Dăinuire românească În covasna şi harghita

Elie Miron Cristea, alături de alţi străluciţi reprezentanţi ai clerului ardelean, ortodox şi greco-catolic, s-a plasat în primele rânduri ale etnomuzeografilor români. Încă din anul 1897, el lansa un apel către intelectualitatea satelor, în vederea culegerii de proverbe: „Statutele 'Asociaţiunii' noastre, a cărei înflorire o dorim cu toţii, obligă pe membrii ei de a intra în mai deaproape atingere cu poporul, răspândind în sânul lui tot felul de învăţături folositoare. Prin aceasta însă cred eu n-am făcut totul (…) căci noi avem datoria nu numai de a da de la noi ceea ce este bun, ci a şi lua de la popor ceea ce aflăm la el vrednic de păstrat, pentru viitor”. Roadele acestui demers au fost publicate într-un volum apărut în anul 1901, la Tipografia Arhidiecezei Sibiu, intitulat „Proverbe, maxime, asemănări şi idiotisme, colectate din graiul românilor din Transilvania şi Ungaria”.⁵

Odată cu intensificarea acţiunilor concrete de completare a colecţiilor ce urmau să fie incluse în expoziţia inaugurală a muzeului, în martie 1904, având în vedere apropiata finalizare a „edificiului Muzeului Naţional”, conducerea ASTREI a stabilit că „se iveşte necesitatea elaborării unui plan pentru amenajarea unui muzeu istoric şi etnografic”, care să cuprindă „modalităţile adunării colecţiunilor şi obiectelor ce vor intra în el”⁶. Cu responsabilitatea elaborării proiectului de plan a fost însărcinat E. M. Cristea, în calitate de secretar al secţiunii istorice a 'Asociaţiunii'⁷. În decembrie 1904, a redactat Apelul Conzistoriului sibian, document din care răzbate o puternică dorinţă de a trezi şi a mobiliza conştiinţele, pentru aprecierea patrimoniului cultural la adevărata lui valoare, prezervarea lui, implicit afirmarea identităţii naţionale: „orice popor conştient cu tendinţa de a pune temelii tari viitorului său şi de a-şi asigura o dezvoltare sănătoasă a individualităţii sale etnice este dator a se cunoaşte pe sine din toate punctele de vedere. Fără acest puternic factor al cunoaşterii de sine, suntem lipsiţi de busola care să îndepărteze spre o ţintă sigură toate manifestările noastre publice”.⁸ Acest Apel „este, probabil, cel mai detaliat, mai pragmatic, şi mai eficient în mediile intelectualilor mijlocii români”.⁹

În concepţia muzeistică a lui E. M. Cristea, deosebit de avansată pentru acea vreme, muzeul trebuia să devină „un adevărat altar pentru cultivarea tradiţiunilor naţionale, un adevărat templu pentru conservarea urmelor despre stadiul cultural al părinţilor şi strămoşilor (…) care pentru noi trebuie să formeze o scumpă moştenire”.¹⁰

Intitulat cu modestie Puncte de orientare cu privire la întemeierea Muzeului istorico-etnografic român, planul tematic atribuit lui E. M. Cristea, la care, oricum, a lucrat, era deosebit de cuprinzător. Aici, scopul şi funcţiile muzeului proiectat erau clar formulate: „scoaterea în deosebi la iveală a acelor note care caracterizează traiul specific al poporului românesc, care formează chintesenţa individualităţii sale etnice, cu un cuvânt toate productele care denotă însuşirile sufleteşti şi trupeşti mai marcante ale poporului şi manifestaţiunile caracteristice ale cugetării, lucrării şi ale întregii sale vieţi”. Toate acestea, în cadrul organizat al muzeului, trebuiau să devină „mijloc de întărire a conştiinţei naţionale şi un bun al neamului întreg”.¹¹

În baza unui raport susţinut de E. M. Cristea, „Comitetul Asociaţiunii”, sub preşedinţia lui Iosif Sterca Şuluţiu, făcea demersurile necesare pentru colectarea obiectelor, inclusiv pentru cele identificate de viitorul patriarh cu ocazia excursiilor de documentare întreprinse în Munţii Apuseni. În calitate de membru în Comitetul de organizare a expoziţiei din 1905, al cărei director era Cornel Diaconovici, E. M. Cristea, nominalizează chiar adrese exacte de unde se pot cumpăra obiecte necesare expoziţiei.¹²

În cadrul lucrărilor pentru organizarea expoziţiei prilejuită de inaugurarea Muzeul „Asociaţiunii”, din 19 august 1905, alături de Partenie Cosma şi Vasile Bologa, E. M. Cristea era unul dintre intelectualii care secondau membrii Comitetului central şi alţi membri ai Secţiunilor ştiinţifice ale Asociaţiunii „pentru pregătirea expoziţiei şi în primul rând pentru studierea programei prealabile(…) şi pentru stabilirea programei definitive”. Avea şi responsabilitatea directă a Secţiunii Bisericeşti (componenta ortodoxă), cu 125 expozanţi şi 640 obiecte, etalate în conformitate cu „Programa Expoziţiunii etnografice şi istorice-culturale”.¹³

Ales director al Despărţământului ASTRA Sibiu, la 12 martie 1905, E.M. Cristea, va ocupa această funcţie până la plecarea sa ca Episcop al Caransebeşului, în 1910. Rămânând aproape de muzeografie, E. M. Cristea s-a pus la dispoziţia Comisariatului ce avea să organizeze marea Expoziţie jubiliară de la Bucureşti, din vara anului 1906, fiind iarăşi alături de Comisarul pentru Transilvania al acestei Expoziţii, Cornel Diaconovici. Participarea la această amplă manifestare s-a soldat cu primirea Ordinului „Coroana României”, oferit de regele României, Carol I.¹⁴