Jules Verne 33 Agenţia Thompson and Co



Yüklə 1,32 Mb.
səhifə15/30
tarix04.01.2019
ölçüsü1,32 Mb.
#90176
1   ...   11   12   13   14   15   16   17   18   ...   30

XV FAŢĂ-N FAŢĂ

Steaua lui Thompson pălea oare? Fără-ndoială, lucrurile se stricau la bordul lui Seamew. Spiritul revoltei îşi ridica semeţ capul. La 30 mai, pasagerii debarcaseră de dimineaţă ca şi în ziua precedentă. Ca şi atunci, sala de mese a Hotelului Angliei îi reunise şi îşi întrebuinţară la fel ziua, străbătând Funchal-ul şi împrejurimile.

Dar seara, când se-ntoarseră la bord, gândul că vor trebui să reia timp de patru zile ceea ce făcuseră în primele două, începu să-i umple de o asemenea silă, încât, în 3l, jumătate din ei refuzară să coboare.

Thompson, orb şi surd, nu-şi schimbă programul şi-şi luă aerul că nu observă nemulţumirea generală. Acceptă cu uşurinţă perturbaţiile economice create, şi cu o mină radioasă debarcă in fruntea grupului său redus, pentru a se aşeza apoi, la prânz, în capul mesei. Trebui totuşi să-şi deschidă ochii şi să-şi destupe urechile.

În timpul acestei plicticoase zile petrecute în radă, un complot se urzise printre recalcitranţi şi, când administratorul general urcă pe vapor, nu putu să nu-şi dea seama că o anumită fierbere îi cuprinsese pe turiştii de obicei liniştiţi pe care-i avea în grijă. Era limpede că se pregătea o revoltă.

Ea izbucni în dimineaţa zilei de 1 iunie, când, la proasta dispoziţie a acelora care se încăpâţânaseră să nu părăsească Seamew, se adăugă şi nemulţumirea celorlalţi. Se-nfuriaseră şi aceştia din urmă din cauza celor zece ore petrecute prosteşte pentru a rătăci a treia oară pe străzile Funchal-ului şi erau hotărâţi acum să nu reînceapă această glumă proastă.

Iată de ce când, la 1 iunie, sosi ora plecării, Thompson se trezi de unul singur pe schelă. De fapt, nu chiar, singur; un om îi rămăsese alături sub înfăţişarea lui Van Piperboom din Rottcrdam, ale cărui urechi erau astupate, şi nu fără motiv, la orice fel de stimul exterior.

Asupra lui, propaganda opoziţiei n-avea nici un efect. Continua, imperturbabil, să se ţină după singurul om din grup care avea o calitate oficială, şi Thompson deveni astfel conducătorul acestui elefant uman.

În timpul ultimelor trei zile, nu-l părăsise nici un moment. Unde mergea Thompson, Piperboom îl urma. Şi acum se afla tot acolo, ca ultimul credincios al comandantului părăsit de soldaţii săi. Văzând că ,,suita" sa se redusese la un singur om, Thompson — în pofida cutezanţei sale obişnuite — rămase dezorientat în momentul când era gata să părăsească vaporul. Ce trebuia să facă? I se păru că-i aude pe Hamilton şi Saunders răspunzându-i: „Programul, domnule, programul!" Şi ascultând parcă de presupusa poruncă a acestor teribili cârcotaşi, coborî prima treaptă a schelei, când auzi larma care izbucnise printre pasagerii adunaţi pe spardec.

Din nou nedecis, Thompson se opri. Într-o clipă îl înconjurară douăzeci de chipuri mânioase.

Unul din pasageri luă rolul de purtător de cuvânt, vorbind în numele tuturor:

— Va să zică, domnule, spuse el păstrându-şi cu greu calmul, vă duceţi astăzi la Funchal?

— Desigur, domnule, răspunse Thompson cu un aer nevinovat.

— Şi mâine? Şi poimâine?

— Va fi la fel.

— Ei bine, domnule, formulă pasagerul ingroşându-şi fără să vrea vocea, îmi permit să vă informez că noi găsim acest lucru monoton.

— Cum e cu putinţă! exclamă Thompson cu o naivitate încântătoare.

— Da, domnule, monoton. Nu pot fi constrânşi oameni care au un dram de minte să viziteze şase zile la rând un oraş ca Funchal. Noi ne aşteptam la plimbări, excursii.

— Totuşi, domnule, zise Thompson, programul nu promite asa ceva.

Pasagerul respiră adânc, ca cineva care face eforturi să-şi stăpânească mânia.

— Este drept, zise el, şi căutăm în zadar să ghicim pricina. Ne-aţi putea spune de ce nu faceţi la Madera ceea ce aţi făcut în Azore?

Motivul era că preţurile ,,civilizându-se" direct proporţional cu obiceiurile locuitorilor, Thompson se temuse de costul unei excursii în acest ţinut preferat de englezi. Dar putea el să se servească de un astfel de argument?

— Nimic mai simplu, răspunse, arborând amabilul său surâs. Agenţia a crezut că pasagerii nu vor fi supăraţi dacă vor putea să mai iasă din înregimentarea lor obişnuită şi să-şi organizeze excursii particulare, care sunt mult mai uşor de făcut aici, unde se vorbeşte curent engleza, că...

— Ei bine, Agenţia s-a înşelat, îl întrerupse rece purtătorul de cuvânt de pe spardec şi, în consecinţă...

— S-a înşelat! exclamă Thompson, întrerupându-l la rândul său pe avocatul părţii adverse. S-a înşelat! Sunt fericit să constat că nu sunt învinuit decât de o simplă eroare.

Sări pe punte şi alergă de la un pasager la celălalt.

— Căci, în sfârşit, domnilor, Agenţia — o ştiţi prea bine! — nu economiseşte nimic pentru a asigura mulţumirea pasagerilor săi. Agenţia nu se dă înapoi de la nici un sacrificiu, îndrăznesc s-o spun!

Se încălzise.

— Agenţia, domnilor, este prietena pasagerilor! O prietenă neobosită şi devotată! Ce spun? O mamă, domnilor!

Se-nduioşase. Încă puţin şi era gata să izbucnească în lacrimi.

— Din fericire, n-o acuză nimeni că a neglijat în mod voit ceva care v-ar fi făcut plăcere. Această acuzaţie m-ar fi revoltat. Revoltat, da, îndrăznesc s-o spun!... În timp ce dacă m-am înşelat!... A te înşela este altceva. Poate să mă fi înşelat. Admit că m-am înşelat. Oricine se poate înşela. Îmi cer scuze, domnilor, îmi cer scuze! Eroarea nu este ceva calculat, domnilor.

— Rămâne atunci s-o reparaţi, interveni cu răceală pasagerul, după atâta vorbărie fără rost.

— Cum, domnule? întrebă Thompson cu amabilitate.

— Organizând chiar de mâine o excursie, în loc să ne plictisim două zile în plus în Funchal.

— Imposibil! exclamă Thompson. Agenţia n-a pregătit nimic, n-a prevăzut nimic pentru asta. Ne lipseşte timpul. O excursie trebuie să fie studiată amănunţit şi să fie organizată dinainte. Ea cere pregătiri importante...

Un hohot de râs îi tăie vorba. Ei bine! Grozave pregătiri făcuse Agenţia pentru excursiile precedente! Dar Thompson nu se lăsă derutat.

— Imposibil! repetă el cu o nouă energie.

Ceva în glasul lui arăta că asupra acestui punct va rămâne neclintit. Purtătorul de cuvânt, intimidat, nu mai insistă.

— Atunci să plecăm de aici! exclamă o voce zeflemitoare dintre pasageri.

Thompson profită de această propunere şi şi-o însuşi imediat.

— Să plecăm, domnilor? Dar nu cer altceva. Agenţia este la dispoziţia dumneavoastră, este inutil s-o mai repet. Haideţi să punem la vot plecarea.

— Da, da, să plecăm! strigă majoritatea pasagerilor.

— Va fi aşa cum doriţi, declară Thompson. În această ocazie, ca şi întotdeauna, îndrăznesc s-o spun!

Renunţând să mai meargă pe uscat, dădu noi instrucţiuni căpitanului Pip, în timp ce Van Piperboom, văzând că nu se mai merge la Funchal în această zi, se-ntinse calm într-un fotoliu şi-şi aprinse eterna sa pipă. Nimic nu putea fi neprevăzut pentru superba sa indiferenţă.

Vaporul nu putea totuşi să plece imediat. Trebuia aşteptată înainte întoarcerea celor opt pasageri plecaţi de două zile. Această întoarcere nu putea întârzia. Înainte de ora cinci ei vor fi sosit la bord.

În timpul zilei, Thompson avu ocazia să-şi exercite facultăţile de diplomat. Cu toate că se-ncheiase între beligeranţi un tratat de pace, pacea nu dăinuia în sufletele lor. Atât adversarii cât şi partizanii acestei plecări grăbite, pe care o votaseră, ca pe o ultimă soluţie, neavând încotro, îi erau duşmani lui Thompson. Dar administratorul se făcea că plouă. Nimeni nu-i mai adresa cuvântul. Aproape că-i întorceau spatele când îl vedeau. Avea însă obrazul gros la toate înţepăturile. Surâzător ca de obicei, trecea printre grupurile ostile cu obişnuita lui dezinvoltură.

Către ora cinci însă simţi cum se naşte în el o adevărată indispoziţie. Saunders şi Hamilton vor reveni. Ce vor spune aceşti veşnici arţăgoşi de noua derogare de la program? Pe Thompson îl treceau fiori.

Dar bătu cinci, şase şi şapte fără ca excursioniştii să se fi întors.

La cină, pasagerii discutau despre inexplicabila întârziere şi familiile Hamilton şi Blockhead începură să fie serios alarmate. Neliniştea lor crescu şi mai mult după căderea nopţii, când tot nu aveau nici o ştire din partea călătorilor. Ce putea să li se fi întâmplat?

— Totul, domnule, totul şi încă ceva pe deasupra, şopti confidenţial Johnson, cu limba încleiată, către pastorul Cooley, care-şi trase scaunul înapoi, sufocat de izul de alcool răspândit de secretosul beţiv. La ora nouă şi jumătate, Thompson tocmai voia să meargă la Funchal după informaţii, când în sfârşit o ambarcaţiune îl acostă pe Seamew la tribord. Pe rând, se iviră pe punte excursioniştii întârziaţi, dar vai! mai puţini la număr.

Veselă plecare, tristă întoarcere! Cât de lung le păruse drumul care-i aducea înapoi la Funchal!

Mai întâi, trebuiseră să-i dea îngrijiri deosebite lui Dolly, care parcă îşi pierduse minţile din cauza catastrofei. Multă vreme toţi se ocupaseră zadarnic de ea. Numai Roger, prin cuvinte de alinare, reuşise să potolească această deznădejde îngrozitoare. Când în sfârşit oboseala mai liniştise hohotele de plâns ale nenorocitei fete, el se străduise să-i redea speranţa. Domnul Morgand era abil şi curajos. El o va salva pe aceea căreia i se devotase. Timp de o oră Roger repetase fără să obosească acest lucru cu aceeaşi siguranţă şi, încetul cu încetul, un calm relativ revenise în sufletul sfâşiat al lui Dolly.

O ajutase atunci să urce până la drumul unde aşteptau caii, apoi, suind-o în şa, rămăsese lângă ea, înşirindu-i stăruitor cuvinte de îmbărbătare, pline de speranţă.

Jack, posomorât şi preocupat de sine, nu încercase să intervină între ei. Nu profitase de legăturile sale de familie, pentru a-şi reclama acest rol de consolator. Indiferenţa sa ar fi părut bizară tovarăşilor lui, dacă acestora nu le-ar fi fost capul numai la catastrofa petrecută atât de brusc şi care-i făcea să nu mai poată vedea nimic altceva în jurul lor. Mergeau tăcuţi, gândindu-se la evenimentele groaznice ce se desfăşuraseră în faţa ochilor lor. Nici unul din ei nu simţea acea speranţă pe care Roger, milos, căuta să i-o insufle lui Dolly. Înaintaseră încet pe cărarea care mergea de-a lungul coastei orientate de la Curral das Freias şi până la punctul de intersecţie cu Calea Nouă. În timpul acestei lungi distanţe, nu încetau să scruteze cu privirea apa clocotitoare a cărei furie începea acum să se liniştească. În timp ce se lăsa noaptea, ajunseseră la Calea Nouă îndepărtându-se repede de torentul în care dispăruseră doi dintre prietenii lor.

