Outline of research on social inclusion in moldova

Datele studiului sociologic „Educaţia de bază în Republica Moldova” realizat de către Institutul de Politici Publice în anul 2008 au reflectat că, cu toate că majoritatea părinţilor sunt mulţumiţi de calitatea educaţiei, aceştia o consideră ca fiind într-o măsură mai mică relevantă viitorului copiilor lor. Astfel, doar 24% dintre părinţi consideră că după absolvirea şcolii copiii sunt pregătiţi pentru viaţă independentă, 14% pentru a-şi urma studiile la un liceu, la o şcoală profesională şi 20% de a urma o universitate .În opinia părinţilor, calitatea educaţiei depinde, în primul rând, de calificarea cadrelor didactice (49,5% din respondenţi), asigurarea cu cadre didactice (14,4%), sănătatea copiilor (10,3%) şi mai puţin de starea fizică a şcolii (2,5%) sau plata pentru educaţie (1,4%).

Părinţii îşi subestimează rolul lor în îmbunătăţirea calităţii educaţiei obţinute de propriii copii. Doar 9,8% din părinţi a considerat că calitatea cunoştinţelor depinde anume de ei, pe 44,0% au afirmat că nivelul educaţiei depinde de înşişi copiii care trebuie să înveţe.

Cu toate că majoritatea populaţie apreciază calitatea cunoştinţelor ca fiind bună sau foarte bună, capacităţile acesteia de aplicare a cunoştinţelor sunt limitate. Conform datelor BNS, ponderea persoanelor care cunosc şi vorbesc o limbă străină în Republica Moldova reprezintă doar 7,4% din totalul gospodăriilor casnice, femeile constituind – 8,7%, iar bărbaţii – 5,2%. Există diferenţe destul de mari între medii de reşedinţă şi zone. În mediul urban această pondere fiind mai mare - 10,3% (în special oraşele mari -14%) faţă de mediul rural – 5,1%. Cea mai înaltă cotă este în municipiul Chişinău – 13,9%, iar cea mai mică în regiunile Centru şi Sud ale ţării – 5%.

Ponderea persoanelor care pot completa un formular şi utiliza calculatorul şi internetul variază. Astfel, populaţia din mediul urban se simte confortabil în completarea formularelor faţă de populaţia din mediu rural (36% comparativ cu 20,2%). Circa 20% din gospodăriile casnice ştiu a utiliza calculatorul şi internetul, diferenţele între medii fiind de reşedinţă fiind de 20 p.p. (30,9% în mediul urban şi 11,1% în mediul rural). De menţionat că bărbaţii mânuiesc mai uşor calculatorul şi netul – 21,1% în raport cu 19,2% pentru femei. Iar femeile completează mai lejer formulare decît bărbaţii (26,3% comparativ cu 25,7%). Cel mai puţin utilizează calculatorul fermierii - 7,2% şi salariaţii din sectorul agricol - 6,3%. Cel mai mul calculatorul este utilizat de salariaţii în sectorul non-agricol - 35,8% şi cei angajaţi pe cont propriu în non-agricultură – 26,6%¹⁵³.

4.3.2. Accesul la sănătate

Posibilitatea de a trăi o viaţă lungă, deplină şi sănătoasă se află la baza dezvoltării umane. Starea sănătăţii este puternic corelată cu vulnerabilitatea privind excluziunea socială pentru că, nu există alte mijloace mai eficiente de integrare a individului în societate, decît starea de sănătatea bună a acestuia. Paradigma dezvoltării umane recunoaşte legătura între sănătate, educaţie şi condiţiile de viaţă. Starea de sărăcie caracterizată prin lipsa veniturilor, educaţia joasă, inegalitatea economică şi condiţiile de locuire precare conduc la reducerea speranţei de viaţă şi creşterea mortalităţii infantile. Prin urmare, dimensiunile multiple ale excluziunii sociale sunt în strânsă corelaţie şi co-variaţie cu calitatea sănătăţii. Aceasta la rândul său reprezentând, atât o dimensiune a excluziunii sociale, cât un factor de dinamică socială ce condiţionează apariţia şi aprofundarea acesteia¹⁵⁴.

Figura 4.17. Calitatea vieţii sănătoase în Republica Moldova

Sursa: BNS şi OMS baza de date statistice 2009

Unul dintre principalii indicatori care caracterizează calitatea sănătăţii populaţiei în Republica Moldova este speranţa de viaţă la naştere care în anul 2008 a constituit în 69,4 ani, fiind de 73,2 ani pentru femei şi 65,6 ani pentru bărbaţi¹⁵⁵. Disparităţile speranţei de viaţă la naştere pe sexe continuă a fi puternic pronunţate, acest indicator fiind mai înalt cu pentru 7,6 ani femeii faţă de bărbaţi. De menţionat că începând cu anul 2000, indicatorul speranţei de viaţă la naştere în Republica Moldova este în creştere constantă, înregistrând o în anul 2008 diferenţă 1,8 ani. Cu toate acestea, comparativ cu statele UE 27 acest indicator rămâne a fi în continuare redus înregistrînd o diferenţă de 9,9 ani, dar mai ridicat cu circa 1,5 ani comparativ cu media statelor CSI¹⁵⁶.

Principalii factori care au determinat variaţia speranţei de viaţă la naştere în Republica Moldova a fost reducerea ratelor mortalităţii infantile şi mortalităţii copiilor până la vârsta de 5 ani (care exprimă indicele calităţii vieţii sănătoase a sub-populaţiilor respective). Anume din aceste considerente ONU, OMS, UE şi OECED consideră aceşti indicatori ca fiind primari în monitorizarea dinamicii excluziunii sociale în raport cu calitatea vieţii sănătoase. (Vezi Figura 4.17).

În anul 2007 Republica Moldova şi-a revizuit şi ajustat ţintele ODM la cadrul global. Începând cu anul 2008 în estimarea mortalităţii infantile sunt aplicate criteriile OMS de determinare a vitalităţii nou-născutului (cu masa corpului de la 500 grame şi de la a 22-a săptămâna de gestaţie). Aceste schimbări au generat variaţii ale ratei mortalităţii infantile care a sporit cu 0,4 p.p. faţă de anul 2007, reprezentând 12,2 copii decedaţi la 1000 de născuţi vii¹⁵⁷. Ca şi în ceilalţi ani, drept principale cauze de deces ale copiilor în vârstă sub 1 an predomină stările ce apar în perioada perinatală - 37,6%, malformaţiile congenitale, deformaţiile şi anomaliile cromozomiale – 32,1%, bolile aparatului respirator - 14,4%, accidentele, intoxicaţiile şi traumele - 7,4%¹⁵⁸. Toate acestea sugerează asupra necesităţii eficientizării mecanismului de îngrijire a gravidelor şi copiilor mici prin completarea componentei medicale cu ceea ai informării active femeilor privind modul sănătos de viaţă în perioada gestaţiei şi după.

În profil teritorial, mortalitatea infantilă este mai ridicată în mediul rural (12,7%) comparativ cu cel urban (11,2%), riscul fiind mai pronunţat în rândul băieţilor (12,7%) decât al fetelor (11,5%)¹⁵⁹. Din perspectivă regională, acest indicator fiind mai înalt în regiunile de Centru (13,4%) şi Nord (12,8%) ale ţării În municipiul Chişinău rata mortalităţii infantile este cu mult mai redusă (9,4%), datorită concentraţiei în capitală a infrastructurii medicale performante şi personalului specializat ce acordă asistenţă mamei şi copilului.

După introducerea metodologiei OMS în calcularea ratei mortalităţii copiilor cu vârsta de până la 5 ani, în anul 2008 aceasta a crescut cu 0,4 p.p. constituind 14,4 copii decedaţi la 1000 născuţi vii¹⁶⁰.În structura mortalităţii copiilor în vârsta de până la 5 ani, ca şi în structura mortalităţii infantile, prevalează afecţiunile în perioada perinatală (31,7%), malformaţiile congenitale (30,3%), bolile aparatului respirator (13,7%), leziunile traumatice şi otrăvirile (11,7%), iar rata bolilor infecţioase ca au o tendinţă de reducere şi reprezintă (3,4%). Cel mai ridicat nivel al acestui indicator a fost înregistrat în regiunea de Centrul (16,3%) şi de Nord (15%) a ţării. În Chişinău acest indicator a fost10,5%.

