Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St


ii i v,, i.» r. ii a u » l a li u, > l í. A l A ş l u I' t K A S A l \ .N



Yüklə 5,29 Mb.
səhifə8/62
tarix25.10.2017
ölçüsü5,29 Mb.
#13002
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   62

ii i v,, i.» r. ii a u » l a li u, > l í. A l A ş l u I' t K A S A l \ .N

Provenienţa.

«Nu so ştie unde a fost găsit; a făcut parte din colocţiun Generalului Mavros (No. 67 inv. gerier. cu indicaţiunea : «O \ stală pe tron)».



Natura.

«Marmura, lipseşte capul, care de sigur purtà un modius s o coroană murală; de asemenea braţul drept şi rezemătoarea ti nului : pentru rest, conservarea este bună».



Epoca. «Lucrare mijlocie; secolul al doilea d. Hr».

Dar muzeul nostru mai poseda o piesă, de o extrema imp< tanţă pentru noi. E o Cybelă călare pe un leu şi însoţită de Att legendarul ei prieten. Această piesă e făcută în alamă, e bi conservată, şi e de o mare vechime, după toate caracterele artistice (1).

E demn de observat ca a fost găsită la Năeni, judeţul Buza lui, nu departe de Pietroasa, unde s'a aflat şi marea comoa de artă pelasgică, Cloşca cu pui. (Fig. 16.)

Aceste numeroase statuete ale Rheei, şi marea statue d< Romula, ne dau ceamaidesăvârşitâdovadă, nu numai despre ex tenta, de pe vreme, a acestui cult in ţara noastră, dar după ci o dovedeşte N. Densuşianu, despre naşterea chiar a acestui c în Dacia, unde femeile, chiar acum, nu numai în Romanaţi, c pretutindeni unde se afla de-ai noştri, după atâtea mii de a mai poartă pe capul lor o podoabă la fel (2).



  1. A fost publicata de Tocilescu în Revista pentru Istorie, No. 8.

  2. Tot aice trebucşte adăogat, pentru lâmur rea celor spuse de Densuşianu rd
    tiv la Rhea (pag. 2â5) că «.Sabia recurbată Dacă» ce se vede pe moneda lui I'|
    Arabul a fost găsită la Maglavit şi la Mehedinţi.

Iată descripţia lor făcută in o notă prezentata Academiei la 13 Aprilie 1912 : A^ dace şi o nouă staţiune romană, la Maglavit, districtul Dolj.

«Sabia Dacă, găsită la Maglavit, (Fig. 17 şi 18.) are o lungime—in linie dreaptj de 39,5 cm. din care mănunchiul ocupă 12 cm. Arma este deci mai mult un c] lung. E de observat mărimea mânerului propriu zis, care nu e mai mare de 8 Marea îndoitură are 42,5 cm. Lăţimea maximă 3 cm., grosimea maximă 4 mm-a fost lucrată din oţel şi cu multă îngrijire după chenarul ce are pe partea convd

«O altă armă de această natură, mai mică puţin, o am In colecţiune, cu indica] nea numai că a fost găsită în judeţul Mehedinţi. Făptura exterioară e la fel, pare a fi fost mai puţin îngrijită. Mânerul e tot de 12 cm., cu două plasele later Lungimea totală e numai de 32 cm. şi de 35 cm. pe curbura mare. Lăţimea max: tot 3 cm., grosimea maximă 3 mm. Are acelaş chenar, dar mai puţin bine lucra

«Aceste două arme dacice sunt singurele ce cunosc, până acum la noi.

«Muzeul naţional are o lance îndoită şi cred că este copia unei lănci romane, daptată obiceiului dac de a se servi de arme îndoite.

«Iată descrierea ce mi-a procurat d-1 Teodorescu, asistentul Muzeului:...«cste un de suliţă lungă, încovoiată uşor la vârf, cu două tăişuri. Este prevăzută cu un mâ



LXXX MONUMENTELE PREISTORICE ALE DACIEI

Fig. 16. — Cibela cu Attis, găsită la Năeni, Jud. Buzău.




