I. Despre casa Tatălui
Yüklə 67,8 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- II.Despre faptul că nu se pot mântui decât Ortodocșii
- III.Despre ecumenism
- B.Reproducerea înregistrării audio despre ecumenismul = panerezia timpului nostru
- IV.Teolog este…
I.Despre casa Tatălui14, 2-3: în casa Tatălui Meu multe locașuri sunt. Iar de nu, v-aș li spus. Mă duc să vă gătesc loc. (3) Și dacă Mă voi duce și vă voi găti loc iarăși voi veni și vă voi lua la Mine, ca să fiți și voi unde sunt Eu . A zis Domnul către Petru: „Vei veni după Mine, mai pe urmă" (loan 13, 36), însă, ca să nu socotească ceilalți [ucenici] că numai lui Petru i s-a dat aceasta, dar nu și lor, zice [Mântuitorul]: „Și pe voi vă primește același loc care și pe Petru l-a primit. Pentru aceasta, nu se cuvine să vă turburați pentru loc, căci «multe lăcașuri sunt în casa Tatălui Meu», adică, sub stăpânirea Tatălui", deoarece „casă", puterea stăpânirii [dumnezeiești] să o înțelegi . „însă, chiar și de nu ar fi fost «case», Eu M-aș fi «dus» și v-aș fi gătit vouă, pentru aceasta și dinspre amândouă [acestea] nu se cuvine să vă turburați, fie de sunt gata, fie și de nu sunt. Căci, și de nu ar fi fost gata, Eu cu toată sârguința le-aș fi «gătit» pentru voi pe acestea. «Și dacă Mă duc», pentru ca vouă «să vă gătesc loc», nici așa nu vă voi lăsa [părăsi] pe voi, ci «vă voi lua, ca unde sunt Eu și voi să fiți»". Vezi graiurile de mângâiere și de bucurie? „«Unde sunt Eu și voi acolo să fiți»! Deci, nu aveți cuvânt [îndreptățire] a vă turbura, de vreme ce, cu Mine aveți să fiți". Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Luca, Ed. Σοφία - Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2009, pp. 346-347. Observăm că locașurile sunt pentru apostoli și urmașii lor, adică cei ce păstrează învățătura apostolică, iar nu pentru eretici. Ce sens oare să aibă atunci cuvântul Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae: “credincioșii diferitelor confesiuni creștine s-au pomenit fără voia lor în cadrul acelor denominațiuni cu credințe despre un Hristos care nu e prezent cu toată eficiența Lui mântuitoare în sânul lor, participarea lor nedeplină la Hristos, și aceasta în mare măsură fără vina lor, poate avea ca urmare o participare nedeplină la El și în viața viitoare, conform cuvântului Mîntuitorului :”În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt…”. Vina esențială o au ereziarhii, care nu au aprofundat credinșa moștenită, ci fiind dominați de patima trufiei au contribuit la lucrarea demonică de sfâșiere a creștinismului.1
Noi credem că, respectând tâlcuirea de mai sus, Pr. Profesor se referă că vor fi sub stăpânirea Tatălui, care stăpânește și peste rai și peste iad, iar nu că vor fi înlăuntrul raiului sau a Împărăției Cerurilor. La aceasta ne îndeamnă un alt cuvânt al Părintelui Profesor, care nuanțează precis această afirmație, scris în 1987 când avea venerabila vârstă de 84 de ani, fiind la deplina maturitate teologică, după o bogată experiență în a cunoaște personal pe eretici, activând mulți ani ca misionar Ortodox în cadrul ecumenismului: 9. Cum am putea înțelege mai bine cuvintele Domnului, Care zice: «Casa Mea, casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile». — Cuvintele acestea trebuie înțelese în sensul că în casa lui Dumnezeu nu se vor mai aduna numai evreii, ci toate neamurile. Dumnezeu Cel adevărat, Cel în Treime, nu va mai fi cunoscut numai de evrei, ci prin Hristos se va face cunoscut tuturor neamurilor. Toți se vor simți în rugăciune către Același Dumnezeu, întrucît a venit prin Fiul Său în maxima apropiere de oameni, în calitatea lor de oameni, făcuți, prin întruparea Fiului Său, toți frați cu El și fii ai Tatălui, avînd împreună cu Fiul pe Duhul Sfînt, ca purces din Tatăl și odihnindu-Se