Drept efect al politicilor promovate pe parcursul în domeniul asistenţei sănătăţii mamei şi copilului (inclusiv asigurarea de stat a acestora), rata mortalităţii infantile s-a diminuat pe parcursul anilor 2000 – 2008 cu circa 34,9%¹⁶¹ iar cea a mortalităţii copiilor pînă la 5 ani cu circa 40%¹⁶². Cu toate acestea, comparativ cu ţările UE 27 aceşti indicatori în Republica Moldova în continuare rămân a fi mai înalţi de circa 2,5 -3 ori. (Vezi Figurile 4.18 şi 4.19.)

Figura 4.12. Dinamica comparativă a mortalităţii infantile	Figura 4.13.Dinamica comparativă a mortalităţii copiilor pînă la vîrsta de 5 ani.
Sursa: BNS şi OMS baza de date statistice 2009

Calitatea vieţii sănătoase şi excluziunea socială este influenţată atît de factori de natură obiectivă, cît şi de factori de natură subiectivă. Respectiv, ratele mortalităţii a populaţiei (în special a celei în vârstă aptă de muncă) reprezintă factorii obiectivi ce reflectă asupra calităţii vieţii sănătoase, stările de morbiditate şi dizabilitate fiind condiţii complementare în acest sens.

Figura 4.20. Rata mortalităţii persoanelor în vîrstă de 15-64 ani, la100 mii locuitori

Sursa: MS 2008, World Health Statistics 2007

În Republica Moldova rata mortalităţii populaţiei din rămâne a fi destul de înalta, crescând de la 11,3 decese la 1000 de locuitori în anul 2000 până la 11,8 decese la 1000 de locuitori în anul 2008. Cauzele predominante ale decesurilor populaţiei sunt bolile ale aparatului circulator circa 56% şi tumorile maligne – 13,2%, fiind pronunţat în mediul rural unde rata decesurilor prin boli ale aparatului circulator este de circa 1,4 ori mai mare faţă de mediul urban, iar cea a decesurilor cauzate de tumori cu 11%.¹⁶³.

De menţionat că Mortalitatea populaţiei în vârstă aptă de muncă care continuă să prevaleze în structura generală a mortalităţii populaţiei (constituind peste 29% din aceasta¹⁶⁴), plasând Republica Moldova pe unul dintre primele locuri între ţările regiunii Europene. Această rată este de 1,2 ori mai înaltă în rândul bărbaţilor, decât al femeilor, fiind în mare măsură influenţată de stilul de viaţă al acestora (inclusiv consumul de alcool şi fumatul), cultura alimentaţiei şi condiţiile mediului de trai. (Vezi Diagrama 4.20.) În contextul dat trebuie de spus că, pe termen mediu şi lung, reducerea numărului populaţiei în vîrstă aptă de muncă combinată cu alţi factori demografici (sunt sporul natural negativ şi migraţia în afara ţării) ar putea genera distorsiuni serioase pe piaţa forţei de muncă, inclusiv influenţa durabilitatea sistemelor naţionale de asigurări medicale şi sociale capacitatea de plată a cărora depinde de volumul contribuţiilor acumulate.

Stările de morbiditate şi invaliditatea în Republica Moldova sunt factori obiectivi ce influenţează capacitatea şi accesul la educaţie şi de muncă, implicând cheltuieli suplimentare din partea populaţiei şi presiuni asupra sistemului de protecţie socială. Ca şi în structura mortalităţii, profilul morbidităţii populaţiei în anul 2008 a fost predominat de bolile ale aparatului circulator - 16,9% şi cele ale aparatului respirator - 16,3%, fiind urmate de bolile ale paratului digestiv – 12%, boli infecţioase şi parazitare – 6,8%, leziuni traumatice, otrăviri şi altele – 6,7%.

Starea de sănătate bună a copiilor reprezintă o precondiţie pentru o viaţă auto-suficientă în viitor, din aceste considerente copii sunt un grup extrem de vulnerabil excluziunii sociale ce merită o atenţie deosibită. Tabloul morbidităţii este diferit de cel al adulţilor fiind prevalat de bolile aparatului respirator - 41,6%, bolile infecţioase şi parazitare – 16,9% şi leziunile traumatice şi otrăviri – 11,3%. Datele cercetărilor în domeniu au reflectat că circa 61,9% adolescenţi din Republica Moldova cu vârsta cuprinsă între 15 – 16 ani sunt diagnosticaţi cu una sau mai multe boli cronice, iar 38,7% deţin adolescenţii cu vârsta de 18 ani sunt diagnosticaţi cu două sau mai multe boli cronice¹⁶⁵.

Figura 4.21. Dinamica ratelor invalidităţii primare

Sursa: BNS, Anuarele statistice

Anual în Republica Moldova se atestă o creştere a dizabilităţii, atît în rîndul populaţiei adulte, cît şi copiilor. În anul 2008, numărul persoanelor cu dizabilităţi a constituit peste 140 mii, rata dizabilităţii primare adulte fiind de 39 de cazuri la 100.000 locuitori¹⁶⁶. Circa 58,9% din totalul cazurilor de invaliditate provin din mediul rural. În funcţie de vârstă, printre persoanele cu dizabilităţi prevalează cele cu vârsta între 40 şi 59 ani; peste 2/3 din cazurile de invaliditate, revenindu-le bărbaţilor (57,2%)¹⁶⁷. Cota copiilor încadraţi în grade de severitate a constituit 17,9 cazuri la 1000 de copii, fiind în creştere cu 5,3 p.p faţă de comparativ cu anul 2000¹⁶⁸. (Vezi Figura 4.21)

Trebuie de menţionat că metodologia de stabilirea a invalidităţii în Republica Moldova se bazează pe pierderea vitalităţii şi nu a capacităţii de muncă aşa cum este ea evaluată în majoritatea ţărilor UE. Aceasta influenţează semnificativ asupra creşterii numărului persoanelor cu dizabilităţi şi reducerii populaţiei ocupate, generând creşterea sistemului de protecţie socială.

Maladiile social condiţionate, printre acestea fiind HIV/Sida şi TBC, au cel mai înalt impact asupra mortalităţii, duratei şi calităţii vieţii, iar din punct de vedere socio-economic acestea sunt cauzele principale ce generează sărăcie, discriminare şi marginalizare¹⁶⁹. Prin urmare nivelul accesului acestor persoane la serviciile de sănătate, este în principal echivalată nu doar cu şansele de integrare în cadrul societăţii dar cu şansele de supravieţuire pe societatea le oferă.

Anxietatea societăţii faţă de persoanele cu HIV/SIDA şi TBC, este determinată preponderent stereotipuri istoric formate şi informarea insuficientă sau eronată care sunt factorii definitorii ai discriminării şi excluziunii sociale în Moldova. Evoluţia incidenţei HIV/SIDA în Republica Moldova pe parcursul ultimilor ani a fost neuniformă, iar începând cu anul 2003 aceasta în ascendenţă. Către finele anului 2008, numărul celor care trăiau cu HIV/SIDA în Moldova a constituit 4996 de persoane, acesta cifră fiind de mai mare circa 5 ori comparativ cu anul 2000¹⁷⁰. Incidenţa HIV/SIDA a constituit 19,4 cazuri la 100 mii persoane fiind în creştere cu 4,7 p.p. faţă de anul 2007 când au fost revizuite ţintele ODM. În mare parte aceste niveluri înalte ale incidenţe sunt datorate regiunii transnistrene care anual formează peste 40% din totalul cazurilor noi înregistrate. Astfel în anul 2008, incidenţa HI/SIDA în Transnistria au constituit 63,9 cazuri la 100 mii populaţie, comparativ cu 12,6 cazuri la 100 mii populaţie pentru regiunile de malul drept al râului Nistru. De specificat că în teritoriul Republicii Moldova incidenţa HIV/SIDA este polarizată spre municipii, lider în acest sens fiind oraşul Bălţi - 66,5 cazuri la 100 mii persoane comparativ cu municipiul Chişinău – 11,7 cazuri la 100 mii populaţie. Ceea ce se presupune că în următorii ani programele naţionale urmează a fi mai bine direcţionate către regiunile cu risc, inclusiv dezvoltată o reţea de servicii sociale specializate în comunităţile cu o pondere maximală de concentraţie a acestor persoane.

