Outline of research on social inclusion in moldova
Capitolul 2. Conţinutul dezvoltării umane şi profilul celor excluşi social în Republica Moldova
Yüklə 1,51 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- 2.1. Indicatorii dezvoltării umane, dezvoltării durabile, excluziunii sociale şi ai incluziunii sociale
- Indicele Dezvolt ării Umane (IDU)
- Indicele Dezvolt ă rii Raportat la Gen (IDRG)
- Indicele Particip ă rii Femeilor (IPF)
- Indicele Dezvoltării umane
- Indicele Dezvolt ă rii Raportat la Gen
- Indicele de Participare al Femeilor
- Indicele Sărăciei Umane
- Tabelul 2.1 Componentele Indicelui Dezvoltării umane, inclusiv şi raportat la gen în Moldova
- Indicele Dezvoltării Umane Raportat la Gen
- Indicele Particip ării Femeilor la via ta social a si economic
- Speranţa de viaţă la naştere
- Rata de alfabetizare (%)
- Rata brută de cuprindere în învăţământ, total (%)
- PIB pe cap de locuitor (USD la PPC)
- Tabelul 2.2. Portofoliul Indicatorilor de Incluziune Socială ai UE
- Indicele General al Excluziunii sociale
- PARTEA II: ANALIZE TEMATICE Capitolul 3. Excluziunea economică ca rezultat şi proces
- 3.1. Excluziunea economică şi dezvoltarea umană Definiţii de bază.
Capitolul 2. Conţinutul dezvoltării umane şi profilul celor excluşi social în Republica Moldova În capitol sunt definiţi principalii indicatori ai dezvoltării umane, ai sărăciei, ai excluziunii sociale şi ai incluziunii sociale. Pentru o analiză cât mai complexă, sunt propuse o serie de indicatori care pot fi utilizaţi atât pentru monitorizarea sărăciei şi a excluziunii sociale, cât şi pentru definirea cât mai complexă a dezvoltării umane. De asemenea, sunt propuşi şi unii indici agregaţi ai excluziunii sociale, relevanţi pentru Republica Moldova. Capitolul va utiliza indicatorii definiţi pentru determinarea profilului şi tipologiei excluziunii sociale. De asemenea, în capitol sunt expuse rezultatele unor cercetări calitative necesare pentru scoaterea în evidenţă a perceperii excluziunii sociale de către diverse grupuri sociale din Republica Moldova. În acest context, capitolul prevede, la nivel de ipoteză, scoaterea în evidenţă a principalelor grupuri ale populaţiei care pot fi excluse social, fapt confirmat sau infirmat, în următoarele capitole în funcţie de tipul excluziunii sociale analizate. 2.1. Indicatorii dezvoltării umane, dezvoltării durabile, excluziunii sociale şi ai incluziunii sociale Dezvoltarea umană, excluziunea socială şi incluziunea socială sunt concepte complexe măsurarea cărora este tot mai dificilă odată cu dezvoltarea şi diversificarea vieţii contemporane. Este evident că evaluarea progresului din cadrul acestor procese nu poate să se bazeze doar pe un singur indicator. Din acest considerent, Naţiunile Unite, Consiliul Europei alte instituţii internaţionale se află într-un proces permanent de elaborare a unor indicatori mai mult sau mai puţin complecşi care ar fi în stare să facă faţă schimbărilor date. Timp de mai multe decenii, principalul indicator al dezvoltării a fost Produsul Intern Brut pe cap de locuitor. Acest indicator, deşi rămâne încă a fi folosit pe larg, are deficienţe evidente, cauzate de natura sa unilaterală şi îngustă atunci când încearcă să cuprindă întreaga gamă de aspecte ale dezvoltării. Dezvoltarea umană, dezvoltarea durabilă, excluziunea socială şi incluziunea socială se măsoară în baza unei game largi de indicatori cantitativi şi calitativi dezagregaţi, care includ toate dimensiunile acestor procese complexe de-a lungul timpului, pentru diferite grupuri, în special pentru cele marginalizate. Cu toate acestea, sunt necesari anumiţi indicatori generali, sintetici, pentru a aprecia evoluţia ţărilor şi pentru a face posibile comparaţiile la nivel internaţional la capitolul dezvoltare. 2.1.1. Indicatorii dezvoltării umane Dezvoltarea umana reprezintă un fenomen social complex, care include diverse aspecte ale vieţii umane. Evident, găsirea unor indicatori atotcuprinzători reprezintă o sarcină dificilă, atât din punct de vedere teoretic, cât si din punct de vedere practic. Totuşi, în pofida acestor dificultăţi de ordin metodologic, pe parcursul ultimilor decenii, sub egida Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, a fost elaborat un set de indicatori sintetici, care permit măsurarea progresului realizat de fiecare ţară sau de anumite grupuri de ţări în domeniile ce ţin de dezvoltarea umană, şi anume nivelul de viaţă, educaţie, sănătate, egalitatea şanselor bărbaţilor si ale femeilor ş. a. Principalul indicator sintetic, care exprimă într-o forma numerică nivelul dezvoltării umane este Indicele Dezvoltării Umane (IDU), care reflectă acest fenomen social prin prisma a trei dimensiuni definitorii: - longevitatea – evaluata prin speranţa de viaţă la naştere; - nivelul de educaţie – calculat ca medie aritmetică ponderată a ratei de alfabetizare (cu o pondere de doua treimi) si a ratei brute de cuprindere în toate nivelurile de învăţământ mediu (cu o pondere de o treime); - nivelul de trai – evaluat prin Produsul Intern Brut (PIB) pe locuitor, exprimat în dolari SUA la Paritatea Puterii de Cumpărare (PPC). Indicele Dezvoltării Umane se calculează ca o medie simplă a Indicelui Educaţiei, Indicelui Speranţei de Viaţă şi Indicelui Produsului Intern Brut. Cu ajutorul unor formule matematice, datele statistice ce caracterizează longevitatea, nivelul de educaţie si nivelul de trai sunt transformate într-o mărime numerica ce ia valori de la 0 până la 1. Valorii 0 îi corespunde cel mai jos, iar valorii 1 – cel mai înalt nivel de dezvoltare umana28. Fiind un indicator sintetic, Indicele Dezvoltării Umane prezintă în formă numerica un tablou generalizat al dezvoltării. În prezent, Indicele Dezvoltării Umane (IDU), este unul dintre indicatorii dezvoltării umane cel mai larg utilizaţi. Este folosit, în special, la nivel global pentru comparaţii internaţionale şi regionale. În scopul relevării diferenţelor de gen în cadrul dezvoltării umane a fost propus un nou indicator sintetic, denumit Indicele Dezvoltării Raportat la Gen (IDRG). Ca si IDU, Indicele Dezvoltării Raportat la Gen măsoară dezvoltarea umana în cele trei dimensiuni majore – longevitatea, nivelul de educaţie si nivelul de trai, însă valorile respective sunt ajustate conform diferenţelor gender în aşa mod, încât diferenţele în dezvoltare a bărbaţilor si femeilor sa fie percepute ca factor negativ. În procesul calculării IDRG nivelul de trai este evaluat nu prin PIB pe locuitor, ci prin veniturile salariale, exprimate în dolari SUA la PPC, dezagregate pe sexe. IDRG ia valori de la 0 până la 1. Valorii 0 îi corespunde cel mai jos, iar valorii 1 – cel mai înalt nivel de dezvoltare umana. O viziune de ansamblu despre locul si rolul femeilor în societate este dată de Indicele Participării Femeilor (IPF). Acest indice reflectă participarea femeilor la viaţa sociala şi economică prin prisma următoarelor dimensiuni-cheie:
- nivelul de participare a femeilor la procesul de luare a deciziilor şi participarea la viaţa economică, evaluat prin doi indicatori: proporţia femeilor conducători şi funcţionari superiori din administraţia publica şi din unităţile economico-sociale şi proporţia femeilor specialişti cu ocupaţii intelectuale si ştiinţifice; - împuternicirile pe care le au femeile în controlul resurselor economice, evaluat prin ponderea câştigului salarial mediu al femeilor în cel al bărbaţilor, din activităţile neagricole.
