Mircea eliade istoria credinelor ideilor religioase

în ceea ce priveşte „dansul circular" de la Montespan (oricare ar fi interpretarea urmelor lăsate de tălpile adolescenţilor pe solul argilos al peşterii), Curt Sachs nu se îndoieşte că această coregrafie rituală era bine cunoscută de către oamenii paleoliticului38. Or, dansul circular este extrem de răspândit (în toată Eurasia, în Europa Orientală, în Melanezia, la indienii din California etc.). El este practicat pretutindeni de către vânători, fie pentru a împăca sufletul animalului doborât, fie pentru a asigura înmulţirea vânatului39.

In ambele cazuri, continuitatea cu ideologia religioasă a vânătorilor paleolitici este evidentă. în plus, „solidaritatea mistică" între grupul vânătorilor şi vânat lasă să se presupună existenţa unui anumit număr de „secrete ale meseriei" în posesiunea exclusivă a bărbaţilor; or, asemenea „secrete" sunt comunicate adolescenţilor prin intermediul iniţierilor.

Dansul circular ilustrează admirabil persistenţa riturilor şi a credinţelor preistorice în culturile arhaice contemporane. Vom întâlni îndată şi alte exemple. Pentru moment să reamintim că anumite picturi rupestre din Hoggar şi din Tassili au putut să fie „descifrate" graţie unui mit iniţiatic al păstorilor peuli, mit comunicat de un ştiutor de carte din Mali africanistului Germaine Dieterlen, care 1-a publicat40. Pe de altă parte, H. von Sicard, într-o monografie consacrată lui Luwe şi analogilor săi onomastici, a ajuns la concluzia că acest zeu african reprezintă cea mai veche credinţă religioasă a vânătorilor euro-africani, într-o epocă pe care savantul suedez o localizează înainte de ~ 800041.

Pe scurt, pare plauzibil să se afirme că un anumit număr de mituri erau familiare populaţiilor paleolitice, în primul rând miturile cosmogonice şi miturile de origine (originea omului, a vânatului, a morţii etc.). Pentru a nu cita decât un exemplu, un mit cosmogonic pune în scenă Apele Primordiale şi Creatorul, antropomorf sau sub formă de animal acvatic, plonjând în fundul oceanului pentru a aduce materia necesară creării lumii. Enorma difuziune a acestei cosmogonii şi structura sa arhaică incjică o tradiţie moştenită din cea mai veche preistorie42.

37 Vezi M. Eliade, Naissances mystiques, pp. 69 sq.

38 Curt Sachs, World History of the Dance (1931), pp. 124,208.

-19 Vezi bogata documentaţie la Evel Gasparini, // Matriarcato Slavo, pp. 667 sq.

40 G. Dieterlen, Koumen; Cf. Henri Lhote, „Leş gravures et Ies peintures rupestres de Sahara", pp. 282 sq.

41 H. von Sicard, „Luwe und verwante mythische Gestalten", pp. 720 sq.

42 Vezi analiza comparativă a tuturor variantelor sale în cartea noastră De Zalmoxis â Gengis-Khan, pp. 81-130 |= De la Zamolxis la Genghis-Han, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980, pp. 87-135 — nota trad.].

29

La început.,. Comportamente magico-religioase ale paleantropilor

La fel, miturile, legendele şi riturile în legătură cu urcarea la cer sau „zborul magic" (aripile, penele de păsări de pradă — vultur, şoim) sunt universal atestate, în toate continentele, din Australia şi America de Sud până în zonele arctice43. Or, aceste mituri sunt solidare cu experienţele onirice şi extatice, specifice şamanismului, şi arhaismul lor este indubitabil.

Tot atât de răspândite sunt miturile şi simbolurile curcubeului şi ale replicii sale terestre, podul, legături prin excelenţă cu lumea de dincolo. Putem, de asemenea, să presupunem existenţa unui „sistem" cosmologic articulat, pornind de la experienţa fundamentală a unui „Centru al Lumii", în jurul căruia s-a organizat spaţiul. Deja în 1914, W. Gaerte adunase un mare număr de semne şi imagini preistorice, susceptibile de a fi interpretate drept Munţi cosmici, Ombilicuri ale Pământului şi Fluvii paradigmatice care împart „lumea" în patru direcţii44.

în ce priveşte miturile despre originea animalelor şi raporturile religioase între vânător, vânat şi Stăpânul Animalelor, probabil că ele sunt abundent menţionate în cod cifrat în repertoriul iconografic al oamenilor din paleolitic. Tot astfel, este greu să ne imaginăm o societate de vânători lipsită de mituri asupra originii focului, cu atât mai mult cu cât majoritatea acestor mituri pun în evidenţă activitatea sexuală, în fine, trebuie întotdeauna ţinut seamă de experienţa primară a sacralităţii Cerului şi a fenomenelor cereşti şi atmosferice. Este una din rarele expe­rienţe care revelează spontan „transcendenţa" şi maiestatea, în plus, ascensiunile extatice ale şamanilor, simbolismul zborului, experienţa imaginară a altitudinii ca eliberare de povara greu­tăţii contribuie şi ele la consacrarea spaţiului celest ca sursă şi locuinţă prin excelenţă a fiinţelor supraumane: zei, spirite, eroi civilizatori. Dar tot atât de importante şi semnificative sunt şi „revelaţiile" nopţii şi ale tenebrelor, omorârea vânatului şi moartea unui membru al familiei, catastrofele cosmice, eventualele crize de entuziasm, de nebunie sau de ferocitate homicidă ale membrilor tribului.

Un rol decisiv au valorizările magico-religioase ale limbajului. De pe acum, anumite gesturi puteau să indice epifania unei puteri sacre sau a unui „mister" cosmic. Probabil că gesturile figurilor antropomorfe erau încărcate nu numai de semnificaţie, ci şi de putere. Semnificaţia religioasă a „gesturilor-epifanii" era cunoscută încă de anumite societăţi primitive către sfârşitul secolului al XlX-lea45. Cu atât mai mult, inventivitatea fonetică a trebuit să constituie un izvor inepuizabil de puteri magico-religioase. Chiar înaintea limbajului articulat, vocea omenească era capabilă să transmită informaţii, ordine sau dorinţe, şi, de asemenea, să suscite un întreg univers imaginar prin exploziile sale sonore, prin inovaţiile sale fonice. E destul să ne gândim la creaţiile fabuloase, paramitologice şi parapoetice, dar şi iconografice, ocazionate de exerciţiile preliminare ale şamanilor pregătindu-şi călătoria lor extatică, sau de repetiţia manfram-unlor în timpul anumitor meditaţii Yoga, implicând în acelaşi timp ritmul respiraţiei (prănăyăma) şi vizualizarea „silabelor mistice".

Pe măsura perfecţionării sale, limbajul îşi mărea mijloacele magico-religioase. Cuvântul pronunţat declanşa o forţă, dificil, dacă nu imposibil, de anulat. Credinţe similare supravieţuiesc încă în numeroase culturi primitive şi populare. Le regăsim, de asemenea, în funcţia rituală a formulelor magice ale panegiricului, satirei, execraţiei şi anatemei în societăţile mai complexe.

43 Cf. M. Eliade, Mythes, reves etmysteres, pp. 163-164; id.,/x? Chamanisme, pp. 319 sq., 350 sq., 372 sq.; id.,Religions australie/mea, pp. 139 sq.

44 V. Gaerte, „Kosmische Vorstellungen im Bilde prăhistorischer Zeit; Erdberg, Himmelsberg, Erdnabcl und Weltstrome". Precizăm că majoritatea exemplelor citate de Gaerte aparţin culturilor preistorice mai recente.

45 La anumite triburi din Australia septentrională, ritul principal al iniţierii unei tinere fete consta în a o prezenta solemn în faţa comunităţii. Se arată că este adultă, altfel spus pregătită să-şi asume comportamentul propriu femeilor. Or, a arăta ceva în chip ritualic, fie că e vorba de un semn, un obiect sau un animal, înseamnă a declara o prezenţă sacră, a aclama miracolul unei hierofanii; cf. M. Eliade, Religions australiennes, p. 120, pentru alte exemple, vezi Naissances mysiiques, pp. 96 sq.

De la epoca de piatră la Misterele din Eleusis

30

Experienţa exaltantă a cuvântului ca forţă magico-religioasă a dus adesea la certitudinea că limbajul este capabil să asigure rezultatele obţinute prin acţiunea rituală.

Pentru a încheia, trebuie să ţinem seama, de asemenea, de diferenţa între diversele tipuri de personalitate. Un anumit vânător se distingea prin actele sale de curaj sau prin şiretenia sa, un altul prin intensitatea transelor sale extatice. Aceste diferenţe caracterologice implică o anumită varietate în valorizarea şi interpretarea experienţelor religioase, în sfârşit, dincolo de cele câteva idei fundamentale comune, moştenirea religioasă a paleoliticului prezenta deja o configuraţie destul de complexă.

Capitolul II

CEA MAI ÎNDELUNGATA REVOLUŢIE:

DESCOPERIREA AGRICULTURII.

MEZOLITICUL SI NEOLITICUL

8. Un Paradis pierdut

La sfârşitul epocii glaciare, către ~ 8000, climatul şi peisajul s-au schimbat în mod radical şi, ca urmare, şi flora şi fauna Europei la nord de Alpi. Retragerea gheţarilor a provocat migraţia faunei către regiunile septentrionale. Treptat, pădurea s-a substituit stepelor arctice. Vânătorii au urmărit vânatul, mai ales turmele de reni, dar rărirea faunei i-a obligat să se instaleze pe malurile lacurilor şi pe litoraluri şi să trăiască din pescuit. Noile culturi care s-au dezvoltat în mileniile ulterioare aparţin perioadei mezoliticului. în Europa Occidentală ele sunt net mai sărace decât grandioasele creaţii ale paleoliticului superior. Dimpotrivă, în Asia de Sud-Vest şi în special în Palestina, mezoliticul constituie o perioadă axială: este epoca domesticirii pri­melor animale şi a începuturilor agriculturii.

Se cunosc destul de puţin practicile religioase ale vânătorilor care au urmărit turmele de reni în nordul Europei, în depozitul de nămol al unei ape stătătoare din Stellmoor, lângă Hamburg, A. Rust a găsit resturile a doisprezece reni întregi, scufundaţi, cu pietre în pântece sau în cuşca toracică. Rust şi alţi autori au interpretat acest fapt ca ofrandă de jertfire a primului vânat adusă unei divinităţi, probabil Stăpânului Animalelor. Dar H. Pohlhausen a amintit că eschimoşii îşi conservă proviziile de carne în apa îngheţată a lacurilor şi a râurilor1. Totuşi, după cum recunoaşte însuşi H. Pohlhausen, această explicaţie empirică nu exclude intenţio­nalitatea religioasă a anumitor depozite, într-adevăr sacrificiul prin scufundare este larg atestat, şi în epoci diferite, din Europa Septentrională până în India2.

Lacul de la Stellmoor era probabil considerat „loc sacru" de către vânătorii din mezolitic. Rust a cules din zăcământ numeroase obiecte: săgeţi din lemn, unelte din os, topoare cioplite din coarne de ren. Probabil că ele reprezintă ofrande, cum este cazul obiectelor din epoca bronzului sau a fierului găsite în unele lacuri şi mlaştini din Europa Occidentală. Desigur, mai mult de cinci milenii despart cele două grupe de obiecte, dar continuitatea acestui tip de practică religioasă este neîndoielnică, în izvorul zis Saint-Sauveur (Pădurea din Compiegne) au fost descoperite silexuri din neolitic (sparte intenţionat în semn de ex-voto), obiecte din vremea galilor, a galo-romanilor, şi din Evul Mediu până în zilele noastre3. Trebuie de asemenea ţinut seamă de faptul că, în acest caz, practica s-a menţinut în pofida influenţei culturale a Romei imperiale şi, mai ales, în ciuda interdicţiilor repetate ale bisericii creştine. Dincolo de interesul său intrinsec, acest exemplu are o valoare paradigmatică: el ilustrează admirabil continuitatea „locurilor sfinţite" şi a anumitor practici religioase.