Figura 4.22. Evoluţia incidenţei HIV/SIDA în Moldova, la 100 mii populaţie

Sursa: Ministerul Sănătăţii, OMS 2009

Cel mai rapid infecţia HIV afectează populaţia tânără, care datorită nivelului educaţiei nu tot timpul suficiente, precum şi lipsei vechimii muncă, devine un grup extrem de vulnerabil excluziunii sociale . Cu toate că în anul 2008 incidenţa acestei maladii printre populaţia tînără (15-24 de ani) a fost în scădere constituind 16,1 la 100 mii, faţă de 21,2 în anul 2007 şi 18,7 în anul 2006, aceasta în esenţă nu garantează tendinţele unei stagnări sau reduceri şi pentru următorii ani. Acest lucru a fost confirmat prin indicatorul agregat al cunoştinţelor HIV în rândul tinerilor care a reflectat că doar 40,8% din tineri au răspuns corect la întrebările cheie. În grupul de vârstă 15 – 19 ani nivelul de cunoştinţe este mai jos (38,3%) decât în grupul de vârstă 20 – 24 ani (45,6%), iar în mediul rural această valoare a reprezentat doar 34,9% comparativ cu 49,3% în mediul urban¹⁷¹. (Vezi Figura 4.22)

Analiza cazurilor infecţiei HIV depistate în ultimii ani evidenţiază creşterea ponderii infectării pe cale heterosexuală (75,6% în 2008 comparativ cu 20,3 în 2001), paralel cu reducerea infectări în urma injectării drogurilor (17,9% în 2008 comparativ cu 76,7% în 2001). În contextul migraţiei înalte, acest fenomen poate determina evoluţia de mai departe a epidemiei HIV în Republica Moldova¹⁷². Datele preliminare ale studiului „ Vulnerabilitatea femeii în Republica Moldova la infecţia HIV” au indicat o probabilitate mai mare în rândurile migranţilor de angajare în relaţii sexuale cu parteneri ocazionali şi comerciali, inclusiv rate scăzute de utilizare consecventă a prezervativului¹⁷³. Totodată sunt observate tendinţe pronunţate de feminizare a epidemiei, acesta fiind condiţionată de particularităţile biologice (rata transmiterii pe cale sexuală fiind de 10 ori mai mare de la bărbat la femeie decât de la femeie la bărbat), dar şi de normele patriarhale de gen în cadrul societăţii.¹⁷⁴

Mai mult, cu toate că a fost iniţiat serviciul de Consiliere şi Testare Voluntară, numărul persoanelor testate voluntar la HIV rămâne a fi redus. Drept bariere în accesarea serviciilor, inclusiv la cele de consiliere şi testare, au fost comunicate ca fiind lipsa de confidenţialitate, carenţe în etica şi deontologia medicală, persistenţa stigmei şi discriminării. Totodată studiile în domeniu arată că o mare parte din persoanele care trăiesc cu HIV şi din familiile cu HIV fac parte din categorii social-vulnerabile, însă încadrarea acestora în mecanismul actual de servicii şi prestaţii sociale necesită a fi îmbunătăţită. O proporţie mare din persoanele care trăiesc cu HIV (circa 39%) nu sînt încadrate în cîmpul muncii; o mare parte nu beneficiază de asigurări medicale¹⁷⁵.

HIV/SIDA continuă a fi un factor pentru discriminare şi marginalizare. Rezultatele unui studiu în efectuat în domeniu relatează că circa 50,7% persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA în Republica Moldova au fost vreodată discriminaţi din cauza statutului lor HIV pozitiv. Persoanele care au fost infectate pe cale injectabilă au comunicat mai frecvent (58.6%) despre discriminare comparativ cu cele care au fost infectate pe cale sexuală (46.5%). Spitalul este locul unde cel mai adesea se simţit discriminaţi 55,8%, urmat de vecini (16.8%) celorlalte situaţii atribuindu-se mai puţin de 10% (la serviciu 8,6%, în familie 7,9%, rude 8,9%, prieteni 8,6%, mass-media 3,1%). Părinţii persoanelor care trăiesc cu HIV au menţionat nivelul înalt de stigmatizare socială. Ei preferă să păstreze în secret statutul lor HIV pozitiv pentru a evita discriminarea copiilor lor. Respectiv, fiecare a cincia persoană infectată şi-a schimbat/pierdut locul de muncă din cauza maladiei, Una din zece persoane ar cumpăra produse alimentare de la un vânzător cu SIDA şi doar 28% consideră că unei învăţătoare HIV-pozitive ar trebui să i se permită să înveţe copiii . Circa 90% din tinerii de 15-24 ani, preponderent din mediul rural exprimă intoleranţă faţă de purtătorii HIV/SIDA.

Sursa: MS Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă. 2008

Spre deosebire de incidenţa HIV/SIDA, Tuberculoza reprezintă nu doar o maladie ce necesită îngrijire adecvată şi tratament specializat costisitor, aceasta reprezintă un factor important care de cele mi multe ori generează discriminare, marginalizare şi chiar izolare.

Figura 4.23. Dinamica incidenţei generale a tuberculozei active

Sursa: MS

Incidenţa globală prin tuberculoză în Republica Moldova pe parcursul ultimilor ani a înregistrat o descreştere. În anul 2008 incidenţa globală a tuberculozei a reprezentat 120,5 cazuri la 100 mii, fiind observate discrepanţe considerabile, atât bazate pe gen, cât şi pe medii de reşedinţă. Astfel mai mult de 2/3 din cazurile noi înregistrate de tuberculoză au fost din rânduirile bărbaţilor. Totodată circa 60% din bolnavii de tuberculoză provin din zonele rurale, dintre aceştia peste 70% fiind bărbaţi. (Vezi Figura 4.23)

De asemenea, în ultimii anii se atestă o creştere a numărului de cazuri noi înregistrate în rândurile migranţilor, cea mai mare parte a cărora, datorită frecvenţei schimbării locului de trai, nu sunt supuşi tratării tuberculozei. Astfel, datorită aderenţei scăzute la tratament şi mobilităţii înalte a populaţiei, creşte incidenţa tuberculozei multe-drog rezistente, fiind identificate 1.048 de cazuri pe parcursul 2008.

Incidenţa tuberculozei este în penitenciare continuă a fi înaltă. În anul 2008 aceasta a constituit 1400 la 100 mii populaţie, fiind de 11 ori mai înaltă decît incidenţa globală. Totuşi trebuie de menţionat că din momentul punerii în aplicare instituţiile penitenciare a strategiei DOTS (în anul 2001), incidenţa cazurilor noi de îmbolnăvire s-a micşorat de 3 ori pînă la 153 cazuri în anul 2008.

Trebuie de menţionat că persoanele în detenţie este un grup cu un risc sporit de excluziune socială. Factorul stigmatizat al cestor persoane poartă un caracter dublu, în primul rând datorită cazierului judiciar care creează bariere în acces şi integrare pe toate dimensiunile vieţii sociale, plus tuberculoza care solicită resurse şi condiţii adecvate pentru tratament pe care aceste persoane nu le au, servind totodată şi ca un temei pentru măsurii persecutorii.

Persoanele bolnave cu tuberculoză pot fi supuse reţinerii forţate şi tratamentului coercitiv În anul 2009, Comitetul ONU pentru Drepturile Omului a denotat îngrijorare referitor la o nouă hotărâre a Guvernului^176., în baza căreia persoanele cu tuberculoză contagioasă pot fi supuse unei reţineri forţate şi supunerea „tratamentului coercitiv” în cazul în care se consideră că persoanele date au „evită tratamentul”. În special, documentul dat nu este clară definită noţiunea de „evitare a tratamentului” (adică ce anume constituie o evitare a tratamentului) şi nici nu prevede, asigurarea confidenţialităţii pacientului sau posibilitatea de contestare şi revizuire judiciară a deciziei cu privire la reţinerea forţată a unui pacient.” Mai gravă este situaţia în cazul persoanelor care se află în locurile de detenţie şi urmează a fi eliberate. În cazul în care acestea sunt depistate cu tuberculoză contagioasă, administraţia instituţiei penitenciare, cu cel puţin o lună înainte de expirarea termenului detenţiei, este obligată de a solicita instanţei de judecată, spitalizarea forţată şi aplicarea tratamentului coercitiv faţă de persoanele respective, ceea ce limitează o serie de drepturi şi libertăţi fundamentale din Convenţia ONU privind drepturile omului.

ONU (2009). Observaţii concludente ale Comitetul pentru Drepturile Omului asupra celui de-al doilea raport periodic prezentat de Republica Moldova (CCPR/C/MDA/2). http://www.un.md/news_room/pr/2009/Human_Rights/CCPR_C%20MDA_CO_2_rom.pdf

De remarcat că în anul 2008 pentru prima dată în ultimii trei ani a fost înregistrată o descreştere mortalităţii asociate cu tuberculoza care a constituit 17,4 cazuri la 100 mii locuitori, ceea ce sugerează asupra eficienţei programelor şi planurilor naţionale de profilaxie şi control. Însă, cota succesului tratamentului antituberculos în ultimii 5 ani nu depăşeşte 62% ramînînd destul de joasă faţă de ţinta de 85% stabilită de OMS, cauzele principale fiind: (i) abandonul tratamentului în faza de continuare, (ii) cultura sanitară joasă a pacienţilor şi ne dorinţa de a urma sfaturile medicilor, (iii) eşecul terapeutic (chimiorezistenţa frecventă), (iv) tratamentul neregulat, (v) numărul mare de decese a pacienţilor din motivele depistării tardive cu forme clinice grave, cu tuberculoză evolutivă extinsă acut progresivă, (vi) patologie asociată concomitentă.

Numărul total al cazurilor de deces prin tuberculoză în detenţie, este de 4 ori mai mare decît media pe ţară şi a constituit 85,4 cazuri la 100 000 deţinuţi. Totuşi comparativ cu de anii precedenţi această cifră s-a redus considerabil (în anul 2001 diferenţa a fost de circa 50 ori).Circa în 40% din cazurile de deces a fost depistat SIDA propriu-zis (adică se observă asocierea TB la deţinuţi cu infecţia HIV) ¹⁷⁷.

Percepţia subiectivă a stării de sănătate şi dizabilitate reprezintă factori complementari excluziunii sociale, contribuind la formarea comportamentele gospodăriilor şi faţă de propria stare de sănătate, nivelului de adresabilitate sistemului de sănătate şi cheltuielilor pentru tratament Populaţia Republicii Moldova îşi apreciază optimist propria stare de sănătate. Doar 14% din gospodăriile casnice îşi apreciază starea de sănătate ca fiind rea sau foarte rea. Această apreciere depinde în mare măsură de sexul persoanei şi de vârsta acesteia. Cu cît vârstă este mai înaintată cu atât nivelul percepţiei pozitive este mai redus. Astfel, conform datelor CBGC în totalul celor care şi-au apreciat starea sănătăţi ca fiind rea sau foarte rea vârstnicii reprezintă 44,9%, pe cînd peroanele în vârstă economic activă şi copiii constituie doar 11,5% şi 2,3%. Tendinţe similare sunt observate şi în cazul auto-declarării stării de dizabilitate unde vârstnicii deţin o pondere semnificativă de 12%. (Vezi Figura 4.24.)

Din totalul vârstnicilor, cel mai jos nivel al sănătăţii îl apreciază persoanele singure – 35,2% şi cuplurile fără copii – 27,6%. Cota gospodăriilor cu invalizi fiind cu 22,7 p.p. mai mare faţă de cele fără invalizi. În cadrul populaţie economic active, starea proastă a sănătăţii este declarată mai des de către salariaţii în sectorul agricol (8,1%) şi gospodăriile de fermier (9,6%) comparativ cu salariaţii în sectorul non-agricol (6,8%) şi cei care lucrează pe cont propriu (3,5).

Figura 4.24. Percepţia subiectivă a stării de sănătatea

Sursa: BNS/PNUD. Abordări multiple privind excluziunea socială. 2009

Nivelul percepţiei femeilor faţă de propria sănătate este mai critica comparativ cu cea a bărbaţilor. Circa 48,3% dintre femeile vârstnice şi 12,2% din femeile în vârstă activă consideră că au o stare a sănătăţii sănătăţi precară, înregistrând un decalaj faţă de cota bărbaţilor cu 8,7 p.p şi 1,7 p.p.

Cu totul diferită este percepţia asupra dizabilităţi. Atît bărbaţii vârstnici (9,5%), cât şi cei tineri (6,9%) mai frecvent declară o stare de dizabilitate comparativ cu femeile diferenţele fiind de 4,2 p.p. şi 0,8p.p.

Trebuie de specificat percepţia stării de sănătate variază în dependenţă de statutul bunăstării gospodăriei. Astfel, circa 47% din gospodăriile cele mai sărace (Chintila I) frecvent declară că au o stare bună şi foarte bună a sănătăţii, comparativ cu gospodăriile cele mai înstărite (Chintila V) – 37,4%. Concomitent este observată şi o tendinţă descrescândă a percepţiei stării de sănătate ca fiind satisfăcătoare de la 35,9% în Chitila I pînă la 49,8% în Chitila V¹⁷⁸.

De menţionat că persoanele din mediul rural declară mai frecvent o stare a sănătăţii rea sau foarte rea (15,5%), decît cele din mediul urban (12,1%). Cel mai jos îşi apreciază starea de sănătate gospodăriile din regiunile de Sud (inclusiv UTAG) – 16%, Nord – 15,8% şi Centru 14,1% ale ţării. În municipiul Chişinău această cotă fiind în medie cu circa 5 p.p. mai mică, ceea ce încă o dată confirmă asupra concluzia despre polarizarea medicale specializate şi specialiştilor de profil.

Asigurarea riscului îmbolnăvirii continuă a fi o problemă în mediul rural. Din momentul introducerii în anul 2004 a asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, au fost depuse eforturi semnificative pentru acoperirea populaţiei într-o proporţie cât mai mare cu asigurări, grupurile vulnerabile fiind asigurate de către stat. Cu toate acestea, în anul 2008, circa 21,5% din gospodăriile casnice continuau a fi în afara sistemului de asigurări, cea mai mare parte fiind din mediul rural -26,9%. Astfel, circa 47,8% dintre fermieri, 28,3% dintre salariaţii în sectorul agricol şi ¼ dintre gospodăriile copii a u declarat că nu dispun de poliţă de asigurare medicală.

A fost observat un acces destul de limitat la sistemul de asigurări medicale a altor gospodării (inclusiv cu migranţi şi romii) – 39,3%¹⁷⁹. Doar 23% dintre gospodăriile de romi deţin poliţe de asigurare medicală, această cotă fiind de circa 2 ori mai mică faţă de restul populaţiei.¹⁸⁰.

Cea mai mare concentraţie a gospodăriilor neasigurate este din zonele de Centru – 26,2% şi Nord – 23,4% ele ţării, fiind urmate de zona de Sud (inclusiv UTAG)– 22,9. De menţionat că această în municipiul Chişinău ponderea celor ne asiguraţi este circa 2,3 ori mai mică.

Datele CBGC au reflectat o participare contributivă destul de joasă a populaţiei la sistemul de asigurării medicale. Doar 26,7% din totalul gospodăriilor casnice contribuie la sistem prin achitarea contribuţiilor lunare obligatorii şi doar 1,7% din gospodării şi-au procurat poliţa, restul celor asiguraţi - 51,3% sunt persoanele din categoriile asigurate gratuit de către stat.

În mare parte această situaţie poate fi explicată prin costurile destul de ridicate ale poliţelor în raport cu veniturile persoanelor din mediul rural (în anul 2008 costul poliţelor a sporit cu 40% faţă de anul 2007), nivelul de informare redusă al populaţie referitor la conţinutul „Pachetului unic”, ceea, plus structura solidară a sistemului care diminuează gradul de credibilitate a populaţiei faţă de actualul sistem.

Astfel, s-a constatat, însă că circa 30% din populaţia celei mai sărace chintile (Chintila I)) nu dispune de asigurare medicală, iar în rândurile populaţiei celei mai înstărite (Chintila V) ponderea celor neasiguraţi reprezintă 16,4%. Fiecare a doua persoană din Chitila I dispune de asigurare medicală de stat - 55,5%, cota celor din Chintila V reprezintă 39,1%. Totodată, din totalul persoanelor care efectuează contribuiţii lunare ponderea cea mai mare le revine celor din Chintila V - 42,6%¹⁸¹.

Credibilitatea populaţiei faţă de sistemul de asigurări medicale de stat Circa 46,4% din totalul gospodăriilor casnice au menţionat că nu au încredere în actualul sistem de asigure medicală obligatorie şi că acesta nu este în stare să le ofere serviciile de care au nevoie, în special acest lucru a fost specificat de gospodăriile cu 3 şi mai mulţi copii care au constituit 55%. Cel mai redus nivel de credibilitate a fost exprimat de către tinerii de 15-24 ani – 5,7%, fiind urmat de către persoanele în vârstă de 45-54 ani – 5,1% şi persoanele vârstnice de 65 ani şi peste – 4,1%. Totodată, 56,5% din gospodăriile casnice ne asigurate au exprimat neîncredere în sistemul de asigurări medicale şi consideră că acesta nu le poate oferi serviciile necesare aşa că nu merită de cumpărat poliţa pentru că oricum trebuie să plătească cînd se adresează la medic. Tabloul credibilităţii faţă de sistem este mai critic în oraşele mici – 63,6% şi mun. Chişinău – 60,6%, în mediul rural aceste gospodării constituie mai mult de jumătate (55,8%) gospodăriile din sate. Astfel, cea mai mică credibilitate în sistemul de asigurări medicale au manifestat-o auto-angajaţii -65,1%, angajaţii din sectorul privat - 63,9%, gospodăriile fără lucrători – 57,1% şi şomerii - 56,6%. Ponderea gospodăriilor din mediul rural care nu se adresează la medic pentru că nu au poliţă constituie circa 23,8%, fiind de 14 ori mai mare faţă de mediul urban. Nu se adresează la medic preponderent gospodăriile cu şomeri 48,8% şi gospodăriile cu persoane fără lucru – 33,3%. Cu toate că copii sunt asiguraţi de către stat, nivelul de informare al acestora despre drepturile asigurate şi serviciile medicale gratuite este foarte jos. Circa 61,1% din gospodăriile cu 3 şi mai mulţi copii nu se adresează la medic pentru că consideră ca nu au poliţă, cotă acestora fiind de 3 ori mai mare faţă de gospodăriile cu 1 şi cu 2 copii.

Sursa: SES 2009, PNUD CRB

Accesul grupurilor vulnerabile la servicii medicale este influenţat condiţiile financiare şi geografice ale le acestora, precum şi de alţi factori secundari cu sunt timpul disponibil, posibilitatea de a lăsă temporar în grija cuiva copii, etc. Datele BNS CBGC au reflectat că circa 29,2% din totalul gospodăriilor nu se adresează asistenţa medicală din cauza lipsei banilor. Cele mai multe dintre aceste gospodării fiind din sate – 36,4% şi celor din oraşele mici – 30,3%¹⁸². Cheltuielile directe ale gospodăriilor casnice pentru sănătate continuă să fie mici, în anul 2008 acestea au reprezentat doar 5,6% în totalul cheltuielilor acestora, gospodăriilor sărace cheltuind de 8 ori mai puţin decît cele înstărite¹⁸³.

Gospodăriile casnice nu îşi pot permite tratament din lipsă de resurse. Circa 44,2% din gospodăriile casnice au menţionat că nu s-au adresat la medic pentru că nu pot plăti pentru aceasta Dintre acestea ponderea cea mai semnificativă fiind deţinută de auto-angajaţi – 52,9%, şomeri - 52,3%, şi gospodăriile fără lucrători – 51,3%. Cel mai redus acces la centrul medical sau la spital a fost observat printre familiile cu 3 şi mulţi copii din mediul rural, unde 51,4% dintre acestea au comunicat că nu se adresează pentru tratament pentru că nu au în grija cui lăsa copii sau părinţii bătrâni care au nevoie de îngrijire.
Sursa: SES 2009, PNUD CRB

Figura 4.25. Accesul financiar la servicii medicale a familiilor cu 3 şi mai mulţi copii

Sursa: BNS

Cel mai mult pentru sănătate cheltuiesc gospodăriile cu invalizi – 9,5% şi pensionarii -7,9%, ceea ce poate fi explicat prin starea precară a sănătăţii care impune aceste cheltuieli şi mărimile mici ale pensiilor din care aceste cheltuieli sunt făcute. Totodată, mai mult de jumătate din gospodăriile cu 3 şi mai mulţi copii (53,3%) au declarat că nu s-au adresat pentru asistenţă medicală din cauza situaţiei financiare dificile, înregistrând şi cea mai mică pondere a cheltuielilor pentru asistenţă medicală în cheltuielile totale (3,95%). (Vezi Figura 4.25) Acest fapt ar putea avea o interpretare contradictorie: pe de o parte ponderea mică a cheltuielilor conduce la ideea veniturilor şi, respectiv, a cheltuielilor relativ mari. Însă, în contextul declarării de către gospodării a accesului redus la asistenţa medicală, aceasta de fapt ar însemna că gospodăriile nu-şi pot permite cheltuieli pentru tratament medical calitativ.

Conform datelor BNS, în anul 2008 circa 5,5% din gospodăriile casnice au fost limitate în accesul la serviciile medicale din cauza distanţelor mari pe care trebuie să le parcurgă până la oficiul medicului / spital / centru medical¹⁸⁴. Cele deprivate în acest sens fiind gospodăriile constituite din părinţi singuri cu copii - 17,3%, gospodăriile vîrstnice alcătuite dintr-o persoană – 8,1%, cuplurile de vîrstnici fără copii – 8,2% şi gospodăriile cu invalizi – 8,6% şi gospodăriile cu 3 şi mai mulţi copii (6,8%).

Distanţele mari şi lipsa transportului şi suprasolicitarea la lucru continuă să limiteze accesul la sănătate 19,3% din totalul gospodăriilor respondente au declarat că nu se duc la medicul /centrul medicilor de familie/spital din cauza distanţelor pe care trebuie să le parcurgă, lipsei transportului în acest sens fiind menţionată de 18,8% din gospodării. Dintre acestea ponderea cea mai semnificativă le-a revenit gospodăriilor din mediul rural care au reprezenta circa 23%. Aceste gospodării fiind alcătuite din pensionari – 37,3% şi persoane fără lucru – 21,2%. Lipsa timpului în cadrul zilei de muncă este încă o problemă care influenţează asupra accesului la sistemul de sănătate. Mai pronunţată aceasta situaţie fiind pentru gospodăriile membrii cărora lucrează în asociaţii agricole şi angajaţii sectorului bugetar - 25%, fiind urmaţi de cei care lucrează în sectorul privat – 23,1% şi auto-angajaţi – 22,6%

Sursa: SES 2009, PNUD CRB

Problema distanţelor şi lipsei transportului fiind mai pronunţată pentru mediul rural – 8,5%, decît pentru cel urban – 2%. Din perspectivă regională, cele mai afecte în acest sens sunt gospodăriile din zonele de Sud (inclusiv UTAG)– 11,5% şi Nord – 7,5% ale ţării. În municipiul Chişinău această problemă este nesemnificativă - 0,8% datorită nivelului mai înalt de dezvoltare a infrastructurii medicale şi nivelului înalt de completare cu medici comparativ cu celelalte zone.

4.3.3. Accesul la protecţie socială

În cadrul proceselor de prevenire şi diminuare a excluziunii sociale un rol important este delegat sistemului de protecţie socială. Structura actualului sistem de protecţie socială al Republicii Moldova întruneşte în sine două dimensiuni interdependente: asigurări sociale şi asistenţă socială, menirea cărora este prevenirea şi soluţionarea problemelor potenţial generatoare de excluziune socială, oferind prestaţii sociale şi servicii specializate.

Conform datelor Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, la 1 ianuarie 2009 numărul total beneficiarilor sistemului naţional de protecţie socială a depăşit cifra de 1 milion de persoane, circa 53% dintre acestea fiind beneficiarii ai pensiilor¹⁸⁵. Prestaţiile sociale reprezintă o sursă importantă de venit pentru un grup mare de familii şi persoane vulnerabile, jucând un rol semnificativ asupra reducerii sărăciei şi excluziunii sociale. Conform datelor BNS CBGC, în anul 2008, 36,9% din gospodăriile casnice beneficiau de careva prestaţii sociale (de asigurări şi asistenţă socială), ponderea acestora în cadrul veniturilor reprezentând 14,8%, fiind cu 2,8 p.p mai mare în mediul rural comparativ cu cel urban. Astfel, circa 16,3% din veniturile gospodăriilor din sate şi ale celor din oraşele mici (15,97%) sunt formate din prestaţii sociale. Pentru persoanele vârstnice şi cele cu dizabilităţi prestaţiile sociale reprezintă 46,6% şi 30,6% în veniturile acestora.

Eficienţa sistemul de asigurări sociale în contextul excluziunii sociale este măsurat prin capacitatea acestuia de a onora riscurile care au fost asigurate în aşa măsură încît să nu genereze sărăcie şi dependenţă de sistemul de asistenţă socială. Vîrstnicii sunt consideraţi ca fiind unul dintre principalele grupuri vulnerabile excluziunii sociale datorită, factorii determinanţi ai excluziunii sociale fiind particularităţile de vîrstă ale acestora care influenţează asupra autonomiei personale, precum şi capacităţile limitate de obţinere a veniturilor suplimentare. În începutul anului 2009 în Republica Moldova locuiau 490,5 mii persoane în vîrstă de 60 ani, coeficientul îmbătrânirii fiind mai pronunţat cu 3,6 p.p. în mediul rural.¹⁸⁶.

Figura 4.26. Raportul dintre pensia medie pentru limită de vîrstă şi minimul de existenţă pentru pensionari

Sursa: MMPSF, CNAS

Unul din principalele riscuri cu care se confruntă vârstnicii este sărăcia, care este strâns legată de lipsa mijloacelor materiale pentru o bătrâneţe auto-suficientă, degenerând în final în excluziune socială. Astfel, din totalul populaţiei aflate sub pragul absolut al sărăciei în anul 2008, personale în etate au reprezentat 37,3%, venitul acestora fiind preponderent din prestaţii sociale.

Pensiile reprezintă sursa principală de venit a persoanelor vîrstnice menite să compenseze veniturile pierdute în legătură cu pensionarea, respectiv capacitatea sistemului de asigurări sociale de stat de a onora riscurile asigurate este reflectată prin rata de înlocuire. În anul 2008 rata de înlocuire a constituit 26,3%, ceea ce demonstrează că pensia medie pentru limită de vîrstă compensează doar în proporţie de ¼ din veniturile anterioare pensionări, totodată reprezentând circa 55% din minimul de existenţă pentru pensionari. Aceasta conduce la concluzia că actualul sistem de pensionare nu poate asigura o bătrîneţe decentă în afara riscului sărăciei, respectiv, persoanele vîrstnice se confruntă cu probleme serioase în acumularea şi redistribuirea resurselor. (Vezi Figura 4.26)

Astfel, din totalul gospodăriilor, ponderea cea mai semnificativă a transferurilor sociale (inclusiv pensiile) este deţinută de gospodăriile vîrstnice (46,6%). Necesită de menţionat că doar 34% din gospodăriile de vîrstnici beneficiază de careva transferuri de asistenţă socială care deţin o pondere de doar 3,65% în cadrul veniturilor.

Figura 4.27. Raportul dintre pensia medie în agricultură şi pensia medie pentru limită de vîrstă

Sursa: MMPSF, CNAS

Totodată de menţionat că Moldova, fiind o ţară cu o economie preponderent agrară, pensiile din această ramură joacă un rol semnificativ în formarea veniturilor persoanelor vîrstnice din mediul rural. Astfel, pensia medie lunară în agricultură constituie în medie circa 90% din cea pentru limită de vîrstă, respectiv a bărbaţilor în medie 86% şi a femeilor 91%. Prin urmare diferenţele date reflectă asupra necesităţii dezvoltării unor măsuri adiţionale în cadrul politicilor de asigurări sociale în aşa încît inegalităţile în redistribuirea resurselor pentru pensii să nu genereze excluziune. (Vezi Figura 4.27)

Cu toate că începând cu anul 2003, anual este pus în aplicare mecanismul de indexare a pensiilor, cele mai semnificative efecte ale acestuia au fost observate în anul 2004, atunci când valoarea reală a pensiei în anul 2004 a crescut cu 15,7% faţă de anul 2001.

De menţionat că cele mai mari venituri ale pensionarilor în raport cu anul 2001 fiind înregistrate în vara anului 2005, situaţie explicată de scăderea substanţială a preţurilor în vara acelui an. Către sfârşitul anului 2007, datorită majorărilor galopante ale preţurilor şi indexărilor minore operate, nivelul de trai al pensionarilor a început brusc să se înrăutăţească, acest proces continuând pe tot parcursul anului 2008 şi 2009. Respectiv preţurile pentru acoperirea coşului minim de consum al pensionarilor au crescut cu 34,2%, iar indexarea de 17% acoperind doar jumătate din această. Astfel, pentru prima dată în 2008 în urma indexărilor, pensia reală a fost mai mică cu 12% ca în anul 2004 (precedent după indexarea din 2003) ¹⁸⁷

Figura 4.20. Discrepanţe dintre creşterea salariul mediu pe economie şi indexarea anuală a pensiilor

Sursa: Ioniţă. V.(2008).Calculele autorului

Cu toate că pe parcursul anilor anii 2001-2008 pensia medie pentru limită de vărstă a crescut în valori nominale de 3,5 ori, această cifră nu reflectă realitatea deoarece include toate pensiile, inclusiv cele privilegiate mărimile cărora sunt în medie de circa 10 ori mai mari faţă de pensiile în condiţii generale.

Însăşi mecanismul de indexare a pensiilor generează inegalităţi. În baza acestuia, pensia se indexează la un nivel mult sub creşterea salariilor în republică (în baza cărora se stabileşte mărimea pensiei la vârsta de pensionare). (Vezi Figura 4.28 )

Prin urmare, un angajat din economia naţională, care s-a pensionat în anul 2002 în prezent primeşte o pensie de 1,4 ori mai mică decât a colegului său care s-a pensionat în 2008. În prezent, mărimea pensiei scade odată cu înaintarea în vârstă a pensionarului.

Dacă la momentul pensionării un fost angajat (care a acumulat stagiul de 35 ani) poate pretinde la o pensie în mărime de 42% din salariul său, atunci peste 10 ani acesta va primi doar 25% din salariul pe care îl primeşte un angajat în funcţia pe care a deţinut-o. Iar dacă reuşeşte să supravieţuiască 20 de ani de la pensionare, pensia acestuia va fi de 3 ori mai mică decât a colegilor săi mai tineri¹⁸⁸..

Din momentul introducerii în anul 2003 a evidenţei individuale a contribuţiilor, circa 90% dintre populaţia ţării a fost cuprinsă în sistemul de asigurări sociale de stat. O problemă în acest sens o reprezintă persoanele din mediul rural autoangajate în agricultură şi migranţii la dispoziţia cărora este pusă asigurarea socială benevolă. Cu toate acestea nivelul de includere a acestor persoane în sistemul de asigurări sociale ramîne a fi destul de jos, fiind explicat prin costul înalt al asigurărilor benevole, dar credibilităţii juase faţă de actualul sistem de asigurări sociale, motivele fiind: mărimile mici ale pensiilor şi lipsa alternativelor adiţionale pentru asigurare (pilonul cumulativ) fiindu-le pus la dispoziţie doar cel solidar.

Credibilitatea faţă de sistemul de asigurări sociale continuă a fi joasă Datele studiului regional asupra excluderii socială au reflectat că circa 52,7% din populaţia Republicii Moldova nu are încredere în actualul sistem de pensionare. Conform statutului ocupaţional deţinut cei mai critici în acest sens sunt şomerii – 63,9%, întreprizătorii – 61,5%, autoangajaţii – 52,6% şi populaţia tânără (studenţii ) – 52,4% Totodată peste 55% din persoanele vîstnice consideră că actualul sistem de pensionare nu este în stare să le acopere necesităţile. Ponderea cea mai semnificativă acestor persoane din în municipiul Chişinău – 59,4%, şi orăşelele mici – 71,7%. Persoanele din mediul rural fiind puţin mai optimiste în acest, reprezentând 48,5%.

Sursa: SES 2009, PNUD CRB

Accesul persoanelor cu dizabiltăţi la sistemul de garanţii sociale de stat reprezintă elementul cheie în măsurarea şanselor egale în participarea la viaţa economică şi socială a societăţii, astfel deminuîndu-se riscul sărăciei şi excluziunii¹⁸⁹. În anul 2008 numărul persoanelor cu dizabilităţi în Republica Moldova a constituit peste 170 mii persoane, circa 60% dintre acestea locuind în mediul rural. În funcţie de vârstă, printre persoanele cu dizabilităţi prevalează cele cu vârsta între 40 şi 59 ani; peste 2/3 din cazurile de invaliditate¹⁹⁰.

Plăţile sociale reprezintă principala sursă de venit a persoanelor cu dizabilităţi, iar mărimile acestor plăţi influenţează direct asupra capacităţii acestora de a duce un trai decent în afara sărăciei. Circa 92,3% din gospodăriile cu persoane cu dizabilităţi beneficiază de careva prestaţii de asistenţă socială. Comparativ cu celelalte gospodării casnice, ponderea prestaţiilor sociale în veniturile gospodăriilor cu persoane cu dizabilităţi este foarte înaltă. Astfel prestaţiile de asigurări sociale reprezintă circa 30,6% în veniturilor totale ale gospodăriilor persoanelor cu dizabilităţi, faţă de 12,7% pentru alte gospodării. Iar ponderea prestaţiilor de asistenţă socială în veniturile gospodăriilor cu persoane cu dizabilităţi constituie 6,8% faţă de 1,45% pentru alte gospodării. De menţionat că, prevalenţa prestaţiilor de asigurări sociale asupra celor de asistenţă socială, conduce la concluzia că cu toate că actualele mărimi ale acestor plăţi sunt foarte mici şi nu oferă garanţii împotriva sărăciei şi excluziunii sociale, mecanismele de construire a sistemului funcţionează.

Excluziunea socială şi sistemul de asistenţă socială. În prezent sistemul de asistenţă socială oferă 18 tipuri de prestaţii băneşti reglementate prin diferite acte legislativ-normative. Eligibilitatea pentru aceste prestaţii continuând în mare parte a fi determinată în baza principiului categorial, iar caracterul plăţilor fiind de ordin recompensator. Doar în cazul a 3 prestaţii sunt aplicate mecanismele de eligibilitate prin testarea veniturilor solicitanţilor (indemnizaţiile pentru creşterea şi îngrijirea copilului de la vârsta de 1,5/3 până naţional la 16 ani, ajutoarele materiale din cadrul FRSSP şi nou introdus „Ajutor social” ). Circa 95% dintre aceste prestaţii sunt plătite de la bugetul de stat şi doar o parte nesemnificativă prin intermediul bugetelor unităţilor administrativ teritoriale.

Cît priveşte efectul asistenţei sociale asupra sărăciei şi excluziunii sociale, acesta se evaluează ca fiind unul nesemnificativ. De menţionat că, datorită mărimilor mici, ponderea prestaţilor de asistenţă socială în veniturile gospodăriilor casnice este joasă, reprezentând doar 2,11%, înregistrîdu-se disparităţi între medii. Astfel, în mediul urban ponderea prestaţiilor de asistenţă în veniturile gospodăriilor este cu circa 0,1 p.p. mai mare faţă de mediul rural. Ce mai semnificativă pondere a prestaţilor de asistenţă socială este observată în veniturile gospodăriilor cu invalizi – 6,82%, fiind urmate de pensionari – 3,65% şi gospodăriile cu 3 şi mai mulţi copii – 4,69% .

De menţionat că ratele sărăciei pentru prestaţiile de asistenţă socială (indemnizaţii pentru copii şi compensaţii nominative) diferă cu mai puţin de o unitate procentuală înainte şi după acordarea prestaţiilor date. Din punct de vedere al eficienţei direcţionării prestaţiilor sociale putem observa că în anul 2008 doar 26% dintre cele mai sărace gospodării au beneficiat de compensaţii nominative în valoare de 26.2% din suma totală. Pe cînd gospodăriilor mai înstărite le-au revenit 14.3% din suma totală pentru aceste tipuri de plăţi. Se prevede ca ajutorul social să îmbunătăţească direcţionarea prestaţiilor sociale şi să contribuie şi mai mult la reducerea sărăciei¹⁹¹.

Încrederea în sistemul de asistenţă socială Datele studiului regional asupra excluderii socială au reflectat că circa 52,4% din populaţia Republicii Moldova nu are încredere în sistemul de asistenţă socială, dintre aceştia cea mai semnificativă pondere fiind din orăşele mici – 71,4% şi capitală – 59,4%. Nivelul de încredere în sistem a populaţiei rurale este mai puţin critic reprezentând 48,5%. Din perspectivă geografică cei mai nemulţumiţi sunt persoanele din regiunea de Sud a ţării – 61,4%, fiind urmate de cele din regiunea de Centru – 52,5%. Conform statutului ocupaţional cea mai semnificativă pondere o deţin şomerii – 61%, întreprinzătorii – 59,6% şi persoanele autoangajate – 54,6%. Cu cât vârsta este mai înaintată cu atât părerile sunt mai sceptice, astfel circa 54,1 din persoanele vârstnice nu cred că actualul sistem de asistenţă socială le poate oferi serviciile necesare. Ponderea acestora este semnificativă în rândul locuitorilor oraşelor mici - 66,7% şi locuitorilor capitalei - 62%.

Sursa: SES 2009, PNUD CRB

Accesul familiilor cu copii la asistenţa socială. Sistemul actual de protecţie socială a copilului, în afară de prestarea diferitor servicii sociale, prevede două tipuri de prestaţii sociale pentru copii bazate atât pe principii de asigurări sociale, cât şi asistenţă socială: i) indemnizaţii pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 1.5/3 ani, necondiţionate de venit; ii) indemnizaţii pentru întreţinerea copilului în vârstă de la 1.5/3 la 16 ani, condiţionate de nivelul veniturilor părinţilor.

Datele CBGC relatează că de transferuri sociale (exclusiv pensiile) beneficiază peste jumătate din gospodăriile cu 3 şi mai mulţi copii. De menţionat că şi cota veniturilor din transferuri sociale este mai mare pentru aceste gospodării (4,69%). În anul 2008 circa 35% dintre cele mai sărace familii au beneficiat de indemnizaţii pentru copii în valoare totală de 38%. Pe când cota familiilor înstărite a reprezentat doar 6,6%, iar sumele primite au constituit 5.3% din valoarea totală. Totodată, odată cu introducerea ajutorului social care se bazează pe testarea veniturilor gospodăriilor, în prezent se lucrează asupra includerii acestei lăţi în programul menţionat.

În ultimii ani numărul beneficiarilor de indemnizaţii pentru copii a fost în creştere şi către anul 2008 a reprezentat un spor cu 64,2% faţă de anul 2000, iar costurile de achitare a acestora au sporit de 4,8 ori. Cu toate că acest program este considerat ca fiind unul eficient direcţionate asupra sărăciei, impactul acestor plăţi asupra bunăstării familiilor cu copii este nesemnificativ în mare parte datorat mărimilor mici ale acestora. Astfel indemnizaţiile pentru îngrijirea copilului în vârstă de pînă la 1,5/3 ani au contribuit la reducerea sărăciei în anul 2008 cu 0,5 p.p., iar în cazul indemnizaţiilor pentru întreţinerea copilului până la 16 ani impactul a fost de doar 0,2 p.p.

De menţionat, că pe parcursul ultimilor ani au fost implementate acţiuni de atragere a persoanelor la sistemul de asigurări sociale (oportunităţi de asigurare benevolă), rezultatul acestora este nesemnificativ. Astfel, în anul 2008 numărul beneficiarilor de indemnizaţii pentru copii din rândul celor neasiguraţi a fost de 2,8 ori mai mare faţă de cei asiguraţi¹⁹².

Accesul romilor la protecţie socială. Comparativ cu alte etnii Romii sunt consideraţi ca fiind un grup extrem de expus excluziunii. Stereotipurile negative atribuite romilor de către populaţia majoritară, accesul redus la piaţa muncii, educaţie, sănătate şi în alte sfere, reprezintă cei mai importanţi factori ai vulnerabilităţii acestui grup. În Republica Moldova conform datelor recensământului din anul 2004 ponderea populaţiei rome reprezintă doar 0,4% din totalul populaţiei ţării, este de menţionat că aceasta este o rată cu mult mai mică decât în alte ţări din regiune, cum ar fi România, Bulgaria, Ungaria etc. Totodată, experienţele regionale ne arată că recensămintele tind să subestimeze numărul real al romilor.

Distribuţia ponderii prestaţiilor sociale este aproximativ egală, atât pentru gospodăriile Roma – 13%, cît şi cele non-Roma – 12%, cu toate acestea sunt observate tendinţe mai pronunţate a gospodăriilor de romi de a primi preponderent prestaţii de asistenţă socială decât cele de asigurări sociale. Prestaţiile de asistenţă socială reprezintă 6% în veniturile gospodăriilor Roma (fiind preponderent din indemnizaţii pentru copii), comparativ cu 4,7% a gospodăriilor non-Roma. Totodată ponderea prestaţiilor de asigurări sociale este cu mult mai joasă în rândul romilor, lucru explicat prin ratele reduse de activitate ale romilor şi salariilor mici pe care le obţin şi din care sunt contribuţiile de asigurări sociale¹⁹³.

De menţionat că participarea romilor la sistemul de asigurări sociale şi incluziunea acestor în programele de asistenţă socială nu sunt pe deplin reflectate în cadrul cercetărilor existente. Unul din motivele lipsei de date în acest domeniu este acela că, în cadrul politicilor de protecţie socială abordarea este făcută pe principii ori contributiv participativă, ori categoriale, respectiv apartenenţa etnică nu este luată în consideraţie fapt ce face foarte dificilă monitorizarea accesul acestui grup etnic la sistemul de granaţii sociale de stat.

Figura 4.21. Beneficiarii serviciilor sociale,%

Sursa : UE TACIS Baza de date a ONG-urilor sociale 2007

Accesul grupurilor vulnerabile la servicii sociale reprezintă o condiţie pentru menţinerea şi reintegrarea acestora în comunitate şi diminuarea riscului excluziunii sociale. Actualul sistem de servicii sociale al Republicii Moldova este relativ tânăr, dezvoltarea acestuia fiind impulsionată de adoptarea Legii asistenţei sociale şi intensificarea asistenţei donatorilor în paralel cu dezvoltarea masivă a ONG-urilor active domeniul social.

În prezent sistemul naţional include în dine două componente: (i) de stat care include: îngrijirea rezidenţială; îngrijirea la domiciliu şi alimentaţia la cantinele de ajutor social, şi (ii) privată care include centrele comunitare dezvoltate şi gestionate de societatea civilă în parteneriate cu APL.

Odată cu punerea în aplicare a Programului Naţional privind crearea sistemului integrat de servicii sociale pe anii 2008-2012¹⁹⁴, actuala structură a sistemului naţional de servicii este divizată pe 3 niveluri¹⁹⁵, care interacţionează pe verticală de jos în sus: (i) servicii primare (comunitare); (ii) servicii specializate şi (ii) servicii de specializare înaltă.

De menţionat că dezvoltarea masivă a serviciilor sociale comunitare a început cu anul 2003, atunci când în baza unei analize referitor la instituţionalizare şi creşterea cererii pentru această măsură de protecţie Guvernul a emis o decizie prin care le-a recomandat APL-urilor să creeze la nivel local servicii sociale iniţiind în acest sens parteneriate cu societatea civilă.

Numărul de servicii comunitare a crescut anual constant. Din punct de vedere al ariei de activitate pe grupuri de risc, cele mai multe dintre serviciile sociale sunt oferite: (i) copiiilor orfani – 39%; (ii) persoanelor cu dizabilităţi – 44%; (iii) victimelor violenţei în familie – 22%; (iv) victimelor traficului de fiinţe umane – 17%, etc¹⁹⁶.. Mai puţin fiind dezvoltate serviciile pentru foştii deţinuţi, persoanele dependente de droguri sau alcool, pentru persoanele fără adăpost şi persoane infectate cu HIV/SIDA sunt relativ mai puţin răspândite şi reprezintă în medie 8% din totalul celorlalte servicii oferite pe piaţă¹⁹⁷ (Vezi Figura 4.21.) .

În urma cartografierii primare efectuate în anul 2008 de către MMPSFC la nivel naţional, au fost identificate 174 de unităţi de servicii de asistenţă socială (comparativ cu anul 2004 cînd numărul acestora era de 80 de unităţi) dintre acestea: 59 fiind pentru persoane vârstnice şi adulţi cu dizabilităţi, iar 144 fiind pentru copii şi tineri în situaţii de risc.

Aici trebuie de specificat că cartografierea s-a axat doar pe evaluarea numerică a instituţiilor prestatoare şi numărului de beneficiari asistaţi, fără a fi fost analizate costurile per serviciu, frecvenţa solicitărilor în special pe zone geografice şi gen (de către cine sunt solicitate mai des, şi tipul acestora). Mai i puţin sunt reflectate serviciile pentru grupurile de adulţi aflaţi în situaţii de risc, serviciile pentru femei fiind puţine axate doar pe intervenţii în cazurile violenţei, traficului sau riscului de abandon al copiilor.

Figura 4. Ariile parteneriatului între APL şi ONG-uri

Sursa : UE TACIS Baza de date a ONG-urilor sociale 2007

Calitatea serviciilor oferite diferă de la un prestator la altul. Cu toate că în perioada anului 2004-2006 au fost elaborate şi aprobate două standarde minime de calitate, iar pe parcursul anului 2007 cu suport extern au fost dezvoltate încă 8 seturi de standarde, monitorizarea serviciilor sociale este efectuată de către autorităţile publice doar din perspectivă numerică (număr de servicii şi beneficiari), fără a evalua costurile şi efectele sociale asupra grupurilor aflate în situaţii de risc. Această stare de lucruri nu permite dezvoltarea unui mecanism de acreditare axat pe satisfacerea condiţiilor de calitate şi eficienţă¹⁹⁸.

Circa 67% dintre activităţile de parteneriat între APL şi ONG-urile prestatoare de servicii se axează în oferirea serviciilor sociale (67%) sau posibilităţii de utilizare gratuită a activelor fixe (73%) şi mai puţin pe strategiile de dezvoltare economico-socială a comunităţii (23%) (Vezi Figura 4.22).

Necesită a fi menţionat acel fapt că cu toate că principiile descentralizării administrative¹⁹⁹ a determinat gradul de competenţe ale APL în vederea reprezentării intereselor comunităţilor locale, fără a le fi delegate pe deplin posibilităţile de planificare financiară şi gestiune fiscală. Această stare de lucruri în esenţă conduce la subminarea iniţiativelor locale şi posibilităţilor de a iniţia sau menţine servicii sociale.

Analizele în domeniu au reflectat că cel mai important obstacol în calea dezvoltării parteneriatului eficient în asigurarea durabilităţii serviciilor sociale din partea APL este „deficitul de resurse” – 46% (doar fiecare al 4-lea APL din cele 35 dispune de fonduri în bugetul local pentru dezvoltare de servicii sociale) şi cadrul legislativ inadecvat –30%. Deci, participarea APL la desfăşurarea unor activităţi de dezvoltare comunitară este mai mult morală decît de natură financiară, după cum susţin o parte din ONG-urile locale²⁰⁰.

3.