peste ei, cei uniți cu Fiul. 10. Care sînt adevărații membri ai Bisericii lui Hristos? Numai cei drepți și ortodocși sau toți credincioșii care cred în Dumnezeu? — Membrii plini ai Bisericii lui Hristos sînt cei ce cred în Hristos ca Fiul lui Dumnezeu făcut om, peste care se odihnește Duhul Sfînt; deci, cei ce cred prin aceasta și în Sfînta Treime și se unesc prin Hristos cu Sfînta Treime prin harul primit de la El în Tainele Bisericii. Cei ce nu cred și nu primesc pe Hristos astfel înțeles, nu primesc nici pe Sfînta Treime prin Tainele de totdeauna ale Bisericii. Ei pot avea doar o oarecare legătură împuținată cu Hristos, potrivit cu puținul pe care îl primesc din El. Ei nu sînt încorporați deplin în trupul lui Hristos, nu sînt în interiorul« casei» Lui, ci se află în jurul casei în care este El, mai aproape sau mai departe, primind din casa în care este El o lumină împuținată, nedeplin clară și care nu le dă puterea de a înainta spre unirea cu umanitatea Lui desăvîrșită, deci cu El însuși. Fericirea de care se vor bucura ei va fi pe măsura luminii ce au primit-o de la El prin Taine și a înțelegerii ce au avut-o față de El. Arhim. Ioanichie Bălan, Convorbiri Duhovnicești, vol. 2, Ed. Episcopiei Romanului Și Hușilor, 21990, s.l., pp. 19-20. Așadar, în primul caz, termenul “casă” îl folosește Părintele în sensul de stăpânire a lui Dumnezeu și peste rai și peste iad, și peste răi și peste buni, și peste draci și peste oameni, și peste ortodocși și peste eretici. În cazul al doilea termenul “casă” îl folosește pentru Biserica triumfătoare, adică cea Ortodoxă, sau Împărăția Cerurilor, față de care ereticii sunt în afară.
Să vedem cum explică Părintele Profesor, mai nuanțat și mai precis, aceasta: 5. — Care sînt însușirile principale ale Bisericii Ortodoxe, ce o deosebesc de celelalte Biserici? — însușirile principale ale Bisericii sînt cele arătate în Simbolul credinței. Biserica este una, pentru că este Trupul lui Hristos, sau comunitatea credincioșilor, adîncită prin credința cea dreaptă, dar și mai mult prin Sfintele Taine în Hristos cel Unul, cel adevărat; este sfîntă și preocupată de sfințenie, pentru că Hristos cel adevărat este sfînt și lucrează în noi sfințenia prin Duhul Lui cel Sfînt; este sobornicească, pentru că membrii ei se străduiesc pentru comuniunea întreolaltă în Hristos, și pentru că se practică și în legătura dintre ierarhi, care numai împreună păzesc, prin hotărîri comune, credința neschimbată și rînduielile de viață ale Bisericii din orice timp; este apostolică, pentru că păstrează în mod neschimbat învățătura și tradiția primite de la Apostoli, pe care aceștia le-au primit nemijlocit de la Domnul nostru Iisus Hristos. 6. —Prin ce anume se deosebește Ortodoxia de Catolicism și Protestantism ? — Catolicismul vede unitatea mai mult exterior și nu atît ca adunare a tuturor membrilor ei în Hristos. Aceasta îl face să-și mențină unitatea mai mult prin ascultarea de un singur ierarh, nu prin comuniunea tuturor în Hristos și a păstrării neschimbate a tradiției apostolice. Dar un singur ierarh nu poate păstra și explica în mod desăvîrșit nici tezaurul învățăturii apostolice, cum îl poate păstra comunitatea tuturor ierarhilor care se frînează și se completează unii pe alții, evitîndu-se orice unilateralitate. De aceea catolicismul n-a păstrat deplin nici apostolicitatea, nici viața în Hristos sau sfințenia. La protestanți nu mai este ținută nici această unitate imperfectă. Deci, nici apostolicitatea întreagă. De asemenea, nu s-a mai respectat ierarhia de succesiune apostolică, ca o coloană vertebrală a unității între credincioși, în cursul timpului, care formează Trupul lui Hristos. 7. — în afară de Biserica Ortodoxă, ce Biserici creștine posedă harul mântuirii? — Harul mîntuirii nu se poate primi decît în Biserica Ortodoxă, pentru că este lucrarea lui Hristos rămas, ieri și astăzi, Același cu ea. Chiar teologia catolică socotește harul ceva creat, deci nu e lucrare izvo- rîtoare din Hristos. Mîntuirea este viață în Hristos sau a lui Hristos în credincioși prin lucrarea Lui necreată. Ea se arată unde omul înaintează în sfințenie cu ajutorul harului dumnezeiesc. Deci, este clar, în afară de Biserica Ortodoxă nu este mântuire. Vedem însa că Părintele, oarecum contrazicându-se, completează această afirmație, cu ceva contradictoriu, ca o excepție care explică și de ce a folosit termenul de biserică nedeplină. 8. — învățătura de credință ortodoxă ne învață că nu este mîntuire în afară de Biserică. Cum trebuie înțeles acest lucru ? — Numai cel ce trăiește în Biserica Ortodoxă, păstrînd credința ei integrală în Hristos și primindu-L pe El prin Taine, îl găsește pe Hristos întreg, și numai în ca. Păcătuind din slăbiciune, omul obține iertare pentru că o cere. Neîntîmplîndu-se aceasta în formațiile creștine desprinse de trupul Bisericii Ortodoxe, cum s-ar putea mîntui membrii lor? Aceștia aud numai cuvîntul despre Hristos din exterior, ca despre cineva exterior, dar nu-L primesc cu lucrarea Lui în ei înșiși prin Taine. S-ar putea ca în mod excepțional să fie mîntuiți unii dintre ei, prin alte mari fapte care se abat de la spiritul general al acestor formații. Dar nu se poate avea o siguranță în aceasta. 9. — Creștinii botezați de laici în Bisericile și cultele creștine, care nu au cele șapte Taine, primesc vreun har la Botez? Dacă refuză Tainele instituite de Mîntuitorul, se pot mîntui fără ele? — într-o anumită legătură cu Hristos pot intra prin credință, prin cuvîntul ce li se spune și prin botezul în numele Prea Sfintei Treimi, și acești creștini. Dar legătura aceasta poate deveni în oarecare măsură lucrătoare numai în cei ce în baza poruncilor bune ale firii trăiesc o viață creștină, apropiată celei învățate de Biserica Ortodoxă. Dar la această viețuire ajung în mod sigur numai dacă se alipesc în chip văzut Bisericii Ortodoxe. Atunci, ceea ce au primit în botezul lor devine har efectiv, căci acum intră în legătură cu Hristos întreg și neschimbat. 10. — în iconomia lui Dumnezeu este posibilă mîntuirea creștinilor rupți din sinul Bisericii Ortodoxe? — Cei ce au fost în Biserica Ortodoxă, deci au putut cunoaște credința ei dreaptă și puterile mîntuitoare ale lui Hristos, lucrătoare în ei, dar din nepăsare n-au căutat să le cunoască, ba chiar s-au rupt de ea, nu se pot mîntui decît dacă se căiesc de fapta lor și revin în sinul Bisericii. Căci numai așa reintră în legătură cu Hristos întreg, prin Care se pot forma ca oameni și creștini întregi. De ce a introdus iarăși acea idee, negăsită nicăieri la Sfinţii Părinţi, pe care Părintele Profesor îi cunoștea ca nimeni altul și i-a apărat în toată lucrarea sa de o viață? Acea idee nesigură despre mântuirea excepțională a ereticilor, este lăsată ca o concesie diplomatică față de opinia contemporană, răspândită mult datorită presiunilor politice, pentru a nu jigni prin contrazicere directă pe cei ce o au și a-i face să primească ca sigură, vrednică de crezare și adevărată numai învățătura că numai Ortodocșii se pot mântui, prezentă în unanimitate la toți Sfinții Părinți. Pentru a sugera aceasta, întărește încă o dată afirmația că mântuirea este posibilă numai pentru Ortodocși și pentru ereticii care se fac Ortodocși. Vedem o diferență de nuanță harul lucrător, sau chemător, acționând asupra ereticilor, câtă vreme sunt în alte confesiuni, doar ca o chemare spre mântuire. Numai dacă aceștia îl găsesc pe Hristos întreg, adică în Ortodoxie, devine harul chemător sau lucrător un har mântuitor, prezent doar în Sfânta Biserică Ortodoxă, fiindcă așa cum am văzut și mai sus și vom vedea și mai jos, Părintele Profesor credea și mărturisea că Hristos întreg se află doar în Ortodoxie. 11. — Se cunosc limitele harului Duhului Sfînt în iconomia mîntuirii? — Harul mîntuitor este numai acolo unde este unirea cu Hristos cel adevărat, prin credința întreagă primită de la Apostoli, cu Hristos cel lucrător în oameni, deci în Biserica adevărată sau Ortodoxă. Potrivit doctrinei noastre, în catolicism se primește o oarecare putere a lui Hristos, care devine har mîntuitor în cei ce, prin judecata lor trezită de Hristos care li se propovăduiește, îl găsesc pe Hristos întreg, prin viețuirea lor, arătînd prezența Lui Hristos Cel lucrător în ei. Unele raze ale luminii lui Hristos vin și în membrii formațiilor creștine protestante și neopro- testante, în măsura în care Hristos propovăduit lor este mai aproape de Hristos cel adevărat. în acest sens, harul, ca lucrare a lui Hristos, se limitează de bunăvoie de către firea omenească. El nu o desființează pe aceasta. Lucrează numai prin ea în mod accesibil oamenilor. Dar firea omenească este ridicată necontenit, fără sfîrșit, în putința de a fi mediu al harului lucrător. [...] 14. — Care sînt principalele fapte bune care pot asigura mîntuirea omului? — Dreapta credință în Hristos, iubirea față de Dumnezeu și de aproapele și ajutorarea celor cunoscuți de noi că sînt în nevoi. Arhim. Ioanichie Bălan, Convorbiri Duhovnicești, vol. 1, Ed. Episcopiei Romanului Și Hușilor, 21993 (ediția întâi a fost în 1987), s.l., pp. 182-185 Și ca să fie deplin limpede ce a vrut să spună, în volumul 2 revine asupra problemei și o explică, încă o data, ne mai amintind de teoria diplomatică de mai sus, (cea nesigură și excepțională, deci ireală, arbitrară și care face un atac la libertatea făpturii, acuzând pe Dumnezeu că ar fi discreționar), ca un testament duhovnicesc al sfinției sale despre mântuirea numai a ortodocșilor, ca o fericită concluzie finală, care ne scoate din nesiguranța a tot felul de teorii moderne. Ne povățuiește, în plus, că nu trebuie să ne rugăm în locașurile de cult neortodoxe, cu atât mai puțin cu neortodocșii:
A.Din Convorbiri Duhovnicești cu Părintele Ioanichie Bălan15. Se pot ruga credincioșii noștri în locașuri de cult neortodoxe? Pentru ce nu trebuie să se roage în ele? — Credinciosul se poate ruga oriunde lui Dumnezeu, dar numai în locașul bisericesc ortodox se săvîrșește Sfînta Liturghie și este prezent Hristos, Cel ce preface pîinea și vinul în întregime în Trupul și Sîngele Său și ni Se dă ca atare. Și cum fără înviere cu Hristos prin Sfînta împărtășanie nu ne putem mîntui, tot așa nu ne mîntuim prin rugăciunea în locașuri de cult neortodoxe. Rugăciunea în ele e ca un gînd la Dumnezeu care nu trebuie să ne părăsească în nici un loc. Dar oriunde trebuie să ne rugăm lui Hristos Cel adevărat, nu unuia răstălmăcit de culte neortodoxe. [...] 76. Care este și ar trebui să fie și în viitor mesajul Ortodoxiei pe calea unității creștine? — Ortodoxia oferă creștinătății de toate formele unitatea cea mai satisfăcătoare și mai eficientă — unitatea mistică în Fiul lui Dumnezeu cel întrupat, jertfit și înviat pentru noi, prezent în continuare în noi și prin aceasta în unitatea noastră ca împreună-fii cu El ai Tatălui ceresc și frați între noi, însuflețiți în dragostea noastră de fii ai Tatălui și de frați cu Hristos și între noi prin Duhul cel Sfînt, care Se odihnește din veci în Fiul și în cei ce se unesc cu Fiul după întruparea, jertfa și învierea Lui. Nu în ascultarea de un unic ierarh, nici în credința acceptată de o sumă de indivizi neuniți în înțelegerea ei și în trăirea frățietății și comuniunii în El, se poate realiza unitatea creștină. Arhim. Ioanichie Bălan, Convorbiri Duhovnicești, vol. 2, Ed. Episcopiei Romanului Și Hușilor, 21990 (ediția 1 a fost tipărită în 1988, când Părintele avea 85 de ani), s.l., pp. 39, 92 Ne prezintă la răspunsul 76 cele trei modele de ecumenism: sobornicitatea deschisă spre misiune a Ortodoxiei (ne putem uni cu adevărat doar în adevăr, adică Hristos, fiind uniți de soborul ce continuă prin succesiune sinodul apostolilor), ecumenismul catolicismului (nu contează cum crezi, doar să ai pe papa șef), ecumenismul protestant (nu contează cum crezi, sau pe cine ai drept șef, doar să faci fapte împreună cu ceilalți, asociați formal). Și aici, Părintele Profesor, neabătându-se de la calea împărătească, a mărturisit credința Sfintei Biserici Ortodoxe care ne învață așa: 2Ioan 1:9 Oricine se abate și nu rămâne în învățătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce rămâne în învățătura Lui, acela are și pe Tatăl și pe Fiul. :10 Dacă cineva vine la voi și nu aduce învățătura aceasta, să nu-l primiți în casă și să nu-i ziceți: Bun venit! :11 Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaș la faptele lui cele rele. CANOANELE SFINȚILOR APOSTOLI CANONUL 10 Dacă cineva cu cel scos de la împărtășire (achinonitos) măcar, în casă de s-ar împreună ruga, acesta să se afurisească. [Apostolic, can. 11, 12; Antiohia, can. 2; Cartagina, can. 9] TÂLCUIRE Numele achinonitos (ne împărtășit), are trei însemnări. Căci ori arată pe cel ce stă împreună în Biserică și se roagă împreună cu ceilalți creștini dar nu se împărtășește cu dumnezeieștile Taine, ori arată pe cel ce nici se împărtășește nici stă împreună și rugându-se cu credincioșii în Biserică ci se afurisește (să deosebește) de dânșii, și iese afară din Biserică și de la rugăciune, ori în cele din urmă arată că, fiecare cleric ce se va face de cliros achinonitos (cleric neîmpărtășit), episcopul să zicem de episcopii cei împreună cu el, preotul de preoții cei împreună cu el, ori diaconul de diaconii cei împreună cu el, și ceilalți după urmare, și fiecare neîmpărtășit adică osebit de credincioșii cei din Biserică, este întru aceeași vreme și tainelor neîmpărtășit, dar fiecare de taine neîmpărtășit, nu este neîmpărtășit și de adunarea credincioșilor. Precum sunt clericii cei ce s-au caterisit, și dintre cei ce se pocăiesc cei ce stau împreună, care nici se împărtășesc nici din Biserică ies, ca cei ce se catihisesc (adică, se învață credința) precum am zis. Iar canonul acesta, ne împărtășit înțelege după a doua însemnare pentru care și zice: oricine s-ar ruga împreună cu acela ce pentru păcate s-a osebit (s-a afurisit) de la adunare și de la rugăciunea credincioșilor, măcar și de nu s-ar împreună ruga în Biserică ci în casă, unul ca acesta, ori hirotonisit de va fi ori mirean, să se afurisească asemenea cu acela de la Biserică și de la rugăciunea cea cu creștinii. Pentru că această împreună împărtășire de rugăciune pe care o face cu cel afurisit (osebit, sau despărțit) cunoscându-l și știindu-l în acest fel, privește spre necinstea și defăimarea celui ce l-a despărțit și îl clevetește pe el, ca și cum cu nedreptate l-a despărțit (afurisit). CANONUL 11 Dacă cineva cleric fiind, cu caterisit cleric împreună s-ar ruga, să se caterisească și el. [Apostolic, can. 28; Antiohia, can. 4; Cartagina, can. 10] TÂLCUIRE În două chipuri se poate a se tâlcui canonul acesta. Dacă adică acesta împreună s-ar ruga, se va lua în loc de, împreună va liturghisi, toată noima canonului este aceasta: Oricare cleric împreună va liturghisi în știință cu cleric caterisit, să se caterisească și el asemenea cu acela (care aceasta este și mai dreaptă). Dacă zicerea se roagă împreună însemnează chiar după zicerea sa, a se împreună ruga, înțelegerea canonului este aceasta: Oricare cleric s-ar împreună ruga în știință cu clericul acela ce nu numai s-a caterisit, ci și a îndrăznit după caterisis să lucreze ceva din ale clirosului (clericului) ori și de s-a caterisit adică pentru păcate de clericatul său, iar după caterisis, iarăși căzând întru aceleași păcate, s-a despărțit încă și de adunarea și de rugăciunea credincioșilor, unul ca acesta zic să se caterisească, asemenea cu acela. CANONUL 45 Episcopul, sau prezbiterul, sau diaconul, împreună cu ereticii rugându-se, numai să se afurisească. Iar de au dat lor voie, ca unor clerici a lucra ceva, să se caterisească. [Apostolic, can. 65; Sinod 3,can. 2, 4; Laodiceea, can. 6, 9, 32, 33, 34, 37; Timotei, can. 9] TÂLCUIRE Canonul acesta rânduiește, că oricare episcop, sau prezbiter, sau diacon numai împreună s-ar ruga, dar nu și împreună ar liturghisi, cu ereticii, să se afurisească. Că cel ce împreună se roagă cu afurisiții (precum acest fel sunt ereticii) trebuie împreună a se afurisi și el, după canonul 10 al acestorași Apostoli. Iar de au iertat ereticilor acestora să lucreze vreo slujire, ca și clerici, să se caterisească. Fiindcă oricare cleric va și liturghisi (împreună liturghisi) cu cel caterisit (precum unii ca aceștia sunt și ereticii, după canonul 2 și 4 al soborului 3) împreună se caterisește și el, după al 11-lea al Apostolilor. Că se cuvine pe eretici să-i urâm și să ne întoarcem fețele despre ei, dar nu cândva și să ne rugăm împreună cu ei, sau să iertăm lor a lucra vreo slujire bisericească, ori ca niște clerici, ori ca niște ierei. [...] Sfântul Timotei al Alexandriei: ÎNTREBAREA 9 De este dator clericul a se ruga, fiind față arieni, sau alți eretici? Sau de nu-l vatămă pe el nimic, când face el rugăciunea, adică proaducerea? RĂSPUNS La dumnezeiasca aducere diaconul strigă mai înainte de sărutare: Cei neîmpărtășiți ieșiți. Deci nu li se cuvine a fi de față. Fără numai de făgăduiesc a se pocăi, și a fugi de eres. TÂLCUIRE La această întrebare răspunde sfântul, că dacă în vremea ierurghiei, strigă diaconul să iasă din biserică, câți se catehisesc (că aceasta înseamnă zicerea neîmpărtășiți); deci dacă cei ce se catehisesc nu se iartă a sta în lăuntru în vremea dumnezeieștii Liturghii, cu cât mai vârtos ereticii? Fără numai, de vor făgădui a lăsa eresul și a se pocăi. Însă și atunci, nu se cuvine a se lăsa în lăuntru, ci a sta afară cu cei ce se catehisesc. Iar deși aceasta nu vor făgădui, nici cu cei ce se catehisesc se iartă să stea, ci să se izgonească după Valsamon. Sfântul Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion, cârma Bisericii Ortodoxe, Ed. Credința Strămoșească, s.l., 22007, verificat după cel de la Sfânta Mănăstire Neamț, 1844, în fotocopie caractere chirilice, după exemplarul Părintelui Cleopa Ilie. 716. - Ființele raționale, oamenii, cad în erezie, din cauza: a) neștiinței (Osca, 4, 6-7; Deut. 1, 39; Ioan 4, 11); b) a înșelăciunii diavolești tăinuite (Fac. 3, l-6; Matei 4,l-l0; Ioan 8,44; II Cor. 11,3-l5); c) poftelor omenești dc a se folosi rău de libertatea care duce la răzvrătire, neascultare și necredință (III Regi-22, l-28; Ier. 20, l-l8; Tit .3, 2-5); d) a învechirii întru păcate, atît prin educația primită cît și prin îndeletnicirea voită a minții și a vieții obișnuite (V. Neascultarea, Păcatul). îndreptarea ereticilor se poate face numai cu darul lui Dumnezeu, care se poate altoi numai pe o inimă sinceră, pe care Dumnezeu nu o va urgisi (Ps. 50, 17; v. Spovedania, Providența). 717. -“Pe ereticii cei nelegiuiți, care nu se pocăiesc, afurisiți-i și-i lepădați de ceilalți credincioși, aducînd la cunoștință publică îndepărtarea lor din biserica lui Dumnezeu și porunciți credincioșilor să se ferească cu desăvîrșire de ei, și să nu se întovărășească cu ei nici la vorbă și nici la rugăciune, căci ei sînt potrivnici și dușmani ai bisericii, strică turma lui Hristos și batjocoresc moștenirea credinței. (Prov. 13,20). Aceștia sînt despre care Domnul a spus cu amărăciune și cu asprime, zicînd că sînt hristoși mincinoși și învățători vicleni, care hulesc duhul handui și disprețuiesc danii lui cel oferit gratis, cărora nuli se iartă nici în veacul de acum, nici în cel ce va să vie (Matei 5,32). -Const. Ap. VI, 18. 