Outline of research on social inclusion in moldova
Yüklə 1,51 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- PARTEA I: CONCEPT ŞI SEMNIFICAŢII Capitolul 1. Cadrul conceptual pentru incluziunea socială şi dezvoltarea umană în Republica Moldova
- 1.1. Semnificaţia excluziunii sociale şi a dezvoltării umane
- Boxa 1.1. Mahbub Ul Haq despre dezvoltare umană
- BOXA 1.2. Definiţii ale excluziunii sociale
|
Prima versiune Raportul naţional al dezvoltării umane Republica Moldova „Dincolo de tranziţie: De la Excluziune Socială spre o Dezvoltare Umană Incluzivă” INTRODUCERE Unul din obiectivele principale ale programelor axate pe dezvoltarea umană îl constituie combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale prin utilizarea tot mai frecventă a politicilor sociale incluzive. În contextul dat, excluziunea socială a devenit un termen utilizat tot mai des în dezbaterile politice şi cercetările privind sărăcia şi inegalitatea socială, deseori înlocuind termenul de sărăcie. Fiind un concept mai recent decât sărăcia, excluziunea socială este mai cuprinzătoare, deoarece include nu numai lipsa mijloacelor materiale, dar şi imposibilitatea de a fi inclus în diferite „reţele” sociale, economice, politice, culturale. Conceptul dat presupune un deficit de participare normală la viaţa cotidiană şi diverse activităţi sociale din societate. În prezent, combaterea excluziunii sociale este recunoscută în cadrul UE şi ONU ca una din sarcinile principale în asigurarea creşterii economice şi a dezvoltării umane durabile1. Iar participarea a devenit un obiectiv-cheie al dezvoltării. Anume din acest considerent, politicile sociale ar trebui să se axeze, în primul rând, pe asigurarea capacităţilor de incluziune socială a persoanelor aflate în dificultate, adică să fie politici de incluziune socială pentru care participarea, de asemenea, reprezintă un cuvânt-cheie. În acest context, prezentul Raport Naţional al Dezvoltării Umane (RNDU) pentru Republica Moldova este consacrat cercetării noului concept - de excluziune socială ca proces şi rezultat, care generează sărăcie şi limitează esenţial şansele dezvoltării umane a ţării, precum şi formulării unor politici viabile de incluziune socială, care pot realmente depăşi starea deplorabilă în care se află, la moment, Republica Moldova la capitolul sărăcie. Într-adevăr, după aproape douăzeci de ani de la demararea tranziţiei la economia de piaţă şi declararea independenţei şi suveranităţii, Republica Moldova, este considerată cea mai săracă ţară din spaţiul european. Cu toate că pe parcursul ultimilor ani autorităţile republicii au depus mai multe eforturi în procesul de eradicare a sărăciei2, rezultatele acestora sunt destul de modeste. În pofida creşterii economice pe care Republica Moldova a înregistrat-o în ultimii ani, sărăcia se menţine la un nivel destul de înalt. În prezent, populaţia aflată sub pragul sărăciei se estimează la circa o treime, afectând astfel şansele unei dezvoltări umane durabile. RNDU axat pe cercetarea excluziunii sociale şi a incluziunii sociale este semnificativ pentru Republica Moldova şi din considerentul, că aceste concepte până în prezent nu au fost utilizate şi dezvoltate nici în cercetările ştiinţifice ale sărăciei, nici în procesul de elaborare a politicilor anti-sărăcie şi de protecţie socială. RNDU îşi propune să cerceteze excluziunea socială şi incluziunea socială prin prisma conceptului de dezvoltare umană. În acest context dezvoltarea umană este văzută ca o lărgire a libertăţii alegerii pentru toţi oamenii care locuiesc într-o ţară sau într-o regiune. Iar pentru ca oamenii să beneficieze de această libertate, ei au nevoie de condiţii care să le permită aceasta: o educaţie adecvată, o sănătate bună, un venit suficient pentru un trai decent, incluziune şi participare socială, justiţie socială etc. Deşi acest raport de dezvoltare umană este adresat unui public larg, ţinta lui principală sunt persoanele care elaborează politicile ţării. În acelaşi timp, cele mai eficiente politici elaborate cu cea mai mare competenţă nu pot aduce beneficii fără sprijinul tuturor segmentelor de populaţie. Prezentul Raport Naţional de Dezvoltare