Tarnava Mare mreana se reproduce in iunie, in Niraj, Cormos si Raul Negru intre 20 iunie si 25 iulie, in timp ce pe portiunea dintre Rastolnita si Deda Muresului, perioada reproducerii corespunde primelor zile ale iunii august, in schimb, pe cursul inferior al Siretului, unde clima este de obicei mai calda, mreana depune icrele inca din luna mai. In functie de greutatea corporala, o femela depune 5000-12000 de boabe de icre de culoare galben-portocalie, cu un diametru de 2,2-2,5 mm. Icrele sunt putin lipicioase, fixindu-se astfel usor pe pietrele sau pietrisul care acopera albia raului. Icrele de mreana nu sunt comestibile, prezentand un anumit grad de toxicitate. Consumul lor poate provoca dureri de cap, greturi si diaree. Carnea mrenei este gustoasa, desi mai ales cea a exemplarelor mai tinere are destul de multe oase.

Pescuitul Sportiv
 Pescuitul sportiv al mrenei incepe inca de la sfarsitul lunii aprilie, in lunile de vara se pescuieste eficient in apele putin opace, nu prea curate. Perioada de varf a pescuitului mrenei o constituie lunile septembrie-octombrie, cand aceasta se hraneste mai abundent si este mai putin precauta. In cazul unor rauri stravezii, limpezi, mreana se intretine in portiunile mai adanci, dar pescarul trebuie sa aiba grija sa nu-si tradeze prezenta, intrucat pestele vede foarte bine, si chiar si la cea mai mica miscare brusca sau la umbra care cade pe luciul apei se sperie si paraseste rapid locul, inotand cu miscari viguroase aproape de fundul apei. Si auzul mrenei este foarte fin, permitandu-i sa detecteze imediat zgomotul pasilor sau alte zgomote neobisnuite lucru de care de asemenea trebuie sa se tina seama. Sa ne oprim deci, daca este posibil, cu 10-12 m mai sus de locul unde dorim sa pescuim, pentru ca pestele sa nu fie avertizat de prezenta noastra. Se poate utiliza cu eficienta si metoda nadirii prealabile a mrenei, aruncand bucati de branza sau de cas cu aroma puternica, facut cocoloase, in portiunile mai adinci din spatele stavilarelor de piatra. Se utilizeaza in acest scop si bucati de mamaliga, in care se pune putina branza topita.
Mreana trebuie cautata in portiunile de apa mai linistite de dupa picioarele de pod sau in spatele altor obstacole in calea undelor; de obicei o vom gasi aici, scurmand albia raului. Pentru pescuitul mrenei utilizam o undita mai solida, lunga de 2,4-3 m si o mulineta. In locurile cu multe obstacole subacvatice se foloseste guta de 0,40, iar in zone mai degajate chiar de 0,45-0,60, intrucat mreana se apara cu inversunare, iar nailonul trebuie sa corespunda taliei mari a pestelui si rigiditatii unditei. Cel mai potrivit carlig este numarul 4-8. Daca se utilizeaza rama sau mate de pasari domestice, momeala se fixeaza pe carlig de 4-6, in timp ce bucatile de branza, coaja de paine, cocoloasele de mamaliga cu branza topita se pun pe carlige de 6-8. Broastele mici, greierii, lacustele sau bucatile mici de peste trebuie fixate intotdeauna pe carlige 5-8.
Mreana se poate pescui prin doua metode: cu pluta si cu plumbul de fund. In cazul utilizarii plutei, undita trebuie sa fie destul de rigida si lunga pentru ca sa poata fi condusa si in portiunile mai adanci din mijlocul raului. Pluta trebuie sa fie usoara, dar destul de mare pentru a sustine carligui prevazut cu nada in imediata apropiere a albiei, iar plumbul de 8-10 g. Carligul se arunca in apa la o distanta mai mare, astfel incat curentii apei sa il duca apoi sub apa in portiunea in care dorim sa pescuim. Guta se tine intotdeauna intinsa (mai ales in cazul unor ape repezi), pentru a sesiza din prima clipa muscatura energica a pestelui si a agata carligui imediat. In locul in care s-a prins o mreana, merita sa se mai faca o incercare. Este bine sa se examineze din cand in cand starea momelii de pe carlig, pentru ca mai ales branza si mamaliga se “topesc” repede in apa.
Pentru pescuitul cu plumb tarat pe albia raului nu se utilizeaza pluta. Se leaga la capatul firului un plumb de o marime corespunzatoare vitezei de curgere a apei, astfel incat carligul prevazut cu momeala sa fie tarat incet pe albia raului. Cel de-al doilea carlig, legat pe o struna separata, se fixeaza deasupra plumbului. Aceste unelte sunt utilizabile mai ales in locurile lipsite de obstacole pe fundul apei. Pescarii sportivi obisnuiesc sa fixeze cate o momeala diferita pe cele doua carlige, incercand sa-si sporeasca astfel sansele de reusita. Daca una dintre momeli se umezeste si cade, cea de-a doua ramane in continuare.
Mreana este unul dintre pestii cu cea mai mare putere de lupta. Dupa ce a fost agatata in carlig, inoata intotdeauna impotriva sensului de curgere a apei si se impotriveste tentativelor de a o ridica in straturile superioare ale apei raului. Batand puternic apa cu coada si zvacnind energic din tot corpul, se straduieste sa intre printre pietrele mai mari sau printre diferite alte obstacole din albie. Daca pestele agatat incearca sa fuga, se da drumul gutei pentru ca s-o traga dupa el. In cursul obosirii, pestele trebuie tras treptat in straturile superioare ale apei, spre a evita ruperea firului in caz ca acesta s-ar refugia printre pietre mai ascutite. In timpul obosirii, pestele se opreste adesea la fund, de parca doreste sa obtina o pauza. Pescarul nu trebuie sa se lase inselat, intrucat in scurt timp pestele reia lupta cu forte noi. Odata ce a aparut la suprafata apei si pare sa se odihneasca, culcat pe o parte, poate fi provocat la continuarea luptei printr-o miscare usoara din varful unditei. Pestele reactioneaza imediat daca nu este complet epuizat. Cand se observa insa ca mai are suficienta forta, nu trebuie facuta incercarea de a-l prinde cu minciogul, intrucat cu o smucitura brusca, neasteptata el poate rupe guta, disparand in apa impreuna cu carligul. Exemplarele mici trebuie redate libertatii dupa ce li s-a desprins cu atentie carligul din gura. In sfarsit, este necesar sa se urmareasca in permanenta undita asezata la mal, intrucat s-au semnalat numeroase cazuri cand o mreana de talie mai mare a “furat” carligul si impreuna cu el, undita lasata nesupravegheata pe mal.
Lungimea minima admisa la pescuit: 27 cm

Scobarul

 

SCOBARUL  (Chondrostoma nasus)

Raspandire
 Scobarul este foarte raspandit pe cursurile superioare ale raurilor din Europa Centrala, in unele rauri a aparut in numar atat de mare intre zona lipanului si cea a mrenei, incat regiunile respective au fost numite zone ale scobarului. Traieste si in partile centrale si vestice ale Europei, ca si in apele ce se varsa in Marea Nordului si Marea Baltica, de la bazinul dunarean si pana la Marea Caspica, in fluviile Volga, Ural si Nipru, scobarul este reprezentat printr-o subspecie, dar nu se gaseste in Crimeea si in Anglia.
In tara noastra, aproape nu exista rau de munte sau de deal in care sa nu traiasca scobarul, dar populeaza indeosebi urmatoarele zone: in Mures, portiunea dintre Toplita si Petelea; in Olt, portiunea dintre Baile Tusnad si Sfantu Gheorghe; in Somesul Mare, portiunea dintre Ilva Mica si Dej; in Somesul Mic, portiunea dintre confluenta Somesului Rece cu cel Cald si pana la Jucul de Jos; in Crisul Repede, portiunea dintre Ciucea si Oradea; in Crisul Negru, portiunea dintre Beius si Tinea; in Aries, portiunea ce tine de la Bistra si pana la locul varsarii in Mures; in Bistrita, portiunea dintre Borca si Piatra Neamt. Se poate trage concluzia ca scobarul este un peste extrem de raspandit in Romania, si care se inmulteste permanent.

Descriere
 Corpul scobarului este lunguiet, cilindric, foarte usor comprimat lateral, cu linia dorsala putin curbata; este acoperit cu solzi relativ mari, dispusi frumos, uniform si bine fixati. Capul, nu prea mare, se termina cu un bot bombat, proeminent. Buzele groase, cartilaginoase parca, i-au atras denumirea de “gura-dalta”. Dintii faringieni sunt foarte ascutiti, in forma de cutite. Inotatoarea caudala, puternic decupata, are aspect de coada de randunica. Inotatoarea dorsala si cea ventrala sunt situate aproximativ pe aceeasi linie. Scobarul are intestine negre, de unde si denumirea de “mate-negre”.
Spatele si capul scobarului sunt negru-verzui sau verde-oliv, partile laterale gri-argintiu, cateodata sclipind argintiu-lucios, iar burta alba, stralucitoare. Pe solzi se pot distinge adesea punctulete de culoare neagra, inotatoarea dorsala si caudala sunt cenusii, aproape negre, restul inotatoarelor fiind de un rosu-viu, mai ales in perioada de reproducere. Irisul ochilor are o culoare galben-aurie, fond pe care se distinge o pata rosie, in perioada reproducerii, masculii imbraca haina nuptiala: pe corp apar dungi transversale, iar pe cap si pe solzi se pot distinge si cu ochiul liber mici butoni cornosi cat gamalia unui ac.