1 A. Rust, Die alt- und mittelsteinzeitlichen Funde von Stellmoor; H. Mu'ller-Karpe, Handbuch der Vorgeschichte, voi. I, pp. 224 sq; H. Pohlhausen, „Zum Motiv der Rentierversenkung", pp. 988-989; J. Maringer, „Die Opfer der Palăolitischen Menschen", pp. 266 sq. ,

2Cf. A. Closs „Das Versenkungsopfer",/?aw/wî. , • =

3 M. Eliade, Trăite d'histoire des religions (ediţie nouă, 1968), p. 174. ' ; /

\

De la epoca de piatră la Misterele din Eleusis

32

Tot în stratul mezoiitic de la Stellmoor, A. Rust a descoperit un stâlp din lemn de pin cu un craniu de ren în vârf. După J. Maringer, acest stâlp cultual indică probabil prânzuri rituale: era consumată carnea renilor, iar capetele lor erau oferite unei fiinţe divine. Nu departe de Ahrensburg-Hopfenbach, într-o staţiune mezolitică datată ~ 10000, A. Rust a degajat din fundul unui lac un trunchi de salcie de 3,50 m lungime, sculptat grosolan: se disting capul, un gât lung şi vagi trăsături incizate, care, după autorul descoperirii, reprezintă braţele. Acest „idol" fusese împlântat în lac, dar împrejur nu s-au găsit nici oseminte, nici obiecte de vreun fel. E vorba, probabil, de imaginea unei Fiinţe Supranaturale, deşi este imposibil de precizat structura acesteia4.

Alături de sărăcia acestor puţine documente ale vânătorilor de reni, arta rupestră a Spaniei orientale oferă istoricului religiilor un material considerabil. Pictura rupestră naturalistă a paleoliticului superior s-a transformat, în „Levantul spaniol", într-o artă geometrică rigidă si formalistă. Pereţii stâncoşi din Sierra Morena sunt acoperiţi de figuri antropomorfe şi teriomorfe (mai ales de cerbi şi mufloni) reduse la câteva linii şi cu diferite semne (panglici şerpuitoare, cercuri, puncte, sori). Hugo Obermaier a arătat că aceste figuri antropomorfe se aseamănă desenelor specifice galeţilor pictaţi din Azilian5. întrucât această civilizaţie derivă din Spania, reprezentările antropomorfe înscrise pe pereţii de stâncă şi cele de pe galeţi trebuie să aibă semnificaţii asemănătoare. Au fost explicate ca simboluri faîice, ca elemente ale unei scriituri sau ca semne magice. Cea mai convingătoare pare comparaţia cu ciuring-uri\e australiene. Se ştie că aceste obiecte rituale, cel mai adesea din piatră şi ornate cu diverse desene geometrice, reprezintă corpul mistic al strămoşilor. Ciuring-urile. sunt ascunse în peşteri sau îngropate în anumite locuri sacre, şi nu sunt comunicate tinerilor decât la terminarea iniţierii lor. La tribul Aranda, tatăl se adresează fiului în aceşti termeni: „Iată corpul tău, din care ai ieşit printr-o nouă naştere" sau: „Acesta este trupul tău. El este strămoşul care erai (u, când, în viaţa ta ante­rioară, peregrinai. Apoi ai coborât în peştera sfânta, pentru ca să te odihneşti acolo"6.

în cazul în care galeţii pictaţi la Mas d'Azil ar fi avut, cum este probabil, o funcţiune analogă aceleia a dwmz#-urilor, este imposibil de ştiut dacă autorii lor împărtăşeau idei similare cu acelea ale australienilor. Nu putem să ne îndoim totuşi de semnificaţia religioasă a galeţilor azilieni. în grota de la Birsek, în Elveţia, s-au găsit 133 de galeţi zugrăviţi, aproape toţi sparţi. Pare probabil ca ei să fi fost sparţi de către duşmani sau de locuitorii ulteriori ai cavernelor, în ambele cazuri, ceea ce se urmărea era anihilarea forţei magico-religioase prezente în aceste obiecte. După toate aparenţele grotele şi locurile ornate cu picturi rupestre din Levantul spaniol constituiau locuri sfinte. Cât priveşte sorii şi alte semne geometrice care însoţesc figurările antropomorfe, semnificaţia lor rămâne misterioasă7.

N-avem nici un mijloc pentru a preciza originea şi dezvoltarea credinţei în strămoşi, în perioadele preistorice. Judecând după paralele etnografice, acest complex religios este susceptibil să coexiste cu credinţa în Fiinţe supranaturale sau în Stăpânul Animalelor. Nu vedem de ce ideea strămoşilor mitici nu ar face parte din sistemul religios al oamenilor din paleolitic: ea este solidară cu mitologia originilor — originea lumii, a vânatului, a omului, a morţii — specifică

4 A. Rust,Die jungpalăolitischen Zellanlangen von Ahrensburg, pp. 141 sq.; J. Maringer, „Die Opfer der palăolitischen Menschen", pp. 267 sq.; H. Muller-Karpe, Handbuch d. Vorgeschichte, voi. II, pp. 496-497 (nr. 347) ezită să vadă în acest obiect un „idol".

5 Civilizaţia vânătorilor şi pescarilor, numită astfel după localitatea Mas d'Azil, grotă din Pirineii francezi.

6 M. Eliade, Religions australiennes (1972), pp. 100 sq. Se vede că, după credinţa australienilor, strămoşul există simultan în „corpul său mistic", ciuringa, şi în omul în care el s-a reîncarnat. Trebuie adăugat că el există si în pământ, sub formă de „spirit-copil" (ibid., p. 60).

7 Amintim că australienii, precum şi numeroase triburi sud-americane, cred că strămoşii mitici s-au metamorfozat în astre sau au urcat la Cer pentru a locui în Soare sau stele.

33

Cea mai îndelungată revoluţie: descoperirea agriculturii. Mezoliticul si neoliticul

civilizaţiilor de vânători. De altfel, e vorba de o idee religioasă universal răspândită şi fertilă mitologic, căci ea s-a menţinut în toate religiile, chiar cele mai complexe (cu excepţia buddhis-mului hinayana). Se întâmplă ca o idee religioasă arhaică să se dezvolte într-un mod neaş­teptat în anumite epoci, ca urmare a unor împrejurări speciale. Dacă este adevărat că ideea de strămoş mitic şi cultul strămoşilor domină mezoliticul european, probabil că, aşa cum gân­deşte J. Maringer (op. cit., p. 183), importanţa acestui complex religios se explică prin amintirea epocii glaciare, când strămoşii îndepărtaţi trăiau într-un fel de „paradis al vânătorilor", într-adevăr, australienii consideră că strămoşii mitici au trăit în epoca de aur, într-un paradis terestru, în care vânatul abunda şi în care noţiunile de bine şi rău erau practic necunoscute8. Exact această lume „paradisiacă" încearcă australienii s-o reactualizeze în timpul anumitor sărbători, când legile şi interdicţiile sunt suspendate.

9. Lucru, tehnologie si lumi imaginare

Aşa cum am spus, în Orientul Apropiat, mai ales în Palestina, mezoliticul marchează o epocă creatoare, păstrându-şi, totodată, caracterul său de tranziţie între două tipuri de civilizaţie, aceea a vânătorii şi culesului şi cea bazată pe cultura cerealelor, în Palestina, vânătorii paleo­liticului superior par să fi locuit în peşteri o lungă perioadă de timp. Reprezentanţii culturii natufiene9 sunt cei care au optat pentru o existenţă net sedentară. Ei locuiau în peşteri, precum si în Jocuri în aer liber (ca la Einan, unde s-a scos la iveală un cătun format din colibe circulare, prevăzute cu vetre). Natufienii descoperiseră importanţa alimentară a cerealelor sălbatice, pe care le secerau cu seceri de piatră şi cărora le zdrobeau seminţele într-o piuliţă cu ajutorul unui pisălog10. Era un mare pas înainte spre agricultură. Domesticirea animalelor a început si ea în timpul mezoliticului (dar nu se generalizează decât la începutul neoliticului): oaia la Zawi Chemi-Shanidar, spre ~ 8000, capra la Ierihon, în Iordania, pe la ~ 7000, si porcul către ~ 6500; câinele la Stan Carr în Anglia, către ~ 750011. Rezultatele imediate ale cultivării gramineelor se vădesc în expansiunea populaţiei si dezvoltarea comerţului, fenomene care caracterizează deja civilizaţia natufiană.

Spre deosebire de schematismul geometric specific desenelor şi picturilor mezoliticului european, arta natufienilor este naturalistă: s-au scos la lumina zilei mici sculpturi de animale si figurine umane, adesea în postură erotică12. Simbolismul sexual al pilonilor sculptaţi în formă de falus este atât de „evident" că nu poţi să te îndoieşti de semnificaţia lor magico-religioasă.

Cele două tipuri de înmormântări natufiene —a) înhumarea întregului corp, într-o poziţie ghemuită, b) îngroparea craniilor — erau cunoscute în paleolitic şi se vor prelungi în neolitic Cu privire la scheletele exhumate la Einan'3, s-a presupus că o victimă umană era sacrif;

8 M. Eliade, Religions australiennes, p. 57.

9 Termen derivat de Wady de la Natuf, unde această populaţie mezolitică a fost recunoscut* J0 Emmanuel Anati, Palestine before the Hebrews, pp. 49 sq.; Muller-Karpe, Handbuch

Histoire ancienne d'Israel, I, pp. 41 sq.

1' Toate aceste date au fost obţinute graţie analizelor cu radiocarbon. Despre doirr op. cit., II, pp. 250 sq. Recent s-a descoperit în valea Nilului de Sus un comp' cereale datat ~ 13000. Cf. Fred Wendorf, S. Rushdi şi R. Schild, „Egyptian Prt voi. 169, 1970, pp. 1161-1171).

12 Vezi, de exemplu, figurina găsită Ia Ain Sakhri; E. Anati, op. cit., p. 160. A » ne'olithiques, pp. 21 sq.

13 Unul din morminte poate fi considerat drept cel mai vechi monument megalitic di) Despre Einan, cf. Mu'ller-Karpe, op. cit., II, p. 349.

°0

/vin ti ster

A

i O.' "

Vf ,

x,« le s peuples

De la epoca de piatră la Misterele din Eleusis

34

cu ocazia îngropării, dar nu se cunoaşte semnificaţia ritualului. Cât priveşte depozitele de cranii, s-au comparat documentele natufiene cu depozitele descoperite la Offnet, în Bavaria, şi în peştera de la Hohlenstern, în Wiirttenburg: toate aceste cranii aparţineau unor indivizi care fuseseră masacraţi, poate de către vânătorii de cranii sau de canibali14.

Şi într-un caz şi în celălalt se poate presupune că e vorba de un act magico-religios, întrucât capul (i.e. creierul) era considerat drept sediu al „sufletului". De multă vreme, graţie viselor şi experienţelor extatice şi paraextatice, se recunoscuse existenţa unui element independent de corp, pe care limbile moderne îl desemnează prin termenii „suflet", „spirit", „suflu", „viaţă", „dublu" etc. Acest element „spiritual" (nu poate fi numit altfel, pentru că era perceput ca imagine, viziune, „apariţie" etc.) era prezent în corpul întreg; el constituia întrucâtva „dublul" său. Dar localizarea „sufletului" sau a „spiritului" în creier a avut consecinţe considerabile15; pe de o parte, exista credinţa că se poate asimila elementul „spiritual" al victimei, consumând creierul său; pe de altă parte, craniul, sursă de putere, devenea obiect de cult.

în afara agriculturii, alte descoperiri au avut loc în timpul mezoliticului, cele mai importante fiind arcul şi fabricarea funiilor, a plaselor, a cârligelor de undiţă şi a ambarcaţiunilor pentru călătorii destul de lungi. Ca şi celelalte invenţii anterioare (unelte din piatră, diverse obiecte lucrate în os şi în coarne de cerb, veşminte şi corturi din piei etc.), precum şi cele care vor fi executate în neolitic (în primul rând ceramica), toate aceste descoperiri au suscitat mitologii şi afabulaţii paramitologice, şi adeseori au întemeiat comportamente rituale. Valoarea empirică a acestor invenţii este evidentă.

Mai puţin evidentă este importanţa activităţii imaginare declanşate de intimitatea cu diferite modalităţi ale materiei. Lucrând cu un silex sau cu un ac primitiv, legând piei de animale sau panouri de lemn, pregătind o undiţă sau un vârf de săgeată, modelând o statuetă în lut, imaginaţia decelează analogii nebănuite între diferite niveluri ale realului: uneltele şi obiectele sunt încărcate de nenumărate simbolisme, lumea lucrului — microuniversul care confiscă atenţia meşteşuga­rului timp îndelungat — devine un centru misterios şi sacru, bogat în semnificaţii.

Lumea imaginară creată şi continuu îmbogăţită prin contactul cu materia se lasă cu greu surprinsă din creaţiile figurative sau geometrice ale diferitelor culturi preistorice. Dar ea ne este accesibilă şi din experienţele propriei noastre imaginaţii. Mai ales această continuitate la nivelul activităţii imaginare ne poate permite să „înţelegem" existenţa oamenilor trăind în acele epoci îndepărtate. Dar activitatea imaginară a omului preistoric, spre deosebire de aceea a oamenilor din societăţile moderne, era înzestrată cu o dimensiune mitologică. Un număr considerabil de figuri supranaturale şi episoade mitologice, pe care le vom întâlni în tradiţiile religioase ulterioare, reprezintă foarte probabil „descoperiri" ale epocilor de piatră.

10. Moştenirea de la vânătorii din paleolitic

Progresele realizate în vremea mezoliticului pun capăt unităţii culturale a populaţiilor paleolitice şi declanşează varietatea şi divergenţele, care vor deveni de acum înainte principala caracteristică a civilizaţiilor. Rămăşiţele societăţilor de vânători paleolitic! încep să pătrundă în regiunile marginale sau greu accesibile: deşertul, marile păduri, munţii. Dar acest proces de îndepărtare şi de izolare al societăţilor paleolitice nu implică dispariţia comportamentului

14 E. Anati, op. cit.,p. 175; J. Maringer, The Gods oftheprehistoricmân, pp. 184 sq. Vezi, de asemenea, Muller-Karpe, op. cit., I, pp. 239 sq.

15 Şi nu numai pentru credinţele epocilor preistorice. Grecii înşişi localizaseră sufletul (şi mai târziu, o dată cu Alcmeon din Crotona, sperma) în cap. Cf. R.B. Onian, Origins of European Thought, pp. 107-108, 115, 134-136 etc.

35

Cea mai îndelungată revoluţie: descoperirea agriculturii. Mezoliticul şi neoliticul

şi spiritualităţii specifice vânătorului. Vânătoarea ca mijloc de subzistenţă se prelungeşte în societăţile de agricultori. Probabil că un anumit număr de vânători, care refuzau să participe activ la economia cultivatorilor, au fost folosiţi ca apărători ai satelor; la început împotriva fiarelor sălbatice care îi hărţuiau pe sedentari şi distrugeau ogoarele, iar mai târziu împotriva tâlharilor. Este, de asemenea, posibil ca primele organizaţii militare să se fi constituit pornind de la aceste grupuri de vânători — apărători ai satelor. Cum vom vedea îndată, războinicii, cuceritorii şi aristocraţiile militare prelungesc simbolismul şi ideologia vânătorului exemplar.