Umană cuprinde 8 capitole fiind grupate în trei părţi distincte. Prima parte „Concept şi semnificaţii”, fiind compusă din două capitole, se axează pe aspectele metodologice legate de cercetarea fenomenului de excluziune socială, incluziune socială, precum şi a tangenţelor acestora cu conceptul de dezvoltare umană. Primul capitol defineşte conceptele-cheie cu care se va opera în raportul dat, aşa ca dezvoltarea umană, sărăcia, excluziunea socială, incluziunea socială, coeziunea socială etc., precum şi semnificaţia fiecărei categorii menţionate în contextul dezvoltării conceptului de dezvoltare umană. De asemenea, în capitol este dezvoltat şi conceptul de incluziune socială ca proces de depăşire a sărăciei şi a excluziunii sociale, precum şi de asigurare a dezvoltării umane. Se va arăta că incluziunea socială nu reprezintă un proces invers excluziunii sociale. Conceptele în cauză vor fi dezvăluite în contextul realităţilor existente din Republica Moldova. Cel de al doilea capitol poate fi considerat drept o continuare logică a capitolului precedent fiind, totodată, şi suportul metodologic pentru întregul raport. În capitol vor fi definiţi principalii indicatori ai dezvoltării umane, ai sărăciei, ai excluziunii sociale şi ai incluziunii sociale. Pentru o analiză cât mai complexă, vor fi propuşi o serie de indicatori care pot fi utilizaţi atât pentru monitorizarea sărăciei şi a excluziunii sociale, a profilului şi tipologiei acestora, cât şi pentru definirea cât mai complexă a dezvoltării umane. De asemenea, vor fi propuşi şi unii indici agregaţi ai excluziunii sociale, relevanţi pentru Republica Moldova. În capitol, de asemenea, vor fi expuse rezultatele unor cercetări calitative realizate în scopul analizei perceperii excluziunii sociale de către diverse grupuri sociale din Republica Moldova. În acest context, capitolul prevede, la nivel de ipoteză, scoaterea în evidenţă a principalelor grupuri ale populaţiei care pot fi considerate excluse social, fapt confirmat sau infirmat, în următoarele capitole în funcţie de tipul excluziunii sociale analizate. Partea a doua „Analize tematice” fiind compusă din patru capitole este dedicată cercetării propriu-zise excluziunii sociale din Republica Moldova în funcţie de tipurile acesteia, şi anume: excluziunea economică, excluziunea de la viaţa socială şi serviciile sociale, excluziunea culturală, excluziunea de la participarea politică. Fiecare din aceste patru capitole trebuie să răspundă la următoarele întrebări: cine sunt persoanele excluse; cum se manifestă excluziunea lor; de ce aceste persoane sunt excluse; care sunt consecinţele excluziunii lor; ce trebuie de făcut. Astfel, capitolul trei va fi dedicat excluziunii economice, formelor ei de manifestare, precum şi a surselor care o generează. În general, excluziunea economică se referă la diferenţele relative existente între veniturile şi nivelul de trai ale grupurilor social-vulnerabile ale populaţiei în comparaţie cu veniturile grupurilor populaţiei mai înstărite sau în comparaţie cu venitul mediu pe persoană într-o societate dată. Altfel spus, excluziunea economică va fi definită ca accesul limitat al persoanelor la piaţa muncii, la surse potenţiale de venit, bunuri şi active, care implică, respectiv, accesul redus la servicii, inclusiv educaţie, sănătate, protecţie socială etc. Cu toate că sărăcia, excluziunea socială şi vulnerabilitatea au anumite trăsături comune, acestea, de asemenea, au şi importante caracteristici distinctive. Oamenii care nu sunt săraci pot fi excluşi, dar mulţi din ei pot deveni săraci, ca rezultat a excluziunii din activitatea economică, şi astfel pot deveni vulnerabili în acest context. Capitolul se vede a fi analitic, bazat pe datele statistice colectate, în primul rând, din Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice, Ancheta Forţei de Muncă, precum şi alte date statistice oferite de serviciul naţional de statistică din Republica Moldova. Următorul capitolul va analiza un alt tip al excluziunii sociale, şi anume excluziunea de la viaţa socială şi servicii sociale ca rezultat şi ca proces. În general, sistemul social şi viaţa socială propune o gamă largă de servicii sociale şi oportunităţi, care sunt indispensabil legate de asigurarea dezvoltării umane. Cele mai importante dintre acestea sunt: educaţia şi învăţarea continuă, ocrotirea sănătăţii, protecţia socială (inclusiv asigurarea socială, asistenţa socială şi serviciile sociale), accesul la locuinţe şi la serviciile de infrastructură de bază, transport, informaţie şi tehnologiile de comunicaţii, reţelele sociale / relaţiile sociale între membrii societăţii. Excluziunea de la aceste servicii a unor grupuri ale populaţiei afectează grav dezvoltarea umană a republicii. Capitolul va scoate în evidenţă nu numai situaţia sistemului de protecţie socială, gama de servicii sociale prestate şi calitatea lor, dar şi accesul diverselor grupuri ale populaţiei la aceste servicii, astfel încât să fie determinate grupurile excluse de la viaţa socială şi serviciile sociale, precum şi măsurile de politică care ar putea depăşi acest tip de exclusiune socială. Capitolul cinci se va axa pe definirea şi analiza excluziunii culturale din Republica Moldova şi relaţiile acesteia cu celelalte tipuri de excluziune socială. Prin precizarea cadrului legal internaţional şi naţional care defineşte excluziunea culturală şi asigură, respectiv, incluziunea culturală, vor fi identificate principalele grupuri sociale din republică excluse de la procesele culturale, sursele care conduc la excluziunea culturală, precum şi consecinţele acestui fenomen. De asemenea, capitolul îşi propune şi o analiză a politicilor din domeniul vieţii culturale şi cum aceste politici contribuie la depăşirea excluziunii culturale. Obiectul de studiu al capitolului şase reprezintă excluziunea de la participarea politică din Republica Moldova. Capitolul se axează pe definirea şi analiza fenomenului excluziunii politice din republică după aceeaşi logică prezentă şi în capitolele care cercetează celelalte tipuri de excluziune socială, şi anume: definirea excluziunii politice, determinarea celor excluşi de la participarea politică şi a tipologiei excluziunii politice, care sunt sursele şi consecinţele excluziunii politice, precum şi analiza politicilor de depăşire a acestui tip de excluziune socială. Partea a treia „Analiza generală şi recomandări” reprezintă o parte integratoare a raportului care, pe lângă o descriere generală a tipologiei excluziunii sociale din Republica Moldova, realizează o trecere în revistă a politicilor existente menite pentru depăşirea fenomenului de excluziune socială. Partea dată a raportului are drept scop şi formularea de propuneri pentru transformarea politicilor existente în politici incluzive, adică asigurarea procesului de incluziune socială în republică. Astfel, capitolul şapte se va prezenta drept un capitol integrator al capitolelor anterioare. În capitol se va analiza tipologia generală a excluziunii sociale din Republica Moldova care poate fi considerată drept rezultat al politicilor promovate pe parcursul anilor de tranziţie la economia de piaţă, care au condus la transformări sociale, economice şi culturale. De asemenea, capitolul va prezenta modele diferite care determină sursele care conduc la excluziune în funcţie de tip, precum şi rolul instituţiilor şi al politicilor care pot avea un impact pozitiv sau negativ asupra acestor surse generatoare de excluziune. Capitolul opt se axează pe formularea concluziilor şi recomandărilor raportului În capitol sunt propuse măsuri de politici care ar asigura incluziunea socială, astfel încât vor fi analizate nu numai măsurile propriu-zis, dar şi responsabilităţile instituţiilor în realizarea incluziunii sociale. Raportul se finalizează cu recomandări generale, anexe care includ notele tehnice de calculare a indicatorilor dezvoltării umane şi ai excluziunii sociale, informaţii statistice, precum şi bibliografia utilizată. Astfel, menirea prezentului Raport Naţional al Dezvoltării Umane poate fi considerată drept aducerea subiectului Excluziunii Sociale şi Incluziunii Sociale pe agenda discuţiilor de politici la nivel de ţară, precum şi de a contribui la transformarea politicilor existente în politici realmente incluzive din perspectiva conceptului de dezvoltare umană.