íg. 18. — Moneda lui Filip Arabul, pe care se vede sabia dacică.



Fig. 17.— De sus in jos:
Lance romană găsită la Maglavit.
Sabie Dacă » » »

» in Mehedinţi.



LXXXII

MONUMENTELE PREISTORICE ALE DACIEI

Dar ceeace arată mai mult, nu numai cultul primelor faze, la noi, ale acestor credinţe devenite mitologice mai în urmă, dar până la un punct dovedeşte, cred, chiar geneza sa la noi, e că în aceeaş colecţiune şi tot din Romula, avem încă o nepreţuită statuetă, care reprezintă pe Matei* Găea, sau soţia lui Urunus, primul mare fondator al vastului imperiu pelasgic, cunoscută şi



până astăzi, în legendele noastre na-ţionsle, sub numele de Baba Cala.

Nu avem decât a observa aceasta statuetă, pentru a ne da seama că ea reprezintă Geneza, naşterea omenirii. Se vede uşor cum, din organul se­xual al Zeiţei, iese copilul, ceeace re­prezintă geneza neamului omenesc.

Alăturata fotografie a acestei sta­tuete, mai lămurit ca orice alta des­criere, dă seamă cum ea este lucrată (Fig. 19).

Statueta e făcută din calcar (1.) şi are o înălţime de 9Va Gm< Ea pare a fi fost vopsită prin imersiune (?) în o substanţa verzuie.

Dar nu numai în acest chip paro a fi fost reprezentata Găca căci tot în colecţiunea citată mai sus se mai află şi alăturata statuetă, făcută în tera­cotă, şi care reprezintă de sigur tot pe Mater Gáea, ceeace reiese, atât din di­mensiunile speciale ale abdomenului,


la Romula.

Fig. 19. -• Mater Gaea, găsiţi indicând starea de graviditate, şi asu­pra căruia ca indicaţiune specială se

«Demensiunile armei sunt:

«Lungimea lamei : 0,49 m.
» mânerul 0,135 m.

«Lăţimea lamei la bază: 0.048 m. Ea merge îngustându-se către vârf, care este ro­tunjit, având o lăţime de 0,010-0,012 m.

«Diametrul mânerului la bază: 0.038 m.

a. » la împreunarea cu lama: 0,022.

«Arma este de f 1er şi se conservă foarte bine. Ea nu seamănă cu săbiile dace de pe columna lui Traian, ci mai de grabă cu arma barbarului de pe Metopa No. 20 a Mo­numentului delà Adamclissi, (publicată in «Monumentul delà Adamclissi» de Tocile-scu, la pag. 73) şi ca atare foarte interesantă. Din nefericire, nu ştim nimica asupra provenienţei ei».

(1) Puţină substanţă din ea, calcinată pe o lamă. de platin, ne da o cenuse foarte M„aiir,;> PSrtilp. «imnpinare se innettresc mai intàiu, dovadă că ele conţin puţinăsvib-


N I C. D E N S U Ş I A N U, V I E A ŢA Şl OPERA SA

LXXXI


afla pusa mâna stângă, cât şi din J'aptul că corpul ei este go purtând o draperie numai pe picioare (Fig. 20). (1.)

(1) Dau aici, în privinţa ornamentului delà noi, mai multa date ce am putut să-n procur:

Oraţie acestora, se poate foarte bine vedea, în ce consistă acest ornament rai acum e pe cale de a dispărea (Fig. 21, 22 şi 23).





Si dacă se păstrează încă, cam identic din punctul de vedere al aspectului ex­terior, cum se poate observa in alătura­tele două fotografii, el însă es ie schimbat cu totul, căci femeile poartă acum sub maramă un fes roşu, de o formă ceva particulară.

înainte se purta un conciu făcut ca Cârpa, de care vom vorbi mai în urmă şi prin urmare originea şi tradiţia erau aceleaşi şi iată ce am aflat, delà d-1 Ma­rin Lăpădat, primarul comunei Osica de sus din lîomanaţi, in ce priveşte portul fesului (Fig. 24 şi 25).