Un alt indicator al dezvoltării umane care se calculează din 1997 este indicele sărăciei umane. Indicele Sărăciei Umane (HPI-1), se concentrează asupra numărului de persoane aflate sub nivelurile unui anumit prag pentru fiecare dimensiune a dezvoltării umane - o viaţă lungă şi sănătoasă, acces la educaţie, precum şi un nivel de trai decent. Privind dincolo de privarea de venituri, HPI-1 reprezintă o alternativă multidimensională indicelui sărăciei, calculat în baza pragului sărăciei de 1,25 dolari pe zi la PPC, utilizat în comparaţii internaţionale. Indicele sărăciei umane se calculează în baza următoarelor componente:
Pentru ţările dezvoltate se calculează un alt Indicele al Sărăciei Umane (HP-2) care include în sine următoarele componente:
2.2.2. Evoluţii ale Indicelui Dezvoltării Umane şi ale componentelor lui în Republica Moldova Indicele Dezvoltării umane Conform Raportului Dezvoltării Umane pentru anul 2009, Indicele Dezvoltării Umane al Republica Moldova pentru anul 2007 a constituit 0,720 plasând Republica Moldova pe locul 117 din 182 de ţări după Vietnam şi Mongolia, devansând-o, totodată, pe Guineea Ecuatorială şi Uzbekistan. În 2008 IDU al Republicii Moldova, conform datelor Biroului Naţional de Statistică a constituit 0,733. Totodată, trebuie remarcat faptul că între datele statistice utilizate în Rapoartele Dezvoltării Umane ale PNUD şi cele furnizate de Biroul Naţional de Statistica există anumite nepotriviri care se explica prin persistenţa unor diferenţe în metodele de colectare, prelucrare şi interpretare a datelor. Trebuie remarcat faptul că evoluţia IDU în Republica Moldova nu a fost uniformă. Anii de tranziţie de la o societate totalitară la una democratică au avut un impact negativ asupra dezvoltării umane din Republica Moldova. Astfel, în primii ani de tranziţie - 1990-1995 se atestă o scădere dramatică a valorilor IDU, cauza principală a acestui regres fiind reducerea nivelului de trai al populaţiei. Pe parcursul anilor 1995-2000 valorile IDU ale Republicii Moldova rămân relativ stabile. O creştere a valorilor IDU al ţării noastre se înregistrează începând cu anul 2001, odată cu apariţia primelor semne de relansare a economiei naţionale. De asemenea, trebuie menţionat că impactul negativ al anilor de tranziţie asupra dezvoltării umane a fost mult mai pronunţat în ţările – foste republici ale Uniuni Sovietice, în particular, in Republica Moldova, comparativ cu celelalte ţări, care au trecut şi ele de la regimurile totalitare la cele democratice. Analiza evoluţiei IDU după componentele sale arată că toate trei dimensiuni ale indicelui au evoluţii neuniforme.
Una din cele trei dimensiuni ale dezvoltării umane o reprezintă nivelul de trai, care este evaluat prin PIB pe locuitor, exprimat in dolari SUA la PPC. Conform acestui indicator, care în anul 2007 în înregistrat valoarea de 2551 USD, ţara noastră ocupa locul 131 in clasamentul global de 182 de ţări în care se calculează IDU, după Nicaragua şi Vietnam, devansând Pakistan şi Uzbekistan. În 2008 valoarea acestui indicator a fost de 2986 USD29. În anul 2007, PIB pe locuitor la PPC al Republicii Moldova era cel mai mic din Europa, ţara noastră situându-se pe ultimul loc in clasamentul ţărilor de pe acest continent. Comparativ cu tarile vecine, PIB pe locuitor la PPC al Republicii Moldova este de 2,71 ori mai mic decât cel al Ukrainei si de 4,85 ori mai mic decât cel al României. În clasamentul ţărilor, pentru care a fost calculat PIB pe locuitor, exprimat în dolari SUA la PPC, Republica Moldova se afla cu 14 poziţii mai jos, comparativ cu clasamentul stabilit in baza Indicelui Dezvoltării Umane. Aceasta discrepanţă relevă faptul ca nivelul de trai din Republica Moldova reprezintă un domeniu critic al dezvoltării. Rezultatele relativ modeste, înregistrate de Republica Moldova în asigurarea unei creşteri durabile a PIB se explică, în mare măsură, prin inconsecvenţa reformelor economice şi sociale, prin dificultăţile proceselor de identificare a unor căi sigure de dezvoltare, prin persistenţa metodelor administrative de dirijare cu toate aspectele vieţii social-economice. Cu toate acestea, se poate constata că pe parcursul anilor 1999-2007 în Republica Moldova se observă o tendinţă stabilă de creştere a acestui indicator. Evoluţia PIB pe locuitor, dezagregat pe sexe, ne demonstrează ca in viitorul apropiat inegalitatea economica intre femeile si bărbaţii din Republica Moldova va creste. Astfel, in anii 2005–2007 PIB pe locuitor al bărbaţilor a crescut cu 17,7%, pe când cel al femeilor – doar cu 11,0%. Evident, diferenţa de creştere de 6,7 puncte procentuale va mari si mai mult nepotrivirile din anul 2007, an în care PIB pe locuitor al femeilor era cu 1239 dolari SUA la PPC mai mic decât cel al bărbaţilor.
O viata lungă si sănătoasă reprezintă o componentă indispensabilă a dezvoltării umane. Conform Raportului Dezvoltării Umane pentru anul 2009, în anul 2007, speranţa de viaţă la naştere în Republica Moldova era de 68,3 ani, ţara noastră situându-se pe locul 109 după Thailand şi Fiji, devansând-o pe Ukraina şi Uzbekistan. Primul loc în acest clasament este ocupat de Japonia (82,7 ani), iar ultimul loc – de Afganistan (43,6 ani). În anul 2008, conform datelor Biroului Naţional de Statistică speranţa de viaţă la naştere a constituit 69,4 ani. Speranţa de viaţă la naştere în Republica Moldova este printre cele mai mici din Europa, ţara noastră devansând doar alte două ţări europene – Federaţia Rusă (66,2 ani) şi Ukraina (68,2 ani). Pe parcursul anilor 1999–2007, în evoluţia speranţei de viaţă la naştere din Republica Moldova s-au observat anumite procese favorabile. Valorile acestui indicator a crescut cu 1,4 ani. Între valorile speranţei de viata la naştere ale femeilor si bărbaţilor din Republica Moldova exista diferenţe semnificative, aceste diferenţe manifestând o uşoara tendinţa de creştere. Astfel, în anul 1999, speranţa de viata la naştere a femeilor (71,0 ani) era cu 7,3 ani mai mare decât cea a bărbaţilor (63,7 ani), iar în anul 2007 diferenţa respectivă era de 7,5 ani, respectiv, 65,1 ani şi 73,2 ani. Diferenţele între valorile speranţei de viata la naştere ale femeilor si bărbaţilor din tara noastră indica disparităţi evidente in problemele de gen, care sunt agravate şi de faptul ca vârsta de pensionare a bărbaţilor este cu cinci ani mai mare decât cea a femeilor. Diferenţele între valorile speranţei de viaţă la naştere ale femeilor şi bărbaţilor din Republica Moldova sunt comparabile cu cele din România şi sunt cu mult mai mici decât cele din Ukraina. Diferenţele mari între valorile speranţei de viaţă la naştere ale femeilor si bărbaţilor sunt mai puţin caracteristice pentru ţările cu o dezvoltare umana înalta, precum Islanda în care această diferenţă este doar de 3,2 ani sau Norvegia în care diferenţa a constituit, respectiv, 4,9 ani. Speranţa de viaţă la naştere este determinată, în mare măsură, de sănătatea populaţiei reflectată în tipologia mortalităţii. În ansamblu, evoluţia sănătăţii populaţiei din Republica Moldova se caracterizează prin tendinţe contradictorii. Astfel, tara noastră a obţinut anumite succese în diminuarea ratei mortalităţii infantile şi a mortalităţii materne. În anii 2001–2008, rata mortalităţii infantile a scăzut de la 16,3 decese la 1000 nou-născuţi în anul 2001, la 12,2 decese la 1000 nou-născuţi în anul 2008. Cu toate acestea rata mortalităţii materne a avut o evoluţie neuniformă. În 2007 indicatorul dat s-a redus simţitor în comparaţie cu anul 2001 şi constituia 15,8 decese 100 000 nou-născuţi vii, faţă de 43,9 decese în anul 2001. Totodată, în 2008 rata mortalităţii materne a înregistrat o nouă creştere până la 38,4 cazuri la 100 000 nou-născuţi. Pe de altă parte, mortalitatea generala a populaţiei din Republica Moldova rămâne destul de înalta, crescând de la valoarea 11,0 decese la 1000 de locuitori în anul 2001 până la valoarea de 11,8 decese la 1000 de locuitori în anul 2008. Cauzele principale ale deceselor sunt bolile aparatului circulator (65,7%), tumorile (15,7%), bolile aparatului respirator (6,9%), traumele si otrăvirile (11,6%). Asigurarea condiţiilor pentru ca fiecare cetăţean sa se bucure de o viata lunga si sănătoasa reprezintă o problema complexa, un rol important revenindu-i sistemului de ocrotire a sănătăţii şi politicilor de promovare a unui mod sănătos de viata. Din acest punct de vedere, sistemul sănătăţii din Republica Moldova demonstrează un profil epidemiologic ambiguu, care se caracterizează, pe de o parte, de prezenţa maladiilor caracteristice pentru ţările în curs de dezvoltare, aşa ca bolile infecţioase şi parazitare, cele condiţionate de epidemia HIV/SIDA şi tuberculoza, iar pe de alta, de ofensiva bolilor cronice necontagioase specifice ţărilor unde tranziţia epidemiologica a ajuns la etape avansate, precum cancerul si bolile aparatului circulator. În Republica Moldova, ca şi în multe alte ţări, un risc patogen important îl reprezintă consumul de alcool si tutun. Consumul de alcool şi fumatul sunt într-o legătura strânsa cu multe maladii cronice, precum bolile aparatului circulator, tumorile maligne si, în special, cu maladii ale ficatului. În scopul ameliorării situaţiei din sectorul de ocrotire a sănătăţii, în ţara noastră au fost iniţiate mai multe reforme, cea mai vizibila pentru cetăţeni fiind introducerea, începând cu anul 2004, a sistemului de asigurări obligatorii de asistenta medicala. Acest sistem a făcut asistenţa medicală mai accesibila sub aspect financiar, iar prin protecţia financiara oferită de asigurările de sănătate, sistemul sanitar a devenit mai receptiv la necesităţile populaţiei. O alta direcţie de reformare a sectorului de ocrotire a sănătăţii a fost fortificarea medicinii primare si restructurarea sectorului spitalicesc. Reducerea numărului spitalelor din reţeaua Ministerului Sănătăţii de la 290 in 1996 până la 63 în anul 2006 a avut ca rezultat micşorarea costurilor fixe in sistem, iar concentrarea resurselor materiale şi a potenţialului uman a contribuit la extinderea accesului populaţiei la serviciile