Potrivit noii paradigme, dezvoltarea poate fi privită, ca un proces de extindere a libertăţilor reale de care se bucură oamenii (Sen). Concentrarea asupra libertăţilor oamenilor contrastează cu viziunile mai limitate despre dezvoltare, cum ar fi identificarea dezvoltării cu creşterea produsului naţional brut, cu creşterea veniturilor personale sau cu modernizarea socială. Creşterea PNB sau a veniturilor individuale poate fi, desigur, importantă ca mijloc de extindere a libertăţilor oamenilor, la fel ca şi industrializarea, progresul tehnologic sau modernizarea socială. Dar libertăţile depind şi de alţi factori, cum ar fi aranjamentele sociale şi economice (de exemplu, accesul la educaţie, servicii de sănătate şi asistenţă socială, precum şi accesul la piaţa muncii), precum şi drepturile politice şi civile (de exemplu, libertatea de a participa la discuţii şi dezbateri publice).
Dezvoltarea umană necesită îndepărtarea surselor majore care duc la privaţiuni de libertate ca sărăcia şi excluziunea socială, tirania, numărul redus de oportunităţi economice, privaţiunea socială sistematică, neglijarea facilităţilor publice, precum şi intoleranţa sau supraimplicarea guvernelor represive. În ciuda creşterilor fără precedent înregistrate de economiile ţărilor dezvoltate, lumea contemporană neagă libertăţile elementare ale unui număr mare de oameni ca libertatea de a-şi satisface foamea, de a atinge un nivel suficient de hrană, de a obţine remedii pentru bolile tratabile sau oportunitatea de a avea îmbrăcăminte şi adăposturi adecvate, sau de a se bucura de apă curată, sau de facilităţi sanitare. În alte situaţii lipsa libertăţii se concretizează în lipsa serviciilor publice de calitate, precum cele de asistenţă socială, asistenţă medicală, de educaţie, sau a instituţiilor eficiente de menţinere a ordinii publice şi a păcii în zonă. În alte cazuri încălcarea libertăţii derivă direct din negarea de către regimurile autoritare a drepturilor politice şi civile şi din restricţii impuse asupra libertăţii de a participa la viaţa socială, politică şi economică a comunităţii3. Dezvoltarea umană poate fi văzută în acelaşi timp şi ca proces şi ca rezultat. Ea reprezintă un proces în măsura în care prin intermediul acesteia se lărgesc opţiunile. Ca rezultat, dezvoltarea umană presupune rezultatele provenite din posibilităţile mai largi de alegeri. La fel, dezvoltarea umană presupune două procese simultane – cel de formare şi dezvoltare a capacităţilor oamenilor şi cel de utilizare a capacităţilor dobândite în realizarea alegerilor lor. Cu toate că conceptul de dezvoltare umană se extinde practic asupra tuturor domeniilor vieţii umane, în analiza acestui proces trei domenii sunt considerate principale şi integratoare a celorlalte domenii ale vieţii umane, şi anume: durata vieţii, nivelul de educaţie şi accesul la resursele economice necesare pentru un trai decent. Dezvoltarea umană este un concept larg, care cunoaşte o evoluţie permanentă. Astfel, conceptul dezvoltării umane este legat, nemijlocit, de respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Dacă dezvoltarea umană vizează extinderea posibilităţilor şi libertăţilor de care beneficiază membrii unei comunităţi, drepturile omului reprezintă un stimulent în perfecţionarea continuă a instituţiilor şi a sistemelor sociale care facilitează sau asigură aceste posibilităţi şi libertăţi. Alte domenii de alegere, cărora oamenii, de asemenea, le atribuie o valoare înaltă, constituie participarea la viaţa socială. Din punctul de vedere al dezvoltării umane, toate acestea sunt necesare pentru asigurarea productivităţii şi creativităţii, a dezvoltării continue a capitalului uman existent, a sentimentului individului de apartenenţă la o comunitate. În ultimă instanţă, dezvoltarea umană este dezvoltarea oamenilor, pentru oameni şi prin oameni. Dezvoltarea umană este legată şi de securitatea umană. Foarte mult timp conceptul de securitate a fost interpretat doar ca securitate teritorială împotriva agresiunii din exterior sau protecţie a intereselor naţionale în politica externă, ori siguranţă globală împotriva ameninţării cu o catastrofă nucleară. Această noţiune se referea mai degrabă la ţări şi naţiuni decât la oameni. Era neglijată preocuparea legitimă faţă de oamenii simpli, care aveau nevoie de securitate în viaţa lor de zi cu zi. Or, pentru mulţi dintre ei, securitatea simboliza protecţia împotriva pericolelor de maladii, foamete, şomaj, crimă, conflict social, represiune politică şi a primejdiilor legate de mediu. Securitatea umană vizează nu doar securitatea teritorială ori securitatea statelor ca naţiuni. Aceasta cuprinde şi securitatea oamenilor în viaţa lor de fiecare zi. Securitatea umană ar putea fi definită ca o libertate a omului faţă de anumite privaţiuni, cât şi ca o libertate de anumite frici percepute de el. Există, bineînţeles, o legătură între securitatea umană şi dezvoltarea umană: acestea se consolidează reciproc. Progresul înregistrat în unul dintre aceste domenii sporeşte şansele de progres în celălalt, dar şi nereuşita unuia va înmulţi riscurile de eşec in celălalt. Egalitatea genurilor este o altă faţetă a dezvoltării umane. Cadrul dezvoltării umane se bazează pe ferma convingere că orice strategie sau efort de dezvoltare, care neglijează jumătate din umanitate, nu poate avea un caracter durabil. Acest cadru consideră că abilităţile femeilor se extind odată cu eliminarea lacunelor în ceea ce priveşte capacităţile, bazate pe aspectele de gen. Cadrul dezvoltării umane pledează în favoarea oportunităţilor egale pentru femei în toate domeniile vieţii – pe plan economic, social, cultural şi politic. Acesta se opune discriminării împotriva femeilor, încălcării drepturilor lor şi pericolelor specifice lor – de exemplu, siguranţa personală, violenţa in familie sau abuzul sexual. La fel, atât sărăcia cât şi excluziunea socială văzute, respectiv, ca o lipsă a resurselor necesare pentru un trai decent şi privarea indivizilor în realizarea drepturilor lor fundamentale au tangenţe strânse de conceptul de dezvoltare umană în sensul în care acestea limitează esenţial şansele unei dezvoltări umane. Astfel, cercetările asupra sărăciei şi a excluziunii sociale, precum şi asupra modalităţilor de depăşire a acestor flagele sociale completează teoria dezvoltării umane.
În prezent, conceptul de excluziune socială este tot mai frecvent preferat clasicului termen de „sărăcie”, asemenea sintagmei „promovarea incluziunii sociale”, care o înlocuieşte treptat pe cea de „măsuri de combatere a sărăciei”. Preferinţa pentru termenul de excluziune socială este determinată de necesitatea unor indicatori şi măsuri transparente, uşor de transformat în obiective ale programelor de guvernare. Popularitatea termenului de "excluziune socială" precum şi existenţa mai multor definiţii nu sugerează o înţelegere comună cu privire la conţinutul conceptului. Cu toate acestea, în literatura de specialitate sunt prezente mai multe încercări de a sintetiza abordările existente ale conceptului dat, având o importanţă destul de mare pentru o mai bună înţelegere a excluziunii sociale, precum şi de a găsi mecanisme viabile care să permită monitorizarea acesteia.