Dezvoltare
 Lungimea medie a exemplarelor mature este de 20-28 cm, iar greutatea medie de 400-700 g. Scobarul poate atinge si lungimi de 40-50 cm, cantarind in aceste cazuri rare 1-2 kg.
In zonele in care are la dispozitie cantitati mari de hrana, scobarul se dezvolta relativ repede, in caz contrar insa ramane subdezvoltat.

Biologie
 Scobarului ii plac apele curgatoare a caror viteza este de aproximativ 0,7-1 m/s, oxigenate in proportie de 5-6 cm3/l si cu o salinitaite de 0,12-0,15 g/litru. Temperatura acestor ape rar se ridica deasupra valorii de 18-19°C in timpul verii. Scobarul se simte bine in raurile limpezi, nepoluate, in albiile carora pietrele sunt acoperite de alge verzi. In asemenea rauri, 65-70% din populatia piscicola este alcatuita din scobari, valoare ce se ridica uneori chiar pana la un procent de 82-96%. Astfel, de exemplu in Mures, in portiunea dintre Deda si Toplita, scobarul alcatuieste 95% din populatia ihtiologica totala a zonei.
Scobarul este un peste pasnic, supranumit de aceea si “mielul apelor”. De obicei inoata pe fundul albiei raului, mai ales in locurile unde apele repezi intalnesc curenti mai lenesi, stand uneori in carduri si pe la vaduri, inoata in apele din imediata apropiere a digurilor, prin portiunea din vecinatatea unor lucrari hidrotehnice, unde curentii nu sunt prea puternici. Placandu-i colectivitatea, si in aceste locuri poate fi observat in carduri.
Principala hrana a scobarului o alcatuiesc algele verzi de pe pietre (perifiton), de pe picioarele podurilor si ale altor constructii din apa, pe care le suge, le “paste” cu mare migala. Urmele gurii sale se pot observa pe obiectele de pe care a cules verdeata. Consuma cu placere insectele si larvele lor care traiesc in apa. Supozitia cum ca scobarul ar consuma icrele lostritei si ca urmare numarul acestor pesti valorosi ar fi scazut din aceasta cauza este nefondata, intrucat in locurile unde lostritele isi depun icrele nu traiesc scobari, in timp ce in locurile unde exista scobari, lostrita nu-si depune niciodata icrele.
Scobarul ajunge la maturitatea sexuala in cel de-al treilea sau al patrulea an de viata. Perioada depunerii icrelor incepe de regula la 20 aprilie si tine pe toata durata lunii mai. Temperatura apei atinge in aceste saptamani 8-12°C, valoare la care scobarii se aduna in grupuri si incep migrarea spre locurile din amonte de depunere a icrelor. O femela depune 12000-40000 boabe de icre, in cazuri foarte rare 52000. Diametrul lor este de 1,8-2 mm, culoarea galbena, usor stravezie.
Carnea scobarului, desi are multe oase, este gustoasa. Odata scos din rau, pe timp de vara, carnea lui se altereaza repede, motiv pentru care trebuie preparat indata.

Pescuitul Sportiv
 In martie se poate merge deja la pescuit de scobar. Daca apa este limpede si nu prea adanca, de pe malul inalt al raului li se vad flancurile sclipitoare in timp ce pasc algele de pe pietre. Mai tarziu, spre sfarsitul lunii aprilie, stand pe malul raului pe timp de noapte, se aude clipocitul apei produs de scobarul care, aventurandu-se in locurile mai putin adanci ale raului, in vaduri, “se scalda” printre pietre sau cum se mai spune “fierbe apa”. Aceasta activitate este semnul ca scobarii se pregatesc condusi de instinctul perpetuarii speciei de reproducere.
Pescuirea scobarului este admisa in afara de perioada in care se reproduce in tot cursul anului si trebuie sa mentionam ca se prinde regulat si in timpul iernii, in vederea pescuitului se utilizeaza undite de 2,70-2,90 m, uneori chiar mai lungi, in special atunci cand pescarul doreste sa stea la mal. De mare folos sunt cizmele lungi de cauciuc, cu care se poate intra in rau cat mai aproape de locurile preferate ale acestui peste. Scobarul se pescuieste cu maximum de randament vara si toamna, mai ales daca locul respectiv a fost presarat in prealabil cu rame sau viermi.
Se utilizeaza nailon de 0,20, cel mult de 0,25, pentru ca muscatura scobarului nu este prea energica si nici talia nu necesita un fir cu rezistenta mai mare. Carligul potrivit este de 11-12, cu coada putin mai lunga si cu capatul superior plat sau terminat in inel. Nu se foloseste in nici un caz carlig mai mare de numarul 9. Ca momeli se intrebuinteaza o gama foarte larga din cele naturale: rama rosie, viermii de faina, viermusii de carne, diferite muste, larve de insecte, precum si bucati de branza, sange coagulat, mazare verde sau boabe fierte de grau ori de porumb.
Pentru a pescui de pe mal (la 5-8 m de locul unde stau scobarii) se utilizeaza pluta de grosimea unui creion, iar adancimea se regleaza astfel incat carligul prevazut cu momeala sa fie dus de curenti in imediata apropiere a albiei; alica cea mai de jos nu se fixeaza la mai putin de 15-20 cm de carlig. De asemenea, este necesar ca firul sa fie reglat de asa maniera incat pluta sa permita miscarea carligului cu 1-2 cm deasupra albiei, iar plumbul sau alicele folosite ca greutate sa nu mature pietrele; in caz contrar se pierde mult din sensibilitate, cu riscul ca pescarul sa nu observe cand pestele a muscat. Carligul prevazut cu nada se lasa sa pluteasca la distanta mare, urmarind ca nailonul sa fie totdeauna intins intre pluta si capatul unditei. Daca grupul de scobari se afla la distante mai mari de mal, se poate utiliza metoda “maturarii”. Pentru aplicarea acestei metode, undita trebuie sa fie mai solida, firul mai gros si plumbul mai greu decat in cazul precedent. Carligul prevazut cu momeala este lasat sa fie dus de rau, pescarul tinand nailonul cu mana pentru a simti mai bine muscatura scobarului. De indata ce pestele a inghitit carligul (uneori nu-l inghite imediat, ci “îl gusta” la inceput), nu i se mai da drumul. Se asteapta cateva secunde si se agata carligul cu o miscare hotarata, dar nu prea puternica.
Odata descoperit locul unde se afla grupul de scobari, se pot prinde si 3 kg intr-o ora.
Lungimea minima admisa la pescuit: 20 cm

Cleanul

 

CLEANUL  (Leuciscus cephalus)

Raspandire
 Cleanul apartine familiei ciprinidelor, ca si crapul. Incepand cu raurile montane, poate fi intalnit in mai toate apele din tara noastra. Este raspandit in aproape toate tarile din Europa, din sudul Peninsulei Scandinave si pana in Alpi, iar la rasarit pana la Marea Neagra si Marea Azov; lipseste in Danemarca, Irlanda si in Siberia.

Descriere
 Cleanul are corpul indesat, cilindric, usor plat lateral, cu un cap mare, lat, de asemenea putin plat daca este privit de sus. Gura, situata in varful botului, cu maxilarele aproape identice ca forma, se deschide larg, pana la linia ochilor. Corpul este acoperit cu solzi relativ mari, a caror margine este impodobita cu un desen ce consta din puncte mici, de culoare bruna negricioasa.
Pe spate, cleanul este verde-inchis, cu luciu metalic, dar poate fi brun-verzui sau uneori negru-verzui. Partile laterale sunt alb-argintii. Burta este alba, fara sclipiri argintii, inotatoarele dorsala si caudala sunt fumurii, cu nuante rosiatice. Aripioarele pectorale si ventrale sunt de asemenea rosiatice, iar spre capete trec in galben. Irisul ochilor este galben sau argintiu, sus distingandu-se o pata brun-verzuie, iar jos una neagra.

Dezvoltare

Cleanul nu atinge de obicei o talie mare. Este adevarat ca in unele tari s-au pescuit si exemplare de peste 80 cm lungime, cu o greutate de mai mult de 4 kg. In apele din Romania apar de asemenea destul de rar exemplare ce depasesc 3 kg. Lungimea medie este de 35-40 cm, iar greutatea medie in jur de 0,5 kg.