O oră mai târziu, se aflau la Funchal şi o barcă îi transportase la Seamew, unde Thompson îi aştepta cu o nerăbdare nu lipsită de nelinişte.

Thompson găsi în această nelinişte curajul desperării. Era bine să se termine totul deodată.

Se grăbi în întâmpinarea întârziaţilor. Se înţelege că primul care apăru la scara de bord fu baronetul. Dar scrâşnetele care se auzeau în spatele lui trădau prezenţa apropiată a temutului Saunders. Thompson avea în faţă pe unul din inamicii săi. Celălalt nu era nici el departe.

— Cât de târziu vă întoarceţi! exclamă el, chemând în ajutorul mustrării surâsul cel mai amabil, fără să-şi dea seama că întunericul îi neutraliza efectul. Începusem să fim infernal de îngrijoraţi.

Dacă ţinem seama de relaţiile lor cu administratorul general, îngrijorarea acestuia avea de ce să-i surprindă pe Hamilton şi Saunders. Dar amândoi, preocupaţi de cu totul altceva, îl ascultau pe Thompson fără să-l urmărească, în timp ce ceilalţi excursionişti, venind la rândul lor pe punte, se strânseseră în semicerc, nemişcaţi şi tăcuţi.

— Vă aşteptăm cu atât mai multă nerăbdare, reluă Thompson volubil, cu cât, în lipsa dumneavoastră, aceşti domni mi-au cerut, au pretins de la mine, îndrăznesc s-o spun, o foarte mică modificare a programului.

Ultimele cuvinte Thompson le pronunţase cu teamă. Neprimind nici un răspuns, prinse din nou curaj.

— Nu, nu-i cine ştie ce, zău aşa! Aceşti domni şi aceste doamne, găsind că oprirea la Funchal ar fi cam lungă, ar dori s-o scurteze prin plecarea de aici, chiar în această seară. Cred că nu aveţi nici o obiecţie la această schimbare, care ne face să recâştigăm două din cele trei zile ale întârzierii noastre?

Nici acum nu veni nici un răspuns. Thompson, mirat de cât de uşor a câştigat partida, începu să-i cerceteze mai atent pe muţii săi ascultători. Ciudăţenia atitudinii lor îl izbi brusc. Dolly plângea pe umărul lui Roger. Ceilalţi patru tovarăşi aşteptau gravi ca guralivul Thompson să le permită să plaseze un cuvânt care pesemne că era serios, judecând după cum arătau la faţă.

Dintr-o privire, Thompson parcurse grupul excursioniştilor şi putu vedea golurile pe care soarta le crease în mijlocul lor.

— Aţi păţit ceva? întrebă el cu voce tremurătoare.

Ca sub apăsarea unui misterios avertisment, o tăcere adâncă se aşternu printre pasagerii care se strânseră repede în jurul lui Thompson.

— Doamna Lindsay? insistă acesta. Domnul Morgand?

Saunders făcu un gest dezolat, la un suspin înăbuşit al lui Dolly.

Apoi, în sfârşit, Jack Lindsay, ieşind puţin mai în faţă din cercul tovarăşilor săi, se pregătea tocmai să dea explicaţii, când deodată se retrase brusc, palid şi cu braţul întins. Această scenă încordată captase atenţia tuturor. Nimeni nu se gândise să se preocupe de ceea ce se întâmpla la capătul celălalt al vasului. La mişcarea făcută de Jack, toate privirile se îndreptară în direcţia spre care arăta braţul său.

Atunci, la lumina felinarelor, apăru un grup tragic. Cu fruntea insângerată şi hainele pline de mâl, de pe care şiroia apa, apăruse Robert Morgand sprijinind-o pe Alice Lindsay, sfârşită de puteri.

Toiuşi, doamna Lindsay îşi ridică cu energie capul. Avea obrajii de o paloare cadaverică.

Ea fu aceea care răspunse întrebării lui Thompson.

— Iată-ne, zise simplu, aţintindu-şi ochii arzând de febră asupra cumnatului ei, care se dădu înapoi, mult mai palid decât ea.

— Iată-ne! repetă Robert cu o voce în care vibra o acuzaţie, o ameninţare, o provocare.




Yüklə 1,32 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   11   12   13   14   15   16   17   18   ...   30




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin