Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova

Cruciada I (1096-1099)

În 1095, papa Urban II (1088-1099) a organizat la Clermont un sinod la care au participat mulţi episcopi, clerici, mireni. S-a discutat situaţia din Răsărit. Papa a ţinut o cuvântare în care a expus suferinţele creştinilor la locurile sfinte. La sinod s-a hotărât să se predice cruciada. Au fost trimişi mesageri speciali în toate părţile Occidentului să cheme pe toţi în numele papei la cruciadă. Data plecării în cruciadă a fost fixată la 15 august 1096. Cei care plecau şi-au pus pe hainele lor semnul crucii, de la care ei au primit numele de „cruciaţi”. Oamenilor li s-au promis tot felul de avantaje, scutiri de dări, suspendări de condamnări. Familiile celor ce porneau în cruciadă rămâneau în grija Bisericii şi a seniorilor locali.

Papa a interzis orice fel de conflict local în Occident (armistiţiul lui Dumnezeu). Unul dintre cei mai mari predicatori ai cruciadei a fost Petru Eremitul.

Cruciada I s-a consumat în două mari faze, distincte una de alta.

Prima fază, numită şi „cruciada săracilor” a fost o acţiune dezorganizată la care au participat mase largi de săraci plecaţi din Germania şi Franţa. Astfel caizerul german Walter Habenicht şi Petru Eremitul au condus în primăvara anului 1096, o armată nedesciplinată de bărabaţi, femei, copii., care, trecând prin Ungaria, Serbia şi Bulgaria, au ajuns la Constantinopol. Ei nu aveau nici un mijloc de luptă , de drum. În urma lor au devastat totul. Bizantinii i-au trecut pe malul asiatic, la Kivotos, în Asia Mică. Ei ar fi trebuit să fie ţinuţi în frâu, să aştepte cavalerii propriu-zişi, însă au pornit spre Niceea, ocupată de turcii selgiucizi. În apropierea Niceii au fost măcelăriţi de turci.

A doua fază este cea a nobililor, cruciada propriu-zisă. Ea a fost alcătuită din patru mari grupe de cavaleri:

• 
  cavalerii lotaringieni, flamanzi şi germani, conduşi de ducele Godefroy de Bouillon.
  
• 
  cavalerii normanzi din sudul Italiei, conduşi de fiul lui Robert Guisard.
  
• 
  cavalerii provensali, conduşi de contele Raymond al IV-lea de Toulouse.
  
• 
  cavalerii francezi, bretoni şi englezi, conduşi de Robert de Courteheuse.
  

Cu toţii formau aproximativ 200.000 luptători. Ei au pornit din diferite puncte ale Europei şi şi-au dat întâlnire la Constantinopol. De acolo urmau să ajungă la locurile sfinte. La Constantinopol erau aşteptaţi pe la sfârşitul anului 1096. au fost foarte bine primiţi de către Alexice I Comneanul şi li s-a cerut jurământul de vasalitate faţă de împăratul bizantin. Teritoriile pe care le-ar fi cucerit urmau să fie redate stăpânului de drept.

În primăvara lui 1097, cruciaţii au pornit în frunte cu Alexios I Comneanul la Niceea, pe care au asediat-o şi au cucerit-o fără mari dificultăţi. Odată cucerită, ea intră pe drept în mâinile Imperiului Bizantin. Victoria i-a entuziasmat pe cruciaţi.

După ce au trecut prin Cilicia, unde a luat fiinţă Armenia Mică, cruciaţii s-au împărţit în două grupe: una a pornit spre Răsărit, spre cetatea Edesa, unde a fost chemată să o elibereze. Ei o eliberează şi formează acolo primul stat latin în Răsărit, Comitatul Edesei. Cealaltă grupă, grosul armatei s-a îndreptat spre Antiohia Siriei pe care au asediat-o timp de 7 luni. La 3 iulie 1098 cetatea Antiohia a căzut. După multe neînţelegeri, normanzii din sudul Italiei au rămas stăpâni în Antiohia. Raymond de Toulouse cu armata a plecat spre Ierusalim. Mai rămăseseră 12.500 de luptători. Asediul Ierusalimului a durat cinci săptămâni. La 15 iulie 1099 cruciaţii au ocupat cetatea sfântă, dar au trecut prin foc şi sabie toată cetatea.

Cruciada şi-a atins scopul propus. În fruntea cetăţii sfinte, a fost pus ca împărat Godefroy de Bouillon. El a refuzat însă să poarte coroana de aur a monarhului.

Aşadar, în Răsărit au luat fiinţă noi state latine: Antiohia, Edesa, Tripolie. Această primă cruciadă a avut cel mai mare succes. Acest fapt a creat un precedent şi a hrănit speranţele următoarelor cruciade.