Biologie
 Spatiul de viata preferat al cleanului il constituie raurile colinare, cu apa limpede si cursul relativ rapid. Incepand cu zonele caracteristice lipanului si scobarului si pana la Dunare, el se gaseste in aproape toate apele, desi nu este prezent nicaieri in numar mare. In raurile de munte inoata uneori pana la mari altitudini, chiar pana la 1000 m. Mai rar poate fi intalnit si in unele lacuri cu curgere lenta, ca de exemplu in lacurile de acumulare de la Bicaz, Vidraru, Sadu, Bezid etc. Locurile preferate sunt zonele dintre dealuri ale raurilor limpezi, cu cursul relativ rapid.
Locurile de ascunzis ale cleanului sunt bine cunoscute de catre pescarii sportivi. Sub malurile spalate, lnga radacinile copacilor afundate in rau, cleanul sta la panda, dar se si poate ascunde la nevoie. Ii plac adancurile sapate de curenti in albia raului, dar cauta si vartejurile din preajma picioarelor de pod sau a altor obstacole din calea apei, unde curentii ii pot aduce mai multa hrana. Se adaposteste si in acele portiuni ale malului unde crengile copacilor sau ale tufelor se apleaca peste luciul apei, la umbra carora se poate face nevazut, precum si in locurile unde apa raului este mai putin adanca si unde cresc fire razlete de papura sau trestie, care-i permit, de asemenea, sa stea ascuns in asteptarea hranei. In anotimpul cald, cand nu bate vantul, iar soarele straluceste, cleanul, adunat in grupuri mai mari sau mai mici, se aventureaza uneori chiar in imediata vecinatate a suprafetei apei, in cautarea hranei. In aceste cazuri isi tradeaza cateodata prezenta prin mici sarituri deasupra apei in raurile cu viteza de curgere mai rapida.
Cleanul este un peste foarte precaut si fricos. In zilele innorate, cu vant, el se mentine la 1-1,5 m de suprafata apei, iar odata cu apropierea sezonului rece se retrage la adancimi din ce in ce mai mari. Toamna tarziu sau iarna cauta locurile de intalnire a curentilor repezi cu cei mai domoli sau vartejurile, lucru explicabil prin faptul ca cleanul se hraneste si iarna (desi are pofta mai redusa), iar in aceste locuri poate gasi mai multa hrana.
Cartile de specialitate descriu cleanul ca pe un peste pasnic, ceea ce este aproape adevarat; doar exemplarele mai batrane se napustesc asupra pestilor mai mici sau a mustelor artificiale, a broastelor si a altor momeli oferite de pescarii sportivi, ca si cum ar fi rapitoare. Sare asupra victimei din locul de panda, intocmai ca stiuca sau salaul. Cleanul este considerat pe buna dreptate omnivor, de vreme ce hrana sa se compune in egala masura din materii vegetale si animale, in primul rand mananca larvele din apa ale insectelor, viermi, insecte cazute in apa, lastarele tinere ale plantelor acvatice, pesti mici, dar si fructele mici cazute in apa sau chiar soarecii imprudenti.
Cleanul atinge maturitatea sexuala la varsta de 3-4 ani, dar unii masculi sunt apti pentru reproducere si la 2 ani. Perioada de depunere a icrelor este diferita in apele din tara noastra, si anume in lunile mai-iunie in regiunile sudice si in iunie-iulie in partile nordice ale Moldovei si in Transilvania. Daca vara este mai rece, perioada se poate prelungi si in luna august. O femela depune 80000-200000 de icre, uneori chiar peste 300000. Boabele de icre, au un diametru de 1,3-1,5 mm, sunt galbui si lipicioase, fixandu-se astfel imediat dupa fecundare de pietrele, mai rar de plantele aflate pe fundul raului. Cleanul se dezvolta destul de rapid, la varsta de 4-5 luni ajungand chiar la lungimi de 10-12 cm. Puietul se intretine in grupuri, insa exemplarele mai mari, si mai ales cele mai batrane, sunt solitare. Carnea sa alba este gustoasa, desi are multe oase, fapt pentru care exemplarele mai mari sunt mai cautate.

Pescuitul Sportiv
 Cleanul constituie pestele “scoala” pentru pescarii sportivi incepatori, cu atat mai mult cu cat pescuitul sau ofera prilejul de a folosi aproape toate metodele. Satisfactiile oferite de pescuitul cleanului provin mai ales din dificultatea cu care se prinde, mai putin din aceea de a-l obosi.
Acest peste poate fi prins prin metoda de pescuit pe fund, cu plumbul; prin nadirea locului de pescuit sau cu pluta; cu lingura, voblerul sau cu musca artificiala, dupa preferinte sau dupa posibilitati in ceea ce priveste echipamentul. Cei neexperimentati in pescuitul pastravului sau al lipanului cu musca artificiala isi pot insusi aceasta metoda aplicand-o la pescuitul cleanului.
Dupa o vorba a pescarilor sportivi, cleanul are cate un ochi pe fiecare solz. Caracterizarea se potriveste de minune, intrucat cleanul este intr-adevar un peste foarte atent, vede bine, observand chiar si cele mai mici miscari de pe mal. De indata ce umbra unei crengi leganate de vant sau cea a pescarului s-a abatut asupra raului, cleanul se da la fund. Este de ajuns ca un mic nor sa acopere soarele, si pestele se indreapta speriat catre fundul apei, pentru a reveni la suprafata dupa ce norul a trecut. Mai mult, din trepidatiile malului sau ale suprafetei apei poate detecta si zgomotele. In concluzie, ne vom apropia cu mare precautie de rau si vom merge intotdeauna in sensul invers curgerii apei, folosind camuflajul oferit de tufele si copacii de pe mal, daca nu vrem sa ne intoarcem acasa cu traista goala. Pentru mai multa siguranta, unii pescari isi arunca carligul in apa din pozitia culcat pe malul raului. Exemplarele mai tinere inoata in grupuri si, cand unul dintre ei a detectat vreun pericol, dispar cu totii in rastimp de cateva secunde. Exemplarele mai mari sunt solitare (nu traiesc in card) si in caz ca am reusit sa prindem unul, putem spera sa mai prindem si altele in acelasi loc. S-a intamplat adesea ca pescarul amator experimentat sa prinda toate exemplarele mai mari din zona respectiva, desi, la randul lor, erau la fel de experimentate si viclene.
Pescuitul cleanului incepe la sfirsitul lui martie sau la inceputul lui aprilie, deci odata cu venirea zilelelor mai calde. Experienta a aratat ca pescuitul lui este mai putin eficient in iunie, rezultatele sunt diferite in lunile toride de vara, in timp ce randamentul maxim poate fi obtinut din septembrie si pana in octombrie. Cleanul este un peste cu un apetit foarte bun, aproape hraparet. Fiind omnivor, ramele, insectele cazute in apa, larvele, pestisorii mai mici, fructele mici de padure, broastele, soarecii cazuti in rau etc. constituie momeli potrivite, intrucat figureaza pe “lista de bucate” a cleanului. In plus, se mai pot utiliza ca nada branzeturi cu aroma tare, bucati de slanina, carne prajita, mamaliga, cocoloase de aluat, carne cruda, sange coagulat, lacuste, cozi de raci, intestine de pasare, paste fainoase fierte, diverse resturi menajere, bucati de fructe etc. La pescuitul cleanului, nadirea prealabila a locului de pescuit este de mare importanta, lucru ce se realizeaza prin aruncarea unor cantitati abundente de nada in locul respectiv cu una-doua zile inainte de pescuit. Unii pescari fac acest lucru chiar cu mai multe zile inainte. Foarte eficient pentru nadirea locului este, in primul rand, sangele coagulat, intrucat, odata dizolvat in apa, atrage chiar si exemplarele de clean aflate la distanta, sporind sansele pescarului.
Cleanul hraparet musca atat la nada oferita la suprafata raului, cat si la carligul prevazut cu momeala si miscat in apropierea albiei. Pescarii inventivi isi bazeaza diversele metode de pescuit tocmai pe aceasta caracteristica a pestelui.
La pescuitul cleanului cu pluta se folosesc unelte usoare, pluta nu prea mare sau prea grea. Guta potrivita este de 0,20-0,25, forfahul de 0,15-0,18; cand se utilizeaza rama ca momeala, carligul trebuie sa fie de 5-6; la momeala din fructe (pruna, cireasa, capsuna sau fructe de padure) se foloseste carlig de 6-8, la pestisori mici de 3-5, in timp ce mustele artificiale speciale pentru clean se fixeaza pe carlige de 8-10. Fixarea nadelor din fructe necesita experienta; de regula, acestea se perforeaza intai cu un ac, iar prin orificiu se introduce mai intai forfahul si o parte din carlig, astfel ca fructul sa se mentina in curbura carligului, iar varful acestuia sa fie putin acoperit de coaja fructului. Lacustele nu se inteapa prin carlig, ci se leaga de acesta cu un fir de matase brun sau verde, astfel incat capul insectei sa fie in apropierea curburii carligului, cu membrele libere spre a le putea misca, si pe cat posibil sa ramana cat mai mult timp vie. Miscarile ei in apa atrag mai mult cleanul. Pe forfah se aplica 1-2 alice, la o distanta de 20-25 cm deasupra carligului. Daca momeala este mai mare si mai grea, se utilizeaza si o pluta mai mare. In nici un caz nu se lasa carligul culcat pe fundul raului, ci se misca prin apa de jos in sus si invers, cu miscari lente. Cand plutirea carligului nu mai poate fi asigurata, este bine sa fie lasat cateva clipe in apa, pentru ca de multe ori cleanul musca chiar atunci.
Fiind un peste foarte atent si precaut, muscatura cleanului nu este prea energica. De aceea este necesara o oarecare experienta pentru a aprecia momentul cel mai potrivit spre a intepa carligul. Cleanul intepat se apara cu darzenie, dar cedeaza destul de repede daca pescarul se pricepe sa-l oboseasca. Obosirea exemplarelor de 1,5-2 kg ofera intr-adevar mari satisfactii. Cleanul deja obosit poate fi condus spre mal, in directia minciogului, fara dificultate.
Pescuitul fara pluta, cu plumb legat la capatul firului, se practica in acele locuri unde vegetatia de pe mal stanjeneste aruncarea. Se foloseste o undita rigida, nailon de 0,20-0,25, cu forfah de 0,18-0,20. Daca tinem firul printre degete, vom simti mai lesne muscatura pestelui.
Pescuitul cu plumbul pe fund se utilizeaza mai ales in zilele de sfirsit de vara si de toamna, cand cleanul se intretine in apele mai adanci ale raului. Intregul echipament trebuie sa fie mai rezistent decat in cazul pescuitului cu metoda precedenta, la fel si firul, care trebuie sa fie de 0,35-0,40 (cu forfah de 0,25-0,30). De asemenea, plumbul fix sau flotant va fi mai greu, pentru a putea trage carligul nadit la fund si a impiedica curentii sa il poarte prea repede. Momeala poate fi naturala (insecte mai mari, rame etc.) sau preparata dintr-un aliment (cas, aluat, cocoloase din paine, faina etc.). In cazul utilizarii metodei cu lingura sau voblerul mic, este necesara o undita usoara, potrivita pentru aruncare, o mulineta multiplicatoare si un fir mai subtire de nailon. Lingura nu trebuie sa depaseasca marimea unghiei de la degetul mic. Pe vreme insorita, se recurge la o lingura mai putin stralucitoare, cu reflexe aurii, si, invers, pe vreme inchisa la una stralucitoare-argintie. Nu este indicat ca guta si forfahul sa depaseasca grosimea de 0,20 si respectiv 0,18. Lingurile de tip “Meps” numarul 1-2 sunt, poate, cele mai potiivite pentru aceasta metoda de pescuit a cleanului.
Cea mai interesanta si totodata cea mai distractiva metoda de pescuit a cleanului este cea cu musca artificiala. Aceasta metoda asigura maximum de randament mai ales in perioada de la sfarsitul lui august si pana in octombrie. Cleanul se avanta asupra mustelor artificiale de orice culoare, dar cele mai potrivite sunt acelea care nu se inmoaie si nu se deterioreaza in apa (in acest scop se pot impregna cu parafina sau cu alte substante corespunzatoare). Cunoscut fiind faptul ca cleanul musca cu placere mustele cazute in apa, musca trebuie plutita deasupra raului. In ceea ce priveste uneltele, se recomanda varga de 2-2,5 m (in portiunile degajate ale malului, eventual mai scurta in locurile cu vegetatie abundenta, care impiedica miscarile), carlig de 12-16 si guta nu mai groasa de 0,25. Cele mai eficiente muste artificiale in pescuitul cleanului sunt cele de tipul Blak, Zulu, Red Tag, Grey, Palmer si Black Palmer. Experienta a demonstrat insa ca acest peste hraparet musca aproape orice musca, de orice culoare si orice forma, in timpul aruncarii mustei artificiale, pescarul trebuie sa se deplaseze numai in sens invers curgerii apei si sa se situeze de partea opusa soarelui, incat umbra lui sa nu cada pe apa. Musca artificiala nu se lasa sa cada usor in apa, ca la pescuitul pastravului sau al lipanului, ci se “biciuieste” usor apa cu ea. Odata descoperit locul de panda al cleanului, musca artificiala se arunca cu cateva palme mai in amonte de acest loc. In zilele insorite de toamna, fara vant, se utilizeaza aceasta metoda mai in apropierea malului, intrucat cleanul se aseaza aici la panda, asteptand sa-i cada vreo prada din copacii ce strajuiesc malul respectiv. Cateodata sta la panda, intocmai ca un peste rapitor, si prin preajma locurilor cu vegetatie acvatica.
Lungimea minima admisa la pescuit: 25 cm

Boarta

 

BOARTA  (Rhodeus sericeus amarus)

Raspandire
 Boarta, cel mai mic reprezentant al ciprinidelor din tara noastra, este un peste raspandit in toata Europa, intrucat dezvoltarea sa este conditionata de existenta anumitor scoici, traieste numai in raurile si lacurile unde exista si scoica respectiva, in Romania, acest peste poate fi intalnit in toate apele. Exceptie fac numai lacurile sarate si cele alpine, situate in munti, la mari altitudini.

Descriere
 Boarta seamana foarte mult cu puietul de platica, de crap sau caras. Corpul sau este scurt, foarte comprimat lateral, portiunea cozii fiind relativ lunga. Capul este de dimensiuni mijlocii, cu ochi mari, gura mica, deschisa in jos. Solzii sunt mari si netezi, destul de puternic implantati. Linia laterala este scurta, intinzandu-se numai de-a lungul primilor 5-6 solzi.
Coloritul acestui peste difera foarte mult in functie de sexul si varsta lui, stralucind in toate culorile curcubeului, mai ales in perioada reproducerii. Spatele este verde-brun sau verde-cenusiu, partile laterale si burta alb-argintii. Longitudinal, pe partile laterale, se intinde cate o dunga verde-albastruie sau negricioasa, inotatoarea dorsala si cea caudala sunt de un cenusiu inchis, pe dorsale observandu-se pete maronii, inotatoarele pectorale si cea ventrala sunt rosiatice. In perioada reproducerii, masculii imbraca haina nuptiala, adica spatele si operculele pestelui devin violacee, iar pieptul, burta si partile laterale capata o nuanta roz sau rosiatica, cu straluciri argintii, in spatele operculelor se distinge cate un punct argintiu, incercuit de mai multe puncte mici, liliachii, in apropierea cozii se intinde o dunga de culoare verde-smarald, inotatoarea de sub coada devine rosie aprinsa, cu irizatii metalice, inotatoarea dorsala capata si ea o nuanta rosiatica, in timp ce pe coada apar puncte mici si negre.

Dezvoltare
 Ritmul de dezvoltare al acestui peste este foarte lent.
Lungimea medie este de 6-7 cm, uneori chiar de 9-10 cm.

Biologie
 Traieste cu predilectie in raurile cu cursul lent si cu albia acoperita de pietris, ii plac si locurile cu vegetatie abundenta din bratele moarte sau din lacurile si baltile de revarsare ale raurilor, unde inoata in grupuri, in orele tarzii ale serii, precum si dimineata, devreme, se aventureaza si in zonele degajate ale apei, inotand tot in grupuri, dar in caz de pericol se refugiaza rapid in locurile unde vegetatia ii ofera posibilitatea sa se ascunda.
Ca hrana, boarta consuma de predilectie organisme planctonice vegetale, dar mananca si bucatile de plante in descompunere de pe fundul raului sau micile animale care populeaza apele.
Boarta atinge maturitatea sexuala in cel de-al doilea sau al treilea an de viata. Perioada de reproducere se prelungeste, in timp, din luna mai si pana la finele lui iulie, in general, o femela depune circa 20-80 boabe de icre, cu un diametru de 2,5-3 mm. In timpul reproducerii, femela cauta acele zone din rau in care traieste una din cele doua specii de scoici: Anodonta cygnea sau Unio pictorum. Femela isi depune icrele intre valvulele branhiale ale scoicii, unde sunt si fecundate de catre masculi. Icrele fecundate se dezvolta printre valvulele branhiale ale scoicii, iar larvele edozate nu parasesc adapostul oferit de aceasta decat dupa ce ating lungimea de 1 cm.
Vezica biliara relativ mare a acestui peste se sparge usor la curatat, facand carnea foarte amara, necomestibila. Nu este cautat pentru consum si din cauza dimensiunilor sale reduse.

Pescuitul Sportiv
 Pescarii sportivi folosesc boarta ca nada, mai ales la pescuitul bibanului. Boarta se prinde de obicei cu clupsa sticla de plastic taiata pentru prins momeli sau cu alte ustensile de pescuit potrivite cu talia sa mica, cum sunt plasele cu ochiuri foarte mici pentru prinderea momelii, minciogurile cu ochi mici, plasele de fluturi etc. La prinderea boartei, cel mai important lucru este ca pescarul sa stea nemiscat, intrucat la cel mai mic gest pestele dispare rapid. Rezultatele pot fi sporite presarand deasupra plasei scufundate bucati de aluat sau alta momeala asemanatoare, coloranta sau aromatica, suscitand interesul boartelor, si asa curioase.
Legea nu prevede limita minima admisa la pescuit.