718. -“Episcopul, presbiterul sau diaconul numai de se va ruga împreună cu ereticii, să se afurisească (suspende), iar de le va da voie a lucra ca unor clerici, să se caterisească”. -Apost. 45. 719. -“Dacă vreun cleric sau laic va intra în sinagoga iudeilor sau a ereticilor să se roage, să se caterisească și afurisească”. -Apost. 64. 722. -“Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu, dacă Stăruie în eres” (Matei 12, 30; Luca II, 23). -Laod. 6. 723. -“Cei ce se convertesc de la erezie, adică dintre novalieni, fotiniani, quadrodecimani, fie ei calehumeni sau adepți ai lor, să nu fie primiți în biserică pînă ce nu anatematisesc toate ereziile și mai ales, pe cel de care ei aparțin. Dintre aceștia care se numesc credincioși ai acestor secte, vor putea fi primiți la sfintele taine, numai după ce vor învăța și mărturisi simbolul credinței și vor fi unși cu sfîntul mir”. -Laod. 7. Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 31999. B.Reproducerea înregistrării audio despre ecumenismul = panerezia timpului nostruCa o concluzie finală despre cum privea Părintele Stăniloae ecumenismul, reproducem în scris următoarea convorbire audio a Părintelui cu ucenicii sfinției sale (pe care o puteți asculta dacă faceți dublu clic pe pictograma de mai jos, activând fișierul .mp3 din document): 
Întrebare: - Credeți că trebuie să spune adevărurile de credință? Părintele Profesor Dumitru Stăniloae: - Asta, da… Întrebare: - Atacând intelectualitatea aceasta înstrăinată de ortodoxism… Părintele Profesor Dumitru Stăniloae: - Asta, da… asta, da… asta, da. Și Părinții Bisericii de ce au făcut așa? Au atacat pe Arie, au atacat pe necredincioși, au atacat pe toți. Și pe Arie îl atacă. Să vorbim așa, împotriva necredinței. Răul e vechi, răul e același, bunătatea e numai una. Da… Întrebare: - Da… Părinte, credeți că mai este timp de ecumenism acum, când ortodocșii nu sunt ortodocși? Părintele Profesor Dumitru Stăniloae: - Nu prea sunt pentru ecumenism. Nu prea sunt… a avut dreptate un sârb, Iustin Popovici, Iustin Popovici, care l-a numit panerezia timpului nostru… și eu îl socotesc produsul masoneriei… iară relativizează adevărul… au renunțat la adevăr… de ce să mai stau cu ei care au făcut hulire de preoți, care nu se mai căsătoresc… cu homosexualii… în America și cu Anglia… - Legiferează… - Da… Întrebare: - Astăzi este efectiv o rușine să vii să-ți afirmi românismul, ortodoxismul… Părintele Profesor Dumitru Stăniloae: - Așa mi-a spus și el… Întrebare: - chiar despre dumneavoastră au zis că sunteți protocronist… că… - chiar acuzații de fascism, bine, niște imbecilități, dar care sunt… rulate…
- Da, da… occidentul, occidentul cu toate prostiile… IV.Teolog este…Dar pentru a înțelege corect aceste taine este nevoie să fim cu adevărat teologi, nu doar proprietarii unei diplome de teologie. Ce trebuie să facem pentru aceasta, ne învață tot bătrânul nostru, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae Teologul, ca în Pateric: „Zis-a un bătrân”
— Da. Dar nu numai călugărul, ci orice credincios care are necontenit pe Dumnezeul cel adevărat în cugetul său și se înfrînează de la tot ce este contrar voii Lui este considerat teolog. Arhim. Ioanichie Bălan, Convorbiri Duhovnicești, vol. 1, Ed. Episcopiei Romanului Și Hușilor, 21993, s.l., p. 182. 1 Pr. Prof. D. Stăniloae, Dogmatica II, op.cit. p.269, 270 2 Pr.Prof.D.Stăniloae, Dogmatica II,op.cit.p.267 Yüklə 67,8 Kb. Dostları ilə paylaş:
|