Consolidarea financiară a societăţii civile prin introducerea mecanismului de direcţionare a unei părţi din impozit către organizaţiile de utilitate publică

4. Experienţa internaţională

4.1 Standarde internaţionale

Posibilităţile organizaţiilor societăţii civile (OSC) de a aduna fonduri – în bani sau produse – reprezintă un drept esenţial. Odată ce OSC prin natura lor sunt non-profit, aceste contribuţii reprezintă o sursă vitală de finanţare a activităţilor acestora. În afară de obţinerea fondurilor din contribuţii financiare, OSC cu statut de persoană juridica trebuie să aibă posibilitatea de a desfăşura activităţi economice, cu folosirea profitului obţinut pentru finanţarea obiectivelor, fără a fi obligate să obţină autorizaţii speciale şi cu respectarea condiţiilor legale, ce se aplică activităţilor în cauză (Principiul 13³⁴).

Criteriile de eligibilitate pentru asistenţă din partea statului, inclusiv facilităţi fiscale, trebuie să fie clare şi obiective, inclusiv funcţia de interes public al OSC, precum şi transparente. Este absolut firesc pentru o OSC să-şi folosească fondurile pentru a rambursa personalului şi voluntarilor săi cheltuielile suportate atunci când activau din numele acesteia, chiar şi atunci când fondurile folosite au fost obţinute în calitate de ajutor din partea statului.
OSC care au primit ajutor de la stat sau facilităţi fiscale pot fi rugate să prezinte rapoarte privind folosirea acestora. Cu toate acestea, necesitatea de a asigura transparenţa trebuie echilibrată de obligaţiile de a respecta viaţa privată şi confidenţialitatea. Orice excepţie de la aceste obligaţii trebuie să se bazeze pe principii de necesitate şi proporţionalitate.
Standardele internaţionale şi cele mai bune practici

ALE ÎNTÂLNIRII DE LA COPENHAGA A DIMENSIUNII UMANE A CSCE, Copenhaga, 29 iunie 1990

(...) III

(26) Statele participante recunosc că pentru o democraţie puternică este nevoie ca valorile şi practicile democratice să devină o parte integrantă a vieţii naţiunii, precum şi să existe un şir larg de instituţii democratice. Astfel, ei vor încuraja, facilita şi, în caz de necesitate, vor susţine eforturile practice de cooperare şi folosirea în comun a informaţiilor, ideilor şi experienţei de către ei şi prin contacte directe şi cooperare între indivizi, grupuri şi organizaţii în domeniu, inclusiv următoarele:

— dezvoltarea altor forme de asociere liberă şi grupuri de interes public.

Într-un şir de ţări există tendinţa de a creşte asistenţa publică pentru ONG-uri, în special prin intermediul contractelor de prestare a serviciilor în comunitate (Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Ungaria şi Muntenegru). În Republica Cehă 85% din ONG-uri sunt finanţate din surse interne, rolul predominant revenindu-i guvernului. În Croaţia guvernul a decis să aloce 50% din fonduri provenite de la loterii (aproximativ 20 milioane USD) pentru dezvoltarea sectorului ONG, prin formarea Fundaţiei naţionale pentru dezvoltarea societăţii civile, însărcinată cu monitorizarea acestor fonduri.

De regulă, statele membre oferă facilităţi fiscale în calitate de asistenţă financiară pentru ONG-uri. În multe state, asociaţiile, recunoscute ca lucrând în interesul public sau comunitar, pot avea dreptul la facilităţi fiscale semnificative, în special în ceea ce priveşte alte impozite decât TVA sau impozitul pe profit (Austria, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Ungaria, Italia, Letonia, Portugalia, Spania, Elveţia, Marea Britanie).Ungaria are un sistem fiscal care avantajează asociaţiile în serviciul public, scutindu-le de taxe locale şi TVA.

Unele state optează pentru sisteme de finanţare a asociaţiilor din impozite. Ungaria, Lituania, Polonia şi Slovacia au introdus sisteme, care permit contribuabililor să redirecţioneze un procent din impozitul lor anual (1-2%) OSC-urilor. Cu toate acestea, impactul sistemului asupra viabilităţii financiare a ONG-urilor diferă. Organizaţiile non-profit au dreptul să desfăşoare activităţi economice, care deseori includ repercusiuni fiscale semnificative, cu condiţia că aceasta nu este activitatea lor principală. Activitatea economică a ONG-urilor poate fi scutită de impozite total sau parţial (Lituania, Malta, România) sau să fie supusă impozitării, ca şi activitatea agenţilor economici (Norvegia, Serbia). În ţările UE directiva privind ajustările TVA stipulează facilităţi fiscale pentru partea non-profit a activităţii asociaţiilor. Această directivă, care permite companiilor cu un anumit rulaj să fie eliberate de plata TVA, se interpretează în mai multe feluri în contextul ţărilor diferite. Scutirea de la plata impozitelor se aplică activităţilor de servicii publice (Portugalia), de natură socială (Belgia, Germania) şi de natură culturală sau sportivă (Danemarca, Spania).

4.2 Experienţa ţărilor cu democraţii consolidate³⁵

Posibilităţile ONG-urilor de a aduna fonduri - în bani sau produse - reprezintă un drept esenţial.³⁶ Odată ce ONG-urile prin natura lor sunt non-profit, aceste contribuţii reprezintă o sursa vitală de finanţare a activităţilor acestora. Cu toate acestea, este perfect legal pentru un stat să reglementeze modul de colectare a acestor fonduri pentru a proteja publicul-ţintă.