Fig. 20. —Mater Gilea, provenienţă ne-j cunoscută, găsită, însă în Oltenia.

«Am întrebat, ne spune d-sa, în pri­vinţa portului fesului de unde se trage, pe locuitorul Ilin Mustaţă, din Osica de sus, Romanaţi, în elate de 08 de ani, care mi-a spus că: pe când era copil cu oile, se purtă în locul fesului de ostăşi im conciu făcut din o nuia subţire şi moale, astfel ca să se poată face cerc, măsurat pe capul femeii care îl purta. Pe această nuia o înfăşoară cu cârpă cum sunt oblamnicele cari le poartă co­vrigarii în cap peste cari pune tava. După aceasta un Grec, anume Tanasaclte, a adus din Ttircia un fes pe care l-a dat la o femeie din Cioroiu, în altă parte nu se pomeniri asemenea fesuri. Delà Cio­roiu s'a împrumutat pnrtul si în comu­nele vecine la noi. In Osica prima care a pus acest fes a fost Ilinca Nicolae Mus­taţă, cumnata mai marea celui de sus Ilin Mustafa».

Iată cum obiceiurile noastre cele mai bune sunt zădărnicite si înlocuite prin alte] cari n'au nici un înţeles.

Cercul vechiu, făcut din o nuia sau, ca în părţile de nord, din o bucăţică de lem subţire, întoarsă circular, reprezenta noţiunea coroanei, pe cară au purtat-o impar; lesele zeificate, acelea tocmai cari erau zeificate ca născătoare ale omenirii. De ace( ornamentul se pune pe cap numai a doua zi de cununie (Fig. 20).

Acest ornament de lemn, prin faptul că este învelit prin o eârpă colorată sau n| ornamentată adesea în diferite moduri, poartă chiar numele de cârpă. Am fost suj prins a găsi acest ornament, îmbrăcat cu roşu, cum cred că au fost la început la i noştri, la Rutenii din nordul Basarabiei, de lângă Hotin; după cum se poate vedd din un eşanulion. pe care mi l'am procurat acolo, şi pe care ei ii numesc Kerp\



i XXXIV M r' N ll M F N T E I- E T R E i S T o î; I C E A L T D A C I F. i














Fis;. 21,22 şi 23, reprezintă, după un taWou al lui Grigorescn, trei admirabile tipuri de sutcnoe, cu «cűrpa» din RomannlJ datorite jDarclui nostru Grigorescu, făcute după 3870, in R.omanaţi.

Fig. 2l ÍM şi 25 reprezintă aeeiaş ornaincnv ai capuUvi, fonnál.


Dar Uochiana, Dociana = Cybele, avea pe Attis, pe care-1 iden­tifica cu Caloian din legendele noastre.

Si la noi In ţară, acest obiceiu se afla foarte răspândit, după cum 11 reprezintă alăturata fotografie din comuna Buda, judeţul Râmnicul-Sarat (Fig. 27).

In partea sudică a jud. Vlaşca, dar nu în mod general, se poartă până In prezent o roată, do fier sau lemn, înve­lită cu o cârpă. Numi­rea locală, este Cheme-leţ, după cum am a-flat'o delà d-1 Kemus N. Bcgnescu, învăţător din comuna Pietrele.

«Acest ornament ce-1 poartă femeile pe cap— îmi scrie D-sa — esto făcut dintr'un cerc de fler sau de lemn învă­luit cu cârpe, ce-I poartă numai femeile mări­tate—fetele nu—In co­munele Târnava de sus, Târnava de jos, cătu­nul Comoara, comuna Uăsuceni, etc., dinju-deţul-Vlaşca».

Ornamentul acesta se poartă şi In Mol­dova, unde a trecut şi la Ţigani, şi eh ar la o bună parte din popu-laţiunea ungară.

Nicăeri însă nu s'a păstrat mai bine ca in acea frumoasă şi scumpă regiune numită Bucovina.