medicale. Calitatea serviciilor de sănătate şi accesul la aceste servicii vor fi reflectate în capitolul 5. Educaţia Din punctul de vedere al dezvoltării umane, nivelul de educaţie al unei ţări se caracterizează prin rata de alfabetizare şi rata bruta de cuprindere în toate nivelurile de învăţământ mediu. În funcţie de rata de alfabetizare Republica Moldova ocupă un loc relativ înalt în clasamentele globale. În 2007 rata de alfabetizare, conform Raportului de Dezvoltare Umană a constituit 99,2% plasând Republica Moldova pe locul 17 după Kyrgyzstan şi Polonia şi devansând Tonga şi Albania. Însă comparaţiile globale trebuie făcute cu precauţie, întrucât metodologiile de calcul ale acestui indicator diferă de la o ţară la alta. Nivelul înalt al alfabetizării populaţiei adulte din republică poate fi considerat drept un merit al politicilor educaţionale din perioada anterioară, nefiind legate în mod direct de politicile educaţionale actuale. În 2008 rata de alfabetizare a populaţiei adulte calculate de către Biroul Naţional de Statistică a fost de 99,1%. Conform datelor statistice internaţionale, în 2007 rata brută de cuprindere în toate nivelurile de învăţământ din Republica Moldova a fost de 71,6%, plasând ţara noastră pe locul 100 în clasamentele globale, după Bahamas şi Nicaragua şi devansând Fiji şi Malayzia. Valoarea acestui indicator este mai mica decât cea din România (79,2%) şi cea din Ukraina (90,0%). Conform datelor statistice naţionale, evoluţia ratei brute de cuprindere în toate nivelurile de învăţământ din ţara noastră a avut un caracter neuniform. Astfel, pe parcursul anilor 2000–2005 s-a înregistrat o creştere a acestui indicator, de la 70,3% pana la 71,7%, după care acesta a început să scadă până la 69,8% în 2008. O posibila explicaţie al acestui fenomen ar putea fi dezinteresul tinerilor într-un nivel de studii mai înalt, acesta nefiind solicitat nici de conjunctura actuală a pieţei muncii din republică, nici de locurile de muncă, de regulă necalificate, de pe pieţele externe ale muncii, spre care, la moment, majoritatea tinerilor sunt orientaţi. Or, locurile date de muncă sunt mai bine remunerate decât cele care necesită investiţii enorme în capitalul uman, de regulă din sfera bugetară. Pe de altă parte, intervenţiile autorităţilor publice în reglementarea procedurilor de admitere în învăţământul secundar profesional, mediu de specialitate si cel superior concretizate în limitarea admiterii în instituţiile de învăţământul superior, de asemenea, au avut repercusiuni negative asupra indicatorului dat. Evident, daca aceste tendinţe se vor manifesta si în următorii ani, ţara noastră riscă sa rămână în urma tuturor ţărilor europene şi a celor din spaţiul CSI. Din perspectiva accesului egal la studii al femeilor si al bărbaţilor se poate constata, ca rata brută de cuprindere a femeilor în toate nivelurile de învăţământ este mai mare decât cea a bărbaţilor - 73,2% comparativ cu 66,6% în 2008. Diferenţele între ratele brute de cuprindere a femeilor si a bărbaţilor se explică, într-o anumită măsura, prin ponderea mai mare a femeilor ocupate în domenii care necesită investiţii în capitalul uman – educaţie, cultură, ocrotirea sănătăţii etc. comparativ cu bărbaţii care îmbracă într-o măsură mai mare meserii mai puţin calificate dar mai bine remunerate. Este cunoscut faptul ca accesul la educaţie si calitatea acesteia depinde, în mare măsură, de finanţarea sistemului de învăţământ. Pe parcursul anilor 2000–2007 autorităţile Republicii Moldova au asigurat o creştere constantă a mijloacelor financiare alocate învăţământului. Cu regret însă, această creştere nu a fost urmata şi de o creştere a ratei brute de cuprindere în toate nivelurile de învăţământ. Evident, creşterea cheltuielilor publice pentru învăţământ nu are un impact imediat aspra ratei de înrolare, în special în cazul învăţământului primar şi cel secundar. Menţionăm însă, că şi în perioada precedentă scăderii ratei de înrolare, ponderea cheltuielilor pentru educaţie în PIB a crescut şi, evident, efectul acestei creşteri ar fi trebuit sa se manifeste prin extinderea accesului la studii. Faptul, ca în Republica Moldova creşterea cheltuielilor in sectorul educaţiei nu este însoţita si de o creştere a ratei brute de cuprindere în toate nivelurile de învăţământ relevă disfunctionalitati de principiu în mecanismele de finanţare a sistemului educaţional şi ineficienţă în utilizarea mijloacelor financiare alocate.
În anul 2007, Indicele Dezvoltării Raportat la Gen al Republicii Moldova a înregistrat valoarea de 0,719, tara noastră ocupând locul 97 din cele 182 de ţări în care se calculează indicatorii dezvoltării umane, plasându-se după Guyana şi Honduras, devansând totodată Siria şi Uzbekistan. În 2008 valoarea indicelui dat pentru Republica Moldova a constituit 0,723. Datele statistice arată că disparităţi între sexe în Republica Moldova se înregistrează pentru toate cele trei dimensiuni majore ale dezvoltării. Cele mai mari nepotriviri sunt în speranţa de viata la naştere (73,2 ani pentru femei si 65,1 ani pentru bărbaţi în 2008), în rata bruta de cuprindere in toate nivelurile de învăţământ (73,2% pentru femei si 66,6% pentru bărbaţi) şi în veniturile salariale (1634 dolari SUA la PPC pentru femei si 2608 dolari SUA la PPC pentru bărbaţi).
În ceea ce priveşte Indicele de Participare al Femeilor, în anul 2007, acestea a înregistrat nivelul de 0,547, ţara noastră situându-se pe locul 66 după Botswana şi Republica Dominicana, devansând-o, totodată pe Nicaragua şi Malaysia . Ţara cu cel mai înalt nivel de participare al femeilor în viata sociala si economica este Suedia (IPF = 0,909), iar tara cu cel mai jos nivel de participare – Yemenul (IPF = 0,135). În acest context, poate fi menţionat faptul că performanţele Republicii Moldova la capitolul asigurarea participării cât mai largi a femeilor în viaţa socială şi economică sunt mult mai bune decât cele ale ţărilor vecine. Astfel, în clasamentul ţărilor pentru care a fost calculat IPF, România se află pe locul 77 (IPF = 0,512), iar Ukraina pe locul 86 (IPF = 0,461). Comparând rezultatele Republicii Moldova în domeniul participării femeilor la viata sociala şi economica cu cele ale ţărilor ce ocupa primele locuri in clasamentele respective – Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca, ne putem convinge ca ţara noastră mai are multe de făcut in aceasta direcţie, în special la promovarea femeilor în posturile înalte de conducere şi asigurarea egalităţii veniturilor salariale.
Un alt indice al dezvoltării umane – Indicele Sărăciei Umane (HD-1) arată că Republica Moldova în 2007 Republica Moldova a înregistrat valoarea de 5,9. Conform Raportului Dezvoltării Umane pentru anul 2009 potrivit acestui indice Republica Moldova s-a plasat pe locul 22 după Ucraina (5,8) şi România (5,6), devansând Mexicul (5,9) şi Teritoriile Ocupate ale Palestinei (6,0). Conform acestui indice, pe primul loc se află Cehia (1,5), iar pe ultimul loc, respectiv, Afganistan (59,8). Tabelul 2.1 Componentele Indicelui Dezvoltării umane, inclusiv şi raportat la gen în Moldova
Sursa: Biroul Naţional de Statistică 2.2.3. Indicatorii de bază relevanţi pentru monitorizarea profilului şi tipologiei excluziunii sociale, precum şi a incluziunii sociale în Republica Moldova Pentru monitorizarea excluziunii sociale, precum şi pentru elaborarea politicilor de incluziune socială o importanţă majoră are procesul de definire a unor indicatori relevanţi, capabili să reflecte pe deplin aceste procese. Reieşind din faptul că până în prezent în Republica Moldova cercetări sistematice asupra excluziunii sociale nu au fost realizate, actualmente nu există un sistem de indicatori pentru monitorizarea acesteia. Totodată, se poate spune că unele încercări de evaluare a excluziunii sociale au fost făcute, accentele fiind puse preponderent pe analiza sărăciei, a inegalităţii, precum şi a accesului la bunuri şi servicii. Cu toate acestea, vocaţia de integrare europeană, caracteristică la moment pentru Republica Moldova presupune şi o voinţă de aliniere la standardele europene privind analiza excluziunii sociale şi a coeziunii sociale prin prisma studierii impactului politicilor de incluziune socială. În prezent, monitorizarea excluziunii sociale din ţările europene se efectuează în mod periodic în baza unor seturi de indicatori de excluziune socială comuni, fiecare ţară completând aceste date cu indicatori caracteristici specificului acestor ţări. Lista de indicatori ai excluziunii sociale şi ai incluziunii sociale, cunoscuţi mai mult sub denumirea de indicatorii Laeken a fost adoptată la Summitul Consiliului European de la Laeken din decembrie 200130. Acest set de indicatori este obligatoriu la nivelul UE pentru monitorizarea fenomenului excluziunii sociale şi măsurării gradului de incluziune sociale în UE. Indicatorii sunt divizaţi pe trei niveluri: (i) primar, (ii) secundar şi (iii) terţiar. Primele două niveluri cuprind 18 indicatori obligatorii pentru ţările membre care anual raportează progresele înregistrate în domeniul incluziunii sociale în baza acestora. Nivelul primar conţine 10 indicatori care se referă la monitorizarea principalilor factori ai excluziunii sociale, iar nivelul secundar - 8 indicatori, meniţi să completeze nivelul primar cu informaţii adiţionale şi să descrie alte dimensiuni ale excluziunii31. În versiunea iniţială, lista respectivă la ambele niveluri includea, următoarele grupuri de indicatori:
Indicatorii nominalizaţi au fost limitaţi la acoperirea a patru dimensiuni ale excluziunii sociale: (1) sărăcia monetară; (2) ocuparea forţei de muncă; (3) sănătatea şi (4) educaţia (CPS, 2001, Consiliul, 2002). Din momentul creării în cadrul Comisiei pentru Protecţie Socială a Sub-Grupului pentru Indicatori (ISG)32, activităţile acestuia au fost orientate spre consolidarea sistemului de indicatori comuni Laeken şi redefinirea sau suplimentarea acestora pentru îmbunătăţirea procesului Metodei Deschise de Coordonare, şi reflectarea mai eficientă a priorităţilor CE şi statelor membre în ceea ce ţine de combaterea excluziunii sociale. În acest sens, în iunie 2006, în baza propunerii ISG, Comisia pentru Protecţie Socială a adoptat o listă modificată de indicatori comuni pentru măsurarea excluziunii sociale, scopul cărora este de a acoperi, cât de posibil mai uniform, toate zonele de interes pentru politicile de incluziune socială la nivelul UE şi ale statelor membre. Noua listă de indicatori comuni prezintă un Portofoliu de 14 indicatori globali şi 11 indicatori de context meniţi să reflecte obiectivele politice majore în domeniul protecţiei şi incluziunii sociale precum33:
Portofoliul indicatorilor globali este completat cu 3 portofolii specifice precum: (i) portofoliul indicatorilor incluziunii sociale; (ii) portofoliul pensiilor şi (iii) portofoliul indicatorilor de sănătate (set incomplet în proces de elaborare). Normele metodologice ale EU în contextul utilizării acestor indicatori relatează, că pe lângă problemele sărăciei şi ocupării forţei de muncă, în cadrul Planurilor Naţionale de Acţiuni şi a Rapoartelor comune în domeniul Incluziunii Sociale, trebuie să fie incluse şi problemele sănătăţii, educaţiei, condiţiilor de trai, problemelor persoanelor fără adăpost, etc. De menţionat că noul Portofoliul de indicatori în domeniul incluziunii sociale este divizat în trei grupuri şi conţine: 11 indicatori primari, 3 secundari şi 11 indicatori de context. Tabelul 2.2. Portofoliul Indicatorilor de Incluziune Socială ai UE