Donatori pot fi persoane fizice sau juridice (agenţi economici sau instituţii) din ţară sau din străinătate. Regulile care se aplică finanţării interne şi exterioare, trebuie, în principiu, să fie aceleaşi, în special în ceea ce ţine de folosirea fondurilor şi cerinţe faţă de rapoartele financiare.
În afară de obţinerea fondurilor din contribuţii financiare, OSC cu statut de persoană juridică trebuie sa aibă posibilitatea de a desfăşura activităţi economice, cu folosirea profitului obţinut pentru finanţarea obiectivelor, fără a fi obligate să obţină autorizaţii speciale şi cu respectarea condiţiilor legale, ce se aplică activităţilor în cauză (Principiul 13).
Criteriile de eligibilitate pentru asistenţa din partea statului, inclusiv facilităţi fiscale, trebuie să fie clare şi obiective, inclusiv funcţia de interes public al OSC, precum si transparente. Este absolut firesc pentru o OSC să-si folosească fondurile pentru a rambursa personalului şi voluntarilor săi cheltuielile suportate atunci când activau din numele acesteia, chiar şi atunci când fondurile folosite au fost obţinute în calitate de ajutor din partea statului.
OSC care au primit ajutor de la stat sau facilităţi fiscale pot fi rugate sa prezinte rapoarte privind folosirea acestora. Cu toate acestea, necesitatea de a asigura transparenţa trebuie echilibrată de obligaţiile de a respecta viaţa privată şi confidenţialitatea. Orice excepţie de la aceste obligaţii trebuie sa se bazeze pe principii de necesitate si proporţionalitate.³⁷
În practică, următoarele surse de finanţare sunt, în general, permise în statele membre: (a) finanţarea publică, în special granturi de la guvernul central sau local; (b) fonduri private, în special abonamente şi resurse provenite din activităţi comerciale, şi (c) donaţii.
a. Finanţarea publică
Într-un şir de ţări există tendinţa de a creşte asistenţa publică pentru ONG-uri, în special prin intermediul contractelor de prestare a serviciilor în comunitate (Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Ungaria şi Muntenegru³⁸). În Republica Cehă 85% din ONG-uri sunt finanţate din surse interne, rolul predominant revenindu-i guvernului. În Croaţia, guvernul a decis să aloce 50% din fondurile provenite de la loterii (aproximativ 20 milioane USD) pentru dezvoltarea sectorului ONG, prin formarea Fundaţiei naţionale pentru dezvoltarea societăţii civile, însărcinată cu monitorizarea acestor fonduri. În Moldova, Ministerul Mediului, Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale a stabilit relaţii bune de colaborare cu ONG-urile, oferindu-le proiecte în domeniul protecţiei mediului. În Bulgaria, suportul financiar public pentru ONG-uri mai rămâne a fi o excepţie³⁹.
De regulă, statele membre acordă scutiri fiscale ca un mijloc de asistenţă financiară pentru ONG-uri. În multe ţări, asociaţiile ce activează în interes public sau comunitar pot beneficia de avantaje fiscale, în special în ceea ce priveşte impozitul, altul decât TVA-ul sau cel pe profit (Austria, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Ungaria, Italia, Letonia, Portugalia, Spania, Elveţia, Marea Britanie). Ungaria are un sistem fiscal ce este avantajos pentru asociaţiile de furnizare a serviciilor de interes public, acestea fiind scutite de impozite locale, impozit pe proprietate şi TVA.
Legislaţia Federaţiei Ruse prevede exonerarea de impozitul pe venit pentru anumite tipuri de ONG-uri şi donatori. Legea privind modificarea Codului Fiscal, adoptată de Dumă pe 12.05.2005, creşte numărul de domenii în care resursele obţinute din granturi naţionale şi internaţionale pot fi scutite de impozitul pe venit, demn de remarcat în acest sens fiind domeniul de protecţie a drepturilor omului. În acelaşi timp, legea prevede că Guvernul va stabili o listă de organizaţii ale căror granturi pot beneficia de scutiri, fără stipularea criteriilor de eligibilitate. În Azerbaidjan, deşi ONG-urile beneficiază de anumite scutiri fiscale (în special TVA), în conformitate cu legea cu privire la donaţii adoptată în 2003, acestea trebuie să plătească contribuţii sociale considerabile: ONG-urile care primesc donaţii trebuie să plătească 27% din salariile personalului lor în Fondul de Asigurări Sociale. În Estonia, Bulgaria şi Ungaria fundaţiile sunt scutite de impozit, inclusiv fundaţiile de interes public.
Anumite ţări tot mai mult optează pentru sisteme de finanţare a asociaţiilor din impozite. Ungaria, Lituania, Polonia şi Slovacia au introdus sisteme prin care contribuabilii pot aloca ONG-urilor un procent din impozitul lor anual (1-2%). Cu toate acestea, impactul acestui sistem asupra viabilităţii financiare a ONG-urilor este variabil.
b. Finanţarea privată
Cotizaţiile de membru, care stau la baza conceptul de asociaţii, sunt autorizate în toate ţările. Mărimea cotizaţiei, prevăzută în statutul acestora, este, în general, modestă şi are o valoare simbolică. Volumul sursei de finanţare este destul de limitat şi nu este suficient pentru a permite ONG-urilor să funcţioneze. Cu toate acestea, în unele ţări, rolul cotizaţiilor de membru în finanţarea ONG-urilor este în creştere (de exemplu în România).
În majoritatea statelor membre, organizaţiile non-profit sunt autorizate să desfăşoare o activitate economică, ceea ce deseori presupune repercusiuni fiscale semnificative, cu condiţia ca aceasta sa nu constituie principala sa activitate. Activitatea economică a ONG-urilor poate fi în întregime sau parţial scutită de impozit (Lituania, Malta, România) sau să fie supusă impozitării în acelaşi mod ca şi agenţii economici (Norvegia, Serbia, "Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei"). În ţările UE, directiva privind ajustarea TVA-ului prevede scutiri de impozit în ceea ce priveşte activitatea non-profit a asociaţiilor. Această directivă, care permite agenţilor economici cu o anumită cifră de afaceri să fie scutite de TVA, este interpretată în diferite ţări într-o varietate de moduri în ceea ce priveşte asociaţiile. Scutirile se aplică activităţilor de furnizare a serviciilor de interes public (Portugalia), celor de natură socială (Belgia, Danemarca, Germania) şi celor cu caracter cultural sau ce vizează sportul (Danemarca, Spania).
Anumite ţări (Danemarca, Franţa, Germania, Irlanda, Olanda, Spania şi Regatul Unit), consideră asociaţiile ca fiind societăţi comerciale supuse impozitului pe profit în cazul în care acestea sunt angajate în activităţi economice competitive, chiar dacă scopul lor nu este de a face un profit. Cu toate acestea, deseori aceleaşi ţări prevăd, de asemenea, scutiri fiscale în cazul în care asociaţiile îndeplinesc un serviciu public, serviciu în folosul comunităţii sau de caritate, şi în special în cazul în care nu întreprind nici o activitate industrială sau comercială. În Franţa, o asociaţie angajată în activităţi comerciale poate fi scutită de impozite asupra persoanelor juridice, dacă activitatea sa prezintă o anumită utilitate socială. În unele ţări (Croaţia, Luxemburg, Ucraina) există restricţii asupra activităţilor comerciale sau de afaceri ale ONG-urilor. În Lituania, o nouă Lege privind asociaţiile, adoptată în 2004, nu mai interzice asociaţiilor să se angajeze in activităţi comerciale.
c. Donaţiile
În general, sunt autorizate donaţiile şi moştenirile din partea persoanelor fizice sau agenţilor economici, atât naţionali cât şi străini. În multe ţări, nu există restricţii privind această sursă de finanţare (Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Norvegia, România, Serbia, Suedia, Elveţia). Unele dintre ele stipulează că sursa nu trebuie să fie ilegală (Serbia, Elveţia).
Donaţiile externe continuă să joace un rol semnificativ în sprijinul financiar acordat ONG-urilor în multe ţări din Europa Centrală şi de Est (Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Federaţia Rusă, Serbia şi Muntenegru, "Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei", Ucraina). Legislaţiile variază considerabil. În Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Republica Cehă şi Ungaria, atât donaţiile străine cât şi cele naţionale sunt scutite de impozit. În Azerbaidjan amendamentele la legea privind donaţiile ce a intrat în vigoare în 2003 impune înregistrarea prealabilă a donaţiilor străine, care sunt scutite apoi de impozite, însă care sunt supuse contribuţiilor sociale considerabile. De asemenea, legislaţia Republicii Azerbaidjan interzice monitorizarea alegerilor de către acele ONG-urile naţionale ale căror buget constă din 30% din finanţare străină. Lituania impune limite asupra capacităţii ONG-urilor de a primi donaţii de la un guvern sau o organizaţie guvernamentală străină, cu excepţia cazului în care aceasta este în sprijinul educaţiei, culturii, protecţiei sănătăţii şi sportului. Cu toate acestea, donaţiile sunt scutite de impozit.
În Turcia, noua lege privind asociaţiile (Legea Nr. 5253), adoptată în noiembrie 2004, permite asociaţiilor naţionale, în anumite condiţii, să primească asistenţă financiară din străinătate. Cu toate acestea, problema rămâne una sensibilă şi stipulările legii în cauză au fost referite în contextul revizuirii Constituţiei. În Federaţia Rusă se desfăşoară în mod repetat campanii de defăimare împotriva ONG-urilor independente în ceea ce priveşte sursele lor de finanţare. Remarcând îngrijorările exprimate de ONG-uri ruseşti cu privire la starea relaţiilor dintre acestea şi autorităţile publice din ultima vreme, Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului a subliniat că democraţia nu se poate face fără opinia decisivă a ONG-urilor şi presiunea asupra lor este inadmisibilă.
Fluctuaţiile din finanţarea externă slăbesc viabilitatea financiară a sectorului non-profit. Întrebările referitoare la posibilitatea şi capacitatea de a diversifica sursele nu sunt o chestiune de alegere, ci una de supravieţuire pentru ONG-uri. De exemplu, în Belgia, Bulgaria, Norvegia, România şi Slovenia donaţiile acordate ONG-urilor sunt încurajate de un sistem de facilităţi fiscale (ce variază în mărimi) pentru donatori. În ţările în care finanţarea externă a scăzut considerabil în ultima vreme (Republica Cehă, Ungaria, Letonia, România, şi Slovacia), viabilitatea sectorului nonguvernamental depinde de sistemul naţional de finanţare ce este în prezent în curs de înfiinţare. În Bulgaria, de exemplu, companiile şi contribuabilii pot solicita reduceri fiscale în mărime de până la 10% din profiturile sau veniturile lor pentru donaţiile acordate ONG-urilor. Un sistem similar ce încurajează generozitatea naţională este, de asemenea, identificat în Estonia, Lituania şi Slovacia. În Polonia, adoptarea în 2003 a Legii cu privire la organizaţiile de utilitate publică şi voluntariat, care în prezent prevede o sumă deductibilă fixă ce înlocuieşte deducerea fiscală anterioară de 15% din venitul din donaţii, pare să fie un pas înapoi. În Ungaria şi Republica Cehă, donatorii au, de asemenea, dreptul la o deducere a venitului impozabil / profitului pentru anul precedent, dar procentul scăzut de deducere nu este suficient pentru a asigura o creştere a donaţiilor naţionale. În alte ţări (Albania, Azerbaidjan, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, "fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei" şi Federaţia Rusă), donaţiile naţionale private şi corporative sunt limitate, din cauza, printre altele, a absenţei aproape în întregime a stimulentelor financiare.

4.3 Experienţa ţărilor din Europa Centrală

Elementul-cheie al sistemelor de procentaj este că contribuabilii pot aloca un anumit procent din impozitul pentru anul precedent unuia dintre scopurile ce urmează să fie selectate, fie unei organizaţii sau organizaţiilor alese.

În 1997, Ungaria a devenit prima ţară care a introdus un sistem de procentaj, fiind urmată de Slovacia în 2002, Polonia în 2004, Lituania, de asemenea, în 2004, şi România în 2005. Acest tip de sistem a fost adoptat, de asemenea, de o serie de consilii locale din Ungaria şi Japonia.
Sistemele de direcţionare a procentului susţin dezvoltarea generală a filantropiei în multe privinţe, însă oferă finanţare substanţială doar pentru o parte bine definită şi mică a sectorului nonguvernamental. Prin urmare, este puţin probabil ca acestea să fie vreodată ceva mai mult decât o posibilitate suplimentară de a spori donaţiile şi a sprijini ONG-urile.
4.3.1 Direcţionarea unei părţi din impozit platibil.
Practica direcţionării procentului funcţionează în conformitate cu principiile similare altor forme de donaţie, deşi aceasta este o formă a finanţării de la bugetul de stat, ce este distribuită în conformitate cu deciziile contribuabililor şi independent de voinţa politică. O problemă mult discutată ce vizează direcţionarea procentului este faptul că aceasta diferă de alte forme de finanţare, în sensul că nu necesită sacrificiu financiar sau de altă natură iar, ca o parte a impozitării, deşi nu se poate afirma categoric, nu este în totalitate voluntară. În ciuda acestui fapt, aceasta încă mai este în măsură să contribuie la dezvoltarea practicii de donaţie în societăţile în cauză.
Contribuabilii ce direcţionează un anumit procent acţionează ca cei care donează. Constatările de sprijin sunt următoarele:

• 
  Persoanele care sunt mai active în direcţionarea procentului sunt mult mai active ca donatori în general, şi viceversa: buni donatori sunt buni contribuabili ce direcţionează procentul.
  
• 
  Aceiaşi factori educaţionali, sociali şi demografici (sex, vârstă, starea civilă, mărimea
  familiei, locul de reşedinţă) determina direcţionarea procentului şi comportamentul de a dona, în general.
  
• 
  Cu cât mai puternică este reţeaua socială şi conexiunile unei persoane cu ONG-urile, cu atât mai probabil este ca aceasta să devină un donator. Acelaşi lucru este valabil pentru direcţionarea procentului.
  
• 
  Caracteristicile colectării informaţiilor pentru luarea deciziilor cu privire la direcţionarea procentului şi a altor forme de donare sunt similare. Deşi principala sursă de informare este mass-media electronică, canale personale de informare sunt mult mai eficiente în ceea ce priveşte direcţionarea procentului.
  

ONG-urile ce colectează procentele direcţionate desfăşoară această activitate ca o strângere de fonduri.

Constatările de sprijin sunt următoarele:

• 
  ONG-urile care sunt deja implicate în strângerea de fonduri sunt mai bine plasate pentru a atrage procentele direcţionate comparativ cu cele ce nu sunt implicate.
  
• 
  Grupurile de beneficiari ai direcţionării procentului şi ai donaţiilor în general au evoluat în aceeaşi direcţie pe parcursul ultimilor ani (în Ungaria); s-a înregistrat o tendinţă de sporire a altruismului.
  
• 
  Efectul centralizării în capitală este specific pentru ambele domenii.
  

Nu există nici o dovadă a efectului fenomenului de evicţiune prezis de mulţi experţi. Direcţionarea procentului nu a înlocuit alte forme de donare şi nici nu a împiedicat sporirea acestora.

Direcţionarea procentului nu a eclipsat donaţiile individuale sau cele efectuate de sectorul de afaceri şi nici nu le-a diminuat greutatea şi importanţa lor. Deşi veniturile provenite din direcţionarea procentului au sporit, donaţiile individuale şi cele oferite de sectorul de afaceri încă mai constituie surse de finanţare a ONG-urilor semnificativ mai importante.
Efectul evicţiunii poate fi influent într-o singură privinţă: în ceea ce priveşte factorii de decizie politică, direcţionarea procentului poate fi însoţită de neglijarea sau retragerea altor forme de alocaţie, suport şi măsuri ce încurajează donaţiile. Există exemple concrete
în ambele ţări de reducere a stimulentelor fiscale pentru donaţiile caritabile în urma
implementării legilor de procentaj.
Direcţionarea procentului oferă guvernelor celor două ţări o soluţie fiscală la un cost destul de previzibil. Introducerea unui sistem de procentaj în scop filantropic şi admiterea în sistem a unor grupuri de presiune poate fi în avantajul atât al beneficiarilor cât şi al contribuabililor.
Sistemele de procentaj din ţările Europei Centrale şi de Est sunt esenţial asemănătoare în aceea că scopurile lor principale sunt de a consolida cultura donării, de a sprijini ONG-urile recent înfiinţate şi de a contribui la instituirea paternelor de comportament necesare pentru dezvoltarea coeziunii sociale.
Exemplul Ungariei⁴⁰
În 2003, aproape 1,5 milioane din 4,5 milioane de contribuabili din Ungaria (aproape o treime din contribuabili) au decis să exercite opţiunea de 1% şi să aloce în acest mod 6 miliarde de forinţi (aproape 23 milioane de euro) pentru aşa organizaţii ca asociaţiile şi fundaţiile, precum şi instituţiilor culturale. Peste 600.000 de oameni au făcut acelaşi lucru pentru a susţine costurile curente ale bisericii lor cu peste 3 miliarde de forinţi (peste 12 milioane de euro). Alţi 140.000 de oameni care nu au dorit să susţină biserica, în schimb au atribuit peste 800 milioane de forinţi (peste 3 milioane de euro) în scopuri speciale prevăzute în bugetul naţional (în acest an, sunt programele de combatere a rabiei şi de ocrotire a sănătăţii). Însumat, peste 2 milioane de atribuiri au fost efectuate către aproape 22.000 beneficiari totalizând în aproape 10 miliarde (circa 39 milioane de euro).
Exemplul Slovaciei⁴¹
Această secţiune examinează două tipuri de susţinere guvernamentală pentru sectorul neguvernamental. Primul, care implică donaţii cu deducere din impozit pentru organizaţii de utilitate publică, a funcţionat până la sfârşitul anului 2003. Facilităţile fiscale erau disponibile persoanelor fizice şi juridice, însă persoanele fizice trebuiau să doneze cel puţin 500 coroane slovace (SKK) (14,3 euro) pentru a fi eligibili pentru scutire fiscală, pe când agenţii economici trebuiau să doneze 2 000 SKK (57 euro). Contribuabili-persoane fizice puteau să-şi reducă baza de impozitare cu până la 10%, iar agentii economici – nu mai mult de 2%.
A doua modalitate de suport guvernamental a fost sistemul de direcţionare a procentului pentru contribuabili-persoane fizice, aprobat de Parlament în 1999, modificat în 2011, şi introdus în 2002. Decizia de a extinde schema pentru a include agenţii economici a fost luată în 2002, şi agenţii economici au fost incluşi în sistem în 2004. În acelaţi an, procentul care putea fi direcţionat pentru organizaţii de utilitate publică a crescut de la 1% la 2%.
Următoarele tabele arată datele statistice privind cele două sisteme.
Tabelul 18

Donaţiile cu deducere din impozit făcute de contribuabili-persoane fizice



Inscripţii în rândul de sus:

- Numărul total de contribuabili; - Numărul de donaţii; - Total impozite plătite (EUR); - Suma donată (EUR)

Proporţia donatorilor către numărul total de contribuabili-persoane fizice şi suma donată ca procentaj din suma totală a impozotelor plătite (%)



Inscripţii în rândul de sus:

- Donatori/Toţicontribuabili; - Donaţii cu deducere din impozit/Total impozite plătite

Cifrele arată că numărul donatorilor aproape s-a triplat între 1998 şi 2003, şi că suma donată aproape s-a dublat, în ciuda căderii din 2003. În 2003, ultimul an al facilităţilor fiscale pentru donaţii de caritate, 48 915 persoane au donat 9 030 273 euro pentru susţinerea activităţii ONG-urilor.
Proporţia contribuabililor care au pretins facilităţi fiscale pentru donaţii a crescut până la 3,1% între 1998 şi 2003, şi donaţii cu deducere din impozit au crescut până aproximativ la echivalentul de 1% din toate impozitele plătite. În total între 1998 şi 2003 au fost făcute 163 790 donaţii cu deducere din impozit, dintre care 18% au mers spre educaţie, 7,6% spre cultură, 7,3% spre asistenţă socială, 18% spre sănătate, 12% spre serviciul de transfuzie a sângelui, 1,7% spre protecţia mediului şi 35,4% spre „alte” domenii. Astfel, cele mai mari sume au mers spre categoria „diverse”, urmată de domeniile sănătate şi educaţie.
Numărul donaţiilor cu deducere din impozit din partea persoanelor fizice pe domenii de activitate



Inscripţii în rândul din stânga:

- Educaţia %; - Cultura %; - Asistenţa socială %; - Sănătate %; - Transfuzii de sânge; - Protecţia mediului; - Alte domenii; - Total %

Analiza numărului donaţiilor cu deducere din impozit către fiecare domeniu pe parcursul timpului arată următoarele patru tendinţe principale:

1. 
   Proprţia tuturor donaţiilor către sănătate a crescut de la doar 6,2% în 1998 la 26,0% în 2001 şi 36,8% în 2002, înainte de a scădea la 7,4% în 2003.
   
2. 
   Un procent tot mai mare de donaţii a mers către serviciul de transfuzie a sângelui şi către protecţia mediului, două sectoare adăugate în 2000. Proporţia tuturor donaţiilor către serviciul de transfuzie a sângelui a crescut de la 5,8% iniţiale la 30,7% în 2003. Donaţiile către protecţia mediului constituiau iniţial doar 0,5% din total, dar au crescut până la 4,8% către 2003.
   
3. 
   Deşi donaţiile în categoria „diverse” au constituit 35,4% din toate donaţiile din această perioadă, procentajul anual a scăzut de la 57,0% în 1998 până la 29,3% în 2002 şi 23,9% în 2003. Proporţia donaţiilor în domeniul educaţiei a fost destul de stabilă, între 17% şi 21%. Procentaje relativ mici au mers spre cultură (6-9%) şi asistenţă socială (6-8%).
   

Între 1998 şi 2003 donaţiile cu deducere din impozit făcute de către persoane fizice au constituit în total 1 503 694 760 SKK sau puţin peste 42 962 700 euro (tabelul 21). Aceasta înseamnă că suma medie donată de către fiecare contribuabil în aceşti şase ani a constituit 9 180 SKK (262 EUR).

Din toată suma donată 15% au mers spre educaţie, 8% spre cultură, 5,5% spre asistenţa socială, 9% spre sănătate, 6,5% spre transfuzii de sânge, 0,5% spre protecţia mediului şi 56% spre categoria „diverse”.
Suma donaţiilor cu deducere din impozit din partea persoanelor fizice pe domenii de activitate (în euro)



Inscripţii în rândul din stânga:

- Educaţia %; - Cultura %; - Asistenţa socială %; - Sănătate %; - Transfuzii de sânge; - Protecţia mediului; - Altele; - Total %

Analiza sumei anuale primite de fiecare domeniu de activitate din donaţii cu deducere din impozit arată următoarele tendinţe principale:

1. 
   Suma donată către educaţie, asistenţă socială şi protecţia mediului nu a variat semnificativ de la an la an. Procentajul întregii sume donate spre educaţie (13-17%) şi asistenţă socială (5-7%) a fost aproximativ în conformitate cu numărul donaţiilor care au mers spre aceste domenii. Procentajul întregii sume donate spre protecţia mediului a fost aproape de 1%, însă a scăzut în 2003 în pofida creşterii bruşte a numărului de donaţii în acest an.
   
2. 
   Suma care a mers spre sectorul de transfuzii de sânge a constituit în jur de 6% din totalul pe an între 2000 şi 2002, însă o creştere semnificativă a numărului de donaţii a însemnat că acest sector a primit 16,4% din întreaga sumă donată în 2003.
   
3. 
   În 2000 proporţia întregii sume donate spre sectorul de cultură a crescut uşor peste nivelul său obişnuit de 6%.
   
4. 
   Procentajul sumei totale donate spre sănătate a crescut de la 6% la 15% în 2002 (când 36% din toate donaţiile au mers spre acest sector), înainte de a cădea înapoi la 5% în 2003, când doar 7,3% din toate donaţiile au mers sre acest sector.
   
5. 
   Categoria „diverse” a primit cel mai înalt procentaj din toată suma donată în fiecare an, însă procentajul anual a scăzut de la 70% iniţial la 50% spre sfârşitul perioadei. Astfel, deşi cea mai mare scădere a numărului de donaţii a avut loc în acest sector, el totuşi a atras cea mai mare parte din toată suma donată.
   

Procentajul agenţilor economici care au făcut donaţii cu deducere din impozit a fost destul de constant, în jur de 5% între 1998 şi 2002, însă suma donată a crescut substanţial în fiecare an cu excepţia anului 1999.

Donaţii cu deducere din impozit din partea agenţilor economici



Inscripţii în rândul de sus:

- Numărul de contribuabili-agenţi economici; - Numărul de agenţi economici-donatori; - Donatori/Contribuabili (%); - Total suma donată (EUR)

Tabelul arată, că suma primită de ONG-uri în rezultatul direcţionării impozitului de către persoanele fizice a constituit între o pătrime şi o jumătate din suma totală care putea fi alocată. De menţionat că suma direcţionată a scăzut în al doilea an (2003), dar a crescut în 2004 şi din acel moment a crescut în mod constsnt. Pentru aceasta există două motive:

1. 
   Procentajul a fost mărit la 2% în 2004.
   
2. 
   Un mai mare procentaj din toată suma potenţială a fost direcţionat în 2004, şi a continuat să crească de atunci.
   

Lipsa de informaţie împiedică o analiză corectă a motivelor. De exemplu, nu există informaţie despre întrebarea critică privind numărul de contribuabili-persoane fizice care fac direcţionări. Totuşi, deşi sistemul de direcţionare a procentului a adunat o sumă mare de bani pentru ONG-uri, contribuabilii ar fi putut direcţiona către ONG-uri şi mai mult. De exemplu, doar în 2006 puteau fi direcţionate către ONG-uri încă 362 387 213 SKK (9 729 038 EUR), însă nu au fost. Anul 2004 a fost primul an în care agenţilor economici li s-a permis să direcţioneze un procent de impozit către o ONG. Aproape toţi agenţii economici au profitat de această posibilitate, şi suma direcţionată a constituit 96% din suma care putea fi alocată. Acest rezultat pozitiv a depăşit aşteptările sectorului ONG. În 2005 suma direcţionată a crescut uşor, însă a reprezentat un procent cu mult mai mic din suma care putea fi direcţionată. În 2006 direcţionarea de către agenţii economici a crescut atât în termeni nominali, cât şi cei relativi, însă ultima cifră a fost totuşi cu mult mai mică decât nivelul excepţional de înalt din 2004.

Procentajul de direcţionări din partea persoanelor fizice



Inscripţii în rândul de sus:

- Direcţionări potenţiale (EUR); - Direcţionări realizate (EUR); - Direcţionări realizate/potenţiale (%)

Procentajul direcţionărilor din partea agenţilor economici



Inscripţii în rândul de sus:

- Direcţionări potenţiale (EUR); - Direcţionări realizate (EUR); - Direcţionări realizate/potenţiale (%)

Următoarea secţiune examinează veniturile sectorului ONG sub cele două mecanisme (donaţiile cu deducere din impozit şi direcţionarea procentului) începând cu 1998. Între 1998 şi 2003 donaţiile cu deducere din impozit au constituit în total 5 284 961 305 SKK (150 999 206 EUR), dintre care 72% au venit de la agenţi economici. Între 2002 şi 2006 direcţionarea procentului a constituit în total 3 099 874 969 SKK (80 151 065 EUR), dintre care 64% au venit de la agenţi economici (tabelul 27).
Venitul sectorului ONG în cele două sisteme (în euro)



Inscripţii în rândul de sus:

- Donaţii cu deducere din impozit; - Direcţionarea procentului; - Total

De menţionat următoarele:

1. 
   ONG-urile au primit cu 70 847 141 euro mai mult în perioada de şase ani de funcţionare a donaţiilor cu deducere din impozit decât în cinci ani de direcţionare a procentului.
   

1. 
   Agenţii economici au constituit cea mai mare parte a veniturilor ONG-urilor sub ambele sisteme.
   
2. 
   Agenţii economici au constituit o parte mai mare a venitului ONG-urilor în perioada donaţiilor cu deducere din impozit decât în timpul sistemului de direcţionare a procentului.
   
3. 
   În perioada 1998-2006 sectorul ONG a obţinut un venit total de 231 149 957 euro de la cele două sisteme de finanţare.