Mesaje pe anul 2012


Am un Mesaj pe care trebuie să îl transmit poporului american



Yüklə 1,85 Mb.
səhifə126/141
tarix05.03.2018
ölçüsü1,85 Mb.
#44121
1   ...   122   123   124   125   126   127   128   129   ...   141

620. Am un Mesaj pe care trebuie să îl transmit poporului american


Sâmbătă, 17 noiembrie 2012 la ora 19:00

Mult iubita Mea fiică, am un Mesaj pe care trebuie să îl transmit Poporului American.

Mult iubiții Mei discipoli, trebuie să fiți atenți la Cuvântul Meu Sfânt și să ascultați.

Sunteți supuși acum la multe persecuții din cauza păcatelor compatrioților voștri și ale acelora care controlează legile voastre privind avortul. Acest păcat foarte mare, pe care l-ați comis de milioane de ori, a sfâșiat Inima Mea ca și cum o sabie ar fi străpuns-o de mai multe ori.

Păcatele imoralității și ale dragostei voastre pentru bogăție Mă ofensează profund. Nu Îmi sunteți credincioși, așa cum s-ar cuveni. Aceia dintre voi care s-au îndepărtat de Adevăr trebuie să Mă cheme ca să le deschid ochii.

Îi iubesc pe toți copiii lui Dumnezeu din Statele Unite ale Americii, dar mă tem că păcatul a creat o fisură atât de largă încât mulți dintre voi vor cădea într-un abis de disperare dacă nu vor accepta Existența lui Dumnezeu.

Este important ca voi să vă rugați foarte mult pentru că puterea satanei s-a infiltrat în multe dintre legile voastre. Multe alte legi, care urmează să fie introduse de ateii aflați printre voi, vor fi odioase în Ochii Tatălui Meu.

Cum plâng când văd înșelătoria care vă este prezentată! Bieții Mei slujitori sfințiți care se află în mijlocul vostru vor fi zdrobiți precum insectele sub picioarele acelor lideri care Mă renegă pe Mine, Isus al vostru.

Acesta este timpul când rugăciunea trebuie să fie scopul vostru zilnic astfel încât națiunea voastră să fie salvată și inclusă printre cele douăsprezece națiuni ale Noului Paradis.

Aceasta este Rugăciunea (85) a Cruciadei pntru salvarea Statelor Unite ale Americii din mâna înșelătorului.



Rugăciunea (85) a Cruciadei de Rugăciune: Salvează Statele Unite ale Americii din mâna înșelătorului

"O, Isuse drag, acoperă națiunea noastră cu protecția Ta prețioasă. Iartă-ne nouă păcatele împotriva Poruncilor lui Dumnezeu. Ajută poporul american să se întoarcă la Dumnezeu. Deschide-le mintea către adevărata Cale a Domnului. Deschide-le inimile împietrite pentru a primi Mâna Milostivirii Tale. Ajută această națiune să se ridice împotriva blasfemiilor care s-ar putea să le fie impuse pentru a-i forța să nege Prezența Ta. Te implorăm, Isuse, salvează-ne pe toți, ocrotește-ne de tot răul și cuprinde toate popoarele în Inima Ta Preasfântă. Amin."

Mergeți, poporul Meu, și să nu vă temeți niciodată să vă demonstrați dragostea pentru Mine; niciodată să nu vă deziceți de Credința voastră Creștină.



Al vostru Isus

621. Haosul va fi evident în fiecare colț al pământului și numai un orb nu va vedea schimbările


Luni, 19 noiembrie 2012 la ora 09:00

Scumpa Mea fiică, există o singură cale spre Viața Veșnică, și aceea este prin Mine, Isus Cristos. Cu toate acestea, multe sunt căile care duc spre Mine.

Multora care urmează Adevărul Meu le va fi mai ușor decât acelora care cunosc Adevărul, dar care nu se închină lui Dumnezeu.

Discipolii Mei, trebuie să înțelegeți că aceia dintre voi care cunosc Adevărul dar stau cu mâinile încrucișate și permit considerarea Cuvântului Lui Dumnezeu drept minciună, au o responsabilitate față de Mine, Isus al vostru.

Să nu acceptați niciodată legi care îl onorează pe satana. Veți ști în inimile voastre la ce legi mă refer, atunci când acestea vor fi etalate în fața voastră. Căci atunci ele vă vor dezgusta așa cum mă dezgustă pe Mine. 

E bine să se știe că lupta împotriva Cuvântului Lui Dumnezeu a început. Modul în care aceasta se va desfășura va deveni evident pentru voi.

Multe schimbări în Bisericile Mele de pe pământ; multe încercări pentru slujitorii Mei sfințiți; conflicte între națiuni; conflictul din Israel va crește în intensitate, - toate în același timp.

 Haosul va fi evident în fiecare colț al pământului și numai un orb nu va vedea schimbările care vă înconjoară. Fiecare dintre voi va fi afectat într-un fel sau altul, dar să știți aceasta.

V-am promis că Eu voi fi cu voi, îndrumându-vă la fiecare pas, alinându-vă durerea la fiecare piatră pe care călcați în căutarea păcii, iubirii și armoniei.

Rămâneți lângă Mine. Stați aproape de Inima mea Sfântă și permiteți-Mi să vă dau putere.

Mergeți prin această junglă de durere și confuzie cu credință în inimi și încredere în Mine, Isus al vostru, și veți supraviețui.

Nu permiteți niciodată nimănui să clatine conștiința sau loialitatea voastră față de Adevărul Lui Dumnezeu, indiferent cât de convingători ar fi, indiferent câte legi așa-zis tolerante vă vor impune să acceptați.

Veți cunoaște în inimile voastre diferența dintre adevăr și ficțiune.

Al vostru Isus

622. Acest grup al celor 12, reprezentând națiunile puternice, este un afront la adresa existenței celor 12 apostoli ai Mei


Marți, 20 noiembrie 2012 la ora 23:50

Mult iubita Mea fiică, multe insulte sunt aruncate la adresa Mea, Salvatorul omului, și sunt deghizate sub un văl de minciuni.

Satana i-a infestat mai ales pe creștinii din toată lumea în aceste timpuri. Și face acest lucru în cel mai viclean mod. El îi convinge că trebuie să fie dedicați fraților și surorilor lor și-i face să creadă în minciuni. 

Oamenii, prin natura lor, au o latură afectuoasă, născută din iubirea firească pentru alții. Acesta este un dar de la Dumnezeu. Satana însă folosește această emoție pentru a-l atrage pe om într-o plasă de înșelăciuni asupra căreia omul are prea puțin control. El reușește să îi facă pe oameni să creadă în legi care reprezintă păcate grave împotriva lui Dumnezeu.



Ajutându-i pe alții care încearcă să impună legi ce justifică crima, războiul și blasfemiile împotriva lui Dumnezeu, mulți oameni cred că fac ceea ce trebuie.

Atunci când credeți că păcatul este acceptabil și justificabil, pentru că este spre binele celorlalți, să știți că ați căzut într-o capcană atent pregătită.

Nu este o coincidență faptul că sporesc justificările pentru divizarea din interiorul Bisericilor Creștine. Nu este o coincidență că acum vă sunt prezentate toate justificările pentru a aproba avortul.

Toate națiunile sunt legate între ele și toate protestele zgomotoase în favoarea introducerii avortului, pentru justificarea războiului și pentru introducerea modificărilor în Bisericile Creștine, sunt plănuite de către o singură entitate. Acest grup plănuiește aceste evenimente de mulți ani. Ei știu exact cine sunt și ce fac. Sunt foarte puternici și periculoși.

Opriți-vă, priviți și ascultați, pentru că de acum trebuie să acceptați că ceea ce vă spun este în Numele Domnului. Toate aceste acțiuni monstruoase și respingătoare, prezentate ca schimbări acceptabile și pline de grijă, făcute pentru oamenii din societatea voastră, au fost planificate și coordonate la nivel global de către grupul celor 12.

Acest grup al celor 12, reprezentând națiuni puternice, este un afront la adresa existenței celor 12 apostoli ai Mei.

Ei îl vor prezenta și îl vor susține pe anticrist în lume, exact așa cum cei 12 apostoli ai Mei M-au prezentat pe Mine în public în timpul când am fost pe pământ.

Puterea lor constă în aceea că fiecare națiune puternică le susține pe celelalte ca să creeze legi imorale și pentru ca acestea să fie acceptate.

Cât de mult veți suferi voi, iubiții Mei discipoli, pentru că aveți acces la Adevăr! Adevărul vă va deschide ochii la răul din jurul vostru. Nu trebuie să vă temeți niciodată de Adevăr. Numai când îl veți accepta, veți putea să vă protejați împotriva acestor răutăți, fie ele legi, fapte sau acțiuni.

Să știți că acele națiuni care participă la introducerea acestor legi odioase vor suferi cel mai mult în timpul purificării finale.

Ele vor crede că nu li se poate reproșa nimic, însă nu vor reuși să realizeze decât un singur lucru, și anume să-și atragă o pedeapsă atât de severă încât nu se vor putea ascunde și nu-și vor putea acoperi fețele pentru a o evita. În primul rând ei vor trebui să răspundă în fața Mea. Mulți dintre ei, chiar și atunci, Mă vor scuipa în față. Iar apoi, se vor alătura lui anticrist, fiarei și celorlalți îngeri căzuți, pentru o  eternitate de durere.

Vă avertizez acum. Pe cei care încercați să introduceți avortul în națiunile voastre; pe cei care profanați Bisericile Mele Creștine și pe cei care vă închinați fiarei - zilele voastre sunt numărate.

Pentru voi nu va fi nici viitor, nici viață veșnică, nici acces în Împărăția Mea.



Al vostru Isus

Yüklə 1,85 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   122   123   124   125   126   127   128   129   ...   141




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin