Partidul de export

- Nu, mie mi-a născut nevasta.

Încă vreo zece tehnicieni se întorseseră cu faţa spre ei şi râdeau ţinându-se cu mâinile de burtă.

- Eşti dulce, domnule! spuse un specialist. Să ştii că te-am reţinut. Când ajungem, te iau cu mine în campania electorală.

- Nu e adevărat, spuse un altul, un bătrân chel, la aproape şaizeci de ani. După ce se învecheşte în partid, omul se hotărăşte singur pe cine urmează. S-a dus vremea când se trasau sarcini. S-a deşteptat electoratul, iar membrii angajaţi politic sunt şi mai deştepţi. Ei sunt creatorii de opinie.

Lui Albert îi venea să-i ia la pumni. Ce îi întreba el şi ce îi spuneau ei?!

Se depărtă, hotărât să nu mai răspundă la provocări, în timp ce tehnicienii se întorceau, fără nici o vorbă, la treaba lor.

- Să mai treci pe aici! îi aruncă peste umăr un tânăr hidrotehnician.

- Mai trec pe dracu’! mârâi Albert, îndreptându-se spre lift.

Urcă la nivelul 3, să întrebe bruneta cum poate părăsi clădirea fără să mai fie luat peste picior de toţi boii, dar avu o deziluzie. În locul fetei, se găsea un tânăr îmbrăcat în salopetă argintie de astronaut.

- Era, mai devreme, aici, o brunetă, spuse Albert.

- S-a dus să se odihnească. Şi aşa, nu mai avea prea multe de făcut. Deoarece a înregistrat toţi pasagerii acestei curse, urmează, pe parcurs, să i se dea alte sarcini.

- Abia a venit la serviciu şi s-a şi dus la culcare?! se miră Hosman.

- Ora nu are importanţă decât dacă nu cumva aveţi vreo întâlnire de amor, la vreo oră fixă. Dacă da, ţin să vă informez că păstrăm, convenţional, acelaşi sistem de măsurare a timpului ca pe Pământ. Domnişoara este disponibilă toată după-amiaza, ca să spun aşa. Amândoi facem parte din dispozitivul tehnico-administrativ, aşa cum aţi învăţat la şedinţele de instruire dinaintea plecării. Dacă n-aţi reţinut, uniforma mea vorbeşte de la sine.

Albert era ameţit de logoreea tânărului, din care nu înţelegea, de altfel, nimic.

Îşi spuse că, probabil, adormise din nou, dar nu era aşa. Asistenta era la locul ei, scormonind prin hârtii ştiute numai de ea, iar el se găsea pe aceeaşi banchetă de lemn, aşteptând să-i nască nevasta, luptându-se cu somnul şi ţesând poveşti incredibile. Poate că avea dreptate asistenta; era bine să-i dea numărul de telefon de acasă, numărul telefonului mobil şi pe cel de la serviciu, apoi să meargă să odihnească.

Îl durea îngrozitor spatele şi îi amorţiseră picioarele. Încercă să se ridice, dar nu reuşi decât să-şi provoace înţepături în creier.

Printre fulguraţii dureroase, ca un ecou al gândurilor sale, auzea vocea tânărului imaginat cu câteva minute mai înainte.

- Ar fi bine să mergeţi să vă odihniţi puţin, se auzea Hosman. Cu toţii am lucrat în ultimele zile. Cred că şi dumneavoastră aţi lucrat destul de mult. E adevărat că, într-un partid, recompensa are un caracter mai mult moral, dar eu cred că trebuie să se sacrifice cineva.

- Eu n-am lucrat nimic. Acum vreau să lucrez, îl minţi pentru a-i face plăcere. Am stat câteva nopţi pe culoarele maternităţii, unde a născut nevastă-mea.

- A venit şi o doamnă cu aceeaşi problemă, spuse tânărul. Spunea că a născut fiica sa. Deoarece a făcut o criză tipică de isterie, a fost sedată şi dusă la culcare. Cred că nu aveţi nevoie de aşa ceva.

- Nu, nu este nevoie, spuse Albert, îngrozit la gândul că i s-ar putea face vreun calmant şi ar putea pierde controlul asupra realităţii.

Încercă să pună cap la cap informaţiile ce i se învârteau în cap şi îşi spuse că, probabil, salariaţii de aici, de la portar până la fochiştii de jos, plasaţi într-un decor futurist, ajunseseră să se creadă pe o navă cosmică. Era posibil ca, din lipsă de activitate, să se fi apucat de jocul ăsta tâmpit cu partidul. Cum aproape toate întreprinderile erau informatizate, nu le era deloc greu să participe la joc, fără să se ridice de pe scaun, în grupuri mici sau interconectaţi cu toţii. De aici, până la o paranoia colectivă, nu era decât un pas. Orice era posibil. Era posibil chiar să nu fi nimerit în Registratură. Scara metalică de la intrare ducea la concluzia că aceasta era cea de-a treia construcţie, probabil o construcţiei nouă, neterminată, iar trapa metalică sugera un spaţiu închis, probabil vreun spital de nebuni.

Numai nebunii duc un joc până la capăt. La el, la serviciu, nu cu mult timp în urmă, s-a jucat, până la epuizare, jocul “Alaiul”. S-a jucat cu atâta convingere, încât nişte proşti au intrat, din greşeală, în fişierele companiei naţionale de căi ferate şi s-au produs pierderi masive de bani. Jocul era destul de complicat, conceput pentru coeficienţi de inteligenţă peste medie. Albert îl înţelegea foarte bine şi ar fi putut să preîntâmpine neplăcerile, dar nu-i prea plăcea să participe la jocuri din astea, de masă, aşa că a scăpat de concediere. Ca să nu cadă ca fraierul în valul imens de disponibilizaţi, a trebuit să facă dovada neparticipării, lucru mult mai greu de demonstrat decât participarea.

Acum, era nervos pentru că îşi putea pierde slujba tot din cauza unui joc şi nu putea să-şi dea seama cum putea ieşi din acesta. Îşi făcu socoteala că participanţii la jocul numit “Partidul”, sau cum s-o fi numind, par destul de fanatici, ca şi jucătorii de şah, crichet, fotbal şi chibiţii lor. Dacă s-au hotărât să-l bage în joc, nu mai avea scăpare. Trebuia să spună că e alături de ei şi să aştepte momentul prielnic pentru a fugi.

Necazul era că, în timpul ăsta, îşi putea pierde serviciul. Exista şi o parte bună; legislaţia era destul de dură în astfel de situaţii şi putea să-i cheme în instanţă pe vinovaţi. Pentru asta, îi trebuiau probe, pentru a demonstra că a fost implicat, în mod forţat, într-un joc pe care nici măcar nu-l cunoştea. Putea cere daune morale foarte mari. Uneori, daunele morale nu au nimic a face cu morala, ci cu pragmatismul. Se gândi că, dacă cerea o sumă imposibilă, instanţa îi acorda cam 10% din aceasta. Un procent de 10% dintr-o sumă imposibilă este o sumă foarte mare, generatoare de dobândă pe măsură. În condiţiile astea, îşi putea permite să se gândească şi la morală. Moraliştii nu sunt oamenii fără bani.

- Hei! se simţi zgâlţâit de tânăr. Dormiţi în picioare?

- Cred că mi-ar trebui puţin somn, admise Albert.

- E evident acest lucru. Pot să vă conduc? Tot nu am nici o treabă.

- Dacă eşti amabil…

Se urcară în lift, iar tânărul atinse butonul nivelului 7. Dacă la nivelul 3 liftul era poziţionat lateral faţă de hol, la nivelul 7 se oprise în mijloc, sub o plafonieră luminoasă, circulară, imensă.

- Aici este, spuse tânărul.

- Ce este aici?

- Nivelul dormitoarelor membrilor de partid.

Îi arătă cele zece culoare, ca nişte raze, ce porneau de la lift, şi îi indică să meargă pe culoarul 7. Cum indicativul său era 7712, prima cifră arăta etajul adresei, iar următoarele, 7 şi 12, arătau culoarul şi numărul cuşetei.

- Ce vrei să caut eu la dormitoarele membrilor de partid?! se miră Hosman.

- Dormitoarele membrilor de partid sunt nişte cuşete individuale.

Dumneavoastră aveţi cuşeta cu numărul 12, de pe culoarul 7, cum v-am mai spus.

- Dar, eu nu sunt membrul nici unui partid. Nici nu-mi placepolitica.

- Sunteţi Albert Hosman, nu? întrebă tânărul arătând plăcuţa de pe trapa cuşetei.

- Aşa mă numesc, îi răspunse.

- Dacă sunteţi domnul Hosman, atunci cartela de identificare se va potrivi la intrare.

Uimit de repeziciunea cu care îi pregătiseră dormitorul şi îipuseseră şi numele pe el, Albert uită de minima politeţe de a-l întreba şi el pe tânăr cum se numeşte.

- Dar, ceea ce se cheamă cuşeta 12 nu are sistem de deschidere, îi spuse.

- Are o fantă prin care treceţi cartela de identificare pe care o aveţi în ecusonul de plastic din piept, spuse tânărul.

Îi arătă cum să procedeze pentru ca microcip-ul cartelei să activeze senzorul trapei şi intrară. Albert se aştepta să dea peste o incintă, ca în filmele science-ficţion, nu mai mare decât o cuşetă de vagon de dormit, dar ceea ce vedea el era un dormitor spaţios, ultramodern. În patul aşezat lateral puteau să doarmă şi patru persoane, iar la masa din centru încăpeau până la zece.

- Pe acest perete, unde se găsesc mai multe inscripţii, pictograme, butoane şi fante, aveţi toate facilităţile civilizaţiei, spuse tânărul. Suntem un partid mic doar din cauză că nu primim pe oricine. Deoarece aţi fost primit pe ultimii metri, nu am avut timp să vă schimbăm sistemul general al cuşetei cu unul specific, adaptat personalităţii şi bazat pe amprente digitale. Cred că sunteţi încă în studiu. Când se va termina cercetarea, vor apare şi tehnicienii pentru a vă face modificările necesare.

- E posibil?! se prefăcu Albert a fi mirat.

- Nu posibil, ci absolut cert. Dacă aţi fost acceptat, înseamnă că aveţi un profil moral perfect şi aveţi stofă de manager. Vă dau un exemplu de folosire a facilităţilor şi am plecat…

Introduse cartela în fanta unde scria “calculator”, iar din perete ieşi o măsuţă pe care se găsea un sistem computerizat, cu ecran plat şi toate anexele necesare.

- Fiecare facilitate, cum este acum “calculatorul”, are un buton.

Când e incompatibilă cu o altă facilitate, să zicem “barul”, se aude acest sunet strident şi trebuie sa apăsaţi pe buton pentru a se închide.

Albert văzu cum apare barul, auzi zgomotul calculatorului, văzu cum trebuie acţionat butonul acestuia şi cum dispare în perete.

- Acum, puteţi să petreceţi în voie! spuse tânărul.

- Cum adică?

- Adică, de exemplu, putem ciocni un pahar în cinstea înscrierii în partid.

Iniţie apariţia barului, turnă coniac în două pahare şi îi ură “bun venit”.

- Şi eu, eu ce trebuie să fac aici? întrebă Albert.

- Aici, în cuşetă, sau aici, în partid?

- În cuşetă.

- În cuşetă puteţi să faceţi ce doriţi, spuse tânărul. E teritoriu privat.

- Dar în partid?

- Ah, am uitat. Daţi-mi cartela!

Luă cartela de identificare şi o trecu prin fanta aflată sub inscripţia “activat” producând aprinderea unui bec verde.

- Acum, puteţi primi pe cartelă mesaje de convocare de la nivel central, sarcini de partid sau cine ştie ce alte informaţii, spuse tânărul. Uitaţi, scrie “activat”! Dacă doriţi să nu fiţi deranjat, treceţi cartela, din nou, prin fantă şi se aprinde un bec roşu. Acum este “dezactivată”.

- Nu cred că mi se cere să activez sau să dezactivez cartele…

- Aţi intuit exact. Dacă vreţi să promovaţi în ierarhia de partid, trebuie să vă implicaţi cât mai mult. Pentru asta, vă recomand să ţineţi cartela cât mai mult activată, dacă nu chiar tot timpul. De altfel, dacă sunteţi convocat la o şedinţă de partid, puteţi participa sau nu, după voie; nimeni nu vă retrogradează sau pedepseşte. În politică, e ca la coadă la pâine: puteţi doar să staţi pe loc sau să înaintaţi. Ceea ce azi este defect de imagine şi vă ţine pe loc, mâine poate deveni element de progres.

- Mai am o singură rugăminte, spuse Albert ameţit de discurs şi de alcool, să mai staţi un minut. Vreau să vezi dacă mă pricep să folosesc facilităţile date de cartelă.

- Nici o problemă. Doar pentru asta sunt aici.

Albert mai turnă câte o porţie de coniac şi vru să activeze calculatorul, însă pe cartelă apăruse mesajul “eroare”.

- V-am spus, “barul” e incompatibil cu “calculatorul”. Închideţi întâi barul!

După ce reuşi să scoată calculatorul din perete, Albert îl rugă pe tânăr să se aşeze pe un scaun şi să-i arate cum funcţionează.

- Ce aţi vrea să ştiţi?

- Să zicem că m-aş ocupa cu monitorizarea activităţii partidului şi ar trebui să raportez şefilor tot ce se întâmplă, bun sau rău. Cu ce aş începe?

- Cu începutul, se învioră tânărul.

- Care ar fi începutul?

- Nu ştiu.

- Începutul ar fi, să zicem, faptul că ne-am întâlnit noi doi, spuse Hosman. Dumneata m-ai ajutat să mă integrez. Ăsta e un lucru bun sau rău?

- E un lucru bun, desigur.

- Nu mă văd eu atunci nevoit să fac tot un lucru bun?

- Care ar fi acela? întrebă tânărul.

- Să conştientizez faptul că dumneata m-ai ajutat, că ai făcut ceva bun. Să raportez şefilor acest fapt. Să te ajut să promovezi.

- Nu vă împiedică nimeni să faceţi asta. Şefii noştri sunt foarte receptivi.

- Da, dar dacă vine şeful şi îmi spune că umblu cu minciuni spre a te promova pe dumneata, care, întâmplător, îmi eşti nepot? făcu Albert o presupunere.

- E posibil, dar în partidul nostru nu se umblă cu nepotisme.

- N-am auzit de un partid în care să nu se umble cu nepotisme.

- Nici eu, dar partidul nostru se doreşte a fi formaţiune politică de tip nou, modernă, o formaţiune a viitorului, pentru viitor, cum a spus preşedintele, spuse tânărul.

- Se doreşte, nu se doreşte, un lucru e clar: de la vorbe la fapte, trebuie să avem înscrisuri. De acord?

- Întru totul de acord, dar nu ştiu unde vreţi să ajungeţi.

- Vreau să spun că sunt diferenţe de nuanţe, spuse Hosman. Putem spune “un partid al viitorului” sau “un partid pentru viitor”. Când spunem ceva, vorba zboară şi nu putem face diferenţe între nuanţe.

- Extraordinar. Aţi intrat chiar în miezul problemelor.

- În miez am intrat, dar să nu uităm învelişul! spuse Albert, ridicând degetul arătător, didactic, încălzit de băutură. Şi atunci, nu trebuie să creăm învelişul întâlnirii noastre epocale, care poate imortaliza pe vecie începutul acestui joc numit “partidul”?

- Îl imortalizăm printr-un nou pahar.

- Nu. Îl imortalizăm pe o bucată de hârtie. La imprimantă.

- Acest calculator este ultraperformant, iar imprimanta merge cu folii de plastic rezistente la intemperii, spuse tânărul.

- Mai bine. Începem?

- Ce trebuie să fac?

- Să scrii. Eu îţi dictez, iar dumneata scrii, spuse Hosman.

- Sunt gata.

- Titlul: Declaraţie. Subsemnatul,…cum te numeşti?

- Emert Holms.

- Deci, Emert Holms, în vârstă de…, oraşul, strada…

- Eu nu am nici un domiciliu. Locuiesc pe această aerodină lenticulară.

- Deci, domiciliat pe aerodina lenticulară…, cum se numeşte? întrebă Albert.

- Nu are nume. Doar o cifră: 068.

- Deci, domiciliat pe aerodina 068, cu număr de carte de identitate, seria, numărul…, precizez că l-am ajutat pe d-l Albert Hosman, în vârstă de 47 de ani, domiciliat în oraşul Esper, strada Festa, numărul 8, planeta Pământ, proaspăt înscris în partidul nostru, să se integreze. Pentru a se integra în jocul numit “partid”…

- În jocul de partid, îl corectă tânărul.

- Nu e bine. Într-un partid nu e voie să se facă “jocuri de partid”. E tendenţios. Partidul însuşi e un joc, un joc frumos pentru o cauză dură: puterea.

- Aveţi dreptate. În fapt, partidul nostru nici nu are un nume. Îi zicem “partidul x” şi urmează, în funcţie de conjuncturi, să-şi capete singur un nume.

- Vezi?... Hai să continuăm! îl îndemnă Hosman. Cum spuneam, l-am condus la nivelul 7 al aerodinei, unde locuieşte, culoarul 7, cuşeta 12, şi i-am arătat cum funcţionează toate “facilităţile” puse la dispoziţie. De asemenea, l-am informat cum funcţionează cartela de identificare şi l-am ajutat la redactarea acestui text. Declaraţia aceasta ne va ajuta pe amândoi, arătând conducerii de partid că, la nici două ore de la înălţarea aerodinei lenticulare 068 în spaţiul interstelar, doi membri s-au şi pus pe treabă. Data, numele…şi atât.

După ce scoase folia din imprimantă, Albert îl mai servi pe tânăr cu un coniac şi îl puse să semneze. Luă fiecare câte un exemplar, toastară pentru viitorul de aur al partidului şi goliră paharele.

- Ce legătură ai tu cu partidul dacă locuieşti pe aerodină?

- N-am spus că stau tot timpul pe aerodină, ci că am domiciliul pe 068, spuse Emert. Am o cuşetă a mea. Când vreau, pot rămâne mai mult timp pe Pământ sau mai mult pe Ioza.

- Ce e Ioza?

- Planeta către care ne îndreptăm, unde am exportat oameni şi am format un partid. M-am născut pe Ioza, dar fac legătura politică între cele două lumi.

- În ce sens? întrebă Albert.

- Cât timp am fost pe Pământ, am urmărit dacă va fi o criză politică generalizată.

- Şi? Va fi?

- Eu sunt optimist şi spun că va fi, spuse Emert.

- Ce te face să crezi asta?

- S-a iniţiat o reformă atât de accelerată, încât mă tem că va trece ca vântul.

- Nu prea vezi cu ochi buni succesele semenilor noştri, observă Albert.

- Semenilor dumneavoastră.

- Bine, fie şi semenilor mei.

- Ar fi absurd să le vedem cu ochi buni, spuse tânărul. Partidul pe care îl exportăm a eşuat lamentabil la ultimele alegeri, iar membrii noştri de bază sunt cei care s-au abţinut de la vot, cărora le e scârbă de politica pământeană. Decât să se ia decizii proaste, mai bine se iau indecizii bune.

- O fi de la coniac, dar nu te-ai exprimat corect. Decizii bune şi indecizii proaste.

- Indeciziile sunt proaste prin definiţie, astfel încât o indecizie proastă e aproape o decizie bună.

- Cum vrei tu, dar nu înţeleg ce aveţi cu politica pământeană, spuse Hosman.

- Pentru a putea iniţia o mişcare politică de amploare pe Ioza, ne luptăm să demonstrăm că politica pământeană e falimentară. De exemplu, am învăţat de la pământeni că, pentru a-l învinge pe duşman, trebuie să faci studiile superioare la el. Mă bate gândul, când mă întorc pe Pământ, să mă înscriu la o facultate şi să rămân câţiva ani acolo. Nu-mi place faptul că s-a înlocuit comerţul cu idei prin comerţul cu idei comerciale.

- Spui că membrii acestui partid de export s-au recrutat dintre cei „care s-au abţinut de la vot, cărora le e scârbă de politica pământeană”?

- Da, spuse Holms.

- În acest caz, eu sunt acel votant scârbit, spuse Albert.

- Vedeţi? Aveţi toate atuurile să fiţi bine primit la noi. Personal, nu am nimic cu politica pământeană, dar aceasta s-a demonetizat prin promisiuni neonorate. Acum, şi să vrea un partid să onoreze promisiunile făcute în campanie electorală, nu-l mai crede nimeni. Trebuie să vină un conducător providenţial, care, dintr-un motiv sau altul, să fie crezut de oameni, dar să şi pună în practică promisiunile.

- Să lăsăm politica şi să trecem la lucruri mai practice!

- S-o lăsăm! admise tânărul. La o băutură, subiectul predilect sunt femeile.

- Nu voiam să spun asta, ci faptul că nu ştiu să activez W.C.-ul.

Holms îi arătă cum se scoate closetul din perete şi cum se deschide uşa.

-E curat. Pot să intru şi în ciorapi.

- Nu vă împiedică nimeni să intraţi în ciorapi, dar cred că ar fi mai bine să intraţi în W.C.-u, râse tânărul ca de o glumă bună.

- Nu vreau să discutăm despre femei, spuse Albert după ce reveni. După ce se termină jocul acesta de-a partidul, mă duc glonţ la spital. Mi-e frică să nu se fi introdus politica şi în maternităţi.

- Ce v-a venit cu maternitatea?

- Nici eu nu ştiu. Soţia mea a născut şi nu mai am altceva de făcut decât să o scot de acolo şi s-o duc acasă.

- Nu există maternitate pe navă! se miră Emert.

Albert se enervă şi îi spuse că nu exista nici o navă, că nu s-a iniţiat niciodată un plan serios de zboruri intergalactice, pentru simplul fapt că nu se inventaseră suporturile tehnice necesare unui asemenea demers, apoi tăcu brusc, dându-şi seama că făcuse o greşeală de tactică. Într-un război psihologic, cum era acesta, pe care îl ducea el cu nebunii din jocul „Partidul”, tăcerea era esenţială.

- Pe moment, va trebui să vă obişnuiţi cu ideea că suntem pe aerodina 068, în spaţiul cosmic, şi că am părăsit Pământul, nevestele, fraţii, copiii şi toate problemele lor. Suntem în drum spre o planetă locuită, mult mai civilizată decât a noastră, după părerea mea. Zborul interplanetar e stresant şi numai sexul vă poate feri de angoase.

- Domnule, eşti de-a dreptul odios! se enervă Hosman.

- Deloc. Nu vă poate rămâne indiferentă fata întâlnită mai înainte. E foarte talentată. Promite. Promite orice. Şi ei îi plac relaţiile dintre noi.

- Relaţiile noi.

- Mă rog, relaţiile noi, râgâi tânărul.

- Despre ce fată vorbeşti?

- Despre bruneta de la Registratură. O bomboană. Dulce! O cheamă Olga. Nu a vrut să se culce cu mine decât de două ori. Am simţit eu că vă interesează.

- Sigur că mă interesează, minţi Albert, dar nu crezi că era bine să laşi pe cineva în loc. Ţi-ai părăsit postul pentru mine.

- Pentru o cauză nobilă, nimic nu e prea mult…Vă dau adresa. Stă tot la 7, aci, pe culoarul 1, da’ nu mai ştiu cuşeta…Aflu eu…Nu se poate să n-o întâlniţi la şedinţe.

- Eşti îngerul meu păzitor! mimă Albert încântarea.

- Mai ales că ne aflăm chiar în cer.

Aburiţi de băutură, se îmbrăţişară şi îşi strânseră mâinile de mai multe ori.

- Noi nu vom mitui poporul! strigă Emert şi goli un ultim pahar.

- Ce e asta?

- Un slogan.

- A?! se miră Albert.

- Când ajungem, mă înscriu la concursul de sloganuri. Se lasă cu o sumă foarte mare de bani. Nu vii şi dumneata?

- Nu.

- Păcat, spuse tânărul. Ia spuneţi un slogan!

- Nu trebuie să mai stăm pe loc!

- Nu merge. Spuneţi ceva despre legi!

- Legi mai bune! încercă Hosman.

- E banal.

- Legi în folosul cetăţeanului!

- Hm! Parcă mai merge, dar mai trebuie să exersaţi, constată Emert.

- Până la legi mai bune, să le respectăm pe astea!

- E mai subtil, dar nu concordă cu politica partidului de a face bine în mod agresiv.

Când, în sfârşit, trapa se închise în urma tânărului, Albert se aşeză pe pat şi adormi instantaneu, într-o poziţie nefirească, uitând să micşoreze intensitatea luminii şi să activeze încălzirea incintei.

Se trezi brusc, aşa cum adormise, şi se ridică în picioare, îngheţat, fără să-şi dea seama unde se găseşte. Nu-şi aducea aminte unde şi cum adormise. Privea bulversat spre biroul asistentei de serviciu şi nu-şi dădea seama dacă era o continuare a visului sau era realitatea.

- Vă cheamă Olga, nu-i aşa?

- Sigur. Aşa mă cheamă.

- Cred că am visat şi cineva din vis mi-a spus numele dumneavoastră, spuse Hosman.

- Cred că aţi văzut numele meu pe ecuson şi nu vi s-a întipărit pe scoarţa cerebrală decât prenumele.

- Am adormit, nu-i aşa?

- Sigur, spuse asistenta. Şi cred că aţi avut un somn destul de chinuit. Nu se doarme deloc bine pe bănci de lemn.

- Nu am dormit. Am stat, aşa, şi mi-am imaginat tot felul de prostii. Vreţi să vă povestesc?

- Sigur. Aici, fiecare vine cu povestea lui. Când aşteaptă să le nască soţia, bărbaţii simt nevoia să se descarce. Când sunt mai mulţi, povestesc între ei. Când sunt mai puţini, cum sunteţi dumneavoastră acum, se spovedesc la mine. Maternitatea a devenit un fel de biserică. Când se duc la biserică, să boteze copilul sau să se cunune, oamenii nu au timp de confesiuni.

- Nu am de gând să vă povestesc viaţa mea, cum cred că face majoritatea celor ce trec pe aici, spuse Albert. Vreau să vă povestesc ce mi-a trecut prin cap în orele astea de aşteptare, ce mi-am imaginat, uneori şi fără să vreau.

- Imaginaţia omului e dată de cantitatea mare de cunoştinţe, care, când se aglomerează, dau pe-afară. Veridicitatea celor imaginate e dată de starea afectivă a fiecăruia. Dacă ţesătura de informaţii şi stări afective concordă cu ceea ce vrea publicul într-un anumit moment al istoriei, atunci poate rezulta nu numai o poveste frumoasă, ci şi de succes. Expuneţi-mi, în câteva fraze, ce aţi imaginat!

- Aici e vorba de un întreg roman. Nu poţi prezenta ceva atât de amplu în câteva fraze. Asta îmi aduce aminte de tinereţe, când scriam romane science-fiction. La o editură consacrată, directorul, un scenarist ratat, mi-a spus să-i prezint romanul într-o frază.

- Şi?! întrebă Olga.

- I-am tras o înjurătură, care era conţinută exact într-o frază.

- Sper că nu vreţi să procedaţi şi cu mine la fel.

- Se subînţelege, spuse Hosman.

- De acord, un roman, de orice tip ar fi, nu poate fi sintetizat într-o frază, dar nici nu poate fi imaginat în câteva zile, de când bântuiţi dumneavoastră pe aici, aşteptând să vă nască soţia.