Însă chiar şi în absenţa unei definiţii general acceptate, în dezbaterile despre excluziunea socială apar trei subiecte recurente:
Un alt aspect definitoriu al excluziunii sociale presupune faptul că ea se manifestă, în special, la nivelul comunităţii geografice sau sociale, deoarece afectează în principal grupuri, nu indivizi. Excluziunea socială este determinată de o combinaţie de cauze şi de factori aflaţi în strânsă corelaţie. Ca atare, ea trebuie privită ca un proces, şi nu doar ca un rezultat marcat în timp, de exemplu, ca un rezultat strict al sărăciei4. Originea noţiunii de excluziune socială se regăseşte în Franţa în deceniul al şaptelea al secolului trecut prin referinţe vagi în discursurile publice despre „cei excluşi”. În 1974, René Lenoir, secretar de stat cu afaceri sociale în guvernul gaullist condus de Jacques Chirac, a publicat lucrarea „Les Exclus”. După Lenoir, excluşii reprezentau toate categoriile sociale care nu erau incluse în sistemele de asigurări sociale specifice statului bunăstării (welfare state): persoane cu handicap fizic şi psihic, persoane cu tendinţe de suicid, veteranii invalizi, copii abuzaţi, familii cu părinţii divorţaţi, consumatori de droguri, persoanele neadaptate social şi alte categorii de persoane care nu îşi găseau un loc în societate (Lenoir, 1974)5. La nivel european, termenul de excluziune socială a apărut la sfârşitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90, în cursul mandatelor Comisiei Delors. Încă din 1975 au fost iniţiate şi derulate de către instituţiile comunitare6 o serie de programe privind sărăcia. Caracteristicile comune ale excluziunii sociale au fost sintetizate în cel de al treilea Program de combatere a sărăciei lansat de Comisia Europeană (1990-1994) „Poverty 3”. Potrivit acestui program, excluziunea socială:
Excluziunea socială este definită, de obicei, ca o lipsă sau incapacitate de participare a individului în viaţa societăţii. În acest context trebuie menţionat faptul că lipsa de participare poate fi rezultatul acţiunii mai multor factori de risc negativ care, cumulând, scapă de sub controlul individului, îl pune în condiţii mai dezavantajate faţă de alte persoane şi conduce la excluziune socială. Excluziunea socială se manifestă prin mai multe forme. Multitudinea lor depinde de diversitatea şi calitatea vieţii pe care o poate oferi societatea. Printre principalele forme ale excluziunii sociale sunt:
Această listă a tipurilor de excluziune socială se dezvoltă permanent şi poate fi continuată în funcţie de complexitatea şi diversificarea vieţii social-umane din societate. Spre exemplu, printre formele noi ale excluziunii sociale dictate de actualitatea vieţii social-umane pot fi numite: cea datorată degradării cartierelor mărginaşe, cea datorată destrămării stabilităţii relaţiilor de familie, cea datorată izolării sociale, cea datorată integrării comunităţilor de imigranţi etc. Cu toate acestea, tipurile excluziunii sociale menţionate pot fi integrate în patru tipuri generale, şi anume:
Toate tipurile de excluziune socială se intercondiţionează unul pe altul, şi, drept urmare, marginalizarea individului aflat în dificultate se aprofundează. Prin consecinţă, o situaţie a unei marginalizări sociale multidimensionale conduce la excluderea persoanei de la principalele sfere ale vieţii sociale. 1.1.3. Excluziunea socială şi dezvoltarea umană puncte de tangenţă Excluziunea socială oferă o nouă perspectivă în abordarea dezvoltării umane prin atribuirea unui rol special legăturilor relaţionale din societate. Astfel, o nouă interpretare a excluziunii sociale ar afirma că aceasta se referă la procesele care împiedică oamenii sau anumite grupuri de oameni să-şi exercite întreaga gamă de alegeri oferite de societate, fiind, prin urmare, marginalizaţi. Potrivit lui Sen, oamenii pot fi excluşi datorită existenţei în societate a unor politici sau practici intenţionate care conduc la aşa-numita „excluziune activă”. Aceasta presupune privarea celor excluşi de unele capacităţi care, la rândul său, conduce şi la o deprivare din alte domenii ale vieţii umane. Sen califică această deprivare drept un „eşec al capacităţii” şi îi atribuie un rol instrumental în excluziunea socială. În această situaţie remediul potenţial ar fi schimbarea politicilor, care trebuie să fie orientate spre grupurile sau comunităţile aflate într-o poziţie dezavantajată. Privarea de capacităţi poate rezulta şi din multitudinea problemelor de ordin economic, politic sau instituţional existente în societate, care se întrepătrund şi se intercondiţionează reciproc. În aceste cazuri, privarea de capacităţi nu reprezintă un rezultat al unor politici generatoare de excluziune. Aceste cazuri Sen le califică ca "excludere pasivă" (Sen 2000). De exemplu, şomajul persoanelor migrante determinat de restricţiile juridice existente într-o comunitate sau într-o regiune ar constitui un exemplu de excludere activă. Iar privarea de libertate în procesul alegerii determinată de situaţia de şomaj poate fi considerată drept un „eşec de capacitate”. Totodată, în situaţia în care şomajul este un rezultat al acţiunii unor factori instituţionali şi sistemici, are loc o „excludere pasivă”, în măsura în care oamenii sunt, „excluşi” de la posibilitatea de a fi angajaţi. Excluziunea socială şi dezvoltarea umană au mai multe trăsături comune, dar şi anumite trăsături distincte. Astfel, relaţia dintre excluziunea socială şi dezvoltarea umană se concretizează în următoarele: • Excluziunea socială, ca proces şi rezultat, limitează libertăţile şi alegerile oamenilor. Cu toate acestea, limitări ale libertăţilor pot exista în toate societăţile, fără a crea, totodată, şi excludere. • Excluziunea deprimă procesul de alegere şi, prin urmare, compromite dezvoltarea umană. Din punct de vedere al dezvoltării umane, excluziunea socială este procesul şi rezultatul care împiedică realizarea spectrului larg de libertăţi umane. • Incluziunea socială şi dezvoltarea umană sunt complementare în termeni de politică. Dezvoltarea umană se centrează pe ceea ce trebuie să fie realizat, în timp ce incluziunea socială se axează pe modul în care acestea trebuie să fie realizate. • Incluziunea socială nu reprezintă un proces invers excluziunii sociale. Cu toate acestea incluziunea socială ajustează conceptul de dezvoltare umană cu dimensiuni ale excluziunii (agenţi, grupuri şi instituţii care exclud). • Incluziunea socială îi vizează pe cei care sunt excluşi, evidenţiindu-se astfel, principiul echităţii. Pe când, dezvoltarea umană se referă la îmbunătăţiri ale vieţii umane mai largi care îi vizează şi pe cei care nu sunt excluşi. • Abordarea dezvoltării umane din perspectiva incluziunii sociale contribuie la precizarea strategiilor axate pe atingerea scopurilor dezvoltării umane. Se are în vedere abordarea discriminării, excluderii, neputinţei şi eşecurile responsabilităţii sunt la originea a sărăciei şi a altor probleme ale dezvoltării. 1.1.4. Excluziunea socială, sărăcia şi vulnerabilitatea Excluziunea socială, care devine un termen de referinţă important în politice sociale din cadrul Uniunii Europene, este legat nemijlocit de definirea mai multor categorii sociale utilizate în procesul de lansare a politicilor bazate pe incluziunea socială. Printre acestea pot fi menţionate: sărăcia, vulnerabilitatea, marginalizarea, deprivarea multiplă, coeziunea socială etc. Astfel, după cum se arată mai jos: Yüklə 1,51 Mb. Dostları ilə paylaş:
|