În prezent Republica Moldova a pornit pe calea constituirii propriului sistem de monitorizare a excluziunii sociale. Astfel, recent, Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice, instrumentul statistic de bază utilizat în colectarea informaţiei necesare pentru monitorizarea excluziunii sociale a fost completată cu un Modul Ad-hoc privind Excluderea Socială, ceea ce a permis elaborarea unei matrice de indicatori relevanţi acestui domeniu. La constituirea matricei cu indicatori naţionali de excluziune socială s-a ţinut cont de lista de indicatorii monitorizaţi în acest context de alte ţări35, lista indicatorilor structurali stabilită de Comisia Europeană (indicatorii Laeken36), dar şi de indicatori de monitorizare a SND, ODM în context naţional. Matricea indicatorilor naţionali pentru analiza excluziunii sociale în Moldova include: indicatori primari şi secundari, cuprinşi în lista de indicatori de incluziune socială, stabilită de Comisia Europeană, însă aceştia sînt ajustaţi la specificul naţional, sărăcia fiind evaluată către pragul absolut, cu utilizarea scalei de echivalenţă OECD: 1; 0.7; 0.5. În vederea constituirii listei de indicatori terţiari, de context, a fost inventariat un set de peste 100 indicatori relevanţi din diferite domenii social-economice. În ansamblu indicatorii primari, secundari şi terţiari asigură o evaluare amplă a incluziunii sociale şi a evoluţiei nivelului de bunăstare în contextul politicilor naţionale. Lista completă a indicatorilor propuşi pentru monitorizarea excluziunii sociale şi a efectelor politicilor de incluziune conform domeniilor caracteristice, care include şi definiţia acestora, este prezentată în Anexa 1. Indicatorii propuşi permit monitorizarea excluziunii sociale, precum şi evaluarea politicilor de incluziune socială, oferind posibilităţi de analiză complexă a impactului acestora asupra nivelului calităţii vieţii populaţiei. Matricea indicatorilor naţionali include indicatori primari, secundari şi terţiari care sunt grupaţi în 10 dimensiuni principale ale calităţii vieţii populaţiei: (i) sărăcie şi inegalitate (14 indicatori), (ii) locuinţă şi condiţiile locative ale gospodăriilor (10 indicatori); (iii) piaţa muncii (14 indicatori); (iv) educaţie (19 indicatori); (v) sănătate (13 indicatori); (vi) protecţia socială (9 indicatori); (vii) justiţia şi securitatea (8 indicatori); (viii) cultura sportul şi petrecerea timpului liber (4 indicatori); (ix) participarea la viaţa socială, guvernare, comunicarea şi accesul la informaţii (10 indicatori) şi (x) mediul (2 indicatori). În cadrul fiecărui domeniu au fost identificaţi indicatori maxim şi mediu reprezentativi care au fost definiţi ca primari şi secundari care urmează a fi monitorizaţi anual. Ceilalţi indicatori care vin să aducă o valoare adăugată pentru o claritate mai bună a unei sau altei situaţii, au fost definiţi ca terţiari având o periodicitate a monitorizării o dată la 3 ani (Anexa 2). În selectarea fiecărui indicator s-au luat în consideraţie următoarele criterii:
Indicatorii, incluşi în matricea respectivă descriu într-un sens sau altul excluziunea socială, posibilitatea evaluării incluziunii sociale ca rezultat al politicilor promovate de către stat, de asemenea şi coeziunea socială, care este privită şi ca un efect al promovării incluziunii sociale. Indicatorii menţionaţi permit efectuarea monitorizării fenomenului prin prisma politicilor sectoriale implementate, precum şi efectuarea analizei complexe a impactului acestora atât asupra nivelului de trai al persoanelor, gospodăriilor, cât şi a dezvoltării comunităţilor în ansamblu. În monitorizarea sărăciei, deprivării şi excluziunii sociale, şi pentru elaborarea politicilor de incluziune socială de o importanţă majoră sunt datele statistice şi administrative, care să permită evaluarea rezultatelor obţinute. În acest context, este necesară selectarea unui ansamblu complex de indicatori strict definitivaţi, care să caracterizeze diferite faţete ale fenomenului, precum şi determinarea surselor de informaţii statistice, metodele de evaluare propuse de teoria şi practica statistică internaţională şi naţională. Sunt cunoscute diferite tipuri de surse de date, care permit evaluarea complexă şi analiza comprehensivă a situaţiei într-o societate în general, dar şi a studierii unei probleme şi/sau a efectelor implementării unor politici în diverse domenii ale vieţii. În contextul studiului respectiv pot fi menţionate următoarele:
În analiza excluziunii sociale sunt utilizaţi şi indicatori agregaţi ca: Indicele General al Excluziunii sociale – care se bazează pe şapte indicatori de bază care reflectă nivelul de trai, sănătatea, educaţia, participarea în societate şi accesul la servicii. Indicele Excluziunii sociale Extreme - este o formă mai puternică a indicatorului precedent. Metodologia de calcul va fi prezentată în anexe. 2.3. Cine sunt excluşii. Formele de manifestare şi perceperea excluziunii sociale de către diferite grupuri / indivizi. Reieşind din definiţia excluziunii sociale, excluşii pot fi considerate persoanele sau grupurile de persoane care sunt deprivate de la o participare deplină la viaţa economică, socială, culturală şi politică a societăţii/comunităţii, în care aceştia locuiesc. Factorii principali care definesc, în prezent, vulnerabilitatea acestor persoane la excluziune socială sunt determinaţi de caracteristicile lor individuale sau sociale/culturale. Aceştia sunt: Vârsta – este considerată un factor care implică un grad înalt de vulnerabilitate. Diverse grupuri de vârstă sunt supuse riscurilor într-un fel sau altul. De exemplu, copiii sunt consideraţi, în general, un grup potenţial vulnerabil din motivul dependenţei de mediul familial şi cel social. Copii pot fi supuşi abuzului, violenţei şi neglijenţei, care le pot afecta sănătatea şi dezvoltarea. În special, sunt determinate ca vulnerabile grupuri specifice de copii care trăiesc în familii cu un venit mic, eventual cu mulţi copii, care au acces limitat la resurse informaţionale, fapt ce conduce la încadrarea redusă în sistemul de învăţământ şi rezultate slabe la învăţătură. Acestea din urmă pot rezulta pe viitor într-o vulnerabilitate mai mare privind încadrarea în societate, determinând riscul unei excluziuni ce ţine de angajarea în muncă, accesul limitat la surse de venit. Sub incidenţa excluziunii sociale cad şi tinerii care sunt consideraţi un grup vulnerabil riscurilor sociale: consumului de droguri, alcool, etc. Vârstnicii se confruntă cu o incidenţă mai mare de sărăcie, ceea ce face acest grup să fie supus unui risc înalt de a fi exclus social. Rezultatele analizelor privind nivelul de trai demonstrează că odată cu creşterea vârstei creşte şi incidenţa sărăciei. Vulnerabilitatea persoanelor vârstnice este generată de reducerea veniturilor către vârsta de pensionare, pensiile mici, lipsa altor resurse, înrăutăţirea sănătăţii. Educaţia joasă şi instruirea insuficientă sau chiar analfabetismul, lipsa unor abilităţi elementare sunt factori importanţi care contribuie la creşterea vulnerabilităţii persoanelor şi a riscului de a fi excluse social. Nivelul de educaţie şi instruirea determină în mare măsură capacităţile persoanei, împreună aceste caracteristici devin deosebit de importante în contextul unei pieţe a forţei de muncă tot mai instruite. Atât nivelul jos al studiilor cât şi lipsa unor abilităţi elementare şi capacităţilor reduse de prezentare sunt bariere importante care împiedică angajarea la un loc de munca bine remunerat. Sănătatea precară este în corelare puternică cu vulnerabilitatea privind excluziunea socială. Persoanele cu diverse probleme cronice de sănătate, de asemenea, cad sub incidenţa sărăciei şi a riscului de a fi excluse social. Unui risc deosebit sunt expuse persoanele cu dizabilităţi, din motivul veniturilor limitate, posibilităţilor reduse de a le obţine, dar şi din lipsă de comunicare, marginalizarea privind accesul la manifestaţii sociale şi culturale, iar în unele cazuri chiar şi accesul redus la educaţie şi sănătate. Lipsa unui loc de munca şi posibilităţile reduse de angajare în câmpul muncii sunt strâns corelate cu excluziunea socială şi sărăcia. Şomerii şi persoanele fără un loc stabil de muncă sunt grupuri deosebit de vulnerabile deoarece neavând o sursă stabilă de venit cad sub incidenţa sărăciei cu toate consecinţele acesteia. Situaţia se complică prin aspectul subiectiv al problemei: lipsa siguranţei, percepţia propriei vulnerabilităţi, acestea conducând deseori la autoexcluderea persoanelor respective de la viaţa socială. Veniturile reduse sau chiar lipsa acestora conduc la sărăcie, fenomenul acesta fiind determinat ca unul din principalii factori care generează excluziunea socială. În acelaşi timp, marginalizarea în ceea ce priveşte relaţiile sociale, conduce la deprivare, reducerea posibilităţilor obţinerii veniturilor. Excluziunea socială este deseori confundată cu sărăcia. Aceste noţiuni însă nu se suprapun, ci doar se intersectează. Sărăcia este primară şi respectiv impune acces limitat nu numai la surse de venit, dar şi la viaţa socială, bunuri, servicii, inclusiv educaţie şi sănătate, de asemenea, schimbări de comportament, statut social, etc. Cei săraci pot fi excluşi de grupurile şi indivizii cu un alt statut de bunăstare, dar pot şi să se autoexcludă social din diverse motive, inclusiv sentimentul de ruşine generat de lipsa surselor financiare necesare pentru un trai decent. Sărăcia afectează sub diverse aspecte atât tinerii, cât şi bătrânii, dar şi alte grupuri de persoane care din diferite motive nu pot participa activ la viaţa societăţii. Mediul de reşedinţă este un factor destul de important în contextul analizei vulnerabilităţii privind excluderea socială a populaţiei. Astfel, analiza sărăciei în Moldova a demonstrat o incidenţă deosebită a fenomenului în mediul rural. Accesul redus la locuri de munca, veniturile mici, preponderent din activitatea agricolă, accesul limitat la bunuri şi servicii, reprezintă dezavantaje esenţiale îndeosebi pentru grupurile social vulnerabile. Excluderea poate fi determinată atât prin prisma persoanelor, gospodăriilor casnice, cât şi în contextul accesului din punct de vedere a infrastructurii, geografic, altfel spus accesul limitat al grupurilor populaţiei datorită faptului că întreaga comunitate, localitate este expusă riscului de a fi marginalizată. Anume factorii de risc reprezintă în sine procesele care conduc la excluziune socială ca rezultat. De regulă factorii sunt multidimensionali implicând în sine mai multe cauze conexe care tind a fi unidimensionale şi imediate în cazul rezultatului. Aceşti factori pot fi de natură: (i) instituţională (modul în care sunt structurate anumite sisteme limitând accesului anumitor grupuri); (ii) atitudinală (modul comportamental care respinge), (iii) sistemică legate de transformare (modul în care se auto-identifică indivizii pe ei înşişi în cadrul tranziţiei când sistemele vechi de socializare şi suport social sunt redefinite). Astfel, reieşind din factorii de vulnerabilitate pentru Republica Moldova pot fi identificate următoarele grupuri ale populaţiei care riscă să fie excluşi:
În marea majoritate, aceste categorii de persoane se află şi în vizorul politicilor de incluziune socială ale Comisiei Europene, precum a sistemului de protecţie socială din Republica Moldova. Astfel, în contextul politicilor de incluziune socială, Comisia Europeana a determinat următoarele grupuri vulnerabile de bază: persoanele cu dizabilităţi, imigranţii şi minorităţile etnice (inclusiv romii), persoanele fără domiciliu stabil, foştii deţinuţi, persoanele dependente de droguri şi cu probleme privind consumul alcoolului, vârstnicii şi copii37, care întâmpină dificultăţi ce pot conduce ulterior la excluziunea socială, precum nivelul scăzut de educaţie şi instruire, şomajul sau gradul extrem de scăzut de ocupare al forţei de muncă. De asemenea, în Moldova Legea asistenţei sociale38 determină principalele grupuri vulnerabile excluziunii sociale care, din cauza unor factori sociali de risc combinaţi au nevoie de asistenţă şi suport şi anume: (i) copiii şi tinerii ale căror sănătate, dezvoltare şi integritate fizică, psihică sau morală sunt prejudiciate în mediul în care locuiesc; (ii) familiile care nu îşi îndeplinesc în mod corespunzător obligaţiile privind îngrijirea, întreţinerea şi educarea copiilor; (iii) familiile fără venituri sau cu venituri mici; (iv) persoanele fără familie, care nu pot gospodări singure, care necesită îngrijire şi supraveghere sau sunt incapabile să facă faţă nevoilor sociomedicale; (v) copiii cu dizabilităţi până la vârsta de 18 ani; (vi) familiile cu mulţi copii; (vii) familiile monoparentale cu copii; (viii) persoanele vârstnice; (ix) persoanele cu dizabilităţi; precum şi (x) alte categorii de persoane şi familii aflate în dificultate. Aceste grupuri au fost reconfirmate şi de cercetările în domeniul sărăciei care au evidenţiat în calitate de grupuri vulnerabile familiile cu mulţi copii, persoanele din gospodăriile ocupate în agricultură care datorită veniturilor mici sunt cele mai expuse riscului sărăciei, persoanele vârstnice, persoanele fără studii şi aptitudini profesionale sau cu nivel redus de instruire, persoanele neangajate în muncă. Adiţional la grupurile tradiţional vulnerabile în ultimii 5 ani în Moldova s-a reliefat un grup specific supus riscului excluziunii sociale: migranţii la muncă peste hotarele ţării şi familiile acestora. De menţionat că riscul majorităţii grupurilor vulnerabile de a fi excluse pe cel puţin o dimensiune din cele menţionate, este cu mult mai ridicat dacă careva componente ale excluziunii sociale, interacţionează influenţându-se reciproc şi creând astfel un lanţ de depravări multiple. PARTEA II: ANALIZE TEMATICE Capitolul 3. Excluziunea economică ca rezultat şi proces Capitolul dat va fi dedicat excluziunii economice, a formelor ei de manifestare, precum şi a surselor care o generează. În capitol se va analiza şi conceptul de sărăcie care reprezintă o măsură multi-dimensională şi este foarte aproape de conceptul de excluziune socială. Cu toate că sărăcia, excluziunea socială şi vulnerabilitatea au anumite trăsături comune, acestea, de asemenea, au şi importante caracteristici distinctive. Oamenii care nu sunt săraci pot fi excluşi, dar mulţi din ei pot deveni săraci, ca rezultat a excluziunii din activitatea economică, şi astfel pot deveni vulnerabili în acest context. Capitolul se vede a fi analitic, bazat pe datele statistice colectate, în primul rând, din Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice, Ancheta Forţei de Muncă, precum şi alte date statistice oferite de serviciul naţional de statistică din Republica Moldova. 3.1. Excluziunea economică şi dezvoltarea umană Definiţii de bază. Excluziunea economică este determinată de accesul limitat al persoanelor la piaţa muncii, la surse potenţiale de venit, bunuri şi active şi se referă la diferenţele relative ale veniturilor şi a nivelului de trai al grupurilor vulnerabile într-o societate în comparaţie cu veniturile grupurilor înstărite sau în comparaţie cu venitul mediu al persoanelor care trăiesc în această societate. Această abordare conduce la definirea conceptului de sărăcie umană şi permite estimarea incidenţei fenomenului prin evaluarea unui prag de referinţă, care se calculează prin aplicarea metodelor relative sau absolute. Conceptul de sărăcie umană reprezintă o măsură multi-dimensională şi este foarte aproape de conceptul de excluziune socială. Cu toate că sărăcia, excluziunea socială şi vulnerabilitatea au anumite caracteristici comune, acestea de asemenea au şi importante caracteristici distinctive. Oamenii care nu sunt săraci pot fi excluşi, dar mulţi din ei pot deveni săraci, ca rezultat al excluderii din activitatea economică, şi astfel pot deveni vulnerabili în acest context.
Excluderea din activitatea economică rezultă, în primul rând, din accesul limitat al persoanelor la piaţa muncii, acesta fiind unul din factorii principali care conduc la deprivarea multiplă de venituri şi, respectiv, la sărăcie, considerat unul din efectele de bază în contextul excluziunii sociale. În Moldova rata de activitate (BIM) în 2008 a fost 44.3%. Lipsa posibilităţilor de angajare, veniturile mici din activitatea pe piaţa muncii contribuie la creşterea exodului forţei de muncă. Astfel 23,8% din populaţia activă lucrează peste hotarele ţării. Accesul limitat la surse potenţiale de venit implică, respectiv, accesul redus la servicii, inclusiv educaţie şi sănătate. Peste 20% dintre tinerii de 18-24 ani părăsesc timpuriu sistemul educaţional, limitându-se doar la studiile gimnaziale sau chiar primare. Iar cercetările demonstrează o dependenţă absolută de nivelul educaţional, înregistrând rate înalte ale sărăciei pentru membrii gospodăriilor conduse de persoane cu studii medii incomplete sau primare (42,6%) sau fără studii (55,9%). Acest fapt contribuie la crearea unui cerc vicios, care conduce la afirmaţia „sărăcia generează sărăcie”, aceasta fiind valabilă şi în cazul excluziunii economice şi sociale. Conform datelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice (CBGC) sub pragul sărăciei absolute în anul 2008 se afla 26,4% din populaţie39. Cu cel mai mare risc al sărăciei se confruntă populaţia din mediul rural, cu venituri preponderent din activităţile agricole. Migraţia şi remitenţele influenţează pozitiv nivelul de trai al populaţiei, fiind orientate preponderent spre consum. Exodul forţei de muncă conduc la deteriorarea capitalului uman şi respectiv, la intensificarea procesului de îmbătrînire a populaţiei. Excluziunea de la viaţa economică rezultă în şi din inegalitatea privind posibilităţile obţinerii veniturilor, oportunităţile de angajare în muncă, proprietatea asupra bunurilor şi a activelor, etc. Iar veniturile mici obţinute din angajare sau chiar lipsa acestora, conduc la sărăcie, limitarea accesului la bunuri şi servicii, inclusiv educaţie şi sănătate, limitează comunicarea între persoane şi grupuri de persoane, care generează diverse consecinţe negative în societate în general. În acest context, excluziunea economică poate fi înţeleasă ca excluderea persoanelor, a grupurilor sociale de la procesul de dezvoltare a economiei, precum şi de la procesul de distribuire a resurselor economice, astfel fiind limitaţi în posibilităţile de aşi satisface nevoile, exercita drepturile, dezvolta capitalul lor uman şi de a atinge un nivel satisfăcător al calităţii vieţii.
Yüklə 1,51 Mb. Dostları ilə paylaş:
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||