Ghidul voluntarului

Justificarea problemei

Justificarea unei problemei pornește întotdeauna de la misiunea și scopul grupului sau organizaţiei cu care trebuie să fie în relaţie. Problema trebuie să facă parte din aria geografică și domeniul de activitate în care grupul/organizaţia acţionează.

Explicaţi de ce voi sunteți în măsură să abordați problema și să o rezolvați. Exemple cu succesele anterioare sunt binevenite, acestea aducând un plus de credibilitate. Dorinţa de a soluţiona sau ameliora problema trebuie să stea la baza construirii proiectului.

Problema justificată trebuie să fie reală. De aceea se descrie situaţia actuală într-un anumit loc și perioadă, precum și grupul afectat de problemă. Se prezintă problema sau nevoia care se cere a fi rezolvată, motivul pentru care este necesară rezolvarea ei și modul în care se va ameliora aceasta după încheierea proiectului. Este importantă descrierea strategiei prin care se ajunge de la situaţia actuală în care există problema la situaţia dorită.

Pentru a fi credibilă problema, se prezintă dovezi, date concrete, ușor verificabile în favoarea acesteia: studii, analize statistice, cercetări în domeniu, articole de presă, opiniile experţilor din domeniul respectiv, alte documente oficiale etc. Se recomandă folosirea acestui tip de dovezi pentru a evita considerarea problemei ca fiind nefondată, fără temei. Nu faceţi presupuneri cu privire la existenţa problemei și nu inventaţi dovezi.

O problemă existentă are susţinerea comunităţii. De aceea este bine să fie sprijinită de autorităţi și de comunitatea în care există. Sprijinul din partea acestora este realizat cu ajutorul scrisorilor oficiale de susţinere. Problema trebuie prezentată din perspectiva beneficiarilor iar rezolvarea ei trebuie dezvoltată tot din această direcţie.

În fine, forma pe care justificarea problemei o va avea este importantă. Persoana care citește acest capitol trebuie să aibă o imagine clară asupra contextului problemei. Astfel justificarea trebuie să fie cât de simplă posibil, să fie interesantă de citit, să nu conţină elemente de jargon și să aibă dimensiuni rezonabile (adică să nu încerce să rezolve toate problemele din lume).

Identificarea necesităţilor şi priorităţilor şi stabilirea cadrului geografic. Odată cunoscute problemele existente, pasul următor este să stabilim pentru care din acestea există deja mecanisme de soluţionare aflate în derulare. Dacă există astfel de mecanisme şi sunt suficiente, înseamnă că nu este vorba de o necesitate. Prin eliminare, se vor determina apoi necesităţile încă nerezolvate, care nu trebuie confundate cu problemele. Astfel de necesităţi se dovedesc a fi foarte numeroase şi de multe ori nu se pot rezolv simultan, caz în care devine indispensabilă stabilirea unei ordini de priorităţi. Este indispensabilă determinarea limitelor geografice pe care trebuie să le aibă intervenţia preventivă (țară, regiune, cartier, școală etc.)

Analiza cererii existente

Uneori intervenţia preventivă poate fi proactivă (urmând o planificare profesionistă care caută să anticipeze problemele) sau reactivă (reacţionează la problemele deja existente şi la cererile de soluţionare provenite de la diverşi actori sociali). Este posibilă implementarea programelor de prevenire și în absenţa unei solicitări sociale explicite. Există, de asemenea şi o altă realitate, la fel de frecventă: cererea neadecvată care necesită intervenţii coercitive. Astfel, se întâmplă să se solicite finanţare pentru cereri foarte punctuale (de exemplu puncte de informare în școli) şi fundamentate pe paradigme demonstrate a fi ineficiente în prevenire (de exemplu oferirea de informaţii se presupune că va schimba comportamentele).

2.