Partidul de export

- Nu e o jucărie, le spuse. E un lucru modern şi scump. De mult timp aştept clipa asta.

- Ce clipă?

- Clipa când îl voi ucide pe neruşinatul ăsta de ginere-meu.

- Vrei să-l omori?

- Sigur. Am avut şi unele momente de îndoială, dar a venit astăzi şi mi-a dat cel mai bun pretext moral să-l curăţ.

- Ce pretext?! se miră preşedintele.

- Vrea să mă scoată din spital şi să mă ducă acasă.

- Ca material genetic, e bun şi mort, dar mafiei îi plac exemplarele vii. Nu ni-l laşi nouă?

- Nici nu mă gândesc.

Când soacra întinse mâna în care avea arma şi îl ochi, Albert se aruncă în spatele unui fotoliu.

Câteva gloanţe loviră geamul ferestrei şi ricoşară în toate direcţiile, iar alte câteva se opriră în piesele de mobilier sau în zid. Unul dintre gloanţele ricoşate îl răni pe dirijor într-un umăr, iar alte două îl prinseră descoperit pe Melior şi îl loviră în piept şi în cap, omorându-l pe loc.

Când văzu ce făcuse, bătrâna scăpă arma din mână şi începu să tremure.

Într-o fracţiune de secundă, Hosman luă pistolul de jos şi ieşi afară. Luaţi prin surprindere, doi gardieni îşi pierdură viaţa, iar alţi trei porniră în urmărirea lui.

Vicepreşedintele se ascunse în gangul dintre două clădiri şi, când paznicii ajunseră la doar câţiva metri de el, îi ucise pe loc. Gâfâind, o luă la fugă, cât putu de tare, pentru a se depărta cât mai mult de sediul partidului. Se opri de câteva ori, se uită împrejur şi nu văzu pe nimeni. Ochiul informaţional începuse să funcţioneze şi îl făcea să simtă că e urmărit, nesiguranţa dându-i o senzaţie foarte neplăcută.

- Ai face bine să laşi arma aia! auzi o voce.

- Ah, Zeze, dumneata eşti?!

- Chiar eu. Credeam că îţi dă în gând să mă cauţi la hotel.

- Care hotel?

- Hotelul unde mi-am rezervat eu o cameră. Hotelul cărţilor de atmosferă de unde te-au răpit poliţiştii primei doamne a planetei.

- N-am avut timp să mă gândesc la nimic. Licronita m-a translocat direct în miezul evenimentelor.

- Şi ce evenimente! râse secretarul. Nu credeam că e în stare cineva să-şi salveze soacra.

- Nici eu nu credeam că mă poate urî într-atât, încât să tragă după mine. Ce-o fi fost în capul ei?

- Nimic. E nebună. Puţini rezistă la şocul călătoriei interstelare şi al trecerii într-o altă lume.

- L-a ucis pe Melior, spuse vicepreşedintele.

- Da, dar când ai ieşit din clădire, tu aveai arma în mână. Te-au fotografiat mai mult de zece fotoreporteri, din toate poziţiile. Acum, tu vei fi perceput ca asasinul preşedintelui celui mai mare partid al oamenilor. Felicitări! Vor vui ziarele.

- Nu crezi că sunt camere video peste tot?

- Nu ştiu, spuse Zeze.

- Oricum ar fi, au anticipat bine cei de la institutul de prognoza informaţiilor. Ziariştii se vor repezi cu capul înainte şi vor da publicităţii ceea ce au filmat şi fotografiat ei. Au uitat că există şi camerele de filmat, ascunse în sediu de partid. Ce facem?

- Mergem la hotel.

- Pentru ce? întrebă Albert.

- S-o luăm pe Diana. După incidentul cu răpirea ta, au reparat uşa, apoi au închis camera. Am o a doua cheie de acolo. Nimănui nu-i trece prin cap că m-aş fi putut întoarce.

- Unde vrei să mergem?

- La astroport, spuse secretarul. Avem destui bani să cumpărăm bilete.

- Dacă ne arestează?

- Dacă încearcă să ne aresteze, folosim forţa. Bagă pistolul automat în rucsac! S-ar putea să ne mai folosească.

Încercară mai multe autovehicule cu energie solară şi, pentru că nu voia nici unul să pornească, cei doi luară un electrobuz. Din cauza posibilităţii de a le curge timpul înapoi, era destul de periculos, dar altă posibilitate să se deplaseze repede nu aveau.

- De fiecare dată, când mă urc într-un vehicul din ăsta, mi se face frică, spuse Zeze. Am impresia că, la capătul călătoriei, o să cobor, undeva, în trecut.

- Nu păţim nimic, spuse Albert. Când le-au stat ceasurile bătrânilor de prin staţii, mie mi-a mers ceasul înainte. Asta înseamnă că e foarte posibil să nu fim atinşi nici măcar de vreo fluctuaţie temporală.

Vicepreşedintele se ascunse în spatele unei gherete, iar secretarul intră în hotel şi, în mai puţin de cinci minute, coborî împreună cu Diana.

- Unde mergem?! întrebă femeia când dădu cu ochii de Albert.

- Ştii prea bine, spuse Zeze. La gara cea mai apropiată.

- Dacă nu reuşim să ne urcăm într-o aerodină, ce facem?

- Până la aerodină, ne aşteaptă un drum greu cu trenul.

- Sunt doar patru staţii, spuse femeia.

- Nu mergem cu un tren rapid. Din cauza ochilor electronici, putem fi uşor depistaţi.

- Abia i-am pus, spuse vicepreşedintele. Nu putem figura în nici o bază de date.

- Ba putem. Mamele-bazale sunt plătitoare de impozite şi sunt conectate la tot ce mişcă.

- Să mergem cu maşina!

- Se întâmplă ceva ciudat, spuse secretarul. Ca niciodată, se găsesc automobile solare abandonate peste tot, dar nu pornesc, nici la comandă vocală, nici la comandă manuală. Dacă ar porni vreunul, mă tem că şoselele sunt supravegheate. Îţi spun un lucru: e lucrul dracului! Cred că suntem vânaţi.

- Vorbeşte frica, spuse femeia. S-ar putea să fie doar măsuri suplimentare de securitate. Nu trebuie să uităm că am trecut în ziua alegerilor.

- Luăm un tren de persoane. Condiţiile sunt mizerabile, dar, printre navetişti şi ţărani, nu ne caută nimeni.

- Şi, până la cea mai apropiată gară?... întrebă Albert.

- Cu electrobuzul, oftă Zeze. Nu avem de ales.

Când ajunseră, văzură că au un tren de persoane la linia 5 şi cumpărară bilete.

- Ieftin, spuse Diana. Cred că ne-au rămas bani dus-întors.

- Ce glumă bună! se supără vicepreşedintele.

Împreună cu zeci de ţărani, mineri, agenţi electorali, călugări, cetăţeni autohtoni şi câţiva acrolteri, se înghesuiră şi reuşiră să se urce într-unul dintre vagoanele supraetajate ale trenului electric. Făcură un slalom printre bagaje, unelte agricole, cuşti cu animale nemaivăzute, reuşiră să găsească locuri şi să se aşeze.

Înghesuit într-un colţ, alături de secretar şi în faţa vicepreşedintelui şi Dianei dormea un ţăran cu pălăria trasă pe ochi.

Când porni trenul, ţăranul se trezi, îşi scoase pălăria din cap, se îndreptă de spate, zâmbi larg şi îi privi pe rând.

- E poliţistul, înmărmuri Albert.

- Ce poliţist?

- Cel din sat.

- Chiar, spuse Zeze. Fără uniformă, e greu de recunoscut. Ce cauţi, domnule, pe aici?!

- Vă urmăresc.

- Ne urmăreşti şi ne-o spui pe şleau?!

- Da. Şi daţi-mi voie să mă prezint: sunt plutonierul major Henriq Malun. Îmi pare foarte rău că aţi fost la mine acasă, v-am ajutat să-l îndepărtaţi pe idiotul acela de viceprimar, să puneţi omul enocraţilor,

v-am ospătat după modestele mele posibilităţi şi am uitat ceea ce era mai important, să mă prezint. Eu ştiam totul despre voi, iar voi nimic despre mine.

- Pentru atâta lucru te-ai gândit să te deghizezi şi să ne urmăreşti?

- Nu am venit pentru asta. Am primit ordin să iau legătura cu voi, să vă înarmez şi să organizăm un atentat.

- Credeam că enocraţii sunt oneşti şi ne lasă în pace.

- Nu m-a trimis nici un enocrat.

- Nu eşti în slujba enocraţilor?

- Nu. Sunt în slujba preşedintelui planetei şi a soţiei acestuia.

- În slujba lui Thomas şi Pola Rashca?

- Exact.

- Nu te mai plătesc enocraţii?

- Ba da, dar slujba nu mi-o poate asigura decât actuala conducere.

- Care te plăteşte mai bine ca Imer.

- Deloc. Preşedintele mă plăteşte foarte prost. Nu am luat leafa de trei luni, dar am mulţumirea că am un serviciu sigur.

- Hait, că asta nu se poate întâmpla decât pe Pământ.

- Până acum, da, şi eu credeam că anumite obiceiuri n-au ajuns până aici, spuse Albert. Pe cine vrei să omorâm?

- Pe Aram Melior.

- Atunci poţi să scoţi banii. Melior e deja mort.

- Nu e mort. Trăieşte.

- Poate are şi ăsta vreo copie. Am văzut originalul zăcând într-o baltă de sânge. L-a ucis soacră-mea din greşeală.

- Povestea nu mai e valabilă. Institutul de prognoză a informaţiilor şi-a revizuit calculule, spuse poliţistul. Îţi jur că Melior trăieşte!

- Să fie sănătos!

- Nu va fi deloc sănătos. De data asta, îl vei ucide chiar tu. Am adus armament adecvat, mult mai precis.

- Am şi eu un pistol automat, spuse vicepreşedintele.

Poliţistul cercetă arma lui Albert şi o aruncă pe geam.

- Hei, de ce ai făcut asta?

- În primul rând, pentru că acel pistol nu mai avea gloanţe şi, în al doilea rând, pentru că era dereglat.

- Am împuşcat cinci gardieni cu el.

- Poate de la mică distanţă.

- E adevărat. I-am luat prin surprindere şi am tras de la mică distanţă.

- Cu astea, nu veţi avea nici o problemă, dar scenariul spune că îl va ucide Hosman pe Aram Melior.

- Ce te face să crezi asta?

- Cei care au imaginat acest atentat au făcut în aşa fel încât să vă suiţi într-un electrobus. Dacă v-aţi suit în electrobus, aţi căzut în trecut.

- Am văzut eu că nu e ceva în regulă cu maşinile care merg cu baterii solare, spuse Zeze. Voi le-aţi sabotat?

- Sigur. Suntem în trecut faţă de momentul când aţi plecat de la hotel. V-am urmărit şi am căzut în trecut odată cu voi. Electrobuzele au proprietăţi spaţio-temporale imprevizibile; eu am căzut în trecut, dar în altă parte. Norocul meu a fost că m-au înzestrat cu un aparat care măsoară fluctuaţiile spaţio-temporale. Institutul de prognoză a informaţiilor, unul dintre sponsorii atentatului, are aparate foarte performante.

- Dacă spui că Melior trăieşte, înseamnă că suntem plasaţi, undeva, înaintea morţii lui, în trecut.

- Te-ai prins, dar ne găsim într-un trecut foarte apropiat.

- Cum se poate?!

- Se poate. În cele trei dimensiuni esenţiale, imaginate de om, timpul nu curge pe o dreaptă, ci face tot felul de zig-zag-uri sau întoarceri. Deşi nu curge pe o dreaptă, curge, totuşi, încontinuu. Întoarcerea asta a noastră face parte din aceeaşi curgere continuă. Dacă punem la socoteală că autohtonii folosesc o multitudine de dimensiuni esenţiale, unde timpul nu are nici o relevanţă, lucrurile s-ar putea complica.

- De ce trebuie să-l omor pe preşedinte, dacă el e deja mort?

- Trebuie să privim lucrurile din perspectiva noastră. Dacă am căzut în trecut, se schimbă viitorul: soacra ta nu va mai avea cum să tragă în tine pentru a lovi, din greşeală, preşedintele partidului. În concluzie, trebuie să-l ucizi. Am plănuit totul până la ultimul detaliu.

- Pare logic.

- E logic.

- Care ar fi scopul atentatului? De ce vrem să comitem această crimă? Ce vrem să schimbăm?

- Nu vrem să schimbăm nimic. Dimpotrivă; vrem ca lucrurile să rămână aşa. Scopul misiunii este ca Melior să nu ajungă la mitingul care va fi organizat în parcul din faţa firmei de consultanţă în domeniul investiţiilor. Dacă nu ajunge, nu va şti nimeni de ce. Simpatizanţii se vor întoarce împotriva lui şi cel mai mare partid al oamenilor va pierde alegerile.

- Dacă nu le va pierde?

- Dacă nu le va pierde, se va schimba ceva, dar nu esenţial, Melior fiind mort. Funeralii, discursuri, doliu planetar, prostii din astea…Între timp, actuala conducere interimară, îşi reconsolidează poziţia.

- Eu am vrut să fac o politică adevărată, constructivă, şi văd că am ajuns să mă ţin de prostii, spuse Diana.

- Dacă nu-ţi convine, poţi coborî la prima staţie, îi arătă poliţistul.

Trenul oprise într-o gară şi stătea foarte puţin. Într-o învălmăşeală generală, nu ştiai cine urcă şi cine coboară. Trăgând după ei cufere grele, saci sau geamantane, călătorii se loveau unii pe alţii, ţipau, se certau, înjurau sau făceau gesturi obscene. Cerşetori, politicieni, mineri, ţărani, tot felul de extratereştri non-umani sau autohtoni erau totuna; trânteau uşile, deschideau ferestrele, ţineau aparate de radio aprinse şi date la maxim, râdeau fără rost, comentau ultimele evenimente politice şi culturale sau îşi citeau preţurile pieţei şi ultimele cotaţii ale bursei de mărfuri.

Femeia tăcea. Nici ceilalţi nu mai aveau chef de vorbă. Stăteau şi se uitau pe fereastră.

- Cimitire peste tot, spuse Zeze într-un târziu. De câteva staţii încoace, nu văd decât cimitire.

- Conducerea planetei nu subvenţionează agricultura, spuse poliţistul. Mai rău ca anul ăsta, nu va fi decât la anu’, spun ţăranii.

- Ce legătură e între moarte şi agricultură?

- Lucrările agricole costă mai mult decât pot lua ţăranii pe recoltă. Tot mai mulţi şi-au transformat terenurile în cimitire. Sunt tot mai multe cimitire, concurenţa e acerbă, dar tot se obţin mai mulţi bani decât din agricultură.

- Tu lucrezi pentru conducerea interimară de acum, aşa cum ai spus. Are această conducere vreo poziţie faţă de această problemă?

- Vrea să naţionalizeze cimitirele particulare şi să ofere locuri de veci gratuite. Ţăranii ne seacă de bani.

- Sunt pământurile lor.

- Li se va da pământ în altă parte a planetei.

- Terenurile fertile sunt limitate, spuse Albert. Am văzut imense suprafeţe pe care nu creşte nimic.

- Li se dau terenuri nefertile, sunt ajutaţi să aducă pământ de pe Pământ, iar ei îl întind peste suprafaţa necultivabilă într-un strat de 30-50 de centimetri.

- Iese prea scump.

- Ştiu, dar au bani. S-au îmbogăţit de pe urma cimitirelor. Cu un sistem de subvenţii sau de împrumuturi cu dobândă mică, se poate rezolva problema.

- N-ar fi mai simplu să se subvenţioneze direct agricultura şi să se înfiinţeze cimitire în partea neproductivă a planetei sau în zona întunecată, în jurul mănăstirilor?

- Ar fi prea simplu. Orice conducere are nevoie de probleme insolubile. Dacă nu ar exista probleme, ce rost ar mai avea conducerea. Fără necazuri, nu ar avea cine să se mai lupte cu necazurile, neavând nici un rost.

- Lucrurile pot merge prost şi fără conducere.

- Da, dar nu ar mai avea cine să le organizeze. Actuala conducere interimară nu vrea să subvenţioneze agricultura în condiţiile actuale. Ar fi prea simplu pentru modul larg de gândire. Vrea să subvenţioneze agricultura în condiţii mai complicate.

- Îţi baţi joc de noi?

- Deloc. Gândiţi-vă! Dacă ajut ţărănimea atunci când e disperată, o câştig de partea mea. Dacă o ajut atunci când nu-i trebuie ajutorul meu, se face a dracului. Pentru politică, electoratul este cel mai de preţ capital.

- Se vede întunericul, îi întrerupse Diana.

- Înseamnă că trebuie să vă spun ce avem de făcut, spuse poliţistul. Trenul opreşte foarte aproape de astrodrom. Aram Melior trebuie să primească o delegaţie de cresomi. Ne apropiem cu toţii, iar Albert Hosman deschide focul asupra lui Melior.

- De ce Hosman? Ne-ai dat şi nouă arme.

- În ziare va scrie că l-a ucis vicepreşedintele. Nu trebuie să ne abatem de la previziunile institutului de prognoză informaţională.

- Dar gărzile partidului? Crezi că ne vor lăsa să trecem?

- Astrodromul e civil. Gărzile vor apare odată cu preşedintele şi, în plus, sunt plătite de noi.

- Dacă nu sunt destul de bine plătite?

- Cred că sunt destul de bine plătite. Când doamna Rashca vrea ceva, nu se uită la bani.

- Totuşi?!

- Dacă militarii au luat banii şi, totuşi, se încăpăţânează să-şi facă datoria, nu mai ştiu ce poate fi. Oricum, dacă voiaţi să plecaţi spre Pământ în mod paşnic, cu bilet, nu aţi fi putut face asta nici cu toţi banii din lume. Gardienii au ordin strict să tragă în voi.

- Ca să dea un astfel de ordin, Melior trebuie să ştie că venim. Mai mult, trebuie să ştie că suntem împreună.

- Ştie şi are impresia că vă întinde o capcană. Nu ştie că, de fapt, el e vânatul.

Deoarece fură singurii călători care se dădură jos în staţia de lângă astrodrom, nu avură probleme cu înghesuiala din celelalte staţii.

Trecură nestingheriţi de cele trei garduri de sârmă ghimpată şi se ascunseră după coloanele de la intrarea în clădirea de control a zborurilor.

Aşa cum spusese poliţistul Malun, apăru o navă ciudată şi din ea coborî delegaţia formată din câteva zeci de cresomi. Deoarece nu suferiseră mutaţii genetice, cum suferiseră cei veniţi mai înainte pe Ioza, cei veniţi acum erau puţin deosebiţi.

Preşedintele partidului ieşi dintr-o clădire, împreună cu gărzile de corp, se îndreptă spre cresomi, le spuse câteva cuvinte de bun venit şi le arătă cu mâna unde trebuiau să meargă.

- E momentul să-l împuşti, spuse poliţistul.

- Nu pot, spuse Albert.

- Ocheşti şi tragi. Acum! Intră în clădire şi nu mai poţi să-l omori.

- Nu pot.

- Bine. Am să trag eu.

Henriq Malun ridică pistolul automat şi trase o rafală. Fu atât de rapid şi exact, încât toate gloanţele îl loviră pe Aram şi îl doborâră la pământ. Nici un proiectil nu atinse vreun gardian, exact aşa cum fusese înţelegerea.

Ca să demonstreze că Albert împuşcase preşedintele, poliţistul îi dădu arma folosită şi o luă el pe cealaltă.

După un moment de derută, cresomii şi gardienii se întoarseră spre grupul de atentatori.

- De ce a trebuit să-l ucideţi? întrebă extraterestrul care părea a fi şeful cresomilor.

- Chiar. Ce v-a venit? încercă şi şeful gardienilor să salveze situaţia. El e liderul suprem, conducătorul vostru.

- Şi-a făcut prea mulţi duşmani. N-a ştiut că duşmanul nu este etern; într-o zi el te poate ucide, spuse poliţistul.

- S-a erijat în apărătorul celor săraci, spuse vicepreşedintele. Îi apăra să nu se îmbogăţească.

- A murit şi a rămas democraţia singură, fără reformator.

- Nu trebuie să purtaţi voi de grijă. Are cine să se îngrijească de democraţie.

- Chiar. Ce ne băgăm noi?! se miră şeful gărzilor. Aveam ordin să vă lichidăm, dar nu mai e valabil.

- De la cine aveaţi ordin?

- De la Melior, dar acum, dacă a murit, nu mai e valabil.

- Aşa mă gândesc şi eu, spuse poliţistul. Dacă v-a dat ordinul amintit, înseamnă că ştia de atentat. Există un trădător printre voi.

- Urăsc trădarea, deoarece îmi pun problema dacă acela pe care vreau să-l trădez nu şi-o caută spre a scăpa de mine, spuse şeful şi se uită urât şi insinuant în ochii fiecărui gardian.

- V-aţi primit banii? întrebă Malun.

- Sigur.

- Atunci, s-o lăsăm baltă! Dacă există un trădător, va ieşi el la lumină. E posibil ca Melior să fi aflat totul din ziare şi să nu fie nici un trădător.

Dintr-o altă clădire, moleculă cu moleculă, preşedintele Thomas Rashca şi soţia sa Pola fură aduşi la locul faptei de furnicile microscopice de conversie, aflate în slujba preşedinţiei. Împreună cu ei, fu adusă toată suita de conducători ai planetei, echipajul complet pentru o aerodină şi câteva zeci de membrii de partid, care urmau să-l însoţească pe Albert.

- Sunt impresionat de o aşa apariţie, spuse şeful cresomilor când îşi reveni din uluială. Am auzit de aceste furnici.

- Suntem încântaţi să vă avem ca oaspeţi, spuse preşedintele planetei. Dacă vă interesează, la convorbirile oficiale pe care le vom avea, chemăm şi câteva reprezentante de frunte ale acestor mici şi utile fiinţe. Vedem noi. Poate ne înţelegem la preţ şi vă facem stăpânii unui mic lot de furnici microscopice. Pe un mediu de cultură adecvat, vor rezista la un voiaj până la îndepărtata voastră planetă. Până atunci, vă rog să-l cunoaşteţi pe Albert Hosman, eroul acestei clipe din istoria noastră!

Pola Rashca controlă încărcătorul armei vicepreşedintelui şi o arătă asistenţei.

- Priviţi! Această armă ne-a scăpat de infamul de Melior. Cinste celui care a avut curajul să-l împuşte! Acesta este un membru de frunte al celui mai mare şi puternic partid al oamenilor.

După o sumă de aplauze şi urale, şeful delegaţiei de extratereştri îşi exprimă sprijinul pentru conducerea interimară a planetei şi promise tuturor că va organiza toţi cresomii, va înfiinţa un partid al acestora şi va lupta doar pentru menţinerea actualei stări de fapt şi actualei conduceri.

Delegaţia, preşedintele Iozei, ceilalţi conducători, majoritatea gărzilor şi poliţistul Malun se suiră în maşini şi porniră spre capitală. În ultimul autovehicul, se urcară sanitarii astroportului, cu trupul neînsufleţit al preşedintelui asasinat.

Pe pistă, lângă nava străinilor, rămase prima doamnă a planetei, câţiva poliţişti de încredere ai acesteia, Albert, Diana, Iacob Zeze, membrii de partid ce urmau a-l sluji pe vicepreşedinte şi echipajul.

Pola Rashca îi invită pe toţi să urce pe aerodina aflată în apropiere şi le arătă masa aşezată în mijlocul holului care funcţiona ca sală de şedinţe. În afara mâncărurilor şi băuturilor aduse de membrii partidului, furnicile sintetizaseră din abundenţă felurile de mâncare, fructele, prăjiturile şi îngheţatele agreate de prima doamnă a planetei.

- Acum, că s-a terminat, puteţi să-mi explicaţi şi mie ce a fost cu toată mascarada asta? întrebă vicepreşedintele.

- N-a fost nici o mascaradă. A fost un complot subtil pentru îndepărtarea lui Aram Melior. Şi-a luat nasul la purtare. I-am sugerat, de nenumărate ori, să se sinucidă, pentru a nu lăsa nimănui plăcerea de a-l omorî, dar s-a făcut că nu înţelege. E mult prea multă putere, aici, unde ne-am suit noi, ca să ne mai dăm jos. S-a mărit prea mult numărul celor care trebuie să hotărască un lucru. De acest sistem politic nu putem scăpa. Nici nu vrem. Sistemul nostru politic s-a născut în noi şi va muri odată cu noi. Până atunci, dacă nu ne dă nimeni jos, nu are nici un rost să ne dăm singuri.

- Odată cu acest atentat, înţeleg că s-a ales praful de toate speranţele instaurării democraţiei şi veţi trăi pe drumul ce vă va duce spre o dictatură.

- Da, dar drumul ăsta ne duce spre dictatura noastră.

- E păcat că nu-ţi poţi da seama cum e omul după felul cum trăieşte, ci după felul cum moare. Când moare, însă, degeaba îţi mai dai seama cum e.

- Tragedia omului e că nu moare din cauza morţii, ci din cauza vieţii, spuse Pola. Nu ne-a mai plăcut cum trăia acest Melior. Vom organiza alegeri cu adevărat democratice şi vom stabili care este puterea şi care este opoziţia. Dacă puterea şi opoziţia vor face lucruri rele, cu atât mai bine.

- Într-un fel, mortul se răzbună.

- Cum adică?!

- Răzbunarea mortului constă în faptul că nu poate să regrete nimic. Mă bucur că n-am tras şi n-am comis eu nedreptatea.

- Ştiu că n-ai tras. Dacă ai fi tras tu, nimereai vreun gardian sau loveai nava extratereştrilor, dar nu acest lucru sau setea de dreptate te-au făcut să nu deschizi focul, ci faptul că tu eşti originalul. Ai stat prea mult prin preajma preşedintelui de partid. Între voi s-a creat o legătură de simpatie, de prietenie, nu putem şti. Legătura asta din subconştient te-a făcut să eziţi.

- Nu e chiar sigur ce spuneţi. Eu şi celălalt avem amintiri şi cunoştinţe comune.

- Cunoştinţe şi amintiri, da. Cu simţămintele stai mai rău. Cred că nu eşti acel Hosman răpit de mine de la hotel. Simt acest lucru. Una dintre scăpările tale e că mă iei la persoana a doua plural. Nu se simte apropierea care s-a creat între mine şi celălalt.

- Şi simţămintele te pot înşela.

- Poate. Îţi aduci aminte ce ţi-am spus că îi fac lui Melior dacă e ales ca preşedinte?

Pe Albert îl pufni râsul.

- Vezi?! spuse Pola. Te gândeşti la prostii şi nu-ţi aminteşti. Nu e ceea ce îţi imaginezi tu. Amintirile pot fi tulburate de simţămintele tale şi de gândirea logică. Ţi-am spus sau, mai exact, i-am spus celuilalt, că-l iau pe Melior de soţ. A fost o minciună.

- În fond, adevărul e o minciună neverificabilă. Cine s-o verifice?

- Dacă îi dăm noi voie, oricine poate verifica orice. Asta a fost iluzia lui Melior; iluzia libertăţii absolute, iluzia că poate verifica orice. Începuse să gândească mai mult decât putea.

- Amintirile nu funcţionează, sentimentele nu funcţionează; înseamnă că nu sunteţi sigură că aveţi în faţă originalul.

- Ba sunt sigură. Câţiva oameni din serviciul meu secret au filmat scena când aţi dat cu banul să vedeţi care pleacă în zona întunecată. Am văzut filmul de prea multe ori ca să mă înşel.