Populaţiunea de a-colo, mai aproape de obârşia vechilov capitale ale Moldovei şi a monumeutelor scumpe, prin trecutul lor şi prin rămăşiţele sfinte neamului, ce păstrează in ele, a mănţinut mai bine obiceiu­rile cele mai vechi, le-a păstrat cu sentimentul artistic ce o caracteriza, şi cu înălţi­mea sufletească, prin care se impun atât de mult atenţiunii noastră.

Cum am aflat despre cele ce se petrec acolo, m'am adresat alesului şl simpaticu­lui meu coleg de Academie, părintelui Dan de Straja, care roi-a dat cele mai bune lămuriri pe cari ţin a le transcrie in întregul lor, mulţumindu-i cu această ocaziune, atât pentru aceste date cât şi pentru mostrele trimise.

«La RomAnii din Bucovina, dară şi din alte teri—zice d-sa—există obiceiul că mi­reasa a doua zi după cununie se Imbrobode cu ştergar sau si cu o basma de mă-tasă. Luni adecă, se adună nuntaşii la casa celor însuraţi şi nuna cea mare desple-

L A A-v v i

Dar de unde acest nume? Dcnsuşianu arată că Attis e lini lui

Tin cele mai multe comune clin districtul Rădăuţului, cârpa constă din o bucăţi









Fig. 28.

l'ig. ^8 şi 29. — «Cârpele» lucrate cu lâna văpsită, pe pânză, puse po un cerc de lemn, purtate la Straja în Bucovina.





ng. L'D.


do pânză albă, care se întinde astfel pe un corcurel de lemn, că ea dimpreună cu

, si ca chiar Cybela ne apare în inscripţiuni greceşti cu numele de Kovî.arty adecă Caloiaiia.

cercul formează un fel de scufie, in forma unui cerevis do al studenţilor burşicoşi din Austria şi Germania. Margina acestei cârpe este frumos cusuta cu roşu şi ne­gru, de care sunt atârnate două aţe lungi, cari se împletesc in cozile părului tinerei neveste, cari atârnă în două sau în una pp spate : aţele aslfr-l împletite ţin cârpa pe







l''ig. ai. Fig. 32.

Fig. 31 şi 32. — Sus în dreapta, femeie din Straja Bucovina, cu cârpa pe cap.

creştetul capului nevestei, ca să nu cadă jos. Innegrindu-se, cârpa se desprinde de pe cerc, şi se înlocueşle imediat cu alta curată, iar prima se spală. Fiecare femeie îşi face mai multe cârpe pentru a le putea schimba cât de des. (Fig. 28 şi 29).

«Femeia măritată umblă în casă şi pe lângă casă in cârpă, peste drum iese c'o basma pe deasupra oi, iară in sat numai o'un ştergar alb ca omătul, cu care se im-brobode pe deasudra cârpei. (Fig. 30, 31 şi 32).

«In părţile Strajinetului, Sucevei, Şiretului, ba şi ale Câmpulungului, tânăra neva­stă îşi împleteşte părul capului ci aşa, că face din el o cunună deasupra creştetului, iară deasupra poată, în casă şi pe lângă casă, un fes rojit însă fără de canaf. Ie­şind ea peste drum la o vecină, iea deasupra fesului o basma de lână sau şi de aţă, iară când iese in sat, se imbrobodc peste fes cu ştergarul».

Trcbuo să adaog că fesul, chiar roşu, fără canaf, se purta, după anumiţi cercetă­tori, în aceste părţi ale Europei, cu mult înainte de sosirea Turcilor. D-lDan continuă:

«Murind bărbatul unei femei măritate, ea depune pe loc cârpa, fie ea scufie sau din păr, îşi despleteşte părul capului lăsându-lsă cadă despletit pe spa'te şi se îmbrobodo cu ştergariul. Ea cu capul gol nu umblă nici când.

«După ce au trecut şase săptămâni de doliu, văduva iarâş îşi pune sau face cârpa, care apoi o poartă până la moarte (1).

UHn o^ epistolă, ulterioară, colegul păr. Dan îmi mai scrie:

...«in alăturare 2 fotografii pe cari se vede, pe una cârpa purtată pe creştetul ca­pului si pe alta cârpa acoperită cu ştergarul. Femeia fotografiată este o văduvă tâ­năra clin Straja şi este îmbrăcată in portul local caro măsurat cu starea ei de văduvă



sau


u şi ^ciubote destul de elegante. Mijlocul este legat cu frânghie-cingătoare ţesută din lână, in felurite colori şi desemne. Pieptul se investează cu un picptăraş, leasupra sg poartă un pieptar mai lung şi deasupra lui un suman negru».

LXXXVIII MO N U M t; ÍN l t L t I-K ti s l u n. i v. r. a L K u A t-l r, i

Dar în urnită, ceeace-i mai surprinzător, dovedeşte că această Sibylla Eryfhrea sau Dacica este născută în munţii noştri, şi indică precis şi localitatea :

«Originea geografică, a Sibyllci Erythrée este astfel pe deplin stabilit;!.

«Pe baza acestor dale geografice şi genealogice, cum şi pe baza mărci

«Cârpa este uzitată şi la nevestele ruténé (ruşte) din Bucovina, însă ea so face in totdeauna din părul nevestei adaos cu buciu, dacă-1 are, iar dacă nu, apoi din nişte petece de pânză sau cu buciu împletite cu cât păr are şi deasupra se aşează o basma colorată sau fesul cel roşu, care îl poartă numai în sau lângă casă; ieşind insă în sat, atunci se îmbrobodesc peste cârpă şi fes cu ştergarul, ca şi Româncele, sau cu un tulpan mărişor, de regulă în colori intensive roşu şi galben. Ştergare poartă elo in părţile Căţmanului şi pe şesul Cerencuşului/iară în părţile Nistrului tulpane colorate

«Huţancele de pria munţii Bucovinei îşi învălcso capul acasă cu câte o basma, ie­şind ele în sau plecând spre oraş, atunci se îmbrobodesc c'o mulţime de tulpane, aşa însă că părul capului de deasupra frunţii, format în zulufi, cât şi urechile trcbue să fie văzute. Capul astfel îrnbrobotat al unei Huţance are dimensiuni foarte mari, cari îi cam diformă, faţa altfel destul de frumoasă. Se înţelege că toate tulpanele Huţan-celor excelează prin colori intensive, mai ales însă roşii şi cu flori. Tulpanul do dea­supra se aşează aşa pe cap, că capetele lui atârnă, fără să fie legate, pe spate dea­supra pieptarulului sau scurtului sumăcş.

Iluţani, Uţi, Huţuli, sunt mai multe sate Romano-slave ca limbă. Au cai mici. Sunt la munte.

Zic : grwari#=vas do tinichea >/4 oca, Lengura în loc de Loşca. Topor in loc de So-chera, mai zic: Am venit pedestru.

Poarta Korpa. Au haine roşii. Nu se ocupă decât cu creşterea vitelor şi facerea vaselor de lemn, ca moţii. (După o comunicare a d-lui V. Mironescu, originar din Bucovina).

Dar se continuăm cu citatul din epistola păr. Dan:

«liipovencele din Bucovina poartă şi ele subt basmaua de lână sau mătase colo­rată un fel de cârpă, care o formează ele din păr şi petece de pânză şi care cârpă, se numeşte : oopyrnua. (obrucînic)=ccîrc sau kurka (chicica)=riJicălură.

«Ţigăncile din Bucovina se acomodează în acoperământul capului dătinei locului în care se află».

Dar chiar in Bucovina, cârpa nu se poartă la fel, de altmintrelea ca şi in cuprin­sul ţării noastre.

Iată datele ce-mi mai dă d-1 V. Mironescu, bun cunoscător al împrejurărilor popo­rului român:

«In alte părţi ale Bucovinei, cârpa e cu mult mai înaltă, şi se apropie de forma exterioară a coperişurilor capului din Homanaţi, zugrăvite de Grigorescu şi repre­zentate prin statueta delà Pergam.

«Kerpa {aşa numită de locuitorii de peste Prut) este o anexă la coafura femeilor din satele: Revna, Mamăeşti, Lujani, Stănceni, Berhomctelc, Sipeniţul şi a. Forma cârpei este cea următoare :





în faţă

in profil



făcuta din câlţi sau buci, cum ii zio Bucovinenii, şi acoperită deasupra cu pânză do cânepă cusută.

«Această cârpă femeile o aşează drept deasupra creştetului, o fixează de păr şi o



mişcări etnice şi religioase pornite delii nord spre sud în aceste timpuri polasge, noi putem constata aici, ca un adevăr absolut istoric, că Sibylla Erythroa, cea mai glorioasă din câte au purtat numele de Sibylla, a fost originară din comuna Roşia, a petrecut mai mult timp în satul Mărme-sti, de lângă muntele Mama sau Moma, şi prin cătunele de pe valea Iadului, localităţi situate în comitatele Zarand-Bihor. Ea a fost fiica u-j nui cultivator do pământ, iar mama sa erà de origine Hodisiană.

îmbracă pe deasupra cu ştergarul sau broboada, care se prezintă ca in figura ală­turată» (Fig. 33).

Ceeace osto curios, e c;'i în anumite părţi alo Bucovinei cârpa este purtată şi de fete. Iată datele ce irni procură tot d-1 W. Mironcscu :

«Cârpa de toate zilele, purtată de femeile clin Bucovina, prin excepţie numai de cele măritate, se transformă cu totul la fete. Pe când femeile măritate, poartă «cârpa» acoperită cu un ştergar, fetele o poartă în formă de coroană aşezată numai pe cap, cu părul despletit şi împodobită cu pene de păun, panglici colorate, monete, etc., [ic când la gât poartă ele un gherdan bogat împletit cu mărgele mici şi multicolore» (1) (Fig. 34).

ig. 33.—Cârpa naltă din Bucovina.



Fig. 34. — Cârpa, !a fete in Bucovina.



înainte de a termina această notiţă, ţin să rnai adaog că dacă Comanacul, până la Mitra Papală, sau acea a Patriarhului Constantinopolului, este ultima fază a coroa­nei împăraţilor, cari erau şi capii religioşi ai statelor lor, micul comanac al maicc-lor noastre, aşa de aproape de cârpa mirencelor, şi care se păstrează numai la mai-cele bisericii ortodoxe răsăritene, este ultima reminiscenţă a coroanei şi gătelii Găeiei Rheei, marile împărătese zeificate de omenire, la începutul civilizaţiunii şi a ser­vitoarelor primelor altare păgâne.

«Din toate acestea se vede lămurit câtă dreptate a avut Densuşianu in cele ce susţine şi ce bine s'au păstrat la noi cultul acesta din un trecut de câte-va mii de ani».

UJ O cămaşă de in cu râuri şi o fotă lila sau verzuie, cu dungi roşii sau altele, desăvârşesc acest costum foarte pitoresc. Ghetele sunt şi ele cu totul deosebite de °file de toate zilele şi sunt de coloare sau galbenă («ocre erőmet) ?au roşie şi de iorma următoare : (Fig. 35).


Acestea reies cu deosebire din un fragment grecesc din irnnul

Sibyllci.

Atâta erudiţiune, atâtea date, atâta discernământ uimeşte po cel ce studiază serios lucrarea lui Densuşianu.

Descrie in urma altarele cyclop ice de pe, muntele Caraitnan, legând fiinţa Vârfului Dorului de Cwîiorcs Doripa^is.

Fig. 35. — încălţămintea de sărbătoare a îomoilor din Bucovina..

Dovedeşte că în adevăr poporul care a lăsat astfel de monu­mente gigantice, putea ii cleiinit în Marţial, în timpul lui Domi-ţian, „Giganteus Triuiupnus", căci el ridicase acest tornplu, des­pre care tradiţia noastră spune că:

. . . . Sus la munţi Ia cer gureâ (urcă), La mijloc de fugi şedea, La masa mare de piaira Scan Novacii, nu se'nbată» ....

sau Coluniiut Carului, nu este alta., după cum o dovedeşte- el, decât Vârful Ginului.

Ne arată în urmă ca Atlas= /l/«ÎMS = Oltul? adică •munţii Ol­tului, căci :

«Ko aflfun cu legendele lui Atlas în periodul al doilea ui preistoriei, când vechile tradiţiuni despro locurile cele sfinte din nordul Istrului su pierduse îu ţinuturile meridionale, când simulacrul cel miraculos al lui Saturn, ca zeu; ev>púoTc«, «utîoxoç, de pe munţii Oltului, a fost considerat ca figura cea împietrită a titanului Atlas. Este acclaş monument al tim­purilor anto-homerice, însă cu nume şi cu legende diferite».

Deoarece :

«lucii îţi secolul al doilea înainte de era creştina, gramaticul Apolodor din Atena stabilise pe baza unor texte mai vechi, că maiestosnl munte Atlas, care susţinea polul nordic al cerului, se alia nu în Libya sau în Africa do nord-vest, ci în ţara llypcrboreilor, o populaţiuiu; întinsă pelasgă din nordu! 'Tracici sau a Istrului de jos».

Şi e natural că ajunge la Prometheu, geniul cel mai superior al lumii pelasge şi care a fost pus în lanţuri legat de Columna Cerului, de pe Bucegi, lanţuri cari s'au păstrat, cred, până la noi in brâul special al bisericilor noastre.

Arată că în sculptura megalitica ce se află acolo se repre­zenta foarte exact vulturul lui Prometheu, care ar fi opera lui Vulcan. Că unii numesc Caucus acest munto, el dovedeşte pe larg după o inscripţie delà Colonia, din timpul lui Traian chiar k...ud alU'tnm ftumensecus montem Caiicasi» şi bine înţeles a-ceasta între multe altele mai vechi.

Te minunezi de câte date invoacă până la Nestor din 1056 după Hr., care în cronica sa rusească numeşte Carpaţii tot Caucas. Ast­fel că poate conchide :

«Caucasul lui Prometheu, sau Caucasul cel legendar al Scytiei,este ast­fel, din punct do vedere al geografiei preistorice, unul şi acelaş cu Ca­tena meridională a Carpaţilor numită la Apollodor, Atlas din ţara Hyper-borcilor, iar în inscripţiunea delà Köln, Caucasus ad Al u tu m fiúmén».

S'a vorbit aşa de multe ori că civilizaţiunea proto-greacă din Mycena are un caracter cu totul străin. Mulţi au arătat că mo­dul de zidire de acolo e special. Densuşianu dovedeşte că pri­mele stabilimente alo Pelasgilor din Micena sunt din epoca neo­litică, sunt cu totul identice celor ciclopice. Tot astfel s'a dove­dit în urmă, cu Densuşianu în frunte, legătura ce există între cera­mica din acele timpuri şi cea din Dacia, care ajunsese aşa de înfloritoare până la un moment dat. Singura deosebire e, că din punctul de vedere tehnic vasele de lut, clin Mycena şi Tyrint, sunt inferioare celor din Dacia.

Descoperirile făcute la Mycena au dat loc la o civflisnţie •/>/•//-celtica pe care Densuşianu o dovedeşte pelasgo-dacică. Perről, -spune :

«Aceste descoperiri no-au oferit mijloacele spre a putea delini ucoastă


civilizaţiunc, spre a o distinge de civili/aţiunea Kţţipetului si ii Asiei
(lin care nu derivă şi de civilizaţiunea propriu zisă greceasca, pentru
care formează numai o prefaţă Fără să uitam rezervele de cari tre­
ime să ne înconjurăm, noi ne vom considera fericiţi dacă vom putea de­
termina cu mai multă preciziune, de. cian s'a făcut până astăzi, carac­
terele principale ale acestei stări de cultură, pe care noi continuai» *'«
o numim «civilizaţiunc mycenică».

Se mai ocupă pe larg cu construcţiunile pulasgice, în raport cu cele delà Mycena şi alte părţi.

«Originea construcţiunilor de apărare, pe can autorii greceşti le numesc cyclopice, a acelor fortificaţiuni murale, ce încoronau coastele stâncoasc ;i!e dealurilor şi munţilor, se reduce atât după nume, după principiile de


Yüklə 5,29 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   62




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin